Clasificarea si etiologia handicapurilor de auz

Clasificarea si etiologia handicapurilor de auz

Handicapul de auz se poate manifesta in anumite forme sau grade care presupun deteriorari partiale sau totale ale simtului auditiv.

Clasificarea tipurilor de deficienta de auz se realizeaza in functie de mai multe criterii:

a. Dupa gradul (gravitatea) deficitului de auz identificam: hipoacuzia (diminuarea /degradarea auzului intre 0-90 dB) si surditatea sau cofoza (pierderea totala a auzului - peste 90 dB). Hipoacuzia poate avea, la randul ei, grade diferite de gravitate: hipoacuzie usoara (pierdere de auz de 0-30 dB ), hipoacuzie medie (intre 30-60 dB ) si hipoacuzie severa sau profunda (intre 60- 90 dB ).

Handicapul de auz partial (hipoacuzia) afecteaza aproximativ 1% din populatie (persoanele cu o astfel de deficienta fiind denumite in popor " tari de ureche'), fiind un serios handicap in viata de zi cu zi a individului, atat in planul scolarizarii, al exercitarii profesiei, cat si al relationalii cu ceilalti oameni.

Termenul "pierdere de auz' sau "hipoacuzie' nu implica surditate totala (cofoza). O persoana surda (cofotica) este incapabila de a procesa sau auzi sunete cu sau fara un aparat auditiv, in timp ce majoritatea hipoacuziilor sunt compensate cu mult succes folosind un aparat de auz.

Semnele hipoacuziei

Copiii cu o pierdere de auz adesea invata sa compenseze acest neajuns fiind mult mai atenti la informatiile pe care le primesc pe alte cai,

cum ar fi schimbarea intensitatii luminii la inchiderea sau deschiderea unei usi, vibratiile podelei si miscarile aerului. De aceea, raspunsurile lor pot parea normale facand ca pierderea de auz sa fie dificil de depistat.

Testarea auzului la copiii nou nascuti, prin programul de screening al auzului, este cea mai buna cale de a detecta pierderea de auz inca de la nastere. Atunci cand nu exista program de screening, adesea parintii sunt cei care incep sa suspecteze o pierdere de auz.

Exista o serie de manifestari care apar in comportamentul copilului care ar putea sa indice daca exista la acesta probleme de auz. Fiecare copil se dezvolta intr-un anume ritm de aceea nici unul dintre aceste semne nu poate indica sigur daca exista o problema, dar fiecare indica pierderea unei importante informatii auditive de catre copil.

Semnele pierderii de auz:

Nu tresare la sunete puternice.

Nu poate localiza sursa sonora, de exemplu intoarce capul in directia opusa zgomotului. Copiii cu un auz normal de obicei incearca sa intoarca capul pentru a localiza sursa de sunet chiar de la varsta de cinci luni.

in general este nevoie de o amplificare a sunetelor atunci cand: copilul sta prea aproape de televizor, da volumul foarte mare, in mod frecvent intreaba "ce?' atunci cand i se vorbeste sau nu raspunde atunci cand este chemat.

Daca isi atinge frecvent urechile sau trage de ele, putem banui ca le simte infundate sau ca exista o infectie la nivelul acestora.

incetarea sau modificarea ganguritului (acesta devenind mai strident, semanand cu un tipat) in jurul varstei de 6-8 luni.

Lipsa raspunsului normal la sunete (de exemplu, nu raspunde la rostirea propriului nume dupa varsta de 6 luni).

Daca ganguritul nu evolueaza catre sunete ale vorbirii care pot fi recunoscute sau cuvinte atunci cand copilul se apropie de varsta de 2 ani.

Lipsa raspunsului la comenzi simple cum ar fi "adu mingea lui taticu' atunci cand are varsta de aproape un an (mai putin atunci cand comanda este insotita de gestica).

Fuge de contactul cu alti copii sau devine agresiv. Aceasta indica frustrare cauzata de lipsa de intelegere ca urmare a pierderii de auz.

