Psihologie Sociala Aplicata - Conformism si deviationism - fenomene psihosociale de grup

 

Disciplina - Psihologie Sociala Aplicata

Tema - Conformism si deviationism - fenomene psihosociale de grup

SUMAR

Omul este o fiinta, prin excelenta sociala, cu necesitati sociale la fel de stringente ca si restul necesitatilor. Satisfacerea acestor necesitati este resimtita (subiectiv) prin sentimentul succesului, iar nesatisfactia este resimtita ca un esec. Aceste necesitati de la cele materiale pana la cele afective, trebuie satisfacute la timp si in modul cel mai corespunzator, caci altfel pot apare forme de comportament deviant.

CAPITOLUL 1.

CONCEPTUL DE DEVIANTA SI CONCEPTUL DE CONFORMISM

Devianta apare de la bun inceput ca o activitate ce dezamageste o asteptare, ce violeaza o norma sociala sau neaga o valoare. Notiunea de devianta presupune existenta unui univers normativ. Nu am putea vorbi despre criminal, eretic, nebun sau pervers daca nu am avea, in prealabil, idei clare despre ceea ce este drept sau nedrept, adevarat sau fals, normal si patologic, bine sau rau. Un act deviant este mai intai un act blamat, el nu ar putea fi altfel daca nu am avea de la inceput o conceptie despre ce este sau nu este blamabil.

Cu toate acestea universul normativ al unui grup nu este decat arareori un ansamblu omogen si usor de identificat. Majoritatea asteptarilor sunt implice si schimbatoare. Daca anumite norme sunt necontestate, altele sunt acceptate de unii si recuzate de altii.

Devianta se manifesta prin atitudini reprobabile ale individului in procesul integrarii lui sociale. Se refera la abateri de normalitate atat psihologic si psihosomatic, cat si valoric normativ. Grupul social si societatea tind sa asigure un maxim de conformism din partea membrilor lor. Sunt totusi tolerate deviatiile care nu pun in pericol bunul mers al activitatii. Daca insa comportamentul deviant pune in pericol valorile fundamentale ale societatii (viata si integritatea oamenilor, proprietatea, libertatea), devianta devine infractiune, delicventa sau crima si este sanctionata ca atare de societate. Daca devianta ia expresia extrema a comportamentului aberant (anormal) atrage dupa sine demersuri terapeutice medicale. Devianta poate fi determinata de factori ereditari, psihici, psihopatologici, socioculturali. Pentru inlaturarea ei devianta trebuie depistata in faza incipienta si actionat asupra cauzelor care o determina. In general devianta este neacceptata si sanctionata de grup sau de comunitate. Insa trebuie avut in vedere ca in unele cazuri devianta este pozitiva si anume atitudinea nonconformista a individului exprimand noul, progresul in raport cu situatia in care se manifesta. O astfel de atitudine trebuie nu numai inteleasa ci si acceptata si incurajata.

Conformismul reprezinta o conduita de acceptare mecanica, necritica si supunere fata de ideile, prescriptiile, hotararile altuia sau fata de normele de grup din oportunism, slaba putere de discernamant, lipsa curajului sau a unor principii ferme, sau pur si simplu din comoditate. Conformismul nu se confunda cu atitudinea de conformare la norma, inteleasa si interiorizata, transpusa intr-o conduita de acceptare si urmare liber consimtita.

Analiza activitatii umane ne arata ca, exceptand anumite manifestari instinctuale (referitoare la hrana, aparare, sex), comportamentul uman este pe de-a intregul invatat. Asta inseamna ca in comportamentul tipic uman se manifesta mai putin natura, dar se evidentiaza puternic cultura - deci tot ceea ce invatam.

Ca notiune larg utilizata in sociologia contemporana si fundamentand un intreg sistem teoretic si conceptual, care a dat nastere sociologiei deviantei, ca ramura aparte a sociologiei, notiunea de devianta reprezinta:

- abaterea de la normele acceptate in interiorul unui grup, putand duce la conflicte intre individul deviant si grupul respectiv,

- incalcarea normelor aflate in vigoare, intr-un grup dat..

