Postromatismul in creatia lui Gustav Mahler - Particularitati stilistice in structura "Simfoniei a VI-a"

Postromatismul in creatia lui Gustav Mahler - Particularitati stilistice in structura "Simfoniei a VI-a"

Reprezentant al Postromatismului, Gustav Mahler a fost indrumat pe calea muzicii de Anton Brukner.

In debutul carierei de compozitor scrie ciclurile de lieduri: "Cantecul ucenicului pribeag", "Cornul minunat al baiatului" si "Cantecele copiilor morti".

Specifica pentru creatia lui Mahler este legatura permanenta ce exista intre lucrarile sale. Se poate constata ca un ciclu de lieduri precede un ciclu de simfonii si se constituie drept temeiul pe care se cladeste una sau mai multe simfonii.

Simfonismul lui Mahler reprezinta un capitol aparte din intreaga sa creatie, un univers sonor in care se pot regasi ideile, gandurile, sentimentele compozitorului despre om si despre lumea ce-l inconjoara, incepand cu primele impresii ale copilariei si pana la atitudinea metafizica asupra lumii: "Cum pot sa fiu fericit, cand altcineva, undeva, inca sufera ?"

Prin dimensiuni extraordinare, filosofica si temporala, a simfoniilor sale, marele compozitor este considerat de critica vremii drept un "gigant" al simfonismului.

Scrie zece simfonii cu subiecte programatice, strans legate de tesatura tematica a liedului sau. Im arhitectura simfonica a ciclului de lieduri "Cornul minunat al baiatului" sunt enumerate : "Simfonia a II-a", structurata in cinci parti, "Simfonia a III-a", denumita "Visul unei dimineti de vara", in sase parti si "Simfonia a IV-a", in tonalitatea sol major.

Temele ciclului de lieduri "Cantecele copiilor morti" se regasesc in urmatoarele simfonii: "Simfonia a V-a", divizata in cinci parti, "Simfonia a VI-a", "Simfonia a VII-a" si "Simfonia a VIII-a", supranumita "Simfonia celor o mie".

Scrisa intr-o tonalitate minora, simfonia a VI-a poarta denumirea de "Tragica", structurata in patru parti asimetrice.

Ca sursa de inspiratie, Mahler isi foloseste pasiunea pentru lucrarile lui Dostoievski si interogatiile sfasietoare oferite de marele scriitor rus.

Mahler evita abordarea unei simfonii de factura clasica, alegand o lucrare ciclica pentru orchestra, din patru parti sau miscari.

Prima parte are forma de sonata ( modalitate de constructie muzicala din trei sectiuni: expozitie, dezvoltare, repriza), unde sunt prezentate cele doua teme contrastante, angrenate intr-un proces dialectic specific confruntarii valentelor expresive.

Compusa in 1904, simfonia "Tragica" este initiata prin "Allegro ma non tropo", o marca agogica de esenta regizorala. Tema intai debuteaza in tonalitatea la minor, urmata de o "punte", cu rol modulator catre medianta inferioara a tonalitatii centrale, prezenta in cea de-a doua tema. In "dezvoltare", structura specifica sonatei clasice, Mahler utilizeaza motive din ambele teme, cu referinta asupra modulatiilor in la minor, mi minor, re minor si respectiv si minor. In "repriza", tema intai este omonizata : din la minor se transcende catre explozia nuatata a tonalitatii la major. Tema a doua este relatata in cadrul totalitatii re major, incheiata apoteotic prin coda in la major.

In partea a doua a simfoniei, Mahler isi aduce aportul inovator prin inlocuirea "liedului" sau a temei cu variatiuni cu "Scherzo", in care partea orchestrala depaseste atributiile unui acompaniament melodic. Aceasta parte este introdusa in textura instrumentala a partiturii prin acorduri descendente de fanfara, ce se intersecteaza cu momentele "tacute" ale orchestrei, sugerand ideea programatica a inadaptarii omului in cadrul social, cat si imaginea macabra a mortii.

Pentru prima data, "Scherzo" a fost utilizat in simfonie de catre Beethoven. Mahler prelucreaza aceasta idee muzicala, dandu-i o forma tripentastrofica ( A-B-A-C-A), finalizata prin coda.

