Cognitia si stresul: un model de procesare a informatiei

Cognitia si stresul: un model de procesare a informatiei

MAI TOTI CUNOASTEM CEEA CE ÎNTELEGEM PRIN TERMENUL DE STRES, cu toate ca putini sunt capabili sa defineasca complet acest termen pentru a se multumi pe ei insisi si pe altii. Vorbim despre efectele insemnate ale stresului, folosind ca elemente - reper ale tensiunii sau iritabilitatii: miscarile motorii slab coordonate si incapacitatea de concentrare ori de executare eficienta a sarcinilor.

Urmandu-l pe Selye (1956), noi am sofisticat modelele raspunsului stresului la nivel psihic si biochimic. În plus, timp de mai multi ani am expus o varietate de abordari nonfiziologice ale asa-zis-ului studiu intrafizic sau stresul comportamental. O astfel de cercetare a privit in primul rand la interactiunea dintre vulnerabilitatea fata de stres si stresorii ambientali, luand cunostinta de dezvoltarea si capacitatea comportamentului rezistentei psihice cu specificitate individuala. Concluzia generala a multor cercetatori pare sa fie ca desi termenul de "stres" poate fi folosit colocvial, precizia argumentarii si cercetarea orientata reductiv necesita distingerea intre tipurile de stres, in special intre stresul ca efect si stresul ca agent. Aceste aspecte vor fi clarificate putin mai tarziu.

Dupa ce am co-editat recent un text suprinzator in domeniul general al cognitiei si stresului (Hamilton si Warburton,1979), eu nu propun sa braconam nici acest volum si nici domeniile de expertiza ale altor contribuitori la Manualul stresului, (facand exceptie numai acolo unde este necesar). Pentru a anticipa comentariul subsecvent, voi pleda in scopul unui concept de procesare a informatiilor despre stres ca agent, unde stresul ca efect este vazut ca consecinta a tipului si cantitatii de procesare a informatiei mediata de catre stresori, care contin si genereaza informatii stresante.

Cognitia, interpretata aici pe larg ca pe comportamentul implicat in cunoastere, apare ca rezultat al acumularii unui stoc de informatii despre sine (ego), despre mediul extern si despre interactiunea acestor informatii in tendinta de obtinere a telurilor comportamentale. Aceste teluri se insereaza de la capacitatea bebelusului de a recunoaste ingrijitorii semnificativi si de a le solicita ajutor, la rezolvarea problemelor spatiale, temporale si logice, precum si pana la dezvoltarea si aplicarea aptitudinilor sociale in relatiile intercomunitare complexe. Aceste exemple de comportament si toate celelalte care necesita cognitie depind de structurile care contin informatii organizate in sistemul celular al cortexului, care sunt capabile de activare in orice moment. Aceste structuri constituie stocul informational si sitemul de integrare, ambele elemente fiind cuprinse cu denumirea de memoria-de-lunga-durata (M.L.D.), sau memoria permanenta. Structurile memoriei contin rezultate tuturor experientelor acumulate de individ: cele transmise de catre semnalele externe senzoriale sau evenimentele, precum si cele care au fost generate din interior, ca rezultat al activitatilor autonome (ex. fantezia sau visarea cu ochii deschisi). Pentru a utiliza informatiile codificate in structuri M.L.D., sistemul de organizare a raspunsurilor necesita procese cognitive sau operatii. În timp ce structurile reprezinta continutul domeniilor sau ariilor de cunostinte, procesele utilizeaza elemente de continut selectate, care sa faca fata solicitarilor situationale. Procesele cele mai importante sunt diferite tipuri ale atentiei; memoria de scurta durata (M.S.D.) sau memoria de lucru, deoarece este frecvent termenizata; codificarea si accesarea informatiilor, integrarea raspunsurilor; repetarea pasilor de procesare subsidiara si testarea preresponsiva, anume, o selectare a raspunsurilor cu aranjarea in perechi a constrangerilor situationale si facilitatilor (adica C-ul de la computerizare).

La fel cum a procedat Broadbent (1958,1971), multe experiente psihologice au aratat ca potentialul uman de procesare cognitiva este finit la oricare anume moment, in timp. Procesarea limitata poate fi privita ca functie a contrangerilor neurologice si electrofiziologice si a alocarii diferentiate atat a rezervelor capacitatii de procesare, cat si resurselor energetice (Kahneman, 1973). Daca acum privim stresorii ca pe evenimente-stimul care ofera informatii de un tip particular si de obicei aversiv pentru sistemul de procesare cognitiva, in timp ce acest sistem este ocupat cu alta sarcina, atunci, in aceasta situatie, capacitatea de procesare informationala a sistemului este impinsa catre sau dincolo de limite. Astfel, o reanaliza informationala a stresorilor fizici sau situationali permite o abordare cantitativa a efectului nefavorabil bine-documentat a ceea ce este larg numit stres despre aptitudinile si capacitatile bine practicate. Încarcatura cognitiva a sistemului de procesare informationala va fi sporita chiar mai mult, daca sistemul are la dispozitie , numai inadecvat asa-numitele strategii ale rezistentei psihice. Voi argumenta in orice caz ca nevoia foarte stridenta de a angaja stresor suplimentar care sa reduca ori sa apere strategiile, necesita o munca cognitiva suplimentara, deoarece cel putin doua, daca nu trei stapani, trebuie slujiti; o sarcina necesara din punct de vedere social, operatiile de analizare a stresorilor si reducerea sau ignorarea stresorului.

