VALENTELE FORMATIVE SI COMPENSATORII ALE ACCESULUI PERSOANELOR CU DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTA DIN MUZEE

VALENTELE FORMATIVE SI COMPENSATORII ALE ACCESULUI PERSOANELOR CU DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTA DIN MUZEE

Cercetarile psihologice si practicile muzeale din numeroase tari, referitoare la accesul persoanelor cu deficiente vizuale la operele de arta - picturi si sculpturi -, in general la produsele artistice din muzee, s-au declansat si s-au amplificat datorita unor provocari bazate pe raspunsurile posibile la doua intrebari: a) luand in considerare faptul ca nevazatorii intampina, adeseori, dificultati in recunoasterea desenelor in relief a unor obiecte uzuale, a hartilor si a altor imagini in relief ('imagini tactile'), pot ei, totusi, sa aiba acces la arta vizual-plastica? b) eforturile facute de nevazatori pentru sesizarea informatiilor permit accesul la placerea estetica, la emotii estetice si la perceperea 'frumosului' creat spre a fi perceput vizual?

in cele ce urmeaza vom sintetiza datele unor cercetari precum si cateva experiente sau practici specifice legate de accesul la muzee a persoanelor cu deficiente de vedere.

1. Albume de arta si ghiduri muzeale in relief jcare redau picturi

Transpunerea in relief (in 'imagini tactile') a unor picturi celebre, pentru a fi accesibile nevazatorilor, ii entuzias­meaza pe unii editori, ca si pe unele persoane nevazatoare, iar pe altii ii deconcerteaza.

Dupa cum se stie, la persoanele care au o deficienta de vedere, experienta vizuala cu obiectele si, mai ales, cu produsele artelor plastice este inexistenta sau foarte limitata. Pe parcursul vietii, aceste persoane isi dezvolta diverse tehnici compensatorii bazate pe optimizarea modalitatilor de perceptie non-vizuala, precum cea tactil-kinestezica si auditiva. Simtul tactil permite nevazatorilor sa perceapa direct si cu finete obiectele in structura lor si cu diversele lor particularitati (marime, forma, textura, temperatura). De asemenea, se stie ca imaginile mintale nu se limiteaza doar la cele vizuale. Imageria mintala include si experienta imagistica tactila, tactil-kinestezica, auditiva etc. Reprezentarile mintale ale obiectelor se formeaza pornind, de la experientele perceptive si de la actiunile cu obiectele respective. Deci, pot exista discordante intre reprezentarile persoanelor vazatoare si cele ale nevazatorilor, acestea fiind date de modurile de percepere foarte diferite.

Perceperea vizuala sau tactil-kinestezica a unui obiect dintr-un camp perceptiv este o etapa indispensabila in crearea imaginii mintale. O alta etapa, la fel de importanta, este transformarea si codificarea informatiei senzorio-motorii obtinu­ta prin perceperea obiectului. Teoria dublului codaj - verbal si imagistic - dezvoltata de Paivio (1971) sugereaza ca imageria amelioreaza memorarea elementelor concrete percepute la un moment dat. Dupa Kosslyn (1975), imagistica mintala joaca un rol integrator in perceptie, ea fiind utilizata de subiecti in mai multe scopuri: a) pentru a completa inputurile perceptive fragmentate; b) pentru a genera formele pe parcursul recunoas­terii obiectelor; c) pentru amorsarea sistemului perceptiv atunci cand se spera ca se va vedea sau se va pipai un anumit obiect; d) pentru memorarea rezultatelor unor, miscari specifice. Aceste caracteristici ii confera imagisticii mintale un loc preponderent de legatura intre perceptie si memorie, precum si intre perceptie si controlul motor.

Unele aspecte ale imaginilor mintale sunt comune persoanelor vazatoare si celor nevazatoare, iar altele nu, fiind

specifice (de exemplu, culoarea are un caracter specific vizual). Atunci cand persoanele nevazatoare sau slab-vazatoare nu pot intra in contact direct cu anumite obiecte sau cu anumite caracteristici ale obiectelor, continuturile si modurile de organizare ale reprezentarilor pot fi diferite de cele ale vazatorilor. Tocmai de aceea este important sa se dezvolte initiativele socioculturale care favorizeaza accesul persoanelor nevazatoare, prin modalitati tactile, la 'obiecte vizuale', cum sunt si operele de arta plastica.

S-a constatat ca in elaborarea albumelor, a ghidurilor de arta cu imagini tactile si in utilizarea lor nu se tine seama, intotdeauna, de eterogenitatea publicului cu deficiente vizuale, iar pe de alta parte, in stransa legatura cu aceasta, nu se tine seama de diversitatea optiunilor teoretice si tehnice la care se poate face apel pentru optimizarea acestor editii care redau in relief operele picturale, prin imagini tactile. Pentru completarea informatiilor obtinute prin explorarea tactil-kinestezica a imaginilor in relief ale picturilor se recurge, de exemplu, la explicatii scrise in braille sau cu caractere marite si/sau la explicatii inregistrate pe benzi audio (Hatwell, Martinez-Sarocchi, 2000; Gualandi si Secchi, 2000; Weisen, 1999).

In ceea priveste publicul format din persoane cu deficiente de vedere, mai intai trebuie sa se faca distinctia intre slab-vazatori/ambliopi, care au resturi de vedere de diferite grade, si nevazatori. Apoi, nevazatorii pot fi cu deficienta congenitala sau cu deficienta dobandita de timpuriu (intre O si 6 ani) sau tardiv (la varsta scolara mica sau mare, in tinerete, la varsta adulta). Trebuie luate in seama si alte aspecte, precum nivelul de instructie scolara, nivelul cultural, experientele estetice.

La persoanele cu cecitate congenitala sau instaurata de timpuriu, metodele si sistemele de reprezentare se structureaza si se organizeaza intr-o maniera originala, astfel incat fiecare incercare de cautare si gasire a unor noi informatii necesita o anumita 'traducere', pentru a construi un cod utilizabil in

schimburile de informatii cu vazatorii, intalnirea cu artele plastice tinde sa se faca prin descoperirea, in mediul tactil, a unor calitati legate de o placere senzoriala sau chiar estetica, in cazul nevazatorilor, astfel de placeri senzorial-estetice au fost rezervate mai ales lumii sunetelor sau mirosurilor.

La persoanele cu cecitate dobandita, mai ales la varsta adulta, prezentarea tactila a operelor de arta poate corespunde unei simple redescoperiri a unor receptari sau experiente anterioare produse prin modalitati vizuale.

in prezent, s-a constatat ca optiunile teoretice si tehnicile ce decurg din ele, pe baza carora se fundamenteaza elaborarea diferitelor productii editoriale cu imagini tactile ale operelor de arta si diferitele propuneri muzeografice pentru accesul la cultura a nevazatorilor, par a fi incompatibile. Aceste optiuni si propuneri pot fi grupate in doua catgorii: a) o categorie care privilegiaza cautarea unei eficacitati tactile informative intr-un demers educativ; b) o categorie de tehnici care respecta intentia artistului plastic de a produce emotii estetice si de a impartasi cu receptorul emotiile estetice.

Exista, insa, multe rezerve privind posibilitatea nevazatorilor de a accede la emotii estetice prin receptarea tactil-kinestezica a unor picturi transpuse in imagini tactile dar, totodata, se afirma posibilitatea imbogatirii cunostintelor din domeniul istoriei artei, a caracteristicilor diferitelor curente artistice etc. prin parcurgerea albumelor care includ nu numai imagini tactile ale picturilor sau ale sculpturilor, ci si comentarii de specialitate scrise in braille sau imprimate pe benzi audio.

