Perfectionismul in psihologia contemporana

Perfectionismul in psihologia contemporana

I.1.Defintia perfectionismului

Perfectionismul este o atitudine rigida care nu lasa loc pentru imperfectiuni, o lupta continua pentru a fi cel mai bun, pentru a atinge idealul fara a face vreo greseala, credinta ca nimic nu este indeajuns de bun. Psihologii au definit pe scurt perfectionismul ca o convingere ca perfectiunea poate si trebuie sa fie atinsa. In forma sa patologica, este convingerea ca orice este mai putin decat perfect este inacceptabil, nivel la care este considerata nesanatoasa.

Deseori perfectionismul este gresit considerat ca dezirabil sau chiar necesar pentru obtinerea succesului, atitudini considerate gresite de studii mai recente care au demonstrate chiar ca perfectionismul impiedica succesul. Dorinta de a fi perfect face imposibila orice satisfactie, si te face sa obtii mult mai putin success decat o persoana cu teluri mai realize, care pot fi atinse.

Perfectionismul se asociaza cu:

Teama de esec. Perfectionistii deseori asociaza esecul in atingerea scopului cu lipsa valorii personale.

Teama de a face greseli. Asocierea greselilor cu esecul face perfectionistii sa rateze sansele de a invata si de a evolua datorita faptului ca isi traiesc viata cu unicul scop de a evita greselile.

Teama de dezaprobare. Daca ii lasa pe ceilalti sa le vada imperfectiunile, nu vor mai fi acceptati. Incercarea de a fi perfect este un mod de a se proteja, de a evita criticile, respingerea sau dezaprobarea.

Gandire de tip totul sau nimic. Deseori perfectionistii cred ca sunt inutili daca rezultatele lor nu sunt perfecte. Ei intampina dificultati atunci cand trebuie sa.priveasca o situatie in ansamblu. De exemplu, un student obisnuit sa ia numai note de 10 va gandi, atunci cand primeste un 9, ca este un esec total. Ei vad evenimentele sau experintele ca bune sau rele, perfecte sau imperfecte. O astfel de gandire deseori duce la procrastinatie, pentru ca a pretinde perfectiune chiar si in rezolvarea celor mai marunte probleme, poate deveni coplesitoare. Perfectionistii cred ca rezultatele perfecte sau performanta absoluta trebuie obtinuta de fiecare data, si ca, daca un lucru nu poate fi facut perfect, nu merita facut. Astfel de convingeri pot duce la rezultate nedorite. Un student perfectionist poate preda o lucrare cateva saptamani mai tarziu decat termenul stabilit, sau chiar deloc, decat sa o predea la timp intr-o forma mai putin decat perfecta.

Accent exagerat pe "trebuie". Perfectionistii isi traiesc viata dupa o lista nesfirsita de reguli rigide pe care trebuie sa le urmeze. Cu accentul pe ceea ce trebuie facut, rareori se intampla sa faca ceea ce vor cu adevarat.

Niciodata indeajuns de bun. Ei tind sa ii vada pe ceilalti cum ating sucesul cu un minim de efort, putine erori, putin stress emotional si maxima incredere in sine. In acelasi timp, isi vad propriile eforturi ca nesfarsite si etern inadecvate.

Atitudinile perfectioniste pun in miscare un cerc vicios. Mai intai, ei isi stabilesc teluri de neatins. Apoi, esueaza in incercarea de a-si atinge aceste teluri pentru ca telurile insele erau imposibile. Esecul este inevitabil. Apoi, presiunea constanta pentru a atinge perfectiunea si inevitabilul esec devenit deja cronic reduc productivitatea si eficienta in activitate a individului. Cercul vicios conduce perfectionistul catre auto-criticism, auto-invinuire care duc la scaderea stimei de sine. Pot duce, de asemenea, si la depresie si anxietate. In acest punct perfectionistii pot renunta complet la telurile lor si sa isi stabileasca altele gandind "De data aceasta ma voi stradui mai mult sa reusesc". O astfel de gandire pune din nou in miscare acelasi cerc vicios.