Aceste consideratii nu au rolul de a inlocui sau a controverti modelurile stresului care pun accent pe rolul proceselor biochimice in urgente, indeosebi bolile psihosomatice (Mason,1968; Selye,1956). Nu este insa de dorit nici ignorarea rolului corticosteroizilor, fie in raspunsul la stres, fie in controlul lui (vezi Warburturton,1979 pentru o revizuire recenta). Vor fi urmarite doua argumente inrudite in mod necesar care par sa se acumuleze pentru a confirma:

mai intai, caracteristicile excitatorii, activatoare si mobilizatoare ale persoanei aflate in chingile stresorului, nu sunt sigur corelate cu descresterile de randament;

in al doilea rand aceste evenimente biologice sunt mai degraba consecinte decat precursori in dezvoltarea simptomelor psihosomatice sau al altor obstacole de adaptare.

Din acest punct de vedere, rezulta in mod firesc doua concluzii:

evenimentele psihice constituie o explicatie necesara dar nu suficienta a degradarilor comportamentale ale persoanei aflata sub stres; si

mai constituie o interventie de restructurare cognitiva facuta de catre sine si de catre altii si reprezinta o abordare pentru coborarea pragului de vulnerabilitate fata de stresor.

În contextul acestui capitol, accentul va fi pus pe stres ca date informative sau cognitive si pe o abordare a procesarii cognitive a informatiilor pentru interactiunea detrimentala dintre atimulare interpretata ca aversiune (pentru si de catre o persoana) si un stil de viata satisfacator si de eficienta optima. În acest caz, silul de viata se aplica la capacitatea etalata in orice moment al ciclului vietii, de la nastepe pana la batranete, in situatii care incep cu rezolvarea problemelor orientate academic pana la recunoasterea si solutionarea dilemelor sociale si personale.

STRESORII CA DATE COGNITIVE

Cu toate ca eu privesc stresul ca pe un efect in primul rand din punct de vedere al influentei lui asupra proceselor operatiilor cognitive optime, procesarea limitata este un concept biologic care este extensibil dincolo de zona cognitiei. Pare normal sa sugeram de exemplu ca intregul sistem uman de adaptare atrage energie de la functia reparatorie, evolutiva sau elaborativa - energie existenta intr-o sursa unitara care, ca si capacitatea cognitiva, este limitata in oricare moment dat. Pentru acest scop, este plauzibil de argumentat in favoarea sursei fiziologice, biochimice si celei farmacologice de tensiune si motivare. Aceste surse trebuie distinse atat fata de stresorul cognitiv si cel psihogenic, cat si fata de acele surse de incordare care sunt auto-incluse ca rezultat al evaluarii de catre individ al propriilor limitari biologice - ca planuri de amenintare pe termen scurt, sau pentru toata durata vietii.

Stresorii psihici

Printre stresorii fiziologici sunt ranile, durerile, oboseala sau epuizarea, temperaturile extreme, zgomotul intens si intermitent si lipsa odihnei. La aceasta lista trebuie adaugate aspecte biologice ale starilor afective sau toanelor si emotivitatii, in masura in care parti ale sistemului organic interpreteaza aceste stari ca stresante. Cu aceasta elaborare, stabilim oricum un hiatus conceptual posibil, deoarece cuvantul "interpreteaza", precum si activitatea pe care o descrie, indica o componenta cognitiva primara a raspunsului la stresul fiziologic. Ce anume de exemplu, nu este practic implicat decat un studiu ca cel facut de Mason, Sachar, Fishman, Hamburg si Handlon (1965), in care subiectii voluntari au produs o mare secretie de corticosteroizi in primele 24 de ore ale unei perioade de 14 zile de examinare a raspunsului corticosteroid, raspuns care in mod subsecvent a declinat peste cele 13 zile care au urmat? Asa cum Warburton (1979) a afirmat, raspunsul adrenocortic a survenit ca urmare a interpretarii de catre subiecti a participarii lor la studiu cu teama si nesiguranta si cu mediul care este nou pentru ei, ambiguu si cu anumite consecinte pentru ei.

