Abordarea ontogenetica Erik Erikson

Abordarea ontogenetica Erik Erikson

1. E. Erikson - schita biografica

2. Dezvoltarea psihosociala: moduri de a infrunta conflictele

3. Fortele bazale

4. Terminologie in teoria lui Erikson

5. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. E. Erikson (1902 - ..) - schita biografica

v    Nascut la Frankfurt, in Germania, din parinti danezi; tatal lui a parasit-o pe mama inainte de nasterea copilului.

v    Mama s-a mutat la Karlsruhe unde, trei ani mai tarziu, s-a casatorit cu medicul pediatru Homburger, care l-a adoptat pe copil. Copilul a primit numele de familie al tatalui adoptiv si cativa ani copilul n-a stiut ca Homburger nu este tatal sau adevarat. Ulterior, descoperind inselaciunea, a parcurs o criza de identitate, fiind framantat de ideea identitatii sale reale (numele), nu numai a celei psihologice. Dupa 37 de ani, odata cu dobandirea cetateniei americane, a abandonat numele tatalui adoptiv si l-a adoptat pe cel al tatalui sau natural.

v    Un alt moment de criza de identitate a fost la intrarea in scoala: el se considera german in ciuda provenientei daneze, dar colegii il respingeau pentru ca era evreu; in acelasi timp colegii evrei il respingeau pentru ca era inalt, blond cu alura de arian. Ulterior s-a convertit la crestinism.

v    La scoala a avut note proaste, neavand prea mare interes pentru studiu. A abandonat in doua randuri studiile si a inceput sa vagabondeze, in cautarea propriei identitati, prin Germania si Italia, citind, tinand un jurnal si observand lumea. S-a descris pe sine in acea perioada ca fiind extraordinar de sensibil, la limita dintre nevroza si psihoza.

v    La 25 de ani, dupa terminarea studiilor (de arta!) a inceput sa predea la Viena, intr-o scoala infiintata pentru copiii pacientilor lui S. Freud.

v    La Viena incepe cariera profesionala ca format psihanalist, cu specializare in psihanaliza copiilor. Orientarea spre Freud si spre studiul psihanalizei pare sa fie o compensare a cautarilor sale legate de "tatal mitic". Cura lui psihanalitica a fost coordonata de Anna Freud. Paralel cu studiile de psihanaliza a urmat si un stagiu de pregatire si a obtinut o diploma de profesor in metoda Montessori.

v    1933 - anul primirii ca membru in Institutul de Psihanaliza din Viena, a fost si cel in care a fost nevoit sa paraseasca Austria pentru Danemarca, iar apoi a emigrat in SUA.

v    La Boston, el a inceput sa lucreze intr-un cabinet propiu, dar a colaborat si cu Murray la Harvard in clinica acestuia si cu un centru de delincventi cu tulburari emotionale din Spitalul General din Massachusetts, unde a intalnit antropologi ca Ruth Benedict si Margaret Mead si pe Kurt Lewin.

v    A inceput sa se pregateasca pentru un doctorat in psihologie la Harvard, dar a ratat primul examen, se pare din cauza ca nu a acceptat programa oficiala de pregatire

v    Din 1936 a fost invitat la Institutul de Relatii Umane al universitatii Yale pentru un stagiu de cercetare si predare.

v    Unul din studiile importante pentru teoria lui, realizat aici, se refera la metodele de educare a copiilor din triburile de indieni Sioux. Studiul a evidentiat influenta culturii asupra evenimentelor din copilarie.

v    Din 1939 lucreaza la Institutul de Binefacere Berkley (California) unde studiaza dezvoltarea copiilor normali si apoi a celor din tribul Yurok. Avand o imagine clara a limitelor teoriei freudiene, limita pe care o atribuia bazei empirice a teoriei, Erikson a incercat sa studieze populatii cat mai variate: copii si adolescenti normali si tulburati emotional, adulti, indivizi din culturi diferite.

v    In urma celor doua studii transculturale, E. Erikson a descoperit simptome ce nu pot fi explicate prin teoria lui Freud, ca de exemplu "confuzia de identitate". Indienii din aceste triburi aveau sentimente de dezradacinare si nu aveau o imagine de sine clara, fenomen remarcat ulterior si la veteranii de razboi cu tulburari emotionale. Concluzia sa a fost ca oamenii nu sufera din cauza unor conflicte reprimate, ci mai degraba datorita unor confuzii, generate de experiente traumatice (razboi, dezradacinarea din propria cultura), confuzii legate de cine si ce sunt ei.

