CODEPENDENTA - Rolurile

CODEPENDENTA - Rolurile

Sean McCurdy era teribil de bun de gura, un irlandez get-beget. Nascut in Perth Amboy, New Jersey, i s-a spus John, dar el si-a schimbat oficial numele in varianta celta in ziua in care a implinit douazeci si unu de ani. Si-a perfectionat si cultivat darul vorbirii toata viata. In copilarie, irlandezul cu parul cret si rosu a vindut mai multe reviste, acadele si articole de papetarie decit oricare alt copil din scoala. Echipa de fotbal obtinea astfel uniforme, biblioteca cumpara carti, echipa de dezbateri mergea in diferite locuri la concursuri, toate acestea finantate, in parte, de limbutia lui sclipitoare. In liceu a vindut spatiul publicitar din ziarul scolii, pe care 1-a transformat, aproape de unul singur, dintr-o foita de doua pagini, intr-o revista saptaminala de opt pagini, plina de anunturi fanteziste si de fotocopii cumparate pe bani grei.

La numai citeva zile dupa aniversarea celor douazeci si sapte de ani ai lui, sedea in cabinetul nostru in timp ce soarele Texasului se revarsa pe fereastra. Venise sa ceara indrumare deoarece cariera lui de reprezentant comercial era pe cale sa se duca de ripa. Ce se intimplase?

Cind clatina din cap, coama aramie si incilcita straluci in soare. "Sunt atit de frustrat, ca nu mai suport. Sunt cel mai bun vinzator pe care-1 veti vedea vreodata si nu pot sa-mi pastrez o slujba mai mult de citeva luni. Maximum sase. Pur si simplu, dadu el din mina, se duce de ripa". Poate ca majoritatea lucrurilor care mi s-au intamplat au fost din vina mea, dar nu stiu cum. Oricum, ele continua sa se intample."

"Ce vinzi?"

"Ce este in depozit. Nu si calculatoare. Nu sint un cunoscator si ar trebui sa invat prea mult, s-ar putea chiar ca persoana care cumpara sa stie mai mult ca mine despre produsul respectiv. Orice altceva. Am vindut pantofi, masini vechi si noi, aparate de preparat mincarea. De toate. Pina si mobila pentru bebelusi. Stiti, chiar mi-a placut sa vind mobila pentru bebelusi."

"Ce s-a intamplat ca ai renuntat la slujba aceea?"

"N-am renuntat. Am fost dat afara. Era departamentul pentru copii al unui mare magazin. Salar minim plus comisioane. Ne ocupam de vanzarea unei linii de patuturi pentru copii, jucarii, lucruri de genul asta produse la scara nationala, dar aveam si propria noastra linie de productie. Sigur ca banii seriosi veneau de la primele, care costau cam cu o patrime mai mult. Totusi, chiar daca ridici in slava marfa scumpa, nu indraznesti sa o vorbesti de rau pe cea locala. Vedeti ce provocare era? Am vindut 70% din marfa si venitul din vinzari al departamentului a sarit la 106% in cele patru luni in care am fost angajat acolo."

"Dar te-au concediat "

"Seful meu direct m-a concediat. Pe linga comisioane, mi-a promis un premiu pentru fiecare procent in plus pe luna. In prima luna am inceput mai incet, pentru ca inca mai trebuia sa invat ceva despre produse. In a doua luna am depasit procentul si am primit un cec mic, dar totul a fost in regula. In a treia luna am fost intr-adevar grozav. Dar n-a venit nici un cec Am asteptat trei saptamini si apoi am inaintat o plingere oficiala. Bum! Am zburat."

"Pe ce motiv?"

"A zis ca nu poate lucra cu "cineva cu asemenea probleme de comportament."

"Ti-a dat vreo explicatie pentru intarzierea cecului?"

"A zis ca a uitat de el. Ce-ar fi putut sa spuna? Vinzi prea mult si nu mai vreau sa-mi tin promisiunea?"

"Dar slujba de dinainte?"

"Doua luni la o agentie de masini din centru. Numai ce am reusit sa promovez mai bine marfa lor."

"De ce ai plecat?"

"Directorul era tot timpul pe capul meu. Niciodata nu mi-a zis ceva dragut. Numai comentarii de genul: «De ce a plecat cuplul ala fara sa cumpere?»; «Batrinului trebuia sa-i arati un model negru, nu unul galben. Tipiilor in virsta le plac masinile negre si lucioase»."

"Concediat?"

"Am plecat dupa o cearta teribila. Desigur ca un vinzator trebuie sa faca bani, dar secretul lui - adevaratul secret - e ca trebuie sa-i pese de oameni. Sa-i pese sincer. Clientul tau merita ce-i mai bun si este un privilegiu sa-1 poti ajuta sa obtina acel obiect. Directorul ala nu dadea doi bani pe clientii sau pe marfa lui. Nu puteam sa lucrez in acele conditii."

Nu pot sa lucrez in astfel de conditii. Directorul departamentului n-a putut lucra cu o persoana cu asemenea atitudine. Pe masura ce Sean McCurdy povestea detaliile fisei sale de angajare - treisprezece slujbe in ultimii patru ani - se contura o imagine extrem de colorata.

Modelul de suprafata era usor de identificat, pentru ca era atit de repetitiv si uniform. Vinzator stralucit si haruit, Sean nu avea nici o problema in a obtine o slujba. Dupa citeva saptamini sau luni, seful ii facea o mare nedreptate. Dupa inevitabila cearta, Sean fie ca pleca, fie ca era concediat, trecind din slujba in slujba.

Tabloul din dosul acestei imagini era, totusi, cheia vindecarii lui Sean. Tatal lui isi abandonase sotia si pe Sean cind el avea patru ani. In intunericul subconstientului lui se acumulase o furie imensa, ascunsa impotriva tatalui si, prin extensie, impotriva oricarei figuri masculine autoritare. Niciodata nu si-a dat seama sau nu s-a confruntat cu aceasta minie.

De fiecare data, cind avea un sef, astepta mult prea mult de la el. Seful trebuia sa fie o figura paterna afectuoasa, perfecta si absolut corecta. Amintiti-va de nevoia imensa a persoanelor codependente de a repara trecutul, de a-1 repeta la nesfirsit pina cind va putea fi indreptat. Sigur ca seful / tatal / figura autoritatii, om fiind, mai devreme sau mai tirziu - de obicei, mai devreme - isi dadea in petec cu ceva. Imaginea ireala de perfectiune se spulbera, furia lui Sean izbucnea pe data. Trecutul n-a putut fi indreptat, rezervorul lui de iubire era inca gol, nevoia de un tata afectuos, perfect, nu era satisfacuta. Era teribil de frustrat si n-avea nici cea mai mica idee de ce.

Nu era nici o rea intentie in aceste relatii surogat. Sean nu ura persoanele respective. El juca doar un rol, pe bijbiite si fara sa-l inteleaga .

Sean a trebuit sa realizeze, nu numai cu capul, dar si cu inima, ca atunci cind se angajeaza, slujba devine ceva mai mult pentru el. In adincul sufletului sau el recrea o puternica dinamica familiala, relatia tata / fiu.