Abordarea lui Warburton (1979) pentru raspunsul la stresul psihic arata ca acest raspuns este initiat de catre evenimentele cognitive din sistem, evenimente care prin identificarea stimulilor generati din exterior sau din interior, determina sistemul adrenocorticotrofic sa ofere energie si steroizii stresului. În aceasta conceptualizare, stresorii psihogenici sau cognitivi, preced stresorul fiziologic si cel farmacologic. Odata ce sistemul functioneaza sub influenta hormonilor stresului, schimbarile rezultate in chimia creierului isi asuma un rol mai dominant prin facilitarea proceselor cognitive care pot fie sa reduca (prin caile feedback-ului conditionat), fie sa mareasca circulatia corticosteroizilor. Activitatea corticosteroida se va diminua daca sistemul cognitiv a facut fata imput-urilor stimulatorii care, initial au fost interpretate ca stresante, dar astfel de activitate va spori in timp ce raspunsul care genereaza un mecanism produce o strategie de raspuns adaptiv cu unele aspecte de eficienta, metoda si control. Strategia se poate deteriora daca subunitatile controlului cognitiv "percep" o nevoie severa si necontrolabila de raspuns, iar deteriorarile comportamentale la diferite nivele pot aparea. Nivelul, severitatea si persistenta deficitelor vor depinde atunci de vulnerabilitatea sistemului fata de stresorii identificati cognitiv si capacitatea lui de a genera stresor care reduce deciziile raspunsului. Termenul de "raspuns" este folosit aici intr-un mod oarecum idiosincratic care va fi elaborat subsecvent.

În restul acestui capitol, participarea raspunsului stresului fiziologic si psihofarmacologic in exprimarea psihogenica, cognitiva si comportamentala este recunoscuta fara indoiala; elucidarea rolului lor precis este lasata celor competenti in acest domeniu. Figura 8-1 incearca nu doar sa arate in forma supersimplificata multiplele interactiuni dintre principalele subsisteme, ci de asemenea de a indica in acest stadiu incipient ca eu privesc stresorii (psihogenic, cognitiv si biofiziologic) ca pe informatii necesare diferitelor subsisteme pentru a identifica, procesa si actiona in vederea mentinerii sau restabilirii unui mediu intern sau extern optim pentru tot organismul. Figura 8-1 propune de asemenea ca poate fi normal sa privim suma stresorilor si rezultatele lor astfel incat ei induc un factor de determinare (motivare) pentru intregul sistem organismic (vezi pagina urmatoare).

Astazi tehnicile pot aduce indexuri cantitative pentru efectuarea sarcinilor prin care deteriorarile de comportament atribuite stresorilor pot fi demonstrate mai obiectiv decat in deceniile anterioare. Deducerile facute din extensiunea stresorilor au facut si inca sunt facute fie pe baza unei observatii sistematice si intervievare, fie pe baza raspunsurilor la chestionare si tehnici proiective in zonele de personalitate adecvate si cele de motivare. Cu toate ca in prezent un bagaj de cunostinte priveste aceste eforturi numai ca pe inceputul unei abordari mai riguroase pentru evaluarea caracteristicilor de cautare a telului dominant al oamenilor (Hamilton, 1983), deductiile de acest fel servesc bine ca o aproximare a nevoilor psihogenice, efectelor lor frustrante, tipului si incarcaturii anxietale pe care le pot genera.

FIGURA 8-1 Modelul procesarii informationale a incarcaturii anxietale, stresorilor si tensiunii exprimate (dupa Hamilton,1979) p.73

Un index cantitativ pentru stresorii psihogenici de valabilitate adecvata este prin urmare disponibil pentru efectuarea testarii interactiunii cantitative dintre variabila cognitiva si cea a stresorului motivational. Cuantificarea stresorilor biofiziologici pare sa fie intr-o mare masura o chestiune de dezvoltare a tehnicilor sofisticate de a inlocui analizele existente, destul de utile pentru excretia urinei, prin care Frankenhaeuser (1971) si Frankenhaeuser si Johanson(1976), de exemplu, a demonstrat efectul stresorilor de sarcina asupra activitatii neuroendocrine (vezi asemenea Mason, Sachar, Fishman, Hamburg si Harlon,1965).

Stresorii cognitivi

Prin definitie, stresorii cognitivi sunt acele evenimente cognitive, procese sau operatii care depasesc un nivel individualizat si subiectiv al capacitatii de procesare cu nivel mediu. Aceasta afirmatie presupune ca un creier uman proceseaza informatii in mod constant - o conditie asumata tacit, dar rareori spusa - altfel electroencefalogramele (E.E.G.) din timpul somnului, chiar si al somnului lipsit de vise, ar fi mai lente si mai putin sinuase decat sunt. În timp ce un mare volum de dovezi arata ca somnul insotit de miscari rapide ale ochilor (M.R.O.) reflecta evenimentele cognitive, duc spre continutul reprezentarilor visate (ex. Dement,1974), nu exista insa nici o dovada ca un somn cu miscari lente ale ochilor este in mod necesar asociat cu activitatea cognitiva. O concepere foarte reusita a unui sistem de procesare cognitiva cu o capacitate limitata, (con)duce catre o deductie foarte plauzibila. Conform acesteia, oricum activitatea conceptuala si de integrare a experientelor in memoria-de-lunga-durata ce efectueaza acumulari, este indeplinita optim cand acumularile acestor date nu ajuta sau faciliteaza simultan cu selectarea de raspunsuri pentru o utilizare adaptiva imediata. Aceasta nu inseamna ca ceea ce Barlett (1932) a denumit constituirea unei schemate de cunostinte si experiente trebuie efectuata in timpul somnului. Astfel de activitatea organizationala (de constituire) poate solicita numai limitat sistemul de procesare a informatiei intr-o alta modalitate decat cea care devine sediul atentiei stimulului curent si integrarii raspunsului. Organizarea si restructurarea cognitiva insotesc in mod sigur atat fantezia, cat si activitatile corelate conceptual si functional. Doua abordari inrudite ne sunt de folos pentru a decide care stresori trebuie numiti stresori cognitivi. Prin categorisirea stresorilor in biofiziologici, cognitivi si psihogenici, eu am indicat deja ca poate fi utila diferentierea continutului sau materialului folosit in procesele cognitive de gradul in care subunitatile sistemului de procesare si operatiile lui sunt utilizate, extinse, ori suprasolicitate. Aceasta sectiune prezinta o interpretare a utilizarii si efectelor stresorilor cognitivi.