Atat in presa cotidiana cat si in literatura de specialitate se vorbeste adesea de copii si tineri care in mod sustinut comit acte reprobabile, unele din ele putand sa cada sub incidenta legilor penale. Oricare ar fi denumirea sub care apar acesti copii - copii dificili, copii inadaptati, tineri problema, delicventi - trebuie sa atraga atentia parintilor si educatorilor pentru a preveni inmultirea unor cazuri atat de regretabile. Aici se impune cunoasterea necesitatilor de baza ale copilului sau a tanarului, necesitati ce variaza in functie de varsta si de mediul in care acesta traieste, de la cele materiale pana la cele afective.

Din studiile efectuate in cazurile de copii cu comportament deviant se constata ca multi dintre ei fac parte din cete sau bande de copii sau tineri. Daca formarea de grupuri spontane in adolescenta sau preadolescenta este un fenomen obisnuit si natural, degenerarea acestor grupe in autoarea unor actiuni colective nepermise este un fapt ingrijorator care da mult de lucru educatorilor si chiar lucratorilor din justitie. Aceste grupari spontane au o viata proprie, cu lideri, cu obiceiurile lor proprii. In mijlocul acestor grupuri se produc evenimente, framantari, membrii grupului sunt atrasi unii de altii, exista rivalitati si repulsii, toate acestea fiind ascunse de ochii educatorilor. Multe cariere infractionale ale tinerilor, isi au originea in aceste grupe spontane, unde "eroismul" si "romantismul" sunt rau intelese si exercita asupra tanarului o presiune spre a-l impinge spre acte iesite din comun, pentru a castiga admiratia "colegilor". Mereu trebuie sa avem in vedere ca nici un act deviant si cu atat mai putin nici un act infractional nu apare spontan , intotdeauna un asemenea act este precedat de multe si mici simptome care tradeaza ca ceva nu este in regula.

Dictionarul de sociologie coordonat de C. Zamfir si L.Vlasceanu precizeaza ca devianta este un act de conduita care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii sau ale unui grup, autorii considerand ca deviante actiunile rau vazute, care sunt sanctionate de majoritatea membrilor unui grup si ca un act este deviant pentru ca este dezaprobat. Devianta este produsul judecarii unei conduite sau a unui fel de a fi. Ea este o calitate atribuita de anturaj si variaza in functie de grupul social de care apartine individul si nu este sanctionata in acelasi fel.

CAPITOLUL 2

SOCIALIZARE SI DEVIANTA SOCIALA

Formarea personalitatii este rezultatul unui proces complex de socializare in care interactioneaza factorii personale, de mediu si culturali. Socializarea este un proces de interactiune complexa prin care individul dobandeste cunostinte, norme, valori, comportamente pentru participarea efectiva la viata sociala.

Este un proces de integrare a individului in societate, de dezvoltare si transformare permanenta de-a lungul intregii vieti. Socializarea se realizeaza sub influenta unor factori sociali ca: familia, scoala, institutii sociale, economice, politice, culturale. Procesul de socializare se refera la toate influentele sociale care se exercita asupra individului si consta in principal la invatarea de catre individ a diferitelor roluri sociale actuale sau viitoare. Mecanismele de socializare incep odata cu viata copilului si continua cu preluarea diferitelor roluri sociale - de frate mai mare, scolar, elev. Este un proces continuu care cuprinde numeroase desocializari si resocializari. Prin intermediul socializarii societatea se reproduce in configuratia atitudinala si comportamentala a membrilor sai. Unii autori considera procesul de socializare rezultatul interactiunilor unor factori de socializare formali sau neformali, avand ca finalitate ajustarea comportamentului indivizilor sau adaptarea acestora la mediul social, independent de criteriile de valorizare rezultate din modelele social-politice, ideologice si culturale ale unei societati.

Comportamentul social poate fi evaluat mai mult prin conformitatea sa la norme decat prin capacitatile sale intrinsece. Conformitatea la normele sociale se datoreaza mai multor factori:

procesul de internalizare a normelor;

faptul ca adesea, individul nu este constient de posibilitatea alegerii unor moduri alternative de comportament;

constiinta faptului ca incalcarea normelor atrage dupa sine sanctiuni, in timp ce conformitatea constituie un comportament socialmente normal.

