Integrarea copiilor cu dizabilitati in scoala publica

Integrarea copiilor cu dizabilitati in scoala publica

In declaratia Conferintei UNESCO de la Salamanca din 1994 se spune ca:"Scolile obisnuite cu o orientare incluziva reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, care creeaza comunitati primitoare, constriesc o societate incluziva si ofera forme de educatie pentru toti; mai mult, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si imbunatatesc eficienta si rentabilitatea intregului sistem de invatamant" (A. Ghergut, 2006, p.15-35, cap.I)

Scolile incluzive sunt acele scoli deschise, prietenoase in care se urmareste flexibilizarea curriculumului, ameliorarea calitatii procesului de predare-invatare, evaluarea permanenta si evaluarea formativa a elevilor, precum si parteneriatul educational, iar educatia incluziva se refera in esenta la inlaturarea tuturor barierelor in invatare si la asigurarea participarii tuturor celor aflati in situatii de risc sau vulnerabili la excludere si marginalizare (UNESCO,2000)

Astfel, strategiile invatarii trebuie sa corespunda diversitatii si numeroaselor stiluri de invatare si dezvoltare ale elevilor. Au aparut astfel, ideea de integrare educativa, ca reflex al curentului integrativ global din societate, si educatia integrata, ca paractica efectiva si concreta, reprezentand in mod indubitabil, ceva nou si original, surprinzator si controversat, pe fondul traditionalismului de secole al educatiei.

Exista doua perspective privind scolarizarea copiilor educabili cu cerinte speciale:

perspectiva integrativa, comprehensiva - urmareste identificarea unor strategii, modele, metode si tehnici prin care scolile obisnuite sa se adapteze si sa fie capabile de a acorda asistenta educativa eficienta si copiilor cu cerinte speciale, alaturi de ceilalti copii din comunitate.

perspectiva segregationista, delimitativa pleaca de la premisa conform careia, din moment ce copiii si tinerii cu deficiente nu pot fi instruiti si educati eficient prin metode si forme de activitate scolara obisnuite, uzuale in scolile de masa si intrucat acestia nu pot accede la standarde obisnuite de performanta si competente cu caracter academic, ei trebuie atent diagnosticati, triati pe tipuri si grade de deficienta si educati in unitati scolare instrumentate, sprijinite si specializate in consecinta, adica in scoli speciale.

Integrarea presupune in sens larg plasarea/ transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai putin separat intr-unul obisnuit, vizand ansamblul de masuri care se aplica diverselor categorii de populatie,si urmareste inlaturarea segregarii sub toaze formele ei.

Incluziunea in educatie presupune:

valorizarea egala a tuturor elevilor si a intregului personal didactic

cresterea gradului de participare a elevilor la activitatile scolare, culturale si comunitare, precum si reducerea gradului de excludere a elevilor de la acestea

restructurarea culturilor, politicilor si practicilor din scoli, astfel incat sa raspunda diversitatii elevilor din comunitatea respectiva

reducerea barierelor din calea invatarii si participarii tuturor elevilor, nu doar a celor cu dizabilitati sau care intra in categoria celor cu "cerinte educative speciale"

acumularea de experienta din incercarile de depasire a barierelor din calea accesului si participarii anumitor elevi, cu scopul de a opera schimbari in beneficiul tuturor elevilor

perceperea diferentelor dintre elevi mai degraba ca o resursa de sprijin a invatarii decat ca o problema ce trebuie depasita

recunoasterea dreptului, pe care il are fiecare elev,la educatie in propria sa localitate

imbunatatirea scolilor, atat pentru personalul didactic, cat si pentru elevi

intarirea rolului pe care al area scoala atat in dezvoltarea comunitatii si a valorilor, cat si in cresterea performantelor scolare

promovarea unor relatii de ajutor mutual intre scoli si comunitati

recunoasterea faptului ca incluziunea in educatie este doar un aspect al incluziunii in societate

Incluziunea inseamna a personaliza activitatile in functie de nevoile fiecarui individ in parte, astfel incat oricine indiferent de deficienta sau dificultatile pe care le intampina in invatare, sa poata fi tratat ca un membru al comunitatii din care face parte, iar diversele forme de sprijin de care are nevoie sa fie furnizate in cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale sau al altor servicii puse la dispozitia tuturor membrilor societatii.

Diferentierea desemneaza individualizarea demersului instructiv-educativ pe baza observatiilor si examinarii nevoilor specifice ale fiecarui copil, antrenarea capacitatilor/resurselor personale si de grup ale specialistilor, pentru a raspunde intr-o maniera eficienta la provocarile diversitatii elevilor dintr-o clasa/scoala.

