 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Studiul fenomenului infractional nu poate fi complet daca nu avem in vedere ca orice act infractional aduce dupa sine si aparitia de victime. Domeniul stiintific care studiaza victima este victimologia.
Obiectul de cercetare si actiune al victimologiei actuale, ca latura a criminologiei, se refera la starea si conditia unei victime individuale sau generale, stare ce este confirmata prin criterii identificabile ca suferinta fizica, morala sau materiala. Aceasta stare rezulta din efectul si consecintele unei forme de agresiune (Pirozyñski, Scripcaru & Berlescu, 1996).
Victimologia are o ferma si precisa delimitare ce opereaza in cadrul raportului dintre o forma de agresiune si efectul unei consecinte, confirmate de existenta unei victime si a victimizarii ei. Victimologia este un concept relational, in care tipurile de relatii nu sunt numai simple si directe, ci pot avea chiar un caracter polimorf, de la pasivitate la reactii tensionale, violente.
Analiza si cunoasterea rolului pe care il ocupa victima in activitatea infractionala, contribuie la formularea unor recomandari preventive si autoprotective in raport cu pericolul victimizarii.
Intr-un sens mai larg orice persoana poate fi un fel de victima. Astfel, toti suntem victime ale efectelor negative pe care le are civilizatia asupra noastra: ritmul de viata care depaseste uneori posibilitatile noastre de a face fata solicitarilor la care suntem supusi, poluarea etc. De asemenea suntem victime potentiale ale unor accidente de circulatie, ale unor accidente de munca, iar unii dintre noi ne autovictimizam prin consumul exagerat de bauturi alcoolice, fumatul excesiv etc.
Prin victima se intelege orice persoana care fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, sufera direct sau indirect consecintele fizice, morale sau materiale ale unei actiuni sau inactiuni criminale (Bogdan & colab., 1983).
Statusul sau ipostaza de victima presupune actiunea unui agent victimizator, reprezentat de persoana infractorului. Nu orice persoana lezata intr-o actiune infractionala este neaparat si victima. Cel care pune in miscare o actiune infractionala, cel care initiaza aceasta actiune cu buna stiinta, nu poate fi considerat victima nici daca este grav ranit sau omorat in cadrul actiunii respective. Un spargator prins in flagrant si impuscat (de catre persoane abilitate prin lege) nu este victima. De asemenea nu pot fi considerate victime obiectele distruse de infractori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora.
Asa cum rezulta din studiul actelor infractionale, intre infractor si victima este de fapt o relatie de ordin social, o interactiune care constituie esenta actiunii delictuale.
Situatia psihologica a victimei este foarte complexa. In cadrul actiunii infractionale, direct sau indirect, victima contribuie la activarea mecanismelor latente agresive ale infractorului. De aici rezulta notiunea de potential de receptivitate victimala, respectiv capacitatea de a deveni victima unor infractiuni.
O forma aparte de receptivitate o constituie impresionabilitatea victimei. Astfel, unele persoane devin victime prin gradul lor de naivitate, fiind impresionate de comportamentul si tinuta eleganta pe care unii o afiseaza, acordandu-le credit moral. De obicei, infractorii intelectuali, profita de acest lucru si determina victima sa participe in mod activ la actiunea infractionala. Persoanele astfel victimizate nu reclama fapta, pentru a nu fi considerate complice sau pentru a nu fi puse intr-o situatie penibila.
Contributia victimei la savarsirea unei infractiuni, nu se rezuma numai la provocare, ci ea consta din orice act care, direct sau indirect, antreneaza un mod de manifestare susceptibil de a deveni periculos. Pietonul care intra intempestiv si total neglijent in fata unui autovehicul in mers, cei care au o comportare nejustificata in relatiile sociale, de familie ori de munca si care atrag indignare, cei care nesocotesc in mod nepermis bunul simt, in toate asemenea situatii este posibil ca persoana vizata sa reactioneze impulsiv si sa savarseasca acte grave de violenta care, privite izolat, de cele mai multe ori nu au explicatie.
Interesul nostru pentru studiul victimei este cu atat mai mare, cu cat orice persoana poate deveni victima unei infractiuni. Psihologia judiciara urmareste stabilirea naturii reale a relatiei dintre infractor si victima. Aceasta inseamna sa studiem victima si infractorul in acelasi grup social, in aceeasi cultura sau subcultura in care relatiile sunt supuse evolutiei fie in sens pozitiv, fie negativ. In analiza unui caz trebuie sa cunoastem intreaga dinamica a evenimentelor, trebuie ca totul sa fie vazut in context si nu in afara lui.
Gradul de vulnerabilitate victimala depinde de doua categorii de factori:
a) factori personali: varsta, sex, pregatire socio-culturala, inteligenta, aspect bio-constitutional, caracteristici psiho-comportamentale, calitati morale, atitudini (infatuarea, aroganta, neglijenta, indiferenta, naivitatea) s.a.
b) factori situationali: medii, locuri frecventate, izolarea sociala, consumul de bauturi alcoolice, jocurile de noroc, relatiile extraconjugale, perversiuni sau inversiuni sexuale etc.
Realitatea confirma ca un numar insemnat de victime provin din randul copiilor, varstnicilor si femeilor.
Copiii prezinta o vulnerabilitate victimala crescuta datorita faptului ca sunt slabi sub raportul fortelor fizice si psihice, au o capacitate redusa de anticipare a actiunii agresorilor, imaturitate in aprecierea oamenilor si situatiilor, sunt sugestibili, creduli etc. Adesea infractorii ii utilizeaza pe copii drept complici la diverse actiuni.
Formele cele mai grave de victimizare a copiilor sunt: maltratarea fizica, incestul, violul, talharia etc.
Persoanele in varsta prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate victimala, deoarece forta fizica si psihica este diminuata; posibile deficiente senzoriale si motorii, amnezie, dificultati la nivelul activitatii intelectuale si de obicei locuiesc singure, in locuri mai izolate.
Agresorii acestui gen de victime provin de cele mai multe ori din familie, din anturajul apropiat (prieteni, vecini, persoane care le ingrijesc etc.) sau din cei "specializati" in acest gen de infractiuni. Formele cele mai frecvente de actiune sunt: furtul, talharia, violul, omorul s.a., infractorii cautand sa-si insuseasca valorile materiale pe care victimele le detin (bani, valuta, bijuterii, tablouri, obiecte de uz casnic, imbracaminte etc.).