Sean nu este nicidecum singurul in aceasta situatie. Aproape toti facem acelas lucru respectiv intr-o oarecare masura, dar, ca de obicei, codependentul impinge situatia la extrem. Gladys Jordan, pe care am cunoscut-o la inceputul cartii, a recreat relatia tata/copil in casnicia ei. Tot asa a facut si John, iar acele fantome ale trecutului le-au amarit casnicia. Sean a mers si mai departe. El punea in scena constant relatia tata/fiu pe care a visat-o, dar de care n-a avut parte niciodata. Nu numai ca aceste fantasme i-au distrus relatiile de serviciu, dar ele erau inconstient programate sa repare trecutul, lucru absolut imposibil.

COMPLEXITATEA RELATIILOR INTERPERSONALE

In esenta, vietile noastre sint retele complexe de relatii interpersonale. Codependenta distorsioneaza reteaua in mod dramatic. Ea poate crea roluri care nu ar trebui sa faca parte din vietile noastre si le poate perverti pe cele esentiale pentru noi.

Aproape la fel ca un dramaturg sau un nuvelist, codependentul construieste relatii complicate, cu totul si cu totul diferite de realitate, transformind un patron (in cazul lui Sean) sau un sot (in cazul sotilor Jordan) sau pe oricine altcineva intr-un arhetip patern, considerindu-i pe medici sau pe pastori substituti de parinti, schimbind un rol cu celalalt in incaperile dosnice si intunecate ale mintii lor.

Luati in considerare numeroasele roluri interpersonale complex intretesute, pe care le interpretam in mod evident: parinte / copil (si aceeasi persoana poate fi si una si alta in acelasi timp, in functie de rolul pe care il joaca fata de diferite rude), sot / sotie, sef / subordonat, profesor / student, antrenor / atlet, doctor / pacient, cleric / laic, sora / sora, sora / frate, frate /frate - pentru a mentiona numai o mica parte din ele, caci insiruirea noastra nu pomeneste de pilda contrastul de virsta, frate mai mare / frate mai mic, sora mai mare / sora mai mica si toate combinatiile posibile. Persoana care a crescut intr-o familie cu probleme, al carei "rezervor de iubire" este aproape gol, modifica inconstient aceste roluri complexe, straduindu-se sa recreeze dinamica, suferintele, situatia din familia in care a crescut, cu persoanele pe care le are la indemina in speranta ca, de data aceasta, problema va fi rezolvata, durerea alinata, situatia indreptata.

In paranteza fie spus, se pare ca nimeni nu sufera mai mult povara de a fi tinta unor asemenea substituiri ca preotul (femeile psiholog, de pilda, sint la fel de vulnerabile in aceasta privinta). Datorita faptului ca este un simbol al autoritatii, un om al lui Dumnezeu (ceea ce, in mintea unora, se poate traduce ca fiind Dumnezeu insusi), preotul este o tinta vie pentru persoanele codependente, care il proiecteaza in rolul de parinte bun sau rau, sot sau orice altceva. Am tratat adesea in clinica noastra slujitori ai Domnului si nu incetam sa fim uluiti de adevaratele istorii de razboi povestite de acesti luptatori din primele linii ale frontului.

Preotul primeste in biroul lui un barbat sau o femeie care asteapta ca el sa devina inlocuitorul tovarasului sau de viata (poate chiar in context sexual) sau parintele dupa care a tinjit. Nevoile acaparatoare ale enoriasilor plaseaza o imensa greutate pe umerii pastorului, care se simte adesea sufocat, secat. Daca profilul personalitatii lui nu este ferm delimitat - cu alte cuvinte, reprezentarea lui grafica trebuie sa fie un cerc bine conturat, distinct -, el s-ar putea simti pur si simplu devorat, si pe drept cuvint.

Peste o ora, un alt enorias sade pe scaunul din fata lui, descarcindu-si furia oarba. Preotului ii este dat sa auda ce nu face bine, ce-i lipseste, de ce lumea nu mai vine la biserica sau de ce nu se mai fac donatii. Nu numai ca omul respectiv descarca asupra nevinovatului pastor furia si nemultumirile personale, ci isi si inchipuie ca-i face acestuia o favoare.

Intr-o congregatie cu o suta de suflete, hai sa spunem ca optzeci de enoriasi sint sanatosi si buni crestini. Restul de douazeci pot avea probleme afective serioase. Daca nu se ocupa de ele intr-un fel sau altul, ei pot sa-1 transforme pe preot intr-un erou sau un ticalos, ori chiar in ambele. Preotul trebuie sa aiba nu numai o personalitate bine consolidata pentru a aborda spectrul larg de probleme evidente sau mai putin evidente, ci sa inteleaga si mecanismele codependentei. Din pacate, putini dintre preosi sint in masura sa identifice si sa abordeze eficient problemele create de codependenta.   

De asemenea - si aceasta este una din acele generalizari absolute care pot insemna prea putin sau nimic - profesiunile care au legatura cu asistenta acordata semenilor tind sa atraga persoane care au ele insele probleme nerezolvate de codependenta. Sa presupunem ca preotul nostru face parte dintre cei care au auzit cu adevarat chemarea Domnului, dar el poate fi in acelasi timp supus dinamicii afective a propriei lui codependente - nevoia de a acorda ajutor, de a rezolva lucrurile, de a fi totul pentru ceilalti. Atunci cind radarul preotului codependent trimite un impuls spre radarul enoriasului codependent, ale carui nevoi afective sint nesatisfacute, in special in cazul in care conturul personalitatii primului nu este bine determinat, apar inevitabil probleme.

Cu mult inainte, psihoterapeutii au realizat forta acestei dinamici. Pacientul era plasat in fata unui zid gol. Psihiatrul statea in spatele lui, evitind sa se lase privit. Astazi, psihologii intra de obicei intr-o relatie mult mai apropiata cu pacientii lor, insa nu evita sa se protejeze: sedintele sint fixate intre anumite ore, au loc intr-un mediu controlat de terapeut. Spre deosebire de acestia, preotii nu se bucura de o asemenea protectie. Enoriasii ii solicita la orice ora din zi si din noapte, in orice situatie, crescind astfel riscul de a aparea probleme.

EFECTELE CODEPENDENTEI ASUPRA ROLURILOR JUCATE IN FAMILIE

Relatiile interpersonale mentionate anterior sint numai o schita vaga a imaginii reale. Psihologii au ajuns sa identifice anumite stereotipuri comportamentale sau roluri pe care oamenii si le asuma in cadrul familiei. Pina la un punct, rolurile - eroul, tapul ispasitor, copilul uitat, mascota, complicele - apar in orice familie. In cazul persoanelor provenite din familii cu probleme, rolul interpretat devine un mecanism de supravietuire, un mijloc de a se descurca in viata cu un minimum de suferinta. Rolurile se transforma in modele inconstiente si rigide de comportament, usor de identificat de cei din afara familiei, invizibile insa pentru membrii acesteia.

Rolurile au fost mai intii identificate in familiile de alcoolici. De atunci, s-a stabilit prezenta lor in aproape toate celelalte tipuri de familii cu probleme. Deoarece persoanele codependente modifica inconstient aceste roluri, ele apar si in relatiile adultului. Daca rolurile functionasera satisfacator ca mecanisme de supravietuire in familia de provenienta, ele nu mai sint eficiente la maturitate, cind toate relatiile interpersonale se schimba. Daca rolurile nu sint modificate, ele pot distruge fericirea si legatura cu Dumnezeu a persoanelor codependente.