Educatorii/ profesorii

Atitudinea c.d. fata de procesul de integrare a copiilor cu cerinte speciale in scoala obisnuita / de masa (Ghergut, 2006,pp.66-67)

atitudine de indiferenta si neimplicare manifestata prin izolarea elevilor cu dizabilitate, conduita diferentiata cu elevii integrati, promovarea in fata clasei aunui model de conduita deficitar in raporturile cu elevii integrati, evaluare subiectiva, discriminarea in atribuirea sarcinilor,lipsa de tact,duritatea in limbaj etc. In mod frecvent, acset tip de atitudine poate constitui o sursa permanneta de nemultumire si o premisa pentru dezvoltarea nesigurantei de sine, a sentimentului de inferioritate, marginalizare si respingere, cu efecte negative in integrarea scolara si in viata comunitatii.

Atitudinea de protejare exagerata manifestata prin diminuarea dificultatii sarcinilor scolare in comparatie cu ceilalti copii sau excluderea dela realizarea unor sarcini mai complicate, acordarea unui sprijin in exces la unele lectii, evaluarea prin supraaprecierea elevilor integrati, conduita afectiva exagerata etc. Efecte negative: excluderea din activitatile stimulative si reducerea oportunitatilor de interactiune cu ceilalti elevi din clasa, aparitia sentimentului de inutilitate si incapacitate in rezolvarea sarcinilor scolare, faptul ca se contureaza convingerea ca acesti copii au un statut deosebit fata de ceilalti, automultumirea, dependenta fatade adult in activitatile de pregatire a temelor sau in rezolvarea sarcinilor individuale.

Atitudinea obiectiva si echilibrata fata de procesul de integrare scolara manifestata prin profesionalism,interactiunea, comunicarea si antrenarea elevilor integrati pe parcursul lectiilor, in egala masura, fara elemente discriminatorii, adaptarea la potentialul lor de intelegere si de actiune, evaluarea corecta si obiectiva, implicarea in toate activitatile clasei, cunoasterea particularitatilor si a individualitatii fiecarui copil, cooperarea eficienta cu specialistii care sustin serviciile de sprijin la nivelul scolii.

Educatorii din scoala incluziva trebuie sa satisfaca o serie de cerinte:

a.      sa accepte diversitatea elevilor din scoala si sa aiba o viziune clara asupra educatiei integrate

b.     sa dezvolte si sa sustina in scoala activitati educationale in care elevii, profesorii si parintii sa relationeze de pe pozitii egale, dupa principiul parteneriatului

c.      sa sustina si sa incurajeze activitatile desfasurate in echipe de specialisti si sa participe la activitatile de pregatire profesionala in domeniul educatiei integrate/incluzive

d.     sa sustina si sa incurajeze activitatile desfasurate in echipe de specialisti si sa participe la activitatile de pregatire profesionala in domeniul educatiei integrate/incluzive

e.      sa fie convinsi ca toate problemele si provocarile generate de cerintele speciale in educatia copiilor integrati au intotdeauna mai multe solutii de rezolvare

f.      sa fie convinsi ca toate problemele si provocarile generate de cerintele speciale in educatia copiilor integrati au intotdeauna mai multe solutii de rezolvare

a.      sa creada in rolul determinant jucat de parinti in procesul integrarii scolare a copiilor lor

b.     sa fie convinsi ca riscul asumat an promovarea educatiei integrate/ incluzive nu este in zadar si ca se pot afla si in situatia unor nereusite partiale sau totale in procesul de integrare, dar care nu trebuie sa-i descurajeze sau sa-i dezarmeze

c.      sa-si aume rolul unor agenti activi ai schimbarii scolii traditionale si sa renunte la pozitia de aparatori ai unui statu-quo.

d.     Sa admita ideea de integrare/incluziune ca pe un scop fundamental in procesul de dezvoltare armonioasa

e.      Sa fie deschisi la dialog si, in acelasi timp, sa fie un model sau un mentor pentru fiecare dintre elevii clasei

f.      Sa fie dispusi sa ofere ajutor oricarui elev din clasa si sa stimulezeelevii clasei an sustinerea lor reciproca la activitatile de invatare

g.     Sa favorizeze realizarea unui mediu propice relationarii atat intre elevii clasei, cit si intre parinti sau mebrii familiilor elevilor clasei

h.     Sa fie in masura sa coordoneze startegiile si activitasile educative incluse in programa scolara si sa fie un sprijin activ al elevilor an situatiile cand acestia trebuie sa aleaga cele mai potrivite solutii sau oportunitati de rezolvare a problemelor din viata cotidiana

i.       Sa demonstreze capacitatea de prezenta continutuirle specifice diferitelir arii curriculare in concordanta cu cerintele educative ale elevilor clasei

j.       Sa fie convinsi ca pot invata de la toti membrii echipei cu care lucreaza inclusiv de la elevii din clasa.

