Abordarea familiala in toxicodependenta

Toxicomania este vazuta de unii terapeuti ca patologie de transmisie transgenerationala. In practica cu familiile de toxicomani sau identificat in urma efectuarii a numeroase cercetari aplicate pe grupuri de familii, un anumit tip de relatii numite relatii - capcane. Cei care au inceput aceste cercetari sunt Gregory Baetson, Don D. Jackson si echipa de la Palo Alto. Au fost extinse de catre Mara Selvini - Palozzi ale carei cercetari porneau de la ipoteza ca familia este un sistem cu autoreglare , demascand iluzia relationara, identificand si demontand relatiile capcana, au fost abordate apoi sub aspectul transmisiei inconstientului familial de catre Bert Hellinger care a creat terapia numita "constelatii familiale", si extinse apoi de catre Ivan Boszormenyi - Nagy, Maria Torok si Nicolas Abraham care au descris fenomenele de patologie de transmisie transgenerationala (loialitatea familiala,"cripta si fantoma") ce tin de inconstientul colectiv.

Relatii si scenarii - capcana in familia toxicomanului.

Dinamica scenariilor - capcana in familia toxicomanului, se bazeaza pe ipoteza ca episodul toxicomanului, este corelat cu nevoia de crestere, cu asumarea cresterii si deturnarea de la crestere. Aceasta ipoteza poate fi confirmata de numeroasele observatii privind comunicarea in familiile cu un membru toxicoman. Incapacitatea acestor persoane de a-si comunica propriile nevoi si de a le asculta pe ale altora poate fi corelata cu deturnarea de la crestere, ce ii satisface in aparenta nevoia adolescentului de crestere. Aceasta relatie poate fi exprimata triunghiular astfel : crestere - asumarea cresterii - deturnarea de la crestere ,si demonstrata prin exemple.

Ex. fiul risipitor in care scenariul "nu este momentul sa cresti" s-a transmis de la o generttie la alta. Familia observata este o familie extinsa(parintii adolescentului locuind cu parintii sotului), pana in momentul cand baietii sunt aproape de majorat. La aceasta data parintii adolescentilor se despart de bunici, locuind separat cu copiii in alta locuinta.. Parintii adolescentilor isi descriu familia ideala, in consens cu modelul descris de Ferreira - familia nu a avut nici o problema pana in acel moment -.Mama se descrie ca o nora model, si are tendinta de a ramane copilul supraadaptat si in relatii cu socrii, tatal se descrie identificandu-se cu fiul cel mic, care este un copil bun, cu prieteni buni, muncitor. Un copil supraadaptat care isi multumeste parintii , isi vede de treaba lui. Dupa mai multe sedinte si evaluari se va evidentia faptul ca tatal isi asuma rolul de tata intr-un mod dificil, deoarece bunicul era cel care lua decizii in familie.

Din punctul de vedere al prezervarii acestui mit al familiei, fiul cel mare reprezinta o amenintare, este cel care strica imaginea familiei, este cel care nu se integreaza in scenariul familial. Apare astfel, fenomenul de deturnare de la crestere, iar persoanele care traiesc acest fenomen, sunt cele care au nevoie naturala de crestere, dar fiind sabotate in cresterea lor, se implica intr-un scenariu ce le va satisface in aparenta nevoia de crestere. Tendinta la contrascenariu in astfel de familii este tipica.

Reactia tatalui, care in tinerete s-a confruntat cu probleme ca alcoolul si tutunul, dezvoltand mai apoi o bronsita asmatiforma, care se acutizeaza in momentul cand in familie apare o problema, ne indica ca in familia de origine a tatalui a functionat acelasi scenariu "daca cresti o sa ai probleme". Baiatul repeta episodul de toxicomanie al tatalui, ca si cum i-ar mai da o sansa de a creste. Unul din miturile descrise de Ferreira se manifesta in acest caz, mitul ispasirii. Fiul este umbra proiectata a tatalui, care s-a identificat cu fiul mai mic, dar si-a proiectat umbra in fiul mai mare, ca si cum acesta i-ar permite tatalui sa se confrunte inca o data cu umbra lui.

Scenariul "nu este momentul sa cresti" transmis de la o generatie la alta, genereaza astfel, contrascenarii si relatii- capcana, in care membrii familiei sunt prinsi, fara a fi constienti de acest lucru. In familia prezentata, parintii sunt pe cale de a transmite acelasi scenariu, numai fiul cel mare intra in contrascenariu, si respinge constient modul de viata al familiei. Se creaza astfel, o ostilitate intre cei doi frati intretinuta de scenariul familial, creandu-le baietilor si celorlati membrii relatii-capcana.