Vanbelle (1989), Hatwell si Martinez-Sarocchi (2000, p. 269) subliniaza faptul ca, in opinia unor esteticieni, orice metoda susceptibila de a face nevazatorii sa inteleaga culorile sau continutul unei picturi prezinta, cu siguranta, un cert interes, dar aceasta tendinta se inscrie in campul cultural al imbogatirii cunostintelor si nu in cel al experientelor estetice. Pentru sustinerea acestor afirmatii, se aminteste lucrarea Monet au bout des doigts ('Monet in varful degetelor'), care demonstreaza

tendinta autorilor de a oferi informatii asupra continutului obiectiv sau functional a ceea ce a fost pictat de Monet, si nu asupra operei picturale ca atare. Asa cum se procedeaza, in general, cu albumele de arta destinate nevazatorilor, in care picturile sunt transpuse in imagini tactile, si in albumul respectiv, pentru fiecare pictura lectorul nevazator dispune de doua pagini. Pe pagina din stanga este o transcriere schematica in relief a picturii, prin codificare cu texturi care se raporteaza la mediul reprezentat (striatii pentru apa raurilor, pentru apa marii; cadrilaj pentru vegetatie; textura neteda, lucioasa pentru lumina, aer, cer, reflectari). Pe alta pagina este un text in braille care contine fisa sintetica a picturii si o expunere succinta a ceea ce este reprezentat pe pagina din stanga. Albumul este insotit de o caseta audio, nevazatorul auzind numarul si denumirea fiecarei imagini tactile ce reda o pictura, precum si un comentariu asupra biografiei lui Monet. Dar credem ca este bine sa ne amintim de afirmatia lui Degas (citat de Valery, 1938, p. 129) care spunea ca ''desenul nu este forma, ci este maniera de a vedea forma'. Daca suntem de acord cu aceasta afirmatie, atunci cu certitudine inseamna ca factura impresionista a lui Monet, despre care se poate spune ca reda maniera lui specifica de a vedea, expriman-du-si anumite trairi, idei si intentii estetice, scapa prezentarilor ilustrate in relief, prin imagini tactile, precum si comentariilor inregistrate pe casete audio.

Exista, in schimb, si o alta optiune de redare prin imagini tactile a unor picturi, mentionata de Hatwell si Sarocchi (2000, p. 279). Astfel, se incearca sa se respecte intentia artistului de exprimare a manierei sale de a vedea, de a percepe si de a trai afectiv ceea ce picteaza, precum si intentia de a imparti »cu publicul receptor emotia estetica. Aceasta optiune pune pe prim plan dreptul accesului universal la arta, pentru toti oamenii. Dintre albumele de arta realizate pentru nevazatori, pe baza unei asemenea optiuni se pot aminti: Van Gogh (Garrandes, 1986), Cocteau envisage (Garrandes, 1992) sau Caresser Picasso (Garrandes, 1990). in albumul Van Gogh, diferite suprafete

'tactile', diferite texturi reprezinta o codificare a culorilor si a materialelor utilizate de artist, neinsistandu-se atat de mult asupra a ceea ce este reprezentat prin pictura. Alegerea hartiei gofrate si reproducerea exacta a traseelor in cazul lui Picasso sau al lui Cocteau fac din aceste albume speciale adevarate 'carti-obiecte de arta', ce sunt propuse atat persoanelor nevaza­toare, cat si persoanelor vazatoare, care doresc sa redescopere aceste tablouri pe cale tactil-kinestezica. Aceste albume sunt insotite de texte metaforice - in braille pentru Picasso, sau pe banda magnetica audio - citite de Jean Marais, pentru Cocteau.

in cadrul preocuparilor pentru accesul la cultura a persoanelor cu deficiente vizuale, merita sa amintim impresio­nanta realizare a organizatiei nonprofit 'Art Education for the Blind' ('Educatia artistica pentru nevazatori') din S.U.A., care a editat, in 1999, monumentala lucrare Art History through Touch and Sound: A Multisensory Guide for the Blind and Visually Impaired ('Istoria artei prin atingere si sunet: un ghid multisenzorial pentru nevazatori si deficienti vizuali'), ce prezinta 600 ilustratii tactile. The Building Blocks of Art, The Art of Ancient Egypt si European Modernism: 1900-l940 sunt primele trei volume dintr-o serie ampla, fiind rezultatul unei fructuoase colaborari intre Muzeul de Arta Moderna din New York, Universitatea Drew din New Jersey si Departamentul de Istoria Artei de la Universitatea de Stat din Florida, in aceasta impresionanta lucrare -- dupa cum se exprima Paula Terry, specialist in istoria artei - sunt incorporate rezultatele celor mai recente cercetari din domeniul stiintelor educatiei, psihologiei si istoriei artei. Volumul European Modernism: 1900-l940 reda, printre altele, opere realizate de: Umberto Boccioni, Constantin Brancusi, Le Corbusier, Salvador Dali, Andre Derain, Marcel Duchamp, Antonio Gaudi, Hector Guimard, Wassily Kandinsky, Wilhem Lehmbruck, Jacques Lipchitz, Henri Matisse, Piet Mondrian, Pablo Picasso. Sunt redate fotografii color sau alb-negru insotite de ilustratii tactile ale operelor de arta, de

comentarii scrise cu litere marite sau in braille, precum si de comentarii audio.

Spre exemplificare, redam trei ilustratii tactile ('diagrame tactile'), realizate dupa: Nude Descending a Staircase No. 2 ('Nud coborand o scara nr. 2') de Marcel Duchamp (figura nr. 1), Improvisation 28 ('Improvizatie 28') de Wassily Kandinsky (figura nr. 2), si Les Demoiselles d'Avignon ('Domnisoarele din Avignon') de Pablo Picasso (figura nr. 3).

Figura nr. 1. Diagrama tactila dupa 'Nude Descending a Staircase No. 2' de Marcel Duchamp (reproducere cu acordul Optical TouchT, Publishers, New York)

Figura nr.     Diagrama tactila dupa 'Improvisation 28' de Wassily Kandinsky (reproducere cu acordul Optical TouchT, Publishers, New York)

Figura nr. 3. Diagrama tactila dupa 'Les Demoiselles d'Avignon' de Pablo Picasso (reproducere cu acordul Optical TouchT, Publishers, New York)

in privinta unor albume de arta cu imagini tactile, sondajele efectuate de Hatwell si Sarocchi, in randul unor nevazatori timpurii, evidentiaza cateva inconveniente: a) aceste albume de arta nu sunt consultate cu eficienta de o persoana nevazatoare decat in prezenta si cu ajutorul unui vazator, care ii ghideaza explorarea tactil-kinestezica a operei de arta redata in relief; b) utilizarea hartiei gofrate reduce eficacitatea tactila (multi nevazatori spun ca pe aceasta hartie nu pot citi braille-ul); c) absenta comentariilor descriptive din unele albume ii lasa perplex pe lectorii neavizati, iar non-stilizarea traseelor conduce la o intelegere anevoioasa si limitata a picturilor redate prin imagini tactile.

Vizite 'tactile' si ateliere pentru insusirea tehnicilor de explorare tactil-kinestezica a operelor de arta si a imaginilor tactile ale unor sculpturi sau picturi

1. Accesibilitatea deficientilor de vedere la muzee in Franta

Directia muzeelor din Franta a realizat o sinteza refe­ritoare la istoricul initiativelor si politicilor educationale privind accesul la cultura a persoanelor cu diferite deficiente, prin vizite la muzee, prin participarea la ateliere, la conferinte etc.

Astfel, intre 1946 si 1979 s-au concretizat cateva initiative dispersate. De exemplu, la Muzeul Luvru, la colectiile egiptene, au avut loc primele vizite tactile, pentru grupuri mici de persoane cu deficiente vizuale (circa 10 persoane intr-un grup). Treptat, aceste vizite au cuprins si alte colectii de arta.-In 1977 s-a creat o expozitie denumita 'Mainile care vad', destinata persoanelor nevazatoare, in cadrul atelierului pentru copii de la Centrul Pompidou. Aceasta expozitie a devenit itineranta in Franta si in alte tari europene, in 1979 s-a creat un spatiu special pentru deficientii de vedere la 'Cite des Sciences et de l'Industrie' din Paris.

