ROLUL TEORIILOR IN STUDIUL - PERSONALITATII

Studiul stiintific al personalitatii inseamna trecerea de la speculatiile de fotoliu despre natura umana la transformarea acestora in concepte posibile de operationalizat, la obtinerea informatiilor stiintifice prin metode stiintifice.

Teoriile personalitatii (D. Schultz)

Toti teoreticienii personalitatii au ceva important si provocator de spus despre natura fiintei umane. Daca ei nu sunt de acord trebuie sa avem in vedere - spune Duane Schuitz - trei factori care explica disensiunile:

Complexitatea subiectului abordat   

Diferentele istorice si de context in care fiecare teorie a fost
formulata.

Faptul ca psihologia este o stiinta tanara, recent intrata in catalogul
stiintelor. Studiul personalitatii este intrat mai recent incepand cu 1930 (in
1937 a aparut o prima carte a lui G. Allport). In istoria stiintei, 70 de ani este un timp scurt ca urmare, studiul personalitatii este in evolutie. Teoriile personalitatii raman ca parte fundamentala a efortului continuu al psihologiei de intelegere si explicare a naturii umane (apreciere, 1984, Annual Review of Psychology).

Teoriile personalitatii sunt prezumtii (ipoteze) utilizate pentru a explica o clasa aparte de fenomene ale psihologiei, comportamente si sentimente cu privire la personalitate. Pentru a fi utile teoriile personalitatii trebuie sa indeplineasca cateva conditii de utilizare:

a)      trebuie sa fie testabile, aplicate sa duca la rezultate asa cum sunt date in prezumtii; - sa fie capabile sa stimuleze cercetarea in postulatele proprii adica cercetatorii sa poata conduce experimentele in aspecte ale teoriei pentru a determina daca ea poate fi acceptata sau respinsa.

b)     teoriile personalitatii sa fie capabile sa clasifice si sa explice datele
despre personalitate organizandu-le intr-o structura coerenta.

c)    sa ajute sa intelegem si sa explicam de ce oamenii se comporta intr-
un anumit mod.

d)    sa ajute practicienii sa impulsioneze omul sa-si schimbe
comportamentul.

O teorie a personalitatii este un set de idei si ipoteze avand o consistenta interioara care explica de ce se manifesta diferente individuale in comportamentul oamenilor.

Contributii aduse de teoria personalitatii in dezvoltarea psihologiei stiintifice directioneaza atentia spre aspecte importante ale experientei si comportamentului uman;

organizeaza gandirea stiintifica in domeniu;

ofera explicatii teoretice ale fenomenelor cuprinse in sfera personalitatii; sugereaza metode de masurare;

stimuleaza continuu cercetarea in domeniu, elaboreaza, testeaza metode de masurare si studierea personalitatii etc.

Astfel, o teorie a personalitatii poate avea valoare, daca castiga atentia psihologilor, sugerand idei noi, stimuland gandirea, germinand cercetari. De exemplu, teoria lui S. Freud a condus psihologii la organizarea gandirii lor despre comportamental uman in jurul unor concepte ca: inconstient, Id / Ego / Superego.

Pe scurt, este dificil pentru orice teorie sa explice numarul mare de fapte si observatii asociate conceptului de personalitate. Datorita acestei ratiuni, teoriile personalitatii sunt importante pentru psiholog deoarece fiecare delimiteaza aspecte majore ale experientei umane. Contributia este semnificativa luand in considerare limitele (obisnuite) istorice in intelegerea si predictia comportamentului uman.

In timp ce civilizatia este acum capabila sa faca predictia asupra evolutiei in spatiu a unor misiuni (nave spatiale etc.), nu este inca destul de capabila sa prezica, aspecte de baza ale comportamentului uman cum ar fi agresiunea criminala, stabilitatea relatiilor de dragoste, succesul ocupational,

etc.

Ca urmare, teoriile personalitatii reprezinta pasi mici, dar progresivi catre cresterea intelegerii psihologilor cu privire la comportamentul de fiecare zi al oamenilor in diferite situatii.

In a doua jumatate a secolului XX, multi psihologi au preferat sa vorbeasca despre modele de personalitate decat despre teorii.

Un model este o analogie sau o similaritate partiala intre doua aspecte ale realitatii. Pe scurt, un mod de a vedea realitatea este utilizat pentru a reprezenta altul. De exemplu: 'Oamenii se comporta ca animalele.', 'Creierul functioneaza ca un computer.' etc.

Avantajul major al modelelor este ca manipuleaza cateva variabile si nu multitudinea de date si fapte.

Andrei Cosmovici grupeaza teoriile personalitatii in 3 mari categorii:

Teorii ale trasaturilor.

Teoriile psihodinamice.

Teorii ale comportamentului

Aceste teorii desi ne ajuta sa diagnosticam intr-un caz sau altul
personalitatea, nu duc la o imagine de ansamblu de care vorbesc adeptii
metodelor clinice.

