Normalitate - anormalitate

Normalitate - anormalitate

In Larousse - "Dictionar de psihologie" de N. Sillamy 1996 p. 211- conceptul de normalitate este definit astfel: "normalitatea este o notiune relativa, variabila de la un mediu social la altul si in timp; este ceea ce se observa cel mai adesea intr-o societate data, la data cutare".

Conformitatea cu normele unei colectivitati, intr-o societate data, la data cutare (N. Sillamy) poate fi in contradictie cu diversitatea. Avem in vedere aici persoanele cu dizabilitati care au facut parte din experienta umana dintotdeauna, care reprezinta o dimensiune universala a umanitatii si ramane cea mai puternica provocare la acceptarea diversitatii cu toate ca au suportat norme diferite de-a lungul timpului.

Problemele dizabilitatii rezulta de fapt din interactiunea complexa dintre individ si societate. Referinta la un grup anume si la o medie stabilita in prealabil poate determina anormalitatea.

In psihiatrie, normalitatea este inteleasa (dupa C. Zamfir, L. Vlasceanu 1993 p. 333) ca fiind competenta de a face fata problemelor, atitudinea realista fata de sine si de mediu, capacitatea de crestere si dezvoltare continua, orientarea flexibila, creativa spre intelegerea situatiilor concrete.

Din acest punct de vedere sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie si manifesta capacitati de adaptare echilibrata la conditiile mediului inconjurator, dar in aceasta situatie aceste persoane sunt raportate la "grupuri de aceeasi varsta si cu acelasi standard cultural".

Orice abatere, peste o anumita toleranta, negativa sau pozitiva, este considerata anormala. In aceasta situatie abaterea de la normalitate, anormalitate poate lua fie forma subnormalitatii, fie forma supranormalitatii.

Subnormalitatea se refera la toti indivizii cu insuficiente sau cu retard in dezvoltare, indivizi cu abateri comportamentale, la bolnavii psihici, deficientii locomotori, de limbaj sau de intelect.

In opozitie cu subnormalitatea este supranormalitatea in care sunt incadrate persoanele cu capacitati care depasesc normalul, persoane cu capacitati deosebite, supradotate.

In ambele situatii pedagogul, psihopedagogul, psihologul, asistentul social are competente de interventie, cel putin din punct de vedere al integrarii sociale a acestor indivizi.

Legat de notiunile de "normalitate", "normal" apare conceptul de "devianta". Wolf Wolfensberger defineste "devianta" ca fiind o caracteristica a unei persoane daca este perceputa ca "fiind semnificativ diferita de altii sub un aspect care este considerat relativ important si daca aceasta diferenta este evaluata negativ" (Wolfensberger, W., 1983, p.13). O astfel de caracteristica este asociata termenului de "stigmat".

Definirea deviantei in conditia in care implica intentia de a fi deviant este in dezacord cu conceptia lui Wolfensberger( 1983,p.13) Acesta considera ca o astfel de definire a deviantei este necorespunzatoare "deoarece ar necesita determinarea prezentei sau absentei intentiei in fiecare situatie, individual, si in practica, aceasta ar presupune sa ne bazam pe un construct mintal si intangibil care rareori poate fi stabilit intr-o maniera convingatoare."   

O insusire devine devianta numai daca este vazuta ca fiind    incarcata cu valori negative si aceeasi caracteristica, evaluata negativ intr-o cultura, poate fi apreciata pozitiv intr-o alta cultura. Wolfensberger da exemplu obezitatea unei femei care este evaluata diferit in culturile din Orientul Mijlociu, spre deosebire de culturile europene.

In aceasta idee se sustine ca media aritmetica si statistica in stabilirea normelor si a normalitatii sunt dependente de mediul socio-cultural si timpul in care se fac astfel de statistici.

Ceea ce este normal intr-un mediu socio-cultural poate fi considerat anormal sau deviant intr-un alt mediu socio-cultural.

Persoanele cu dizabilitati sunt percepute ca deviante, dar si cele a caror diferenta fata de "normal" nu constituie o dizabilitate pot fi percepute ca si deviante, cum ar fi cele care sunt neobisnuit de inalte, scunde, grase sau slabe, membrii ai unor minoritati etnice rivale sau non-conformiste, si chiar si cele care ies in evidenta datorita unor talente speciale, grad de inteligenta ridicat sau anumite virtuti.

Persoana subnormala, respectiv persoana cu dizabilitati, apare ca o dimensiune reala a diversitatii umane. Umanitatea nu poate exista in afara diversitatii. De altfel, omogenizarea indivizilor din punct de vedere bio-psiho-fiziologic ar insemna "o lume construita din indivizi identic genetic, o lume sterila"(Maximilian, C., 1980, p.7).

Dizabilitatea persoanelor prezinta cea mai puternica provocare la diversitate. Aceasta diversitate este deschisa, pentru ca limitele sale sunt fluide si este o diversitate in care poate intra oricine, in orice moment, ca urmare a unor accidente.