Prezentam un caz ce evidentiaza ca victimizarea femeilor in varsta care locuiesc singure, poate avea un mobil de ordin sexual:
In dimineata zilei de 1 septembrie 1993, intr-o localitate din judetul Cluj a fost gasita decedata in locuinta sa numita C.F. in varsta de 85 de ani. A fost anuntata fiica victimei. Leziunile de pe gatul mamei sale au dus-o la ideea ca aceasta fiind in varsta, a cazut, s-a lovit si a decedat. Nici rudele venite in graba pentru pregatirile de inmormantare nu s-au gandit ca ar fi vorba de o crima. Fiind in varsta si bolnava, toti se asteptau din moment in moment la moartea ei. Dar, un nepot al victimei, vazand numarul mare de leziuni de pe torace si gat, a intrat la banuieli. Moartea matusii fiind suspecta a sesizat politia si procurorul criminalist. Pana la venirea lor, rudele au facut curatenie in camera in care se afla decedata. Criminalistii nu au gasit nici o urma prin care sa depisteze faptuitorul. La autopsia cadavrului, din vaginul victimei s-au recoltat cateva fire de par.
In urma cercetarilor intreprinse, printre suspecti a fost inclus si vacarul comunei, I.I. in varsta de 23 de ani. Acesta a fost supus imediat unei testari cu poligraful ("detectorul de minciuni"). Chiar in timpul testarii suspectul I.I. a recunoscut ca el este autorul crimei. Din declaratiile acestuia a rezultat ca in seara zilei de 31 august 1993, dupa ce a adus cireada de vite in comuna, I.I. a consumat (pe la mai multe baruri din localitate) o cantitate apreciabila de bauturi alcoolice. Dupa ce si-a facut "plinul", s-a gandit ca nu ar fi rau sa-si potoleasca poftele cu o femeie. Trecand pe langa casa batranei C.F., pe care o cunostea de mult, i-a venit ideea sa intre la aceasta. Stia ca locuieste singura in casa pentru ca de multe ori a ajutat-o la unele activitati gospodaresti. De fiecare data femeia l-a servit cu un pahar de tuica si i-a platit pentru munca efectuata. Era seara tarziu si afara ploua. Batrana se culcase, neasteptand un asemenea "musafir". Cunoscand casa, I.I. a deschis usa de la intrare in camera si a patruns pe intuneric in incapere. Cu toata opunerea victimei, prin forta, violatorul a intretinut raporturi sexuale cu aceasta. Dupa realizarea violului, cand sa paraseasca locuinta, batrana l-a recunoscut si l-a amenintat ca il reclama la politie. Infractorul, pentru a nu fi descoperit, s-a intors la victima si a sugrumat-o cu ambele maini, aceasta decedand. Criminalul a parasit in graba casa. Dupa doua zile a fost arestat. La examinarile de laborator, pe imbracamintea autorului s-au gasit urme de sange ce apartinea victimei.
In final, instanta l-a condamnat la 22 de ani inchisoare.
O categorie speciala a acestui gen de infractiuni este maltratarea persoanelor in varsta. Aceasta are loc in familie sau in institutiile de asistenta sociala, fiind infaptuita in diverse forme: agresiune fizica si psihica, deposedare de bunuri prin minciuna si inselaciune, privare de hrana si medicamente, izolare sociala etc. Toate acestea sunt fapte greu de stabilit, iar prevenirea si combaterea lor se realizeaza cu dificultate.
Femeile prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate victimala datorita unor particularitati psihologice proprii: sensibilitate, gingasie, finete, aspect fizic placut, forta fizica redusa, uneori credulitate, aroganta, indiferenta, consum de bauturi alcoolice, anturaj dubios etc., toate acestea fiind abil exploatate de infractori.
Cea mai intalnita forma de victimizare a femeii este violul. Acesta este expresia unei agresiuni sexuale exercitate de agresor asupra unei persoane de sex feminin, sub impactul fortei fizice sau a presiunii psihologice. De regula, violatorii provin fie din categoria persoanelor cunoscute, fie din categoria unor indivizi cunoscuti numai din vedere sau complet necunoscuti.
Pentru ilustrare prezentam doua cazuri:
(1). In perioada 1990-1992 la Politia Cluj s-au prezentat mai multe femei tinere, majoritatea studente si eleve, care reclamau faptul ca au fost victimele unor infractiuni de talharie si viol comise in zona padurii Hoia de catre un barbat in varsta de aproximativ 45 de ani. Dupa semnalmentele oferite de victime si modul de operare al infractorului, s-a stabilit ca in toate cazurile este vorba de acelasi autor. Victimele erau acostate dimineata in zona centrala a municipiului Cluj-Napoca, de obicei, in momentul cand acestea priveau vitrinele unor magazine. Foarte politicos, infractorul intra in vorba cu viitoarele victime, spunandu-le ca le poate procura imbracaminte (in special incaltaminte) la un pret avantajos. De asemenea lasa sa se inteleaga ca prin "relatiile" pe care le are, poate sa le rezolve un loc de munca. Daca acceptau, le conducea la o asa-zisa sora, sefa de unitate, la Cheile Baciului, unde are depozitata "marfa" si unde le poate perfecta angajarea. Din zona centrala a orasului tinerele (nu mai putin de 11 - care au reclamat !?!) erau conduse, de cele mai multe ori mergand pe jos, cativa kilometri buni, pana in zona padurii Hoia. Cand ajungea intr-un loc mai izolat, infractorul, dintr-o persoana amabila, chiar docila, se transforma brusc intr-o persoana dura, deosebit de agresiva. Prin amenintare si lovire viola victima si apoi o talharea, deposedand-o de bijuterii, obiecte de valoare si chiar de imbracaminte (unei victime i-a luat si cizmele din picioare). Dupa comiterea faptelor acesta disparea in padure abandonandu-si victima.
Dupa activitati complexe de investigare si supraveghere, intocmirea portretului robot si testarea la poligraf a unui numar mare de suspecti, s-a ajuns la identificarea acestui periculos infractor, in persoana lui S.G. in varsta de 45 de ani, de profesie strungar, divortat.
(2). In dimineata zilei de 26 februarie 1997 la Politia Municipiului Cluj-Napoca s-a prezentat numita M.R. in varsta de 18 ani, eleva, care a reclamat faptul ca in noaptea de 25/26 februarie 1997 a fost victima unui viol.
