POSIBILE MODELE ALE SOMATIZARII

POSIBILE MODELE ALE SOMATIZARII

Diverse corelatii au facut obiectul stabilirii unor posibile modele de relatie care nu se exclud reciproc si care propun ipoteze cauzale. Dintre aceste modele le vom discuta pe urmatoarele:

Somatizarea ca mecanism de aparare psihologic

Somatizarea ca mecanism de aparare psihologic - corespunde unui mo­del traditional care considera raportarea simptomelor somatice si recurgerea la asistenta medicala nonpsihiatrica drept rezultat al prezentarii modificate a unor tulburari psihice. Deci somatizarea ar fi o expresie "mascata' a bolii psihice.

Acest model isi are sorgintea in notiunile de inceput ale psihanalizei care considerau simptomele isteriei ca fiind versiuni puternic modificate sau transformate ale unor impulsuri inconstiente interzise. Astfel, simptomele somatice aveau functie de aparare, permitand o anumita exprimare a suferintei si tinand in acelasi timp in afara campului constiintei dorintele inaccepta- bile. Versiunea moderna a acestei abordari considera ca simptomele soma­tice functioneaza ca mecanisme de aparare, servind drept expresie a suferin­tei pentru a permite depresiei sau anxietatii subiacente sa ramana in afara constiintei. Se spune adesea ca acesti pacienti isi exprima suferinta psiholo­gica preferential prin "canale' fizice (Katon, Nemiah si Zifenos au dezvoltat chiar conceptul de alexitimie pentru a descrie grupuri de pacienti care par "sa nu aiba cuvinte pentru exprimarea sentimentelor' Totusi, numeroase studii sugereaza ca simptomele somatice si cele psihogene nu sunt canale alternative pentru exprimarea suferintei, ci canale paralele care apar impreuna (Clancy si Noyes, Costa si McCrae, Sherii si colab., 1988; Simon GE si Katon W, Tudose F si Iorgulescu M,

SOMATIZAREA CA PREZENTARE MASCATA A BOLILOR PSIHIATRICE

Tulburare psihica

somatice nejustificate

Simptome psihiatrice

Figura

Utilizarea sistemelor de ingrijire

Somatizarea ca amplificare nespecifica a suferintei

Somatizarea, ca amplificare nespecifica a suferintei, este legata de stilul perceptual, presupunand ca pacientii tind sa perceapa si sa raporteze nivele inalte din toate tipurile de simptome. Aceasta tendinta de a trai stari emotionale neplacute a fost descrisa de Watson si altii drept afectivitate negativa. Studii facute pe voluntari sanatosi au aratat o rata inalta a raportarii de simptome la cei cu stari de afectivitate negativa.

Investigatiile facute de Balint asupra disconfortului emotional in clinicile de asistenta medicala primara au condus la concluzii similare: el a descris termenul de "efect bazai' care ar determina la pacienti trairea unui disconfort generalizat sau nespecific si prezentarea la medic atat pentru simpto­me somatice, cat si emotionale. Aceste ipoteze considera mecanismele de amplificare somato-senzoriala ca fiind trasaturi stabile de personalitate care ar influenta prelucrarea tuturor stimulilor senzoriali, iar, in consecinta, somati­zarea ar rezulta din acest stil de amplificare somatica, mai degraba decat dintr-un diagnostic psihiatric specific. Bazandu-se pe o serie de lucrari ale anilor '70 (Byrne, 1964; Bushaum si Silverman, Raine si colab., Hauback si Revelle, colectivul condus de Barsky elaboreaza conceptul de "amplificare somato-senzitiva' pentru a explica procesul prin care suferinta psihologica duce la sensibilitatea manifestata prin simptome somatice. Simptomele sunt considerate ca incepand cu senzatia periferica care conduce la o elaborare corticala sau componenta reactiva care, la randul ei, poate amplifica sau reduce senzatia initiala. Stari psihologice negative afecteaza acest sistem crescand excitabilitatea si vigilenta, scazand pragul perceperii si raportarii senzatiilor fizice. Prin aceasta concentrare selectiva pe senzatiile nocive, disconfortul nespecific se canalizeaza in simptome soma­tice. O varianta a ipotezei amplificarii considera somatizarea ca fiind o conse­cinta a anormalitatilor din neuropsihologia prelucrarii informatiilor. Studiind diferite raspunsuri fiziologice la stimulare sau nivelurile diferitilor metaboliti ai neurotransmitatorilor, acesti cercetatori leaga fenomenele de somatizare de anomalii sau tulburari biologice si biochimice. Modelul conform caruia pa­cientii cu somatizare amplifica atat suferinta psihica, cat si pe cea psihologica, implica ipoteze privind consecintele clinice si semnificatia diagnostica a acestor simptome care se pot corela cu modelul urmator.

