Psihoterapie - Analiza tranzactionala

Psihoterapie - Analiza tranzactionala

Prezentarea instrumentului

La originea acestui instrument se afla sistemul teoretic elaborat de Eric Berne ("Analiza tranzactionala si psihoterapia", 1961, "Jocuri pentru adulti", 1962).

Analiza tranzactionala nascuta in Statele Unite (tranzactie = relatie, comunicare, contact intre persoane sau grupuri) a cunoscut rapid un succes considerabil, ca instrument de dezvoltare personala, dar si ca instrument de evolutie a grupurilor.

Berne sustine ca aspectele cognitive, emotionale si comportamentele interactioneaza in structura de personalitate. Pentru ilustrarea acestei idei Berne descrie structurarea personalitatii (evaluata ca materializare in timp) din trei stari ale Eu-lui:

Eul de parinte;

Eul de adult;

Eul de copil.

Se poate asocia mai mult sau mai putin exact starea Eu-lui de parinte cu nivelul comportamental, starea Eu-lui de adult cu nivelul cognitiv si a celui de copil cu nivelul afectiv.

Eul de parinte

Cuprinde cerintele, valorile, normele, judecatile si opiniile pe care o persoana le-a interiorizat, poate fi definit sintetic prin cuvantul "trebuie". O persoana cu un Eu de parinte dominant (normativ, critic) incearca sa se impuna in permanenta in fata celorlalti, sa domine, sa comande, sa judece, sa-i devalorizeze pe ceilalti. Exemple de expresii ultilizate : "Asa trebuie sa faci", "Asa trebuie sa te comporti", "Este numai vina ta!", "Nu esti capabil sa.", "Asa este bine, asa este rau" etc.

Alteori Eul de parinte se manifesta preponderent prin comportamente de protectie, incurajare si ajutor, tipul de parinte binevoitor sau grijuliu. Exemple de expresii : "Nu este grav, se intampla oricui", "Nu-ti fie teama, te ajut eu sa rezolvi problema" etc. Un mare pericol rezida in subdimensionarea Eu-lui de parinte ceea ce poate sa conduca la comportamente dezadaptative prin ignorarea si incalcarea oricarei reguli sau norme.

Eul de adult

Caracterizeaza comportamentul realist, logic si rational, este cel care pune intrebari, ne mentine curiozitatea, compara si evalueaza, analizeaza, invata, intelege si comunica, ia decizii si rezolva probleme, negociaza. Este definit sintetic prin cuvintele : cine?, cum?, cand?, ce?.

Eul de adult permite realizarea unui echilibru intre dorinte si placeri (ale Eu-lui de copil) cu normele si valorile Eu-lui de parinte. Eul de adult faciliteaza eficienta si reusita, se poate intampla insa ca o persoana cu un Eu de adult puternic conturat sa isi asculte numai Eul de parinte, reprimandu-si eul de copil, devenind astfel o persoana exagerat de rationala, calculata, realista, pragmatica, fantezia, spontaneitatea, ca si placerea micilor bucurii ale vietii nu ii sunt caracteristice.

Eul de copil

Insumeaza emotiile, satisfactiile, placerile si neplacerile, regretele, anxietatile si temerile, mania si furia, starea prin care se exprima spontan trebuintele si dorintele noastre, emotiile, sentimentele si creativitatea.

Copilul liber va fi definit de cuvintele : doresc, imi place, el reprezinta resursa de creativitate, spontaneitate si intuitie, el este cel care se bucura si se intristeaza, are preferinte sau respingeri, fantezii si nelinisti.

Copilul adaptat defineste o persoana care isi regleaza trebuintele, dorintele in functie de expectantele celorlati in trei feluri:

adaptare sociala la cereri sau respectarea regulilor pe care le acceptam;

supunere;

devalorizare: se victimizeaza, se declara incapabil.

Copilul rebel se revolta sustinand in mod sistematic contrariul.

Cele trei stari ale Eu-lui se dezvolta in fiecare persoana (norme si comportamente, ganduri si rationamente, emotii si sentimente). Niciuna dintre aceste stari ale Eu-lui nu este mai importanta decat celalalta.

