Negarea

Negarea

Gary, sotul Gloriei Reiner era un om cu totul deosebit. Asa spunea el. Deoarece era o persoana atit de sensibila, zicea tot el, avea nevoie de legaturi apropiate, atit cu barbati, cit si cu femei. Asa ca ea inchidea ochii cenusii si credea tot ce-i spunea el. Il aproba mintal.

Atunci cind resentimentele si gelozia clocoteau in sufletul ei, ea le inabusea cu insistenta. "Imi pare rau, draga. Ai dreptate. Nu-i bine sa fiu asa de posesiva si furioasa. N-am ce-i face, asa esti tu."

Iar el gingurea: "Gelozia, ca si frumusetea, se afla in ochiul celui care priveste. Aminteste-ti citatul din Tit 1:15: «Totul este curat pentru cei curati». Pastreaza-te curat, nutrind doar ginduri curate."

Gelozia e rea. Sa n-apuna soarele peste minia voastra.

Sotii Reiner apartineau unei biserici foarte legaliste. Educatia religioasa rigida, cit si cea din familie, ii cereau Gloriei sa-si infrineze sentimentele. Fiind o perfectionista inversunata, s-a hotarit sa faca foarte bine acest lucru, asa cum era obisnuita sa faca orice. A devenit o adevarata maestra; iar sotul ei ii dadea suficiente ocazii sa exerseze.

In cele din urma, nervii Gloriei cedara. Fusese mult prea mult pentru ea. O depresie profunda a facut-o sa ajunga la spitalul nostru, la citiva kilometri de casa ei. Dupa o saptamina de la internare, a sunat acasa sa-1 intrebe pe Gary cum se descurca. La telefon a raspuns o femeie care facea si ea parte din congregatia lor.

Din reflex, Gloria se infurie cumplit. Si tot din reflex, isi inabusi minia. "Nu. Trebuie sa-l inteleg pe Gary. Trebuie sa fiu rezonabila. El n-ar face nimic rau. Furia mea e nejustificata."

Si-a spus aceste lucruri din nou si din nou.

Cum am fi putut-o convinge pe Gloria ca furia ei e nu numai fireasca, ci si justificata? Indiferent daca o insela sau nu, Gary nu tinea cont de nevoile afective ale sotiei lui si o punea cu brutalitate in situatii extrem de dureroase pentru ea. Am inceput prin a-i recomanda terapia de grup in spital.

Ei bine, una dintre cele mai importante functii ale terapiei de grup este de a crea un substitut pentru familie.

Aceasta "familie" ia parte la procesul de vindecare prin faptul ca se substituie familiei pacientului, din cauza careia au aparut problemele de codependenta. Grupul devine un loc unde copilului pierdut care mai exista inlauntrul fiecaruia din membrii lui i se acorda grija si atentia necesara. Si, un lucru foarte interesant in ceea ce priveste terapia de grup este ca, desi membrii grupului par a-si identifica destul de greu propriile probleme, sint in acelas timp extrem de inclinati sa le vada pe ale tovarasilor lor.

Seamana cu povestea celor doi pestisori care inotau in mare. Ei cerceteaza impreuna epave, exploreaza padurea de alge, calatoresc de-a lungul si de-a latul oceanului. In cele din urma, unul din pesti intreaba: "Oare ce cautam?" Celalalt raspunde: "Am auzit ca mai este ceva apa mai incolo."

O persoana codependenta se poate afla intr-un ocean de codependenta. Toti cei care o observa isi dau seama ce se intimpla, numai ea nu.

Joe, care cheltuia si minca fara limita, era unul dintre cei mai guralivi membri ai grupului Gloriei. El chicoti: "Gloria draga, nu numai ca refuzi sa admiti ca ai o problema, ci iti negi negarea."

"Nu-i adevarat!" Si ea mai adauga un strat suplimentar refuzului de a recunoaste.

Cu Joe la cirma, grupul se lupta cu Gloria, provoca o bresa in armura ei, o obliga sa constientizeze intr-o oarecare masura starea in care se afla. Urmatoarea zi s-ar putea s-o ia de la capat. "Nu Gaiy e de vina, ci eu. N-ar trebui sa simt asa ceva."

Cit de nociva, intensa, inspaimintator de puternica este forta negarii!

Sa examinam spirala dependentei. Observatorul din exterior o poate vedea clar si-i poate spune persoanei dependente: "De ce-ti faci asta tie insuti cind consecintele sint atit de evidente?" Raspunsul este negarea. Singurul mod in care persoana dependenta se poate agata de dependenta ei este sa-si poata cumva pastra atitudinea de negare.