v    in 1950, in timpul prigoanei Mc Carthy-iste a refuzat sa semneze un juramant de loialitate si a trebuit sa se mute la Stockbridge, Massachusets unde s-a ocupat de adolescenti cu tulburari emotionale. Ulterior a revenit la Harvard, unde a tinut pana la pensie un curs renumit despre "Ciclul vietii umane".

v    Convingerea sa ca evenimentele istorice afecteaza profund vietile indivizilor, mai ales la varsta adolescentei a fost intarita de studiile psihoistorice pe care le-a facut asupra unor personalitati ca Adolf Hitler, Maxim Gorki, Martin Luther[1].

v    Ulterior, studiind viata lui Mahatma Gandhi, el a identificat si o criza de identitate care poate interveni la maturitate.

v    Intr-o opera de maturitate[2], Erikson marturisea ca exista o legatura intre centrarea lui pe criza de identitate si propria biografie "Fara indoiala ca unii dintre prietenii mei ar insista (sa recunosc, n.n.) ca aveam nevoie sa dau acest nume crizei ca sa ma impac de-a binelea cu mine insumi". Aceasta fraza este inca un exemplu de legatura intre importanta experientei intuitive a autorului in geneza unei teorii despre personalitate.

2. Dezvoltarea psiho-sociala: moduri de a infrunta conflictele

Pornind de la teoria lui Freud, E. Erikson a dezvoltat o teorie proprie asupra stadialitatii. In viziunea sa, dezvoltarea cuprinde 8 stadii "psihosociale" sau "varste ale omului"; primele patru fiind oarecum similare celor freudiene (oral, anal, falic, de latenta), dar E. Erikson pune accent mai mare pe corelatele psihosociale ale acestor stadii, decat pe cele biologice. Procesul de dezvoltare este guvernat de principiul epigenetic[3] a maturarii (stadiile sunt determinate de factori ereditari). Factorii psihosociali influenteaza modul in care se realizeaza maturarea, deci dezvoltarea este determinata atat de factori innascuti cat si de factori invatati.

Dezvoltarea umana este o serie de conflicte, la fiecare stadiu, persoana este confruntata cu un conflict specific. Fiecare conflict exista la nastere sub forma unei predispozitii innascute, dar ajunge la apogeu numai intr-un anumit stadiu, cand mediul impune anumite cerinte. Aceasta confruntare este criza, care implica o schimbare in perspectiva. Este o perioada de vulnerabilitate si de noi forme de comutare a energiei instinctuale de pe un aspect pe altul.

Fiecare stadiu implica un punct de cotitura, in care individul are de ales intre doua moduri de infruntare a situatiei: mod dezadaptativ (sau maladaptativ) si modul adaptativ. Daca fiecare criza este rezolvata pozitiv, dezvoltarea este normala si individul este capabil sa se confrunte cu urmatorul moment critic.

Atat modul adaptativ de rezolvare, cat si cel dezadaptativ, vor fi incorporate in identitatea de sine. De exemplu, daca la un anumit punct variantele adaptative sunt incredere/ neincredere, increderea este varianta adaptativa, dar varianta dezadaptativa trebuie pastrata si ea partial; putina neincredere este necesara, altfel am fi creduli si lesne de inselat; numai astfel criza este complet rezolvata.

Stadiile dezvoltarii si modalitatile specifice de adaptare (rezolvare a conflictelor) sunt urmatoarele:

Stadiul senzorial - oral (0 - 1 an). Modalitati specifice de adaptare: incredere/ neincredere (similar cu stadiul oral la Freud):

Copilul este complet neajutorat la nastere, dependent de altcineva in ceea ce priveste supravietuirea, securitatea, afectiunea.

Gura este de o importanta vitala in stadiul senzorial-oral: copilul traieste prin gura, iubeste cu gura.

Relatia copilului cu lumea nu este numai biologica, ci si psihosociala. De natura ei va depinde atitudinea ulterioara fata de lume (incredere/neincredere).

