NOTIUNI INTRODUCTIVE. LA INCEPUTURILE CUNOASTERII PSIHOLOGICE

NOTIUNI INTRODUCTIVE. LA INCEPUTURILE CUNOASTERII PSIHOLOGICE

Urmand o sugestie a lui Auguste Comte, cunoasterea omeneasca a trecut prin trei faze: faza teologica (in care mai multa prioritate are imaginatia; lucrurile inexplicabile sunt trecute pe seama unor fiinte divine care ar conduce lumea), faza metafizica (cand explicatiile nu se mai bazeaza pe fiinte divine, ci pe idei abstracte, pe principii sau pe forte; si aici s-ar manifesta tendinta reductionista de tip monoteist spre principii unice; daca in epoca teologica se apela mai mult la sentimente, acum se apeleaza la intelect), etapa pozitiva (cand imaginatia si argumentarea sunt subordonate observatiei si totul se refera la fapte; cercetarea pozitiva a faptelor inseamna cercetarea legilor, adica a legaturilor constante dintre fenomenele observate).

Se poate afirma ca si psihologia parcurge aceste etape. In prima etapa, in antichitate, avem de-a face cu interpretari mistico-religioase, sa le spunem, ale propriei vieti psihice interioare si ale propriului comportament, cu interpretari bazate pe diferite credinte, cu privire la suflet mai ales.

Dar tot in antichitate se trece la interpretarea filosofica a conditiei sufletului. A doua etapa, etapa psihologiei filosofice, incepe cu primele sisteme filosofice, in secolele V si VI inainte de Hristos, si dureaza pana in secolul XIX, cand psihologia devine stiinta de sine statatoare. In aceasta lunga perioada au loc explicari rationale ale vietii psihice si chiar unele "primitive" experimente privind comportamentul omenesc.

In etapa stiintifica, procesele psihice sunt studiate pe baza cercetarilor experimentale sistematice, cautandu-se o cat mai mare obiectivitate prin operatii de masurare, cuantificare. Acum apar marile orientari in psihologie, care, desi uneori se opun una alteia, toate urmaresc criteriile de stiintificitate.

Primele doua etape pot fi reunite intr-o lunga etapa prestiintifica, in timp ce ultima constituie etapa stiintifica propriu-zisa.

Acestea fiind spuse, mai adaugam ca istoria psihologiei ca disciplina autonoma este posibila in doua moduri:

de la constituirea psihologiei ca stiinta pana in zilele noastre (doar etapa stiintifica).

de la inceputuri pana in zilele noastre.

Demersul nostru se incadreaza in cea de a doua modalitate de concepere a istoriei psihologiei.

XXX

Termenul de "psihologie" este derivat din: psyché = suflet;    Logos = cuvant.

Psyché are si alte corespondente. Etimologia cuvantului psyché de la psychron = rece. In vechime, aerul inspirat sau expirat avea menirea de a raci atmosfera si in egala masura inima. Psycho (verb) = a sufla, a rasufla, a respira, a raci, a racori. De asemenea, termenul de origine latina suflare insemna a umfla si a se umfla.

In antichitate, deci, exista o confuzie intre suflet si respiratie. Respiratia reprezenta legatura directa cu viata si cu moartea.

De aceea, nu numai in antichitate, ci chiar pana in secolul XIX, psihologia ar putea fi numita pneumatologie. Pneuma insemna, in limba greaca veche, suflare, suflet, duh. Pneuma ágion era duh sfant.

Aceasta teminologie ne trimite cu gandul la un alt domeniu, si anume la teologie. Din punctul de vedere al psihologiei, interpretarile teologice nu au o foarte mare relevanta. Psihologul nu studiaza sufletul ca fiind o entitate transcendenta, de origine divina, asa cum ar face un teolog. Psihologul studiaza sufletul legat de activitatea fiziologica, organica, a corpului uman. Pentru psiholog interes prezinta omul viu. Se poate spune ca studiaza sufletul "in etimologia sa originara".

Astfel, preocuparea initiala a psihologiei ar putea fi considerata tehnica respiratiei. Ritmul respirator determina schimbari in organismul uman; controlul respiratiei devine obiect al psihologiei.

Plamanul era considerat un fel de "rasuflatoare" a organismului. Plamanii erau "imbracamintea" inimii, sediul sufletului - plamanii, iar sediul sufletului - inima. Sufletul a mai fost localizat de altfel in abdomen, in cap, in gat. Istoria localizarii sufletului poate constitui de asemenea una din preocuparile istoriei psihologiei.

O alta perspectiva in istoria psihologiei ar fi relevarea aspectelor obiective si subiective ale sufletului. Sufletul a fost conceput ca Spirit universal - suflu in lume, in univers.