I.2. Tipuri de perfectionism

Hamachek, citat de Parker si Adkins in 1994, descrie doua tipuri de perfectionism. Perfectionistii normali" resimt un sentiment foarte real de placere atunci cand depun eforturi laborioase pentru a duce ceva la capat", pe cand perfectionistii nevrotici sunt "incapabili a simti satisfactie pentru ca in proprii lor ochi nu par sa faca niciodata ceva indeajuns de bine incat sa-si permita acest sentiment". Burns (Parker si Adkins, 1994) defineste perfectionistii ca pe niste "oameni care se forteaza in mod convulsiv, febril pentru a atinge teluri imposibile si care isi masoara propria valoare exclusiv in termeni de productivitate si desavarsire a sarcinilor".

Hewitt si Flett (1991) au publicat Scala de Autoprezentare perfectionista ("Perfectionistic Self-Presentation Scale" PSPS), care dezvaluie trei aspecte ale modului de autoprezentare perfectionist: sublinierea perfectiunii personale, evitarea situatiilor in care ar putea parea imperfect si clacarea atunci cand trebuie sa discute despre o situatie in care nu a fost perfect.

Slanez (1996) a creat Scala Aproape Perfecta (the Almost Perfect scale), care contine patru variabile: Strandarde si ordine, Relatii, Anxietate si Procrastinatie. El distinge intre erfectionism adaptativ si maladaptativ. Ambele presupun un scor ridicat in ceea ce priveste standardele si ordinea, cu deosebirea ca perfectionistii maladaptativi tind sa obtina scoruri mari si la anxietate si procrastinatie.

In cartea "Too perfect", Mallinger si DeWyze descriu perfectionistii ca pe niste persoane cu personalitate de tip obsesiv. Personalitatea de tip obsesiv este diferita de tulburarea obsesiv-compulsiva a personalitatii; TOC este o boala ce poate fi asociata cu un comportament ritualizat specific. Citandu-i pe Mallinger si DeWyze, spunem ca "perfectionistii sunt obsesivi care simt nevoia sa detina mereu controlul pentru a se proteja si a-si asigura siguranta personala". Fiind mereu vigilenti si facand eforturi mari, ei se asigura ca nu dezamagesc, sunt mai presus de orice repros, dar se pot proteja si impotriva evenimentelor neprevazute, cum ar fi o scadere a activitatii economice. Vigilenta poate include monitorizarea constanta a stirilor, prognozei meteo sau pietei financiare. Perfectionistii pot fi persoane dependente de munca (workaholics) care nu se pot relaxa, persoane care-si reproseaza pina si cele mai mici greseli avand ca o caracteristica generala sensibilitatea exagerata la critici.

Se poate spune ca exista trei tipuri de perfectionisti, fiecare avand un set distinctiv de caracteristici. Primii sunt aproape intotdeauna auto-motivati. Nu conteaza cat de mult i-ar aprecia sau i-ar lauda cei din jur, perfectionistul orientat pe propria-i persoana isi va gasi mereu un cusur. Cei din a doua categorie au convingerea ca lumea se asteapta ca ei sa fie impecabili in tot ceea ce fac. Intr-o clasa de elevi, sunt acei copii care nu raspund la ore de frica sa nu se faca de ras. De multe ori, ei trebuie sa faca fata tristetii sau furiei, pentru ca percep cerintele celorlalti ca fiind incorecte si deplasate.

Atata timp cat ei trebuie sa para perfecti, asa - numitii perfectionisti 'proscrisi social' nu cer niciodata ajutor. Din contra, se vor inchide in ei si problemele vor persista. Cel de-al treilea tip isi transfera standardele de neatins, impunandu-le tuturor persoanelor care se gasesc pe orbita lor. Ei le cer celorlalti acelasi lucru pe care si-l cer lor insisi, si li se pare corect sa o faca. In acest caz, relatiile personale devin aproape imposibile.

