Viata si opera lui Eminescu

Viata si opera lui Eminescu

Viata

Scriitor de valoare universala, unul dintre marii poeti ai lumii, autor de proza fantastica de talia lui Novalis, E.T.A. Hoffman si Edgar Allen Poe, dramaturg care a conceput pe temelii vaste dar nu a avut ragazul sa-si finalizeze proiectele, publicist de o exemplara probitate a constiintei, Mihai Eminescu reprezinta intruchiparea geniului creator si culmea cea mai inalta la care s-a ridicat vreodata spiritualitatea romaneasca.

Viata lui Eminescu a fost tragica in esenta ei, asa cum tragica este in general viata omului de geniu care, asa cum spunea Schepenhauer se opune ,,vointei oarbe de a trai" si in care tragismul vine dintr-un surplus de constiinta.

Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani, fiind cel de-al saptelea copil din cei unsprezece ai caminarului Gheorghe Eminovici si ai Ralucai Jurascu. Copilaria si-a petrecut-o in apropierea Botosanilor, pe mosia parinteasca de la Ipotesti. A urmat clasele elementare si gimnaziale la Cernauti, oras mare, romanesc din Bucovina de Nord, aflata pe atunci sub ocupatie habsburgica. In adolescenta a peregrinat cu trupe de actori prin tara.

Primele versuri ale lui Eminescu au vazut cerneala tiparului in anul 1866. Intre cele sapte poezii cuprinse intr-o brosura ce il omagia pe Aron Pumnul la moartea acestuia, cinci romanesti si doua germane, cea de-a doua era semnata de ,,M.Eminovici-privatist". Astfel, Eminescu daruieste prinosul versurilor sale pentru cel pe care il considera invatatorul desavarsit.

Adevaratul debut are loc in acelasi an 1866 cu poezia ,,De-as avea" in revista ,,Familia"de la

Pesta, condusa de Iosif Vulcan. (Acesta ii schimba numele din Eminovici in Eminescu).

A urmat studiile universitare la Viena intre anii 1869 si 1872 si la Berlin intre 1872 si 1874. Inca din perioada studentiei devine membru al ,,Societatii Junimea" condusa de Titu Maiorescu. A fost director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, revizor scolar in judetele Iasi si Vaslui. A lucrat in gazetarie si a condos ,,Curierul de Iasi" si ziarul ,,Timpul" din Bucuresti, organ al partidului coservator.

Titu Maiorescu i-a publicat singurul volum de versuri aparut in timpul vietii, la finele anului 1883 si inceputul lui 1884. Ultimii ani de viata Eminescu i-a petrecut in suferinta si boala. A trecut in eternitate la 15 iunie 1889. In inegalabila sa biografie ,,Viata lui Eminescu" (1932), G.Calinescu consemna astfel, in randuri ritmate si cadentate, savant orchestrate de poem simfonic, trecerea in eternitate a luceafarului poeziei romanesti:,,astfel se stinse in al optulea lustru de viata,cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale".

Cultura lui Eminescu

Eminescu a avut o cultura vasta, temeinica si profunda. Inainte de toate, Eminescu este un fenomen de cultura, iar poezia sa este un limbaj cultural, incarcat de mituri si simboluri. Este de presupus ca Eminescu a avut o vocatie culturala neobisnuita, o chemare innascuta si irezistibila spre cultura. Despre cultura lui Eminescu s-au pronuntat aproape toti exegetii mai importanti. Analiza cea mai substantiala, intinsa si densa asupra culturii lui Eminescu a fost intreprinsa de G.Calinescu in ,,Opera lui Mihai Eminescu" in capitolele ,,Cultura" si ,,Filosofia teoretica". Acesta spunea ca, luat in fiecare domeniu in parte, Eminescu nu se ridica totusi la nivelul celor mai buni specialisti in materie, dar in ansamblu, privit in totalitatea cunostintelor sale, depaseste cu mult unghiul de vedere ingust al specialistilor. Marele critic ajunge la concluzia ca Eminescu se afla in posesia tuturor factorilor culturali.

In eseul sau ,,Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti"(1975), C.Noica se ocupa de manuscrisele eminesciene, de cele 44 de caiete care ne-au mai ramas de la Eminescu, depuse la Academia Romana in 1902 de Titu Maiorescu. Marele filozof observa cu uimire ca in manuscrise intalnim, pe langa texte literare si reflexii filozofice, o multime de calcule matematice, de ecuatii fizice si forme chimice, numeroase cunostinte astrologice. De aceea Noica vedea in Eminescu idealul renascentist de ,,homo universale" deschis deopotriva spre disciplinele umaniste, cat si spre cele exacte si il compara pe Eminescu cu marile personalitati ale Renasterii italiene, Leonardo da Vinci si Pico de la Mirandola. Printr-o formula memorabila, Constantin Noica il numea pe Eminescu ,,om deplin al culturii romanesti".

