Fazele durerii provocate de pierderi si reactiile comportamentale specifice copiilor. Tehnici specifice de lucru

Fazele durerii provocate de pierderi si reactiile comportamentale specifice copiilor. Tehnici specifice de lucru

Fiecare experienta dureroasa este unica. Fiecare proces dureros prin care trece copilul include trei faze:

* durerea de inceput;

* durerea acuta;

*durerea subsidiara.

Fazele urmeaza una dupa alta si includ, la randul lor, mai multe componente.

La fel ca adultii, copiii trec prin aceste faze la fiecare pierdere suferita,

oricat de minora ar putea fi aceasta.),

a) Faza durerii de inceput- cele mai comune reactii includ:

- negarea (disocierca, hiperactivitatea, iritabilitatea, protestul);

- alarma;

- panica.

Constient sau inconstient, negarea este un mecanism care ajuta la preventie, evitare si reducere a anxietatii. Ajuta la suprimarea acelor emotii care ne fac sa ne simtim vulnerabili, la conservarea energiei necesare urmatoarelor faze.

In aceasta faza nu este un lucru neobisnuit ca pentru cateva momente pierderea sa fie pur si simplu uitata. Un efect al pierderii il reprezinta disocierea. Multi copii par a se misca prin viata pur si simplu ca niste roboti, zambind si raspunzand unor iluzii. Ei spun ca se simt ca si cum n-ar fi in contact cu ei insisi. Aceasta experienta de disociere poate dura de la cateva ore la cateva luni. Este posibil ca in aceasta perioada copilul sa arate foarte putin interes pentru tot ceea ce este in jurul sau, sa para rupt de realitate, suspendat in timp si spatiu, sa evite conversatiile si orice contact interpersonal, sa se retraga din activitaitile sociale.

Regresia este alta caracteristica ce poate insoti durerea. Regresia poate include, de asemenea, manifestari mai speciale: lovituri, muscaturi, murdarirea hainelor, cresterea activitatii orale (isi sug degetele sau parul, musca hainele, creionele).

Regresia poate fi o parte a procesului de vindecare dupa pierdere, pentru marea majoritate a copiilor. Desi nu trebuie sa fie duri cu copilul, totusi parintii trebuie sa isi impuna deciziile cu fermitate.

Copiii cu un parinte absent pot nega realitatile circumstantiale care au generat pierderea si refuza sa creada ca parintele nu mai este disponibil pentru ei. Ei se pot bucura de amintirile cu parintele respectiv, pot privi poze, scrisori, intr-un mod obsesiv uneori. Pot merge pana intr-acolo incat sunt capabili de orice compromis, numai sa-si vada parintele absent sau sa il sune la telefon.

Pot invinui pe cel care ii ingrijeste sau pe altii pentru absenta parintelui pierdut. Atunci cand adu1tul, care ingrijeste copilul, se simte la un moment dat sub nivelul adultului ????.dinaintea sa, poate avea parte de reactii extrem de neplacute din partea copilului, care pot fi depasite cu dificultate. Cu toate acestea, desi comprtamentul copilului poate determina resentimente sau gelozie din partea adultului implicat, este totusi un semn din partea copilului ca poate dezvolta sentimente puternice de atasament, ca acccpta sa fie ingrijit de cineva si ca poate raspunde cu acceasi dragoste.

Distrugerea, devierea si hiperactivitatea sunt alte reactii comportamentale la pierdere. Dupa o pierdere, multi oameni, de toate varstele, pentru a evita sa se gandeasca la ceea ce s-a intamplat, pot deveni foarte, foarte activi.

Copiilor incepe sa le displaca sa se joace singuri si ca atare, cer compania altei persoane sau privesc in mod constant la TV,pentru a-si distrage atentia de la ceea ce s-a intamplat. Sau isi pot concentra energia in activitati scolare, sport, cluburi sau hobby-uri. Unii incep sa fie preocupati de problemele celorlalti. Adolescentii folosesc adesea caslile caselofonului sau telefonul pentru a umple timpul liber si pentru a-si bloca reactiile interioare. Unii pot incepe sa recurga la alcool sau la droguri, pentru ca acestea ii ajuta sa uite de problemele cauzate de pierderile suferite.

O alta consecinta a pierderii o reprezinta reactia fata de alarma si panica. Este firesc pentru oricine sa simta frica fata de perspcetiva pierderii celor pe care-i iubeste. Adultii se pot intreba daca viata mai merita traita, dar cei mai multi au invatat ca isi pot continua viata si dupa pierderea cuiva de care au depins candva. Unii psihologi afirma ca insomnia ce apare dupa o pierdere majora e legata de resimtirea pericolului in care se gasesc" un pot sa dorm ptr. ca un sunt sigur ca inima mea va bate dupa ce ma trezesc." Copiii trebuie reasigurati de faptul ca propria moarte este ceva mult prea indepartat si ca temerile acestea un sunt justificate.

b) Faza secundara a procesului de jelire - durerea acuta- etape:

- dor si cautare;

- tristete, teama, an.xietate vinovatie si rusine;

- experienta dezorganizarii si disperarii;

- inceperea procesului de reorganizare.

Fiecare faza ajuta copilul sa depaseasca pierderea prin acceptarea a ceea ce s-a intamplat si prin inceperea procesului de refacere si reasezare sufleteasca. Uneori copiii prezinta o mixtura a acestor sentimente, nefiind ceva neobisnuit ca la un moment dat sa predomine o stare, ca mai apoi un alt sentiment sa devina predominant. Unii copii se pot simti coplesiti de anxietate sau tristete, in timp ce altii de teama si culpabilizare. Chiar daca aceste sentimente sunt prezente sub forma de mixtura sau in mod succesiv, in procesul de vindecare trebuie urmarite si tratate fiecare in parte.