In seara zilei de 25 februarie 1997 orele 19:30 a fost acostata intr-un parc din zona centrala a municipiului Cluj-Napoca de catre un tanar in varsta de aproximativ 20 de ani. Acesta a servit-o cu o tigara si ea a acceptat. Au discutat cateva minute, timp in care tanarul a invitat-o la o cafea. Aceasta a refuzat, motivand ca nu doreste, moment in care s-au despartit, fiecare mergand in directii diferite.
Victima s-a mai plimbat prin oras, iar la orele 21:30 a urcat intr-un autobuz pentru a merge acasa. Spre surprinderea ei, in autobuz s-a urcat si tanarul pe care l-a cunoscut in parc. Cand au ajuns in statia de la Autogara II Cluj, la insistentele tanarului de a servi impreuna o cafea si "ajutata" fizic de acesta, eleva M.R. a coborat din autobuz. De aici a fost condusa fortat pana intr-un imobil de pe strada Garii, unde sub scara de intrare in subsolul imobilului, dupa ce agresorul a lovit-o cu capul de perete, M.R. a fost obligata sa intretina relatii sexuale cu acesta.
In urma activitatilor intreprinse de catre politisti a fost identificat autorul violului in persoana lui C.I. in varsta de 22 de ani, de profesie zidar, necasatorit, care in urma testarii la poligraf a recunoscut fapta comisa.
O alta modalitate de victimizare a femeii este maltratarea si chiar uciderea acesteia de catre sot. Cauzele care duc la acest gen de infractiuni sunt diverse: conflicte intrafamiliale, gelozie, infidelitate conjugala, alcoolism sau unele boli psihice de care sufera sotul.
De o complexitate aparte sunt unele cazuri in care sotia maltratata, ajunge in postura de criminal, ucigandu-si sotul.
Dintre cazurile de acest gen, prezentam cate un exemplu:
* In dimineata zilei de 13 mai 1996, Politia Cluj a fost sesizata telefonic despre faptul ca intr-o garsoniera din municipiul Cluj-Napoca a avut loc o explozie care a provocat si victime.
Echipa de cercetare s-a deplasat la fata locului si a constatat ca explozia a avut loc, iar in interior se afla cadavrul femeii C.K. in varsta de 25 ani care prezenta multiple plagi prin intepare in zona toracica, iar gatul acesteia era sectionat aproape in intregime.
Investigatiile efectuate au stabilit faptul ca victima C.K. era casatorita si avea un copil in varsta de 2 ani. Sotul (28 de ani) acesteia a lipsit o anumita perioada de timp din tara, fiind plecat la o specializare. Cand a revenit in tara, a constatat ca sotia vrea sa divorteze, deoarece a cunoscut un alt barbat cu care intentiona sa se casatoreasca. Surprins si nemultumit de aceasta situatie, sotul (in seara zilei de 12 mai 1996), dupa ce a consumat bauturi alcoolice, a avut o "discutie" cu sotia, discutie care s-a transformat intr-o altercatie, culminand cu aplicarea mai multor lovituri de cutit. Cand si-a dat seama ca sotia a decedat, a deschis gazul si in garsoniera a avut loc o explozie, in urma careia a suferit arsuri foarte grave. Dupa 7 zile acesta a decedat la spital.
* In luna iulie 1995 a fost transportat de urgenta la spital, O.T. in varsta de 39 de ani dintr-o comuna din judetul Constanta. Acesta prezenta o plaga prin intepare in zona abdominala. La scurt timp dupa internare, in urma complicatiilor survenite, O.T. decedeaza.
Din relatarile sotiei acestuia a rezultat ca victima fiind in stare avansata de ebrietate a cazut intr-un cutit, autoaccidentandu-se.
Dupa o anumita perioada de timp (in anul 1996) cercetarile cu privire la acest caz au fost reluate de catre politie si procurorul criminalist. S-a dispus testarea la poligraf a sotiei victimei, O.M. in varsta de 40 de ani, casnica. In timpul testarii, O.M. a revenit asupra declaratiilor date initial cu privire la asa-zisa autoaccidentare a sotului. Aceasta a relatat ca sotul in mod frecvent consuma bauturi alcoolice, iar cand ajungea in stare de ebrietate de fiecare data o batea si uneori o intepa cu cutitul (prezentand urme vizibile). Intr-un asemenea moment, nemaisuportand "tratamentul" la care era supusa din partea sotului, O.M. a luat un cutit si l-a injunghiat pe acesta in abdomen.
In general, barbatii provoaca un numar mai mare de victime decat femeile. Acest lucru este explicabil prin faptul ca barbatii sunt mai agresivi decat femeile si se implica mai mult in situatiile conflictuale violente.
Se apreciaza ca sunt si profesii cu o vulnerabilitate victimala ridicata, iar altele cu una mai scazuta. Printre profesiile din randul carora se recruteaza mai multe victime se afla cele de factor postal, casier, taximetrist, reporter etc. Explicatia consta in faptul ca astfel de profesii implica prezenta persoanelor respective in locuri izolate unde pot fi atacate cu usurinta. Vulnerabilitatea victimala poate fi atenuata prin gradul ridicat de socializare si integrare psihosociala pe care il implica unele profesii.
S-a constatat ca "timpul" si "spatiul" constituie factori victimogeni. Astfel, in zilele de sambata si duminica, numarul victimelor este mai mare decat in celelalte zile ale saptamanii, iar spatiile inchise si izolate favorizeaza comiterea unor infractiuni cu violenta.
Comportamentul uman nu poate fi etichetat si clasificat in categorii individuale strict distincte si clar stabilite, orice clasificare avand un caracter mai mult sau mai putin arbitrar.
Incercarile de clasificare a victimelor implica o multitudine de dificultati care tin atat de marea diversitate a infractiunilor, cat si de responsabilitatea si rolul avut de victima in comiterea infractiunii, de faptul ca victimele apartin tuturor categoriilor de variabile: varsta, sex, pregatire generala si profesionala, rol-status socio-economic etc.
O clasificare victimala riguros stiintifica poate constitui si un instrument deosebit de util pentru prevenirea victimizarii multor persoane.
