Nuvela fantastica - Nopti la Serampore de Mircea Eliade

NUVELA

Nuvela este specia genului epic de mica intindere in care avem o actiune principala ce se realizeaza in jurul unui personaj principal, este mai complexa decat povestirea, are si actiuni secundare, iar numarul de personaje si episoade este mai mare decat in cazul povestirii. Ca dimensiuni nuvela se situeaza intre povestire si roman (este mai intinsa decat povestirea si mai restransa decat romanul, adeseori se confunda cu acestea).

Exista mai multe clasificari ale nuvelei:

- dupa tematica: istorica, filozofica, fantastica, psihologica etc.

- dupa curentele literare: clasica, romantica, realista, naturalista etc.

Nuvela fantastica

Nopti la Serampore de Mircea Eliade

Mircea Eliade (1907-1987) se inscrie in familia spiritelor enciclopedice din care face parte Dimitrie Cantemir, dar si Titu Maiorescu, Ion Heliade-Radulescu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Lucian Blaga etc. Scrie nuvele, romane, piese de teatru, versuri, memorii, jurnale, lucrari de indianistica, mitologie, folclor, etnologie, sociologie, antropologie, istoria religiilor etc. Discipol (elev) al lui Nae Ionescu, este considerat capul (seful) undei generatii de aur, din care faceau parte Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Tutea, Eugen Ionescu, Mircea Vulcanescu.

Inca de foarte tanar pleaca in India cu o bursa de studiu. In urma acestei perioade va scrie teza de doctorat, un studiu despre practicile yoga. Dupa anul 1943, pleaca din tara, stabilindu-se pentru o vreme la Paris, iar apoi pleaca in S.U.A, la Chicago. Activitatea sa se remarca in principal pe doua coordonate: istoria religiilor si literatura - proza in general.

Ca istoric al religiilor, Eliade teoretizeaza doua concepte fundamentale: sacrul si ,,coincidentia oppositorum". Sacrul se gaseste peste tot in jurul nostru, el ascunzandu-se mereu, dincolo de obisnuit, de profan, iar relevarea sacrului in profan se numeste hierofanie (Sacrul si profanul). ,,Coincidentia oppositorum" sau "coincidenta opuselor" este principiul integrator al tuturor formelor de existenta. Mitul este un alt aspect de care s-a ocupat Eliade, definindu-l si teoretizandu-l in carti precum Aspecte ale mitului, Mitul eternei reintoarceri. Este considerat cel mai mare istoric al religiilor, scriind carti de mare valoare precum Tratatul de istoria religiilor sau Istoria credintelor si ideilor religioase.

Proza este scrisa integral in limba romana, scrieri, nuvele, romane, teatru, memorii. Se pot distinge trei etape in evolutia scrisului sau. Primele romane (Isabel si apele diavolului, Maitreyi, Santier) se resimt de influenta scriitorului francez André Gide. Sunt carti scrise sub forma unor jurnale si inglobeaza experienta traita de autor. Eroul acestor carti este un tanar de o luciditate extrema care incearca sa descopere lumea si sa o problematizeze. Decorul este spatiul Indiei, un loc exotic, pitoresc.

A doua etapa cuprinde romane cum ar fi Intoarcerea din Rai sau Huliganii. Sunt carti care vorbesc despre destinul unei generatii dornice de schimbare si care cauta solutii. Personajele sunt tineri, foarte inteligenti care pregatesc o revolutie pe plan cultural.

Cea de-a treia etapa cuprinde proza fantastica: nuvele, povestiri, romane, care au drept teme iesirea din timp si spatiu, problematizarea relativitatii lumii in care traim: Lumina ce se stinge, Domnisoara Christina, Sarpele, La tiganci, Douasprezece mii de capete de vite, Nopti la Serampore, In curte la Dionis, Noaptea de Sanziene.

