Plasticitatea comportamentala si sistemul nervos

Plasticitatea comportamentala si sistemul nervos

Pentru ca problema, de fel, a depistarii "inceputurilor" si a dezvoltarii vietii psihice sa poata fi avansata, mai inainte trebuie admisa cea a existentei unui nivel superior caracteristic de integrare adaptativa. Adica, ori acest nivel superior exista - si atunci celelalte nivele inferioare se raporteaza intr-un fel la acesta; ori acest nivel, de fel, nici nu exita si atunci invocarea lui este abuziva, respectivele fenomene reprezentand doar surogate ale altor forme sau nivele de organizare a activitatii. In cazul in care totusi exista, atunci devine necesara descrierea structurilor de suport si a functiilor reprezentative - corespunzator mai perfectionate pe treptele diferite de organizare a materiei vii, nu independent insa de numirea si a acelei proprietati prin care se identifica, ca fiind acelasi indiferent de forma sa specifica in care viata se manifesta, prin care sa-si poata exercita influenta asupra nivelelor inferioare de organizare a activitatii, asupra somei si chiar a genomului. Ori in acest sens majoritatea cercetatorilor interesati in materia problemei "inceputurilor" si evolutiei vietii psihice sunt de acord ca, la nivelul sistemului viu proprietatea cu aceste caracteristici de influenta este cea de flexibilitate sau de plasticitate comportamentala.

Din momentul in care un sistem viu se distinge prin flexibilitate si plasticitate, acolo exista premizele ca sa fie invocata interventia unui nivel superior initial pre-psihic si ulterior psihic de intgrare adaptativa. De fiecare data activitatile in cauza se disting si aduc cu ele posibilitatea invocarii existentei unor structuri caracteristice de suport - cu deosebire cele ale sistemului nervos, a unor functii de relatie tot mai perfectionate. Am facut aceasta precizare deoarece in explicarea fenomenului aparitiei si dezvoltarii psihicului, de cele mai multe ori s-a procedat simplist. Adica, prin raportarea diverselor manifestari comportamentale doar direct la o anume structura organica, in particular la un anume organ de secretie sau de miscare sau la o anume structura nervoasa. Rezultatul a fost de fiecare data acelasi, de diluarea sau asezarea pe un plan secund a respectivului nivel integrativ superior propriu activitatii psihice. S-a procedat astfel si din precautie, pentru a se evita sa se formuleze problema psihicului acolo unde nici nu putea fi vorba, de a se vorbi de acesta doar dupa forma si asemanarea omului; se mai procedeaza astfel si din neputinta explicarii si valorificarii efectelor de interinfluenta a respectivelor structuri organice, a celor viscerale sau neuronale cu cele de integrare senzoriala, motoare sau de alt fel a agntilor stimulatori. Ceea ce, asa cum am aratat, este un motiv suficient ca, de fel, "palpabilitatea" psihicului in acest domeniu interdisciplinar sa devina o problema metodologica serioasa, necesar punerii in evidenta interdependetelor prime dintre conditiile stimulative ale mediului si ceea ce la nivelul somei deine posibil sa fie reflectat si procesat ca aatre. Fara o asemenea precautiune intedependenta aluneca spre domeniul magiei.

Trebuie aminiti, de asemenea, ca problematica dificila a finalitatii comportamentului animal deseori se vrea epuizata simplist, prin invocarea doar a celor doua proprietati fundamentale ale sistemului viu: prin cea de supravietuire si cea de reproducere. Adica un animal se comporta intr-un fel sau altul pentru ca ii este foame, sete . sau urmareste sa se reproduca. Reflecta cu prioritate stimului cu aceasta insemnatate si actioneaza in consecinta. Observarea sistematica a comportamentului a scos in evidenta insa interventia si a unei a treia proprietati. In acord cu acesta animalele si omul mai pot actiona - se mai pot lasa manate si din ratiuni "superioare", unele autoantrenante. Se invoca in acest sens interventia unei zestre comportamentale "specifice" mostenita ca aatre din tata in fiu; se mai vorbeste si de o experienta comportamentalp "nespecfica" destinata sa faca fata proprietatilor de imprevizibilitate de aparitie si actiune a conditiilor stimulative. Ca rezultat al intractiuni dintre cele doua categorii de zestre ("specifice" si "nespecifice") rezulta proprietatea plastivitatii sau flexibilitatii comportamentale. A fost nevoie de apelul de cautare si admitere a interventiei active a acestei proprietati comportamentale distincte, pentru ca tot mai multe evidente comportamentale erau tot mai greu de explicat doar pe baza implicarii subordonate la structurile marilor viscere, de reducere a functiilor comportamentale doar la functiile acestora, la cele care asigurau hranirea, apararea, reproducerea etc. Comportamentul este totusi manat si de altceva, de ceva care se afla dincolo de nevoia de a supravietui si de a se reproduce, fata de care actiuni dovedeau o nota de emancipare caracteristica; in acel ceva isi gaseste germenul disponibilitatea tot mai crescuta de transformabilitate a comportamentului, ca raspunsurile sa se modifice in functie de conditiile stimulative, unele care sunt mult mai adanci decat structura sistemului nervos, cu toti centri si conexiunile multiple pe care le presupune, unele care coboara in adancurile biochimice ale somei, ca si in samanta germinativa individuala si de specie. Sunt adancuri de unde plasticitatea comportamentala isi alege iyvoarele si mijloacele de influenta, care pot fi considerate in mod egal repere ale "inceputurilor" vietii psihice insasi.

Intregul mecanism de modificare comportamentala, asadar, presupune angajarea unor mecanisme biochimice. Acestea debuteaza si evolueaza de aici nu oricum, ci respectand o anumita linie organizatorica bine determinata. Efectele sunt multiple si au fost remarcate de specialisti din cele mai diverse domenii de activitate. Prin aceste efecte plasticitatea arunca intregul sistem comportamental intr-un veritabil hazart. Cum insa acest lucru se produce asculta insa de foarte severa rigoare a unor reguli de functionare, unele ce au fost batatorite intr-un timp natural istoric, care fac ca, asa cum a mentionat Wadington ( ), ca orice posibila transformare comportamemtala sa fie una nu lasata la voia hazardului ci strict canalizata. Este vorba de o propriu-zisa directionare a tuturor transformarilor sau modificarilor care au loc comportamental, acestea neputandu-se abate decat in limite tolerabile de la directia evolutiva trasata si fixata genetic. Este un motiov in plus pentru care aceasta proprietate a ajuns sa fie pusa alaturi de cea a supravietuirii si reproducerii.