În parte prin conventie si o parte prin convenienta explicatorie, psihologii au divizat sistemul de procesare cognitiva intr-un set de componente si functii aflate in interactiune si interrelatie. Aceasta divizare se efectueaza cand oricine este constient daca aceasta abordare neprincipiala poate fi perimata din punct de vedere conceptual, dar din cauza relatiei stranse dintre psihic si psihologia cognitiva pe de o parte si o specializare mai recenta, a neuropsihologiei, concretizarea extrema si dezorientatoare a fost evitata cu succes pana in prezent. Nevoia de opozitie in aceasta situatie este particular de clara cand se iau in considerare procesele de lucru, memoria si atentia selectiva. Precautia este chiar mai mult relevanta poate cand se incearca concretizarea care este numita controlul raspunsurilor variate, functia executiva, procesor sau integratorul proceselor. Componentele general acceptate ale aparatului de procesare cognitiva a informatiilor sunt reprezentate schematic in figura 8-2, impreuna cu directiile cel mai mult acceptate ale interactiunii dintre ele. Specializarea memoriei de lunga durata se refera la informatiile mai fundamantale si analitice care trebuie accesate prin stimuli care contin simboluri scrise sau spuse. De exemplu, inainte ca posibilul continut amenintator pentru ego al cuvantului "esec" sa poata fi indepartat, cuvantul trebuie citit sau auzit. În procesul citirii sau al auzirii, configuratiile vizuale sau auditive, sau trasaturi trebuie identificate iar itemii separati trebuie combinati pentru a forma un cuvant. Pentru adultul cu experienta expus la o tiparire clara sau o buna enuntare fara pierdere de informatie datorita expunerii tahistoscopice sau distorsionarii de voce, acesta este un proces rapid; identificarile grafemice si fonemice si combinatiile au devenit obisnuite, in special daca stimulul verbal este unul comun. Urmatorul stadiu il reprezinta semnificatia cuvantului, care este obtinuta din stocul lexical al memoriei. Numai atunci suntem capabili sa raspundem la cerere cu definitia dictionarului.

Diferite stadii ale identificarii cuvantului tocmai descrise nu poate fi efectuata in intregime de catre memoria de lunga durata (M.L.D.) cu alcatuire sistematica. Sa consideram prin referire la figura 8-2 ca persoana a fost instruita sa spuna ce insemna cuvantul "esec". Cuvantul si instructiunile trebuie mentinute in memoria de scurta durata, componenta a memoriei de lucru a sistemului, in timp ce procesul de identificare si etichetare este in desfasurare. Cu toate ca acest proces poate fi virtual instantaneu in acest exemplu, necesita prin urmare un numar de operatii de verificare si repetare, astfel incat, este perceput mai degraba cuvantul "esec" decat "eseu" (reusita). În aceste operatii datele de la M.L.D. sunt asociate cu datele din M.S.D. (memoria de scurta durata) inainte de raspuns.

FIGURA 8-2. Modelul sistemului de procesare cognitiva integrata.

