Perioada tineretii

Perioada tineretii

1. Subsistemele personalitatii tanarului

Cuprinsa intre 25-35 ani, tineretea este perioada de stabilizare si maturizare in care subidentitatile sociale, profesionale, maritale si parentale se echilibreaza prin dobandirea de statusuri noi si roluri cu influenta mare asupra evolutiei personalitatii si comportamentului tanarului. Componentele temperamentale si caracteriale ale personalitatii sunt stabilizate fara a fi rigide, mai ales cele atitudinal - valorice, si exprima un nivel nou al maturizarii personalitatii, specific pentru acest interval de varsta. Latura aptitudinala a personalitatii si creativitatea se exprima in rezultate cu semnificatie sociala si in obtinerea unui loc in ierarhia valorilor din domeniul respectiv (Cretu, Tinca).

Exista patru subsisteme de baza la nivelul acestei perioade de varsta, fiecare din ele avand ponderea si dinamica lui in intervalul respectiv. Personalitatea tanarului este constituita din patru subsisteme, intalnite si la adult.

Subsistemul operational, in care sunt incluse capacitatile de interventie activa, operationala, sisteme de lucru, interesele, aptitudinile, abilitatile. Este subsistemul, care conform stadialitatii lui Piaget, poate intra in actiune dupa ce s-au definitivat operatiile formale. Subsistemul operational faciliteaza interventia celorlalte subsisteme ce duc la acumulari de informatii, cunostinte, experiente si organizarea conduitelor pe toate directiile, optimizand interrelatiile cu lumea inconjuratoare.

Subsistemul emotional, care integreaza structurile energetice de sustinere a demersurilor, seturilor de atitudini, respetiv atitudinile emotionale in raport cu esecurile sau succesele anterioare, este subsistemul trebuintelor biologice, psihologice si social- culturale.

Subsistemul structurilor sinelui, respectiv perceperea, reprezentarea, idealul de sine (material, cultural, social), nevoia de afirmare, toate constituite prin relationare cu altii este legat nemijlocit de dobandirea de noi statute si roluri.

Subsistemul valorilor, in care se integreaza elemente legate de reguli, norme de convietuire, raportarea la acestea, la ierarhii autentice si conjuncturale. Acest subsistem protejaza sinele si creeaza cadrul de extindere a idealului de sine social, prin valorificarea experientei personale si a elaborarii unor forme superioare de adaptare.( Schiopu Ursula, Verza)

Tineretea cu modificarile subidentitatilor amintite realizeaza primele insertii sociale autentice cu o distributie de roluri pe criterii ale competentelor reale (nu latente) confirmate prin activitati anterioare si prin eforturile pentru depasirea obstacolelor cu care s-a confruntat.

Ursula Schiopu vorbeste de cateva motive pentru care abordarea acestui segment de varsta a fost rezervat: exista o integrare sociala foarte diversa in functie de antecedentele prezente in perioada scolaritatii, diversitate care face dificila existenta unor criterii de clasificare clara si operanta; in conditiile insertiei sociale asistam la o schimbare permanenta a mentalitatii in raport cu elementele noi care apar; integrarea sociala a tinerilor nu a creat probleme mari in secolele anterioare, cand ucenicia se facea in conditii de tutela severa de catre adulti. In secolul nostru s-au produs mutatii vizibile. Acum tineretea s-a impus in viata sociala, problemele sale s-au amplificat in perioadele de criza. Tinerii sufera cel mai mult deoarece ei constientizeaza puternic contrastul dintre real si deziderat

In 1986, cu ocazia unui Congres International, s-a incercat o caracterizare generala a tinerilor apartinand generatiei post - industiale, cea care beneficiaza de avantajele dezvoltarii social- economice, dar si de urmarile negative ale supraindustrializarii, globalizarii, largirea circulatiai internationale. S-a considerat, ca aceasta generatie este mai bine instruita, are largi competente, stapaneste informatia si comunicarea prin mijloace performante de acum, dar prezinta o ramanere in urma in ceea ce priveste planul socio- afectiv si relational. Lor le-ar fi caracteristice urmatoarele particularitati: a). demonstreaza caracteristicile unei adolescente prelungite; b). au trebuinte crescute de cunoastere, afectivitate, relationare; c). Sunt "satui material", dar flamanzesc spiritual; d). Parcurg o criza speciala de afisare pentru ca se simt mai degraba beneficiarii civilizatiei actuale si mai putin raspunzatori de dezvoltarea ei; e). Cer asiduu sa aiba sarcini importante si sa se manifeste activ, desi apoi refuza adaptarea si integrerea reala, manifestand deci un entuziasm efemer urmat de o profunda descurajare; f). Apare un fel de refuz nevrotic al responsabilitatii si asa numitul "sindrom Peter Pan", de a refuza sa se maturizeze. Profesor Tinca Cretu considera ca, aceste caracteristici ale tinerilor generatiei postindustriale sunt mai degraba doar tendinte care se manifesta la un grup restrans de tineri, cu deosebire la cei care au crescut in conditii de supraabundenta de bunuri si resurse financiare si astfel nu si-au construit proiecte de viitor realiste, eficiente, prin care sa puna in valoare toate marile disponibilitati pe care la are acest stadiu. (Cretu, Tinca, p.,327)