Exista evidente numeroase care sustin aceasta interventie severa si ativa a regulilor care stapanesc manifestarea plasticitatii comportamentale. Sunt reguli care fac comportamentul previzibil, contrar caracterului acestuia de a se manifesta in mod hazardat. Este si cazul aparitiei si dezvoltarii sistemului nervos central, care pe linie filogenetica si embriologica, incepand din a sasea saptamana de viata intrauterina, reproduce o evolutie ordonata, de o eleganta de a dreptul lineara, una care formal asculta de legile simetriei de organizare si compunere a elementelor dintr-un sistem. Totul debuteaza de la ceea ce este numit viitorul tub neural, de unde se va produce extensia si migrarea elementelor neuronale macrostrcturale spre a se grupa linear in jurul a ceea ce se va numi cordon spinal, care pe urma se vor regrupa intr-o zona superioara, unde se va produce o encefalizare, ca sa sfarseasca intr-un final de o ordine de corticalizare a acestora. Totul respecta o succesiune recurenta de procese metabolice, cu o ordine previzibila pe intreg acest traseu de dezvoltare a materiei vii.

Iar daca totusi in diverse momente ale vietii se produc abateri de la ordine lineara rigida de evolutie a comportamentului, de la regulile de functionare a mecanismelor biochimice de suport, plasticitatea si flexibilitatea rezultata se subordoneaza strict conditiilor stimulative din mediu. Nu intratat insa ca aceste abateri, asa cum a aratat Wadington, sa perturbe ceea ce odata s-a reusit sa se canalizeze deja pe o anume directie, care odata asezata ca experienta biochimica se fixeaza ca regula proprie, ci in sensul de a a inmana respectivele transformari altor celule care sa suporte aceste influente ale mediului. Iar daca cumva actiunle conditiilor stimulative din mediu ajung la blocarea prin ceva a exercitarii regulilor de canalizare inainte stabilite, situatia se consemneaza ca atare iar activitatea metabolica se va reintoarce la punctul de unde a debutat influenta perturbatoare a conditiilor stimulative din mediu. Altfel intregul sistem functional s-ar prabusi, s-ar deteriora disgenic.

In raport cu regulile mentionate, exista momente bine determinate din viata sensibile pentru angajarea flexibilitatii ti plasticitatii comportamentale; exista nu mai putin si cai in raport cu conditiile stimulative ale mediului inconjurator sa influenteze comportamentul. Antrenarea acestora cade in raspunderea unor mecanisme biochimice programate genetic, cu rolul de a decide directionarea dezvoltarii sistemelor implicate, cu deosebire a celui nervos. Dovada ca afectiunile dobandite de pe urma actiunii unor agenti stimulatori nocivi sunt incomparabil mai usor recuperabile in perioadele timpurii de viata decat in cea adulta. Este programat genetic ca intr-o anume perioada stadial distincta a vietii organismul sa intalneasca agenti stimulatori cu o anume insemnatate; neintalnirea acestora (ca rezultat al deprivarii senzoriale, motorii si mentale) va avea de fiecare data efecte severe si ireversibile. Vederea spatiala stereoscopica este serios afectata daca in perioada timpurie a vietii de dupa nastere ceva intarzie deschiderea ochilor; daca pana la un anumit stadiu bine determinat de evolutie omntogenetica nu sunt insusite anumite cunostinte, nu sunt angajate anumit obisnuiti sau mijloace, ulterior totul va fi imposibil sau doar pe baza unui efort foarte energetic foarte mare. De asemenea, datele constatative vin sa sustina cum manifestarea plasticitatii mai poate depinde de unele reguli speciale, dar care nu le contrazic pe cele generale. Astfel, in acord cu acestea exista posibilitatea producerii unor forme reziduale de plasticitate, care se vor manifesta intr-o perioada de dezvoltare ontogenetica ulterioara, chiar adulta. Este vorba de acei adulti care si-au putut pe aceasta baza recupera capacitatea de a vorbi, de a-si misca bratul drept, acolo unde zona afectata maladiv era tocmai cea a emisferei stangi dominante si responsabile de acest control din creier.

Sunt reguli functionale biochimice care din asemenea adancuri metabolice dicteaza asupra aparitiei doar intr-o anume perioada stadiala a vietii a sensibilitati pentru o anume forma de invatare, una cu valoare afectiva aparte, care se va aseza la la edificarii ulterioare a comportamentului. Gratie unei reusite astfel de interactiuni dintre regulile de organizare biochimica a comportamentului si gstionarea influentelor stimulative ale mediului plasticitatea comportamentala va dobandi ulterior noi virtuti de manifestare, care va face posibila manifestarea invatarii in formele cele mai diferite, sa completeze astfel atat "formele" sau mijloacele mostenite filogenetic, dar si pe cele dobandite doar in ontogeneza, pe cele niciodata anterior incercate. In acest fel se face posibila producerea unei reasezari a formelor in raport cu conditiile stimulative; devine posibila comunicarea dintre sisteme de acelasi fel care altfel ar sta disparate.

Deschiderea dovedita este insa limitata in timp si spatiu, proprietatea plasticitatii nefiind un garant de a putea invata orice si oricand. In acest sens plasticitatea este expresia doar a unei disponibilitati potentiale, doar a uneia pregatitoare pentru ce va avea sa se manifeste ca invatare, ca sistem comunicational si chiar doar ca joc. Un lucru probat de numeroasele dovezi experimentale de etologie si psihologie. Astfel, se cunoaste ca sunt specii de pasari care dovedesc o larga deschidere pentru reproducerea a unei game foarte largi de sunete. Totusi femelele se rezuma a canta doar melodia din teritoriul pe care i l-au pregatit masculii lor de imperechere. Conteaza deci foarte mult naturaletea "formei" sau structurii miscarii reproduse, care daca este compatibila cu cea a zestrei anterior dobandite, cu cea a structurii organelor implicate sa efectueze miscarea, au incontestabil o sansa in plus de a fi mai usor invatate si pastrate ca atare.

O compatibilizare care se realizeaza in mod egal la nivelul mecanismelor biochimice, a celor neurologice si a celor psihologice. In cercetarile de psihologie animala, de exemplu, s-a demonstrat cat de usor invata sobolanii se evite un soc si cat de greu o fac sa apese pe o pedala; cat de greu delfinii ajung sa sara peste o stacheta aflata pe suprafata apei si cat de usor efectueaza aceasi miscare de salt cu mult in afara apei pentru a-si plezni pielea de luciul suprafetei acesteia. De ce ? Pentru ca aceiasi miscare s-a aflat in prelungirea altei si greu conciliabile zestre comportamentale. Aceste si alte dovezi vin sa confirme ca proprietatea plasticitatii actioneaza nu ca un scop in sine, ci prin a se insera in subordinea respectivei specificitatii comportamentale. Este vorba de o specificitate care urca pana la nivelul mecanismelor neurofiziologice de discriminare vizuala a culorilor, a formelor .. la cel aflat la baza limbajului natural de un fel sau altul, unde salasuiesc amintitii "demoni" ai activitatii mentale (vezi p. ). Dovada in acest sens este usurimea cu care unii indivizi chiar subnormali manipuleaza disponibilitatile lor linguale si dificultatile de neintrecut pe care ei le intampina pentru ca acestor actiuni ale lor sa le asigure o ordine logica. De altfel, disponibilitatea "gospodaririi" logice a actiunilor redimensioneaza considerabil efectele posibile ale acestei proprietati de plasticitate comportamentala.