Daca mama are o atitudine afectuoasa si protectoare, copilul va avea expectante de consistenta si continuitate fata de lume (aici se afla sursa identitatii de sine), va avea incredere in sine si ceilalti.

Daca mama il respinge sau il neglijeaza, copilul va fi temator si suspicios in toate relatiile sale ulterioare (mediul va fi perceput ca inconsistent si imprevizibil).

Chiar daca relatia initiala a fost buna, pierderea mamei poate duce la pierderea increderii.

Neincrederea dobandita dintr-o relatie rece cu mama poate fi remediata ulterior printr-o relatie calda cu un profesor sau un prieten.

Erikson vedea o pondere mai mare a factorilor psihosociali, chiar si in acest stadiu, decat a celor biologici.

Stadiul muscular - anal (1 - 3 ani). Modalitati specifice de adaptare: autonomie/ sovaiala, rusine (similar cu stadiul anal la Freud):

Dupa un an, copilul isi dezvolta o serie de abilitati fizice si intelectuale, care ii maresc libertatea de actiune si de comunicare, de care el este mandru si pe care ar dori sa le exercite cat mai mult.

Importante sunt abilitatile de a retine si de a da drumul, ca manifestari ale capacitatii de a alege. Copilul invata sa apuce si sa dea drumul obiectelor la momentul si in modul potrivit: apucarea poate fi facuta intr-o maniera benigna sau intr-una ostila, distructiva. Similar, gestul de a da drumul la ceva poate fi facut in maniera unei relaxari pasive sau, dimpotriva, cu furie distructiva. Ambele prototipuri comportamentale se pot manifesta pozitiv sau negativ (de exemplu a retine devine ulterior orientat spre a iubi sau a fi distructiv; a da drumul se poate manifesta prin furie distructiva sau indiferenta pasiva).

Copilul invata sa-si manifeste autonomia, vointa, sa se perceapa pe sine ca persoana. Problema este in ce masura mediul (parintii) permit manifestarea acestei autonomii. "Dresajul la olita" este exemplul tipic de situatie in care copilul este antrenat sa retina si sa dea drumul fecalelor in functe de anumite ore si locuri. Daca parintii lasa copilul sa actioneze in ritm propriu sau, dimpotriva, sunt nerabdatori si furiosi, aceasta va influenta atitudinea ulterioara a copilului. Impiedicand copilul sa-si manifeste propria vointa, parintele ii va imprima o nesiguranta de sine si jena in relatiile cu ceilalti. Desi zona anala este "centrul" acestui stadiu, conflictele nu sunt de natura biologica ci psihosociala.

Stadiul locomotor - genital (3 - 5 ani). Modalitati specifice de adaptare: initiativa/ vinovatie (similar cu stadiul falic la Freud):

Dupa varsta de 3 ani, abilitatile copilului se dezvolta mult, este initiative si doreste sa faca tot felul de lucruri.

Una din manifestarile de fantezie si initiativa este dorinta imaginara a copilului de a poseda parintele de sex opus, insotita de gelozie si rivalitate fata de parintele de acelasi sex.

In functie de reactia parintilor la aceste activitati si fantezii initiate de copil, el va avea si alte initiative, sau se va teme de ele si se va simti vinovat daca le are. Referitor la complexul Oedip, daca parintii vor adopta o atitudine intelegatoare si iubitoare, efectul initiativei (complexul Oedip) va duce la consolidarea unui sentiment moral fata de ceea ce este voie si ce nu este voie. Copilul isi si va reorienta initiativele spre scopuri mai realiste si mai acceptabile social (sursa dezvoltarii eului si a sentimentului de responsabilitate).

Stadiul de latenta (6 - 11 ani). Modalitati specifice de adaptare: harnicie, straduinta/ inferioritate (similar cu stadiul de latenta la Freud):

Lumea copilului devine mai larga, mai complexa, odata cu intrarea in scoala: copilul invata sa lucreze, sa se straduiasca, la inceput pentru a fi recunoscut efortul sau si apreciat, iar apoi pentru placerea lucrului bine facut.

Incepe sa gandeasca prin categorii si legitati, nu prin asociatii intamplatoare.

Jocurile sale sunt preponderent constructive si dezvolta concentrarea atentiei.