Dezvoltarea generala si subetapele tineretii

Organizatia Mondiala a Sanatatii include tineretea in adolescenta prelungita si o considera ca desfasurandu-se pana la 35 de ani.

Conform Psihologiei romanesti, tineretea se intinde intre 24 si 35 de ani si cuprinde trei subperioade: subetapa de adaptare ( ani) cuprinzand ucenicia si stagiul pe linie profesionala; subetapa de intensificare a adaptarii profesionale si familiale ( ani); subetapa in care se traiesc primele satisfactii si se realizeaza stabilitatea profesionala ( ani).

Fiind o etapa de integrare si afirmare profesionala, sensibilitatea este perfectionata sub aspectul caracteristicilor discriminative. Astfel observatia vizuala dupa 2- 10 ani de exercitare a profesiei ajunge in anumite profesii foarte fina, auzul se perfectioneaza legat si de pozitia de consumator de muzica , tactul si aprecierea vizuala capata finete discriminativa. Pragurile diferentiale continua sa se acorde cu o usoara scadere spre sfarsitul tineretii.

Este foarta activa capacitatea de receptare organizata, tanarul fiind foarte receptiv la stimuli antrenati profesional. Din punct de vedere fizic este perioada varfului de vigoare iar inteligenta, memoria, abilitatile aptitudinile sunt maximal dezvoltate. Gandirea tanarului este larga, profunda, sistematica, conservand in mare masura caracteristicile atinse in adolescenta, iar inteligenta este in progres pe tot parcursul tineretii si in stadiul adult. Si memoria pastreaza in general caracteristicile din adolescenta, totusi memoria profesionala se dezvolta rapid, fiind sustinuta de motivatia profesionala, dar si de puternica adaptare cognitiva. In tinerete se atinge gradul cel mai inalt de pastrare a celor memorate.

Cunostintele si abilitatile dau expertii si creatorii domeniului. Exista insa si un numar de profesionisti care se recalifica, fie datorita modificarilor profesionale, fie din necesitatea recunoasterii reconversiei fortei de munca. In acest caz apare necesitatea organizarii invatarii permanente. Memoria se restructureaza devenind activa selectiva, inteligibila, mijlocita. Atentia este activata si ea pe cerintele profesionale si specificul locului de munca si al momentelor muncii.

In invatare se modifica proportia dintre invatarea programata social si cea apropiata de autodidacticism in favoarea celei din urma. Conservarea informatiei ramane in platou scazand ca viteza si claritate in etapele urmatoare. Domina invatarea din necesitatea sau ocupationala. Pana la 30 de ani tinerii au o foarte mare capacitate de a invata miscarile, dar si capacitati de reglare foarte fina de reglare a miscarilor. Astfel, ei pot obtine cele mai bune rezultate in invatarea miscarilor complexe. Dincolo de aceasta varsta rapiditatea scade usor.

Exista o angajare spirituala si nervoasa tensionala in numeroase profesii, ducand la oboseala. Oboseala se face resimtita prin prezenta mai multor indicatori cum ar fi: unele modificari fiziologice, consumul in exces a rezervelor energetice si acumularea deseurilor neeliminate, scaderea supletii activitatii intelectuale, amplificarea functiilor inferioare, automatismele si ticurile. Recuperarea oboselii se face prin odihna activa, tinerii avand forta de recuperare mare.

Promovarile, recompensarile sunt forma de stimulatie si de constituire de motivatii pozitive in munca. De asemenea fatorii stimulatori includ si ambianta, organizarea locului de munca, estetica, confortul.

Atitudinile sunt esentiale fata de lume. Ele se modifica desi sunt dificultati de identificare ale acestora datorita situatiilor economice si sociale. Subidentitatea de rol marital, parental, profesional si social se dilata si se coreleaza.

2.1. Subetapa de adaptare initiala la profesie (24-28 ani)

Insertia sociala diversa face dificila cercetarea. Tineretul realizeaza o permanenta innoire a realitatilor. Insertia in viata sociala nu a pus probleme in societatiile anterioare in care pregatirea profesionala si sociala erau relativ sever tutelate.