Cercetarile indica faptul ca sentimentele de ambivalenta si conflictele interioare contradictorii legate de persoana pierduta complica procesul durerii, extinzand perioada de timp necesara refacerii. Copiii trebuie sa stie ca sentimentele si reactiile lor sunt comune si normale in situatiile de durere, ca reintoarcerea la creativitate implica durere si ca nu exista cale de a scurta toate acestea, intreg procesul trebuind sa fie parcurs. Este onest, sa cunoasca faptul ca plansul este o parte a acestui proces si ca trebuie sa inteleaga si sa gaseasca o modalitate de a-i (pcnuite???) permite sa se produca. Este foarte important pentru copil sa simta ca se afla in centrul preocuparilor adultului

c) Faza durerii subsidiare. Refacere si reasezare

Dupa o vreme in care au experimentat toate sentimentele si trairile normale in asemenea momente, copiii se hotarasc sa revina la o viata care sa le asigure cresterea si dezvoltarea personala. Incepe parcurgerea drumului bunastarii fizice si psihice. Inseamna abandonarea trecutului si trairea in prezent si viitor.

Majoritatea copiilor care au suferit pierderi mai pastreaza in primele sase luni dupa dispozitia de doliu si durere. Inca se mai pastreaza sentimentele de anxietate, furie, planset launtric, iar capacitatea de concentrare si organizare este inca subreda. Pentru cei mai multi copii ajutorul trebuie sa soseasca inainte ca ei sa integreze in mod pozitiv pierderea. Acesti copii pot ramane furiosi sau depresivi .

Cateva tehnici specifice de lucru

Atunci cand copiii nu sunt dispusi sau nu se simt confortabil sa vorbeasca despre sentimentele lor, putem sa apelam la combinarea discutiilor cu activitati externe, ca de exemplu imagini video sau carti de povesti.

O modalitate simpla, dar eficienta, o reprezinta tehnica celor cinci sentimente: tristete, furie, fericire, frica si singuratate. Este foarte important sa nu se anticipeze si nici sa nu se sugereze raspunsul copilului. Se urmareste consonanta dintre comportamentul verbal si cel non- verbal al copilului atunci cand raspunde la test. Intrebarile se reiau, daca este cazul.

O alta modalitate de a ajunge la sufletul copilului este aceea de a concentra toate simturile acestuia spre o activitate care sa fie relevanta scopurilor terapeutice urmarite.

Daca copilul intampina dificultati in exprimarea verbala a ceea ce simte, se poate inventa o poveste in care el insusi sa fie unul dintre actorii acesteia, oferindu-i posibilitatea dezvaluirii sentimentelor (anxietate, teama, ingrijorare etc.). De asemenea, se poate folosi un joc in care se pot implica sentimente legate de pierdere si separare.

Tehnica 'rezolvarii mutuale a problemei'

Parintele sau apartinatorul si copilul se intalnesc cu o alta persoana (consilierul), incercand sa-si imagineze solutii pentru problema, urmarind pasi specifici:

- in primul rand se exprima acordul asupra faptului ca exista o problema si definesc exact care este problema;

- in al 2-lea rand vor stabili daca sunt capabili sa invinga impreuna problema, parintele si copilul devin o echipa, iar problema devine inamicul numarul unu. Daca este si o terta persoana, atunci aceasta poate veni cu cel putin cinci sugestii care sa priveasca imbunatatirea comunicarii in familia respectiva.

- al 3-lea pas ar fi ca fiecare dintre membrii familiei sa exploreze impreuna toate posibilitatile si toate alternativele in rezolvarea problemei respective;

- in al 4- rand, membrii familiei vor discuta fiecare punct de pe lista stabilita anterior. Daca cineva are vreo obiectie in legatura cu vreuna din solutiile sugerate, atunci o vor elimina de pe lista, eliminand astfel conflictul .

-in al 5-lea rand, familia va supune la vot parerile si solutiile discutate ptr. a selecta pe cea care a primit cele mai multe voturi;

- in al 6- lea rand, dupa ce s-a realizat un consesns intr-o anume directie, se vor incuraja unul pe altul si vor devaloriza lucrurile care ar putea sabota incercarea respectiva.

- in final, membrii familiei vor incerca sa determine daca fiecare persoana implicata e dornica sa reia acest experiment urmatoarea saptamana.

Alte tehnici si tactici

O alta modalitate de a lucra cu copiii care au suferit pierderi este aceea de a identifica impreuna cu ei alti copii care au trecut prin situatii asemanatoare, indurand pierderea si separarea. Exista copii care sovaie in a plange in fata altora. Anxietatea de evitare poate fi depasita sugerandu-le beneficiile momentelor de planset.

Situatia se complica in cazul anumitor copii care nu au reusit sa rezolve prin integrare pierderile suferite si la care se instaleaza depresia cronica. In acest caz, o tactica foarte buna este aceea de a discuta franc cu copilul despre timpul pe care il cheltuieste pentru depresia respectiva si pe care ar putea sa-l foloseasca in diverse alte scopuri: sa se imprieteneasca cu el insusi, sa se cunoasca mai bine, sa se simta mai bine, sa faca anumite lucruri care-i fac placere etc.

Copilul va fi tratat cu mult respect, se vor accepta nevoile si dorintele acestuia, ca venind din interior. Acei copii care inainte de separare sau pierdere au avut o relatie calda cu parintii s-au dovedit a fi mult mai cooperanti cu cei care se ocupa de ei dupa pierderea suferita. Iar atunci cand exista o relatie suportiva puternica in familia respectiva, s-a constat ca se trece mai usor si mai repede peste consecintele produse de pierdere.