Sa spui ca lucrurile sint mai bune sau mai putin daunatoare decit sint in realitate, si astfel, prin gindire magica, consecintele se reduc la limita suportabilului, tinzind sa ajunga la zero. Daca, fie si pentru o scurta perioada, negarea dispare, spirala dependentei se proiecteaza in adevarata ei lumina.

Aceasta notiune este si mai importanta pentru codependent decit pentru dependent. Persoana dependenta are de-a face cu disfunctia sau dependenta proprie; cea codependenta trebuie sa se descurce atit cu problema ei, cit si cu a celuilalt.

"Problema lui nu e asa de rea cum pare. Se va imbunatati in curind. Iar eu n-am nici o problema."

Persoanele codependente care cresc intr-o familie cu probleme invata foarte de timpuriu cum sa se foloseasca de negare. Claudia Black, pionier si cercetator de marca al fenomenului codependentei, ne ofera un exemplu memorabil. Era foarte mica - avea cam trei ani - cind s-a trezit intr-o dimineata si l-a vazut pe tatal ei beat, intins pe jos in curtea din fata casei. ingrozita, a alergat la mama ei. "Mama! Tata zace afara! I s-a intimplat ceva rau!"

Calm, mamaei i-a raspuns, "Nu, draga, nu s-a intimplat nimic. Tata face plaja."

Claudia isi aminteste cum, la acea virsta frageda, a dat din cap si a repetat "Tata face plaja". Astfel, mica fiind, a invatat ca la vederea unei scene ingrozitoare sa-i nege realitatea, sa-i rastalmaceasca sensul si sa spuna: "Nu, lucrurile nu sint atit de dureroase si terifiante precum par. Cumva totu-i in regula."

Si Gloria Reiner spunea acelasi lucru cind a fost internata cu depresie acuta.

Interventia

Interventia este o tehnica utilizata citeodata pentru a obliga persoana dependenta sa vada realitatea dependentei sale. Dupa cum am aratat mai inainte, metoda consta in pregatirea persoanelor apropiate, invatindu-le ce sa faca si ce sa nu faca. Acestea merg apoi in grup pentru a-l confrunta pe dependent cu problemele sale. Nu-i vorba nici de judecata, nici de condamnare, nici de comparatii - numai fapte. Grupul sade in fata lui ca un singur om si-i aminteste date si locuri, in efortul de a sparge zidul masiv al negarii. Ori de cite ori se aplica acest procedeu, singurul mare obstacol este negarea.

Interventia functioneaza in modul urmator: oameni cunoscuti, in care persoana dependenta are incredere, o bombardeaza cu fapte, pentru a o obliga sa constientizeze ce se intimpla, oricit ar fi de putin, oricit de pasager. Comparam acest fenomen cu o fereastra care se deschide, o fereastra a oportunitatilor. Citeodata o consecinta extrem de negativa, cum ar fi pierderea slujbei, un accident de masina sau de alt fel, crapa putin fereastra, oferind vreo citeva ore sau zile pentru a se putea ajunge la sufletul persoanei dependente. Dar fereastra se trinteste inapoi destul de repede - membrana protectoare a negarii se sudeaza la loc de indata - astfel ca am invatat sa ne miscam rapid in cazul in care intervine o criza in viata persoanei dependente.   

Va amintiti de asistenta care suferea de anorexie, Louise, pe care am cunoscut-o in capitolul precedent. Ea a fost subiectul unui alt tip de interventie. Indrumatoarea ei i-a dat un ultimatum pe care nu-l mai putea negocia: "Ori te tratezi, ori iti pierzi slujba." Pentru ca slujba era o sursa semnificativa de admiratie si integrare, a functionat. Marile corporatii incep sa vada ca acest tip de interventie ofera avantaje superioare vechii practici de a-i concedia pur si simplu pe alcoolici.

Am aflat de asemenea, ca un obstacol serios in calea unei interventii la timp poate veni din partea persoanei codependente de dependent, dupa cum ati vazut in cazul lui Hovvard Weiss din capitolul precedent.

De ce? Persoanele codependente fac uz, cu nesfirsita inventivitate, de gindirea magica. Asemeni Gloriei Reiner, Howard Weiss a folosit negarea pentru a se tine departe de durere - adevarul era mult prea dureros pentru amindoi, asa ca nu s-au simtit in stare sa se confrunte cu el. Folosita cu iscusinta, negarea ofera o sansa intr-un viitor oarecare.