Cu toate problemele pe care le ridica victima, numerosi autori au incercat sa realizeze diverse clasificari, in functie de o serie de criterii si variabile. Astfel, criminologul german Hans von Hentig (1948), pe baza sintezei unor criterii psihologice, biologice si sociale distinge victimele innascute (born victims) de victimele societatii (society - made victims). Conform acestei clasificari se disting 13 categorii de victime: victime tinere, victime varstnice, victime femei, consumatorii de alcool si stupefiante, imigrantii, minoritatile etnice, indivizii normali, dar cu inteligenta redusa, indivizii (temporar) deprimati, indivizii achizitivi (lacomi), indivizii destrabalati si desfranati, indivizii singuratici (izolati), chinuitorii (torturantii) si indivizii "blocati" (in datorii) si "nesupusii" (mai greu victimizati). Fiecare dintre aceste tipuri de victime prezinta caracteristici comportamentale specifice care le confera un grad sporit de victimizare (Bogdan & Santea, 1988). Criticand clasificarea lui Hans von Hentig, criminologul american Stephen Schafer (1977) arata ca aceasta nu se refera la caracteristicile victimelor, ci mai degraba la tipurile de situatii psihologice si sociale.
Schafer propune o clasificare mai consistenta sub aspectul logico-stiintific, criteriul acesteia fiind gradul de participare si de responsabilitate al victimei in interactiunea ei cu infractorul.
Tipologia victimala a lui Stephen Schafer cuprinde (Bogdan & Santea, 1988):
Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul. Victima nu are nici o parte de vina in actul infractional; incidental victima s-a aflat la locul infractiunii. Astfel, este cazul functionarului de la ghiseul unei banci care nu are nici o legatura cu infractorul, el devine victima numai pentru ca la ora respectiva se afla acolo.
In cazurile de acest tip, actiunea infractorului este rezultatul unei decizii unilaterale luate de el, victima sub nici un aspect nu are vreo parte de vina, caracteristicile sale fizice sau psihice nu sunt determinante.
Victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizarii lor au comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand cineva (victima ulterioara) se comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu isi tine o promisiune data solemn ori daca intra in relatii amoroase cu iubita infractorului etc. Multe fapte de acest fel pot starni instinctele agresive ale raufacatorului, care apoi "trece usor la act", victimizandu-l pe cel care i-a provocat starea de frustrare.
Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul persoanelor care, prin conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre cei doi protagonisti nu a existat o legatura. Comportamentul neglijent al viitoarei victime il incita pe infractor (persoana care tranteste portiera autoturismului, dar uita sa o incuie; femeia care umbla seara prin locuri putin frecventate si are o costumatie provocatoare etc.).
Schafer sublinia ca oricat de ademenitoare ar fi "ocaziile", ele nu au nici un efect asupra unor persoane care sunt perfect integrate in societate si accepta normele moral-legale. Totusi si in aceste cazuri o parte din vina apartine victimei, care prin comportamentul neglijent, prin lipsa de grija fata de bunuri sau propria persoana o fac sa devina prada usoara pentru infractori.
Victime slabe sub aspect biologic, ale caror slabiciuni fizice si psihice trezesc ideea comiterii unor acte criminale impotriva lor (copiii, batranii, debilii fizic sau mintal). Desi constitutia biologica, lipsa posibilitatii de aparare adecvata sau chiar de raportare ulterioara faciliteaza sau chiar precipita comiterea infractiunii, totusi victima nu poate avea nici o parte din responsabilitate. O parte din responsabilitate le revine persoanelor care, prin gradul de rudenie sau profesiune, isi neglijeaza datoria expunand la victimizare pe cei fata de care au raspunderi moral-legale.
Victime slabe sub aspect social sunt considerate de autor acei indivizi care, prin statusul de etnici minoritari sau apartinand unor religii neagreate de catre comunitate, fara sa aiba nici un fel de vina reala personala, cad frecvent victime agresiunii manifestate de catre reprezentantii comunitatii. Populatia de culoare din anumite tari cu ideologie rasista, diversele secte ale unor religii neagreate de majoritatea populatiei, constituie victime fata de care linsajul se aplica uneori cu destul zel.
Victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre propria persoana, ele insele ajung sa devina proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul, cartoforia etc. sunt acte deviante sau chiar criminale in care cel lezat joaca rolul dublu de criminal si de victima, responsabilitatea nicidecum nu poate fi impartita in aceste cazuri intre infractor si victima.
Victime politice sunt persoanele care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu trebuie sa se materializeze neaparat in actiuni.
O interesanta tipologie este cea pe care criminologul Wolf Middendorf o face victimei escrocheriei (Bogdan & Santea, 1988). Aceasta tipologie cuprinde patru categorii de victime escrocate:
Victima "generoasa" care este deseori pagubita nu prin faptul ca ar dori vreun avantaj material din relatia cu infractorul, ci din cauza disponibilitatii sale de a sari in ajutorul oricui ii cere concursul. Falsii cersetori, care afiseaza diverse infirmitati fizice sunt profitorii naivitatii victimelor. Tot aici se incadreaza "generosii" care gazduiesc diverse persoane, dupa care se trezesc jefuiti de o parte din bunuri.
Victimele "bunelor ocazii" sunt cele ce fac cumparaturi ocazionale de la indivizi necunoscuti care se pretind a fi in "jena financiara momentana" si ofera la preturi derizorii diverse obiecte de mare valoare.
Victimele devotiunii si ale afectivitatii. In aceasta categorie intra religiosii fanatici, care sunt dispusi sa doneze bani, bunuri, sa renunte la proprietati etc. pentru a putea fi pe placul unor puteri supranaturale. Tot din aceasta categorie de victime fac parte si acele femei mai varstnice care vor sa se casatoreasca cu orice pret.
Victimele lacomiei si ale doritorilor de mari castiguri ilicite. In cazul acestora este greu de stabilit ce parte de vina are fiecare dintre protagonistii actiunii. Cumparatorii de actiuni ale caror valoare va creste imediat, finantatorii unor sisteme sigure de castig la ruleta, sunt mostre din infinitele variante pe care escrocii mai rafinati le utilizeaza pentru atragerea si jefuirea victimelor.
Fattah (1967) diferentiaza victimele dupa gradul de participare si implicare in comiterea actelor infractionale: nonparticipare; latent, predispus; provocator; participant; fals.
Aproximativ tot in baza acestui criteriu Lamborn (1968) stabileste sase categorii de victime, subliniind in special tipul de "intalnire" victima-infractor: initiere; facilitare; provocare; comitere, savarsire; cooperare; instigare.
Cea mai simpla clasificare pare a fi cea realizata dupa criteriul agentului victimizator: victime ale omorului, ale loviturilor cauzatoare de moarte, ale talhariei, ale violului, ale furtului, ale inselaciunii etc.
In general, agresivitatea se manifesta ca urmare a interactiunii dintre doua categorii de factori: impulsurile latente sau manifeste din interiorul nostru si reactiile stimulative din exterior. Cand forta agresiva acumulata in interior se orienteaza spre persoana care a produs-o, aceasta devine autoagresivitate, autoagresiune.
Autoagresiunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestari de agresivitate si violenta fata de propria persoana.
Autoagresiunea cunoaste o gama variata de comportamente care culmineaza cu sinuciderea. Aceasta reactie comportamentala extrema care este suicidul, are la baza dezechilibrul intre forta si semnificatia stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de raspuns a persoanei.
Cercetarile din domeniul psihologiei si psihiatriei arata ca cel care se sinucide o face din cauza cuiva sau a ceva, cu care nu a reusit sa comunice si acest fapt i-a blocat in mod tragic fluxul existential.
Cand exprimarea acestui conflict se face in interior, are loc suprimarea eului, respectiv sinuciderea. Cauzele sinuciderii sunt biopsihosociale si tin atat de structura personalitatii, cat si de structura si dinamica societatii.
Majoritatea definitiilor date suicidului scot in evidenta elementul intentional, faptul ca persoana in mod constient isi suprima viata. Suicidul este o actiune voita a subiectului care consta in suprimarea propriei vieti.
Situatiile dificile, tentativele autolitice si suicidul, exprima o grava perturbare a starii de constiinta a acelor persoane ce isi pot pierde capacitatea de rezistenta si depasire a functionarii, in proiectia lor de afirmare. Aceste constatari cuprind dominantele unor situatii expresive pentru categorii diferite ce apartin unor culturi, traditii, relatii psihopatologice si ale unor situatii din traiectoria unor societati.
Situatiile autolitice succed si agraveaza starile cunoscute ca fiind dificile pentru o persoana si conditia sa de existenta si afirmare in viata. Preocuparile dominante in situatiile existentiale si autoanaliza lor individuala se pot constitui ulterior in acte de suicid, acte dezvoltate in procese de constiinta si conduite polimorfe de auto si hetero-agresivitate (Pirozyñski, Scripcaru & Belescu, 1996).
Orice dificultate fireasca din afirmarea vietii poate distinge, in durata unei personalitati, o motivatie existentiala, in care pot interveni crize sau stari critice de epuizare, cu neputinta vitala de a exista si intretine o comunicare functionala.
Autoanularea existentei de sine apartine unei conditii subiective si unor factori victimologici. Procesele psihice, dominantele lor psihologice si patologice detin expresivitati latente, partial mascate sau aparent ignorate, suprimate sau convertite in reactii paradoxale ce pot precipita tensiuni supraliminare care declanseaza starea de criza a riscului vital.
Suicidul si motivatia sa exprima semnificatia grava a conditiei umane, a personalitatii si a unor relatii interpersonale. Psihologia fiecarei personalitati exprima caracteristica individuala a unei mentalitati strabatuta de evenimentele traite si gradul lor distinct de a actiona si reactiona la frustratii.
In structura personalitatii sinucigasilor pot fi gasite anumite predispozitii latente care in conditii situationale adecvate pot fi activate. Trecerea la act este conditionata atat de structura specifica a personalitatii sinucigasului (labilitate, egocentrism, indiferenta afectiva etc.), cat si de incitatiile exterioare, care pot fi chiar de intensitate minima, dar resimtite acut ca frustrante, nefavorabile, neconforme cu cerintele si sentimentele intime ale subiectului. Ei cred ca moartea este singurul mod de rezolvare a problemelor pe care le au.
Considerata o forma specifica de conduita devianta, prin sinucidere nu se urmareste autodesfiintarea, ci mai degraba moartea, fuga de viata si modul in care aceasta se prezinta sau este perceputa la un moment dat.
Sinuciderea presupune parcurgerea a trei faze diferite (Dragomirescu, 1976):
Suicidatia - faza de incubatie, de aparitie a ideii de a termina cu totul si de a-si pune capat zilelor. Cauzele sunt de natura psihopatologica (tulburari psihice grave, stari depresive severe, etilism cronic etc.), de natura sociala (esec profesional, familial, scolar etc.) sau de natura psihosomatica (boli incurabile, infirmitati fizice, malformatii congenitale etc.).
Suicidactia - faza de trecere de la idee la decizie, ea incluzand si cautarea formelor, metodelor si procedeelor de realizare a actului propriu-zis. In aceasta faza asistam la o crestere marcata si progresiva a starii de tensiune intrapsihica, este momentul "exploziei autodistructive" cand individul adopta decizia infaptuirii suicidului.
Traumatizatia - faza de realizare efectiva, de punere in practica a modalitatilor autodistructive. Important in aceasta etapa a conduitei suicidare sunt metodele folosite si efectul lor. Traumatizatia poate fi urmata de reusita sau nu, in acest ultim caz ea ramanand la nivelul de tentativa de suicid.
Alex Thio (1988) diferentiaza trei categorii de suicid si anume:
a)Suicidul-amenintare. Persoanele care ameninta cu suicidul urmaresc de fapt, atingerea unor scopuri in viata, tendinta acestora fiind mai mult sa traiasca decat sa moara. Atunci cand nu reusesc sa-si atinga scopurile propuse unele dintre aceste persoane pun in aplicare amenintarile lor (santajul suicidar).
Comportamentele presuicidare sunt adesea avertismente sau forme de amenintare pe care cei din jur nu le receptioneaza ca atare ori nu le acorda importanta cuvenita si nu realizeaza starea de pericol in care se afla cel ce emite asemenea avertismente. In aceasta situatie se impune ajutorul social sau medical.
b)Suicidul-tentativa. Persoanele care fac parte din aceasta categorie sunt usor labile, nehotarate, neconvingatoare, ambigue in intentia lor. Foarte adesea afirma ca "nu-mi pasa daca mor sau traiesc". Cele mai multe tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila, probabila sau chiar inevitabila.
Exemplu:
Numitul V.T. in varsta de 25 de ani este un caz edificator, pentru ca in cinci ani a avut 16 tentative de sinucideri. A incercat, cam tot ce intra in arsenalul unui sinucigas "profesionist". Si-a taiat venele de la brate, a inghitit cantitati mari de pastile, a vrut sa se inece, s-a dat cu capul de pereti, s-a aruncat de la etajul trei si ultima data si-a taiat meticulos, cu o bucata de sticla, tot pieptul, "incercand (spunea el) sa ajunga la inima". Toate tentativele de sinucidere le-a facut "teatral". Nu il intereseaza ca se automutileaza, el stie una si buna: "tot de mana mea o sa mor". Mama lui a decedat, iar tatal a "disparut" in lume. Nu are frati, nici surori, a fost casatorit si a divortat. Consuma bauturi alcoolice in mod frecvent si motivul incercarilor sale este ca nimeni nu il ajuta. Medicii il compatimesc, dar de inteles nu il intelege nimeni.
c)Suicidul-reusit. Doua treimi din cei care se sinucid sunt cunoscuti a fi avand cel putin o tentativa suicidara in perioada anterioara. Cei mai multi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidara altor persoane. Actul suicidar implica existenta (reala sau imaginara) a unei probleme care aparent nu are solutie si din care suicidantul nu poate iesi decat prin actul tragic al sinuciderii.
