Ion
Heliade Radulescu, Zburatorul
1. "nesatiu" - forma literara: nesat;
"prinz" - forma literara: prind; "morele" - forma literara: morile.
2. Rolul virgulei este acela de a izola substantivul
in vocativ, marca a adresarii directe.
3. N-am nicio veste de la rude. N-am cumparat doua
veste, ci una.
4. motivul literar al zburatorului, motivul
comuniunii omului cu natura, motivul noptii, al somnului etc.
5. Masura versurilor este de 13-14 silabe, iar
rima este incrucisata.
6. Repetitia epitetului "inalta", un superlativ afectiv, contribuie
la accentuarea impresiei de solemnitate si vraja, noaptea e "nalta"
si vesmantul ei negru, "semanat cu stele", cuprinde ca o mantie
imensa lumea in "bratele somniei". Este momentul
aprinderii stelelor pe cer, al conturarii unui cadru nocturn de o
arhaitate primordiala, propice pentru aparitia Zburatorului. Se remarca la Heliade tendinta spre inalt, larg, fiindca
"obiectul liric nu poate trai la acest poet decat sub regimul sublimului."(Eugen
Simion)
7. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se
evidenteaza eul liric): pronumele personal la persoana I singular
"-mi", verbele la timpul prezent, persoana I singular "tremur"; topica
afectiva / cezura.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei
eului liric in spatiul poetic. Locutorul devine mai abstract, incat, in
multe poezii "obiectualitatea devine voce" (Wolfgang Kayser), parand ca se
exprima pe sine, incat nu mai este perceptibil nici un receptor al ei,
deci nici un locutor. Eul liric ramane un
observator discret al desfasurarii tabloului de natura prin
fata cititorului. In descrierea innoptarii se
remarca prezenta unui lirism obiectiv. Pastelul - sinteza
remarcabila intre lamartinism si eresurile populare - este dominat de liniste, motivul tacerii depline
revine ca un laitmotiv. Lirismul eliadesc este
totusi mai putin obiectiv fata de cel cosbucian.
Prezenta celor doua tipuri de lirism se justifica prin stuctura
baladei (introducerea mitului folcloric in poezia culta, idilicul rural ).
8. In poezia Zburatorul a lui Ion Heliade-Radulescu, intalnirea unei
fiinte stranii are efecte ravasitoare pentru echilibrul
tinerei fete: simturile ii sunt amplificate la maximum, senzatiile
sunt de o intensitate vecina cu durerea. Prezenta Zburatorului se
face simtita de la distanta, el
fiind pretutindeni si nicaieri. In contact cu o astfel de
puternica sursa de energie, corpul tremura, napadit de
o exaltare extraordinara: "Ah, inima-mi zvacneste
si zboara de la mine! / [] Si cald, si rece, uite
ca-mi furnica prin vine, / In brate n-am nimica si parca am
ceva", de o vibratie profunda, cuprinzand intregul trup, facandu-l sa traiasca sentimentul erotic cu o frenezie
rara. Manata de forte care depasesc cu mult
inchipuirea, incapabila de a se stapani, tanara fata trece
succesiv de la o stare la alta, fara oprire,
de la bucurie la tristete si plans. Transcrierea starilor fizice
si sufletesti este sugerata prin
intermediul constructiilor exclamative si al punctelor de suspensie
cu valoare stilistica, ce au rolul de a accentua incapacitatea fetei de
a-si explica efectele unei "boli" misterioase. Antiteza reliefeaza
starile contradictorii pe care copila le traieste "imi
cerenu-s ce-mi cere", "n-am nimica si parca am ceva".
9. Versurile citate se caracterizeaza prin expresivitate si sugestie.
In poezia Zburatorul, impactul fiintei demonice cu tanara fata
produce pulsiuni erotice extraordinare. Relatarea starilor fizice si
sufletesti pe care fata le percepe cu ingrijorare este construita
gradat, prin interogatii, exclamatii si vocative: "Vezi,
mama, ce ma doare! "Ca uite, ma
vezi, mama?". Dragostea se manifesta ca o boala, prin simptome cu
totul noi pentru tanara in sufletul careia sentimentul s-a ivit pe
neasteptate, ilustrate prin verbe si locutiuni verbale cu
puternica forta de sugestie: "pieptul mi se bate", "un foc
s-aprinde-n mine", "racori ma iau la spate", "imi ard buzele",
"obrajii-mi se palesc", "inima-mi zvacneste!", "-mi furnica prin
vine", "tremur de nesatiu", "ochii-mi vapaiaza". Fata este derutata, bulversata de senzatiile
contradictorii, aflate in antiteza.
Noaptea, in decorul unei lumi cufundate intr-o liniste
patriarhala, intr-un paradis terestru, se deschid caile magice pentru
intalnirea fetei cu Zburatorul, inger si demon in acelasi timp, incantator
prin frumusetea lui neobisnuita. Oniricul ce domneste asupra intregului peisaj cheama Zburatorul
si aparitia acestuia se face cu participarea intregii naturi:
"Tacere este totul si nemiscare plina; / Incantec sau
descantec pe lume s-a lasat; / Nici frunza nu se misca, nici vantul
nu suspina, / Si apele dorm duse si morele au stat". Versurile
redau o secventa de timp incremenita ca in fata unui mare
miracol, un tablou imobil, un univers ce se poate
intalni in tablourile pictorilor modernisti: intruziunea straniului in
real, participarea lui la un eveniment se face cu discontinuitate, punand in
evidenta marile forte care unesc planurile cosmic si
teluric. Lumea asteapta infrigurata sosirea
fapturii ceresti, undeva la granita dintre real si ireal.