Foarte tanar poetul a citit cu patima, de toate, fara alegere ce i-a cazut in mana si s-a potrivit predispozitiilor lui.

Si-a facut studiile universitare la Viena si Berlin, unde stim ca cimentul tuturor disciplinelor era filozofia. Scrierile teoretice, insemnarile, totul dezvaluie un om apt sa priceapa si sa manuiasca abstractii cat mai inalte. Avea vaste cunostinte de filozofie, economie politica, stiinte, limbi si literaturi clasice si orientale, literatura franceza, italiana, spaniola, germana, engleza, indica, religii orientale, istorie, arte si nu in ultimul rand, de literatura romana.

Ca Eminescu a avut o cultura filozofica temeinica, profunda, cum putini scriitori ai lumii au avut vreodata, este un fapt recunoscut si demonstrat de exegetii sai cei mai autorizati. In eseul sau ,,Eminescu si poeziile lui", Maiorescu a stabilit cu precizie primele repere ale culturii filozofice eminesciene: filozofia indiana si buddhismul, filozofia greaca, in special Platon si metafizica germana in frunte cu Kant si Schopenhauer.

Pentru Eminescu, marele filozof german Immanuel Kant a reprezentat modelul absolut, l-a care s-a raportat in permanenta.

Poetul il cosidera pe Kant o culme a gandirii umane si il numea ,,filozoful cel mai adanc". Intr-unul dintre manuscrisele publicate de Perpessicius, Eminescu marturisea emotia unica si irepetabila a intalnirii cu opera lui Kant atunci cand il citesti pe Kant mintea iti devine o fereastra prin care patrunde lumina unui soare nou".

Sistemul filozofic kantian

este o expresie a idealismului obiectiv si transcendental. Conceptul filozofic de baza al lui Kant este ,,lucrul de sine", esenta numenala nerecognoscibila, care nu poate fi recunoscuta pe cale rationala, ci numai pe cale intuitiva. Kant recunostea limitele ratiunii, a carei critica o intreprinde in lucrarea sa fundamentala ,,Critica ratiunii pure".

La varsta de 20 de ani, Eminescu a inceput sa traduca ,,Critica ratiunii pure" si a tradus aproximativ o treime din aceasta opera considerata cea mai dificila din istoria filozofiei.

Daca Eminescu il considera pe Kant un ideal aproape imposibil de atins, in schimb pe Arthur Schopenhauer il simtea mai aproape si mult mai accesibil. Schopenhauer a fost filozoful inimii sale, un adevarat ,,magister vitae" pentru Eminescu. Schopenhauer este si un mare moralist de la care Eminescu a invatat adevarul despre viata, mai mult decat toti moralistii. Schopenhauer este un filozof de o vasta eruditie, bun cunoscator al culturilor clasice si al culturilor vechi, iar filozofia sa este exprimata intr-o forma cum nu se poate mai expresiva si mai atractiva, proband veritabile virtutii literare. Schopenhauer e un discipol al lui Kant, de care s-a diferentiat pe linia unui idealism subiectiv si voluntarist.

Sistemul filozofic al lui Schopenhauer a fost expus in lucrarea sa fundamentala ,, Lumea ca vointa si reprezentare". Conceptul de baza al lui Schopenhauer este ,, vointa oarba de a trai", o dorinta obscura si inconstienta de viata, instinctul de perpetuare si de autoconservare al speciilor, care intretine lupta pentru existenta si care este sursa Raului universal.

Dupa Schopenhauer, Raul domina lumea, iar viata nu este decat un razboi al tuturor impotriva tuturor (bellum omnes contra omnes). Acesta este asa-zisul pesimism schopenhauerian, dar care poate fi interpretat si ca o forma de realism si de maxima luciditate. Schopenhauer este un ganditor nonconformist si incomod, de o sinceritate aproape cinica si brutala, de-a dreptul dezarmanta, care n-a fost niciodata pe placul spiritelor marginite, filistine.