. Frecvent nu intelege o adresare directa.

Handicapul de auz total (surditatea sau cofoza) consta in slabirea/pierderea mai mult sau mai putin totala a auzului.

b. Dupa lateralitate putem intalni: deficiente de auz unilaterale
(localizate doar la nivelul uneia dintre urechi, cealalta fiind sanatoasa si
de cele mai multe ori functionand compensator) si deficiente de auz
bilaterale (care afecteaza ambele urechi).

c. Dupa momentul aparitiei deficientei de auz exista: deficiente
ereditare (mostenite) si deficiente dobandite (contractate), acestea din
urma fiind la randul lor impartite in deficiente prenatale, perinatale si
postnatale.

d. in functie de localizarea leziunilor anatomo-fiziologice ale
analizatorului vizual se vorbeste despre: surditate ereditara Siebenmann
(in care se produc leziuni ale capsulei osoase si ale celulelor senzoriale
sau ganglionare de la nivelul fibrelor nervoase), surditate Sheibe (cauzata
de atrofierea nicovalei prin lezarea senzoriala a canalului cohlear, a
saculei, a organului Corti si a vascularizarii striate) si surditate Mondini
(determinata de lezarea nucleului, de dilatarea canalului cohlear si a
vestibulului, de atrofierea nervului cohlear, a ganglionilor si a organului
Corti).

e. Dupa etiologia anatomo-fiziologica, handicapul de auz total se
mai poate clasifica in urmatoarele forme: surditate de transmisie sau de
conducere (caz in care sunetul este impiedicat sa ajunga la urechea
interna din cauza unor malformatii ale urechii, defectiuni ale timpanului,
obturari sau blocari ale canalului auditiv externi surditate de perceptie
(care consta in pierderea functiei de receptie la nivelul acesteia, al
nervului auditiv sau al centrilor nervosi) si surditate centrala sau mixta
(care include atat elemente ale surditatii de transmisie, cat si ale celei de
perceptie, fiind provocata de afectiuni ale nervului auditiv sau cerebral).

Tinand cont de cele spuse anterior, putem depista cauze ale deficientei de auz ereditare si cauze ale deficientei de auz dobandite. In prima categorie (a cauzelor deficientei de auz ereditare) includem posibilele anomalii cromozomiale transmise de la parinti la copii, in timp ce in a doua categorie (cauze ale deficientei de auz dobandite) gasim trei tipuri de cauze: a. cauze prenatale - care intervin pe perioada sarcinii si constau in maladii infectioase ale gravidei, tulburari ale metabolismului,

afectiuni endocrine, hemoragii, ingerarea de substante toxice (de ex. alcool), incompatibilitatea factorului Rh (mama-fat), traumatisme fizice etc; b.cauze perinatale (neonatale) - constand in leziuni anatomo-fizilogice in timpul nasterii, hemoragii, anoxie sau asfixie albastra etc; c. cauze postnatale - de natura toxica sau traumatica (infectii - otita, rujeola, stari distrofice, accidente, lovituri la nivelul urechii, expuneri indelungate la stimuli auditivi foarte puternici - ex. muzica ascultata tare la casti etc).

Toate cauzele enumerate mai sus pot duce la aparitia handicapului de auz, fie ca este vorba despre unul partial (hipoacuzie), fie ca este total (surditate).

Multi oameni asociaza pierderea de auz cu imbatranirea. intr-ade­var, majoritatea pierderilor de auz au legatura cu imbatranirea, dar mai sunt multe alte cauze ale hipoacuziei. Aceste cauze pot fi ereditare, patologice (ca rezultat al unor boli), idiopatice (cu origine necunoscuta).

in mod obisnuit, hipoacuzia este impartita in doua categorii: hipoacuzie de transmisie si hipoacuzie neurosenzoriala, in functie de locul afectiunii. Un copil poate avea o hipoacuzie mixta, ceea ce este, de fapt, o combinatie a celor doua. Cunoasterea tipului hipoacuziei este necesar pentru stabilirea tratamentului adecvat.