Pornind de la notele scrise de catre sinucigasii-reusiti si de la relatarile celor care incearca sa se sinucida, se pot discerne mai multe tipuri de sentimente suicidare, cum ar fi: sentimente de scuza, de remuscare, de vinovatie, de razbunare, de generozitate si uneori sentimente suprarealiste.
In ceea ce priveste structura personalitatii, toate statisticile demonstreaza ca frecventa sinuciderii cunoaste o curba ascendenta de la varsta de 14-15 ani pana la varsta de 50 de ani, cu doua cresteri foarte accentuate la adolescenta si la varsta a treia (Paunescu, 1994). Adolescenta este perioada cea mai vulnerabila, in care fortele impulsionale se confrunta cu exigentele valorilor morale. La varsta a treia, legea vulnerabilitatii determinata de varsta biologica ramane valabila. Legea vulnerabilitatii este dovedita si prin raportul dintre numarul sinuciderilor la adolescenta si la varsta a treia, care este de 3/9.
Cercetarile cele mai pertinente arata ca nu exista o ereditate suicidara propriu-zisa, ci numai un procentaj ridicat de anumite predispozitii suicidare, sau trasaturi psihopatologice generale.
Adolescentul sinucigas se dezvolta intr-un mediu psihosocial cu grave perturbari structurale si relationale. Totusi, este greu de stabilit un raport precis intre perturbarile mediului socio-familial si frecventa suicidului, pentru ca exista o multitudine de modalitati prin care copilul sau adolescentul receptioneaza si integreaza aceste influente.
Societatea actuala creeaza conditiile pentru aparitia, dezvoltarea si amplificarea sentimentului de insecuritate afectiv-relationala. Tensiunile existente in societate sunt prezente si se amplifica si la nivelul familiei, sinuciderea fiind o solutie preferata in fata dificultatilor existentei.
Motivarea conduitelor autoagresive la tineri (cu personalitati vulnerabile) se face pe seama dificultatilor de adaptare, a esecului in procesul de scolarizare, instruire sau de ordin sentimental, inadaptarii pe fondul imaturitatii afective, volitive si din punct de vedere a constiintei sociale. Se impune identificarea factorilor de ordin predispozant, favorizant si declansant (biogeni, neuropsihogeni, socioculturali etc.).
Adolescentii suicidari au o conduita in limitele largi ale normalitatii, dar sunt prezente si unele tulburari de comportament, reactii depresive, stari reactive, uneori foarte exagerate din cauza hipersensibilitatii si a "exploziei" de personalitate.
Sindromul presuicidar la adolescenti se manifesta prin depresie, anxietate, agitatie, perturbari ale somnului, manifestari psihosomatice, schimbari in comportamentul social, cu afectivitate labila, iritabilitate crescuta si agresivitate manifesta, o pierdere a umorului, a performantelor scolare, a initiativei si pretuirii de sine etc. Depistarea adolescentilor care prezinta acest sindrom este deosebit de utila in practica prevenirii sinuciderilor.
Actul suicidar poate avea loc ca rezultat al unui "scurt circuit", cu componente impulsive, fara ca subiectul sa poata decide constient asupra lor, executand actiunea in timpul unei obnubilari a constiintei; alteori este rezultatul unei premeditari anterioare sau poate fi urmarea unei fantasme, in care actul sinucigas a fost de multe ori executat imaginar, in functie de consecintele sale asupra propriei persoane (narcisism, dorinta de a se razbuna, de a pedepsi pe cineva, pentru a fi iubit, dorinta de a deveni erou etc.).
Incadrata in autoagresivitate, sinuciderea este o forma ambivalenta de autopedepsire si heteropedepsire, in sensul ca adolescentul, prin acest act isi pedepseste parintii, stiind astfel ca ii distruge sufleteste, si in acelasi timp, se pedepseste pe sine pentru fapte - de multe ori imaginare. Adler a emis ideea ca sinuciderea este o forma de hipercompensare fata de sentimentul de inferioritate. Adolescentul recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanta si valoarea lui si pentru a arata anturajului cat pierde prin disparitia sa.
Printre mecanismele psihologice ale sinuciderii la aceasta varsta, sunt si reactiile nestapanite fata de privarea de dragoste, fie a parintilor, fie a unei persoane de sex opus. Tendinta adolescentului de a-si intensifica starile sufletesti sau tendintele afective, il conduce uneori la supozitia ca este nedreptatit, marginalizat, umilit, acestea fiind situatii greu de suportat. Frustrarea provoaca tendinta de agresivitate impotriva celor care au determinat-o si totodata declanseaza un sentiment de culpabilitate, care orienteaza agresivitatea catre propria persoana.
Tendintele agresive pot fi amplificate si de factorii constitutionali, prin raportarea la unele modele agresive parentale sau ambientale. Uneori agresiunea ambientala determina la adolescent aparitia impulsului de sinucidere, prin intoarcerea acesteia catre propria persoana.
Cand autoagresivitatea devine foarte puternica, adolescentul nu mai reuseste sa-si utilizeze mecanismele de compensare, nu mai poate sa stabileasca relatii cu propriul eu, nu mai gaseste la altii nici incredere, nici dragoste, iar in interiorul sau exista numai ura si violenta. Aceasta stare, traita constient sau inconstient, activeaza toata frustratia din copilarie. In aceasta stare de tensiune adolescentul se simte singur, abandonat, incarcat de resentimente, pentru el existenta nu mai are sens, tendinta de sinucidere fiind singura cale de rezolvare a acestei situatii.
Statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (Paunescu, 1994) stabilesc o corelatie intre grupa de varsta si sinucidere. Perioada de involutie (imbatranire) cunoaste cel mai ridicat procent de persoane care se sinucid. Procesele biopsihosociale apartinand imbatranirii, produc o serie de modificari psihopatologice in personalitatea varstnicilor care, de multe ori, declanseaza impulsul de autoagresivitate sub diferite forme, printre care si sinuciderea. Pe langa starile patologice, situatia varstnicilor este afectata atat de cauze economice, cat si de cauze sociale, relationale. Nevoile materiale, sentimentul abandonului total, lipsa de asistenta si protectie sociala, singuratatea, traumatismele psihoafective etc., fac sa creasca numarul sinuciderilor la varstnici.
In peste 90% din cazuri, sinuciderea este primul semn al unei boli psihice, chiar daca aceasta nu a fost diagnosticata. Pentru clarificarea eventualelor cauze psihice ale actului de suicid, se face asa-numita "autopsiere psihologica". De cele mai multe ori, subiectul prezinta tulburari psihice, cu toate ca pentru cei din jur el parea un om perfect normal si cu atat mai mult gestul lui era inexplicabil.
Frecventa sinuciderilor este mai mare la barbati decat la femei. Mariajul influenteaza pozitiv rata sinuciderilor atat la barbati cat si la femei. Astfel, vaduvii se sinucid mult mai frecvent decat celibatarii, urmeaza divortatii si pe ultimul loc sunt cei casatoriti. Pe langa mariaj, existenta copiilor pare sa constituie un factor de diminuare a riscului de sinucidere.
Cu cat nivelul intelectual si cultural este mai ridicat, cu atat scad tendintele suicidare. Persoanele cu o pregatire superioara au capacitatea de a descoperi sistemele de compensare. Situatia socio-morala intareste motivatia existentiala.
In cazul conduitei suicidare, in general, trebuie adoptata urmatoarea schema de interventie (Dragomirescu, 1980):
a) Preventia sau pre-interventia actioneaza asupra etapei clinice a suicidactiei si cuprinde totalitatea masurilor profilactice indreptate asupra individului sau comunitatii sociale in scopul prevenirii conduitei suicidare, a cauzelor care o pot genera. In aceasta categorie de masuri se pot distinge doua grupe: masuri psihoprofilactice (educatie sanitara, psihopedagogica etc.) si masuri psihosociale (insertie socio-familiala pozitiva, relatii interpersonale pozitive etc.). Masurile psihoprofilactice se opun actiunii cauzelor patologice de ordin individual, ale conduitei suicidare, iar masurile psihosociale - actiunii cauzelor de ordin comunitar, sociale ale conduitei suicidare.
b) Interventia sau etapa terapeutica include totalitatea masurilor cu caracter curativ indreptate asupra persoanei sau asupra circumstantelor sociale, extraindividuale, in scopul combaterii factorilor care o intretin sau o agraveaza. In aceasta categorie de masuri se pot distinge trei grupe: masuri medicale, masuri psihiatrice (terapie biologica, psihoterapie, terapie ocupationala) si masuri medico-sociale (socio-pedagogice, protectie sociala, siguranta medico-legala). Masurile de interventie medicala (reanimare, terapie etiologica intensiva de urgenta) trebuie actionate in momentul crizei autoagresive, cele de interventie psihiatrica se opun circumstantelor de ordin psihopatologic, iar masurile medico-sociale contracareaza circumstantele sociopatice.
c) Recuperarea sau post-interventia cuprinde totalitatea masurilor de eliminare a urmelor crizei suicidare, de anulare a consecintelor conduitei suicidare, indreptate atat asupra individului cat si asupra comunitatii sale sociale. In cadrul acestor masuri de recuperare distingem doua grupe: masuri individuale (psihoterapie, asistenta psihiatrica constand in terapie si supraveghere psihiatrica, socioterapie) si masuri sociale (adaptare familiala, profesionala, sociala). In general masurile recuperatorii urmaresc indepartarea efectelor traumatizatiei pe plan somatic, iar pe plan psihologic, restabilirea echilibrului normal al personalitatii individului.
Protectia impotriva victimizarii este o strategie care duce la consolidarea sentimentului de securitate al membrilor unei societati. Ideal ar fi ca intr-o societate libera si democratica sa nu existe nici un pericol de victimizare, fiecare persoana sa se simta in siguranta indiferent de pozitia sa sociala, economica, varsta, sex etc. Sentimentul de securitate, atat la nivelul persoanei cat si la cel al colectivitatii, este expresia unui cadru social stabil si echilibrat.
Masurile de protectie sociala revin in special compartimentelor judiciare responsabile cu prevenirea infractiunilor, descoperirea infractorilor si pedepsirea acestora. Existenta normelor juridico-penale, a sistemului de judecata si pedepsire a infractorilor diminueaza in mare masura activitatea infractionala si creste nivelul de securizare psihologica a persoanelor. Actiunea preventiva in domeniul social presupune cateva obiective (Bogdan & Santea, 1988):
educarea moral-juridica a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii unor convingeri ferme cu privire la necesitatea respectarii constiente a dispozitiilor legale. O asemenea activitate complexa se poate realiza numai printr-o actiune sistematica, cu caracter permanent, la care sa contribuie toti factorii politici, sociali si culturali-educativi cu raspundere in acest domeniu;
pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire sociala, cerintele comportamentale generale de evitare a situatiilor sau circumstantelor in care persoanele ar putea deveni victime ale unor infractiuni;
consilierea si indrumarea individuala a cetatenilor cu privire la conduita ce se recomanda a fi urmata - in cazuri concret determinate - pentru a impiedica evolutia negativa a unor stari de fapt si ajungerea lor in pozitie de victime;
identificarea din timp a unor victime potentiale - indeosebi prin posibilitatile de cunoastere specifice organelor judiciare - si promovarea unor masuri de protectie sau autoprotectie ale acestora.
Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare, masuri care trebuie sa aiba un caracter organizat si de permanenta pentru a evita riscul victimal si al victimizarii.
In ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimal s-a incercat sa se formuleze o serie de recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici. Toate aceste incercari comporta un anumit grad de dificultate, deoarece este foarte greu de identificat toate situatiile particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante.
In vederea prevenirii victimizarii este necesar sa fie luate atat masurile de protectie sociala, cat si cele de autoprotectie.
Realitatea sociala din tara noastra confirma faptul ca multe persoane, unele cu un nivel cultural ridicat si cu o experienta bogata de viata, nu acorda intotdeauna importanta unor reguli de prudenta comportamentala si ajung cu usurinta in postura de victime.
Pregatirea antiinfractionala a populatiei este necesara in conditiile in care rata criminalitatii creste, determinand o intensificare a sentimentului de insecuritate resimtit de catre toate persoanele, dar mai ales de cei care prezinta un risc victimal mai mare (copii, femei, persoane in varsta, handicapati etc.).