Care sint aceste roluri? Copilul si-le asuma foarte repede. Haideti sa vedem unul dintre ele:

Eroul

Eroul este descurcaretul, "mesterul repara-tot". Eroul ajuta ca familia cu probleme sa mearga inainte si preia haturile atunci cind parintii nu mai sint in stare sa o faca. Eroul se ocupa de rufele murdare, gateste mincarea, are grija de fratii mai mici, chiar hraneste un parinte handicapat sau bolnav (e si cazul in care copilul-erou are grija de un parinte alcoolic). Fie ca primeste sau nu laude si sprijin din partea familiei lui, in ochii lumii, el este copilul de incredere, matur, constient si capabil. Eroul este de obicei, dar nu intotdeauna, copilul mai mare. Emilia Wesley a fost un astfel de copil-erou.

Baiat sau fata, eroul primeste adesea cele mai mari note la scoala sau/si exceleaza in sport. Partial, el a substituit relatiei parinte/copil o legatura profesor/elev. Eroul nu poate rezolva problemele mamei sau ale tatalui, nu poate sa-i faca fericiti, dar faptul ca il multumeste pe profesor picura citiva stropi in rezervorul lui de iubire. Profesorul citeste lucrarea aproape perfecta si-l acopera elev cu laude. Onoarea si prestigiul sau cresc. Citatul din Evanghelii "Bine, rob bun si credincios" este stimulentul sau cel mai puternic.

Tapul ispasitor

Tapul ispasitor este oaia neagra a familiei. Indiferent ce vorbe dulci aude de pe buzele parintilor lui, el stie in adincul sufletului ca e nedorit in casa. Probabil ca nu poate sa-si articuleze suferinta, dar rezervorul lui de iubire ramine cu desavarsire gol.

Cineva este cu siguranta de vina, si copiii, daca va reamintiti, sint imediat gata sa atribuie orice anomalie a universului propriei lor greseli. Tapul ispasitor merita sa fie pedepsit pentru dezordinea pe care o face.

Pe de alta parte, atunci cind isi asuma vina, i se acorda si atentie. Intrebati orice celebritate, va spune ca "mai bine presa proasta decit nici un fel de presa".

James Dean a jucat roluri care intruchipeaza arhetipul tapului ispasitor. In filmul clasic al anilor cincizeci, "La rasarit de Eden", el este fiul turbulent si nonconformist. Orice lucru bun pe care incearca sa-1 faca este interpretat gresit; fiul cel rau este pus in antiteza cu fiul cel bun, care se poarta "impecabil". Iarasi, in "Rebel fara Cauza", spiritul liber cu atitudini nonconformiste este vazut ca un delincvent juvenil de adultii egoisti, insensibili si puritani. In ambele filme, personajul este prezentat, in esenta, ca un suflet neinteles, dar nu lipsit de farmec. Imaginea nu e departe de realitate.

Mascota

Mascota, desi tot o oaie neagra, e bine vazuta, fiind clovnul familiei. E remarcata pentru ca atrage atentia asupra sa. Probleme? Risipeste-le cu un zimbet. Durere? Rizi pe seama ei. Amuza, adu zimbete pe buzele tuturor, arata un chip fericit. Mascota se afla acolo pentru a te face sa uiti (si a uita ea insasi) pentru citeva clipe ca viata doare ingrozitor. Adesea micutul surizator, care face tensiunea suportabila cu umorul lui zanatec, este mult mai trist pe dinauntru ca oricare alt membru al familiei.

Cit de faimos este clovnul trist! In opera avem "Paiata". In balet exista Petrusca. Unul din cei mai nefericiti actori din vremurile de inceput ale televiziunii a fost Morton Dovvney. Astazi, Morton Dovvney junior vorbeste deschis despre propria lui codependenta. Abuzul de alcool sau substante chimice si divortul sint foarte frecvent intilnite la actorii de comedie si-i afecteaza pe o buna parte dintre ei. Beryl Mason a noastra nu e un caz aparte printre celebritati.

Copilul uitat

Copilul uitat, singuraticul retras, ar fi un personaj potrivit intr-un western clasic sau un roman de dragoste. Daca eroul iese in evidenta excelind, mascota prostindu-se, iar tapul ispasitor intrind vesnic in bucluc, acest copil este pur si simplu invizibil. El pare ca nu exista. Copila sta singura in camera ei sau se joaca in garaj. Nu spune nimic, nu iese cu nimic in evidenta, probabil ii place sa citeasca in liniste. Copilul uitat este dragut. E consecvent, si se incapatineaza sa fie dragut, insuportabil de dragut.

Bine, poate ca nu-i prea amuzant sa ai un tap ispasitor in familie, dar celelalte personaje nu sint normale? Ce poate fi rau in cazul unui copil care ia numai zece sau al unei fetite dragalase, si chiar in cazul unui mic clovn, la urma urmei? Problema nu este modelul de comportament in sine, ci lipsa de personalitate. Daca cei care manifesta aceste comportamente ar fi reprezentati sub forma unor cercuri, ele ar fi in cel mai bun caz formate din linii punctate. Ceea ce le lipseste este un sentiment al identitatii de sine, personalitatea in esenta. Ei nu prea stiu cu adevarat ce vor de fia viata. Si, in adincul sufletului lor, acesti copii (sau adulti) incintatori si placuti sint extrem de nefericiti. Si, pe masura ce imbatrinesc, nefericirea lor nu scade.

Rolurile eroului, mascotei, tapului ispasitor si al copilului uitat trec de la o persoana la alta, pe masura ce se modifica situatia din familie. In cazul copiilor unici, acestia pot sa-si asume diferite roluri in momente diferite. Louise, tinara anorexica trimisa la clinica noastra de indrumatoarea ei, juca doua roluri. A fost eroina la scoala si totodata veghea ca familia ei sa nu se destrame. Cind a plecat la scoala de asistente medicale, a devenit tap ispasitor, mama ei reprosindu-i ca si-a abandonat datoria principala fata de familie.

SCHIMBAREA ROLURILOR IN FAMILIILE CU PROBLEME

Multe alte roluri apar in familiile cu probleme si ele difera de cele descrise anterior in diferite privinte. Rolurile de mai sus, care apar intr-o oarecare masura in fiecare familie, sint amplificate de persoanele codependente. Cele despre care vom vorbi sint generate tocmai de codependenta. De obicei, fiecare membru al familiei isi asuma diferite roluri in diferite momente, in functie de context.

Complicele

Daca nu ar fi aceste persoane, problemele familiei nu s-ar putea perpetua. Tragedia este ca ele nu-si pot da seama de acest lucru. Fiecare membru al unei familii cu probleme joaca rolul de complice intr-o oarecare masura. El a fost identificat mai intii in familiile in care un partener "normal" era casatorit cu un alcoolic. Pentru a exemplifica, sa spunem ca tata este alcoolic, iar mama nu. Ea tine familia laolalta - mama eroina, martira. (Amintiti-va ca acelasi lucru este valabil in cazul in care mama e dependenta si tatal "curat" sau daca ambii sint dependenti intr-o oarecare masura; si ca dependenta nu se refera neaparat la alcool - stupefiante, obsesia de a munci, crizele repetate de minie, rigorismul religios si altele - orice dependenta putind fi echivalata cu "alcoolismul" din exemplul nostru).

Cum poate hartuita, impovarata mama sa favorizeze viciul tatalui, cind bautura pare a fi izvorul tuturor nenorocirilor ei si cind il implora in gura mare sa inceteze? In multe feluri, in multe feluri de care ea nici nu-si da seama.

