Continuitate si discontinuitate in dezvoltare

Continuitate si discontinuitate in dezvoltare

Multa vreme s-a considerat ca dezvoltarea umana urmeaza o evolutie continua, de la copilarie la maturitate, iar copiii cu varsta de cinci sau sase ani gandesc in mare masura similar adultilor. Totodata se presupunea ca singurele elemente absente din gandirea copiilor sunt cele care nu au facut obiectul experientei sau educatiei acestora. Aceasta perspectiva a progresului lin este cunoscuta sub numele de teoria dezvoltarii continue.

Insa teoriile ulterioare au aratat faptul ca traiectoria de dezvoltare a copiilor nu cunoaste o evolutie chiar atat de continua, ci mai degraba parcurge o serie de etape sau stadii de dezvoltare, relativ bine precizate. Fiecare etapa succede celei anterioare si se caracterizeaza prin competente si achizitii specifice. In consecinta nu e posibil sa se "sara" peste anumite etape; totusi la un moment dat, unul si acelasi copil poate sa prezinte competente specifice mai multor etape.

Dezvoltarea pe etape este cunoscuta sub numele de teoriile stadiale sau a discontinuitatii. Piaget, Erikson si Kohlberg sunt cativa din promotorii acestor teorii. Cu toate ca fiecare din autorii mentionati se centreaza pe aspecte diferite ale dezvoltarii umane, cu totii impartasesc ideea existentei unor etape discrete ale dezvoltarii umane.

1.2. Maturizare vs invatare

La baza dezvoltarii cognitive stau procesele de maturizare si de invatare.

Maturizarea cuprinde intregul set de modificari relativ permanente, de natura fizica, cognitiva, emotionala pe care le parcurge prsoana, ca urmare a dezvoltarii sale biologice normale. Maturizarea este predeterminata genetic, adica are loc indiferent de tipul de experiente si interactiuni ale individului (copilului) cu mediul. De exemplu copilul plange din momentul nasterii, fara sa fi invatat o astfel de reactie comportamentala.

In absenta maturizarii sale psihice, experienta si invatarea sociala nu-l ajuta pe copil sa se adapteze schimbarilor din mediu. Impactul maturizarii asupra dezvoltarii este mai vizibil la copii mici, a caror dezvoltare psihica este foarte rapida. De pilda, copilul nu poate beneficia de experienta pe care o are cu obiectele in miscare, daca echipamentul neural si muscular nu este suficient de consolidat, pentru a-i permite sa se concentreze asupra lor si sa le urmareasca. El nu poate invata sa numeasca obiectele, daca corzile lui vocale nu s-au dezvoltat pentru a emite corect sunetele. In adolescenta, e posibil ca maturizarea sa continue sa influenteze actiunile sistemului nervos general si prin urmare modul in care rationeaza persoana; insa o astfel de asumptie este controversata si aproape imposibil de testat.

Se cunoaste faptul ca, indiferent cat de mult lucreaza cu un elev, profesorul nu poate sa-l determine sa gandeasca sau sa realizeze operatii pentru care nu este echipat din punct de vedere biologic. De aceea, dascalii trebuie sa dispuna de o baza solida de cunostinte, privind gradul de maturizare a elevilor, pentru a-si putea adapta strategiile si metodele de predare nivelului specific de dezvoltare si intelegere al elevului.

Modificarile relativ permanente ale comportamentelor si cognitiilor, datorate experientei si relatiilor individului cu mediul sunt rezultatul procesului de invatare. Invatarea nu poate avea loc in absenta interctiunilor cu mediul. De pilda, cunostintele generale de care dispunem sunt dobandite prin invatare; in consecinta mecanismele de achizitie si volumul acestora nu este predeterminat genetic.

Clarificarea diferentei dintre maturizare si invatare este importanta din punct de vedere educational pentru ca profesorul sa diferentieze intre tipurile de abilitati sau comportamente care depind de experienta de invatare si cele care sunt independente de ea. Cunoasterea capacitatilor majoritatii elevilor de o anumita varsta ne ajuta sa ne proiectam mai eficient strategiile de predare si cele de comunicare. Este totodata important sa apreciem corect momentul in care se impune accelerarea/reducerea ritmului predarii unor notiuni cu grad mai redus/mai ridicat de abstractizare.