Terapeutul care intalneste o astfel de familie nu ramane pe margine, membrii familiei ii gasesc intotdeauna un rol in scenariul lor, dar cu siguranta nu cel de terapeut. Iar ca o concluzie emisa la acest caz de terapeut dupa intreruperea temporara a sedintelor este ca parintii mai aveau nevoie inca de proprii parinti.

Alt exemplu: Solutia scenariul polar (contrascenariul), care ilustreaza o combinatie intre mitul familiei ideale, asa cum a fost descris de Ferreira si scenariul "nu este momentul sa cresti" . Familia din acest exemplu, este de intelectuali, bine cotata in societate, cu un tata care tine foarte mult la aceasta imagine, si care prescrie copilului scenariul "trebuie sa fii la fel de bun ca mine." Ca urmare fiul intra in contrascenariu mascat, deoarece acesta prezinta familia. Pana la un anumit punct, copilul este in asentimentul familiei, dar adopta un stil de viata care implica consumul de droguri, atunci cand nu este cu parintii sai. Spre deosebire de cazul anterior, acesta functioneaza in acelasi timp in doua scenarii polare, scenariul prescris de tata si cel pe care si-l alege singur, contrascenariul. Nevoile de crestere ale tanarului sunt satisfacute de functionarea in contrascenariu, fiind o crestere neasumata.

In acest caz este foarte important pericolul pe care il prezinta lezarea mitului familiei ideale. Tatal va fi foarte afectat, va fi in stare de panica, prioritar pentru el este pastrarea mitului familiei, decat recuperarea fiului. Este chiar dispus sa-si alunge fiul, pt. imaginea familiei, este genul de parinte care considera ca singura problema a familiei este toxicomania fiului, aruncand astfel, intreaga vina pe acesta. Fiul trebuie recuperat rapid, dar chiar daca a urmat si psihoterapie, a recazut. Tatal nu a reusit sa se integreze triunghiului parinte - toxicoman - terapeut, iar fiul nu s-a simtit destul de pregatit pt. a profita de sansa de a iesi in mod real din scenariu, cea ce avut un mare rol in decaderea sa. Metamesajul intregului comportament al parintelui in acest scenariu "Este mai bine sa faci ca mine. Eu am trecut prin asta".

Alt exemplu : Tanar care intra in contrascenariu ca "tap ispasitor", venind dintr-o familie in care toti membrii familiei au studii stralucite iar comportamentul sau pune in pericol imaginea familiei, mitul familiei performante. Acest rol de tap ispasitor ii ofera multe avantaje, cel mai important este cel de intarziere in asumarea responsabilitatii , ce este corelat cu deturnarea de la crestere. Scenariul ales este polar cu acela ales de tatal sau , care are o importanta functie de conducere. Foarte important este faptul ca tanarul a avut si inca are o relatie de extrema dependenta fata de mama sa, din care reiese faptul ca refuzul lui de a creste este evident.

Din toate aceste cazuri prezentate se observa ca dinamica scenariilor polare este diferita, in functie de structura familiei. In familiile in care exista mai mult de un copil, acestia sunt repartizati in polaritate cate unui scenariu, iar fenomenele de excludere si autoexcludere sunt foarte importante pt. dinamica scenariilor polare. Un membru al familiei se poate autoexclude sau poate fi exclus dintr-un scenariu prescris de parinti, de alti membri ai familiei sau de social. Scenariul polar nu apare peste noapte, si se poate vorbi despre modul in care un membru al familiei care nu se integreaza scenariului familial constient, scoate la suprafata "scenariul umbra" al familiei. Familia este pusa in situatia sa vada ceea ce nu vede, sa se confrunte cu secrete, iar membrul familiei care intra in scenariul polar, are rolul de a "intregi" familia, sa integreze ceea ce nu a fost integrat. Acest "ceva", se manifesta ca intricatii familiale (Bert Hellinger).

Atasamentul intergenerational un aspect al relatiilor - capcana in familia toxicomanului.

Gianfranco Cecchin (1989), identifica un pattern foarte important specific familiilor de toxicomani. Este vorba de existenta unei foarte puternice legaturi intre pacient si mama sa sau intre pacient si altcineva care are rolul mamei. Cecchin, apreciaza ca aceasta relatie este singura care rezista si atunci cand acesta paraseste familia. Infantilizarea si intarzierea maturizarii emotionale la tanarul toxicoman sunt efectele acestei atitudinii materne, iar mama se pune in pozitia de salvator al fiului, in raport cu tatal.