In situatii nepotrivite, o educatie rigida, plina de constrangeri conduce la exacerbarea Eu-lui de parinte, o educatie excesiv de libera si protectoare duce la supradezvoltarea Eu-lui de copil. Se impune ca educatorii si parintii sa ofere modele comportamentale care sa demonstreze coplilului echilibrului dintre cele trei structuri. Comunicarea pozitiva intre doua sau mai multe persoane necesita o comunicare (tranzactie) paralela intre structuri.

Trei principii generale ale analizei tranzactionale:

consilierea este in esenta o relatie permisiva;

consilierea sustine clientul in procesul rezolutiv, dar nu ofera solutii;

clientul este responsabil pentru propria sa evolutie si dezvoltare.

Etapele procesului de consiliere

clientul se prezinta la consilier si isi enunta problemele (aceste probleme pot fi : de comunicare, relationare, integrare, adaptare);

analiza situatiilor care au determinat aparitia problemelor;

definirea obiectivului de schimbare dorit de catre cilent;

intocmirea unui contract scris in care se specifica obiectivele (asteptarile) clientului;

consilerea propriu-zisa si egograma obtinuta prin inventarierea starilor Eu-lui clientului;

incheierea procesului de consiliere prin indeplinirea scopurilor si obiectivelor afirmate in contractul terapeutic.

In procesul de consiliere tranzactionala un rol important se acorda dezvoltarii starii de copil a acelei parti creative, originale si unice din fiecare om. Dezvoltarea starii de copil se face prin parcurgerea mai multor faze:

consilierul explica clientului sau ca recunoasterea starii de copil reprezinta punctul esential al dezvoltarii sale, clientul este incurajat sa identifice, dar sa si exprime din ce in ce mai mult tot ceea ce este unic si irepetabil in el;

consilierul ajuta clientul sa constientizeze faptul ca in mai toate deciziile copilul este consultat;

clientul este incurajat sa aiba incredere in intuitie, sa-si experimenteze senzorialitatea sa (sa asculte, sa priveasca, sa se mire etc.);

consilierul ajuta clientul sa-si exprime liber si spontan sentimentele;

clientul este sprijinit sa-si insuseasca noi permisiuni, libertati, se pot da ca sarcini de lucru termeni precum sa gaseasca un numar cat mai mare de completari ale frazei : "Hotarasc sa imi permit.".

Relatia de consiliere

Definita ca un parteneriat intre practicianul tranzactionalist si client, fiecare din ei avand viziuni, expectante si scopuri diferite.

Contractul initial va prevede pe de o parte responsabilitatile consilierului :

sa conduca si sa dirijeze procesul de consilere pentru atingerea obiectivelor clientului;

sa evite jucarea rolurilor de salvator, victima sau persecutor;

sa participe activ impreuna cu clientul la analiza tranzactionala, la analiza scenariilor de viata, jocurilor psihologice;

ajutarea clientului la invatarea conceptelor analizei tranzactionale, pentru a le folosi in evaluarea propriului comportament;

sa tina la curent clientul cu directia si rezultatele consilerii;

sa asiste clientul la realizarea contractului cu el insusi, rolul consilerului fiind cel de martor sau facilitator;

sa considere obiectivele clientului mai importante decat obiectivele proprii.

cat si responsabilitatile clientului :

sa stabileasca prin contract ceea ce ar vrea sa schimbe;

sa indentifice potentele interioare pe care le poate antrena in obtinerea schimbarii;

sa-si asume responsabilitatea pentru propriile decizii si actiuni;

sa contribuie la stabilirea unei relatii de siguranta si incredere;

sa considere consilierul drept un aliat al schimbarii (si nu un magician) indeplinind sarcinile date de acesta.

De Lassus (2000) a raspuns la intrebarea : "Care este rolul analizei tranzactionale?" in felul urmator : "Analiza tranzactionala este un mijloc de dezvoltare, de evolutie personala care ne permite sa depasim micile conflicte si sa ne extindem propria personalitate".