CENTRII NERVOSI
Din categoria centrilor nervosi se exclud formatiunile
ganglionare (de pe caile senzitive sau de pe cele efectorii vegetative
-simpatice sau parasimpatice), desi sint aglomerari de corpi celulari
neuronali, intrucit la nivelul acestora nu se inchid arcuri reflexe. S-a facut
deja precizarea ca sistemul nervos lucreaza pe doua niveluri de decizie: unul
subcortical (reprezentat de centrii medulari, tronculari, diencefalici) si unul
cortical (reprezentat de scoarta cerebrala). Cel dintii, avind un numar minim
de sinapse, asigura promptitudinea raspunsului reflex, iar cel de al doilea, cu
un numar mult mai mare de conexiuni sinaptice, asigura coerenta,
contextualitatea raspunsului reflex. Superioritatea celui de al doilea nivel de
decizie (cel cortical) nu deriva din existenta aici a unor neuroni superiori
celor din primul nivel de decizie. Scoarta cerebrala este superioara in plan
functional centrilor de prima decizie prin faptul ca ea reprezinta unicul
centru care primeste informatii de la toti receptorii din organism, fara
exceptie, ca poate trimite comenzi oricarui efector -desigur, prin intermediul
primului nivel de decizie-, ca ea detine cel mai mare numar de neuroni de
asociatie (are, deci posibilitatea stabilirii unui numar aproape infinit de
relatii interneuronale -totalitatea relatiilor insemnind structura; deci
superioritate structurala) si ca ea este un centru cu neuronii dispusi in
suprafata si nu in volum, ceea ce confera posibilitatea unor inductii pe
distante mult mai mari decit in cazul centrilor nucleari (unde neuronii sint
dispusi in volum).
S-a facut mai sus afirmatia ca cel de al doilea nivel de decizie (cortexul
cerebral), spre deosebire de cel dintii (centrii subcorticali), prelucreaza
informatiile modular, contextual si, deci, in functie de circumstante.. Iata un
exemplu banal. Privind o pictura, sintem tentati sa consideram ca, de vreme ce
sint stimulati doar receptorii retinieni, informatiile ajung si sint prelucrate
exclusiv la nivelul centrului vizual cortical din lobul occipital (zonele
primara si secundara). In realitate, desi informatiile vizuale ajung direct
doar in zona occipitala, perceptia (si chiar ceva superior acesteia, ceea ce nu
putem inca defini) implica interventia mai multor zone corticale(desigur, nu
aceleasi si pentru alti privitori; deci nu este o prelucrare standardizata):
din lobii prefrontali, frontali, temporali etc.(dovedit prin examen
paraclinic). Prin acest exemplu banal putem intelege ca scoarta functioneaza ca
o entitate, dar nu in baza unor scheme standardizate, ci modular, functie de o
multime de variabile independente: nivelul de cultura generala al privitorului,
puterea sa de imaginatie, nivelul culturii artistice individuale, starea
psihica de moment a privitorului
etc.
Procesele inductive din centrii
nervosi, in special din cortexul cerebral, au o importanta capitala in
determinarea comportamentelor noastre. Sa presupunem ca un individ abordeaza
intr-un dialog cu un altul o anumita tema. La un moment dat, cel dintii
pronunta un cuvint, o propozitie, o fraza care determina aparitia pe scoarta
celui de al doilea a unui focar mai puternic de excitatie ce va declansa o
inductie pozitiva in jur (excitabilitate crescuta a scoartei). Pe fondul de
excitabilitate mai crescuta a scoartei va avea acum acces o informatie mai
veche, engramata in depozitul de memorie; cel de al doilea va spune:scuza-ma,
dar asta imi aminteste despre .Desigur, o problema straina de cea aflata in
discutie. Invers, primul interlocutor povesteste actiunea unui film vizionat cu
mai multa vreme in urma, dar nu-si mai aminteste numele actorului principal. Se
straduieste sa-si aminteasca cu orice pret: "cum il chema?" Si isi forteaza
depozitul de memorie individuala sa gaseasca numele uitat. Prin aceasta, nu
face decit sa genereze un puternic focar de excitatie in scaoarta, care, prin
inductie negativa, va reduce mult excitabilitatea neuronilor din jur.
Pentru a gasi informatia solicitata, depozitul de memorie are nevoie de un
anumit interval de timp, interval in care focarul isi intensifica si mai mult
starea de excitatie, marind corespunzator in jur inductia negativa
(hipoexcitabilitatea), tocmai pentru ca naratorul insista in a-si aminti acel
nume. Depozitul, gasind informatia privitoare la numele actorului, o trimite
spre cortex dar, acesta avind hipoexcitabilitate (inhibitie), informatia gasita
nu poate intra pe neuronii din zona constientului. In cele din urma, naratorul
renunta la dorinta de a-si aminti numele actorului si comuta discutia in alt
domeniu. Prin aceasta, intensitatea excitatiei din primul focar scade, in
consecinta se reduce si inductia negativa din jur (creste excitabilitatea), mai
cu seama ca aparitia unui alt focar (s-a schimbat subiectul discutiei) a
actionat in acelasi sens, incit, dupa un minut-doua, excitabilitatea neuronilor
din jurul primului focar creste pina la nivelul pragului pretins de accesul
informatiei venita din depozitul de memorie, si naratorul, desi discuta acum
despre altceva, isi aminteste brusc numele actorului: "se
numea.".