I.3. Teorii asupra perfectionismului in psihologia contemporana

Demkley si Blankstein (2000) au incercat sa evidentieze prin studiile lor relatia dintre perfectionismul autocritic si distresul curent (depresie, furie, simptome psihosomatice). Astfel, perfectionismul autocritic a corelat semnificativ cu copingul dezadaptativ, persoanele cu perfectionism autocritic accentuat tind sa raspunda la situatii stresante prin coping emotional, autoblamare, angajare in alte activitati si mai putin prin coping activ, experimentand de asemenea sentimente ca lipsa sperantei si neajutorare (Flett si colab., 1996).

Perfectionismul este unul din cei 16 factori de personalitate identificati de Raymond Cattell, si poate fi corelat cu constinciozitatea si neuroticismul din modelul Big Five.

Stoeber si Otto (2006) au realizat o recenta trecere in revista a diferitelor definitii si standarde ale perfectionismlui. Au aflat ca acesta cuprinde doua mari dimensiuni: eforturile perfectioniste si preocuparile perfectioniste. Eforturile sunt asociate cu aspectele pozitive, pe cand preocuparile, cu cele negative.

Aspecte pozitive: Perfectionismul poate conduce oamenii catre succes si ii poate motiva pentru a persevera in fata descurajarii si obstacolelor. Roedell (1984) sustine ca "intr-o forma pozitiva, perfectionismul poate oferi energia ce conduce spre mari realizari. Meticuloasa atentie la detalii necesara investigatiilor stiintifice, angajamentul care impinge compozitorii sa isi continue munca pana cand muzica lor atinge sunetele glorioase pe care si le imaginasera, si persistenta care ii tine pe marii artisti pe sevalet pana cand creatia devine una cu conceptul, toate acestea isi trag seva din perfectionism".

Slanez a descoperit ca perfectionistii adaptabili prezinta nivele mai mici de procrastinatie decat non-perfectionistii. Atletii, oamenii de stiinta ti artistii cu mari realizari deseori arata semne ale perfectionismului. Spre exemplu este posibil ca perfectonismul lui Michelangelo sa il fi impins catre crearea marilor sale capodopere David sau Capela Sixtina.

Aspecte negative: In forma sa patologica, perfectionismul poate fi foarte daunator. Poate lua forma procrastinatiei, folosita pentru a amana sarcinile ("Nu pot sa incep proiectul pana cand nu aflu modul corect de a-l face"), si deprecierea de sine atunci cand este folosit pentru a scuza performanta slaba sau sa caute simpatie si aprobare de la alti oameni "Nu pot sa cred ca nu stiu cum sa-mi ating propriile teluri;trebuie sa fiu prostut, cum altfel sa explic asta?".

La locul de munca, perfectionistul este deseori marcat de productivitatea scazuta intrucat ei pierd timp si energie pentru detalii mici si irelevante ale unor prouecte mari sau activitati zilnice. Acest lucru poate duce la depresie, alienarea colegilor sau un risc crescut de accidente. Adderholt-Elliot (1989) descrie patru caracteristici ale studentilor si profesorilor perfectionisti, care contribuie la diminuarea succesului: procrastinatie, teama de esec, gandirea de tip totul sau nimic, dependenta de munca. In ceea ce privette relatiile intime, epectantele nerealistice pot duce la insatisfacsii puternice din partea ambilor parteneri. Un perfectionist nu ar ezita sa-si sacrifice familia si activitatile sociale pentru a-si putea atinge telurile.

Perfectionistii pot suferi de anxietate si stima de sine scazuta, teren propice pentru dezvoltarea tulburarii obsesiv-compulsiva, tulburari de alimentatie si depresie clinica. Terapeutii au incercat sa clarifice faptul ca gandirea negativa are un rol ridicat in perfectionism, mai cu seama cea de tipul "totul sau nimic", cand oamenii cred ca o realizare este fie perfecta fie inutila. Ei isi incurajeaza pacientii sa isi propuna teluri realiste si sa isi infrunte teama de esec.