Sa presupunem acum ca unei persoane ii este prezentata o lista scurta de cuvinte si cu intructiunile de a spune ce au in comun cuvintele, sau in ce fel sunt similare. De pilda, cutit, surubelnita, ciocan, cheie de suruburi si lingura. O prezentare orala face sarcina mai dificila decat o prezentare vizuala fara o inspectie cu timp limitat: in primul caz, lista completa necesita repetare periodica pentru a mentine fiecare item in M.S.D. În plus la procedurile analitice deja descrise pentru recunoasterea unui singur cuvant, noua sarcina necesita operatii in si cu M.L.D. - la inceput pentru a accesa caracteristicile cunoscute si utilizarile fiecarui obiect denumite de cuvinte. Acesta poate fi un proces de cautare prelungit, in timpul caruia unele din datele accesate trebuie sa fie mentinute temporar si repetate, in timp ce altele trebuie descarcate. Ar fi trebuit sa fie clar pana acum ca procesul logic si conceptual de inductie necesar in acest caz inainte de raspunsul concluziv "unelte", poate fi facut sa depinda de atentia selectiva. În plus, sarcina tocmai descrisa poate fi facuta considerabil mai dificila prin prelungirea seriei de cuvinte, prin oferirea de cuvinte mai putin folosite, prin accelararea prezentarii, prin distorsionarea oricaruia sau a tuturor cuvintelor, sau prin combinarea acestor tatctici. Simtul obisnuit, experienta personala si verificarea experimentala extensiva duc la concluzia ca in prezenta unui sistem de procesare cu capacitate limitata, intregul sistem, precum si componentele lui individuale pot fi suprasolicitate de catre combinatiile cele mai extreme ale conditiilor de procesare.

Cu toate ca este posibila efectuarea mai    mult decat a unei sarcini smbolice verbale in acelasi timp, cu conditia ca sunt necesare unele aptitudini oarecum diferite (ex. Allport si colaboratorii, 1972), chiar aceasta abilitate este deteriorata, cand una sau ambele sarcini sunt neexersate, fie dificile in limitele sensului obisnuit al termenului. Putem concluziona prin urmare ca, activitatile cognitive suprasolicitante sunt stresante, adica este vorba de stresul cognitiv. Si acesta trebuie sa fie cazul chiar inainte ca o personalitate dominanta a unui individ si caracteristicile lui motivationale incep interpretarea esecului sub presiunea volumului de activitate ca pe o amenintare pentru capacitatile subestimate sau un semnal pentru urgenta anxietatilor sociale.

Un mare volum de efort s-a depus pentru studierea atentiei (ex. Broadbent,1971; Moray,1969; Treisman,1969) si in special pentru functia si capacitatea ei selectiva. Nu este acum cazul sa efectuam o revizuire detaliata a aceste zone a atentiei. În orice caz, una sau doua precizari trebuie facute in acest stadiu cu privire la comentariul nostru despre stresorul cognitiv. Prima dintre acestea se refera la ambiguitatile care par sa se ataseze functiei atentionale insasi. În psihologia orientata comportamental, atentia este privita ca un proces care abordeaza selectiv semnalele provenite din mediul extern al persoanei. În orice caz sunt necesare multe justificari pentru evidentierea unui rol dominant in relatia cu informatia interna. Acest rol impune programe secventiale sau alte programe de cercetare strategica directionate catre datele M.L.D. pana cand un item corespunzator a fost accesat, de exemplu, ca in sarcinile descrise anterior. Un interes chiar mai mare in contextul prezent il reprezinta rolul atentiei selective fata de auto-stimularea generata intern, al carei continut de informatii poate fi privit ca sursa primara de stresori psihogenici.

Sunt necesare deasemenea distingeri subtile, dar nu sunt todeauna spuse, cu privire la procesele atentionale. Într-un raport lucid si provocator, Watchel (1967) a atras atentia asupra unui numar de parametri care sunt optimi pentru descrierea procesului. Urmatoarele dimensiuni par sa fie necesare: gradele unui arc de traiectorie atentionala, gradele miscarilor acestui arc atentional, numarul de opriri ale unui arc culisant la punctele focale si regularizarile si iregularizarile unei operatiuni de culisare. Acest tip de analiza pare sa fie de prima relevanta pentru dimensiunea diferentei unui individ. Are oricum implicatii pentru cantitatea de informatii adunate de catre efortul atentional; se refera la verificarea sau testarea functionarii atentiei focale si prin urmare, spune ceva despre relatia stransa care trebuie sa existe intre memoria de lucru (de scurta durata) si atentia selectiva. Întrucat sarcina in derulare isi are sediul in sistemul M.S.D. (memoriei de scurta durata), care este unicul sistem ce stie care tip de raspuns este necesar, exista spatii pentru sugerarea ideii ca functiile selective ale proceselor atentionale, sunt de fapt determinate de memoria de lucru si ca atentia este abia o informatie energizata cautand si canalizandu-se pe o traiectorie fara o functie executiva independenta.

Cu toate ca acest argument trimite greutatea incarcaturii de procesare a informatiei in sistemul memoriei de lucru, nu diminueaza cantitatea de lucru care trebuie facuta prin atentie in timpul unei sarcini dificile sau al unei sarcini multiple. În mod simultan sau prin solicitari rapide de informatii din sistemul memoriei de lucru, poate epuiza rapid capacitatea de operare a acesteia.