Ea pastreaza secretul asupra faptului ca el bea si cere si ajutorul copiilor pentru a se feri de ochii lumii. Astfel, el nu trebuie sa faca fata oprobriului public din cauza comportamentului lui. "Rufele murdare se spala in familie.", "Ulcioarele mici au torti mari, dar voi trebuie sa va tineti gura!", "Nu-i asa de rau cum pare.", "Nu fiti ingrijorati!", "Daca isi vira nasul doamna X, raspundeti-i ca mama a zis ca nu-i treaba ei."

II minte pe seful lui cind lipseste de la serviciu, pretinzind ca este bolnav. Il scoate din tot felul de buclucuri si citeodata chiar din inchisoare. Curata dupa el, atit in sens propriu, cit si figurat, ascunzind mizeria pe care o face mereu.

Copiii devin la rindul lor complici, indiferent de ce alte roluri mai joaca in familia respectiva. In inocenta lor, ei cred ca ceea ce se intimpla in familie are oarecum legatura cu purtarea lor, asumindu-si o tot atit de mare responsabilitate si vinovatie ca si mama lor. Invata sa pastreze tacerea. Interpreteaza cu sirguinta rolurile descrise mai sus. Toate aceste atitudini favorizeaza viciul. Adaptindu-se in toate felurile alcoolicului, ei fac ca acestuia sa-i fie mult mai usor sa se complaca in viciu. Copiii nu au alta posibilitate. Aceasta familie este singura pe care o au.

Specialistii in terapie cred ca mama este si ea in aceeasi situatie. Mai mult ca sigur ca ea s-a casatorit aducind zestrea propriei codependente. Ea pornise deja pe drumul respectiv inainte de a-l fi intilnit pe tata.   

Toate aceste persoane codependente, mama si copii in egala masura, devin atit de preocupate si absorbite de viata si problemele altei persoane, incit pierd sentimentul independentei, in aceeasi masura ca si membrul disfunctional al familiei (tatal alcoolic, in cazul ide fata), ei sint victimele bolii care afecteaza intreaga familie. Ei favorizeaza viciul pentru ca se simt neputinciosi, desi ar putea exercita o forta nebanuita in aceasta situatie, incetind sa mai actioneze ca niste complici.

ROLURILE SUPLIMENTARE INTERPRETATE DE COMPLICE

Poate ca ati preparat vreodata budinca din mai multe straturi. Sa zicem ca mai intii turnati in fiecare vas lichidul cu aroma de struguri si apoi asteptati sa prinda consistenta. Turnati peste el lichidul cu aroma de cirese si asteptati din nou sa se intareasca. Tot asa procedati cu budinca de portocale si cu cea de lamiie. Rezultatul este un deliciu, care-ti ia ochii cu dungile lui colorate.

Rolurile interpretate de persoanele codependente sint stratificate la fel. Stratul de baza este constituit din rolul esential, cum ar fi mama / fiica sau sora / sora. Rolurile de erou etc. formeaza al doilea strat, deasupra primului, si ar fi firesti, daca nu sint impinse la extrem, functionind ca mecanisme de supravietuire. Stratul portocaliu, rolul care favorizeaza viciul, este un produs al codependentei insesi, iar stratul de lamiie se construieste pe baza lui. O familie normala va avea numai straturi violet si rosii.

Rolurile continute in acest ultim strat reprezinta mecanisme de adaptare instinctiva ale complicelui la situatia stresanta si se schimba o data cu modificarea situatiei.   

Conciliatorul

Chiar si un copil foarte mic poate interpreta rolul conciliatorului. El este cel care isi asuma functia de a face ca lucrurile sa mearga cumva. Poate amuza si vindeca astfel ranile facind pe mascariciul. Adesea este eroul. Conciliatorul stie ce cuvinte sa rosteasca pentru a-i linisti pe fratii mai mici, pentru a alina durerea mamei, pentru a-1 potoli pe tata. Negociator innascut, conciliatorul simte dinainte furtunile care tulbura viata familiei si incearca sa le domoleasca. Din cind in cind el poate minti cu cele mai bune intentii, pentru a mentine frictiunile din familie la un nivel suportabil.

Martirul

Martirul va plati orice pret i s-ar cere pentru a imbunatati situatia familiei. Martirul isi sacrifica timpul, energia si fericirea pentru a tine familia laolalta, pentru a-l determina pe dependent sa renunte la bautura sau la minie. Ar merge pina la capatul lumii pe jos pentru a indrepta situatia. "A indrepta" inseamna pentru el "a face ca lucrurile sa stea asa cum doreste el." Va arde pina la epuizare sau isi va pierde mintile, dar unicul lucru pe care nu va reusi sa-l faca este sa aduca schimbarea in obiceiurile persoanei dependente.

Salvatorul

El va salva situatia, oricare ar fi ea. Salvatorul isi va lua o a doua slujba ca sa plateasca datoriile. Va face rost de bani pentru cautiune, va angaja un avocat, va plati chiria copilului instrainat, va face toate treburile care ramin nefacute.

La o privire superficiala, salvatorul si martirul par a fi una si aceeasi persoana. Sunt asemanatori in anumite privinte, dar in altele sint destul de diferiti. Martirul face mai mult decit o actiune de salvare. Starea de spirit a martirului il indeamna sa-si spuna: Sacrificiu! Da mai mult! Ignora-te pe tine si ignora orice risc. Salvatorul salveaza. Ideea lui fixa este: Grabeste.-te! Rezolva imediat situatia! Musamalizeaz-o. Redu pierderile.

Persecutorul

Persecutorul spune: "E numai vina ta!" El da usor vina pe toata lumea, numai pe sine nu. Arata fiecarui membru al familiei ce face rau si dece nu a atins perfectiunea. Persecutorul nu este o persoana linga care iti face placere sa stai.

Victima

O, saraca victima - ea n-a vrut ca lucrurile sa se petreaca astfel. Victima ar fi fericita daca toate astea nu s-ar intimpla. E sufletul cel mai demn de mila, fiindea inima ei e atit de buna, incit nu-si merita soarta. Acest rol nu trebuie confundat cu cel de victima reala. Adevaratele victime nu se percep ca atare si nu-si pling de mila in felul acesta.

Pentru ca aceste patru roluri - stratul de lamiie al budincii - sint jucate, toate, de complcii care favorizeaza viciul dependentului, una si aceeasi persoana le poate interpreta pe toate, mai intii unul, apoi altul, in functie de situatie. In realitate, tranzitia de la un rol la altul este un proces atit de confuz, incit ne este foarte greu sa ii ajutam pe cei care le joaca.