In ultimul secol puternica patrundere a tineretului in viata social-politica a dus la afirmarea lui ca factor important social-economic. Intrarea in viata social-economica pe baza de competitie si cooperare a creat conditii dure de selectie, iar somajul afecteaza in primul rand tinerii. De accea tineretea ridica numeroase probleme psiho-sociale, noi in raport cu varstele anterioare.

Copilaria are o rezerva uriasa de sperante legate de explorarea teritoriului si oamenilor din jur, dificultatile fiind considerate situative iar lumea stabila. Dupa zece ani apar intrebarile legate de propriile posibilitati, validarea valorilor si aplicarii lor in viata. La adolescenti apare orientarea spre viitor ca o prelungire a propriului destin. Tineretea este incarcata de cerinte, de contributie la schimbarea lumii. Tanarul este sensibil si revoltat cand intalneste nonvalori si noncompetente si este atent si receptiv la modelele ce incorporeza valori necunoscute. Insecuritatea, instabilitatea valorilor sociale (ce era bine atunci nu e bine acum) duce la devalorizarea profilului parental al secolului XXI si contureaza profilul adultului actual.

Tipul fundamental de activitate ce defineste tanarul e cel de persoana angajata social, producator de bunuri si servicii. Tipul de relatii devine complex in ierarhia profesionala, cu colegii de serviciu si prieteni, cu familia de provenienta, cu propria familie, in toate relatiile putand aparea contradictii.

Castigarea statutului de adult incepe cu dobandirea autonomiei economice, de accea situatia tineretului este sub semnul provizoratului.

Subetapele tineretii sunt controversate. Unii autori considera limita inferioara la 20-24 ani. Limita superioara este si ea controversata, Daniel Levinson considerind-o la 45 de ani. Erik Erikson considera tineretea o varsta mijlocie si dominata de urmatoarele trasaturi: amplificarea identitatii sociale, angajarea in plan social, trairea intensa a sentimentului de dragoste, inceperea vietii de familie si dezvoltarea intimitatii, tendinta de a lega relatii cu noi grupuri, dragostea dar si munca au loc central in structura de continut a personalitatii.

In perioada de 24 - 28 ani tanarul are un rol auxiliar in ierarhia muncii (pe langa altii). Dificultatiile de adaptare se resimt ca tensiuni interne legate de programul de munca sau stil de organizare. El se confrunta cu dificultati concrete de munca si-si contureaza rolurile sale profesionale. O alta directie de solicitare a adaptarii e cea legata de casatorie, adaptarea la rolul de sot sau de sotie iar ulterior la cel de parinte.

Exista la acest nivel de varsta, atunci cand vigoarea fizica este plenara si potenta sexuala maxima, frecvente tulburari sexuale generate de:

- incidente sexuale cauzate de evenimente din copilarie (violuri, agresari sexuale),

- frustrari afective ce pot determina frigiditati, impotente psihice si fiziologice,

absenta unor modele sexuale corecte din familie (modelele familiei de origine tinzand sa se reproduca in familiile nou constituite),

- absenta, izolarea de alti copii, un regim de austeritate sau de deprivare de relatii sociale si distractii, care poate genera un comportament sexual compensator, fie un deficit de comportament prin absenta informatiilor si relatiilor reale,

- imaturitatea generala si dependenta excesiva de altii, care creeaza fie un comportament infantil in relatiile cu partenerul, fie o dependenta de persoanele in raport cu care s-au format dependentele initiale,

- tulburari generate de teama, anxietate, opozabilitatea din familie, scoala, locul de munca,

Sub aspectul tipurilor de subidentitati tinerii se raporteaza diferit, iar extinderea si ponderea identitatii lor poate fi diferita in spatii socio-culturale, diferite nivele de instruire, zone geografice.

2.2. Subetapa de intensificare a adaptarii profesionale si

familiale (28- 32 ani)

Subidentitatea profesionala este pentru majoritatea tinerilor prima care incepe sa se construiasca si sa aiba o foarte mare aloare pentru ei.

Subetapa de intensificare a adaptarii (28- 32 ani) in activitatea profesionala, se realizeaza dupa adaptarea la cerintele muncii. Tanarul simte nevoia de instruire suplimentara de accea urmeaza cursuri de perfectionare, limbi, o scoala, o facultate, un sport. Se extind relatiile sociale, oficiale si semioficiale cu colegii, superiorii, subalternii. In familie cresc responsabilitatile educative si gospodaresti se fac eforturi de marire a confortului. Se modifica programul familial, creste timpul de supraveghere a copiilor, volumul informational legat de educatie si sanatate, se restrang activitatiile de loisir.