In ceea ce priveste legatura dintre proprietatea plasticitatii si integritatea functionala a sistemului nervos, Gardner ( ) vorbeste de un anume principiu functional. In raport cu acestea pot fi cuantificate efectele comportamentale pe durata a afectarii sistemului nervos. In acord cu acesta la producerea unor alterari in structura sistemului nervos se vor putea exercita efecte comportamentale imediate, altele insa vor putea ajunge identificate doar dupa foarte multa vreme dupa interventie. De exemplu, ca rezultat al unei asemenea interventii va putea fi afectat o parte din creier caruia inca nu i-a venit timpul sa fie implicat in producerea si dezvoltarea comportamentului. Nefiind inca nesolicitat, efectele nu au cum sa iasa la iveala. Ca atare, la inceput consecintele nu vor putea fi observabile, ulterior insa efectele deteriorarii vod deveni tot evidente. Astfel, efectele afectarii lobului frontal la primate nu vor putea fi sesizate in primii ani de viata, vor fi insa evidente ulterior, cand va fi necesara dezvoltarea unor comportamente mediate de mecanismele neuronale ale acestui lob. Afectarea timpurie a creierului poate stimula producerea unor efecte organizatorice, care ulterior se dovedesc contraproductive. De exemplu, conexiunile initial elaborate cu scopul solutionararii unor situatii problematice de moment, pe termen lung acestea isi vor putea dovedi inutilitate si actiunea lor de frana pentru elaborarea miscarilor indemanatice.

Pe treptele superioare de dezvoltare filogenetica plasticitatea comportamentala este direct implicata in gestionarea tuturor celulelor creierului si care in cazul omului este de peste 40 miliarde la numar. Acesta este suportul edificarii marii diversitati de forme sau structuri de suport al vietii psihice, care, in final, asigura apartenenta acestei activitati la sistemul viu. Existand un astfel de sistem nervos superior dezvoltat aceasi proprietate a plasticitati ajunge sa fie suportul manifestarii unor principii si reguli functionale proprii, cum sunt cei al reflexului, al cefalizarii, al specializarii . Ele sunt expresia perfectionarii corespunzatoare a suportului neuronal necesar unei vieti psihice superior organizate si care astfel continua sa-si pastreze apartenenta la sistemul viu. Caci precum lipsa de scop in sine a plasticitatii comportamentale, nici activitatii psihice nu i se poate gasi vreun alt rost in afara sistemului viu. Caci inaltarea ideatica (demonica) a omului in sferele inalte ale gandirii abstracte si chiar in fictiune, devine posibila si ajunge justificata atat timp cat are suport si finalitate in sistemul viu. Ratiuni de acest fel existentiale se tot pot formula insa pe intreg traseul evolutiei filogenetice a comportamentului.

1. Comportamentul animalelor cu sistem nervos difuz si ganglionar

Deja la celenterate se nasc premizele realizarii unor reflectari care anunta viitoarele posibilitati de substantializare subiectiva a activitatii. Se poate aprecia astfel nu numai pentru ca aceste organisme au ajuns dotate cu nervi, dar si pentru ca in comportamentul lor pot fi identificate prime modificari comportamentale in raport cu proprietatile stimulente ale obiectelor. Desigur, ceea ce se reflecta se pastreaza inca la un nivel pre-psihic primar, desi cum mecanismele neuronale sunt implicate are o insemnatate deja decisiva pentru evolutia ulterioara a comportamentului.

Ca mod de viata celenteratele sunt cunoscute in doua forme distincte: ca polipi si ca meduze: polipii duc dominant o viata sedentara, cu corpul atasat de un substrat tare de pe fundul apei si cu tentaculele gata intinse sa intalneasca hrana; meduzele in schimb se misca libere prin masa apei, dezvolta miscari in forma pulsatorie ritmica regulata. Sunt miscari care sunt efectuate in acord cu unele proprietatile stimulente ale agentilor stimulatori. In functie de asta meduza se indreapta spre agentul stimulator mai bogat in hrana, spre o apa cu temperatura optima sau se indeparteaza de acesta, activitati pe care le face deja cu o intensitate variabila, deja in functie de ceea ce despre ele se reflecta. Sunt miscari si activitati efectuate cu intensitate variata, considerate ca interesante pentru ceea ce va insemna ulterior o propriu-zisa reflectare psihica.

Contrar diferentelor de structura morfologice dintre ele, polipii si meduzele sunt animale asemanatoare ca mod functional de interrelatie cu mediul. Corpul ambelor este dotat cu doua relee de celule nervoase direct implicate in efectuarea miscarii:

ectodermul - ca avand un epiteliu de protectie echipat atat cu celule nervoase, cat si celule musculare;

endodermul - reprezentand o structura celulara care se leaga de cavitatea digestiva.

Cele doua categorii de celule sunt separate intre ele de o membrana fina, mucilaginoasa numita mesoglee.

La nivelul tentaculelor polipilor sunt prezente celule nervoase rudimentare (protoneuroni), care au o dubla functie: de receptie si de conducere. Acesti protoneuroni reprezinta elemente informational unificatoare, dintre celulele responsabile de receptia mesajelor din exterior cu celulele efectoare de realizare a miscarilor. Sunt celule nervoase care cunosc o raspandire difuza in forma de retea in masa subepidermala, conferind miscarilor disponibilitatea de a fi facute cu intensitate diferita. In ceea ce priveste structura acestor celule nervoase din retea, este interesant de mentionat faptul ca dovedesc o prima diferentiere. Adica unele dintre ele sunt doar bipolare, cu o structura relativ simpla, dar care se conecteaza cu alte celule nervoase multipolare, prelungirile acestora asigurand legatura intre receptori si efectori. In total meduzele dispon de cca 100.000 celule nervoase, adica aproximativ 1/10 din cele ale unei albine.

In ceea ce priveste conducerea impulsului prin retelele de nervi ale meduzei, aceasta ramane esentialmente difuza. Cele mai active s-a constatat ca sunt cele din jurul clopotului. Anatomic aici se vorbeste de prezenta unui inel neuronal, de fapt o retea neuronala inelara, spre care se concentreaza activitatea tuturor celorlalte celule si procese nervoase. Miscarea rezultata este in forma de jet, de propulsie a apei, una din formele cele mai vechi de miscare, care la animalele superioare se regaseste la nivelul miscarilor muschiului cardiac. Rata conducerii impulsurilor, de exemplu, la anemona de mare, variaza intre 0,146-0,211 m/s, crescand considerabil la sepii. De asemenea, pentru faptul ca transmiterea impulsului poate ajunge autopropaganta, reproducand activitatea celulelor nervoase superior diferentiate, miscarilor rezultate li se poate atribui o precizie directionata de receptori. La echinoderme, de exemplu, este prezenta tot o retea inelara de nervi in jurul gurii, dar care deja asigura circuitul impulsurilor nervoase de o parte si de alta a corpului.