Deoarece ambii sufereau de codependenta de un tovaras de viata dependent, adica erau dependenti de dependenta celuilalt, ei au facut uz de negare pentru a mentine ciclul codependentei. Amintiti-va ca, foarte frecvent, persoanele codependente nu numai ca reactioneaza la dependenta partenerului de viata, ci aduc cu ele in casnicie propriile probleme de codependenta, evident conturate.

In ambele cazuri parcurgerea ciclului era dureroasa, dar confortabila si familiara intr-un fel irational (repetam, aici nu-i vorba de ratiune). Atita timp cit au fost adinciti in dependentele lor, Gloria si Howard n-au putut concepe o existenta mai putin dureroasa. Desi interventiile si deschiderile operate de ele puteau sa-i ajute pe sotul Gloriei si pe sotia lui Howard, nici o astfel de tehnica, exceptind terapia de grup, nu a fost la indemina celor doi codependenti. ("ii faceti o interventie Gloriei? Dar nu ea este cea care are nevoie.") Desi dispuneau de mai putine sanse de a li se deschide o fereastra, cercurile lor de dependenta erau la fel de puternice si distructive ca ale tovarasilor lor de viata.

Un alt aspect, care tine tot de gindirea magica, se refera la o trasatura specifica persoanei codependente, ce rezida in convingerea inconstienta ca, intr-un fel sau altul, ea este responsabila pentru tot ce li se intimpla celor din jurul ei. In adincul sufletului, Gloria credea ca (a) era intr-un fel responsabila de anomaliile sotului ei, (b) daca ar fi o sotie/iubita/persoana mai buna, lucrurile n-ar sta asa cum stau, si de aceea, (c) merita sa fie pedepsita. Desi persoana codependenta nu constientizeaza aproape niciodata aceste ginduri, ele ies la suprafata. Gloria se folosea de negare pentru a intretine sentimentul ca-si merita pedeapsa.

Gindirea magica este oricind gata sa faca uz de negare. Maestrii gindirii magice pot asterne rinduri, rinduri de negare pentru a impiedica orice lucru sa iasa la suprafata.

Alte forme ale negarii

Sa nu credeti ca negarea este doar un simptom exclusiv al dependentei sau codependentei; pur si simplu persoanele atinse de aceste boli il duc la extrem, asa cum fac cu multe alte lucruri. Chiar negarea poate deveni o manie. Si asistentii medicali care nu lucreaza cu codependenti dau peste ea din cind in cind. Unul dintre principalele obstacole in calea tratarii cancerului in faza precoce este faptul ca numerosi oameni amina sa mearga la medic de teama "sa nu le gaseasca ceva."   

Un caz clasic de negare este Dolores, care s-a internat pentru scurt timp intr-un spital invecinat. Avea vagi simptome de nu stiu ce. Pur si simplu nu-i era bine, asa ca internistul i-a facut o groaza de analize. "Am vesti bune pentru dumneavoastra, domnisoara Ramos", o anunta el. "Problema dumneavoastra este usor de tratat. Cu atentia cuvenita dietei, plus ceva medicamente, veti trai o viata lunga si fericita. Aveti diabet."

"Esti un sarlatan," replica Dolores.

In urmatorul an, Dolores trecu de la un doctor la altul, pe la cel putin sase internisti. De fiecare data diagnosticul a fost acelasi. Diabet. Cind Dolores Ramos a murit, nu mult dupa aceea, autopsia mentiona acelasi diabet. Ar fi trebuit insa sa fi inscris "negare".

Supunerea

Un alt aspect al negarii si gindirii magice care trebuie analizat este dimensiunea suplimentara legata de supunerea pe care o datoreaza sotia, idee accentuata de anumite biserici conservatoare. Excelenta carte scrisa de Kay Marshall Strom, In the Name of Submission [in numele supunerii], se ocupa de una dintre cele mai urite forme de abuz, maltratarea sotiei, folosind un limbaj clar, fara menajamente. Fara a numi codependenta ca atare, autoarea ii expune cu claritate cauzele si efectele, mai ales asupra copiilor.

Sotia crestina este invatata ca sotul este capul familiei, asa cum Hristos este Capul bisericii. Bine, pina aici. Nu exista expresii mai potrivite pentru a vorbi despre o casnicie reusita decit cele care se gasesc in Sfintele Scripturi si, la urma urmei, stim foarte bine ca o companie cu doi generali si nici un soldat nu are prea mari sanse de reusita. Dar cind un barbat (al carui tata a fost probabil, dupa cum spun statisticile, tot un om care-si batea sotia) instituie o relatie abuziva, el poate gasi suficiente dovezi false in Biblie pentru a-si justifica tirania.