Dupa 1980 politica educationala privind egalitatea acesului la cultura a persoanelor cu disabilitati a devenit tot mai coerenta si mai eficienta. Mentionam, in continuare, cele mai importante actiuni din cadrul acestei politici educationale, in

s-a creat Fondul de Interventie Culturala, care a a reunit la
Centrul Pompidou din Paris doua mese rotunde privind
practicile culturale ale nevazatorilor si persoanelor cu deficiente
de auz. incepand din anul 1980 a inceput transcrierea in braille a
unor brosuri in care se prezinta muzeele nationale franceze. In

se deschid primele expozitii tactile la muzeul Denon din
Chalons-sur-Saone. in perioada 1982-l986 s-au creat expozitii
tactile temporare la Paris, de catre departamentul sculpturilor din
muzeul Luvru la Palatul Tokyo, cu opere de arta din Evul
Mediu, secolul al XIV-lea si secolul al XlX-lea. in 1988 au loc
mai multe evenimente culturale, dintre care amintim cateva:
Colocviul international 'Muzee deschise pentru toate simturile',
organizat la Paris de Consiliul National al Muzeelor; expozitia
tactila itineranta 'Tissu-tact', organizata de mai multe muzee
fanceze; declansarea concursului pentru primirea persoanelor cu
deficiente vizuale in muzee, incepand din 1989, s-a marit in
mod progresiv accesibilitatea deficientilor de vedere in spatiile
muzeului Luvru.

Dupa 1990 s-a constientizat tot mai mult de catre autoritatile franceze si de catre personalul din muzee necesitatea accesului la cultura a persoanelor cu deficiente. O ancheta referitoare la 'muzeele fara exclusivitate' din 1992 a scos in evidenta faptul ca 24 de muzee primesc vizitatori cu deficiente vizuale, pentru ca o noua ancheta, din anul 1996, sa demonstreze accesul tot mai larg la muzee a persoanelor cu deficiente de vedere, astfel incat 117 muzee au avut vizitatori nevazatori si slab-vazatori. in anul 2000, numarul unor astfel de muzee din Franta a ajuns la 127, dintre care un numar de 124 au dispozitive speciale pentru facilitarea vizitelor realizate de persoanele cu deficiente vizuale.

incepand din 1991 s-au organizat stagii de formare pentru personalul din serviciile culturale ale muzeelor, in colaborare cu Scoala Nationala a Patrimoniului, iar in 1992 s-a editat si difuzat manualul Muzeele pentru toti, referitor la accesul la muzee a persoanelor cu disabilitati, destinat profesionistilor din muzee, in 1992 au avut loc si alte actiuni destinate accesului la muzee a deficientilor de vedere: s-a publicat o lista in braille cu 20 de muzee care primesc persoane cu deficiente vizuale; a aparut cartea cu imagini in relief a unor desene si picturi ale lui Picasso, editata de Muzeul Picasso in parteneriat cu Reuniunea Muzeelor Nationale si cu Fundatia Frantei; totodata, Reuniunea Nationala a Muzeelor a hotarat asigurarea gratuitatii pentru intrarea in muzee a persoanelor cu disabilitati, posesoare a unui certificat de invaliditate, si a insotitorilor acestora, precum si un tarif redus pentru vizitele-conferinte, la 34 de muzee nationale, in 1994 apare o noua editie in braille cu lista muzeelor accesibile deficientilor de vedere, cu un index pe regiuni, insumand 120 de muzee.

in 1995 s-a desfasurat cercetarea-actiune Toulouse/ Barcelona cu tema: 'Cecitatea si experienta estetica', prin colaborarea unor muzee, institutii pentru deficientii de vedere si universitati. Tot in 1995 s-a deschis la muzeul Luvru spatiul tactil in cadrul departamentului de sculpturi, iar la muzeele din zona Nord-Pas-de-Calais s-a creat o retea de muzee care a organizat vizite tactile la colectiile de sculpturi.

Anchetele intreprinse pe plan european privind accesul la muzee a persoanelor cu deficiente de vedere au surprins urmatoarele probleme esentiale: a) notiunea de accesibilitate evoca mai ales un ansamblu de dispozitive tehnice specifice diferitelor deficiente, care sa faciliteze accesul la muzee si desfasurarea vizitelor, participarea la ateliere, la conferinte etc.; b) accesibilitatea implica si o dimensiune simbolica fundamentala, care se refera la recunoasterea existentei persoanelor cu disabilitati si a drepturilor fundamentale ale acestora, afirmandu-se importanta si valoarea participarii lor

sociale; c) ideea necesitatii confortului in muzee, care se impune a fi mereu imbunatatit; d) ideea aportului cultural al accesibilitatii se refera la faptul ca personalul din muzee recunoaste dreptul persoanelor cu disabilitati de a avea acces la patrimoniul cultural comun, dar si a faptului ca pentru aceasta se impune un demers psihopedagogie si metodic, de nuanta specifica, al vizitelor, atelierelor, conferintelor etc; de asemenea, se impune o reinnoire a temelor acestor activitati muzeale.

Muzeele trebuie sa ofere deficientilor de vedere, ca si altor persoane cu cerinte speciale datorate unor disabilitati, cele mai bune conditii de primire si de efectuare a activitatilor (vizite, ateliere, conferinte), pentru a facilita intalnirea cu operele de arta, perceperea si intelegerea mesajelor acestora, oferindu-se momente de placere si de schimburi de opinii, de aprecieri cu alte persoane (cu deficiente sau valide). Deci, trebuie sa se creeze un confort fizic, ergonomie si psihic (intelectual si afectiv), distingandu-se trei momente-cheie: invitarea la muzeu, sosirea la muzeu si vizita propriu-zisa.

Diferite anchete au scos in evidenta doleantele persoanelor cu deficiente de vedere, ca si cele ale altor persoane cu disabilitati de alte genuri (deficienti de auz, deficienti motori etc). Astfel, in 1992, Departamentul pentru public al Directiei Muzeelor din Franta a lansat o ancheta privind accesibilitatea persoanelor cu disabilitati la institutiile muzeale, chestionarul fiind destinat unui numar de 1.500 de muzee. Participarea la aceasta ancheta a fost de trei ori mai rnare decat la ancheta precedenta din 1989, ceea ce demonstreaza sporirea interesului personalului din muzee fata de accesul la cultura al persoanelor cu disabilitati, problematica atat de complexa si de importata pentru sporirea calitatii vietii acestora. Esantionul muzeelor a fost ales dupa doua criterii: a) numarul mediu de vizitatori valizi si cu disabilitati dintr-un an (sub 10.000 de vizitatori, intre 10.000 si 25.000 de vizitatori si peste 25.000 de vizitatori); b) orientarea si specificul colectiilor muzeale: arte frumoase, istorie, arheologie, etnografie, istorie naturala, stiinta si tehnica.

in tabelul I sintetizam cateva rezultate ale unei investigatii privind facilitatile si ajutoarele specifice acordate persoanelor cu deficiente vizuale in cadrul vizitelor la muzee, datele fiind preluate dintr-o ancheta realizata in 1995 de Directia Muzeelor din Franta.

Tabelul I

Repartitia muzeelor in functie de serviciile si instrumentele de mediere oferite persoanelor cu deficiente vizuale (nevazatori si slab-vazatori) (Directia Muzeelor din Franta, 1995)

Personalul din muzee este constient de ameliorarile care trebuie aduse pentru sporirea gradului de acces la cultura a deficientilor de vedere, astfel incat sa se imbunatateasca toate aspectele ergonomice legate de intrarea in muzee, de iluminarea adecvata a spatiilor, utilizarea indicatoarelor in braille, optimizarea functionalitatii spatiilor de repaus, imbunatatirea acusticii din salile destinate vizitelor tactile, expozitiilor, atelierelor si conferintelor.

1.1. Vizite tactile si ateliere de modelaj la Muzeul Rodin

Pentru a ilustra utilitatea atelierelor destinate invatarii tehnicilor de explorare tactil-kinestezica a unor sculpturi si realizarea de catre subiectii deficienti vizuali a unor produse de nuanta artistica prin modelaj, redam esenta unor experiente realizate la Muzeul Rodin, in cadrul unui proiect pedagogic comun cu Institut National des Jeunes Aveugles (I.N.J.A.) din Paris, privind accesul la muzee a elevilor nevazatori si slab-vazatori. Astfel, Fran9ois (1998, p. 129) arata ca dupa anul 1990, Muzeul Rodin a organizat 'vizite tactile' pentru elevi si adulti nevazatori, in zilele de luni, cand muzeul era inchis pentru publicul larg. in acest cadru s-a derulat si proiectul 'clasa-sculptura', care viza cicluri de 'Vizite tactile' si ateliere de modelaj, initiind elevii deficienti vizuali in domeniul principiilor fundamentale ale sculpturii (notiuni referitoare la echilibru, proportii si compozitie). Aceste cicluri se derulau pe parcursul a cinci sedinte pentru fiecare clasa, analizandu-se progresiv expresiile fetelor, pozitia si miscarea corpului si compozitia grupurilor sculptate. Trei dintre aceste sedinte au fost urmate de activitati de modelaj intr-un atelier din cadrul muzeului. Animatorii plasticieni din muzeu ofereau elevilor informatii referitoare la istoricul si tehnica sculpturilor, precum si la diversele aspecte ale istoriei artei, ale curentelor artistice, informatii generale despre arta etc.