La nivelul de evolutie al celenteratelor si echodermelor lipsesc orice fel de centrii nervosi, care sa fie capabili de concentrare si de comutare directionata si selectiva a informatiilor, a comenzilor de executie a miscarilor. Un sistem de retele difuze asigura aici propagarea impulsului in tot corpul. Este o inervare proprie animalelor considerate comportamental a fi in general "lenese". De aceea la aceste specii de animale inca nu se poate vorbi inca nici de activitate instinctiva - n-au ce a transmite urmasilor ca experienta intiparita si fixata genetic la nivelul unui centru de comanda neuronal. Acest lucru va incepe sa fie realizat doar la nivelul unui sistem nervos ganglionar. Trebuie in acest sens insa remarcat un fapt interesant, ca ceva asemanator se produce si la nivelul animalelor superioare, unde forma difuza de comanda si conducere in retea a impulsului nervos este realizata in cadrul sistemului gastro-intestinal (plexul nervos Meissner si Auerbach), unde asigura o miscare caracteristica la fel de lenta a intestinelor. Miscarile acestea deja pot fi considerate a se produce instinctiv.

Lucrurile se schimba radical cand goua grupari ganglionare distincte, plasate in doua parti topografic diferite ale corpului - cefalica si abdominala - preiau "serviciile" de comanda si reglatoare la efectorii din muschi si viscere. O prima astfel de organizare neuronala ganglionara debuteaza la echinoderme. Aici a fost identificata o asemenea aglomerare, unde neuronii sunt plasati intr-o parte extrema a organismului. Zoologii frecvent fac trimitere in acest sens la comportamentul stelei de mare, care dispune de celule nervoase asezate radial, care confera bratelor si extremitatilor corpului o prima functie coordinativa. Sunt structuri neuronale carora le revina deja o autonomie "reflexa" locala distincta. De asemenea, tot la steaua de mare a fost identificat un prim control central, exercitat prin nervii inelari orali, care actioneaza in aceasi conexiune radiala cu bratele si extremitatile, pe care cale se realizeaza coordonarea armoniaosa de rotire si de locomotie a corpului in functie de unde se afla hrana. De asemenea, o grupare de neuroni ganglionara cefalica similara este prezenta la viemii Planarieni. Aici se afla locul unde se aduna corpurile mai multor celule nervoase, uneori si a unor axoni giganti prezenti in diferite parti ale corpului. Ori cu o asemenea zestre reactiva neuronala, exista disponibilitatea realizarii unor prime miscarii coordonate cu eficienta mai crescuta, unele care sa fie ca atare transmise la urmasi.

La animalele cu un sistem nervos ganglionar au putut fi identificate elementele unei directionari canalizate dupa care se produce dezvoltarea filogenetica a sistemului nervos (vezi p. ). Aici se distinge viitorul traseu de diviziune structurala a acestuia, dintre o activitatea neuronala ganglionara plasata, pe de o parte in zona cefalica a corpului, responsabila cu receptia periferica, iar pe de alta parte o alta abdominala, responsabila cu evenimentele din "interiorul" organismului. Corespunzator are loc o separare caracteristica a liniilor de comunicare a impulsurilor nervoase din organism, la care se mai adauga crearea unor tot mai numeroase statii de inter-conectare locale, care reprezinta inceputul la ceea ce astazi sunt numiti centrii nervosi. Responsabilitatea acestora va avea sa creasca tot mai mult, in sensul emiterii comenzilor de coordonare a miscarilor diferitelor segmente sau parti din corp. Aceste statii de interconectare isi vor ameliora progresiv insemnatatea in emiterea comenzilor de coordonare a miscarilor, ele distingandu-se ca o prima cale de conservare peste generatii a unei experiente comportamentale filogenetice.

Primul grup de animale unde se constata un progres real in ceea ce priveste emiterea si coordonarea miscarilor sunt viermii plati, cunoscuti sub numele de viermi planarieni. Nu intamplator la ei are loc o veritabila centralizare a circuitelor neuronale, una perfect raportabila la o organizare corporala tot mai complexa. Aceasta respecta o simetrie de alcatuire bilaterala, unde se poate distinge o parte a sa anterioara de o alta posterioara, o suprafata ventrala de o alta dorsala. Este o alcatuire structurala altfel caracteristica, care se va pastra si se va perfectiona la animalele aflate ajunse pe treptele superioare ale filogenezei. La aceste animale nervii sunt distribuiti pe toata suprafata corpului, iar centralizarea lor se realizeaza prin crearea in zona frontala a corpului de astfel de aglomerari ganglionare tot mai crescute. Este locul unde corpul in deplasarea lui ia contact cu frecventa crescuta cu agentii stimulatori de diferite feluri, unde nervii mediaza relatiile functionale cu mediul, cu deosebire cele chimice. Mai trebuie subliniat ca miscarea respectiva de deplasare a viermilor plati este dependenta de functionarea receptiva a cililor si a celulelor musculare. Viermii de marime mai mica se misca mai mult tocmai pentru se pot folosi de informatiile ce le parvin de la cili, localizati in partea ventrala a corpului. Pe baza informatiilor astfel receptate corpul animalului este impins inainte, sta pe loc sau se retrage. Deplasarea realizata inceteaza sa mai fie una haotica ca la cenlenterate, urmand de asta data forma unor miscari ondulatorii.

Am mentionat miscarile pe care le dezvolta viermii, pentru ca ele au o insemnatate aparte pentru evolutia filogenetica a comportamentului. Este vorba de indetificarea in cadrul acestor miscari a existentei unui prim control cu comanda centrala in executia acestora. Insemnatatea este data de faptul ca aceasta comanda centrala a micarilor reprezinta un moment de "inceput" cu o insemnatate deosebita pentru evolutia ulterioara a comportamentului. Este o comanda conservabila si reproductibila la fel peste generatii, proba a organizarii din acest moment instinctive a comportamentului si care este raportat la etapa de cerebralizare care se incepe la nivelul evolutiv al viermilor.

Cu cat procesul de cerebralizare va deveni mai evident, cu atat schimburile functionale vor cunoaste un dinamism si o complexitate. Acest lucru a putut fi evidentiat chiar prin compararea modului de hranire a doua specii de viermi, dar cu sistemul lor nervos diferit dezvoltat. Astfel, este interesant de evidentiat cum comportamentul de hranire la unii viermi mai primitivi (Polycliadae) - la care cefalizarea produsa in partea anterioara a corpului este mult mai rudimentara, este diferit de comportamentul de hranire al viermilor planarieni. In corpul viermilor mai primitivi exista cateva trunchiuri nervoase separate, unde numarul nervilor longitudinali este mult mai redus iar retelele difuze sunt mai putine; la fel numarul celulelor in zona anterioara cefalica este mai scazut. Sunt diferente de natura structurala in dezvoltarea sistemului lor nervos, dar care au dovedit a avea efecte comportamentale decisive pentru reusita integrarii lor adaptative la mediu. Astfel, daca se procedeaza la distrugerea acestei zone cefalizate, locul unde se genereaza comanda centrala a impulsurilor nervoase la viermii planarieni - cu dezvoltarea superioara a sistemului nervos central - efectele sunt considerabil mai crescute fata de aceasi operatie efectuata la viermii primitivi. Adica cei superiori, dupa distrugerea acestei zone, nu mai pot localiza hrana, desi sunt capabile s-o consume daca vin in contact direct cu ea; spre deosebire de nervii primitivi care nu sunt atat de afectati de distrugerea acestei parti cerebralizate a sistemului lor nervos.