Irene, sotia unui alcoolic pe nume Walt, a venit la clinica noastra nu pentru, problemele ei, ci pentru ale lui Walt. Urmatoarele afirmatii au fost selectionate din mai multe sedinte pe care le-am avut impreuna. Ca toti complicii, Irene juca fiecare din rolurile de mai sus, in functie de situatie:

"Daca Betty nu m-ar fi sunat sa-mi spuna unde e Walt, el ar mai sta si acum in cine stie ce circiuma din centru. A trebuit pur si simplu sa-l culeg de pe strazi ieri seara, de la Wanamaker." (Salvator)

"Va dati seama ce s-ar fi intimplat cu copiii, daca n-as fi fost eu ca sa tin familia sa nu se destrame? La orfelinat. Sora mea precis nu i-ar lua. Mama nu-i intelege. Nici macar nu-i vrea prin preajma, mai ales pe Bill. Totul a ramas pe capul meu." (Martir)

"E vina lui Walt, numai a lui. Promite si iar promite si apoi trage o dusca si pleaca. Si eu, ca o proasta, continuu sa-l cred. S-ar zice ca ma iubeste. Cum poate sa-mi faca asa ceva?" (Persecutor si victima)

"Nu merit asta. Nu va puteti imagina ce copilarie amarita am avut. De-ar trebui sa scape cineva de mizerie, eu sint aia. Mi-am platit datoriile, credeti-ma! De ce intotdeauna eu?" (Victima)

" Deci, a trebuit sa merg eu la scoala si sa vorbesc cu profesorul lui sa intervina sa nu-l exmatriculeze. E exact ca tatal lui, cauta beleaua cu luminarea. Ar fi la reeducare, daca nu l-as tine eu pe linia de plutire." (inapoi la rolul de salvator)

"Nu mai pot suporta. Nu stiti in ce tensiune traiesc tot timpul." (Mila pentru biata victima)

In prezent, biochimistii sint capabili sa reconstituie nu numai compusii chimici ai unei proteine complexe, ci si structura ei fizica. O singura molecula de proteina complexa are forma unui lant lung, rasucit ca o incredibila retea de noduri si bucle, unite ici si colo la intervale neregulate. In acelasi mod functioneaza rolurile si in cadrul relatiilor disfunctionale, ca niste spirale de molecule, pline de meandre si legate intre ele ici si colo.

Martir, salvator, persecutor, victima, complice, conciliator, erou, copil uitat, tap ispasitor, mascota, aceste roluri ii ajuta pe codependenti sa-si pastreze familia, si membrii ei le invata foarte bine. Dar rolurile sint pervertite. Anormale. Cind sint interpretate in afara situatiilor problematice, de pilda la serviciu, la biserica, cu prietenii, ele nu functioneaza. Regulile s-au schimbat, relatiile difera, acum sint implicati oameni sanatosi. Cu toate acestea, membrii familiei care au ajuns sa depinda de vechile reguli nu stiu sa joace altfel. Persoanele codependente sint angajate intr-un sistem complet distorsionat de relatii interpersonale, care nu-i poate ajuta sa se descurce in lumea reala.

SALVATORII DE PROFESIE

Gaiy Ellis avea cea mai minunata slujba de pe lume - paramedic sau asistent pe salvare - si ii placea teribil ce facea! Apelul telefonie la care a raspuns ii semnala un accident pe soseaua Mercer. Gary aprinse farurile si porni sirena in timp ce vorbea cu dispecerul pentru a confirma locul accidentului. Masina era condusa de subalterna lui, sora Melinda Bennet; Gary se juca doar cu luminile si cu sirena. Oricum, pc salvarea de care raspundea, Gary se simtea ca un rege. Farurile puternice si sirena maturau pur si simplu masinile din calea lor!

Ajungind la locul accidentului, au acordat primul ajutor unei femei cu posibile fracturi de coloana si git, aplicind gulerul fix si scindura rigida, necesare in asemenea situatii, si folosind cea mai moderna aparatura medicala. Gaiy stia totul despre ultimele inovatii in domeniul aparaturii pentru serviciul de urgenta si se asigura mereu ca seful sau, directorul companiei de ambulante, este la curent cu cele mai utile inventii.

Nu era cel mai mare om de pe lume - cam 1.70 si vreo 75 de kilograme - dar stia sa foloseasca un cric. Pina au sosit pompierii, el si mititica Melinda demontasera cealalta masina si-1 scoteau deja afara pe soferul de virsta mijlocie.

In cei trei ani de cind era asistent la urgenta, Gary acordase ajutor in multe situatii destul de grave. Putea sa-ti spuna povesti care-ti faceau pielea de gaina. Stia cind sa urmeze regulile si cind sa fie inventiv, dar intotdeauna pastrind masura. Gary s-a calit pentru a face fata mortii si singelui, insa a avut si sansa sa se bucure de acea experienta extraordinara care este aducerea pe lume a unui copil. Dintre cei o suta saisprezece asistenti pe ambulanta din Midwest, el era cel mai bun.

Surprinzator, dupa doi ani a renuntat la meseria lui. Acelasi lucru s-a intimplat cu alti douazeci si opt de asistenti din regiunea respectiva.

Pentru a combate rata extraordinar de crescuta de epuizare in cadrul personalului de la urgenta, conducerea ministerului sanatatii a publicat un chestionar cu urmatoarele intrebari (formulate insa cu mai mult tact): Ce doriti? Mai putine ore de munca? Mai multi bani? Mai multa recunoastere? Ce trebuie sa facem ca sa va pastram suficient de mult si sa recuperam cheltuielile facute pentru pregatirea voastra costisitoare?

Din pacate, raspunsul nu poate fi gasit la suprafata reflectata de intrebarile chestionarului, oricit de potrivite ar fi fost ele. Cauzele epuizarii sint mult mai profunde.

Exista doua categorii de oameni care practica meserii ce presupun asistenta acordata semenilor (medici, politisti, clerici, psihiatri si asistenti sociali): cei care au vocatie pentru aceasta munca si au auzit vocea Domnului si a propriei lor constiinte si cei care sint minati de biciul ascuns al codependentei. Daca cei din primul grup clacheaza, cauzele vor fi gasite in intrebarile chestionarului de mai sus, cum ar fi: orare prea incarcate, salariu insuficient, prea multe frustrari fata de realizari. Daca vor dispune de un climat de munca adecvat, membrii primului grup vor ramine in serviciu ani in sir.

Ultimii, cei motivati de codependenta, vor claca ingrozitor, poate tragindu-i si pe altii dupa ei. Credem ca motivul are de-a face cu una dintre cele mai puternice forte in codependenta, si anume dinamica salvarii. Gary este un salvator.

Impulsurile contradictorii, de a-ti salva semenii si a le favoriza viciul in acelasi timp, pot fi intilnite in orice situatie problematica, nu numai in contextul clasic. Iar copiii care cresc intr-un astfel de mediu vor fi atrasi ca un magnet de profesiunile in care isi pot ajuta semenii. Acesta e un lucru bun in sine. Reversul lui neplacut este ca, dovedindu-se nobil si altruist, salvatorul nu mai trebuie sa se gindeasca la sine. "Concentrindu-mi intreaga atentie asupra celorlalti, nu trebuie sa ma mai gindesc la mine si la nevoile mele." Dorinte neimplinite, negare, suferinta, pe scurt chestiunile personale neplacut de abordat sint astfel adinc ingropate. Din nefericire, ranile nu dispar, ci supureaza.

Pe de alta parte, activitatea de salvare satisface si acea hidos de puternica revenire obsedanta. Situatia este similara cu cea a lui Sean, care dorjea sa recreeze relatia tata/fiu cu sefii lui. Salvatorul recreeaza ocazie dupa ocazie pentru a salva cumva familia din care provine, astfel ca totul sa iasa bine macar de data aceasta. Actiunea de salvare care are loc in prezent poate reusi de fiecare data, insa situatia pe care persoana respectiva tinjeste in ascuns s-o indrepte ramine neschimbata. Esec.

