INTRODUCERE IN CONSILIEREA IN CRIZA

INTRODUCERE IN CONSILIEREA IN CRIZA

Criza este definita in diverse moduri. In general criza se refera la reactiile emotionale acute, care survin in urma unor situatii traumatice si rezulta in inabilitatea temporara de a face fata prin mijloacele uzuale folosite in situatiile cotidiene de viata. Interventia in criza este procesul de gasire a unor modalitati de depasire a crizei cu ajutor specializat pana la rezolvarea acesteia; este un proces de scurta durata si se focalizeaza pe rezolvarea problemei imediate prin folosirea resurselor personale, sociale si de mediu.

1.1. Definitia crizei

O definitie general acceptata a crizei care include elementele esentiale necesare intelegerii ei este cea data de Slaikeu, (1990): criza este o stare temporara de reactii emotionale si dezorganizare, caracterizata in principal prin lipsa abilitatii individului de a face fata unei situatii particulare folosind metodele uzuale de rezolvare a problemelor, si prin posibilitatea unui impact pozitiv sau negativ radical.

Astfel, componentele crizei sunt:

a) perceptia unui eveniment ca fiind un obstacol insurmontabil sau o amenintare pentru viata persoanei;

b) reactiile cognitive, subiective, comportamentale si fiziologice: acestea pot fi de reactii acute de stres, cu simptome depresive, anxioase, dezorganizare si confuzie;

c) acestea sunt temporare, legate de actiunea stresorului dar pot fi mentinute de interpretarile catastrofice;

d) situatiile precipitante-in sens restrans se refera la situatii care pun in pericol viata indivizilor asa numitele incidente critice, dar pot fi orice situatii interpretate si evaluate catastrofic;

f) esecul mecanismelor de coping de care dispune clientul;

g) consecintele crizei:

negative: scaderea stimei de sine, scaderea imaginii personale in fata altora, izolarea, pierderea celor apropiati, a proprietatii etc.

pozitive: oportunitatea unor experiente noi, dezvoltarea unor noi mecanisme de coping, autocunoastere, adica constientizarea vulnerabilitatilor in fata unor evenimente traumatizante, intarirea suportului social, etc.

Situatiile care declanseaza criza pot fi:

naturale: incendii, cutremure, inundatii, etc.;

psihologice (moartea unui membru al familiei, divort, casatorie, schimbarea relatiei, separare, pensionare);

legate de dezvoltare: adolescenta, varsta a III-a, apropierea de moarte;

sociale/politice: razboi, schimbari ale regimului politic, pierderea libertatii, inchisoare;

individuale: pierderi (locul de munca, casa, parinti, etc.).

1.2. Caracteristicile crizei

Analizand caracteristicile crizei ne putem forma o imagine mai cuprinzatoare despre aceasta si despre implicatiile pe care le au pentru interventia psihologica.

Criza implica:

Raspuns dezorganizat si ineficient

De cele mai multe ori crizele apar ulterior unor evenimente pe care persoanele nu le pot explica sau unor evenimente negative neasteptate. Raspunsurile lor sunt dezorganizate si ineficiente. Definirea si structurarea problemelor devine o necesitate. Care este problema, cum o putem explica sunt etape esentiale pentru a sti cum sa raspundem. Recunoasterea si explicarea problemelor sta la baza selectiei modalitatilor de raspuns. Redefinirea problemei pentru a o face congruenta cu o problema similara la care clientul are un repertoriu de raspunsuri diminueaza dezorganizarea din raspunsurile clientilor.

Prezenta atat a pericolului cat si a oportunitatii

In chineza, ideograma pentru criza (weiji) este formata din doua elemente- oportunitate si pericol. Criza este un pericol pentru ca depaseste resursele indivizilor putandu-se declansa o stare patologica sau poate duce la suicid sau homicid. In acelasi timp este o oportunitate deoarece indivizii cauta ajutor, gasesc noi rezolvari la probleme pentru care nu aveau un repertoriu instrumental gata format. Astfel, criza reprezinta o situatie de dezvoltare a sistemului cognitiv uman.

Este complexa si dificil de rezolvat

Deseori o criza urmeaza mai multor evenimente precipitante care scad pragul de toleranta la stresori. Acest lucru pune consilierul in situatia de a interveni in mai multe directii, ceea ce nu este intotdeauna usor. Mediul clientului are o importanta extrema. Nivelul economic, suportul social deficitar sau total absent fac uneori interventia extrem de dificila.

Reprezinta o posibilitate de crestere si schimbare

Problemele cu care ne confruntam isi lasa amprenta asupra noastra. Deseori acestea sunt ignorate, ramanand in aceeasi situatie fara sa incercam sa le depasim. O stare de criza este oarecum un semnal pentru a rezolva anumite probleme facilitand astfel dezvoltarea personala. Criza reprezinta un astfel de semnal pentru a merge mai departe si pentru a rezolva problemele din viata noastra.