De asemenea, toxicomanii formeaza adesea cu parintii sau bunicii lor aliante transgenerationale foarte puternice. Cel care a incercat sa descrie acest tip de atasamente prin termenii de Imbroglio Relational si Instigare, este Selvini Palazzoli. Aceste fenomene descrise de Selvini Palazzoli, nu sunt decat capcane care intretin scenariul atasamentului, cand unul dintre parinti se foloseste de aceste "manevre transgenerationale" inconstient, pt. a se folosi de unul dintre copii contra celuilalt parinte. Simptomele apar la copil, atunci cand acesta participa la joc. Separarile la toxicomani sunt foarte dificile, de aceea episoadele de toxicomanie debuteaza la varsta adolescentei, varsta care este asociata cu o serie de pierderi. Chiar si atunci cand este plecat din familie, tanarul toxicoman ramane atasat acesteia, ceea ce justifica desele lui reintoarceri.

Trei cercetatori: Cloe Madanes, Joyce Dukes, Henry Harbin, au realizat o cercetare, care a avut ca punct de plecare date clinice privind familiile de toxicomani, adoptand o ipoteza contrara celei traditionale(cea care sustinea ca toxicomanii sunt sociopati, orientati predominant catre tovarasii de grup). Cercetarea lor a pornit de la ipoteza ca heroinomanii formeaza cu parintii lor sau cu substituientele de parinti, aliante ce trec dincolo de granitele transgenertionale, determinand inversiuni in organizarea ierarhica a familiei. Cercetarea a avut ca punct de plecare date clinice privind familiile cu toxicomani, care indica faptul ca acestia se angajeaza intr-o coalitie importanta cu unul dintre parinti contra celuilalt.

Cercetarile au fost efectuate pe trei loturi de subiecti, unul format din 18 heroinomani din clase defavorizate, al doilea din 9 subiecti care proveneau din familii de schizofreni(ales datorita asemanarilor cu familiile toxicomanilor) si al treilea lot format din 9 subiecti care proveneau din familii cu grad de adaptare si integrare sociala foarte mare, acesta fiind si grupul de control.

S-a folosit testul Rorschach, testul proverbelor si testul Ierarhiei Familiale, acesta din urma indica modalitatea in care fiecare membru al familiei percepe ierarhia familiala. Reprezentarile rezultate din aplicarea acestui test membrilor familiilor loturilor de familii cu schizofreni si acelor cu toxicomani au scos in evidenta predispozitiile acestor tipuri de familii la inversiuni ierarhice, iesind in evidenta faptul ca nu exista diferente semnificative intre cele doua grupuri de familii.

Astfel, in familiile cu toxicomani, parintii si toxicomanul determina inversiuni ierarhice, efectuate prin situarea unei persoane parentala la nivelul descendentilor, si membrii acestor familii sunt implicati in aliante intergenerationale.

In familiile cu schizofreni, exista un numar mare de inversiuni ierarhice, una dintre persoanele parentale inverseaza pozitia celeilalte persoane in ierarhie si nu propria pozitie, lupta pt. putere in ierarhie este aceeasi ca si in familiile de toxicomani. Reprezentarile privind ierarhia familiala, in familiile cu schizofreni au demonstrat ca nu exista un numar mare de atasamente intergenerationale sau atasamente in aceeasi generatie.

In familiile cu subiecti cu integrare sociala foarte buna exista foarte putine inversiuni ierarhice si atasamente intergenerationale, persoanele studiate nu au inversat pozitia alteia in ierarhie si nici a lor insasi.

Concluziile au fost ca inversiunile ierarhice si atasamentele intergenertionale nu trebuie neaparat asociate cu familiile monoparentale si nici cu caminele perturbate, deoarece acestea apar foarte frecvent si in familiile cu toxicomani care au ambii parinti.

"Cripta si fantoama" in scenariul de viata al toxicomanului

Experienta clinica a unor psihoterapeuti cu toxicomani, a condus spre corelatia, intre toxicomanie si "cripta si fantoma". Drossos lanseaza ipoteza ca toxicomania poate fi consecinta unui doliu ,datorat unor calatorii, emigrari, expatrieri foarte dureroase, nerealizate de catre parinti in legatura cu familia de origine. "Cripta si fantoma"au fost descrise de catre doi psihanalisti freudieni clasici Nicholas Abraham si Maria Torok.

Un alt doliu nerealizat poate fi in legatura cu o persoana iubita de catre toxicoman.