Ca proces de invatare sau enculturatie, socializarea permite

adecvarea conduitelor individuale si de grup la valorile si normele societatii, favorizand astfel consensul si conformitatea. In consecinta. Realizarea normala si deplina a socializarii trebuie sa aiba ca finalitate atat asigurarea unei concordante adecvate intre modele, valori si norme cat si stabilirea unei compatibilitati intre toti factorii de socializare.

Un individ este nesocializat sau deviant atunci cand nu accepta sau se abate de la normele si valorile unanim recunoscute. Devianta este fie rezultanta indirecta a socializarii partiale sau imperfecte a individului, a esecului acestui proces, fie urmarea unei socializari negative, care presupune abaterea de la normele social recunoscute, dar, in schimb, conformitatea cu normele si valorile unui grup marginal sau deviant.

Resocializarea reprezinta dupa unii autori un proces de reorientare si remodelare a personalitatii individului deviant, de reeducare si retransformare a acesteia in raport cu normele de conduita acceptabile. Ea presupune schimbari fundamentale in comportamentul si conduita individului, implicand abandonarea unui mode de viata si adoptarea altuia, prin dirijarea comportamentului deviant spre scopurile sociale dorite si permise in societate.

CAPITOLUL 3

CONFORMITATE, DEVIANTA SI CONTROL SOCIAL

Normalitatea si devianta sunt notiuni care vehiculeaza un sens statistic: conduitele normale sunt frecvente si actele deviante sunt rare; cu cat un act este mai deviant cu atat el este mai rar. Din acest punct de vedere analiza lui Wilkins (1964) a fost pe deplin acceptata atat in sociologia deviantei cat si in criminologie. Autorul isi prezinta distributia comportamentelor morale pe o curba Gauss. La una din extremitatile distributiei se afla un numar foarte mic de comportamente criminale, la cealalta o cantitate foarte mica de conduite extrem de bune, virtuoase, admirabile. La mijloc se afla masa conduitelor obisnuite, nici foarte bune, nici foarte rele. Intensitatea deviantei variaza invers proportional cu frecventa sa, pentru ca este imposibil ca in cadrul unui grup, oamenii sa condamne cu indignare extrema actiuni condamnabile cu caracter frecvent.

Realizarea unei socializari concordante, ce are ca finalitate acceptarea si respectarea de catre marea majoritate a indivizilor si grupurilor sociale a modelului etico-juridic, social-politic si cultural al societatii, nu poate fi conceputa in absenta si fara unor mijloace de control al a comportamentului social.

Dupa T.Parsons, Hirschi, Nie, cauzele deviantei rezulta din lipsa controlului. Notiunea de control are doua dimensiuni:

- o dimensiune cu caracter extern, care se refera la conformarea indivizilor fata de totalitatea influentelor sociale care se exercita asupra lor;

- o dimensiune cu caracter intern, care implica acceptarea normelor grupului ca si cum ar fi propriile norme.

Deoarece nici o societate nu poate functiona, in mod adecvat, fara ordine, controlul social include ansamblul mijloacelor prin care se asigura mentinerea comportarii adecvate a membrilor unei societati sau a unei comunitati in cadrul modelelor de norme, indatoriri si conduite permise, respingandu-se sau reprimandu-se conduitele nepermise sau deviante. In acest sens comportamentul deviant este acel tip de comportament care perturba ordinea sociala, amenintand stabilitatea si echilibrul societatii

In general comportamentul unui individ se conformeaza normelor grupului din care face parte, insa nu de putine ori in orice societate apar comportamente variate sau deviante, care imbraca diverse forme, plecand de la comportamente evazive sau inovatoare neconformiste, pana la comportamente cu caracter delincvent sau antisocial.

Normele nu constituie un camp absolut si rigid demarcat, la granitele caruia comportamentul se fixeaza in mod definitiv si irevocabil si nici conformitatea nu este intotdeauna perfecta. Normele sociale formeaza obiectul interesului sociologilor si criminologilor deoarece ele se refera in mod direct la comportamentul indivizilor. Spre deosebire de valori, care in cadrul culturii ocupa un loc mai central, dar nu sunt legate atat de strans si intim de comportament, normele sunt acelea care prescriu modurile specifice in care valorile trebuie concretizate in comportamente sociale acceptate si permise.

