Razboi si pace de Serghei Bondarciuk

Razboi si pace de Serghei Bondarciuk

Intreprinderea lui Bondarciuk a fost una temerara, iar rezultatul ei - un film - fluviu care transpunea opera tolstoiana in integralitatea ei. Autor al scenariului e socotit insusi Tolstoi, iar regizorul declara ca el nu si-a propus sa compuna un film dupa roman, ci sa transpuna pur si simplu romanul pe ecran.

Aparatul de filmat urmeaza litera cartii cu strictete si uneori chiar cu ostentatie si, mai mult, pe alocuri in defavoarea spiritului ei mereu intuit, dar nu intotdeauna "prins" pe ecran. Aparatul de filmat (operator: Anatoli Patritchi) descrie in amanuntime mediul inconjurator, se opreste meticulos asupra interioarelor, asupra costumelor, a mobilierului pe care scenograful a avut grija sa le puna la punct pana la cele mai mici amanunte. Aceasta insistenta asupra cadrului da insa o nota de exterior care din roman nu se degaja; ceea ce verifica inca o data ideea ca cinematograful are un specific numai al sau, care nu poate fi imprumutat de la literatura sau de la alte arte.

Cum sa cuprinzi intr-un film toata amploarea romanului "Razboi si pace" - larga desfasurare a bataliilor, natura care-ti apare ca o lume de necuprins, vesnica si armonioasa, desertaciunea zgomotoasa a petrecerilor din lumea mare, zborul impetuos al troicei, iuresul atacurilor fulgeratoare, o vanatoare pasionanta cu caini de rasa, toata profunzimea meditatiilor filosofice si lirismul subtil al sentimentelor? - se intreba o publicista rusa Elena Azerkokova. Cum sa creezi un film al reflectiei despre viata si moarte, despre predestinarea omului la rau si la bine, la razboi si la dragoste, despre constiinta, intr-un cuvant despre soarta oamenilor? Iar regizorul, parca vrand sa vina, din nou, in intampinarea unor intrebari de acest gen, preciza: "Ne-am straduit din rasputeri sa punem de acord limbajul lui Tolstoi. Multe scene din cartea lui au fost scrise, si zice, de un scenarist de profesie. Chiar textul romanului sugereaza cadrajul, racursiurile, trecerile din planul al doilea in prim-plan, etc."

Productia americana din 1956 King Vidor, care s-a bucurat de un mare succes datorita mai ales unei excelente distributii, era un rezumat al intamplarilor mai importante din roman: pe autori ii interesa doar fabulatia, destinul unor personaje si relatiile dintre ele, reducand totul la un film de actiune. Pe Bondarciuk il intereseaza nu numai evenimentele, nu numai faptele din roman, ci tot romanul, cu bogatia lui de ganduri si sentimente, cu spiritul lui, cu universul lui aproape fara limite. O asemenea transpunere pe ecran pare a fi fara precedent in cinematografia mondiala; doar Luchino Visconti ar mai putea fi amintit pentru transpunerea "Ghepardului" si Tony Richardson pentru "Tom Jones", dar numai fidelitatea transpunerii ne indeamna la comparatie, minutiozitatea lecturii si dimensiunile filmului lui Bondarciuk ramanand unice.

Filmul lui Bondarciuk voia sa fie, intre altele, o replica data celui realizat de King Vidor, dar e sigur ca nu acesta a fost primul scop al regizorului, ci acela de a crea o opera cinematografica monumentala in care sa cuprinda o epoca si o lume asupra carora doar literatura si istoria mai ofera marturii, o opera in care natura rusa, spiritul rus sa fie surprinse in datele lor esentiale, specifice. Pelicula americana din 1956 isi propusese cu mult mai putin. Retinem ca foarte exacta comparatie facuta de un critic: "Daca versiunea americana ne dadea prilejul unei lecturi de adolescent invatat sa sara descrierile, introspectiile, pasajele de studiu istoric si de tensiune filosofica, pentru a afla ce se intampla cu idila eroilor preferati, productia sovietica ofera o lectura de plina maturitate si inca din perspectiva excelentului cunoscator. Fiecare amanunt ne aduce aminte ca a fost realizat in tara lui Tolstoi, acolo unde exista o stiinta independenta despre literatura tolstoiana si o traditie a studiului ei".

Bondarciuk este foarte atent cu fraza tolstoiana, manifestand un respect nelimitat fata de text, ceea ce face ca uneori sa avem impresia ca in transpunerea cinematografica a fost inteleasa perfect mai intai litera cartii si abia dupa aceea spiritul ei. Parerea aceasta, formulata mai ales dupa vizionarea primei serii, se atenueaza si dispare treptat pe masura ce vedem intregul film.