In fine, merita studiat raportul dintre suflet si corp in aceasta desfasurare istorica (legatura si despartirea lor). Aici pot fi urmarite urmatoarele aspecte:

Tipul de raport: organic, anatomic, fiziologic, psihologic.

Studiul manifestarilor psihice.

Deficientele psihice (boli, diagnoza si tratament)

Perfectionarea metodelor de investigatie: - observatia

- interventia

Fenomenele parapsihologice (alaturi de cele psihologice).

Credinte despre suflet la vechii egipteni

Ne vom referi in acest context la sfarsitul mileniului al patrulea inaintea erei noastre.

Conceptiile despre suflet la vechii egipteni le putem intalni si reprezentate grafic pe vechile monumente; avem de a face deci cu o reprezentare vizuala a sufletului.

Primele reprezentari ale sufletului: ca un abur ce se ridica din zona craniului; apoi ca o pasare care se indeparta de trup - pasarea pleca uneori si alteori se intorcea. Aceste reprezentari denota faptul ca vechii egipteni considerau ca sufletul pleaca, paraseste trupul, dar se poate si intoarce.

Modalitatea de imbalsamare a trupului (pentru o pastrare cat mai indelungata) in forma pe care o avea in viata - denota preocuparea pentru favorizarea intoarcerii sufletului. Egiptenii foloseau substante experimentale care contribuiau la pastrarea sufletului ca si cum ar fi fost viu. Piramidele erau monumente funerare a caror forma avea menirea de a semnaliza sufletului celui decedat prezenta trupului imbalsamat, in asteparea sufletului (asemenea piramide construite in trepte s-au facut si in America de Sud, America de Nord, in China).

In interiorul mormantului, trupul era era ingrijit in mod deosebit (cu substante colorate, imbracaminte scumpa, arme si alimente), era adapostit in sarcofage - incaperi speciale pentru morminte.

In reprezentarile grafice apare diferenta dintre suflet si trup: trupul este reprezentat rigid, iar sufletul mobil. Nasterea era reprezentata ca o pasare indreptata catre pantecele femeii, iar moartea ca o pasare care se indeparteaza.

Trupul se insufletea prin nastere sau inviere. Dupa reprezentari, este de presupus ca sufletul era considerat nemuritor. Sufletul preexista trupului, dupa cum ne putem da seame din reprezentarile nasterii. Ulterior, sufletul a fost reprezentat ca o persoana in miniatura (ceea ce denota asemanarea dintre trup si suflet).

Reprezentarile difuze ale sufletului revela legatura pe care o faceau vechii egipteni intre suflet si respiratie. Pozitiile in care a fost reprezentat sufletul nu ne lamuresc daca acesta era localizat, in conceptia vechilor egipteni, in zona cefalica sau in cea toracica.

Sufletul invioreaza intregul trup (viata, miscarea corpului). Mecanismul vietii il constituia patrunderea sufeltului in trup ca suflu vital, prin inspiratie.

Dupa felul in care era reprezentata inima, ne dam seama ca aceasta era considerata ca fiind organul vital care era pus in miscare de suflet. Ea avea un loc special in cadrul imbalsamarii (inima era considerata ca fiind un motor, iar plamanii aveau menirea de a racori motorul). Prin inima sunt insufletite organele de simt. Procesul invers este acela de pierdere a sensibilitatii prin incetarea fluxului sanguin; iesirea sufletului din trup printr-o expiratie - rigidizarea trupului.

Credinte despre suflet la vechii chinezi

Perioada la care ne referim este cea din sec. VIII, IX i.e.n.

La vechii chinezi, sediul sufletului se credea ca este inima, considerata de altfel organul principal. Mecanismul de functionare a inimii era legat de respiratie. Respiratia consta in dilatarea inimii si concentrarea pentru eliminarea sangelui /dispersia sangelui. (In realitate, oprirea inimii antreneaza oprirea sangelui.)

Avem in acest caz relatari "fiziologice" primitive: datorita insufletirii inimii prin circuitul sanguin sunt insufletite toate organele (interne si de simt).

Functiile sufletesti se pot imparti in trei 3 categorii:

Legate de organele interne

Legate de simt

Legate de ganduri si sentimente

Creierului nu i se acorda nici o functie speciala in legatura cu gandirea, dar era sediul senzatiilor; gura, nasul, ochii, urechile erau localizate in encefal.

Pe baza trasaturilor fetei, a dispunerii organelor receptive se faceau anumite distinctii in legatura cu sensibilitatea de ansamblu si cu personalitatea umana. Era vorba de fiziognomonie - precizarea caracterului dupa trasaturile fetei si dupa cele antropologice.