Exegetii operei lui Mircea Eliade au remarcat contributia autorului la dezvoltarea operei fantastice. Din acest punct de vedere Eliade continua un drum inceput de Eminescu, I. L. Caragiale si continuat de Gale Galaction, Vasile Voiculescu. Criticii literari Eugen Simion si Mircea Handoca au observat ca in proza fantastica Eliade oscileaza intre doua tipuri se simboluri: folclorice (Domnisoara Christina, Sarpele, Noaptea de Sanziene) si simboluri indice (Nopti la Serampore sau Secretul doctorului Honigberger). Decorul exotic al Indiei este admirabil prezentat in romanul Maitreyi, o carte de o frumusete aparte.

Nopti la Serampore apare in anul 1940 si este publicata intr-o placheta impreuna cu o alta nuvela, Secretul doctorului Honigberger. Actiunea este plasata nu in mod intamplator in spatiul atat de pitoresc al Indiei. Naratiunea e structurata pe mai multe capitole. Trei europeni sunt supusi unei operatii magice de catre profesorul Budge din Calcutta, adept al practicilor tantrice. Ei devin martorii unui eveniment care s-a petrecut cu 150 de ani in urma. Inteleptul Swami Shivananda de la o manastire din Himalaya confirma faptul ca timpul poate fi reversibil si face ca autorul sa retraiasca experienta intoarcerii in timp.

Naratiunea este subiectiva, se desfasoara din perspectiva persoanei I, naratorul este martor la actiunile povestite, el insusi este unul din personaje. Perspectiva subiectiva presupune faptul ca naratorul nu mai este omniscient si omniprezent, nu stie ce gandesc celelalte personaje, nu stie cum va evolua actiunea, el prezinta faptele doar din perspectiva proprie.

Expozitiunea fixeaza timpul si locul actiunii. Nuvela debuteaza in maniera realista, spatiul este descris cu exactitate, putem regasi nume de locuri precum Calcutta, Serampore, Gangele. Inceputul realist nu anunta nimic din turnura fantastica pe care o va lua actiunea. Tot din primele randuri luam cunostinta cu personajele principale, naratorul, Bogdanof si Van Manen. Bogdanof, rus de origine, este un orientalist celebru,Van Manen este secretarul societatii Asiatice din Bengal, iar tara lui origine este Olanda. Impreuna cu naratorul care este cel mai tanar dintre ei formeaza un personaj colectiv. Toti trei prietenii sunt buni cunoscatori ai Indiei, dar mentalitatea lor ramane totusi europeana. India este pentru cei trei un spatiu exotic, misterios, dar totusi strain, este un peisaj pe care il observa din afara, fascinati, nu pot insa accepta ideea de intoarcere in timp, de abolire a spatiului profan. In volumul Memorii Eliade scrie despre Bogdanof si Van Manen, asadar sunt personaje reale, dar pe care le integreaza intr-o nuvela fantastica.

Se remarca si cateva motive intalnite si in alte proze fantastice ale lui Eliade, motivul noptii si cel al drumului. Noaptea realitatea prinde un alt contur, este momentul in care fortele ratiunii numai sunt asa puternice si ramane deschisa calea intuitiei, subconstietului. Drumul este un simbol al initierii in viata. Cei trei prieteni se hotarasc sa plece in imprejurimile Calcuttei, dar isi dau seama la un moment dat ca au apucat-o pe un drum gresit, pe care nu-l mai recunosc. Uimiti, coboara din masina si apuca drumul din padure, acest drum este un simbol al labirintului care la Eliade inseamna in primul rand cautare de sine, descoperire si confruntare cu limita. Drumul labirintic ca o forma de cautare interioara il vom regasi si in nuvela 'La tiganci', unde profesorul Gavrilescu ajunge sa se rataceasca in intuneric intr-o camera care prinde parca proportii nemasurate.