M-am referit anterior la conventia derivata din stiinta calculatoarelor ca unul din sistemele de procesare cognitiva este ocupat cu integrarea solicitarilor stimulului si cu informatiile facute accesibile de catre operatiile M.S.D. si M.L.D. si cu asistarea proceselor atentionale pentru a face fata acelor solicitari. Probabil nu exista nici macar un singur subsistem identificabil care faciliteaza sarcinile necesare unui procesor central si general. Este mult mai probabil ca decizia finala despre ceea ce este si despre ceea ce nu este un raspuns adecvat, sa fie facuta de catre sistemul memorie de lucru, pentru care toate informatiile relevante, inclusiv solicitarile sarcinii, sunt canalizate. Prin urmare, daca am vrea sa identificam cea mai sensibila componenta a sistemului de procesare a informatiei umane, cea care este cea mai vulnerabila la procesarea surplusului informational, ar trebui sa selectam componenta memorie de lucru. Memoria de lucru este singurul sistem care are toate informatiile necesare, inclusiv adecvanta unui raspuns selectat. În plus, si oarecum ca o paranteza la contextul prezent, daca cineva ar urma sa faca apel la localizarea si identificarea starilor de constienta, sau constinciozitate, sau cunostinte despre propriul comportament organizat asa cum rezulta el, pare din nou plauzibila referirea la sistemul memoriei de scurta durata a aparatului cognitiv. Pentru a sti ca stiu, si chiar fara sa vreau sa stiu ceea ce stiu, necesita juxtapuneri si integrari de informatii care pot fi mentinute numai prin aceasta componenta de lucru. Într-o abordare orientata cognitiv a relatiei dintre comportament si stres, este deci mai relevant sa luam in calcul rolul jucat de evenimentele memoriei temporare, de scurta durata, in relatia considerata in general nefavorabila dintre randament si evenimentul perceput de persoana ca stresant.

Stresorii psihogenici

Eu am facut distinctia intre stresorii cognitivi si cei psihogenici pentru a arata ca sistemul uman care raspunde adaptiv poate fi in chingile stresorului chiar si fara o stimulare aversiva intrafizica. Voi argumenta de fapt ca aceasta distinctie nu este fundamentala. Era oricum necesar sa arat ca volumul de instructiuni scrise sau vorbite care ni se etaleaza, viteza cu care este cerut raspunsul, nivelul de dificultate al cuvintelor folosite, sau numarul de sarcini care trebuie sa fie efectuate eventual simultan, indiferent de interpretarea lor semantica sau implicatia motivationala, poate contribui la un volum de procesare informationala. Deoarece procesarea biochimica, neurologica sau fiziologica este ea insasi limitata la orice moment dat, capacitatea de procesare informationala este si ea limitata. În absenta spatiului si a timpului de procesare, sistemul va fi incorsetat si incapabil de a actiona satisfacator. Încorsetarea este rezultatul actiunii stresorilor care oprimeaza componentele sistemului de procesare, care impreuna definesc incarcatura informationala. Ca urmare, nu reusim sa actionam adecvat si raportam senzatii de oboseala si epuizare.

Pana acum comentariul nostru s-a axat pe sursele externe de informatie si stimulii externi ajunsi la nivelul senzorilor. Acum voi defini stresorii psihogenici ca pe stimulii interni derivati din sursele externe de informatie, care constituie sistemul intern de analizare, cu informatii care sunt neplacute, aversive, amenintatoare sau periculoase pentru persoana. Multe capitole ale acestui manual se ocupa de sursele acestui tip de informatie si nu propun prezentarea unei analize detaliate. În schimb, voi comenta pe scurt natura informatiilor, modul in care ele devin o sursa de stimulare interna si modul in care eu concep interactiunea dintre stresorul psihogenic, cognitiv si cel fiziologic.

Stresorii psihogenici sunt evenimente (sau anticiparea evenimentelor) care au urmari nefavorabile si rezultate potential nefavorabile pentru persoana. Eu, (Hamilton, 1979,1980) am argumentat cu orice prilej, oarecum detaliat ca cel mai mare numar de asteptari aversive apartine evenimentelor, persoanelor, obiectelor, sau situatiilor care la nivelul lor cel mai profund ameninta cu izolarea si respingerea sociala. Asteptarile sunt antecunostintele despre consecintele unui stimul, al carui inteles a fost interpretat pe baza datelor deja existente in memoria permanenta (de lunga durata). Tot in memorie sunt codificate alternativele unui set particular de asteptari - finalitati si de asemenea frecvent, estimari obiective sau imaginate ale probabilitatii cu rezultatele R₁, R₂, R₃ . ce pot aparea. Asteptarile depind prin urmare de stimularea anterioara, prezenta sau imaginata, ori comportament. Cu cat este mai importanta experienta individului si cu cat este mai frecventa implicarea datelor adecvate din memorie, cu atat mai elaborate ne-am astepta sa fie stricturile cognitive care au codificat evenimentele anterioare. În opinia lui Bartlett (1932), marimea, gradul de elaborare si complexitatea shemei de memorie si relatiile ei tipizate fata de alte schemate depind de si reflecta importanta subiectiva a oricarei arii comportamentale pariculare vizata de comentariu. De exemplu, un introvertit cu punctaj mare este caracterizat astfel de vrecventa situatiilor in care el demonstreaza o preferabilitate pentru izolare, fantezie, ocupatii linistite, interactiune sociala minima, evitarea zgomotului sau evitarea situatiilor ori sarcinilor care provoaca anxietate. Chestionarele si rating-urile clinice ale anxietatii se implica in numarul de situatii, frecventa si intensitatea cu care a fost traita anxietatea. Ocurentele (tipurile frecventelor), precum si capacitatea de-a le raporta, reflecta organizarea schematica a stresorului anxietal.