Conceptii despre suflet la vechii indieni

Sufletul are un rol determinant fata de corp si in mentalitatea vechilor indieni. Astfel, de exemplu, vom gasi metode speciale de eliberare a sufletului de trup, in special la tibetani. Eliberarea de trup a sufletului este o finalitate (el fiind superior trupului salasluind acolo cautand sa se elibereze).

La inzi (vechii locuitori ai Indiei) au aparut numeroase conceptii despre suflet, acesta fiind zeificat. Exista un suflet al Universului si unul individual al omului; ele erau principial identice. Aveau constiinta ca sufletul omului este identic cu cel unic. Prin zeificare, se intelegea unirea cu sufletul universal - Brahman (identic cu intregul univers) pe care il creeaza, el insusi separandu-l aparent de el insusi, dar ramanand in esenta acelasi. Sufletul care se regaseste la fiecare om, dar si la alte vietuitoare este in aparenta individualizat.

Brahman si Atman ar fi identice, dupa exegeza vechii Indii. Filosofia indiana se bazeaza pe activitatea creatoare a lui Brahman (el da nastere lumii, Universului, ii da o modalitate unica de evolutie si este cel care poate distruge lumea, revenind astfel la el insusi - nemuritor - lumea nefiind decat o aparenta, e ceva diferit de Brahman).

Nimicirea lumii se face prin intoarcerea Universului in sufletul care i-a dat nastere. Ceea ce cunoastem noi din lume este o iluzie a noastra, a lui Atman individual, care nu se recunoaste inca pe sine ca fiind Brahman. (Conceptie de viata cu aspecte speculative, despre elemente care depasesc aceasta unitate a lumii si a lucrurilor, ce va reveni in diferite forme in intreaga filosofie.)

Atman este caracterizat prin 4 tipuri de elemente: organe (organe ale sufletului), stari (ale sufletului), transmigrarea sufletelor, eliberarea finala a sufletului.

Sufletele umane individuale se desprind din sufletul universal, se individualizeaza, patrunzand in trupurile diferitelor vietuitoare, insufletindu-le: in primul rand, le da viata, in al doilea rand, il face capabil de placere si suferinta.

Organele sufletului erau in numar de patru:

Creierul - 2 anexe ca niste radacini, care patrund in corp alcatuind sistemul nervos, diferit de cel sanguin.

Nervii - afectori si efectori. Nervii afectori sunt legati de mintea si de vointa constienta, ca si de cele cinci simturi. Nervii efectori sunt legati de vorbire, de membrele superioare si inferioare, de organele de procreere si de cele de evacuare (creierul - sediul efector). Toate organele sunt legate, prin nervii afectori si efectori, de sediul central al sufletului. Astfel, vechii indieni legau, in reprezentarea lor, sufletul de toate organele de la care porneau fibrele nervoase.

3. Inima este legata de respiratie, de circulatia sangelui, de hranirea si insufletirea organismului, a fiecarei parti a trupului. Inima si plamanii ocupau un loc central. Creierul era sediul efectiv al sufletului, iar inima, sediul empiric al sufletului. Exista o conditionare reciproca intre creier si inima, dar nu explicit. O data cu progresele fiziologice va fi explicitata si aceasta reciprocitate. Aceste organe sunt separate, dar formeaza un intreg. Toate organele sunt necesare, cu functionarea lor echilibrata; totul porneste de la inima si este dirijat de creier. Element asemanator trupului, dar diferit de acesta este samanta trupului (substanta elementara - dublura fina, neperceptiva a corpului material, o dublura functionala, nu anatomica). Corpul subtil garanteaza functiile organice ale sufletului/trupului si poate garanta functionarea si dupa moartea trupului pe care il paraseste. Ideea corpului subtil a aparut gratie relatarilor unor persoane cu capacitati speciale, care l-au descris. Corpul subtil nu mai este perceptibil dupa moartea sufletului.

4. Karma. Substratul moral - karma - este alcatuit din totalitatea faptelor care insotesc sufletul si dupa moartea trupului.

Mai departe, starile sufletului individual, Atman, sunt:

Starea de veghe este caracterizata prin activitatea tuturor organelor sufletului. Activitatea organica de regula este inconstienta.

Starea de somn cu vise, in genere, este o stare in care dispare constiinta activitatilor organice si presupune incetarea partiala a functionarii organelor sufletului. Exista o oarecare legatura cu lumea exterioara, visele nefiind altceva decat constientizarea prin imagini a activitatii organelor sufletului. Creierul produce senzatii, perceptii si reprezentari in timpul somnului, dar se constata o diminuare a activitatii organelor.