Imaginea de sine este influentata de modul in care adultul apreciaza rezultatul activitatii sale: daca va fi incurajat sa se straduiasca sa-si imbunatateasca abilitatile si parintele isi va manifesta increderea in el, se va simti competent sau, daca, dimpotriva, parintele isi va manifesta neincrederea sau deprecierea, se va simti inferior.

Aceste 4 stadii sunt paralele cu cele ale lui Freud, dar modul de rezolvare a crizei este mai degraba psihosocial. Desi independenta copilului se dezvolta de la nastere pana la 11 ani, dezvoltarea lui este dependenta in foarte mare masura de adulti (parinti, profesori care reprezinta "alter-i semnificativi" asupra carora copilul nu are control). In urmatoarele 4 stadii, lucrurile se schimba, in sensul ca individul dobandeste un control din ce in ce mai mare asupra mediului sau (isi alege cariera, prietenii, sotul/ sotia), dar aceste alegeri sunt influentate de caracteristicile dezvoltate in primele stadii (va fi increzator, autonom sau invers).

Stadiul adolescentei (12 - 18 ani). Modalitati specifice de adaptare: identitate/ confuzie de rol

Adolescenta este esentiala pentru identitatea Eului. Eul, imaginea de sine, este o integrare a ceea ce credem despre noi, ce cred altii, ce am dori sa fim.

Modelarea si acceptarea propriei identitati o sarcina dificila si generatoare de anxietate. Erikson vedea adolescenta ca pe un "moratoriu psihologic" intre copilarie si varsta adulta, care permite experimentarea mai multor Euri si roluri.

Cei care dobandesc in acest stadiu un puternic sentiment al identitatii vor fi adulti increzatori in ei insisi, iar cei ce nu realizeaza aceasta vor parcurge o criza de identitate numita "confuzie de rol", ceea ce se va solda cu esecuri in viata adulta.

Adolescentul va tinde sa se identifice cu un anume grup sau model, pentru a-si consolida propria identitate; daca tinta identificarii este socialmente negativa, aceasta va afecta insertia sociala ulterioara.

Stadiul de adult tanar (18 - 35 ani). Modalitati specifice de adaptare: intimitate/ izolare

Este un stadiu lung, in care individul isi consolideaza independenta fata de parinti si de institutiile parentale (scoala), devine matur si responsabil.

Incepe sa desfasoare o activitate productiva, stabileste relatii stranse cu parteneri de acelasi sex (prietenie) sau de sex opus (dragoste).

Intimitatea nu este restransa la relatia sexuala, ea se manifesta si printr-un sentiment al grijii fata de celalalt, al obligatiei si angajarii afisate fara "smecherii" autoprotective si fara teama de a-si pierde identitatea in relatie - fuziunea propriei identitati intr-o relatie intima nu duce la negarea ei.

Persoanele incapabile sa stabileasca o astfel de intimitate sunt izolate, evita contactele cu ceilalti si percep ca amenintatoare incercarile celorlalti de apropiere.

Stadiul de adult (35 - 55 ani). Modalitati specifice de adaptare: generativitate/ stagnare

Este stadiul in care individul are nevoie nu numai de intimitate, ci si de implicare in cresterea si educarea copiilor.

Aceasta nevoie poate fi larga, in sensul orientarii spre societate in ansamblul ei. Institutiile sociale - afacerile, armata, invatamantul - intaresc si garanteaza generativitatea, in sensul ca realizeaza un mediu social in care are loc ghidarea fiecarei tinere generatii.

Daca individul nu are astfel de trebuinte, el este coplesit de un sentiment de stagnare, plictisire si saracire interpersonala, regreseaza la un stadiu de pseudo-intimitate, in care se rasfata copilareste, poate deveni neajutorat social pentru ca este absorbit total de propriile sale placeri.

Stadiul de maturitate (55 + ani). Modalitati specifice de adaptare: integritate a Eului/ deznadejde.

Modul de rezolvare al crizei depinde de atitudinea persoanei fata de propria sa viata. Majoritatea problemelor sale existentiale (statut social si profesional, bunastare economica, responsabilitati fata de cresterea copiilor) sunt rezolvate.

Daca sentimentul (retrospectiv) este de implinire si satisfactie, individul isi accepta rolul si trecutul, poseda "integritatea Eului".

Daca viata este privita cu un sentiment de frustrare si ranchiuna, daca are regrete pentru ce n-a facut, individul este intr-o stare de deznadejde, de dezgust fata de viata.