Identificarea producerii unei comenzi centralizate in raport cu care se produce si evoluzeaza miscarile viermilor este importanta pentru ca tot acolo exista si premizele ca aceasi miscare sa poate fi modificata sub influenta comenzilor de coordonare venite de la periferire. Prin aceste comenzi pur si simplu se "cauta" dupa "forma" sau structura miscarii cu economie energetica mai crescuta. Comanda miscarilor asigurata de un sistem nervos centralizat - cu comanda centrala sau periferica, creaza disponibilitatea ca miscarile sa fie modificabile, mai mult la viermi decat la celenterate.

In consecinta biodinamic miscarile viermilor au sansa sa fie mai putin haotice, de a avea o anume "forma", un contur sau structura care completeaza si o forma corporala deja mai bine structurata. Nu se poate vorbi inca de o propriu-zisa substantializare subiectiva a reactivitatilor, una caracteristica dezvoltarii unor miscari mai intense la apropierea sau mai lente la indepartarea de un agent stimulator de hrana sau defensiv, reactii care raman pe mai departe insuficient de diferentiate. Insa miscarile pe care le performeaza au in ele schitate perfectionarile care vor urma. Acest lucru se va intampla pe o treapta superioara a evolutiei filogenetice, la nivelul evolutiv al artropodelor, unde se desavarseste dezvoltarea sistemului nervos ganglionar. Cei doi ganglioni nervosi de la artropode isi asuma noi si insemnate functii de comanda si control a miscarilor, de organizare a sistemelor de receptie atat in raport cu agentii stimulatori din mediu, ca si cu ansamblul de relatiilor conspecifice interindividuale, de asigurare a unei organizari mai perfectionate a functiilor interne din organism in raport cu conditiile stimulative. Ganglionul cefalic se mareste, nervii de la acest nivel vin in legatura cu organe receptoare vizuale mai perfectionate . ganglionului abdominal ii revin functii reglatoare vegetative si hormonare de o complexitate crescuta, niciodata anterior intalnite pe treptele inferioare ale filogenezei.

Incepand de la nivelul evolutiv al artropodelor s-a putut deosebi un comportament alimentar, ca distinct de altul de reproducere. In ceea ce priveste comportamentul lor alimentar cercetatorii au fost de mult surprinsi de complexitatea acestuia la albine, la paianjeni, muste etc. Astfel albinele se hranesc cu substanta proteica a polenului din flori, adunata zburand din floare in floare. Acestei deplasari fizice la ele se supradauga o alta subiectiva, a unei activitati orientative laborioase de a ajunge la hrana in functie de locul si un anumit moment al zilei, de comunicare conspecifica a acestei informatii congenerilor din stup. Mierea produsa de albine este o substanta chimica de sinteza dintre saliva albinei amestecata cu polen, pe de o parte si cea psihologica a cautarii ei, pe de alta parte; in final, de plasare topografica a activitatii pe un traseu spatio-temporal spre locul unde se afla hrana. Mai mult, actiunea este programata sa fie produsa in cantitati ca sa ajunga din abundeta intregului stup de albine, cand mediul inconjurator inceteaza sa mai fie darnic in polen, cand temperatura din afara stupului scade, pentru care este depozitata in casuta de ceara a fagurilor, o constructie care urmeaza o geometrie de maxima economisire a cerii. Totul este posibil datorita interactiunii dintre centrii ganglionari cefalici cu cei abdominali, care decid destinul individual al fiecarei albine din stup, cea de regina, de lucratoare, de razboinica. Hranirea astfel ajunge compusa din secvente de comportamente specifice, este comandata de centrii nervosi de la nivelul centrilor nervosi ca zestre individuala si transmisa urmasilor cu nimic diferit de caracterele somato-morfologice. Sunt actiuni care definesc de acum clar acelasi comportament tipar de hrnanire, cel trasnmis de milioane de ani la fel urmasilor. Aveam de a face aici cu un comportament cu un program ereditat desfasurat, care conteaza dincolo de periodicitatea nisctemerala a anotimpurilor, pe cauzalitatea spatio-temporala imediata a conditiilor stimulative, pe cele in raport cu care reuseste sa descopere locul unde sa afla sursa de hrana . elemente constitutive pentru a defini de acum o conduita instinctiva.

In aceasta lucrare intereseaza cu deosebire legatura agentul stimulator reflectat si "forma" sau structura miscarii efectuate, cum miscarile dezvoltate se raporteaza si ajung controlate de comenzile cu punct de plecare intr-unul din cei doi ganglioni nervosi. Ori acestea esentialmente sunt asemanatoare la albina, la o musca, la un paianjen . Deplasarea este asigurata de comenzile venite in succesiune de la un centru neuronal, comenzi care asigura contractia si relaxarea foarte rapida a dispozitivelor musculare de zbor. Muschii acestora au doua pozitii de functionare distincte: de contractie si de relaxare. Totul se produce in serie de succesiuni de actiuni foarte rapida. Efectul este punerea in functiune biomecanica a aripilor, care ridica corpul in aer si il deplaseaza in zbor cu o viteza foarte mare pe teren. De fapt, la o analiza mai atenta, miscarea dezvoltara se dovedeste a fi una "tarata" prin aer, pentru ca in afara situatiei in care respectivul centru ganglionar intra in stare descarcare, intregul organism se afla intr-o stare statica de repaos. Iar situatii de descarcare intermediare, care sa asigure o angajare progresiva a aripilor, sub actiunea reglatoare a influentelor periferice externe nu exista: ori zboara, ori sta pe loc (cand se poate deplasa doar cu picioarele).

Mecanismul de producere a miscarii este extrem de simplu, limitat la un camp receptiv foarte redus, ramas acelasi de milioane de ani, sustinut de organe efectoare putine, dar de o perfectiune admirabila in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor primare, de agonisire a hranei, apararea de dusmani sau pentru reproducere. Este in afara scopului acestei lucrari descrierea cum albinele sau furnicile isi agonisesc hrana, cum se apara de dusmani, cum isi "gospodaresc" teritoriul, cu si-l extind . Nu mai putin mustele. Este interesanta in acest sens descrierea naturii eficentei miscarilor coordonate de la un simplu ganglion cefalic - deseori cu castig de cauza - in raport cu miscarea indemanatica a unui mamifer superior si cea a omului care vrea s-o prinda; interesanta este, de asemenea, evocarea "adancimii" viscerale a a reactiilor angajate in raport cu agentii stimulatori din mediu - capabili sa adune indata inspre un lan de flori descoperit de un exemplar un intreg stup de albine .., tot roiul de muste etc. Este o miscare in a carei finalitate viscerala, hormonmala . se contopeste intregul "organism social" al albinelor, al mustelor, al furnicilor etc. Desi miscarea efectuata cunoaste cote inalte de perfectiune, prea mult loc nu este ca aceste animale sa reflecte si altceva decat polen, decat materia organica din excrementele unui mamifer . Nu este loc pentru ca zestrea reactiva astfel conservata asigura pre putin plasricitate de articulare alternativa a comportamentului, suficienta insa pentru ca senzorial sa trezeasca sensibilitatea reflectarii polenului ca sursa de hrana, ca si pentru dezvoltarea unor "forme" sau structuri de miscare primare, capabile sa se articuleze in raport cu propritatile stimulente ale agentului stimulator, de a fi cat mai aproape de locul de unde se afla stupul. Genetic ele nu pot mai mult, decat sa gaseasca si sa prelucreze polenul si sa consume mierea produsa.