A treia parte a simfoniei este interpretata sub indrumarea agogica de "Andante moderato", sub forma unei punti lirice ce anticipeaza tragicul deznodamant, pastrandu-se structura scherzo-ului - tripentastrofica.

In ultima parte, revelatia mahleriana se dezvaluie asemenea unei draperii a destinului, intreaga simfonie fiind strabatuta de sentimentul grandios al ursitei.

Denumita "Finale", structura muzicala are tot forma de sonata, ca si prima miscare a simfoniei. Introducerea este sustinuta orchestral de la primul motivul pana la motivul 110, cu rol de recapitulare a structurilor armonice intalnite in primele trei parti.

In aceasta sectiune, Mahler inoveaza aspectul timbral, utilizand noi combinatii de instrumente si de elemente tehnice. Foloseste un "solo" de corn si sonoritati de alamuri, ce pana atunci erau considerate instrumente secundare. Prin intermediul compozitorului, aceste instrumente iau amploare prin desfasurarea solistica.

Desi primele acorduri din aceasta parte sunt feerice, armonia simfonica este disturbata de ritmul celebrelor "lovituri de ciocan"

Simfonia "Tragica" are conotatii programatice, vizand tema urcusului unui om pe munte, finalitatea drumului fiind accentuata de undele sonore ale unui timpan.

Viziunea generala exclude orice bucurie, lipsesc clipele senine, existenta desfasurandu-se intr-un climat sumbru. Aceste impresii muzicale sunt amplificate de aparatul orchestral, unde predomina sonoritati grave, cu intervale mari si tensionate intre registre.

Mahler considera ca o simfonie trebuie sa exprime o opinie asupra lumii si din acest motiv a facut apel la vocile solistilor, pentru a facilita intelegerea mesajului muzical.

Simfonismul sau exprima dorinta omului modern pentru o existenta simpla, viziunea sublima a artistului asupra universului fiind ironizata prin intermediul intrarilor bruste, neasteptate, transpuse muzical prin disonante nerezolvate.

Motivul predominant al simfoniei a VI-a este eponim, regasindu-se si in titlul compozitiei, marcand un mars funebru ironizat, datorita interventiilor temelor secundare in desfasurarea celor doua teme principale.

Simfonia a VI-a este dominata de presimtirea tragica a mortii, subiectul funebru fiind prezent in partitura inca din prima parte a lucrarii muzicale.

Cele noua simfonii terminate de Gustav Mahler au fost admirate de comtemporanii artistului. Prin modul ironic, includerea folclorului austriac si a muzicii evreiesti, compozitorul a realizat o armonie simfonica de mare amploare, anticipand atonalismul lui Schonberg.

Viziunea lui Gustav Mahler asupra artei in general, a fost profund influentata de gandirea lui Richard Wagner si Franz Liszt. Conceptia sa estetica are puternice conotatii autobiografice, urmarind exprimarea prin muzica a unei viziuni personale asupra lumii si asupra conditiei umane. Fara indoiala ca pentru acest obiectiv, genul simfonic, avand o scara dinamica ce poate porni de la soapta si ajunge pana la monumentale explozii sonore, s-a facut remarcat in lucrarile artistului.    

Mai mult decat oricare alt compozitor, Mahler a simtit acut sentimentul dezradacinarii si dezmostenirii culturale a omului modern. In cazul marelui muzician, sintagma 'omul este muzica sa ' isi gaseste implinirea totala si definitiva.

Gustav Mahler

Audierea "Simfoniei a VI-a", 11 decembrie, 1947

Bibliografie:

Bughici Dumitru, « Dictionar de forme si genuri muzicale », Editura muzicala, Bucuresti, 1978

Golea Antoine, Marc Vignal, « Dictionar de mari muzicieni », Editura Univers enciclopedic,Bucuresti, 2006

Schonberg Harold, "Vietile marilor compozitori", reeditare, Editura Lieder, Bucuresti, 2008

Vasiliu Laura, "Articularea si dramaturgia formelor muzicale in epoca moderna,intre 1900 si 1920", Editura Artes, Iasi , 2002