Nici nu e greu. Daca citeste 1 Corinteni 7:4, vede ca Paul ne invata ca sotul este stapinul trupului sotiei - ignorind, desigur, restul versetului care spune ca sotia este stapina trupului sotului, in acelasi capitol, versetul 10, Pavel arata ca femeia nu trebuie sa se desparta de sot. Cu toate acestea, cit de putine femei primesc sfatul care urmeaza - daca este despartita - Pavel lasindu-le o portita de scapare pentru situatii extreme.

Doamna Strom sustine, si pe buna dreptate, ca sotul violent nu se poate schimba aproape niciodata daca sotia nu ia masuri drastice in acest sens. Despartirea si ultimatumul "nu ma intorc decit daca urmezi un tratament" sint aproape singurele mijloace de reusita pe care le are la dispozitie sotia pentru a combate violenta sotului. Exista si copii implicati intr-o relatie in care sotul isi abuzeaza sotia? Intotdeauna.

Sotia este indemnata sa se supuna sotului ei (Efeseni 5:22), dar aproape nimeni nu observa ca in capitolul 5:21 Pavel foloseste exact aceleasi cuvinte pentru a-i indemna pe crestini sa se supuna unul altuia in egala masura. De asemenea, sotul abuziv nu ia in serios avertismentul lui Pavel adresat lui in Efeseni 5:25 de a-si iubi sotia, protejind-o si sacrificindu-se pentru ea.

Disciplina? Sotul violent citeaza din Evrei 12 7 paragraful care proslaveste disciplina ceruta de Dumnezeu discipolilor Sai si il interpreteaza astfel incit sa sugereze ca barbatul trebuie sa-si disciplineze sotia adulta in acelasi fel in care ar proceda cu un copil mic, sau asa cum ar disciplina Dumnezeu un sfint cazut in pacat.

La urma urmei, toata lumea stie ca datoria principala a sotiei este sa placa sotului (pasajul din 1 Corinteni 7:32-35, folosit atit de des ca argument, spune si ca sotul trebuie sa-si multumeasca sotia in egala masura). Nu numai ca divortul este de neimaginat, dar interpretarea care i se da echivaleaza cu un blam public la adresa sotiei ce n-a reusit sa asigure fericirea caminului ei. De aceea, in casnicie si, din nefericire, foarte adesea in cea a doi crestini, interpretarile abuzive si traditia o constring uneori pe fiemeie la o legatura lipsita de sfintenie, la o legatura aflata intre frica si durere. Din cauza notiunilor ei gresite despre supunere si a repulsiei ferme fata de divort sau despartire, sotia crestina are prea putine solutii in afara refugiului in negare. Daca a intrat in casnicie cu propria ei povara de codependenta (si in cazul lui Beryl Mason, care a ales de mai multe ori soti care o bateau, este mai mult ca sigur ca asa s-a intimplat), negarea este compusa dintr-un amestec de falsa vinovatie si gindire magica. Mai mult ca sigur ca un sot abuziv va transfera responsabilitatea actiunilor lui asupra victimei.

"Iti dai seama, draga", spune sotul, "ca tu ma faci sa ma port asa. Tu ma faci sa te lovesc." Iar persoana codependenta crede acest lucru, fiindca ea este sigura ca este raspunzatoare de gindurile si faptele celorlalti.

"Daca te-ai supune, cum se cuvine, nu as fi nevoit sa te disciplinez." Si persoana codependenta crede acest lucru pentru ca, din nefericire, ea este prea adesea inclinata sa accepte o doza anormal de mare de vina pentru absolut orice.

"Beau din cauza ta!" si persoana codependenta ii da dreptate.

"Este vina ta!" si persoana codependenta inghite momeala, oricit ar fi de proasta calitatea ei.

Negarea confruntata cu adevarul   

Analizeaza citeva din afirmatiile urmatoare, pe care specialistii clinicii noastre le asociaza de obicei cu negarea si cu gindirea magica. Iti suna cunoscut vreuna din ele?

"Nu-i asa de rau cum pare".

Nu. Cu siguranta nu e atit de rau cum pare, este chiar mai rau. Negarea face ca o situatie rea sa para buna si una intolerabila sa para a fi una plina de sperante.