Comportamentul la aparitia sistemului nervos central

Evolutia si diversificarea formelor de viata din natura a fost concomitenta cu cea a dezvoltarii si diversificarii formelor de comportare, cu deosebire a celor de miscare. Este interesant si chiar momentul sa fie remarcat faptul ca, asemenea ca si la nivelul multor altor sisteme organice, secventele de salt evolutiv cand s-au produs, acestea s-au raportat nu la speciile animale care au atins cele mai inalte perfectionari structurale , nu la animalele capabile sa dezvolte "forme" sau structuri de comportare ultraspecializate - cum este cazul comportamentului de orientare al albinelor, ci la cele unde s-au inventat ceva nou, la cele capabile sa cuprinda noi elemente informationale in schimburile functionale cu mediul, sa realizeze deplasari pe distante spatio-temporale mai mari, la cele capabile sa suporte un corespunzator activism comportamental mai crescut. Aspect care a facut, fireste, mereu si tot mai implicata functia mediatoare a sistemului nervos. Ori in ordine evolutiva pretentiile unui asemenea angajament diferit si mai antrenant al comportamentului l-a reprezentat miscarea care va avea sa fie facuta in forma ei serpuita,una care o depasea pe cea a celenteratelor si a artropodelor.

Niciodata o alta specie de animal de pe o treapta evolutiva inferioara n-a executat o miscare serpuita, care pretinde o noua disponibilitate reactiva, una de realizare a unor prime coordonari importante pentru evolutia ulterioara a comportamentului. Pentru ca miscarea serpuita presupune deja angajarea si dezvoltarea unui mecanism neuronal mai perfectionat de comanda si control, ca indispensabil realizarii unei deplasari mai efiente. Iar aceasta tendinta in lumea animala a fost identificata pentru prima data la Amphioxus, un animal cu corpul alungit, construit din segemente corporale mai bine conturate decat este realizata la viemii anelizi. Spre deosebire de viermi, Ampfioxul poate realiza contractii alternative de o parte si pe alta (stanga si dreapta) a corpului. In acest fel corpul animalului este impins inainte, o miscare de inaintare care se va defini de acum ca serpuita, ca fiind totodata si mai eficienta decat cea viermiforma. Prin modul segmentar de alcatuire a corpului lor, ca si prin disponibilitatea realizarii miscarii in aceasta forma Amphioxul a fost declarat ca apartinand unei clase distincte a cordatelor. Trasatura lor distincta mai consta din existenta la aceste vietuitoare a unei placi cartilaginoase aflata pe partea frontala a corpului (si nu pe cea dorsala ca la anelizi), care reprezinta materialul de protectie al unui cordon neuronal alungit, cu terminatii laterale, pe partea stanga si cea dreapta a segementelor corpului, suport organic pentru efectuarea miscarii in aceasta forma serpuita.

Din cordonul lor neuronal ies si intra nervii senzoriali si motori, care deja separati unii de ceilalti. Fiecare radacina neuronala ventrala inerveaza aici trei segemente succesive de corp, un segment central si cate un segement anterior si posterior acestuia. Este remarcabil faptul ca pentru acest nivel de evolutie filogenetica cordonul neuronal are o infatisare uniforma, fara ingrosari caracteristice in partea frontala, spre directia de inaintere a corpului. Aceasta pentru ca Amfioxusul inca nu a ajuns echipat cu receptori speciali in zona cefalica. Miscarea serpuita rezultata este inca rudimentara, dar ca entitate somato-morfologica comandata de un centru neuronal isi poate asuma insemnatatea, de a reprezenta o trasatura distincta a unui "inceput" in evolutia vietii si a comportamentului. Este un propriu-zis nod evolutiv, cel propriu Protocordatelor, unde in cavitatea invelisului inca cartilaginos al placii se afla adapostit respectivul cordon neronal. Din acesta se desfac ramificatiile neuronale senzoriale si motoare, indreptate spre segmente adiacente ale corpului.

Cu o asemenea inzestrare nervoasa miscarile pot beneficia de coordonarea necesara deplasarii serpuite, de cuprindere a unui traseu spatio-temporal mai intins. Coordonarea astfel asigurata este distincta de cea a miscarilor cu comanda doar dintr-un centru ganglionar, realizand un nou "inceput" distinct de integrare adaptativa superioara la mediu. Importat de subliniat este faptul ca miscarea astfel realizata este suportata si de un mecanism neuronal distinct de cel in care aceasta se raporta nemijlocit activitatii viscerale, subordonata nemijlocit nevoilor primare proprie. Se pune astfel in functiune la Protocordate un mecanism neuronal central aparte de mediere a relatiilor cu mediul, unul care anunta intr-un mod previzibil cresterea in insemnatate a mecanismelor de comanda si control a miscarilor efectuate. Miscarile care anterior aveau caracter de rutina, cu repetabilitate persistenta, subordonate unor nevoi primare de hranire, respiratorii, posturale etc, aici dobandesc o prima emancipare, o libertate fata de activitatile viscerale. Acest moment de "inceput" primar de dezvoltare presihic al activitatii este reprezentata in prima coloana spinomedulara din Tabelul I, de structurare a sistemului nervos. Structurarea centralizata in acest fel a sistemului nervos reprezinta suportul transmisibilitatii peste generatii a miscarilor in aceasta forma serpuita. Este o miscare cu eficienta crescuta in deplasare care va deveni proprie multor specii de animale (amfibieni, pesti), fiind intarita si sustinuta de progresiva centralizare evolutiva a sistemului nervos central.

1. "Interiorizarea" miscarilor si cefalizarea

Exista numeroase inconveniente in fata oricarei incercari de identifica si cauta dupa originile activitatii psihice in insasi structura anatomica a sistemului nervos. Ele sunt considerate fie prea globale, cu imposibilitatea precizarii si asumarii fenomenului psihic la nivelul respecitvelor macro sau microstructuri anatomice - cum a fost si cazul frenologiei; fie prea statice, unde evaluare din perspectiva natural istorica devine greu aplicabila (cf. Delacour). Desi alte incercari, indreptate spre interpretarea vestigiilor osoase aduse la lumina de tot mai multi paleontologi, acestia recurg la analize proprii psihologiei comparate, unde se pledeaza deschis pentru temeinicia unei discipline distincte a paleopsihologiei. Pentru depasirea eventualelor inconveniente am insistat pe elaborarea unei schite care sa raporteze momentele mai importante de jonctiune in diversificarea functiilor (reflexogene si informationale) ale miscarilor efectuate de animalele in ordinea lor filogenetica de evolutie cu progresiva perfectionare structurala a sistemului nervos (vezi Tabela I).