Analize similare pot fi prezentate pentru fiecare motiv uman, fiecare trasatura de personalitate si fiecare emotie sau dispozitie emotionala, fie ca se incadreaza sau nu in sfera normalului. Aceasta afirmatie - oarecum solida poate fi facuta din cateva motive:

primul, motivele si trasaturile sunt definite nu numai prin cunoasterea telurilor comportamentale, ci de asemenea printr-un proces de elaborare a deciziei, care selecteaza metodele abordarii telului, pentru care este anticipata o finalitate optima;

al doilea, emotiile si starile afective, in primul rand, nu sunt nici toane sentimentale, nici modeluri diferentiate clar ale mobilizarii periferice si/sau electrocorticale, ci procesele gandirii distinctive spre ego-ul in relatia fata de actiuni si semeni, ori constrangerile tentatiilor pentru obiecte, evenimente si situatii din spatiul de viata al persoanei (Hamilton,1983).

Acest accent deliberat pus pe componentele cognitive a ceea ce istoriceste a fost termenizat ca parametrii noncognitivi, a primit un sprijin ampiric considerabil si suport teoretic dinspre multe directii (ex. Hamilton si Warburton,1979; Sarason,1975; Schachter si Singer,1962; Weiner,1974). Aceasta perspectiva nu ignora importanta ocurentei; sau sa puna la indoiala relevanta toanelor traite, ci accentueaza evenimentele cognitive care au interpretat stimulii benefici sau auto-generati, alaturi de sirurile particulare codificate in schemata memoriei permanente. Prin urmare, persoana cu o schemata profund si fin elaborata, care codifica anxietate, va fi sensibila la atacurile anticipate sau ofensele verbale, la amenintarile respingerii sociale, la neimplinirea telurilor, la situatiile in care performanta poate fi evaluata aversiv, sau al orice situatii ambigue cu privire la sensul sau implicatiile personale si astfel avertizata despre evenimentele instabile sau nesigure.

Aceasta analiza reprezinta o abordare cognitiva a anxietatii care m-a determinat sa propun un model de actiune intre stresorul anxietal si randament, in care, stresorul cognitiv si psihogenic pot fi considerati ca volume sumative de informatii, care in cele mai favorabile imprejurari va reduce predictibil si sistematic puterea aparatului de procesare cognitiva.

UN MODEL DE STRESOR COGNITIV

AL ANXIETATII

Nu sunt in nici un fel de disputa cu propunerea comuna ca anxietatea este stresanta si ca anxietatea excesiva va deteriora o mare varietate de actiuni comportamentale. Motivele avansate in sprijinul acestei viziuni sunt bazate pe datele experimentale coplesitoare (Liebert si Morris,1967; Mednick,1958; Sarason, 1975; Spence, 1964; Spielberger,1966,1972; Wine,1971). Explicatiile s-au inserat de la efectul advers al mobilizarii intense sau autoangajarii, pana la "ingrijorare", "preocupare", "lipsa de concentrare", "autoevaluari negative" si "amenintari sau pericole anticipate". Am sugerat intr-un numar de ocazii ca asa-numitele cauze ale efectului anxietatii sunt insuficient explicative deoarece ele nu ofera nici o baza sistematica a ceea ce anxietatea este de fapt si nici nu ofera o conceptualizare fundamentala suficienta a intrebarii "de ce anxietatea se interfereaza cu sarcinile prescrise in exterior?". În schimb, as argumenta ca anxietatea ar trebui sa fie considerata un set particular, sau o retea de date conotative, care, pe baza experientei anterioare si a gradului de elaborare autonoma a structurilor cognitive, ofera a acumulare de amintiri de durata. Aceste amintiri sunt disponibile pentru accesare in caz de stimulare, exact ca in cazul altor date din memoria de lunga durata (Hamilton, 1975,1976, 1979, 1980). În contextul comentariului precedent, rezulta ca daca anxietatea este ridicata, poate fi privita ca un stresor psihogenic, care adauga o noua incarcatura pentru procesarea informationala la sistemul de procesare cognitiva.

