PSIHOLOGIE ANIMALA- MY PET

PSIHOLOGIE ANIMALA- PROIECT MY PET

Tema: Observarea a 12 ore din viata unui animal de companie-papagal perus

Nici acum nu pot spune cu mare exactitate motivele ce m-au determinat sa achizitionez acum vreo noua luni o "bijuterie" in carne si oase si anume un papagal perus.Poate doar insistentele surorii mele de 7 anisori, care este atrasa, ca majoritatea copiilor, de tot ce este viu colorat.Si cum sa nu fii macar impresionat de penajul coloristic extraordinar cu care au fost inzestrate de mama-natura aceste mici vietati, ce ar putea rivaliza cu sevaletul celui mai talentat pictor!

Cert este ca fara nici o ezitare m-am infiintat in fata unui magazin de profil, in jurul orei 10 a.m., luna septembrie, anul de gratie 2008 si am ales animalutul si colivia, impreuna cu alte accesorii: un fel de tocila pentru ascutit ghearele, cilindru prevazut cu o cuva pentru lichide si batoane cu cereale.

O data ajunsa acasa, dupa un drum destul de agitat, timp in care papagalul meu parca vroia sa se sinucida, asa de tare se zbatea saracutul, l-am instalat initial in bucatarie, unde este mai multa lumina si pentru a se obisnui cu prezenta noii "familii adoptive".I-am ales intai un nume de roman foileton: Sorel, dupa celebrul "Sorel si fiul" al lui Warwick Deeping.Apoi a inceput adevarata munca: montarea in incinta coliviei a cilindrului prevazut la partea inferioara cu o cuva ce asigura alimentarea permanenta cu apa si suspendarea de peretii coliviei a batonului cu cereale, din care speram sa ciuguleasca cat mai repede si mai lacom.

Asteptarile mele au fost departe de ceea ce s-a petrecut in realitate: animalutul era asa de agitat, din cauza sentimentelor contradictorii ce au pus stapanire pe el, incat a varsat initial apa, nu s-a atins de mancare si toata colivia era presarata cu bucati din propriile pene.Este normal, m-am gandit de indata: senzatia de instrainare si frica de necunoscut sunt reactii caracteristice tuturor organismelor vii.In plus, cum se apropia cineva de colivie, fugea automat in partea opusa si tinea permanet capusorul intr-o parte, supraveghindu-ne parca cu coltul ochilor."Trilurile" pe care speram noi sa le auzim din gurita lui nu erau nici pe departe unele melodioase, ci sunau guturale, parca innabusite de o disperare neputincioasa.

Realizand ca trebuie o perioada de adaptare, am avut o idee mai inspirata si pe la pranz l-am scos in balcon, unde putea barem sa asculte trilurile celorlate inaripate ce survolau balconul apartamentului meu de la etajul 4.Astfel i-am facilitat macar interactiunea cu suratele lui in limba lor pasareasca.Mai mult de-atat, m-am retras in casa, tiptil, dar cu ochii mereu la panda, pentru a-i observa fiecare miscare.Cu ajutorul telefonului mobil am imortalizat cateva "acorduri" ce mi-au intarit convingerea ca papagalul meu chiar aveavoce!!!

Dupa un timp de cca 1 ora, s-a apropiat timid de mancare si a ciugulit, parca din varful "buzelor" cateva boabe din batonul de cereale cu miere pe care m-am chinuit sa i-l fixez, cat mai stabil de una din gratiile de la colivie.Ulterior, acesta a devenit preferatul sau, de batonul cu cereale simplu atingandu-se doar daca nu avea si alta varianta.A sorbit si cateva inghitituri lacome din cuva cu apa, inchipuindu-se neobservat.Bucuroasa ca lucrurile urmeaza un fagas normal, am aparut de nicaieri si am dat sa vorbesc cu el, sa-l alint.Reactia a fost, bineinteles, tot una de respingere, insa parca tonul dragostos al vocii mele i-a mai inmuiat cerbicia.

Si uite-asa timpul s-a scurs cu repeziciune si nu stiu cand s-a facut ora 16.00.Intre timp, am avut grija sa achizitionez o oglinjoara pe dimensiunile animalutului meu, pe care am suspendat-o in colivie, astfel incat papagalul sa-si vada imaginea, dandu-i falsa impresie ca nu e singur.A inceput un concert de ciripituri si "fandari" cu ciocul spre oglinda, impresia lui fiind ca mai coexista un locatar in colivie, partener de suferinta! Din acest moment, noi parca nu am mai existat pentru el, atentia fiindu-i total acaparata de acest nou "prieten": Sorel clonat!!

Treptat, oboseala acumulata pe parcursul zilei si gradul de noutate absolut ce a intervenit in viata papagalului meu si-a spus cuvantul, asa ca spre orele 19.00 s-a retras molesit intr-un coltisor, cu un ochi intredeschis si altul inchis, reflectand probabil in sinea sa la noua situatie.

Usor, usor, prezenta noastra parea ca nu-l mai deranjeaza la fel de mult, mai ales ca si tonalitatea vocilor era de natura sa-i induca acel sentiment de "acasa".

Bineinteles ca inainte de a ma culca si asta in jur de ora 22.30, am avut grija sa-i reinnoiesc apa si sa fac curatenie in interiorul coliviei, prilej care a mai dat nastere la cateva momente de acrobatie ale perusului, incercand sa scape de un posibil "inamic".Si pentru a fi tacamul complet, am incercat in naivitatea mea sa-i demonstrez cat tin la el, intinzand cu prietenie manuta spre capusorul lui.Rezultatul? O mica cicatrice care se poate observa si acum pe mana mea stanga!!

Oricum, situatia s-a normalizat de-atunci, in prezent avand curajul sa-l las liber prin casa, iar cand este bine dispus mai aterizeaza si pe mainile mele.Iar cu gherutele doar incearca sa apuce aerul din preajma mea, realizand ca are de-acum in preajma un "aliat".

Ca dovada in sprijinul celor afirmate mai sus, iata 2 fotografii realizate chiar la inceputul acestui an, unde se vede cel mai bine "tandretea" dintre mine si perusul meu.