In ceea ce priveste cresterea in insemnatate a miscarilor performate, aceasta s-a putut intampla doar pe baza perfectionarii structurilor neuronale de suport, a specializarii mecanismelor reflexe, capabile sa asigure circuitul bilateral al al impulsurilor nervoase, prin crearea unei intregi retele de circuite colaterale, care sa le sustina tonigen si in in final afectiv. Sunt caracteristici noi pentru miscarea efectuata, care au avut ca efect redimensionarea actiunii efectuate, care au creat posibilitatea plasarii activitatii pe trasee spatio-temporale tot mai indepartate. Rezultatul final va ca aceste deplasari ale corpului sau a partilor din corp vor ajunge sa se realizeze pe un traseu spatio-temporal "interiorizat", dar nu independent de progresiva dezvoltare anatomica a structurilor neuronale, de realizare a unei veritabile cefalizari a acestora.

Evocarea in acest sens a catorva momente de rezolutie pot fi importante pentru a explica de ce a fost necesara cefalizarea si caror probleme principale aceasta a dat raspuns. S-a considerat ca pe o anumita treapta de evolutie a comportamentului, a disponibilitatilor nervoase de coordonare, animalul ajunge in fata a tot mai multe situatii in care miscarea necesara de deplasare sa fie mai avantajos sa nu fie efectuata, ca aceasta sa fie intentionat amanata pentru o instanta urmatoare. Sunt situatiile in care disponibilitatea alternativei reactive, de a angaja sau nu miscarea sa insemne un pas important in evolutia comportamentului. Un lucru care ca sa se poata

TABEL I. Perspectiva structurala si functionala asupra evolutiei filogenetice a comportamentului (preluata si adaugita dupa Altman)

realiza, necesita o zestre reactiva neuronala de suport. Pentru ca o miscare amanata corespunde unei actiuni diferite decat cea care nici nu s-a putut efectua; pentru ca o miscare amanata reprezinta premiza sau antecamera "interiorizarii" (mentale) acelei miscari, amanate doar in raport cu efectul previzibil al miscarii. O actiune posibila doar cand pentru efectuarea acesteia si exista un corespunzator suport neuronal.

Totul in cazul reactiei de amanare depinde de o simpla comanda neuronala centrala, care va fi data doar cand agentii stimulatori care actioneaza asupra receptorilor indeplinesc anumite proprietati stimulente. La acestea raspunsul se emite, dar care are o desfasurare "interiorizata", un raspuns care mareste continutul substantial si energetic al actiunii, care corespunde unei deplasari diferite de cea nemijlicit efectuate. Ori de asa ceva pe treptele inferioare de evolutie filogenetica a comportamentului nu se poate vorbi.

Miscarile "interiorizate" sunt intotdeauna miscari intentionale, care necesita sa fie sustinute in mod egal tonigen si afectiv. Ori disponibilitatea reactiva neuronala a unei asemenea sustinere a aparut pe o anumita treapta ulteriooara de evolutie filogenetica a sistemului nervos si a fost strans legat de fenomenul de cefalizare. Se vor crea noi structuri si retele neuronale in masura sa sustina tonigen si afectiv miscarile produse. Acestea vor fi conectate la circuitele responsabile cu receptia si reflectarea specifica a actiunii agentilor stimulatori, conexiuni reprezentate anatomic de formatiunea reticulata, care se intinde incepand de la bulbul rahidian si pana la scoarta cerebrala. Aceasta structura anatomica curprinde o vasta retea de legaturi cu circuitele senzoriale si de comanda specifice, cunoscute sub denumirea de colaterale. In acest fel miscarea rezultata poate fi efectuata nu oricum, nu numai la momentul si la locul potrivit, ci si cu intesitatea necesara. Sunt miscari care isi maresc astfel continutul intentional, se pot cu atat mai mult individualiza pe planul raporturilor intra si interspecifice. Chiar daca in sine miscarea produsa ramane relativ simpla, deplasarile efectuate isi maresc continutul substantial si intentional. Ele inseamna insa un "inceput" cu totul nou de dezvoltare a miscarilor, care dobandesc valente orientative, unele menite sa sustina si sa mareasca eficienta celor adaptatice: pastrandu-se specificitatea lor diferentiala deja dobandita, acestea mai dobandesc disponibilitatea de a se emite cu o intensitate progresiva, orientata pe masura cuantumului de imprevizibilitate (si de noutate) a situatiei stimulative.

Dar situatiile stimulative de amanare sau de anticipare reactiva pot la fel sa presupuna realizarea de actiuni "interiorizate" secretorii sau viscerale. Unele dintre ele angajeaza functii vitale precum sunt reactiile circulatorii, respiratorii, hormonale de diferite feluri etc. Acestea exprima faptul ca schimburile functionale cu mediul nu sunt doar de miscare mecanica ci si secretorii de acest fel, care dau acestor acte substanta afectiva. Ele se pot antrena in acest fel pentru ca au ca suport structuri neruonale cu centrii si conexiunile lor comanda specifice, de fixre a experientei individuale, de valorificare a acesteia in situatiile stimulative. Dintre acestea pot fi amintiti rinencefalul, talamusul, sistemul limbic, hipotalamusul s.a, structuri a caror aparitie si dezvoltare face parte din procesul de cefalizare si reprezinta formatiunile paleocefalice ale creierului.

Primele tendinte de depasire si redimensionare a actiunilor de miscare si secretorii in sensul mentionat mai sus apar incepand din cretacic la Protovertebrate. Acestea sunt animale care au trait initial in mediul acvatic, care ulterior au adoptat complementar si modul de viata terestru. Cu dispozitivele lor de miscare mai perfectionate au dobandit disponibilitatea nu numai de a actiona intr-un spatiu tridimensional, ci si de a conferi acestora o sustunere tonigena si afectiva. Ceea ce a presupus, de asemenea, importante specializari la nivelul sistemelor de receptie, de perfectionare a organelor de simt, cu care punct de plecare se pot pune in evidenta variatele modrui de reactie. Primele caracteristici comportamentale de acest fel apar la Ciclostomi, la pestii primitivi Teleosteleni si Amfibii. Sunt animale carora le sunt proprii de acum nu numai dispozitive specializate de receptie si raspuns, dar si o disponibilitate tot mai distincta orientativa, pregatitoare pentru reactie motoare sau viscerala care va urma a fi sau nu executata. Centrii de comanda si control a miscarilor si secretiilor de acest fel sunt localizati in partea cefalica a cordonului neuronal, iar comenzile confera miscarilor, incepand de la cele de deplasare si pana la cele viscerale o autonomie si plasticitate distincta, cu deosebire in raport cu cele ale caror comanda isi au punctul de plecare la etajele inferioare ale sistemului nervos central.