. Hipoacuzia de transmisie

Hipoacuzia de transmisie are ca rezultat reducerea nivelului sonor de la pavilion pana la urechea interna. Aceasta poate fi cauzata de blocarea caii de transmitere a sunetelor sau de unele leziuni ale structurilor anatomice (pavilion, conduct auditiv extern, ureche medie). Transmiterea sunetelor poate fi impiedicata de unul sau mai multi factori, de exemplu, presiunea din urechea medie poate fi prea mare sau prea mica, ceea ce face ca timpanul sa nu se miste liber, blocarea sau dislocarea articulatiilor oscioarelor din urechea medie care duce la inflexibilitatea acestora.

Marea majoritate a hipoacuziilor de transmisie pot fi tratate medicamentos sau chirurgical. Dar nu intotdeauna aceste proceduri pot restabili un auz normal. De aceea, persoanele cu hipoacuzii de transmisie pot beneficia cu succes de un aparat auditiv.

Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziilor de transmisie se rega­sesc in perioada copilariei.

Dopul de cerumen

Acumularea de cerumen in conductul auditiv poate fi una dintre cauzele hipoacuziei de transmisie. Acesta trebuie indepartat de catre un specialist atunci cand a fost identificat drept cauza a pierderii de auz. indepartarea se face fara complicatii, dupa care in mod normal auzul este in totalitate restabilit.

Infectiile urechii medii (otita medie)

Infectia urechii medii este o afectiune des intalnita in special la copiii mici. O infectie acuta este foarte dureroasa si trebuie tratata imediat. Daca tratamentul nu este aplicat suficient de repede, poate aparea o fisura a timpanului. Un timpan sanatos in mod normal se vindeca singur inchizand ruptura printr-o cicatrice. In orice caz, o acumulare de cicatrici la nivelul timpanului, ca urmare a mai multor episoade ale infectiei, poate cauza o hipoacuzie de transmisie care va fi mult mai dificil de redresat. O infectie cronica, o alta forma de otita, poate sa nu fie dureroasa, dar din aceasta inflamatie poate rezulta o hipoacuzie de transmisie considerabila. O astfel de infectie, daca este ignorata pentru o perioada lunga de timp, poate cauza complicatii grave cum ar fi aparitia unei hipoacuzii neurosenzoriale.

. Hipoacuzia neurosenzoriala

Hipoacuzia neurosenzoriala este cauzata de leziuni la nivelul celulelor ciliate din urechea interna (cohlee) si/sau la nivelul fibrelor aferente ale nervului auditiv care duc impulsul de la urechea interna la creier. Acest tip de pierdere auditiva poate fi foarte rar reversibila prin medicamentatie sau prin proceduri chirurgicale. Hipoacuzia neuro­senzoriala este de cele mai multe ori compensata cu ajutorul unui aparat auditiv.

Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziei neurosenzoriale la copii sunt:

Congenita. in acest caz copilul s-a nascut cu o pierdere de auz. O hipoacuzie congenitala poate fi ereditar transmisa de catre unul dintre parinti sau o ruda mai indepartata. Poate fi consecinta unor sindroame genetice (sindromul Down). Pe deasupra, acest tip de hipoacuzie poate aparea datorita unor factori agresivi care actioneaza in timpul sarcinii cum ar fi: alcoolul, drogurile, medicamentele, bolile contactate de catre mama inainte sau in timpul sarcinii sau complicatii la nastere.

Trauma acustica. Expunerea continua si excesiva la sunete puter­nice sau expunerea scurta la un sunet de impact pot cauza o hipoacuzie neurosenzoriala (ex. artificii si pistoale).

Infectiile. in cazuri grave de boli cum ar fi pojarul, oreionul, meningita sau tusea convulsiva (tusea magareasca), pot aparea hipoacuzii neurosenzoriale cu pierderi foarte mari.