Redam, in continuare, esenta derularii proiectului in cadrul celor cinci sedinte.

a) Prima sedinta a constat in evocarea marilor etape ale
istoriei sculpturii, pornind de la mulajele prezente la I.N.J.A.

Astfel, dupa prezentarea elevilor si animatorilor plasticieni, s-a trecut la prezentarea istorica a operelor si la initierea fiecarui elev in explorarea tactil-kinestezica a unei sculpturi.

b)      A doua sedinta a avut ca obiectiv cunoasterea genera­
la de catre elevi a muzeului si a operei lui Rodin, initiindu-i in
explorarea tactila a sculpturilor din bronz, selectandu-se sase-opt
opere. S-a prezentat, mai intai, hotelul Biron, pe baza unui pliant
tactil si a reperarii localizarii in spatiu. Apoi s-a insistat asupra
faptului ca vizitele 'tactile' trebuie sa corespunda unei logici a
parcursului muzeal, care este necesara pentru a permite
descoperirea si intelegerea operei. Au fost antrenate procedeele
specifice explorarii tactil-kinestezice a bustului sculpturilor, a
corpului in intregime si apoi a grupului sculptat. Printre operele
explorate tactil-kinestezic au fost: Jean-Baptiste Rodin (tatal
sculptorului), Eustache de St. Pierre (studiu), Ganditorul.

c)       A treia sedinta din cadrul vizitei 'tactile' a avut ca
scop descoperirea de catre elevi a expresiilor fetelor, prin
studierea catorva busturi, precum: Jean-Baptiste Rodin, Mignon,
Capul Sfantului loan Botezatorul, Strigatul.

d)      A patra sedinta a constat in explorarea tactil-
kinestezica a corpului in intregime si a operelor fragmentate,
urmarindu-se descoperirea de catre elevi a proportiilor si
echilibrului corpurilor umane sculptate si ca, de fapt, corpul
este un alt vector al exprimarii sentimentelor. Pentru aceasta s-
au explorat tactil: Toaleta lui Venus, Martirul, Ganditorul, Jean
d'Aire (studiu) si alte sculpturi. Pornind de la explorarea tactil-
kinestezica a unor asemenea sculpturi, aceasta sedinta s-a axat
pe studierea operelor cu scopul de a se analiza diferite pozitii ale
corpurilor si ale diverselor parti ale corpurilor. Astfel, s-a
urmarit:

recunoasterea tactila a axelor de reper pe intregul corp;

analiza pozitiei corpului, evocandu-se pozitiile corpurilor din sculpturile clasice, comparativ cu cele din perioada Renasterii (de exemplu 'Sclavul' de Michelangelo, care este accesibil in spatiul tactil din Muzeul Luvru);

notiunea de echilibru in raport cu pozitia corpului, elevii urmand sa inteleaga cum se realizeaza echilibrul corpului prin punctul sau punctele de sprijin;

descoperirea repartizarii volumelor si notiunea de contrabalansare, pentru pastrarea echilibrului; gasirea centrului de gravitatie si importanta piciorului de sprijin;

problemele de echilibru, importanta armaturii; rolul soclului ca punct de sprijin;

descoperirea si perceperea, 'simtirea' tensiunilor, a torsiunilor corpului, pentru a intelege cum exprima Rodin un sentiment, o actiune in curs de desfasurare, elevii interpretand miscarea, semnificatia unei pozitii, a unei atitudini.

Pe parcursul realizarii de catre elevi a unor sculpturi din lut, prin activitatile si exercitiile din atelierul de modelaj se urmaresc, de asemenea, si o parte dintre obiectivele mentionate mai sus.

e) in cadrul celei de a cincea sedinte, in maximum 30 de minute, trebuie sa se realizeaze de catre fiecare elev recunoas­terea tactil-kinestezica a unei opere pe care a ales-o, studiind cu animatorul principiile sculpturii respective. Acest obiectiv se urmareste si in cadrul atelierului de modelaj.

insusirea unor procedee de - recunoastere tactila s-a dovedit posibila si foarte utila pentru elevii nevazatori. Aceasta recunoastere a formelor geometrice, a volumelor, prin simtul tactil-kinestezic permite o mai buna memorare a senzatiilor traite pe parcursul explorarii sculpturilor, ceea ce se

concretizeaza apoi in desfasurarea cu succes a activitatilor de modelaj in lut.

1. Spatiul tactil si atelierele destinate deficientilor vizuali la Muzeul Luvru

Prin crearea 'spatiului tactif prin vizite si prin atelierele destinate deficientilor vizuali in cadrul Muzeului Luvru se urmareste largirea accesului la cultura a acestor persoane. Colectiile permanente si expozitiile temporare sunt accesibile slab-vazatorilor, intrarea fiind libera pentru acestia si pentru insotitor. Vizitele sunt organizate pentru grupuri mici, in zilele de marti, cand muzeul este inchis pentru marele public.

Spatiul tactil este organizat in departamentul sculpturilor din aria Denon, prin oferirea spre explorare tactil-kinestezica a unui numar de douazeci de mulaje ale unora dintre cele mai celebre opere sculpturale franceze si italiene din cadrul muzeului Luvru, opere realizate in secolele XI-XDC. Mentionam cateva dintre acestea: Sfantul Mihail doborand dragonul (Bourgongne, secolul al Xll-lea, originalul in piatra); Fecioara si pruncul (Ile-de-France, secolul al XlV-lea, originalul in marmora); Charles V, regele Frantei (Ile-de-France, secolul al XlV-lea, originalul in piatra); Sclav rebel de Michelangelo (Italia, Roma, secolul al XVI-lea, originalul in marmora); Jaguar devorand un iepure de Antoine-Louis Barye (Franta, secolul al XlX-lea, originalul in bronz).

Persoanelor nevazatoare li se pun la dispozitie, spre a fi explorate tactil, esantioane din materialul din care sunt realizate sculpturile originale, precum si dosare cu 20 de fise de prezentare a sculpturilor, scrise in braille sau cu caractere marite. Fiecare fisa contine o descriere a operei, punand accent pe aspectele cele mai semnificative ale acesteia, urmata* de scurte note referitoare la plasarea operei in contextul istoric, subliniindu-se importanta ei pentru istoria artei. De asemenea, nevazatorilor li se ofera si un audio-ghid cu claviatura in braille, dandu-li-se, astfel, posibilitatea audierii comentariilor asupra operelor explorate tactil.

Serviciul cultural din Muzeul Luvru organizeaza, in plus, vizite si ateliere pedagogice specializate pentru persoanele care doresc sa dobandeasca o mai buna cunoastere a operelor si a tehnicilor de realizare a acestora.

Servicii educative in muzeele din Belgia

incepand din anul 1970, Muzeul Regal de Arta si Istorie din Bruxelles a lansat in cadrul serviciilor educative asa-numitul Muzeu pentu nevazatori. Spatiul Muzeului pentru nevazatori, in care sunt expozitii temporare, este accesibil tuturor vizitatorilor. Primirea in muzeu a vizitatorilor nevazatori si slab-vazatori a suscitat un real interes, atat din partea personalului educativ, cat si a celui stiintific (Vonbeveron, 2000).

Pentru o mai buna organizare a activitatilor, mai ales a vizitelor tactile, s-a constatat ca este mai indicat sa se repartizeze vizitatorii in raport cu gradul si cu specificul deficientei vizuale, colaborandu-se cu insotitorii acestora. Este important sa se cunoasca tipul vederii slabe (vedere tubulara, ' datorata glaucomului, vedere 'cetoasa', datorata cataractei etc.), iar in cazul nevazatorilor - daca este vorba de cecitate congenitala sau dobandita. Toate aceste informatii permit sa se adapteze comentariile si modalitatile de explorare a operelor de arta si a altor obiecte din muzeu, pentru ca fiecare vizitator sa le descopere in ritmul sau propriu. Aceasta flexibilitate si contactul direct care se stabileste cu ghidul, recunoasterea vocii acestuia, de la o expozitie la alta, erau preferate comentariilor preinregis-trate pe banda magnetica.