Masurile de protectie impotriva victimizarii trebuie sa se adreseze publicului larg si sa vizeze cat mai multe situatii de posibil risc victimal, punand accent pe urmatoarele aspecte:
evitarea persoanelor cunoscute ca avand manifestari violente, care poarta asupra lor cutite ori consuma excesiv bauturi alcoolice si provoaca scandaluri, trecand chiar din motive minore la actiuni violente;
acordarea unei atentii sporite selectiei relatiilor cu persoanele cunoscute ocazional si pe cat posibil evitarea acestora, motivat de faptul ca din partea unor asemenea indivizi putem avea oricand surprize neplacute, chiar suferinte fizice si morale. Se vor evita relatiile ocazionale cu persoanele care cer gazduire, care ofera sau solicita spre vanzare bauturi alcoolice, bunuri, valori sau isi ofera serviciile pentru efectuarea diverselor activitati. In aceasta categorie de multe ori sunt implicati infractori recidivisti sau fara ocupatie, care urmaresc plasarea unor bunuri, valori furate sau inselarea bunei credinte a cetatenilor;
evitarea frecventarii locurilor si mediilor unde se aduna elemente dubioase pentru consum de bauturi alcoolice, practicarea jocurilor de noroc etc.; evitarea pe cat posibil a zonelor aglomerate (unde se pot comite furturi din buzunare sau posete) si a zonelor slab circulate sau iluminate (unde pot fi victime ale unor infractiuni de talharie, viol, vatamare corporala etc.), precum recomandarea ca in asemenea locuri si la ore tarzii, sa nu circule femeile singure, alegand alte trasee de deplasare mai sigure, chiar daca acestea sunt mai lungi;
indrumarea minorilor ramasi singuri la domiciliu de a nu deschide usa si de a nu primi in locuinta persoane necunoscute, indiferent de motivul care-l invoca. Instruirea acestora ca, in zonele in care se joaca sau in vecinatatea scolilor sa nu accepte relatii ocazionale cu persoane care se comporta binevoitor, le ofera dulciuri, prajituri, jucarii, ii invita la plimbare, in parc sau padure ori se autoinvita la domiciliul copiilor sub diverse pretexte (sa bea un pahar cu apa, sa dea un telefon etc.). In multe cazuri, asemenea elemente fac parte din randul hotilor (care iau de la copii bunurile de valoare sau se informeaza prin acestia despre starea materiala si programul parintilor), adeseori din categoria psihopatilor sexuali periculosi, care ademenesc si corup copiii (indeosebi fetitele);
neacceptarea de catre tineri si mai ales de catre tinere a unor invitatii tentante din partea unor necunoscuti, pentru a merge la discoteca, restaurant sau in excursie(eventual cu autoturismul), ori la diverse ceaiuri sau onomastice la domiciliul celor in cauza, unde pot deveni victime ale unor infractiuni de viol, talharie etc.; recomandarea tinerelor fete sa poarte o vestimentatie neprovocatoare care sa nu incite la acostare;
este recomandabil ca persoanele in varsta si care locuiesc singure, daca doresc sa vanda bunuri de valoare, sa nu apeleze la mica publicitate sau la anunturile afisate pe imobile, deoarece pot fi vizate de infractori;
posesorii de autovehicule sa nu lase in interiorul acestora aparatura, bunuri sau valori care pot incita infractorii. Este indicat sa se instaleze sisteme antifurt atat la autovehicule cat si la locuinte;
unitatile din domeniul colectarii, transportului si pastrarii valorilor monetare trebuie sa ia masuri ferme de asigurare a acestora prin grile metalice, sisteme de inchidere eficiente, case de bani sigure fixate la sol sau in perete, instalarea unor sisteme de alarmare si dupa caz, cu paza inarmata;
cand unele persoane ajung victime si sunt in contact direct cu infractorii, trebuie abordat un comportament care sa vizeze manifestari hotarate de atentionare a cetatenilor din imprejurimi sau folosirea unor trucuri, cum ar fi strigarea pe nume al unui barbat, ca si cum acesta ar fi in apropiere etc. Cand acestea nu dau rezultate, victimele trebuie sa ia o atitudine prudenta si elastica, de negociere cu cel in cauza pentru a castiga timp si a nu accentua tentativele de violenta ale infractorilor. In situatiile limita, cand atacul este iminent si deosebit de grav, este indicat ca victima sa nu ameninte cu reclamarea faptei, acceptand de nevoie un "tratament de compromis", pentru a nu-si pune in pericol viata.
Cele mai multe imprejurari din viata pot fi tot atatea prilejuri pentru declansarea unor comportamente agresive interpersonale sau de grup; interventia trebuie sa contribuie la scaderea gradului de tensiune intrapsihica, in primul rand prin inlaturarea cauzelor conflictualizarii, care pot fi obtinute prin adoptarea unei atitudini afective pozitive, manifestate printr-o vorbire calda, calma, convingatoare si o gestica de bunavointa.
Recomandari utile se pot face referitor la modalitatea in care o persoana poate interveni pentru aplanarea unei stari conflictuale, a unui scandal sau incaierari, in sensul de a nu actiona de una singura si in mod direct, intercalandu-se intre agresori si eventuala victima, deoarece risca sa devina victima. Sigur ca interventia hotarata a unor asemenea persoane poate fi salvatoare, dar ea trebuie sa fie bine orientata si sa nu fie riscanta. In acest sens cel in cauza este bine sa solicite concursul altor persoane din apropiere si numai dupa aceea, cu prudenta, sa incerce aplanarea nu prin forta fizica proprie, ci prin dialog, crearea convingerii agresorilor ca pot fi anihilati.
O activitate preventiva eficienta presupune analiza temeinica a fiecarui caz grav de infractiune comisa pentru a se desprinde concluzii pertinente cu privire la cauzele acestora, la conditiile care le-au favorizat, frecventa lor in timp si spatiu, lipsurile manifestate de diversi factori implicati in activitatea de prevenire, precum si la factorii de risc victimal. Acest mod de lucru completeaza si imbunatateste activitatea specifica de prevenire, coroborandu-se datele concrete obtinute din studiul de caz cu cele de ordin mai general desprinse din analiza globala a criminalitatii sau a diferitelor genuri de infractiuni.
Stilul de viata al fiecaruia dintre noi, reprezinta chintesenta masurilor de autoprotectie.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