Absenta panaceelor sau a rezolvarilor rapide

Clientii nu cauta ajutor fara sa fi incercat sa-si rezolve problemele. Unul dintre elementele crizei este inabilitatea de a face fata situatiilor cu care se confrunta dar aceasta survine deseori dupa mai multe incercari esuate de coping. Problemele cu care se confrunta clientii, de cele mai multe ori, nu sunt usor de rezolvat sau simple. Nu ajunge o "pastila" si gata. De multe ori clientii cauta solutii simple la probleme complicate, iar o simpla pastila care nu poate rezolva problema nu face decat sa accentueze si mai mult esecul.

Necesitatea unor alegeri

Criza reprezinta necesitatea unei alegeri. Persoanele care se afla in stare de criza aleg (si mai ales cei care cauta ajutor), iar aceasta alegere de a actiona reprezinta un prim pas pentru a stabili scopuri si pe care se poate construi interventia psihologica in vederea formularii unui plan.

1.3. Etapele crizei

Etapa de impact

Etapa de impact apare imediat dupa evenimentul negativ si are de obicei o durata redusa (France, 1990). Ea se refera la reactiile pe care le are persoana dupa constientizarea faptului ca situatia i-a depasit resursele si mecanismele de coping. Strategiile obisnuite de coping nu reusesc sa rezolve problemele create de evenimentele negative si persoana se simte neajutorata, anxioasa, frustrata, furioasa sau deprimata, sau fara nici un control.

Faza de coping

Etapa de coping se refera la etapa in care persoana face incercari de a modifica situatia sau reactiile emotionale la aceste situatii. Cresterea tensiunii determina persoana sa recurga la toate mijlocele disponibile, incluzand mijloace noi sau neobisnuite de a face fata situatiei. Apare un nivel crescut de disconfort, anxietate, disperare, sau apatie. In faza de coping persoanele sunt mult mai deschise la incercarea unor solutii noi la probleme si sunt mult mai receptive la sugestiile si ajutorul altora.

De obicei se pot identifica folosirea a doua strategii de coping:

Strategii de coping focalizat pe problema

Strategii de coping focalizat pe reactiile emotionale

Ambele pot fi adaptative sau dezadaptative. In cazul in care sunt adaptative, criza se rezolva. In cazul in care sunt dezadaptative criza continua ajungandu-se in faza de renuntare.

Faza de renuntare

Daca nici o strategie de coping nu da rezultate, persoanele ajung in faza de renuntare. Exista doua tipuri de renuntare: a) voluntara (de exemplu suicidul) sau b) involuntara (de exemplu dezorganizare, simptome psihotice).

1.4. Modele ale crizei

Modelele crizei se refera la explicatiile date reactiilor de criza care ghideaza strategiile si metodele de interventie folosite. Sunt trei modele principale pe baza carora sunt explicate reactiile de criza. Vom prezenta pe scurt asumptiile fundamentale ale fiecarui model pentru a facilita intelegerea interventiilor prezentate ulterior.

1.4.1. Modelul cognitiv (Albert Ellis,1955, A. Beck, 1979, Meichenbaum, 1985)

Asumptiile fundamentale

q       Reactiile emotionale din timpul crizei sunt determinate de gandurile dezadaptative;

q       Aceste ganduri pot fi identificate si modificate;

q       Schimbarea acestor ganduri duce la diminuarea starii de criza;

q       In starea de criza aceste ganduri distorsionate sunt supraactivate.

Scopul interventiei: constientizarea si modificarea gandurilor dezadaptative despre evenimentele care au precipitat criza.

Au fost conturate trei curente principale in interiorul terapiei cognitiv comportamentale:

q       Terapia    rational emotiva si comportamentala;

q       Terapia cognitiva;

q       Inocularea stresului.

1.4.2. Modelul echilibrului (Caplan, 1961)

Asumptia fundamentala:

Persoanele care se afla in stare de criza se afla intr-o stare de dezechilibru emotional si psihic in care mecanismele de coping si strategiile de rezolvare a problemelor nu sunt eficiente sau sunt depasite.

Scopul interventiei: stabilirea echilibrului dinaintea starii de criza prin oferirea unor mecanisme de coping adaptative.

Din perspectiva acestui model, stabilizarea persoanei inseamna restabilirea unui nivel eficient de functionare a mecanismelor de coping.

1.4.3. Modelul tranzitiei psihosociale (Dorn, 1986)

Asumptii fundamentale:

q       Oamenii sunt produsul interactiunii dintre factorii genetici, psihologici si cei sociali.

q       Criza este rezultatul dificultatilor care apar in procesul de schimbare si dezvoltare personala si a resurselor sociale.

Scopurile interventiei:

1) evaluarea dificultatilor interne si externe care au dus la criza si 2) ajutarea lor in a alege alternative realiste la solicitarile vietii curente.

Realizarea controlului se face prin modificarea:

q       mecanismelor ineficiente de coping

q       suportului social

q       resurselor de mediu