P. Hachet concepe toxicomania ca pe o tentativa nereusita a "criptei si fantomei", si observa ca varsta medie de la care incepe un toxicoman sa consume droguri este de 19 ani, varsta apropiata de adolescenta si de problemele ei specifice, printre care si problema separarii. Secretul parental este pus in scena de purtatorul fantomei care este toxicomanul, care are o misiune reparatoare in raport cu unul dintre pariti sau cu alti inaintasi. Ipoteza lui Hachet are legatura cu scenariul umbra, la care participa toxicomanul, care ii ofera parintelui posibilitatea de a se confrunta inca o data cu umbra sa. Rolul toxicomanului in familie este de sacrificiu, ce este facut inconstient, pt a pune familia fata in fata, cu secretele sale, cu umbra sa ,scopul fiind reparator.

Abraham di Torok, vorbesc de doua fenomene specifice "criptei" demetaforizarea si obiectivarea, prima se refera la metafora "mot- a - mot", iar cealalta la pierderea obiectului.

In cazul toxicomanului, demetaforizarea consta in punerea substantei toxice in corp- substituie ce a pierdut-,iar obiectivarea consta in nevoia zilnica de drog.

Dupa Nachin (1995)fantasmele de incorporare, legate de cripta, se manifesta astfel :

incorporare in legatura cu modul de reprezentare(lipsa reprezentarilor normale, sau aparitia unora patologice);

incorporare in legatura cu modul de manifestare a afectelor (anestezie afectiva);

incorporare in legatura cu modul de manifestare a comportamentului (conduite inexplicabile pt. subiect),

incorporare in legatura cu o stare corporala(manifestate prin tulburari hepato- digestive).

Identificarea si evaluarea relatiilor capcana in familie

Evaluarea sistematica a familiei, este realizata ca o sarcina, si procesul interreactional este observat in mod direct, cu investigatorul prezent in sala sau in spatele oglinzilor.

Dupa Seywert exista 4 categorii de sarcini ;

grupul familial trebuie sa rezolve o problema _ se observa si se evalueaza comportamentele membrilor familiei;

familia trebuie sa ajunga la luarea unei decizii comune(nu consta in rezolvarea unei probleme reale, ci una ipotetica. Ex. de a merge impreuna in vacanta);

familia trebuie sa rezolve un conflict (este solicitata gasirea unei solutii intr-o situatie conflictuala);

familia realizeaza sarcini "naturale"(observatia se face la domiciliul familiei).

In 1970, grupul pentru dezvoltarea psihiatriei a introdus ideea ca in evaluarea globala a familiei ar trebui sa se tina cont de factorii :

prezentarea problemei actuale;

caracteristicile familiei;

istoria familiei de-a lungul mai multor generatii;

relatii actuale cu familia de origine;

dezvoltarea parintilor din copilarie la varsta adulta;

perioada de curte si de logodna;

istoria familiei nucleare de la casatorie pana in zilele noastre;

relatiile familiale actuale;

impresiile diagnostice;

schimbarile survenite in timpul tratamentului;

evaluarea finala si pronosticul;

catamneza.

Epstein si colaboratorii sai au pus la punct un "Mc. Master Model", care pune accentul pe

6 dimensiuni majore in functionarea familiala :

Capacitatea de a rezolva probleme:

identificarea corecta a problemei;

comunicarea problemei persoanelor care fac sau nu parte din familie;

luarea in considerare a solutiilor alternative disponibile;

alegerea unui plan de actiune potrivit;

punerea in actiune a planului ales;

controlul aplicatiei;

evaluarea finala a rezultatelor obtinute.

2. Comunicarea

anchetatorul se centreaza pe comunicarea directa, care poate fi clara si directa sau clara si indirecta, ce trebuie sa fie direct oservabila la nivel afectiv si instrumental.

3.Rolurile

functii familiale necesare:

* la nivel instrumental - obiceiuri, provizie de resurse;

* la nivel afectiv - satisfacerea nevoilor afective fundamentale, gratificatia sexuala a adultilor

roluri specifice : adaptate sau neadaptate

4.Rezonanta afectiva, reprezinta capacitatea familiei de a reactiona la diferiti stimuli afectivi, prin emotii adecvate sau neadecvate, ce se pot reprezenta ca o descarcare emotiva.

5. Angajamentul afectiv, imbraca mai multe forme ca : absenata angajamentului sau ce nu implica emotia, cel empatic, investirea narcisista, supraimplicarea si investirea simbiotica.

6. Controlul comportamental, realizat prin control subtil, sau rigid, sau haotic sau laissez - faire.