Controlul social are in orice societate importante implicatii etice, juridice si culturale deoarece se exercita prin intermediul unor forme, mecanisme, si institutii variate care pot corecta in mare parte, lipsurile si deficientele socializarii si integrarii sociale. Uneori lipsa sau scaderea controlului social asociata cu deficitul de socializare si cu nerealizarea integrarii, poate determina aparitia unor forme de inadaptare, devianta si marginalitate la anumiti indivizi sau grupuri sociale. Din aceasta cauza, conformitatea este considerata ca fiind finalitatea fundamentala a oricarui proces de socializare si integrare sociala. T. Hirschi dezvolta o teorie a controlului social care concepe conformitatea, realizata prin socializare, ca formarea unei legaturi puternice intre individ si societate, caracterizata prin patru elemente:

- atasament - sursa acestui atasament il reprezinta mediul familial, in care se realizeaza socializarea primara si unde parintii actioneaza ca modele de rol, invatandu-si copiii sa asimileze comportamente acceptabile din punct de vedere social;

- angajament - acesta tinde sa-i plaseze pe tineri intr-un comportament conventional, in afara caruia ei risca devina delicventi. Astfel, spre deosebire de tinerii care au scopuri bine definite, adolescentii care beau, fumeaza, se asociaza in grupuri sau se angajeaza in diferite comportamente predispuse spre devianta si delicventa;

- implicare (comportare) - care priveste participarea la activitati conventionale ce conduc la succese valorizate social. In acest mod apare calitatea vietii tinerilor si prevenirea devierii lor morale si sociale;

- convingere (credinta) - reprezinta acceptarea validitatii morale a sistemului central de valori sociale. Hirschi considera ca exista un set dominant de valori a caror validitate este acceptata chiar de catre indivizii devianti, in pofida faptului ca acestia nu se simt legati de ele, datorita slabelor legaturi cu ordinea sociala dominanta.

Intre diferitele forme si institutii cu rol de socializare si control social se stabilesc o serie de relatii si legaturi de dependenta care nu trebuie scapate din vedere. Astfel o educatie deficitara in familie, sub aspect moral, poate avea consecinte negative asupra conduitei si carierei scolare, iar invatarea unor modele negative de la anumiti colegi sau prieteni poate influenta nociv comportamentul din mediul familial.

Analiza relatiilor ce se stabilesc intre diferitele componente si functii ale controlului social, dezvaluie unele caracteristici ale manifestarilor antisociale, ca efecte disfunctionale ale socializarii, integrarii si controlului social, precum si o trecere graduala de la inadaptare, neintegrare si marginalitate (ca forme ale deviantei sociale nepenale) la delicventa si infractionalitate (ca forme ale deviantei sociale penale).

Din perspectiva lui E.M.Lemert2 controlul social nu apare ca o reactie sociala constanta fata de devianta ci ca o variabila independenta, capabila sa provoace ea insasi devianta. In consecinta, el considera actul deviant ca efect nemijlocit al intensitatii si formei de control social exercitat asupra persoanelor care incalca regulile si normele de convietuire sociala. In aceasta viziune normele sociale nu mai sunt considerate ca reprezentand puncte de referinta pentru actiunile indivizilor, ci un set de "probabilitati", care in unele situatii risca sa aduca multiple neplaceri indivizilor.

Dupa parerea lui A.G.Theodorson - devianta este un fenomen obisnuit in viata oricarei fiinte umane si este definita, intotdeauna, din punctul de vedere al unei structuri normative particulare. Normele indica ceea ce este drept sau nedrept, stabilind zona de permisivitate a actiunii si comportamentului. Ca instrumente de control, normele, stabilesc in ce masura un individ isi poate modifica comportamentul fara a risca sa fie catalogat drept deviant si zona in cadrul careia sunt permise si limitele de variatie. Orice societate accepta, in cadrul ei, comportamente variate, noi sau cel putin diferite de cele definite in mod institutional. Daca individul manifesta un comportament care nu se incadreaza in limitele institutionale si sociale, el este calificat drept deviant. Un comportament deviant este un comportament atipic, care se abate de la pozitia standard si incalca normele sociale recunoscute si acceptate in cadrul unei anumite societati.

Teoria sociologica concepe fenomenul de devianta in doua sensuri diferite:

- in sens restrans devianta este conceputa ca transgresiune a normelor sociale acceptate, ceea ce echivaleaza cu un prejudiciu pentru comunitate.