Individualizarea si adaptarea curriculara (E.Vrasmas)

Individualizarea ca forma a diferentierii activitatii didactice pentru copiii cu D.I.

Exista doua posibile demersuri pentru a trata problema dificultatilor de invatare la nivelul clasei obisnuite:

a.      individualizarea predarii-invatarii

b.     adaptarea curriculara

a.      Problematica individualizarii este tratata pe larg in pedagogia ultimului secol. La inceput s-a vorbit despre diferentiere, ca proces de adecvarea a studiilor si formelor de scolarizare la scoli diferite ,profiluri diferite, continuturi si chiar forme diferite de predare-invatare.

A individualiza se refera la a trata individual,conform cu particularitatile, caracteristicile generale si individuale si a adecva masurile pedagogice. Uneori se foloseste si termenul de personalizare. Psihologic vorbind, personalizarea se refera la activitatea cu o anumita persoana si nu la un individ care poate fi reprezentat de un grup. De aici, personalizarea didacticapresupune adaptarea masurilor pedagogice fiecarei persone cu specificul ei, asteptarile personale, stilul de invatare si ritmul de dezvoltare specific.

Asadar, problema principala cu care se confrunta profesorii cand trebuie sa raspunda nevoilor speciale ale copiilor in clasa este sa individualizeze sarcinile didactice in asa fel incat toti elevii sa invete.

Individualizarea presupune lucrul in grup sau individual si identificarea unor sarcini diferite pentru a rasounde diverselor nevoi de invatare. Individualizarea raspunde uneori prin personalizare ecuatiilor de invatare si dezvoltare a unor copii,profesorul cunoaste si proiecteza sarcini unice, personalizate, pentru predare-invatare la anumiti elevi.

Tipuri de individualizare

a.      Formarea grupurilor mici de invatare

Prima masura care se paote lua este formarea unor grupuri de lucru in clasa. Acestea se realizeaza in functie de nevoile de invatare ale elevilor. Problema importanta la acest nivel este de a identifica nivelul grupului si a asigura participarea corespunzatore a tuturor elevilor. Grupurile eficiente in activitatea didactica sunt cele care se schimba, care ofera posibilitatea unor relatii diferite si schimbul de experiente si competente

b.     Modificari si adaptari didactice. Se refera la diferitele schimbari pe care cadrul didactic le poate face in cerintele didactice pentru a sprijini indeplinirea lor de catre elev. De exemplu, se poate cere doar o partea temei, un anumit exercitiu etc.

c.      Folosirea materilului multisenzorial. Presupune folosirea unor materiale variate si stimulative in invatare.

2. adaptarea curriculara ca dimensiune necesara abordarii dificultatilor de invatare in clasa

Declaratia de la Salamanca stabileste inca din 1944 ideea ca nu copiii se adapteaza la curriculum scolar ci acesta trebuie adaptat la nevoile copiilor.

In literatura de specialitate cuvintele cheie pentru ceasta operatiune sunt : curriculum responsiv, curriculum flexibil, curriculum individualizat, curriculum ca ocazie sociala.

Pentru a adapta curriculumul la cerintele individuale ale unui elev cu D :I. Trebuie sa identificam :

- continutul propus

- obiectivele, experientele de invatare legate de acest continut, exprimabile prin obiective propuse

- capacitatea de realizare ; identificarea capacitatii de a realiza obiectivele propuse

- conditii optime ; asigurarea unei participari ctive la sarcinile de lucru

- implicarea in activitate

Argumente pentru curriculum social

Watson (apud Bunch,1999) a demonstart in studiile intreprinse ca :

toti elevii cu D.I. beneficiaza de lucrul in grup

elevii care lucreaza impreuna,dupa o perioda de vreme devin mai comunicativi si se angajeaza mai usor in interactiuni

toti elevii care lucreaza in grupuri absorb informatia mai usor si castiga incredere in fortele proprii

ei demonstreaza imbunatatiri emotionale si capacitati sociale crescute

conversatiile elev-elev imbunatatesc comunicarea si dezvolta capacitatea de a comunica, fara dependenta de profesor

Ocazii sociale in clasa

O parte importanta a curriculumului scolar se refera la ocaziile sociale pe care acesta le poate oferi dezvoltarii elevilor. Teoria contactului evidentiaza ideea ca invatam unii despre altii mai bine daca interactionam.

Pentru acesta se recomanda profesorilor :

clasele sa fie organizate in interactiune

grupul in care seiau decizii impreuna este mai puternic

sa stii sa-ti saluti elevii

sa stii sa fii folositor colegilor tai

sa ceri sprijin

sa observi si sa folosesti partea sociala a lectiilor