Acum apar probleme privind intregrarea sociala, dar tinerii gasesc resurse si capacitati pe aceasta linie. Intregrarea sociala este cuprinsa in mai multe forme. Astfel E. Williams aminteste de: integrarea civilizatoare (la gradul de apartenenta), intregrarea normativa (la normele sociale), intregrarea sociala, integrarea culturala (la varietatea de informatie culturala).

Integrarea profesionala si sociala este o conditie a adaptarii, a mentinerii sanatatii fizice si mentale si a dezvoltarii armonioase a personalitatii.

Intregrarea sociala se realizeaza pe mai multe directii, insa cea mai importanta este cea profesionala, fiind influentata atat de factori obiectivi cat si subiectivi. Cauzele obiective tin de atentia de lucru (sanatoasa sau nu), competentele conducatorilor, indeplinirea sarcinilor de munca, organizarea locului si procesului de munca. Cauzele subiective tin de pregatirea profesionala, trasaturile caracteriale, cunoasterea greutatilor ce se ridica in activitate, idealurile si aspiratiile individului.

O serie de autori vorbesc de socul realitatii in contactul cu lumea profesiunilor. Acest soc al realitatii poate fi determinat de asteptarile firmelor in raport cu noii angajati, anularea biografiei de eforturi scolare anterioare, lipsa de maturitate in alegerea profesiunii.

C. Miller se refera la cateva situatii ocupationale treptate si progresive: profesionistii cu pattern-uri stabile, care de la absolvire lucreaza in aceelasi loc, cei cu pattern-uri instabile ce nu se stabilizeaza niciodata la un loc de munca, cei cu pattern-uri de cariera concurentiala, care dupa cateva incercari se stabilizeaza intr-un loc si profesionistii cu pattern-uri multiple, care au disponibilitatile profesionale de lunga durata.

In integrarea profesionala a tinerilor si in reusita pe plan profesional, defecte precum lenea, egoismul, minciuna, duritatea (agresivitatea), aroganta, alcoolismul, impiedica realizarea. Tanarul va trebui sa faca eforturi sa se integreze in programul de lucru, sa cunoasca conditiile si exigentele indelpinirii sarcinilor, sa-si adapteze capacitatile fizice si psihice la acestea. Comunicarea si relationarea va trebui sa se largeasca progresiv, tanarul trebuind sa se impace cu situatii in care va avea roluri secundare si cu momente de suprasolicitare.

Subidentitatea profesionala aflata in expansiune, vizeaza fie pregatirea profesionala de varf, fie corelarea cu domenii profesionale de perspectiva, care sa ofere oportunitati mai atractive.

Subidentitatea maritala este deasemenea evidentiata, valorificand capitalul pus in joc de cei doi parteneri in mod diferit. Oferta de capital al femeilor vizeaza preponderent capitalul estetic, erotic si intelectual (mai putin pe cel social si economic). La barbati preponderent este capitalul social, profesional si economic. Investitia de capital prin mariaj vizeaza mai ales confortul biologic, psihic si material, orientandu-se spre posibilitatea de imagine a cuplului. Investitia in copii este nereturnabila la investitor, cu risc ce implica modificari in programele de lucru, fapt pentru care subidentitatea parentala presupune asumarea unor roluri nu numai formal ci cu preluare de responsabilitati, atat in planul familiei, cat si in planul social.

2. Subetapa de stabilitate profesionala (32-35 ani).

Subetapa de stabilitate profesionala (32-35ani), se caracterizeaza printr-o experienta profesionala ampla de responsabilitati speciale pe linie profesionala si extindere a relatiilor oficiale pe verticala. Viata in familie se stabilizeaza, loisir-urile se largesc (teatru, filme, expozitii, concedii). Activitatea profesionala actioneaza asupra activitati psihice senzoriale, intelectuale motivationale, aptitudinale.

Varstele de casatorie au suferit o modificare importanta, in sensul cresterii varstei, datorita asigurarii pregatirii profesionale, acumularii de capital profesional si social. Familia pune probleme de mentalitate ale partenerilor, de gusturi, deprinderi, stil de viata, de nivel de cultura. Datorita cresterii nivelului general de scolarizare s-au omogenizat casatoriile din punct de vedere cultural. Factorii economici constituie insa un element dezarmant pentru multe incheieri de casatorii. Decizia de a avea primul copil creeaza disconforturi fizice, tendinte impulsive, stari depresive. Prezenta copilului determina o reorganizare a familiei la conditiile generale. Copiii entrofici asigura optimizarea mediului familial oferind motiv de bucurie, atenuand starile de disconfort, generand increderea in rolul de parinte, ii determina la actiune, proiectand in viitor destinul existentei lor.