3. Fortele bazale

Fiecare stadiu are propria sa criza de identitate si fiecare criza constituie o oportunitate de dezvoltare a unei forte bazale. Initial, Erikson a denumit aceste tendinte evolutive "virtuti", dar a renuntat la termen din cauza conotatiei sexiste a termenului, pentru ca a considerat ca ele sunt general umane, nu au nici o legatura cu sexul persoanei. Aceste forte bazale, desi constituie un rezultat al invatarii si nu sunt innascute, sunt evolutive prin natura lor, dezvoltandu-se atat in ontogeneza individuala, cat si in istoria omenirii. Fiecare forta bazala joaca un rol activ in viata. Ele apar in urma rezolvarii satisfacatoare a crizei specifice fiecarui stadiu, sunt interdependente (o anumita forta bazala nu se poate dezvolta daca cea precedenta nu s-a consolidat).

Speranta deriva din incredere: este credinta persistenta ca dorintele pot fi satisfacute in ciuda unor adversitati temporare.

Vointa se dezvolta din autonomie: consta din hotararea de a-si exercita libertatea si de a alege; formeaza baza acceptarii autoritatii si a legii[5].

Orientarea spre scop (finalismul) deriva din initiativa: consta din curajul de a-si imagina si de a urmari tinte importante.

Competenta este rezultatul sarguintei: consta din sentimentul conferit de exercitarea eficienta a abilitatilor si a inteligentei in finalizarea unei sarcini.

Fidelitatea deriva din identitatea de sine: implica mentinerea unor loialitati fundamentale, a simtului datoriei, a sinceritatii si naturaletei in relatiile cu ceilalti.

Dragostea provine din intimitate si este considerata ca cea mai importanta forta bazala: consta din devotamentul reciproc intr-o identitate comuna, impartasita cu o alta persoana (sot/ sotie).

Grija provine din generativitate: se manifesta prin solicitudine fata de altii, prin dorinta de a indruma si instrui, nu numai de dragul acestor activitati in sine, ci si pentru implinirea propriei identitati.

Intelepciunea provine din integritatea Eului: se manifesta printr-o atitudine detasata si acceptanta fata de toate neimplinirile trecute, prin impacare cu sine si cu viata.

Teoria lui Erickson este numai partial determinista deoarece acorda o mai mare pondere invatarii decat ereditatii. Experientele psihosociale sunt cele care modeleaza personalitatea. Scopul lor ultim este dezvoltarea unei identitati de sine pozitive. Erickson extrapoleaza teoria lui Freud, in sensul ca acorda termenului de dezvoltare o semnificatiei mai larga, care include intreaga viata, dar admite in principiu importanta cruciala a primelor patru stadii.

Accentul in teoria sa este pus pe Eu (Ego), care nu este un servitor al Iadului, ci o instanta independenta a personalitatii. Eul este influentat nu numai de parinti, ci si de mediul apropiat si de cadrul istoric. El se dezvolta pe toata durata vietii. Erikson extinde teoria psihanalitica in sensul acceptarii culturii, societatii si istoriei ca factori determinanti ai personalitatii totale. Tema centrala a teoriei este dezvoltarea personalitatii ca drum catre identitatea de sine.

4. Terminologie in teoria lui Erikson

5. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. Identificati in teoria lui Erikson enunturile referitoare la nucleul si dezvoltarea personalitatii.

2. Evaluati viziunea lui Erikson despre dezvoltarea personalitatii si argumentati orientarea sa.

3. Incadrati teoria in functie de conceptia sa asupra raportului ereditate - mediu si a rolului fiecaruia in formarea personalitatii.

4. Care este locul si rolul educatiei, ca influenta sociala formativa, in aceasta viziune?

5. Analizati asemanarile si deosebirile dintre teoria lui Erikson si teoria lui Freud in privinta stadialitatii.

6. Prin ce se aseamana si prin ce difera viziunea asupra personalitatii mature in teoria lui Erikson fata de psihanaliza clasica?

7. In ce consta conceptia lui Erikson despre periferia personalitatii?

8. Care este importanta crizelor in mecanismul dezvoltarii?

9. Ce factori influenteaza dezvoltarea identitatii de sine?

Care este importanta stadiilor adulte de dezvoltare a personalitatii?