In cele din urma, cind salvatorul se implica intr-o actiune de salvare, el sau ea se substituie victimei si se salveaza in fapt pe sine de trecut. Asistentul nu numai ca panseaza victima, ci si acel copil pierdut din inima lui. Psihiatra nu pune in ordine doar viata acestui pacient simpatic, ci si propria ei viata, prin transfer. "Autohranire", ca sa spunem altfel. Nu suna prea normal. Asa si este. Nu-i rational, dar astfel circula curentii subterani in riurile ascunse din mintea noastra.

Privind problema din perspectiva rezervoarelor de iubire, salvatorul isi spune in adincul sufletului: "Daca umplu rezervorul tau, cumva se va umple si al meu." Dar nu se intimpla asa, rezervorul salvatorului se goleste si mai mult. Cind e vorba de rezervoare pentru iubire, golirea completa este echivalenta cu extinctia lor.

In subconstient, salvatorul nu numai ca spera ca rezervorul lui sa se umple, raul din trecut sa se indrepte si ranile lui sa fie vindecate prin magie, fara a fi examinate, el se asteapta la o asemenea evolutie. Desigur, realitatea este departe de a fi asa. Singurele lucruri pe care le indreapta salvatorul sint cele de la suprafata. Sinele, copilul pierdut ramine tot asa. Ranile ingropate supureaza. Durerea si minia cresc.

Epuizare

"Slujba asta nu-i ceea ce-mi trebuie."

"Dar faci lucruri bune, salvezi vieti. Asta nu te multumeste?"

"Nu. Si acum ma simt vinovat, pentru ca ar trebui sa fiu multumit, dar nu reusesc." Tocmai de acest lucru nu are nevoie salvatorul care a clacat, durerea autoprovocata a esecului si vinovatiei adaugindu-se suferintei ascunse care-l facuse deja nefericit.

Insa, si acesta este cel mai important lucru, daca persoana respectiva nu se ocupa de problemele create de codependenta, daca ranile nu sint deschise si curatate, ea va fi condamnata sa retraiasca mereu sentimentul esecului. Epuizarea persista si va marca persoana respectiva, indiferent ce slujba si-ar lua in viitor. Hotaririle superficiale, cum ar fi "Voi face asa si asa pentru a ma linisti", provoaca doar o usurare trecatoare. Inainte ca persoana codependenta sa realizeze, vechile tipare de comportament sint inapoi, rotindu-se cu si mai mare furie de-a lungul spiralei dependentei: ii salvezi pe altii ca sa te ajuti pe tine, rana adinca nu se vindeca, salvezi mai mult. Mai mult. Tot mai mult Nu. Unica solutie este sa descoperi si sa smulgi problemele din radacina.

Nu intimplator rata divorturilor in cadrul profesiilor care reclama asistenta semenilor, cum ar fi medicina, politia, psihologia, este extrem de ridicata. Casnicia si multumirea in viata de familie depind tot atit de mult de vindecare ca si cariera.

Exista si o alta complicatie. Daca persoana codependenta este si obsedata de munca (si asa sint majoritatea), sanatatea salvatorului sufera la fel de mult, intrucit el o neglijeaza in aceeasi masura in care isi neglijeaza nevoile profunde. Lucratorii surmenati nu functioneaza bine in nici un domeniu.

La clinica noastra vedem multi asistenti sociali crestini care se intorc din misiune, din tara sau din strainatate. Aproape poti citi suferinta si oboseala pe fetele lor. Dar daca le spunem: "Asculta. Daca vrei sa-i slujesti pe altii, ai mai intii grija de tine", se aprinde subit un beculet. Egoism! Egoism! Egoism! Un bun crestin se lasa pe sine deoparte. Egoismul e un pacat.

Morala crestina a slujirii aproapelui este pervertita de simptomele codependentei. "Ajuta-i pe altii" devine "Nu te ajuta pe tine insuti, ajuta-i numai pe altii". "Renunta la tine" devine "Renunta si la nevoile justificate, obisnuite ale sinelui". Isus S-a desprins de multimile care-i cereau ajutorul pentru a raminc singur sa Se roage Tatalui Sau. Cit timp a umblat printre oameni, El a stiut ca, pentru a umple cu iubire rezervoarele celorlalti, El trebuie sa-l umple mai intii pe al Sau. Asa trebuie sa facem cu totii.

Adesea, oamenii atrasi de profesiunile caritabile din cauza codependentei devin foarte incrincenati in refuzul lor de a avea grija de ei insisi. "Renunta la tine, slujeste-i pe altii" devine o adevarata obsesie. Gasind suport in modelele noastre culturale, nevoia de a te sacrifica pentru binele altora, cu toate avantajele si dezavantajele ei, poate sa se transforme intr-o adevarata obsesie.

Gary Ellis e un alt gen de persoana obsedata de munca. Orarul lui e stabilit de autoritati peste capul lui si serviciul de ambulanta nu permite ore suplimentare. El lucreaza 40 de ore pe saptamina si apoi merge acasa. Dar este atit de dependent de rolul de salvator ca asistent, incit slujba a devenit pentru el oobsesie. Citeste toate revistele de tehnica de specialitate, parcurge toate cataloagele. Nu are nici o alta preocupare, in afara interesului pentru problemele legate de urgenta.

Gary Ellis este dependent de serviciul de urgenta. Cind va claca, si acest lucru se va intimpla in curind, va deveni dependent de altceva. Orice ar fi acel lucru, nu-i va da o satisfactie mai durabila decit ceea ce face acum. Viata lui se va roti in spirala, aceeasi poveste in versiuni diferite si cu fiecare episod in plus, amaraciunea si dezamagirea lui vor taia si mai adinc, caci amaraciunea este radacina ascunsa a extenuarii. Daca e si crestin, amaraciunea va afecta inevitabil relatia lui cu Dumnezeu si cu alti crestini. Drumul lui spiritual se va infunda si el. Epuizarea se raspindeste asemenea unui incendiu.

ROLURILE PE CARE LE JOCI TU

Acum, ca stii despre nenumaratele roluri pe care tu si cei apropiati tie le jucati, opreste-te citeva minute pentru a recunoaste actorii. Cine a fost eroul cit erai tu mic? Unul dintre copii a preluat mai multe roluri? Cind a avut loc tranzitia? Uita-te la familia ta si la a celor mai buni prieteni ai tai.

Daca, din greseala, ti-ai asumat roluri exagerate, provenite din codependenta in relatiile tale personale, ai saracit acele relatii, pentru ca rolurile respective nu sint cele potrivite. Acest lucru este adevarat mai ales in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Vom discuta aceasta relatie in cele ce urmeaza.

DUMNEZEU SI OCHELARII DE SOARE

Cum difera relatia cu Dumnezeu a unei persoane codependente fata de cea a unui om sanatos? Gindeste-te, si foloseste termenii cu care te-ai familiarizat deja.

John si Gladys Jordan, Sean McCurdy au avut relatii problematice cu tatal lor. Ei sint in mare pericol de a transfera aceste sentimente legate de tatal lor asupra figurii paterne a lui Dumnezeu. Dumnezeu este insa Tatal perfect. El nu se poate implica in relatii nefunctionale; El isi este suficient Siesi. Chiar in pofida vointei lor, John, Gladys si Sean pot sa-L perceapa pe Dumnezeu in termeni mult prea omenesti.