"Instrumentalizarea" miscarilor si corticalizarea

Miscarile si-au marit considerabil eficienta cand segmente tot mai distincte din corp au dobandi posibilitatea de a dezvolta singure actiuni cu desfasurare spatio-temporala distincta, dar care si-au pastrat totodata integritatea lor functionala in raport cu intregul corp. Ori asa ceva a presupus deja antrenarea unor schimburi functionale aparte, unele cu un dinamism niciodata anterior cunoscut, de solicitare a zestrei reactive a sistemului nervos central. Dar pentru ca angajarea lor a insemnat o eficienta crescuta in satisfacerea acelorasi nevoi primare, s-au creat astfel premizele pentru ca respectivele segmente de corp sa dobandeasca tot mai mult atributul de "instrumente" de adaptare la mediu. Sunt miscari care s-au putut astfel "instrumentaliza" doar in masura in care sistemul nervos central a avut astfel structuri, capabile sa angajeze producerea de reactii specializate de acest fel, doar in masura in care de la nivelul centrilor si conexiulor acestora se putea realiza corespunzatorul control mai eficient de actiune asupra mediului inconjurator.

La "inceput", fireste, miscari de acest fel erau putine si reprezentau doar prelungiri ale segmentelor periferice ale corpului. Erau miscari care se puteau foarte bine "interioriza", dar pentru ca sa devina si "instrumente" de actiune mai aveau nevoie de ceva in plus, un reglaj care a putut fi asigurat doar rezultat al unui proces de corticalizare a scoartei cerebrale, de perfectionare a conexiunilor de la acest nivel, de comanda si control asupra respectivului segment de corp. Ori caracteristica definitorie a miscarilor de acest fel este aceea de a fi indemanatice, adica de a fi manipulative Din categoria acestora intra coada la multe mamifere, trompa elefantului, membrele anterioare ale maimutelor, ciocul la delfini, si . in cele din urma, prin comparare cu maimuta mana si acest organ care la om se numeste limba.

Dar cu angajarea miscarii in forma aceasta "instrumentalizata" se deschide o noua etapa evolutiva a comportamentului, una care debuteaza la protomamifere, animale care au ajuns la acea vreme serios avantajate in lupta lor pentru existenta. Aceasta pentru ca indemanarea (sau "instrumentalizarea") miscarilor acestora realiza acel salt, de a se putea deja sa se substitui eficientei fortei si marimii fizice a corpului; realiza astfel o economie energetica fundamentala. Este relevant in acest sens faptul ca primele protomamifere au fost animale de marime foarte redusa. Cu zestrea reactiva indemanatica insa pe care o aveau, cu controlul si autocontrolul pe care-l puteau exercita asupra contractiilor musculare unui anume segement de corp, li s-au marit acestora considerabil disponibilitatile lor de intentionalizare a miscarilor, de "instrumentalizare" a acestora in raport cu semnificatia conditiilor stimulative .., toate necesare pentru rapunerea hranei, ferirea de dusmani, ingrijirea progeniturii. Campul de orientare al unor asemenea animale se mareste considerabil, care astfel au dobandit valente cognitiv-conative distincte, cele care in final asigura eficienta adaptativa ridicata.

Procesul de corticalizare evolutiva a sistemului nervos central proprusa ca suport pentru procesul de "instrumentalizare" a miscarilor trebuie inteleas ca o necesitate legica, care a izvorat dintr-o nevoie de procesare tot mai crescuta a informatiilor, a celor care actioneaza asupra receptorilor, la diverse nivel perceptive si metale de procesare a acestora si nu independent raspunsurile tot mai "instrumentalizate" la ele. Pe toate acestea le presupune o miscare indemanatica, a carei producere a contat pe aparitia si dezvoltarea formatiunilor neocefalice ale creierului, a celor care care au putut realiza si organiza o vasta retea de conexiuni dintre diversele segmente si parti din corp, dintre acestea si cele care progresiv s-au "instrumentalizat" tot mai mult. Procesul de corticalizare evolutiva care s-a produs in consecinta a insemnat nu numai o considerabila marire a numarului de celule nervoase la nivelul scoartei cerebrale; a mai insemnat insa si importante perfectionari realizate in sistemele de conducere "specifice" si "nespecifice" ale sistemului nervos central, de proiesctie si procesare preliminara neotalamica a mesajelor de la receptori, o extindere a a retelelor de conducere piramidale, de structurare a formatiunilor de proiectie si asociatie corticala s.a., reprezentative pentru manifestarea plasticitatii comportamentale.

"Instrumentalizarea" miscarilor sustinuta de corticalizarea evolutiva a sistemului nervos central se desavarseste la om in antropogeneza. La om ea a mai fost amplu pregatita de perfectionari ce s-au realizat la nivelul marilor segmente de corp, cele care au asigurat un mod de deplare biped, care realiza nu numai o deschidere receptiva a intregului corp spre informatiile ce puteau parveni din mediu, dar mai reprezenta si un suport biofizic solid cu schita "instrumentalizarilor" care au urmat la nivelul membrelor superioare si a mainii. De altfel antropologic a fost chiar separata o etapa distincta a lui Homo habilis - o denumire sugestiva pentru insemnatatea pe care miscarile indemanatice au avut-o, de dedzvoltarea antropogenetica a omului. Este etapa care batatoreste si consolideaza terenul pentru aparitia lui Homo sapiens, fiinta de la care au debutat "instrumentalizarea" unui alt segment de corp cunoscut sub denumirea de limba. A fost calea prin care omul progresiv a creat o lume a sa distincta semantica, diferita de cea a tuturor celorlalte vietuitoare.

"Instrumentalizarea" limbii a abut la baza o corticalizare neuronala neocefalica ampla. Ori pe un asemenea suport reactiv neuronal s-au putut mari considerabil posibilitatilor de invatare, de inventare de noi raspunsuri la situatii stimulative niciodata anterior intalnite; s-a creat posibilitatea ca un timp tot mai indelungat din viata omul sa-l poata destina antrenarii in activitati ludice a "instrumentelor" sale manipulative si lingvistice; ca insasi "miscarilor corporale" sa le poata coferi valoare comuncationala, de transmitere a informatiilor, de dezvoltare cu acest punct de plecare a unei vaste experiente individuale, liant de baza in eficientizarea actiunii unui de acum numit "organism colectiv", unul capabil sa asculte nu numai de "logica" instinctului - ca la animale, ci si de cea a inteligentei. Este un liant care fara a-si nega originile in mecansimele neuro-hormonale ale viscerelor, se detaseaza de acestea spre a fi realizata pe un plan superior "instrumentalizat" al mecanismelor nervoase neocefalice ale creierului.

"Instrumentalizarea" verbala a miscarilor are larga disponibilitate de a a inalta actul de reflectare spre sfera inalta a conduitelor inteligente. Este o inaltare sau desprindere ce are la baza insa ample anterioare "interiorizari" al actiunilor, de depasire a "logicii" severe a instinctului, de care ramane legat prin geneza. De aceea activitatile de acest fel conteaza pe o intensa activitate cerebrala, de interactiune dintre formatiunile paleocefalice si cele neocefalice ale creierului, pe sinteze care au loc cu deosebire in zonele de asociatie si proiectie a cortexului cerebral. Originile acestui mod instrumentat verbal de actiune se afla in cel corporal, dar inceteaza de a se reduce la acesta, spre a se individualiza intr-o lume semnalizatoare semantica proprie doar omului.