Aceasta interpretare obtine sprijin de la diferite surse. Anticiparea oricarei forme de pericol, asteptari de amenintari, probabilitatea ca oricare dintre rezultatele dureroase, neplacute, sau aversive, sa poata fi posibile, sa zicem, cu privire la ceea ce o persoana face la un moment dat sau despre cat de bine apreciaza insasi persoana ceea ce face - toate acestea trebuie sa depinda de detinerea de cunostinte disponibile despre rezultatele potentiale. Oricum aceasta necesita un bagaj de informatii, o realitatea sigura sau imaginata, cu care sa se anticipeze si calculeze probabilitatea ca un eveniment care va fi aversiv si amenintator pentru persoana. Accentul meu pe aceasta viziune nu vizeaza numai organizarea sau consistenta structurilor, ci de asemenea si volumul de informatii aversive, generalizarea ei pentru obiecte, evenimente, sau persoane ce sunt caracterizate de o anxietate ridicata si metoda de codificare a informatiilor. De obicei aceste informatii sunt nerelationate si irelevante pentru sarcina pentru care persoana este rugata sa o indeplineasca. Aceasta sarcina va contine propria cantitate de informatii ce trebuie procesate. În orice caz, cu cat este mai mare predispunerea de a genera asteptari aversive, cu atat este mai mare acumularea adecvata in memorie si cu atat este mai redus pragul de accesare (recuperare) pentru acest tip de informatii, precum si atat mai mare este subiectivitatea raspunsului fata de procesele primare de identificare si evitare a aversitatii reale sau potentiale. Daca aceasta analiza este corecta, atunci rezulta ca persoana cu anxietate ridicata atunci cand executa o sarcina, este de fapt intr-o situatie formata din doua sarcini, care necesita multiple canale si procese cognitive paralele.

Este necesar un singur factor suplimentar pentru a oferi o explicatie parasimonica a motivelor pentru care anxitatea reduce randamentul. Acest factor urmeaza sa fie gasit in propunerile general acceptate ale limitarilor datelor si resurselor din capacitatea umana de procesare a informatiei (Broadbent,1971; Kahneman,1973; Norman si Bobrow, 1975). O ilustrare anterioara ingrijita a acestor limite a fost oferita de Conrad (1951), care a investigat limitarile vigilentei umane. Au fost folositi subiecti cu anxietate ridicata, urmarinduli-se randamentul pentru a fi observate doua surse de informatii: rata semnalului si numarul de ansambluri sonore. În mod predictibil, numarul de raspunsuri posibile reprezinta o functie descrescatoare a incarcaturii totale de procesare a informatiilor.

Pot fi facute doua predictii generale, daca pentru anxietatea indivizilor cu anxietate ridicata sunt specifice informatii cu prag redus de accesare si cu prioritati ridicate pentru atentia selectiva fata de stimulii care nu au nici o legatura specifica cu sarcina, si daca resursele de procesare ale personei sunt limitate la oricare anume moment dat. În primul rand, sbiectii cu anxietate ridicata ar trebui sa aiba un randament mai scazut decat subiectii cu anxietate scazuta, atunci cand o sarcina devine mai dificila, adica atunci cand apare o crestere substantiala a solicitarilor ei de procesare informationala. ("Randament mai scazut" este definit aici fie prin ridicarea pragului lentoarei sau ridicarea pragului erorilor - pentru a evita ciudatul efect al refularii.). in al doilea rand, aceste deficite de randament nu ar trebui sa co-varieze obligatoriu cu nivelurile sau cu schimbarile de niveluri ale conductantei pielii sau ale pulsului, ex. explicatia cea mai favorizata pentru o interactiune favorabila.

Aceasta analiza converteste stresorii psihogenici in stresori cognitivi. Aceasta ar fi valabila chiar daca asa cum este evident, nu am putea ignora parametrii fiziologici si electrocorticali ai mobilizarii: functia acestor procese este de a mobiliza, avand directia mobilizarii guvernata de procesele cognitive in desfasurare. Cu alte cuvinte, in prezenta stresorilor anxietali, mobilizarea va fi folosita de sistemul de procesare informationala pentru a genera date asociate cu memoria de lunga durata. Functia acestor stresori in folosul raspunsurilor adaptive de evitare a anxietatii este de a accesa strategii de raspuns anterior implicate, care determina reducerea anxietatii. La persoana cu anxietate ridicata, evitarea si reducerea anxietatii sunt de asteptat sa fie precedate de accesarea (reducerea) unui mare volum de date aversive din memoria de lunga durata - in principal acele date care definesc ceea ce intelegem prin anxietate ridicata. În orice caz, orice sistem adaptiv a produs de asemenea strategii cognitive defensive. Prin urmare, accesarea datelor cognitive ce ameninta ego-ul este insotita de catre alte date cognitive, care sunt deasemenea codificate in M.L.D. (restructurarea ignorarii defensive a informatiilor si strategiilor). De aici, va fi necesara argumentarea (asa cum voi proceda in continuare) ca operatiunile si mecanismele defensive psihogenice necesare rezistentei psihice, pot sa sporeasca, in loc sa reduca incarcatura cognitiva din sistemul de procesare a informatiilor.

Oferim acum un model matematic de capacitate adaptiva maxima, care sa permita preziceri mai precise ale efectului advers ale stresorului anxietal asupra randamentului sarcinii si sa ofere o explicare mai reductionista si mai rationala a acestei interactiuni:

>Ipe(eis)+Igi(r.s.r.a)+Id(gA)+Igi(s.r.s.0)