- intr-un sens mai larg, deviantei i se atribuie calitatea de a fi specifica unui comportament care face altfel lucrurile decat erau facute in mod traditional sau care incearca sa schimbe ordinea sociala recunoscuta.

In momentul in care individul nu-si mai indeplineste in mod adecvat rolurile din societate, respectiv cerintele generale, refuzand sa se mai supuna in mod conformist, el isi modifica comportamentul intr-o directie contrara celei prevazute de limitele permisibile, dand nastere astfel deviantei. Sociologul T.Parsons considera ca mijloacele de control social sunt capabile de a absorbi actele deviante si acorda un suport psihologic actului deviant, localizand acest fenomen mai mult la un nivel mental decat la unul social.

Desi exista unele diferenta intre punctele de vedere ale cercetarilor care s-au ocupat studiul deviantei, majoritatea sunt de acord cu faptul ca devianta sociala reprezinta ansamblul comportamentelor care se indeparteaza de la normele si valorile acceptate de cea mai mare parte dintre membrii societatii. Gradul gravitatea deviantei sociale depind in mare masura de reactia publica fata de aceste abateri si incalcari. In situatiile in care abaterile de normele si valorile existente in societate, au loc in sensul progresului, contribuind la dinamica si functionalitatea vietii sociale, devianta poate avea un caracter pozitiv. Spre deosebire de aceasta, devianta cu caracter negativ cuprinde acele comportamente care violeaza normele si valorile, amenintand stabilitatea si securitatea sociala a grupurilor si se concretizeaza prin actiuni care depasesc limitele socialmente acceptabile de toleranta, delimitand faptul ca devianta are nu numai un caracter distructiv, ci si unul constructiv.

CAPITOLUL 4

DEVIANTA SOCIALA SI DELICVENTA

Din perspectiva functionalista, elaborata de T. Parsons, devianta reprezinta o problema sociala care ameninta bazele sistemului social fiind necesara interventia unor mijloace puternice, institutionalizate de control social. Conform acestei teorii devianta este un esec al solidaritatii sociale creand disfunctii in relatiile dintre rolurile sociale ale indivizilor, acestia reactionand ostil fata de normele societatii. In ansamblul formelor de devianta, delicventa sau infractionalitatea are gradul cel mai mare de periculozitate.

Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit ca fiind un tip de conduita care incalca legea, privita ca ansamblu de reguli normative edictate si aplicate de autoritatea statal -politica. Ca fenomen juridic delicventa cuprinde o serie de fapte si actiuni care violand regula de drept (legea), sunt pasibile de sanctiune, a carei severitate creste in functie de gravitatea faptei comise si de circumstantele in care s-a produs.

Fenomenul delincvent sau infractional este constituit din totalitatea infractiunilor comise de catre diferiti indivizi intr-o societate si intr-o anumita perioada de timp.

Daca la o prima analiza delicventa apare ca fenomen juridic, ea reprezinta, prin determinarile sale profunde, prin circumstantele ei de producere si existenta. Ca si prin consecintele induse si un fenomen social, deoarece abaterile si incalcarile legii lezeaza cele mai importante valori si relatii sociale. In raport cu aceste valori si norme de conduita sociala, delicventa dobandeste un caracter antisocial si ilicit devenind obiect de studiu al unor stiinte sociale cum ar fi: psihologia sociala, sociologia, criminologia, etc.

In concluzie analiza juridica solicita si o analiza psihologica, sociologica si criminologica cu ajutorul careia se poate identifica contextul socio-cultural al acestei forme de devianta specifica care este delicventa. Caracterul antisocial al acestui tip de comportament deviant obliga a se lua in considerare si celelalte dimensiuni ale vietii sociale ignorate de studiile cu caracter strict juridic.

CAPITOLUL 5

INTEGRARE SOCIALA SI DIVERSITATEA DEVIANTEI

Teoria sociologica dovedita prin experimentare ca fiind cea mai clara pentru intelegerea inclinatiei pentru devianta este teoria controlului social. Bazele acesteia au fost puse de E. Durkheim in lucrarea Despre sinucidere. Ea se rezuma la afirmatia ca o integrare sociala insuficienta il elibereaza pe individ de influenta socializanta a anturajului sau, slabindu-i astfel motivatia de a depune efortul necesar pentru respectarea normelor sociale.