Serviciile educative si culturale francofone si flamande din cadrul muzeului organizeaza in fiecare an expozitii temporare, cu durata de cateva luni,- organizeaza vizite tactile, ateliere si conferinte. Independent de expozitiile temporare au fost amenajate doua spatii speciale in cadrul colectiilor permanente cu obiecte din India si din Orientul Apropiat.

Dintre expozitiile organizate la Muzeul pentru nevazatori, incepand din 1970, aminitim: 'Arta pentru

nevazatori' (1970); 'Animalele in arta' (1973); 'Imaginea lui Budha' (1979); 'Catedrala' (1981); 'Trilogia femeii' (1982); 'Imagini ale divinitatilor hinduse' (1985); 'Animal sacru, animal simbol' (1986); 'Insula Pastelui - o enigma' (1989); 'Rimambelle. Copilul in arta si in traditiile populare' (1990); 'Arta stepelor' (1991); 'Netzuke. O Japonie in miniatura' (1995, 1996); 'Galo-romanii in Belgia' (1997); 'Drumul cristalului: vase si sculpturi din perioada 1950-l980' (1998); 'Din Orient spre Occident. Excursii pe drumul matasii' (1999).

Pentru vizitele la expozitiile temporare, in decurs de un an, serviciul educativ francofon organizeaza aproximativ 50 de vizite, ceea ce inseamna ca la muzeu vin aproximativ 200 de vizitatori cu deficiente vizuale, echipa ghizilor rezervandu-si pentru acest tip de vizite 25 de zile. Activitatea se organizeaza si se desfasoara inclusiv pentru o singura persoana, dar cel mai adesea pentru grupe mici, formate din patru sau cinci persoane. Pentru facilitarea intelegerii obiectelor percepute de persoanele cu deficiente vizuale si a explicatiilor oferite de ghid, se poate recurge la machete, mulaje, planse in relief realizate dupa procedeul Minolta, inregistari sonore etc. Obiectele de mici dimensiuni sau cele foarte valoroase, aflate in vitrine, sunt puse pe o masa spre a fi explorate tactil-kinestezic de grupuri mici, formate din trei pana la cinci persoane. Operele de dimensiuni mari sunt prezentate in diferitele sali ale muzeului, avand etichete scrise in braille. Pentru slab-vazatori, sunt puse la dispozitie lupe. Problemele care s-au pus si continua sa se puna vizeaza: operele care trebuie selectate pentru explorare; materia­lul didactic complementar; mijloacele de mediere necesare; amenajarea spatiilor muzeale.

Explorarea directa tactil-kinestezica este permisa pentru unele piese din Egipt, mobilierul din secolul al XV-lea si al XVI-lea, ceramicile europene etc. Conservarea patrimoniului necesita o atingere sensibila si limitata a operelor, explorarea tactil-kinestezica si manipularea acestora fiind rezervata doar persoanelor cu deficiente vizuale, in special nevazatorilor. Toate

piesele policrome, cele din pietre poroase, din lemn fragil sunt excluse de la explorarea tactil-kinestezica, pentru a se putea conserva in conditii bune.

Un criteriu important al selectarii operelor care sunt explorate tactil-kinestezic este 'lizibilitatea tactila' a acestora. Un prim aspect il reprezinta dimensiunile operei. Vizitatorul nevazator trebuie sa poata descoperi opera atat global, cat si in detaliu, stand intr-o pozitie confortabila. Se exclud, deci, operele foarte mari sau foarte mici daca nu i se ofera vizitatorului posibilitatea unei descoperiri tactil-kinestezice progresive a marimii reale a obiectului, facand apel la secvente exploratorii intermediare. Etapele intermediare propuse pentru descoperirea unei opere impun apelarea la un material didactic specific (machete, mulaje, imagini tactile), precum si la o documentare anexata tematicii vizitei, documentare ce rezida in cataloage, pliante si etichete in braille sau cu caractere marite, casete audio.

Prin vizitarea expozitiilor, persoanele cu deficiente de vedere iau cunostinta despre doua metode fundamentale de creare a unei opere sculpturale in trei dimensiuni: a) realizarea operei dintr-un bloc de piatra, marmora sau lemn in marime naturala; b) elaborarea prin diferite tehnici a unei forme dintr-un material maleabil, cum ar fi lutul, sau din diferite metale.

Dupa ce constata ca este achizitionata cunoasterea materialelor, cei care organizeaza expozitiile se orienteaza spre teme specifice istoriei artei, in derularea cronologica si in diversitatea geografica. Astfel, de exemplu, in acest mod a fost organizata expozitia 'Fetele care vorbesc'. Studierea fetei apare, in acelasi timp, ca o sinteza a obiectivelor din unele expozitii precedente, deoarece toate materialele erau asemana­toare, si ca o noua modalitate exploratorie pentru abordarea antropologica, sociologica si psihologica a formelor. Aceasta abordare complexa este posibila deoarece fata umana este prezentata in diversitatea sa geografica, precum si in evolutia sa istorica, muzeul dispunand de 60 de opere de pe cinci continente. Cu aceasta ocazie, vizitatorii au avut prilejul sa

compare conceptiile plastice ale marilor civilizatii ale lumii: din Egipt pana in Extremul Orient, trecand prin etapa greco-romana care a pus accentul pe 'gramatica portretului realist si umanist', in timp ce din America precolumbiana pana la Africa si Oceania 'portretul se dezarticuleaza pentru a se imbogati cu simboluri sau cu ritualuri' (Ruyssinck, 1989). Prin maniera de realizare a fetelor umane se exprima o atitudine fata de societate, fata de zeitati si fata de moarte.

Tot o abordare complexa istorica, antropologica, sociologica, psihologica si estetica - s-a realizat si cu prilejul expozitiei 'Trilogia Femeii' (1982). Expozitia a avut ca scop reliefarea diverselor reprezentari plastice ale femeii si analiza evolutiei acestora, atat pe plan estetic, cat si pe plan istoric, in legatura cu diferitele statusuri si roluri sociale pe care le-a avut femeia, din preistorie pana in zilele noastre. Expozitia a cautat sa ilustreze trei functii majore care decurg mai ales din Darticularitatile biologico-morfologice ale femeii: femeia mama, femeia curtezana si femeia ca persoana. Din negura vremurilor, femeia simboliza fecunditatea, ca marturie fiind accentuarea

)ldurilor si a sanilor - ca simboluri ale acestei fecunditati, serele realizate in Grecia, in care este redata femeia, in mare jarte pun accentul pe contrastul dintre aceasta fiinta care este

ivita ca fiind 'sexul slab' si barbat, care este redat ca srezentant al unei societati in care acesta are statusuri si roluri

jciale dominante. Dar creatiile plastice din Grecia exprima si lungul drum parcurs de femeie pentru dobandirea unor drepturi. Ilustrat in arta, acest drum este redat prin accesul tot mai evident al corpului femeii la conceptul de frumusete plastica, rezervat mult timp barbatului. Corpul feminin simbolizeaza tot mai frecvent si mai relevant delicatetea, supletea, bogatia starilor afective, in timp ce redarea plastica a corpului masculin exprima notiunea de forta, tensiune musculara, nervozitate.

O dificultate a realizarii cu succes a vizitelor tactile consta in lentoarea explorarii, precum si in absenta cunostintelor de istoria artei pentru cea mai mare parte a vizitatorilor, deci in

absenta referintelor necesare intelegerii mesajului cognitiv si emotional-estetic al operelor.

Experienta dobandita a aratat ca spatiul salilor in care se amplaseaza expozitiile are o mare importanta pentru buna desfasurare a vizitelor. Persoanele cu deficiente de vedere apreciaza modul de expunere a obiectelor in cadrul respectivelor spatii muzeale. De asemenea, aceste persoane sunt sensibile la calitatea prezentarii obiectelor de catre ghid. S-a constatat ca vizitele efectuate cu slab-vazatorii pot fi, adesea, derutante pentru ghid. Pentru acesta, este dificil sa stie ceea ce realmente au perceput slab-vazatorii si in ce conditii ar percepe mai bine obiectele explorate prin punerea in lucru a resturilor de vedere de care acesti subiecti dispun. Mai ales la inceputul vizitelor, unii slab-vazatori refuza sa apeleze si la explorarea tactil-kinestezica a obiectelor, pentru a-si completa informatiile culese pe cale vizuala.