Inadaptarile profesionale si familiale se mentin relativ ridicate in perioada tineretii. Pe acest plan, incidenta infractionismului, ce este destul de accentuata intre 25 -30 de ani, deregleaza adaptarea tanarului si dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale. Dereglarile de personalitate se reflecta in toate formele de activitate, si se pot consolida in deprinderi negative in relationarea cu cei din jur. Persistenta starilor conflictuale si de frustrare, care guverneaza toate actiunile sale, pot determina atitudini de inselatorie, furt, vagabondaj, prostitutie, vandalism, etc.

Constituirea identitatii trece printr-un amplu proces de restructurare ca urmare a dilatarii subidentitatii familiale, cultural- sociale, ocupationale si axiologice. Tinerii sunt sensibili la ameliorarea perceperii de sine si la felul in care imaginea lor este reprezentata de ceea ce cred ceilalti despre ei. Ei doresc un statut diferentiat si depun eforturi pentru o exprimare complexa a insusirilor de personalitate, valorizand mai bine relatiile cu cei din jur.

4 Tipuri de conduita parentala

Calitatea vietii de familie este influentata de integrarea familiala. Intr-o familie in care domneste buna intelegere si stima reciproca, care manifesta stabilitate, copilul ocupa un loc central, copiii contribuind la coeziunea familiala. Aparitia unui copil in familie constientizeaza mai bine statutul de parinte si se acumuleaza experienta pentru indeplinirea acestui rol. Experienta in cresterea si educarea copiilor este redusa si de aceea se pot adopta atitudini prea rigide sau prea lejere. Parintii sunt profesorii copilului inainte de scoala. Tinerii parinti incearca sa-si disciplineze copiii abordand atitudini diferite: parinti autoritatri, hiperprotectivi, indulgenti, severi, agresivi.

Atitudinea parintilor poate determina intreaga atitudine ulterioara a copilului fata de ei si fata de orice fel de autoritate.

Copilul incapatanat este oglinda unui adult ce se comporta inadecvat, de aceea, pastrarea regulilor de convietuire, a regimului zilnic de masa, odihna si a unui exemplu al adultului este deosebit de important.

Parintii prea tematori ( nu te duce acolo ca ai sa cazi, ai sa te murdaresti ) sau prea severi vor avea deseori copii cuminti, dar inhibati, dependenti, carcotasi sau neascultatori hiperactivi, incontrolabili.

Parintii resemnati, care nu refuza copiilor nimic, il vor face despotic, furios, agresiv, incapabil sa ofere ceva.

Parintii ciclici, care oscileaza intre "da" si "nu", isi tradeaza propriile difilcutati si-si dezorienteaza copilul.

Neintelegerea in privinta atitudinii care trebuie adoptata fata de capriciile copilului, constituie un mediu patogen pentru el. Daca conflictele de autoritate continua, se poate ajunge la o adevarata predispozitie la delincventa.

Martin Cohen spune ca sentimentul de siguranta este dat de autoritatea parinteasca si ca pe copii ii inspaimanta lipsa acesteia. Autoritatea, conform dictionarului de pedagogie, inseamna "puterea sau dreptul de a da ordine, de a obliga sa fie ascultate, de a trece la fapte sau de a lua decizii finale". Una dintre cele mai mari nevoi ale copilului este sa aiba niste parinti care sa-si inteleaga pozitia autoritara in planul dinamic al unei familii.

Parintii trebuie sa fie un exemplu, sa conduca, sa calauzeasca, sa directioneze, sa corecteze si sa incurajeze. Personalitatea parintilor sta la baza structurii autoritatii pe care o impune o familie.

Rose Vincent prezinta urmatoarele tipuri de conduita parentala, evidentiind si consecintele acestora asupra personalitatii copilului.

Parinti rigizi: impun copiilor propriile idei, opinii, modul de a trai si a vedea, obisnuintele lor, fara nici o abatere si fara sa tina cont de particularitatile individuale ale fiecaruia. Asemenea parinti intiparesc in mintea copiilor repere foarte precise in timp si spatiu, care pot ajuta la intelegerea lumii inconjuratoare. Daca insa rigiditatea se combina cu o ingustime de vederi si de interese, vor aparea drept consecinte in dezvoltarea copiilor unele atitudini de infantilism si renuntare, iar mai tarziu o saracie a personalitatii.

Parinti boemi: acestia lasa copiii mai mult in seama altor persoane sau in voia lor. Ca o consecinta poate sa apara la copii o "lipsa de prezenta" care sa provoace o delasare morala, lipsa unor puncte de reper in viata si a unei baze suficiente care sa le garanteze un sentiment de securitate.

Parintii anxiosi: fac ca asupra copilului sa planeze o presiune, deoarece acesta se simte spionat si strict supravegheat. Deoarece din gesturile sale se naste teama, copilul ajunge la un fel de deposedare de el insusi.

