FORMAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA

FORMAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA

Omul a inceput sa se intereseze de suflet inca din cele mai vechi timpuri, din momentul in care a inceput sa gandeasca, sa isi constientizeze existenta. Dovezi ale prezentei preocuparilor privind sufletul la popoarele primitive sunt obiceiurile legate de inmormantare, de exemplu asezarea unor alimente, imbracaminte, arme, podoabe in morminte.

Filozofii si medicii din Grecia antica au facut primele observatii mai serioase privind psihicul uman. Astfel Aristotel (sec. IV i.Hr.), in opera sa "Organon", descrie legile gandirii corecte si pune bazele logicii. Principiile fundamentale descrise de el sunt valabile si astazi, ceea ce arata ca modul de gandire nu s-a schimbat in ultimii 2400 de ani. Omul, in gandirea sa, foloseste aceleasi rationamente, numai continutul gandirii s-a schimbat.

Cel mai celebru medic din antichitate a fost Hipocrates. El a trait in sec. V - IV i.Hr. si este considerat parintele medicinii. Pe langa contributiile sale foarte importante pentru medicina el a facut si observatii minutioase privind firea oamenilor si a descris cele patru tipuri temperamentale care ulterior au fost denumite de Galenus coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic.

Cuvantul temperament provine de la un cuvant grecesc care inseamna amestec. Hipocrates a explicat temperamentele prin modul in care sunt amestecate cele 4 umori (lichide) ale organismului: sangele, flegma, bila galbena si bila neagra. Temperamentul sangvinic, de exemplu, s-ar datora predominantei sangelui. Explicatiile lui Hipocrates privind temperamentele au fost infirmate, dar existenta celor 4 temperamente a fost confirmata de cercetarile realizate in secolul XX de catre I. Pavlov si H.J. Eysenck. Acest fapt ne arata ca nici din punctul de vedere al personalitatii si comportamentului oamenii nu s-au schimbat prea mult in acesti aproape 2500 de ani (Schiopu, 1997, p. 307 si 341).

La inceputul Evului Mediu preocuparile referitoare la suflet se impleteau cu preocuparile religioase si filozofice. Suferintele psihice erau "tratate" de multe ori de preoti. Una dintre terapii era confesiunea, spovedania. Aceasta se baza pe convingerea ca unele idei, preocupari, sentimente secrete pot tulbura viata psihica. Impartasirea acestui secret unei persoane de incredere contribuie la vindecare (Parot si Richelle, 1995, p. 16). Aceasta conceptie nici in prezent nu este considerata gresita. Psihanaliza are la baza idei asemanatoare. Bolnavului i se cere sa vorbeasca despre problemele sale cele mai ascunse si in acest fel se incearca sa se ajunga la o "usurare" psihica si la vindecare.

Numerosi filozofi si teologi s-au ocupat de probleme care astazi sunt considerate probleme ale psihologiei. René Descartes - filosof din secolul al XVII-lea - a fost preocupat de problema relatiei dintre corp si suflet. Teoria sa poarta numele de dualism. Pentru Descartes corpul este de natura materiala si trebuie sa fie studiat de fiziologie, iar ratiunea - cogito - este de esenta divina. (Problema relatiei dintre corp si suflet nici astazi nu este rezolvata).

Descartes considera ca omul se naste cu o serie de idei care ii permit sa inteleaga notiunile de numar, miscare, spatiu, perfectiune, ii permit sa-l inteleaga pe Dumnezeu (Parot si Richelle, 1995, p. 34). Teoriile de acest fel care considera ca unele insusiri sau idei sunt innascute se numesc teorii ineiste (in limba franceza inné = innascut) sau preformiste (insusirile sunt pre-formate).

Teoriile opuse celor ineiste sunt teoriile empiriste care sustin ca toate continuturile vietii psihice (ideile, sentimentele, cunostintele) sunt datorate experientei. Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai empirismului a fost John Locke, filozof englez care a trait in secolul al XVII-lea. Pentru Locke spiritul nou-nascutului poate fi comparat cu o foaie nescrisa, cu o "tabula rasa" pe care senzatiile inscriu reprezentarile. Reprezentarile se asociaza si produc idei generale. Tot ce cunoaste omul rezulta din experienta obtinuta prin simturi (Parot si Richelle, 1995, p. 47). Teoriile empiriste acorda o deosebita importanta educatiei.

Pana in secolul al XIX-lea preocuparile privind psihicul aveau un caracter speculativ si erau incluse in domeniul filozofiei. Psihologia s-a desprins de filozofie si a devenit o stiinta independenta in secolul al XIX-lea datorita utilizarii metodelor stiintifice (mai ales a metodei experimentale) in studierea fenomenelor psihice. Un eveniment foarte important pentru formarea psihologiei ca stiinta l-a reprezentat infiintarea de catre Wilhelm Wundt a primului laborator de psihologie experimentala, la Leipzig, in Germania, in anul 1879. Acesta este considerat momentul in care "s-a nascut" psihologia (Schiopu, 1997, p. 731, Parot si Richelle, 1995, p. 122).