Ghidul conduce nevazatorii de la un obiect la altul, dand explicatiile necesare. Pentru a conduce explorarea tactil-kinestezica, ghidul va utiliza notiuni spatiale ca 'la stanga, la dreapta, inainte, inapoi, sus, jos'. Se va insista asupra necesitatii ca mai intai sa se exploreze global obiectul de arta si apoi pe detalii, propunandu-se o explorare continua a obiectului. Vizitele tactile cer din partea nevazatorilor o concentrare maxima a atentiei. Unele persoane invoca limitele capacitatilor proprii de explorare tactil-kinestezica, manifestand o stare de oboseala. Pentru evitarea acesteia se recomanda sa nu se exploreze prea multe obiecte in cadrul unei singure vizite tactile si, de asemenea, sa nu existe o monotonie a suprafetelor si a materialelor. Pentru a se face apel la memorie, daca tema vizitei tactile permite, se va relua explorarea unui obiect expus in vizita anterioara.

Vizitele ghidate sunt concepute astfel incat un animator sa ia in grija un grup mic, de aproximativ cinci persoane, astfel incat, cu prilejul fiecarei vizite, persoanele cu deficiente de

vedere sa obtina un maximum de beneficiu din descoperirea operelor de arta.

3. Experiente italiene privind accesul la muzee al persoanelor cu deficiente vizuale

Dintre experientele italiene destinate accesului la muzee al persoanelor cu deficiente vizuale amintim: Muzeul tactil de pictura antica si moderna 'Anteros' din cadrul Institutului pentru nevazatori 'Francesco Cavazza' din Bologna; vizitele tactile din cadrul unor muzee, precum muzeul 'Homer' din Ancona si muzeul 'Egizio' din Torino; initiativele demarate in Torino de Asociatia 'Tactile Vision Onlus'; proiectul 'Venetia pentru toti'.

a)Muzeul 'Anteros' din cadrul Institutului pentru nevazatori 'Francesco Cavazza ' din Bologna a pus la dispozi­tia nevazatorilor itinerarii didactice, prin vizite tactile, pentru cunoasterea unor picturi antice si moderne. Pentru perceperea tactil-kinestezica a picturilor s-a realizat, prin tehnici speciale, redarea acestora prin basoreliefuri tridimensionale. Redarea prin basoreliefuri a picturilor permite nevazatorilor ca prin explorarea tactila sa realizeze o buna perceptie a formelor, fara sa se piarda viziunea de ansamblu. Pentru fiecare opera este prevazuta o explorare dirijata, astfel incat sa ii permita nevazatorului sa inteleaga sensul, semnificatia elementelor componente ale picturii. Astfel, exista si posibilitatea sesizarii valorii estetice a diferitelor parti componente ale picturii reproduse prin basorelief, punandu-se accent pe capacitatile integrative si pe imaginatia persoanelor nevazatoare.

b) Muzeul tactil 'Homer' din Ancona are trei colectij: o colectie contine reproduceri in gips ale unora dintre cele mai celebre sculpturi din toate timpurile; o alta colectie cuprinde opere originale ale unor artisti contemporani, iar a treia contine modele ale unor opere arhitecturale, usor accesibile pe baza simtului tactil-kinestezic. Muzeul este prevazut cu un sistem de orientare sonora, pentru a permite nevazatorilor sa efectueze

vizite autonome, in grup sau individual. In medie, intr-un an sunt 3.000 de vizitatori cu deficiente de vedere. Responsabilii muzeului au incercat sa faca posibile in mai mare masura vizitele individuale, pentru ca cele in grup sunt, in general, rapide si superficiale.

c)       Muzeul 'Egizio ' din Torino ofera publicului o colec­
tie de mare interes privind arta si civilizatia egiptenilor antici.
Primele initiative referitoare la accesul nevazatorilor la statui din
Egiptul antic dateaza din 1988, cand s-a inaugurat un itinerar
tactil, insotit de o carte cu imagini tactile (desene in relief),
realizate pe hartrie cu microcapsule, ale fiecareia dintre statuile
care puteau fi explorate tactil-kinestezic. De asemenea, li se pun
la dispozitie informatii inregistrate pe caseta audio, despre
statuile respective. Nevazatorii pot explora, individual sau in
grup, circa 10 statui, fiind condusi de muzeografi specializati
pentru vizitele tactile, care ii ajuta sa exploreze tactil-kinestezic
partile din statui care au maxima valoare informationala si le
dau explicatiile necesare.

d)      Proiectul 'Venetia pentru toti' a pornit de la ideea ca
Venetia - un adevarat oras-muzeu, cu numeroase edificii
cultural-artistice -, sa poata fi vizitata si de persoanele cu
disabilitati, inclusiv de cei cu deficiente vizuale. Pentru acestia
din urma au fost realizate carti cu desene in relief, reprezentand
diferite zone ale Venetiei, carti ce se pot procura de la agentiile
de turism. De asemenea, s-a asigurat accesul la cele mai
renumite muzee, prin vizite tactile, ateliere si conferinte
destinate nevazatorilor si slab-vazatorilor.

3. Perceperea si reprezentarea mintala a sculpturilor de catre persoanele cu deficiente vizuale

Vederea si simtul tactil-kinestezic joaca un rol important in interactiunea omului cu lumea exterioara si in cunoasterea acesteia. Modalitatea vizuala de receptare a informatiilor ii

permite persoanei sa isi reprezinte direct si global mediul apropiat si cel indepartat.

Privata de vedere, persoana nevazatoare recurge in mod preponderent la modalitatea tactil-kinestezica pentru receptarea informatiilor despre mediul inconjurator. Aceasta modalitate de receptare este mai lenta decat cea vizuala si aduce informatii parcelare, relativ separate despre obiecte si dintr-un camp perceptiv limitat. Transferurile intermodale, care implica si vazul, au un rol adaptativ major, caci ele permit o invatare mai eficienta, mai economica, si asigura o cunoastere coerenta si unificata a lumii, in absenta vederii, transferurile intermodale sunt limitate si, adesea, mai putin eficiente (Hatwell, 1996; Portalier, 1999). Persoanele cu cecitate congenitala sau dobandita timpuriu fac apel la alte cai pentru a ajunge la aceeasi organizare spatiala ca persoanele vazatoare. Construirea relatiilor spatiale ale unui obiect, in absenta vederii, presupune punerea in lucru a unor mecanisme distincte, bazate pe tratarea informatiilor culese pe cale tactil-kinestezica din mediul apropiat si pe cale auditiva - din mediul indepartat. Pentru coordonarea informatiilor culese tactil-kinestezic, persoanele nevazatoare trebuie sa faca apel la invatarea verbala pentru a surprinde si a intelege relatiile spatiale si chiar pentru identificarea unor obiecte (Martinez-Sarocchi, 1998). Persoana nevazatoare este obligata sa desfasoare o activitate mintala laborioasa pentru a reconstrui, pe cale tactil-kinestezica, putin cate putin, imaginea perceptiva, in pofida caracterului sau secvential, explorarea tactil-kinestezica ii poate permite nevazatorului sa obtina reprezentari mintale relativ adecvate, gratie punerii in lucru a unor tehnici si strategii specifice de invatare. Dar, persoanele nevazatoare au nevoie de referinte verbale pentru a se orienta in explorarea tactil-kinestezica si pentru a-si forma reprezentari despre obiectul perceput prin aceasta modalitate.

Accesibilitatea materiala a sculpturilor, in general a operelor tridimensionale, ne-ar putea face sa credem ca

prezentarea lor pentru a fi percepute de nevazatori nu ar necesita nici o adaptare speciala. Dar practicile muzeale de acest gen au evidentiat doua categorii mari de probleme: unele puse de sculptori, de muzeografi, de responsabilii cu conservarea operelor, iar alte probleme puse de nevazatorii insisi. Hatwell si Sarocchi (2000) au realizat o sinteza a acestor probleme.