Va amintiti ca Gladys a crescut cu un tata care nu voia sau nu putea s-o asculte. Ea a transferat aceasta situatie asupra sotului ei, John, la modul inconstient, in ciuda capacitatii lui de a o asculta. Daca, in acelasi fel, ar atribui inconstient aceeasi trasatura de imperfectiune omeneasca lui Dumnezeu, puterea ei de a se ruga ar fi serios redusa. Ea ar deveni incapabila sa se bucure si sa preamareasca esenta plina de iubire a Tatalui divin. Ar putea sa cada de acord cu cei care spun ca este imposibil sa ajungi la o legatura intima cu Dumnezeu, si, in cazul ei, ar avea dreptate. Sentimentul de intimitate o va ocoli, nu din cauza naturii lui Dumnezeu, ci din cauza acelor ochelari de cal pe care i-i pune pe ochi codependenta.

Daca John L-ar concepe pe Dumnezeu ca o figura autoritara si rigida, ar putea uita ca nici o fiinta umana nu ajunge la mintuire, cistigind aprobarea divina prin cine stie ce metode. John s-ar afla in pericolul de a scapa esenta intregii Evanghelii - mintuirea prin gratie divina. Indurarea si harul ar fi cuvinte straine pentru el. Mai mult, desi s-ar putea pune de acord cu sotia lui ca o relatie apropiata cu Dumnezeu este imposibila, motivul pentru care el ar crede acest lucru ar fi cu totul altul. Ideile lor despre Dumnezeu se afla la poluri opuse. Gladys vede un Dumnezeu indepartat si indiferent, in timp ce John contempla un politist divin care-i inregistreaza orice greseala.

Sean este in cautarea tatalui perfect. El L-a gasit in Dumnezeu. Dar isi va da oare seama de acest lucru? Daca s-ar intimpla ceva rau - daca Sean ar suferi o pierdere ireparabila sau ar crede ca rugaciunile lui nu-si primesc raspunsul - ar putea sa-si inchipuie ca Dumnezeu e nedemn de increderea absoluta, asa cum crede si despre patronii lui cind gresesc. Pe scurt, Sean (ca multi dintre noi) il poate cintari pe Dumnezeu cu masuri gresite si-I poate gasi o vina. Vedeti cum spartura din stratul de profunzime a tortului nostru cu patru foi afecteaza partea superioara, in special stratul al doilea, nivelul relatiilor, care include si legatura cu Dumnezeu?

Examineaza indeaproape un briliant, un diamant slefuit (cu cit mai mare este diamantul, cu atit mai transparenta si mai evidenta aluzia). Observa ca fiecare fateta este taiata la unghiuri diferite de cele invecinate. Fatetele unei margini par a fi aproape in opozitie directa cu cele de pe marginea cealalta. Ciobeste piatra pretioasa si, mai intii o fateta isi pierde stralucirea, apoi alta si tot asa. Exista cincizeci si opt de fatete. Citeva sclipiri ici si colo nu ajuta la nimic, piatra pare opaca si terna, lipsita de lumina. Tot atit de importanta pentru stralucirea pietrei pretioase este ascutimea unghiului de la baza ei.

Acesta este Dumnezeul Scripturii, un Dumnezeu cu multe fete. Unele sint aproape identice, inclinate cam la acelasi unghi. Alte fete, luate separat, par a se opune una alteia. "Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii" pare a fi in antiteza cu "A mea e razbunarea, zice Domnul". Poate ca una straluceste mai tare, captindu-ne atentia o secunda. Apoi, starea noastra se schimba usor si o alta fata ne atrage privirea. Deoarece Dumnezeu e infinit mai complex decit briliantul nostru, nici o fiinta umana nu poate sa-L cuprinda cu adevarat - nici un om nu poate sa vada si sa admire toate fetele Sale.

Din punct de vedere psihologic, este foarte interesant sa vezi cum doua persoane care citesc acelasi pasaj din Scripturi inteleg cu totul altceva - fiecare in functie de propriile lui predispozitii afective - si sfirsesc prin a avea o notiune cu totul diferita despre ceea ce au citit. O astfel de diferenta in interpretare e absolut fireasca. Straturile profunde ale psihicului fiecaruia cern informatia primita. Dar procesul de selectare din mintea unei persoane provenind dintr-o familie cu probleme - o persoana al carei rezervor de iubire este aproape gol, o persoana care nutreste o furie ascunsa - a fost pervertit si micsorat. Persoana cu nevoi afective nesatisfacute trebuie sa-si rezolve problemele create de codependenta inainte de a putea spera sa inteleaga cu adevarat Evanghelia si pe Dumnezeu. Pina cind problemele profunde nu sint rezolvate, tot ceea ce Dumnezeu transmite persoanei respective este supus unor interpretari grosolan de gresite.

Pe scurt, trebuie sa te straduiesti sa-ti vindeci codependenta nu numai pentru a-ti imbunatati modul de viata, pentru a ajunge la adevarata fericire si a-ti rezolva problemele. Privilegiul cel mai inalt si cea mai inalta indatorire a crestinului este sa-L auda pe Dumnezeu si sa-I raspunda. Persoana codependenta nu poate nici sa auda clar si nici sa raspunda adecvat E foarte simplu de inteles.

Cum functioneaza filtrul codependentei? Priveste-l ca pe o lentila care focalizeaza lumina. Acest procedeu este aplicat in nenumarate domenii, atit in industrie, cit si in viata cotidiana, si una din cele mai frecvente utilizari este fabricarea de ochelari de soare. Vechii ochelari de soare inchisi la culoare protejau vazul oprind o parte din lumina care patrundea prin lentile. Toata lumina, indiferent de unghiul prin care intra in lentile, era filtrata si blocata in aceeasi masura. In contrast, o lentila de focalizare opreste aproape in totalitate razele care intra printr-un anumit unghi si lasa altele sa patrunda fara sa le afecteze deloc. Pe scurt, lentilele care focalizeaza impiedica lumina sa patrunda, selectind-o.

Tot asa se intimpla si cu codependenta. Persoanele codependente il vad pe Dumnezeu ca prin lentile de focalizare. Lamina este oprita sa patrunda aproape in totalitate, cu exceptia unui fascicul ingust. Persoanele codependente, cu nevoile lor afective nesatisfacute si furia profunda neconsumata, legata de experienta lor cu mame si tati pamintesti denaturati, privesc drept la soare/Fiul ca printr-o lentila ce focalizeaza si vad numai o portiune ingusta de realitate.

Toate problemele cauzate de codependenta in relatiile dintre oameni se transfera in relatia credincios/Dumnezeu. Sa luam ca exemplu fantomele trecutului - acea revenire obsedanta - care au otravit viata lui John si Gladys Jordan. Gladys se simte impinsa sa recreeze situatia din familia ei de provenienta, in parte pentru a o repara, in parte pentru a trai cu durerea care-i este atit de cunoscuta. Dumnezeu este unica Persoana din univers al carei termometru de codependenta arata zero. Dar obsesia care se intoarce mereu are atita forta, incit Gladys atribuie greselile tatalui ei lui Dumnezeu. Desigur ca ea nu-i spune "greseala", toata lumea stie ca Dumnezeu este perfect. Dar, in urma analizei facute de ea, tocmai asa apare. Fantomele trecutului ridica vocea cu atita putere, incit glasul Dumnezeului Bibliei mai ca amuteste. Faptul ca Gladys il vede pe Dumnezeu cu o vedere limitata, omeneasca sugereaza ca si aceasta relatie este contaminata de codependenta.

