NASTEREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA. ASOCIATIONISMUL SI PSIHOFIZICA

NASTEREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA. ASOCIATIONISMUL SI PSIHOFIZICA

Psihologia a fost secole de-a randul parte integranta a filosofiei. In secolul XIX, odata cu marea ruptura a stiintelor de filosofie, si psihologia isi asuma un rol propriu in cunoasterea omeneasca. Insa, spre deosebire de alte stiinte, care aveau un obiect de studiu palpabil, material, supus operatiilor de masurare si cuantificare, psihologia nu se putea inscrie in randul stiintelor cu un astfel de obiect de studiu, drept urmare, i s-a respins statutul de stiinta sau a fost primita cu reticenta, ca pe o stiinta ce nu este o stiinta exacta. Intr-adevar, psihismul este adimensional, imaterial, greu de masurat si cuantificat, de evaluat matematic. In trecut, opozitia cea mai dura venea din zona religioasa, care considera psihicul ceva inefabil, chiar de esenta divina, neputand fi surprins decat printr-o traire speciala, mistica. Acum opozitia era academica si sustinea in fond ceva asemanator: nu se poate studia ceva imaterial, inefabil. Pozitivistul Auguste Comte spunea ca trairea psihica este ceva inconstant cand este considerata obiect de studiu, sustinand plastic ca atunci cand are cine sa observe, n-are ce observa, iar cand exista ceva observabil, n-are cine sa observe.

Totusi, cercetatorii cu preocupari psihologice introduc treptat metode de lucru specifice si celorlalte stiinte, psihologia capatand astfel reputatia unei stiinte autentice.

Se considera ca este imposibil de stabilit momentul exact al aparitiei psihologiei ca stiinta. In schimb, se pot urmari doua curente: asociationismul si psihofizica.

Asociationismul

Asociationismul este conceptia psihologica care explica viata psihica prin asociatii intre diverse fenomene psihice elementare. Psihicul era considerat un ansamblu de elemente legate intre ele pe baza legilor mecanice ale asociatiei.

Inca Aristotel a fost cel dintai filosof european care a gandit in acesti termeni, clasificand asociatiile simple dupa contiguitate (cand doua evenimente se intampla unul dupa altul in spatiu sau timp mintea le aseaza impreuna), asemanare (cand doua lucruri sunt asemanatoare, gandindu-ne la unul, ne gandim si la celalalt) si contrast (alteori vazand un lucru, ne gandim la ceva opus lui).

Dupa cum am vazut, in perioada moderna, John Locke considera ideile simple ca fiind asociatii de senzatii, iar ideile complexe asociatii de idei simple obtinute pe calea reflectiei. David Hume vorbea de trei legi naturale ale asociatiei: legea asemanarii, a contiguitatii si legea cauzei si efectului.

John Stuart Mill (1806-1873), pe urmele lui Hume si ale tatalui sau James Mill, considera ca: (1) o impresie senzoriala lasa o reprezentare mentala (idee sau imagine); (2) daca doi stimuli sunt prezenti impreuna repetat, ei creeaza o asociatie in minte; (3) intensitatea unei asemenea perechi serveste aceeasi functie ca si repetitia. El a adaugat insa si ca asociatiile pot fi ceva mai mult decat partile lor; asociatiile pot avea atribute diferite decat partile lor, asa cum apa are atribute diferite fata de hidrogenul sau oxigenul care o compun.

J.S. Mill a influentat puternic pozitivismul logic din secolul XX (Wittgenstein, Ayer, Schlick, Carnap etc.), cel care a fost fundament teoretic- filosofic pentru cei mai multi behavioristi.