3.1. Probleme ridicate de sculptori, de muzeografi si de responsabilii cu conservarea sculpturilor

Unii sculptori sunt reticenti in a lasa operele lor sa-si piarda din ceea ce lumina aduce in plus perceperii creatiilor lor. in acest sens, mentionam, de exemplu, limitarea evidenta a receptarii mesajului si a emotiei estetice prin perceperea tactil-kinestezica a unei sculpturi ca Zbor - spatiu si lumina realizata de Constantin Lucaci (figura nr. 4). Aceasta sculptura este conceputa pentru un 'art-spectacol', deoarece 'capteaza si reda intr-un mod capricios lumina, antrenand-o intr-un sistem general de miscare' (Rus, 2000). Acelasi gen de limitari in receptarea anumitor semnificatii si in trairea unei autentice emotii estetice le gasim si in cazul sculpturii 'Studenta'¹ a renumitului artist Ion Vlasiu (figura nr. 5), 'opera modelata cu delicatete pe care aluneca lumina, descoperind sufletul sensibil al unei fete' (Laptoiu, 1974).

Responsabilii cu patrimoniul si conservarea operelor de arta considera ca pentru o mare parte din sculpturi, datorita caracteristicilor materialului din care sunt realizate, exista pericolul alterarii prin explorarea tactila, datorita efectelor transpiratiei. Reticentele respective au condus la gasirea unor solutii, astfel incat si nevazatorii sa aiba acces la operele sculpturale. Dintre acestea le amintim pe cele mai uzuale. Astfel, mai ales in unele muzee regionale (zonale), cum ar fi muzeele etnografice, s-au propus itinerarii speciale, jalonate prin ghiduri in braille pentru nevazatori sau scrise cu caractere marite pentru slab-vazatori.

Figura nr. 4. Constantin Lucaci, 'Zbor - spatiu si luminff''

Figura nr. 5. Ion Vlasiu, 'Studenta'

Dar, totodata, au fost amenajate si asa-numite 'spatii tactile', respectiv sali speciale pentru nevazatori si slab-vazatori, in numeroase muzee de arta, precum: Metropolitan Museum of Art din New York, Muzeul Luvru, Muzeul Rodin, Muzeul Regal din Bruxelles, Muzeul Ciudad din Barcelona, Muzeul de Egiptologie din Torino, Muzeul Anteros din Bologna, Muzeul Omero din Ancona, British Museum din Londra, Muzeul Memorial Regal Albert din Exeter, Muzeul National din Scotia etc. in unele dintre muzee, cum este, de exemplu, Muzeul de Egiptologie din Torino, accesul nevazatorilor la cunoasterea sculpturilor este direct, permitandu-li-se explorarea tactil-kinestezica a acestora, in original, dar in alte muzee sunt explorate tactil copii (mulaje) ale operelor originale, realizate din gips sau rasini speciale (de exemplu, mulaje dupa unele sculpturi celebre, la Muzeul Luvru sau dupa 'Frizele din Parthenon', la British Museum).

Informatiile culese de nevazatori prin explorarea tactil-kinestezica a acestor produse sculpturale sunt completate de cele obtinute, pentru fiecare opera, prin intermediul comentariilor din ghidurile scrise in braille sau cu caractere marite, precum si prin comentariile audio, receptate prin casti, in alte cazuri, precum cel al 'Frizelor din Parthenon', explorarea reproducerilor acestora se poate realiza alternativ cu explorarea imaginilor tactile ale fiecarei frize, in care se redau elementele cu maxima valoare informationala, precum si comentarii scrise in braille. Imaginile tactile si comentariile faciliteaza receptarea mai adecvata a fiecarei copii a frizelor.

3. Probleme referitoare la perceperea si reprezentarea mintala a sculpturilor de catre nevazatori *

Simtul tactil-kinestezic are limite in perceperea si intelegerea spatiului tridimensional si a caracteristicilor spatiale. Pentru nevazatori, o prima problema o ridica perceperea texturii si intelegerea semnificatiilor sculpturilor, in unele muzee li se impune nevazatorilor sa poarte manusi fine pentru protejarea

sculpturilor explorate tactil, ceea ce limiteaza mult perceperea texturii, a specificului acesteia. Dar si explorarea directa a reproducerilor din gips sau rasini ridica probleme pentru perceperea si intelegerea unor elemente semnificative ale sculpturilor. Astfel, ne putem intreba cum se poate desprinde semnificatia unor falduri, a unor unduiri fine realizate in piatra sau in marmora, prin care sculptorul doreste sa evoce fluturarea unei piese vestimentare de matase, in timp ce pentru un nevazator, care exploreaza sculptura, caracteristicile texturii respective pot sa fie simtite ca fiind mai 'agresive' decat crestele unor munti dintr-o carte de geografie realizata in relief? in cadrul unei investigatii (Hatwell si Sarocchi, 2000) prin care s-a propus explorarea tactila a unor statui galo-romane, s-a constatat dificultatea persoanelor cu cecitate congenitala sau dobandita timpuriu de a accepta ca aceeasi textura ar putea reprezenta fata, parul si imbracamintea, chiar daca formele sculpturale sunt specifice.

Aprehensiunea tactila a formelor ridica, de asemenea, multe probleme, deoarece simtul tactil-kinestezic este mai putin adaptat acestei proprietati a sculpturilor decat vederea. Dificultatile perceptiei pot proveni si din tehnica artistului. Sculpturile in care diferite detalii, ce nu servesc intelegerii formei, sunt suprimate faciliteaza explorarea tactil-kinestezica si intelegerea semnificatiilor sculpturii. Dar, in numeroase cazuri, persoanele nevazatoare abandoneaza explorarea unei sculpturi in momentul in care, incercand sa descifreze detaliile, constienti­zeaza ca nu pot realiza sinteza necesara pentru intelegerea semnificatiei sculpturii. De exemplu, unii nevazatori care viziteaza Muzeul Rodin abandoneaza explorarea sculpturilor lui Camile Claudel in momentul in care incearca sa descopere diferite detalii, constientizand imposibilitatea receptarii acestora prin pipait, avand senzatia ca degetele mainilor s-ar pierde in aceste detalii.

Importante dificultati sunt legate de codarea necesara pentru interpretarea informatiei evidentiata prin formele

sculpturii. Astfel de dificultati pot fi atenuate prin intermediul unor informatii initiale despre sculptura, in ansamblu, si despre anumite detalii ale acesteia. Informatiile initiale contribuie la descoperirea semnificatiei diferitelor elemente ale sculpturii, precum postura personajului redat, expresia fetei, semnificatia gesturilor in raport cu pozitia mainilor etc.

Persoanele nevazatoare au, de asemenea, dificultati in recunoasterea busturilor din operele galo-romane, care depasesc dimensiunea reala de aproximativ 1,5 ori, ceea ce presupune depunerea unor eforturi mari in explorarea sculpturilor si in formarea unor imagini mintale unitare.

O cercetare interesanta privind particularitatile reprezen­tarilor mintale ale unor sculpturi percepute de nevazatori si slab vazatori in comparatie cu vazatorii a fost realizata de Michaux (1999), cu prilejul unei expozitii tactile a operelor de arta, intitulata L 'art au toucher ('Arta pentru pipait'), organizata la Muzeul din Louvain-la-Neuve (Belgia). Aceasta expozitie a fost conceputa in mod special pentru ca persoanele nevazatoare sa poata percepe toate sculpturile prin explorare tactila, si cuprindea doua sectiuni: prima, intitulata 'Artesens, de Venus de Lespugue au Penseur de Rodin' ('Artesens, de la Venus de Lespugues la Ganditorul de Rodin') urmarea punerea in evidenta a caracteristicilor unor statui, reproduse in rasina, apartinand diferitelor curente artistice; a doua sectiune, denumita '13 sculpteurs d'aujourd'huf ('13 sculptori de astazi'), prezenta 13 opere contemporane ale unor artisti belgieni, realizate din materiale 'moderne' (cauciuc, aluminiu, cupru). Subiectii investigati - nevazatori, slab-vazatori si vazatori - au fost evaluati in raport cu: a) calitatea descrierii verbale a fiecarei sculpturi percepute; b) cunoasterea caracteristicilor fiecarei opere.

in ceea ce priveste calitatea descrierilor, rezultatele, luate global, nu au evidentiat diferente semnificative intre loturile de subiecti in ceea ce priveste numarul elementelor descrise vebal, pentru cele doua sectiuni ale expozitiei.