"Din cauza mea face toate lucrurile astea" (se infurie, bea etc).

E adevarat ca in orice relatie ambele parti contribuie la generarea conflictului, dar ceea ce el/ea vrea sa te faca sa crezi este ca tu esti singurul raspunzator. Atita timp cit iei de buna voie asupra ta toata raspunderea, celalalt poate sa se balaceasca in dependenta lui/ei fara remuscare. Ii faci un rau teribil persoanei respective, daca nu o determini sa-si asume responsabilitatea pentru toate faptele ei, bune sau rele.

"Daca as fi mai bun, sau daca m-as stradui mai mult, lucrurile ar fi in regula."

In loc de a exagera cu stradania spre a repara lucrurile, putina rezerva poate ajuta mai mult relatiei, deoarece, in acel moment, nu-ti mai asumi intreaga responsabilitate. Exista un moment dela care stradania oricum nu mai functioneaza.

"Asteapta; in curind totul va merge spre bine."

Atunci cind oamenii se hotarasc sa se schimbe, fii atent la gindirea magica. In intreaga noastra experienta am vazut foarte rar schimbari spontane. Si, chiar daca celalalt se transforma spre bine, poti avea tu probleme de codependenta pe care trebuie sa le rezolvi!

"E o problema minora - cu siguranta nu e vorba de dependenta!"

Exista diferente semnificative in gradul de dificultate a oricarei probleme, insa, daca un anumit lucru a pus stapinire asupra vietii tale sau a altei persoane, este clar ca e vorba de dependenta. Incepe prin a analiza problema. Si, daca este vorba de amenintare fizica, lucrurile stau si mai rau.   

"Eu n-am nici o problema; ar trebui sa va ocupati de cealalta persoana"

Daca cealalta persoana are o problema, si tu esti afectat de ea. Punct.

"Asa este el/ea si asta-i tot".

Daca celalalt este violent, rece, indiferent sau crud, daca acea persoana va face nefericiti pe voi sau pe copiii vostri, aveti obligatia sa incercati o schimbare.

"Viata mea este mult prea intoarsa pe dos pentru a mai salva ceva. Nimic nu mai ajuta."

Petru L-a tradat pe Dumnezeu de trei ori; David a pacatuit grav. Cu toate acestea, amindoi s-au intors la Domnul. Poti si tu.

"Facem progrese si singuri. N-avem nevoie de ajutor."

Se pot face progrese pe cont propriu intr-o anumita masura, dar, din cind in cind, cu totii avem nevoie de ajutor din afara. Cea mai desavirsita evolutie inseamna cel putin doi pasi inainte si unul inapoi. Chiar si un singur pas inapoi iti poate devia traiectoria, daca nu cauti o solutie concreta.

"Orice mi s-ar intimpla, este voia Domnului."

In acest caz, de ce sa te mai rogi? Si de ce a inconjurat losua sapte zile zidurile Ierihonului?1 De ce s-a scaldat Naaman in Iordan? Dece lupta si mor americanii pentru alegeri libere? De ce sa maninci sanatos si sa nu fumezi? Destinul orb nu intra in sfera de preocupari a psihologiei, ci a credintei in magie.

"Dar nu intelegeti situatia mea", vei spune. Sau "Situatia mea nu-i asa". Si acestea sint atitudini de negare. Mai ales, tine minte ca negarea este cea mai puternica si daunatoare atitudine cu care vei avea de luptat in adincul sufletului tau si adevarata vindecare nu poate incepe inainte de a fi scapat de ea. In esenta, negarea este antiteza marturisirii. Ea germineaza in "adincurile intunecate ale inimii", care inima e "nespus de inselatoare si deznadajduit de rea", dupa cum spune profetul Ieremia 3.

S-ar putea sa nu-ti dai seama cit de groase si numeroase sint zidurile negarii. Poate, pentru a le sparge, trebuie sa ceri sfatul sincer al unui prieten apropiat (membrii familiei sint orbiti de aceeasi negare ca si tine si, de aceea, nu sint observatori obiectivi). Prin orice mijloace, trebuie sa vezi relatiile si situatia ta asa cum sint ele de fapt, si nu cum ai vrea tu sa fíe.

Iti amintesti de locul ocupat de "negare" pe spirala dependentei. Cind aceasta treapta este eliminata de pe cerc, cind negarea dispare cu desavirsire, probabil ca o vei dori inapoi. Negarea te protejeaza de pasul urmator, care este dureros, poate chiar violent, dar si vindecator. Purificator. De minie.