In drumul lor prin padure, cei trei prieteni vor auzi un tipat si cuvinte in bengaleza, se vor ghida dupa o lumina ca sa ajunga la o casa in mijlocul padurii si sa asiste la o scena violenta. Intreaga escapada nocturna este insotita de o senzatie ciudata, naratorul are de cele mai multe ori impresia ca viseaza. O serie de cuvinte redau incertitudinea, iar termeni precum 'vis' si 'a visa' revin de mai multe ori in acest fragment: ,,aveam neconstient senzatia ca visez si ca nu ma mai pot trezi din vis'. Ceea ce li se pare ciudat celor trei europeni este ca gazda, Nilamvara, nu cunoaste limba engleza, ci vorbeste o limba arhaica care a disparut de multa vreme. Atmosfera stranie este creata si de aparitia personajului Nilamvara care are o privire ciudata, iar ochii ii lucesc nefiresc. Cei trei europeni asista la o intamplare neobisnuita, iar dimineata ajung la Serampore, isi dau seama ca de fapt nici nu s-au indepartat foarte multe de Serampore, ca toata noaptea si-au petrecut-o destul de aproape de locul din care au plecat. Mai mult, soferul spune ca nu a plecat niciunde cu masina, ca nici macar nu a pornit-o si ca nu exista vreo casa prin prejur. Cei trei prieteni isi dau seama ca au asistat la o intamplare care nu s-a petrecut in realitatea profana. Au luat parte la un eveniment care s-a petrecut acum 150 de ai, au intrat intr-un spatiu si un timp paralele cu dimensiunea profana a existentei. Dupa  cateva luni, la o manastire din Himalaya, povestitorul afla ca probabil fusese absorbit  intr-un  timp si un spatiu sacru. Totusi  raman  deschise  cateva  intrebari: "cum au iesit din casa?", "cum au parcurs drumul daca soferul nu a fost cu masina?", "cum au plecat  din bungalov?". Naratorul isi da seama ca a asistat nu doar la repetarea unor evenimente de acum 150 de ani ci, prin prezenta lor, cei trei au modificat intamplarile si, deci, istoria.

            Nuvela e o meditatie asupra timpului si spatiului, categorii pe care noi le percepem doar linear. Swami Shivananda vrea sa-l  antreneze pe narator intr-o alta iesire din timp, dar acesta refuza.

Finalul este deschis, putem sa ne imaginam doua solutii, doua interpretari. Din punctul de vedere al autorului necunoscutul este acceptat chiar daca nu intelege despre ce e vorba, el accepta ca exista si o alta dimensiune a timpului si a spatiului, e de acord cu faptul ca ne putem intoarce in timp. Exista si o alta interpretare, filozofica, apartinand lui Swami Shivananda: lumea este altfel construita decat o intelegem noi, europenii, intre realitate si iluzie nu exista mari deosebiri.

           Nuvela Nopti la Serampore trateaza cateva teme specifice prozei fantastice  eliadesti:   iesirea  din  timp, sacrul ca manifestare in profan, motivul labirintului semnificat aici de padure. Mitul dupa Eliade se manifesta in profan, in existenta omului modern, este o forma de manifestare a sacrului in profan. Mitul este definit de Eliade drept "o istorie sacra ce  relateaza un eveniment care a avut loc intr-un timp primordial". Daca legenda contine o istorie imaginara legata de originea unui obiect, al unei fiinte sau a unui fenomen, mitul prezinta o istorie adevarata, un eveniment   real.

 Eugen Simion spunea ca o caracteristica a personajelor  lui Eliade este aceea ca indivizii comuni intra fara voia lor in situatii   anormale si in fata tuturor  evidentelor continua sa creada in normalitate. Putem aplica aceste nuvele o definitie a fantasticului asa cum apare in versiunea lui Roger Callois: fantasticul se declanseaza in momentul in care un element misterios,  inexplicabil perturba ordinea fireasca a realitatii. Este punctul de vedere pe care il adopta si naratorul care accepta iesirea din timp, dar nu intelege tacticile inteleptului Swami Shivananda.

          Nuvela  Nopti la Serampore  se inscrie in literatura fantastica prin modul in care este vazuta iesirea din timpul si spatiul profan si plonjarea in sacru.