In pofida marii diversitati de opere expuse, nu s-au observat diferente in ceea ce priveste frecventa diferitelor elemente descriptive redate de cele trei loturi. Variatiile sunt mai mult individuale, in general, cele trei loturi de subiecti descriu mai detaliat operele sectiunii contemporane.

S-au evidentiat, totusi, urmatoarele particularitati in privinta calitatii descrierilor.

a)          pentru operele 'vechi', persoanele vazatoare
descriu, in primul rand, proprietatile fizice generale
ale unei sculpturi; de asemenea, persoanele slab-
vazatoare tind sa descrie aceste proprietati mai mult
decat persoanele nevazatoare;

b)         in ceea ce priveste sculpturile moderne, s-a constatat
ca vazatorii descriu, in primul rand, proprietatile
fizice generale cu o mai mare frecventa decat
persoanele slab vazatoare si cele nevazatoare.

In privinta cunoasterii caracteristicilor fiecarei opere, s-au evidentiat urmatoarele aspecte:

a)         pentru operele vechi, scorurile obtinute privind
caracteristicile generale, cele de detaliu si cele
vizand expresiile comportamentale nu difera
semnificativ intre cele trei loturi de subiecti;

b)        s-a evidentiat o diferenta semnificativa intre loturi in
privinta operelor contemporane, in sensul ca
persoanele vazatoare si slab-vazatoare redau mai
multe caracteristici generale ale sculpturilor decat
persoanele nevazatoare.

Investigatia realizata de Michaux a pus in evidenta diferente importante intre reprezentarile mintale ale sculpturilor in cazul persoanelor vazatoare si a celor cu deficiente vizuale (slab-vazatori si nevazatori). Acest lucru este firesc daca ne gandim la faptul ca vederea permite obtinerea instantanee a informatiilor privind culoarea, profunzimea si dimensiunea obiectelor. Persoanele nevazatoare au nevoie de referenti verbali pentru a se orienta in explorarea tactila si pentru a-si facilita

reprezentarea mintala a sculpturilor, in pofida caracterului secvential, explorarea tactil-kinestezica permite, totusi, acestor persoane sa-si formeze imagini mintale relativ adecvate ale sculpturilor explorate pe baza unor strategii tactil-kinestezice eficiente, dobandite prin exercitiu, prin invatare. Majoritatea informatiilor privind operele de arta sunt dobandite pe parcursul scolarizarii, in cadrul unor discipline precum istoria artei, desenul, prin activitati de modelaj, precum si in cadrul unor ateliere de arta si prin vizite efectuate in muzee. Aceste cunostiinte se imbogatesc si prin schimburile de informatii dintre persoanele vazatoare si cele cu deficiente vizuale. Desigur, si in cadrul expozitiilor tactile se pot realiza schimburi de informatii si experiente in domeniul artelor plastice in cadru unui tandem vazator-nevazator. O persoana vazatoare ghideaza explorarea si descrie sculptura care este explorata tactil-kinestezic de persoana cu deficienta vizuala.

in concluzie, credem ca merita sa fie puse in lucru toate modalitatile care urmaresc optimizarea accesului la muzee a persoanelor cu deficiente vizuale, reducandu-se decalajul dintre vazatori si nevazatori in ceea ce priveste cunoasterea specificu­lui unor curente artistice, cunoasterea particularitatilor unor picturi si sculpturi si chiar in sfera experientelor estetice, facilitandu-se asocierea aspectului cognitiv cu cel artistic.

Bibliografie

Edman, P. (1992), Tactile graphics, American Foundation for

the Blind, New York.

Eriksson, Y. (1997), What Some People See is what Other Feel,

'Art Bulletin of Nationalmuseum Stockholm', voi 5.

Frantois, A. (1998), Modelage au Musee Rodin, in: 'Autonomie

et initiatives dans Ies apprentissages chez Ies jeunes deficients

visuells', GPEAA, Paris, p. 129-l36.

Garrandes, C. (1986), Van Gogh, Editions Garrandes, Nice.

Garrandes, C. (1990), Caresser Picasso, Editions Garrandes,

Nice.

Garrandes, C. (1992), Cocteau envisage, Editions Garrandes,

Nice.

Gualandi, P., Secchi, L. (2000), Tecniche di rappresentazione

plastica della realta visiva e metodologia didattica per

un 'educazione all 'immagine rivolta a non vedenii e ipovedenti,

in: 'Museo tattile di pittura antica e moderna «Anteros»

deU'Instituto dei Ciechi «Francisco Cavazza»', Casma s.r.l.

tipolito, Bologna.

Hatwell, Y. (1996), Transferts intermodaux et integration

intermodale, in: M. Richelle, J. Requin, M. Robert (sous la

direction), 'Traite de psychologie experimentale', Mardaga,

Liege.

Hatwell, Y., Martinez-Sarocchi, F. (2000), La lecture tactile des

cartes et dessins, et l'acces des aveugles aux oeuvres d'art, in:

Y. Hatwell, A. Streri, E. Gentaz (sous la direction), ','Toucher

pour connaitre. Psychologie cognitive de la perception tactile

manuelle', P.U.F., Paris, p. 267-28

Kosslyn, S.M. (1975), Information representation in visual

images, 'Cognitive Psychology', 7, p. 34l-370.

Laptoiu, N. (1974), Muzeul de arta din Cluj, Editura Meridiane,

Bucuresti.

Martinez-Sarocchi, F. (1998), Quels codes pour quelle

information?, Colloque Arts Plastique et Cecite, 6-7 juin,

Louvain-La-Neuve.

Michaux,    G. (1999), Representations mentales d'objets

sculpturaux des personnes avec ou sans vision: epreuves

d'evaluation, in: 'A la conquete de l'espace', GPEAA, Yzeure-

Moulins, p. 50-59.

Paivio, A. (1971), Imagery and verbal processes, Hoit, Rinehart

& Winston, London.

Portalier, S. (1999), Les specificites du developpement dujeune deficient visuel. Applications a l'etude des concepts d'espace et de temps, in: 'La place de l'espace et du temps dans le developpement psycho-cognitif du jeune deficient visuel', Actes du Coloque FISAF et CNEFEI, Suresnes. Rayner, A. (1998), Access in Mind - toward the indusive museum, The Intellectual Access Trust, NMS Museum of Scotland, Edinburgh.

Rus, A. (2000), Muzeul National de arta din Cluj. Galeria Nationala, cap. Sculpturi, p. 102-l03.

Ruyssinck, M. (1989), Le Musee pour Aveugles aux Musees Royaux d'Art et d'Histoire 1970-l989: vingt annees d'activites, in: 'Le Bulletin des Musees Royaux d'Art et d'Histoire', t. 60, Bruxelles, p. 45-61.

Valery, P. (1938), Degas, danse, dessin, Gallimard, Paris. Vanbelle, F. (1989), Initiation des aveugles aux arts plastiques par le toucher dans le cadre de la recherche esthetique,m: 'Actes des XHI-es Journees de l'Association de langue frantaise des psychologues specialises pour handicapes de la vue', p. 32-38.

Vonbeveron, G. (2000), Specificite du toucher des personnes aveugles et malvoyantes in: 'Images tactiles. Acces a la culture Formation, Rapport d'etude, Project Socrates-Comenius coordination France', CNEFEI.

Weisen, M. (1999), Access the French way: meeting the museum 's many publics or hunting the snark, 'Barrierfree. The magazine of the Museum and Galleries Disability Association', 2, p. 16-l8.

***, Art History Through Touch and Sound: A Multisensory Guide for the Blind and Visually Impaired. European Modernism: 1900-l940, Optical Touch Systems, Publishers, New York, 1999.

***, L'accesssibilite des musees en France, Ministere de

Culture, Direction des musees de France, 1996.

***, Making Visual Art Accessible To People Who Are Blind

And Visually Impaired, Art Education for the Blind, New York,

***, Museo tattile di pictura antica e moderna 'ANTEROS'

dell'Istituto deio ciechi 'Francesco Cavazza', Associazione

Scuola di scultura aplicata, Bologna, 2000.

***, Second Sight of the Parthenon Frize, Marketing Executive,

British Museum Press, London, 1998.