Parintii infantili: refuza sa se autodefineasca in calitate de parinti si se retrag din fata oricarei responsabilitati, fiind, de regula, prea absorbiti de propriile lor probleme de afirmare personala. Aceasta departare se anuleaza uneori brusc, parintii adoptand o pozitie prea apropiata de cea a copilului, printr-o identificare exagerata. Drept consecinta, copiii parintilor infantili risca sa nu aiba prea mare incredere in fortele proprii si sa fie dependenti si usor influentabili.

Parintii incoerenti: se caracterizeaza printr-o mare instabilitate privind modul de relationare cu copiii. Activitatea educativa prezinta multiple neregularitati, exigentele cele mai nemasurate alterneaza brusc cu perioade de libertate totala. Daca copilul nu are sprijinul unei personalitati puternice, care sa se substituie parintilor, el va prezenta adesea o stare accentuata si continua de descumpanire.

Parintii prea indulgenti: nu manifesta nici un fel de limita si nici un fel de rezerva in a acorda copilului tot ce acesta isi doreste. Drept consecinta, copilul nu va putea mai tarziu sa suporte nici o frustrare, cultivand totusi un anumit sentiment de vinovatie.

Parintii prea tandri: creeaza, de regula, un climat prea incarcat de stimulente afective, fiecare parinte revarsandu-si fara nici o rezerva intreaga lui afectivitate. Asemenea atitudini pot favoriza uneori conturarea la copii, pe masura ce cresc, a unor comportamente deviante pe linie sexuala.

De cele mai multe ori masurile de disciplinare le stiu din experienta proprie sau la deduc intuitiv si rareori cunosc principii stiintifice si pedagogice. Se dezvolta, astfel, stiluri de actiune educationala la nivelul familiei. Multi autori de specialitate subliniaza importanta si validitatea stilurilor parentale pentru educatia copiilor si evolutia lor ulterioara. Becker * pune in evidenta patru stiluri parental- educationale prin analiza factorilor de " caldura si control", la baza carora stau, in contributii diferite, controlul, suportul emotional si anxietatea.

1.Stilul dictatorial, in care se manifesta un control exagerat, dar cu caldura redusa, cu cerinte mai mari din partea parintilor si cu afectivitate putina. In aceste conditii, copiii se structureaza ca personalitati ce isi dezvolta o competenta sociala scazuta, nu dispun de criterii precise de autoevaluare, nu manifesta initiative de angajare in activitati si in moduri de relationare cu cei din jur, accepta cu usurinta aprecierea adultilor, iar imaginea ce o au despre ei apartine altora.

2. Stilul autoritar, ce cumuleaza cei doi factori, caldura si controlul, iar fata de copii se manifesta cerinte inalte in paralel cu o atentie afectiva crescuta, ceea ce duce la dezvoltarea independentei si responsabilitatii. Ei vor dobandi o mai mare competenta sociala insotita de o mai buna adaptare bazata pe o autoapreciere realista.

Stilul neglijent, cand din nou se cumuleaza cei doi factori, dar pe negativ, in sensul ca se manifesta putina caldura si control, iar educatia prezinta valente scazute, ca urmare a dezinteresului parintilor. Copiii pot avea o predispozitie spre intoleranta si impasivitate, cu un slab control emotional si cu o motivatie scazuta, in care domina lipsa de toleranta si frustrare. Autoevaluarea are un curs, fie spre hipervalorizare, fie spre invalorizare din lipsa unor modele ale criterilor, care stau la baza ei.

Stilul permisiv, in care caldura este accentuata dar, in schimb, controlul parental este foarte scazut sau neresimtit de copil. Copiii evolueaza spre o personalitate in care domina o toleranta excesiva cu dependenta de parinti sau de persoane adulte. Nu isi asuma responsabilitati si manifesta comportamente fluctuante si labile, frecvent agresiv- impulsive si fac abstractie de opinia celor din jur. (Verza.,E., Verza.,F. p.212 )

Familiile dezorganizate au in mod caracteristic tiparul de comunicare afectat, echilibrul familiei este sever tulburat de existenta conflictelor. Aliantele, coalitiile dintre membrii familiei, ca si ostilitatea lor au un rol deosebit in directionarea comunicarii. In situatiile in care intre soti intervin tensiuni interactiunile parinti-copii au mult de suferit.

Familia poate influenta copilul pe multiple cai, iar rezultatele disfunctiei familiale se situeaza undeva intre cei doi poli: hiperprotectie si neglijare. Parintii, cele mai importante persoane de referinta cu mediul extern, dar si toate celelalte persoane de referinta implicate in educatie, pot sprijinii sau frana dezvoltarea capacitatilor copilului, pe care acesta le poseda la inceputul vietii sale intr-o forma slaba, nedezvoltata si lipsita de structura.