Starea de somn fara vise sau Somnul profund este o contopire partiala si de scurta durata a sufletului individual cu cel universal, cu Brahman. Este o stare trecatoare, linistitoare (odihna profunda).

Starea de contopire cu Brahman. Este vorba de reunirea definitiva a sufletului individual, Atman, cu sufletul universal, Brahman, de disparitia ca atare a constiintei individualitatii sufletului, este eliberarea sufletului. Aceasta eliberare poate avea loc prin transmigratia sufletelor (trecerea sufletelor dupa moartea corpului in alte corpuri) sau prin eliberarea totala (contopirea vesnica cu sufletul universal). Reincarnarea apare astfel ca o noua condamnare la petrecerea unei noi vieti in aceasta lume aparenta.

Credinte despre suflet la vechii greci

Mitologia greaca ofera date numeroase, intrucat, avand conditii prielnice, in cetatile grecesti s-a dezvoltat o cultura materiala si spirituala deosebita. In banchete, simpozioane, grecii evocau expeditiile si razboaiele, cu cantareti si recitatori speciali; au fost reproduse si credintele lor populare, unele in opere ajunse la perfectiune (Iliada, 850 i.e.n., si Odiseea). Acestea relatau intamplari din jurul anilor 1000 i.e.n

Fara a fi considerat nemuritor ca atare, sufletul era nematerial si era imaginat ca o dublura a corpului (un al doilea corp, cu acelasi contur, dar invizibil). Parasirea corpului era imaginata ca un fel de zbor al sufletului catre o alta lume - a umbrelor. Credinta aceasta s-a datorat si faptului ca sufletul celui mort putea sa revina in timpul somnului cu vechea lui infatisare celor apropiati - prietenilor, dar uneori si dusmanilor (sufletul putea actiona asupra celui care il viseaza, in bine sau in rau, le dadea sfaturi sau ii vindeca, iar pe dusmani ii inspaimanta si le producea leziuni; astazi acestea se pot realiza prin hipnoza si autohipnoza, legate sau nu de obsesii si stari isterice.) Sufletul celui mort influenta corpul celor vii si propriul lor suflet. Aceste fenomene erau interpretate ca fiind determinate din exterior. Daca sufletele reuseau asemenea lucruri, rezulta ca, intr-un fel sau altul, ele aveau o existenta.

Neobservabile in mediul inconjurator, ele erau intr-un sediu subteran al sufletului. Sediul sufletului era sumbru (Tartar - la greci, Infern - la romani); dupa moarte, sufletul era condus de o zeitate subterana (Hades - la greci si Pluto la romani). Infernul era despartit de lumea celor vii de un rau - Acheron. Sufletele erau trecute de cealalta parte a raului de un personaj cu o luntre - Charon - caruia trebuia sa i se dea un obol - moneda, pusa in gura mortului. Sufletele nu se mai intorceau din Infern niciodata.

Conceptiile despre suflet ale vechilor greci erau deosebite de cele care considerau ca sufletele sunt nemuritoare si de cele care considerau ca acestea revin, dupa reincarnare. Exista legende (Prometeu, Sisif), in care anumite personaje, din cauza incalcarii unor prescriptii ale zeilor, erau pedepsite. Hades era considerat zeul care stapanea Infernul. Poarta Infernului era pazita de Cerber - cainele cu trei capete; el lasa sufletele sa intre, dar nu permitea nimanui sa iasa (ceea ce denota o conceptie despre suflet care nu se mai poate intoarce).

Mai tarziu a aparut ideea ca cei care au facut fapte bune in viata se duceau dupa moarte in Campiile Elizee, Insulele Fericirii - reprezentari ale raiului, locul sufletelor celor buni. Pentru fapte rele, un suflet era chinuit la nesfarsit.

Moartea era personificata: un barbat tanar, cu barba, mantie neagra, doua aripi negre si o sabie (ratiera) pentru a ucide. Acesta smulgea prin moarte umbra corpului, pe care Hermes o lua si o ducea in Infern. Astfel de reprezentari apar in picturile populare despre iad, in care sabia este inlocuita cu o furca.

Intrebari de autoevaluare

Care sunt fazele cunoasterii omenesti?

Care a fost evolutia psihologiei in aceste faze?

Care este etimologia termenului psyche?

Dar al termenului pneuma?

In ce constau reprezentarile despre suflet la vechii egipteni?

In ce consta raportul suflet-corp la vechii egipteni?

Unde considerau vechii chinezi ca se afla sediul sufletului?

Relevati raportul dintre Atman si Brahman.

Enumerati organele sufletului individual.

Enumerati starile sufletului individual.

In ce consta credinta despre suflet la vechii greci?