De la Kant, Eminescu ajunge intotdeauna la Schopenhauer, asa cum observa cu patrundere Calinescu. Schopenhauer a deschis calea filozofiei moderne, a ,,vointei de putere" a lui Nitzsche si a nihilismului existentialist contemporan. Cu toata veneratia sa pentru Schopenhauer, Eminescu nu poate fi considerat un discipol orb si fanatic al autorului ,,Lumii ca vointa si reprezentare" .

Eminescu se diferentiaza de Schopenhauer din mai multe puncte de vedere. Dupa Schopenhauer, raul se manifesta peste tot, atat in natura cat si in societate. Dupa Eminescu, raul nu se manifesta in natura, ci numai in societate. Schopenhauer a contemplat cu indiferenta, raceala si detasare spectacolul lumii, pe cand Eminescu a fost un luptator patimas pentru eradicarea raului social. Schopenhauer este un misogin care dispretuieste capacitatea intelectuala a femeilor. Eminescu n-a fost misogin decat numai fata de femeia cocheta si superficiala, al carei prototip ramane Dalila, despre care legenda biblica, cu care incepe ,,Scrisoarea V", spune ca in timp ce Samson dormea i-a taiat parul, luandu-i toata puterea.

Din filozofia greaca, Eminescu a fost influentat de Platon si de Pitagora.Dupa Platon, lumea ideala nu este decat o copie imperfecta a unei lumi ideale, a arhetipurilor, a ideilor eterne. De la Platon, Eminescu a preluat teoria arhetipurilor si conceptul de ,,anamneza", care inseamna ,,reamintire dintr-o alta existenta".

Armonia lui Eminescu nu este, in ultima analiza, decat armonia universala a lui Pitagora, factorul pe care se sprijina si arhitectura lumii. Dupa marele filozof si matematician Pitagora ,,cosmosul este ordine si armonie".

Fara filozofia indiana, opera lui Eminescu nu poate fi inteleasa. In perioada studiilor la Viena si Berlin a avut profesori ilustri, indianologi celebri ca Max Muller si Albrecht Weber. In aceasta perioada, poetul cunoaste ,,Gramatica sanscrita" a lui Franz Bopp si studiaza ,,Vedele" si ,,U-Panisadele", considerate de Schopenhauer ,,fructul supremei intelepciuni lumesti".

Eminescu cunostea foarte bine ,,Vedele" , colectie de imnuri religioase aparuta pe la inceputul mileniului I, anterioara epopeilor homerice. In sanscrita, ,,Veda" inseamna stiinta, cunoastere.

Vedele sunt alcatuite din patru mari parti:Rig-Veda(,,rig" inseamna imn sau vers), Sama-Veda(,,sama" -cantec), Iajur-Veda(,,iajur"-jertfa) si Atharna-Veda(,,atharn"-preot al focului). La randul lor cele patru mari parti sunt alcatuite fiecare din alte zece parti mici. Imaginea cosmogonica din ,,Rugaciunea unui dac" e inspirata din ,,Imn catre Prajapati" sau ,,Imn catre zeul necunoscut" din partea a zecea din ,,Rig-Veda".

,,U-Panisadele" sunt comentarii ale ,,Vedelor" ; sunt o opera ezoterica cu caracter initiatic. Cuvantul ,,u-panisad" inseamna ,,invatatura secreta" (,,aseaza-te langa mine"). ,,U-Panisadele"

sunt alcatuite dintr-o serie de dialoguri filozofice in versuri sau in proza intre magistru si invatacel. Esenta doctrinei upanisadice o constituie unitatea Atman-Brahman. Dupa doctrina upadisanica, Sufletul individual(atman) se contopeste in cele din urma cu Sufletul universal(brahman).

Din filozofia indiana, Eminescu a fost atras cel mai mult de buddhism, poetul declarand ,,eu sunt buddhist", iar Emil Cioran il nuneste ,,acest Buddha al poeziei"2, un frumos omagiu adus geniului eminescian. La Eminescu, Buddha apare cu numele intreg, sub forma Buda-Sakya-Muni, in poezia ,,Eu nu cred nici in Iehova". Buddha inseamna Trezitul sau Luminatul, Sakya este numele neamului regal al lui Buddha din nordul Indiei, iar Muni inseamna inteleptul. Dupa Buddhism, doctrina filozofica expusa in cartea Dhammapada(cuvintele legii), esenta vietii formeaza durerea, suferinta. Cauza durerii si a suferintei o reprezinta dorinta sau setea de viata(thana).

Ca orice itelectual adevarat, Eminescu a avut capacitatea de a trece totul prin filtrul gandirii sale puternice si originale si de a se misca liber si nestanjenit in sfera ideilor generale.