Johan Friedrich Herbart (1776-1841) a fost unul dintre cei care au pledat de la bun inceput pentru statutul de stiinta al psihologiei. Cunoscut si ca pedagog format la scoala lui Pestalozzi si conturand cateva concepte si in acest domeniu, Herbart milita pentru o psihologie in care sa se aplice masuratorile si calculul matematic. Viata psihica era, pentru el, un sistem complex de reprezentari ce tinde catre unitate si autoconservare, sistem ce poate fi supus observatiei. Sustinea ca starile afective nu provin neaparat din stari fiziologice, cat mai ales din ideile noastre despre ele (de pilda, actunci cand un leu se afla intr-o cusca, nu ne este frica de el).

In zilele noastre, se vorbeste despre neoasociationism si neoconexionism, teorii recente din psihologia cognitiva. In neoasociationism, asociatiile sunt legaturi intre reprezentari care sunt stocate in memoria de lunga durata. Neoconexionismul se bazeaza pe ideea circulatiei informatiilor in retele de unitati legate prin conexiuni.

Psihofizica

Dezvoltarea celorlalte stiinte au ajutat indiscutabil psihologia. Maturizarea fizicii sau a fiziologiei a contribuit la evolutia psihologiei. In laboratoarele de fizica a inceput sa se studieze de pilda problema senzatiei, aparand astfel printre fizicieni si psihologi. Se poate vorbi de acum de o adevarata transdisciplinaritate la nivelul stiintei. In secolul XIX se iveste o noua disciplina, psihofizica, disciplina care studiaza relatiile cantitative dintre stimulii fizici si senzatii.

Fiziologul si anatomistul german Ernst Weber (1795-1878) s-a preocupat in principal de chinestezie, fiind primul care a demonstrat existenta acesteia. A aratat ca simtul tactil este un conglomerat de simturi compus din simturile presiunii, temperaturii si durerii. Pornind de la investigatiile asupra acestui simt, a evaluat cantitativ relatiile dintre stimul si raspuns. Lua astfel nastere psihofizica cu primele ei metode specifice activitatii stiintifice autentice, printre care cea mai cunoscuta fiind cea a "inregistrarii celor mai mici diferente perceptibile". Rezultatul notabil al aplicarii acestei metode a fost stabilirea faptului ca sensibilitatea senzoriala difera dupa marimea sau intensitatea stimulilor; de asemenea a constatat ca ea este mai fina in cazul stimulilor de intensitate slaba decat a celor de intensitate ridicata. Legea care-i poarta numele suna astfel: pentru un continuum senzorial dat, raportul diferential si valoarea stimulului etalon raman constante.

Activitatea si opera lui Gustav Fechner (1801-1887), cofondator impreuna cu Weber al psihofizicii, demonstreaza ca evenimentele psihologice sunt de fapt masurabile ca evenimente fizice. Specializat in matematica si fizica, a studiat mai intai senzatiile vizuale. Elaboreaza o lucrare in sapte volume in care expune un panpsihism filosofic. Lucrarea retinuta de istoria psihologiei ca fiind remarcabila este Elemente de psihofizica (1860), unde studiaza relatia dintre intensitatea stimulilor si intensitatea reactiilor, modificarile reactiilor in fata modificarilor stimulilor. Exista o lege care-i poarta numele: senzatia corespunde logaritmului excitatiei (legea lui Fechner). O alta lucrare importanta este Introducere in estetica.

Tot in secolul XIX, se dezvolta un alt domeniu ce va stimula aparitia psihologiei experimentale: psihofiziologia. Lucrarile germanului Johannes P. Müller sau ale francezului Claude Bernard introduc reguli stiintifice in metodologia observatiei si experimentului. Hermann von Helmholtz, considerat unul dintre intemeietorii psihometriei a studiat vederea in culori, perceperea sunetelor, viteza influxului nervos in functie de timpul de reactie.

Intrebari de autoevaluare

Ce se intelege prin asociationism?

In ce consta contributia lui J.S. Mill?

Ce reprezinta viata psihica pentru J. F. Herbart?

Ce este psihofizica?

Care sunt preocuparile lui E. Weber?

Ce a studiat G. Fechner?

Ce preocupari apar in psihofiziologie?