5. Familia ca sistem

Mediul in care traieste si se dezvolta copilul, nivelul de educatie al parintilor,

valorile morale care sunt transmise noilor generatii isi pun amprenta pe relatiile vietii

de familie. In general, in familiile cu un nivel de cultura mai ridicat exista o atitudine

mai liberala privind independenta si initiativa copilului, controlul vietii acestora,

respectul mutual pentru drepturile fiecarui membru.

Toate functiile psihologice se dezvolta in context social, oricat de puternic ar fi

motorul genetic responsabil de emergenta noilor abilitati si de tranzitia spre noi niveluri

de functionare. Un potential nu devine realitate daca cel care ingrijeste copilul nu ofera

sprijin, nu mentine si nu duce mai departe eforturile copilului.

Stabilirea relatiilor este una dintre cele mai importante sarcini ale copilariei si ramane

o sarcina pentru intreaga viata. Astfel relatiile ofera contextul in care se dezvolta toate functiile

psihologice ale unui copil. Cand interactiunile dintre oameni formeaza secvente consistente

in timp, tragem concluzia ca exista un anumit tip de relatii. Astfel un parinte care loveste

in mod repetat un copil in timpul mai multor contacte este descris ca avand o relatie

abuziva cu acel copil.

Interactiunile sunt fenomene de tipul "aici si acum", in timp ce relatiile presupun

continuitate in timp. Relatiile sunt afaceri in doua sensuri. Socializarea copiilor nu este un

proces intr-un singur sens, de la parinte la copil, ci este un proces in doua sensuri

( de la parinte la copil si de la copil la parinte), pentru ca, efectul pe care il au copiii

asupra parintilor este la fel de mare, chiar daca este diferit, ca si efectul parinte- copil.

Intr-o familie in care domneste o atmosfera de stima reciproca, iar membrii ei se declara satisfacuti de rezultatele interactiunilor, copilul ocupa un loc central. Existenta unui copil poarta o semnificatie pozitiva, insa complica relatia bidirectionala dintre soti, transformand-o intr-una tridimensionala. Copilul isi exercita influenta asupra familiei, restructurandu-i activitatea, impunand o modificare adaptativa. In conditii normale acest lucru nu duce la un dezechilibru familial ci doar la o noua organizare, impusa de teluri considerate de parinti demne de sacrificiile lor.

Nu doar copilul este cel care influenteaza echilibrul familial, mai ales luand in considerare adevarul demonstrat de psihopediatri si anume ca interactiunea dintre doua persoane se schimba im prezenta celei de-a treia, chiar daca este vorba de duplexul mama-copil, iar persoana care se interpune este tatal copilului.

Pentru a intelege dezvoltarea unui organism trebuie analizata starea prezenta a individului in relatie cu setul complex al schimburilor dintre individ si sistemul lui primar ( primul sistem, locul unde este crescut individul, cei ce-l ingrijesc, sistemul cu care individul are primele schimburi), dar si cu sistemele adjuncte ( sistemele de care depind membrii primului sistem; locul de nastere parintilor, locul de munca, scoala, comunitatea religioasa, vecinii).

Datorita interdependentei structurilor componente, sistemul considerat ca un tot, poate dezvolta diferite functii globale, de o finete si o complexitate mult mai mare decat suma functiilor subsistemelor componente. Orice modificare la nivelul unui subsistem duce la modificarea intregului sistem. Psihologia dezvoltarii promoveaza o abordare sistemica si holistica a organismului uman, vazut simultan in dimensiunile lui biologice, psihologice, sociale si culturale. (Munteanu Ana) Conceptul filozofic de holism este diametral opus atomismului. Atomistii sunt de parere ca orice intreg poate fi divizat si analizat in partile componente, precum si in relatiile existente intre aceste parti componente. Holistii sunt de parere ca intregul este mai mult decat suma partilor. Un sistem este un ansamblu de elemente aflate intr-o ordine nonintamplatoare, care functioneaza pe baza unor reguli si dispune de homeostazie. Conform teoriei lui Bertalanffy sistemul este mai mult decat suma partilor. Astfel familia este mai mult decat suma membrilor ei componenti, importanta fiind mai ales interactiunea dintre ei, care se realizeaza dupa anumite reguli, avand anumite functii si incercand sa mentina un anumit echilibru in interiorul ei. Atunci cand este vorba de probleme legate de relatii, exista o alta persoana asupra careia sa ne concentram si avem tendinta de a vedea problemele altora si uitam ca orice problema legata de o relatie este comuna. Cuplurile au tendinta de a discuta cel mai mult atunci cand exista o ruptura sau o problema de rezolvat. Preocuparea fiind mai ales de a distribui vina uitand ca munca in echipa se bazeaza pe o abordare comuna.