Conceptul de integrare sociala cuprinde o serie de note specifice, esentiale pentru a desemna configuratia inchegata a unei structuri sau colectivitati:

1)- este un proces social prin care se realizeaza o permanenta reinnoire a unei unitati sociale, implicand intarirea elementelor acestei unitati;

2)- este o stare de echilibru social, definita prin absenta marginalitatii;

3)- apartenenta si participarea neimpusa a individului la un set de norme, valori si atitudini comune grupului;

4)- este rezultatul adaptarii si ajustarii normative a individului, avand drept consecinta eliminarea conflictelor si a tensiunilor.

Tipurile de integrare - economic, politica, culturala, urbana, industriala, profesionala, scolara - reprezinta in acelasi timp dimensiuni specifice ale procesului integrarii sociale si categorii de probleme stiintifice asupra carora se exercita demersurile legate de elaborarea unor modele integrative cu rol diferentiat in societate.

Integrarea culturala constituie o variabila structurala care masoara gradul si limitele pana la care o cultura (un sistem cultural).

Integrarea sociala intretine raporturi stranse cu fenomenele de reglare. Integrarea sociala este definita prin calitatea si frecventa relatiilor ce se leaga in cadrul unui grup, precum si prin gradul de angajare a membrilor sai in activitati comune. Controlul social este o forma de influenta care se realizeaza in si prin relatii interpersonale. Integrarea face posibila aceasta influenta dandu-i unuia ocazia sa isi manifeste asteptarile, altuia sa fie receptiv la ele.

Prima problema de care se loveste cel ce investigheaza cauzele deviantei se refera la insusi obiectul explicatiei sale: pentru diversele forme de acte deviante exista o cauzalitate comuna.

Devianta scolara merge mana in mana cu delicventa juvenila, corelatiile dintre aceste doua variabile fiind atat de puternice incat cu greu pot fi distruse.

Delicventii recidivisti nu sunt decat rareori specialisti. Majoritatea trece fara tranzitie de la furtul benign la furtul grav, de la vandalism la violenta, de la viol la vanzarea de droguri. Indivizii care fura comit adesea agresiuni si nu refuza traficul de droguri sau, daca se prezinta ocazia, violul.

Legatura stransa dintre delicventa si toxicomanie, inclusiv alcoolismul, este unul dintre elementele cele mai bine stabilite de criminologie. La delicventi, alcoolismul este un factor de recidiva. Tinerii delicventi consumatori de droguri si alcool sunt mai numerosi decat colegii lor care respecta legea.

Raporturile dintre toxicomanie si sinucidere sunt de asemenea foarte stranse. Sinuciderile si tentativele de sinucidere sunt frecvente la persoane care consuma substante psihotrope.

Atractia dintre deviante are mai multe explicatii. Furtul merge mana in mana cu violenta pentru ca acesta din urma este un mijloc rapid de insusire a bunului altuia si pentru ca unele dintre victime sunt gat sa recurga la forta pentru a-si apara proprietatile. Alcoolul reduce inhibitiile, deci nu este surprinzator ca betivii folosesc un stil jignitor de adresare si ajung sa loveasca si sa raneasca pe cei din jur. Un toxicoman ajunge usor vanzator de droguri, daca face parte dintr-o retea el poate fi antrenat in reglari de conturi.

CONCLUZII

Nimeni nu poate nega si nici nu cred ca poate nega cineva, astazi, existenta fenomenului deviantei, nici faptul ca acesta ia forme tot mai variate, ca evolueaza in unele zone in directia infractionalismului. In consecinta acest fenomen trebuie sa stea mereu in atentia tuturor, pentru a preveni prin mijloace adecvate aparitia si raspandirea comportamentului deviant. Delicventa sociala si deviantele care graviteaza in jurul ei ar trebui sa scada in masura in care exista un control social menit sa impiedice extinderea acestui fenomen.

Bibliografie

- Introducere in sociologia deviantei - Dan P. Banciu, Sorin    Radulescu, Marin Voicu - Bucuresti - 1985

- Sociologie Generala - Ioan Mihailescu -Bucuresti 2003

- Copii exceptionali - Tiberiu Bogdan, Iulian Nica - Bucuresti -1970

- Maurice Cusson - Devianta, pag. 439-441