Prima parte arunca o privire cuprinzatoare si sfredelitoare asupra epocii; inalta societate rusa a inceputului veacului al XIX -lea este surprinsa in liniile ei definitorii, pe cateva planuri paralele, la balul Annei Pavlovna Scherer, in castelul Bezuhov sau in cel al printului Bolkonski. Hotaratoare a fost contributia scenografiei la surprinderea caracterului si specificului epocii. Linia arhitecturii conacelor si palatelor, specificitatea mobilierului si a costumelor, opulenta ornamentala a interioarelor lasa impresia unui studiu profund si se numara printre cele mai de seama reusite ale filmului. Li se alatura poezia peisajului, frumusetea padurilor rusesti, a iernii asiatice in care oamenii se inscriu firesc, intr-un univers fara de care viata lor, atitudinile, gandurile, visurile ar parea fara suport.

Aceasta parte lasa impresia unei introduceri, unei "expuneri asupra . ", impresie care dispare treptat in partea a doua, in favoarea adancirii tratarii cinematografice, a ascutirii conflictelor, a sondajelor psihologice asupra personajelor. Cadrul larg deschis in prima serie se ingusteaza acum, desfasurarii pe orizontala luandu-i locul investigatiile pe verticala. Cu exceptia balului care, ca maniera, tine mai mult pe prima serie, secventele cu dimensiuni de fresca lipsesc din cea de a doua parte, intitulata "Natasa Rostova". (prima parte purta titlul "Pierre Bezuhov"). Aici abunda scenele cu putine personaje sau chiar cele in care Natasa se afla singura. In aceste conditii aparatul de filmat are posibilitatea sa analizeze cu migala si nu intarzie s-o faca. Chiar o secventa cum e cea a balului nu mai are scopul expozitiv pe care il avusese de pilda, secventa balului de la palatul Scherer (seria intai); el are importanta in economia filmului numai in masura in care ne ajuta sa descifram sufletul si gandurile Natasei. Natasa este aici centrul actiunii, punctul in care se concentreaza toate liniile trase pana acum si in jurul caruia graviteaza toate celelalte personaje.

In ciuda dimensiunilor nefiresti si a timpului indelungat in care s-a turnat (patru ani!), filmul lui Bondarciuk are o uimitoare unitate stilistica, lasa impresia de opera temeinica si durabila, strabatuta de fiorul marii inspiratii. Ultimele doua parti sunt dominate de mari intrebari, de uriase prabusiri si redescoperiri, de rezolvari grandioase si tragice. Opera se implineste sferic, castiga in densitate, in profunzime si ritm. Razboiul - caruia i se rezerva o intreaga serie (a treia - "Borodino") este surprins in dimensiunea lui eroica si tragica, in miscarea lui interioara, de "fiinta vie" cu sute de mii de brate, cu sute de mii de capete, cu sute de mii de destine. Din punct de vedere plastic, "Borodino" ramane o pagina de antologie cinematografica.

In unele secvente din ultimele doua serii, litera cartii este, totusi, usor tradata: e una din inconsecventele lui Bondarciuk, reconstituire istorica, de o precizie si de o adancime uluitoare, impresionand prin grandoare si profunzime, prin felul unic in care surprinde si pune in valoare atmosfera ruseasca de la inceputul secolului al XIX - lea, in tot ce a avut ea definitoriu, specific, de la peisajul natural la cel uman.

Desi pe alocuri inegala si contradictorie de la o serie la alta, interpretarea actoriceasca are cateva piscuri impresionante, mai ales N. Ktorov (printul Nikolai Bolconski), Viaceslav Tihonov (Andrei Bolconski), Serghei Bondarciuk (Pierre Bezuhov), Ludmila Savelieva (Natasa), Victor Stanitin (contele Rostov). Interpretii de planul al doilea, care au mai mult sarcina de a crea cadrul, ambianta, par insuficient supravegheati, mijloacele folosite de ei fiind, in multe cazuri, teatrale.

S-a vorbit, nu putin, si despre unele slabiciuni ale filmului, despre insuficienta aprofundare a psihologiilor unor personaje importante, despre forta redusa de interiorizare; aici, mai ales, si mai putin in desfasurarile epice, Bondarciuk a aparut cam exterior, inclinat spre ilustrativ. Toate acestea insa nu reduc prea mult valoarea unica a acestei capodopere.