Familia foloseste si ea mecanisme de feed- back prin care isi mentine stabilitatea si echilibrul dinamic. Feed-back-ul pozitiv semnalizeaza nevoia de a modifica sistemul, pentru a-l face sa evolueze, in timp ce feed-back-ul negativ semnalizeaza nevoia de a reechilibra sistemul, datorita unei perturbari.

Sistemul familial opereaza prin intermediul pattern-urilor tranzactionale. Tranzactiile repetate stabilesc pattern-urile legate de cum, cand si cu cine se relationeaza, iar functia lor este de a regla comportamentul membrilor familiei. Fiecare familie are pattern-urile ei de functionare care sunt mentinute prin doua tipuri de constrangeri: unul generic referitor la regulile universale care guverneaza organizarea familiei ( ierarhia puterii), altul idiosincratic, referitor la expectatiile reciproce ale unor membri. Fiecare dintre membri familiei contribuie la dezvoltarea si intarirea acestor asteptari.

Subsistemele familiei sunt: subsistemul adultilor(marital), subsistemul parental, subsistemul fraternal.

Subsistemul marital include de regula diada sotilor. Rolul preponderent este acela de a modela intimitatea si angajamentul. Principalele abilitati necesare pentru a indeplini acest rol sunt complementaritatea si acomodarea reciproca. Complementaritatea permite fiecaruia sa "ofere" fara a avea sentimentul ca "pierde", si fara a-si epuiza resursele. Se spune ca in spatele fiecar barbat puternic se afla o femeie puternica, adica o sau un partener care il ajuta si il sustine. Majoritatea avem o atitudine pozitiva fata de propria persoana atunci cand obtinem ceea ce ne dorim. Atingerea unui scop important face minuni in ceea ce priveste imaginea noastra despre noi. Iar atunci cand partenerul ne ajuta sa realizam ceea ce dorim, legatura cu el se intareste, se consolideaza, pentru ca ne sprijina. Astfel sprijinul trebuie sa fie reciproc, pentru ca altfel partenerul devine o resursa pentru a-l ajuta pe celalalt si nu primeste nimic in schimb, ajungandu-se la resentimente.

Subsistemul parental apare atunci cand se naste primul copil si cuprinde de obicei parintii, dar poate cuprinde si bunicii. Rolul lor este de a-i creste, a-i ghida si de a-i disciplina. De multe ori apar dificultati deoarece adultul devine in acelasi timp partener in diada maritala, dar si parinte pentru copil si nu intotdeauna aceste functii pot fi intrepatrunse eficient. Acest lucru poate duce la destabilizarea cuplului marital, prin atragerea unui copil in interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de catre cuplu marital. Orice influenta exterioara asupra copilului are efecte asupra subsistemului parental, dar si asupra celui marital. Armonizarea cu cealalta persoana in ceea ce priveste aspectele importante functioneaza pentru a-i ajuta pe altii sa se simta in largul lor.

Subsistemul fraternal include copiii din familie si le ofera acestora primul grup social in care sunt cu totii egali. Aici copiii invata cooperarea, negocierea, competitia, suportul reciproc. In familiile cu multi copii, exista o diferentiere a rolurilor si mai accentuata, cel mic inca mai este ingrijit si ghidat, in timp ce fratele mai mare poate experimenta deja contactele si contractele cu mediul extrafamilial.

Fiecare subsistem are nevoie de granite clare, dar flexibile pentru a se proteja de nevoile celorlalte subsisteme, dar si pentru a fi capabil sa negocieze si sa interactioneze cu acesta.

O familie nu poate dainui fara un anumit grad de incredere. Relatiile cele mai pline de satisfactie presupun a impartasi, a invata multe despre ceilalti membri, a comunica. Increderea inseamna sa fi onest in legatura cu ceea ce alegi sa spui, in legatura cu limitele minime si maxime pe care le stabiliti pentru copii, dar si tipul de limite pe care le aveti vis-à-vis de valorile importante, valorile insotesc convingerile- adica regulile de lucru, idei pe care le acceptam in ciuda evidentei contrariului. Multe dintre convingeri sunt preluate de la modul in care parintii nostrii alcatuiesc un cuplu si generalizam aceste comportamente. Schimbarea sociala a mai rasturnat din aceste convingeri si valori, dar indiferent de organizarea la care se ajunge trebuie ca partenerii sa se asigure ca functioneaza pentru intreaga familie.

Rolurile si statutele noi il individualizeaza pe tanar, il ancoreaza in responsabilitati si ii creaza o expansiune pe linia autorealizarii. Astfel tanarul este determinat sa adopte atitudini comune si corelate cu cei din jur pentru a mentine coeziunea familiei.