Apoi, exista acea furie ascunsa, neconsumata. Ce simte persoana codependenta fata de un parinte abuziv? Teama si ura fata de parintele (parintii) care ar trebui sa-l ocroteasca si nu o face. Pe de alta parte, o imensa, fireasca si puternica dragoste de copil fata de parinte. Copilul (si mai tirziu adultul) lucreaza cu disperare pentru a repara situatia problematica, pentru a schimba sfirsitul, pentru a cistiga aprobarea si suportul parintesc. Acea dramatica ambivalenta iubire/ura este-adinc ingropata. Dar ea poate erupe in dimensiunea spirituala.

O femeie pe care am tratat-o recent exemplifica foarte bine aceasta situatie. Rebeca a venit la noi absolut convinsa ca e posedata. Nu am respins ipoteza ei, dar, din ce vedeam si auzeam, n-am dedus nici un semn de prezenta demonica. Ceea ce am descoperit in cele din urma a fost tocmai ambivalenta iubire/ura.

Tatal Rebecai fusese medic militar, un stomatolog sever si perfectionist. O data la doi ani familia se muta la alta baza militara, in alt stat, in alta tara. Rebeca n-a ajuns sa urmeze niciodata doi ani la rind aceeasi scoala. Rolul ei era sa zimbeasca si sa spuna ca asta vrea tata si tot ce vrea el, vrea si familia. Nici ea, nici mama ei n-a avut voie sa-si exprime minia, frustrarea sau suferinta dezradacinarii continue.

Acum, dupa mai multi ani, o parte din ea - partea vizibila - il iubea pe Dumnezeu-Tatal. Intr-adevar, Rebeca este o crestina devotata, chiar un exemplu. Dar avea de-a face si cu partea ei ascunsa, cu resentimentele si furia neconsumata. Ea a transferat acea latura urita a relatiei dintre ea si tatal ei asupra legaturii cu Dumnezeu, tot asa cum a facut-o si cu aspectele referitoare la "iubeste-ti tatal". Pentru ca nu putea concepe ideea ca e minioasa pe Dumnezeu, a presupus ca in sufletul ei trebuie sa fi patruns o forta straina si malefica.

Conducind-o prin etapele pe care le vom discuta in capitolul dedicat vindecarii, am ajutat-o sa faca fata resentimentelor ascunse. Ea si-a dezvaluit si si-a vindecat furia. "Demonii" au tacut.

In concluzie, doua lucruri se pot intimpla in relatia codependentului cu Dumnezeu. Mai intii, datorita filtrului polarizant, el vede si aude numai o particica mica din Dumnezeu, nu suficienta, pentru a percepe atit asprimea judecatii, cit si imensitatea indurarii Lui. Si, mai mult, persoana respectiva nu poate intelege ce inseamna agape, iubirea neconditionata. In al doilea rind, ea incearca inconstient sa dezvolte o relatie cu El in limitele acelei intelegeri pervertite si incomplete

Cel mai adesea intilnim cazuri in care se incearca sa se cistige aprobarea divina prin anumite comportamente sau tipare de gindire rigide autoimpuse. Anorexia este semnul unui astfel de comportament. O intelegere rigida a modului de a trai "corect" este altul. Din nefericire, deoarece acesti oameni nu ajung niciodata sa dbtina laudele parintilor lor pamintesti, nu se vor simti niciodata complet acceptati de Tatal divin. Cel mai bun lucru nu-i de ajuns. Frustrarea inlocuieste iubirea de Dumnezeu si multumirea.

La clinica tratam adesea crestini care stiu foarte multe despre Scripturi. Sedintele de terapie devin adevarate maratoane de confruntari teologice, cu schimburi rapide de citate si versete. Un caz de acest fel este Edith, o femeie tratata in spitalul nostru, profesoara la o scoala biblica. Edith a crescut cu un tata violent si s-a maritat cu un sot violent. Primele saptamini ale tratamentului au fost ca un concurs-dezbatere. Spuneam: "Ar trebui sa fii mai constienta de indurarea lui Dumnezeu". Ca un papagal, raspundea imediat cu citatele din Biblie care pun in valoare judecata divina. Inainte si inapoi, inainte si inapoi.

Adesea, pentru crestinii care cunosc Biblia foarte bine si al caror rezervor de iubire merge in gol, a-L gasi pe Dumnezeu nu este o cautare plina de speranta, ci o lupta disperata. in adincul sufletului, dincolo de controlul ratiunii, acesti oameni au sentimente foarte neplacute fata de ei insisi. Cind sentimentele de nemultumire de sine si nimicnicie sapa adinc, cind oamenii respectivi ajung sa simta ca Dumnezeu-Tatal e lipsit de iubire, neiertator si inaccesibil, ei pot citi mesajul de speranta al Noului Testament pina orbesc si tot ramin cu ideea ca sint condamnati. Iar si iar, ii vedem punindu-se intr-o relatie cu Dumnezeu in care simt ca trebuie sa-i cistige aprobarea printr-un comportament rigid, prin perfectionism, sacrificiu de sine sau chiar violenta asupra lor insisi - indiferent de metoda prin care isi inchipuie ca-si pot dovedi vrednicia in fata Domnului, ei se indoiesc de ei insisi in adincul sufletului.

Iisus a folosit ideea de familie solida, ocrotita de un parinte iubitor si grijuliu, cind a spus: "Cine este omul acela dintre voi care, daca-i cere fiul sau o piine, sa-i dea o piatra? Sau, daca-i cere un peste, sa-i dea un sarpe? Deci, daca voi, care sinteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu atit mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!" Familia paminteasca devine umbra a familiei ceresti, sub ocrotirea lui Dumnezeu atotstiutor si atotcuprinzator.

Baza codependentei - setea narcisista nesatisfacuta - nu este ceva nou sub soare. Cu patru mii de ani in urma, Cuvintul lui Dumnezeu i-a avertizat pe parinti de responsabilitatile lor si continua sa o faca, prin Scripturi. O familie solida, stabila, a devenit un canal hotarit de Dumnezeu pentru a primi fericire, viata lunga si intelegerea clara a iubirii si a Tatalui ceresc.

Inca un motiv pentru a-ti rezolva problemele de codependenta. Copiii tai si copiii copiilor tai (prin care intelegem orice copil, biologic sau nu, care este sub influenta ta) au nevoie de rezervoare pline de dragoste daca vrei ca ei sa-si gaseasca fericirea, sa se bucure de dragoste adevarata si sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Nu le poti satisface nevoile afective atita timp cit te afli tu insuti in deficit. Scriptura spune ca tu esti cheia viitorului lor.

Nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu in intreaga nemarginirea Sa. Dar, cind ajungi sa studiezi in amanuntime si sa absorbi mesajul Scripturilor, se contureaza imaginea pluridimensionala a unui minunat Stapin si Iubit, dincolo de orice intelegere omeneasca. El cere, dar si intelege. El iubeste fara greseala, indruma perfect, domneste absolut. Fiecare om vede adevarul ca intr-o oglinda intunecoasa, chiar si apostolul Pavel. Drama persoanei codependente consta in faptul ca ea vede ca intr-o oglinda sparta si foarte intunecoasa, vederea sa fiind diminuata, redusa la o imagine distorsionata, departe de realitate.

"Nu va mai numesc robi ci v-am numit prieteni!" spune Iisus intr-un pasaj din Ioan 15:15. Cind prietenul tau cel mai bun este Dumnezeu, cu siguranta ca vrei sa-L cunosti cum nu se poate mai bine.