I.4. Normalitate si patologie in perfectionism

Dezbaterile recente in problematica perfectionismului s-au indreptat catre doua directii: prima este cea privitoare la aspectul adaptativ al perfectionismului, iar cea de-a doua, care a inregistrat un progres uimitor, se refera la intelegerea modului in care perfectionismul poate contribui la psihopatologie.

Pentru cateva varietati ale perfectionismului, legatura este evidenta. Perfectionismul proscris social- sa crezi ca ceilalti te valorifica doar daca esti perfect- a fost asociat cu depresia si multe alte probleme printre care si suicidul.

"Cred ca motivul pentru acest lucru este acela ca perfectionismul proscris social are un element de presiune combinat cu sentimente ca lipsa sperantei ti imposibilitatea de a primi sau cere ajutor", explica Flett. El scrie, de asemenea, ca perfectionistii proscrisi social tind sa simta ca "cu cat ma descurc mai bine, cu atat se asteapta mai mult de la mine".

Problemele sunt clare si in cazul perfectionismului orientat catre ceilalti, tendinta de a cere perfectiunea de la prieteni, familie, colegi sau parteneri. Cercetatorul Paul Hewitt considera acest aspect destructiv in special pentru relatiile intime. "Daca ii ceri sotului sau sotiei tale sa fie perfecta nu faci decat sa il critici, iti poti da seama din prima clipa ca relatia va avea de suferit".

Pentru perfectionistii orientati catre sine - cei motivati intern de o dorinta de a fi perfecti - problema este mai putin clara. Studiile realizate de Hewitt, Flett si colegii lor, precum si de alte grupe de cercetatori, au gasit legaturi intre acest tip de perfectionism si probleme mentale, in special tulburari de alimentatie. Intr-un articol recent din revista "Terapie cognitiva si cercetare" (Cognitive Therapy and Research Vol. 26, No. 6), Hewitt, Flett si colaboratorii lor au scris despre corelatia dintre anorexia nervoasa si perfectionismul orientat catre sine.

Astfel de conexiuni nu au fost sustinute, insa, de alte studii. Hewitt si Flett au explicat acest lucru prin faptul ca perfectionismul orientat catre sine este un factor de risc, o vulnerabilitate pentru dereglari psihologice, si nu o dereglare in sine. Perfectionistii orientati care sine se descurca bine in situatii de stress redus, dar este foarte posibil sa devina depresivi, anxiosi si chiar sa comita suicid atunci cand lucrurile merg prost.

"In esenta, ceea ce am descoperit referitor la asa-numita dimensiune adaptativa a perfectionismului -perfectionismul orientat catre sine- este ca atunci cand indivizii intampina situatii de viata stresante, nu ies la capat cu succes" (Flett).

Desi ipoteza vulnerabilitatii specifice emisa de Hewitt si Flett nu a fost inca sustinuta indeajuns de puternic, au fost gasite o serie de dovezi care o intaresc. Intr-un articol recent din "Jurnalul de consiliere psihologica" (Journal of Counseling Psychology Vol. 50, No. 3), ei si colaboratorii lor au declarat ca efectul perfectionismului asupra depresiei la studente a fost moderat de "hassles" probleme minore interpersonale si de realizari.

Alte dovezi care sustin teoria celor doi au aparut din partea unui psiholog britanic numic Rorz O'Connor, PhD, de la Universitatea din Leeds. El a aflat ca lipsa sperantei si distressul psihologic in randul studentilor poate fi prezis prin interactiunea dintre perfectionism si copingul de evitare - rezolvarea problemelor prin evitarea lor - dar nu si prin perfectionism sau copingul de evitare luate separat.

Asa cum au afat O'Connor si O'Connor, perfectionistii cu stiiluri pozitive de coping nu erau mai deprimati decat restul oamenilor. Rezultatele, publicate in "Jurnalul de colsiliere psihologica", Vol. 50, nr.3, sustin ideea ca perfectionismul interactioneaza cu alte caracteristici sau evenimente de viata pentru a produce patologia psihica.