SOMATIZAREA CA AMPLIFICARE A STILULUI PERCEPTUAL

Tulburare psihica

Tulburari

somatice

nejustificate

Amplificarea stilului perceptual

Simptome psihiatrice

Utilizarea sistemului de ingrijire

Figura

Somatizarea ca tendinta de a apela la ingrijiri medicale

Somatizarea ca tendinta de a apela la ingrijiri medicale pentru simpto­me comune. Acest model ia in considerare rolul suferintei psihologice in determinarea cazurilor in care pacientii solicita ajutor medical pentru simptome care preexista. Acest model presupune ca simptomele somatice neplacute sunt ubicuitare si ca doar starile afective negative ii determina pe indivizi sa ceara ajutor medical pentru simptome pe care altfel le-ar putea ignora. Suferinta psihologica ii determina pe cei cu somatizare sa interpre­teze senzatii fizice comune corporale ca dovezi ale unei boli (Mechanic, 1982). Cei cu tulburari emotionale se adreseaza medicului pentru simptome comune pe care ceilalti le depasesc fara ajutor medical. Anchete active ale starii de sanatate au aratat ca majoritatea oamenilor normali care se conside­ra sanatosi au in mod frecvent simptome usoare, variabile pentru care nu apeleaza la ajutor medical.

Studiile lui Tessler si Mechanic (1978) au sugerat existenta unui mod dobandit de adaptare la suferinta emotionala prin focalizare asupra simpto-melor somatice si recurgere la ajutor medical.

Figura

Mai recent, Drossman si colab. asociaza morbiditatea psihia­trica mai degraba cu cererea de ajutor medical pentru diverse simptome, decat cu simptomul in sine. Acelasi lucru il arata si studiul facut de Lipscomn asupra sindromului premenstrual, constatand ca morbidi­tatea psihiatrica este mai puternic legata de decizia de a apela la asistenta me­dicala, decat de prezenta simptomelor in sine.

Somatizarea ca o consecinta a suprautilizarii asistentei medicale

Somatizarea ca o consecinta a utilizarii asistentei medicale. Acest model considera somatizarea ca raspuns la stimularea realizata de sistemul de asistenta medicala. El considera utilizarea serviciilor medicale mai degra­ba o cauza a raportarii simptomelor decat o consecinta a acestora.

Aceasta ipoteza accentueaza asupra tendintei factorului cultural si a corpului medical de a intari comportamentul de boala si raportarea simptomelor. Cu cat sistemul de ingrijire medicala si institutiile medicale au in vedere in special simptomele corporale, somatizarea iatrogenica are sanse deosebite de a se afirma. Exemplul somatizarii frecvente printre studentii medicinisti ilustreaza modul in care expunerea la sistemul de ingrijire medi­cala determina cresterea raportarii suferintelor somatice.

Figura

Trecerea in revista a modelelor arata ca tulburarile psihice pot avea roluri extrem de variate in geneza simptomelor somatice neexplicate. Tran­zitia se face de la modelul traditional al somatizarii ca prezentare atipica a tulburarii psihice pana la modelul amplificarii care pune in discutie chiar validitatea diagnosticelor psihiatrice traditionale. in sfarsit, o serie de autori au incercat evidentierea unor markeri biologici ai tulburarilor psihiatrice printre pacientii cu tulburari de somatizare (Akiskal si colab., Rabkin si colab., Taerk si colab., dar datele existente nu conduc la concluzii clare, tehnicile disponibile avand un potential limitat.