O analiza de detaliu a fiecarei categorii evidentiaza importante limite in explicarea personalitatii. Punctele de vedere teoretice ofera o mare diversitate a conceptelor datorate diversitatii opiniilor legate de prezumtiile, ipotezele de baza asupra naturii umane. Aceste prezumtii reprezinta descrieri relativ continue cu dimensiuni bipolare in care teoreticienii plaseaza termenii de baza specifici conceptelor elaborate.

1. Teoriile trasaturilor - in aceste teorii se defineste trasatura ca o
tendinta de a reactiona constant in anumite situatii. Cunoasterea personalitatii
este orientata spre:

a)    izolarea trasaturilor prin analiza factoriala sau prin metode
experimentale si calcul statistic;

b)   descrierea acestor trasaturi cat mai completa, exacta;

c)   utilizarea testelor si calcului matematic riguros pentru a delimita cat
mai corect trasaturile;

d)   considerarea factorilor trasaturilor drept entitati unitare, constante,
imuabile si independente intre care exista relatii foarte simple.

Utilizarea exagerata a testelor si calcului matematic a dus la rezultate contradictorii fapt ce a atras critice severe. Dintre acestea amintim - critici:

confuzia permanenta intre notiunile ce exprima trasaturi de personalitate, cu adjective ce caracterizeaza personalitatea, (ex. orientare
extravertita si vesel sociabil).

insuficienta distinctie intre trasaturi si notiuni utilizate in caracterizarea
personalitatii au condus la confundarea personalitatii cu latura sa valorica
caracterul desprinderea trasaturilor de ambianta, realitate conduce la indepartarea de realitatea vietii.

Sustinatorii metodelor genetice critica analiza factoriala si teoria trasaturilor argumentand ca 'raspunsul unui individ intr-o situatie data nu poate fi apreciat pe baza trasaturilor ci pe baza raspunsurilor anterioare in situatii similare' (G. Ionescu). Teoriile trasaturilor nu prezinta interactiunea diferitelor aspecte psihologice ale persoanei, nu exprima influenta mediului in formarea personalitatii desi se declara dinamice, par statice (C. Havameanu, 2000, p.22).

Cercetarea trasaturilor, aprecia A. Cosmovici (1985), denumite si dimensiuni ale personalitatii, s-a realizat uneori prin metode clinice, dar mai ales prin constructia si aplicarea repetata a unor chestionare. De exemplu, R.Cattell a izolat 171 de nume de trasaturi psihice dintre mai multe mii existente in dictionare. Le-a grupat in 35 de grupuri de trasaturi apoi, psihologii cu experienta au evaluat 208 subiecti in functie de acesti factori initiali. Rezultatele au fost analizate factorial si in final Cattell a ajuns la 16 factori pe baza carora s-a stabilit chestionarul de personalitate 16 PF.

A. Cosmovici face urmatoarele aprecieri critice teoriilor trasaturilor:

listele de factori intocmite de diferiti cercetatori nu concorda intre
ele;

exista factori care apar mai in toate cercetarile, in schimb altii difera
foarte mult; acest fapt se datoreaza si diferitelor instrumente folosite in realizarea lor.

Cea mai mare controversa priveste eficienta caracterizarii prin trasaturi. Trasaturile obtinute prin analiza factoriala sunt privite ca insusiri elementare, comune pe care le gasim la toti oamenii, dar nu in acelasi grad. Daca descriem 16 factori, fiecare manifestandu-se macar in 5 grade de intensitate, atunci totalul reprezinta 5¹⁶ combinatii posibile, ceea ce duce la peste o suta de milioane de combinatii. Acest fapt explica de ce nu putem intalni doi oameni exact la fel. Dar cum putem cunoaste pe cineva si prevedea comportamentul sau in asemenea conditii?, se intreaba A. Cosmovici.

Si G.Allport critica valoarea insusirilor comune, aratand ca psihologii s-au straduit sa izoleze trasaturi ce apar in anumite situatii fara sa se ocupe de interactiunea lor ori modul caracteristic in care aceste trasaturi interactioneaza, survine tocmai datorita sinergiei diferitelor subsisteme. Inaintea aparitiei teoriei trasaturilor au aparut teoriile tipologice in care se determina tipuri in care se pot incadra indivizii.

Teoriile tipologice - au dominat psihologia in perioada anterioara curentului behaviorist si psihanalizei. Ele ofera o imagine sumara, limitata asupra persoanei. Tipurile reprezinta aspecte partiale ale personalitatii care bazandu-se pe date morfologice ignora aspectele socio-culturale si de mediu. G. Ionescu (1973) spunea 'cel care vorbeste de tipuri constitutionale sau constitutive isi atrage reprosul de a fi considerat fatalist'. A.Cosmovici prezinta cateva puncte de vedere critice la adresa acestor teorii:

Psihicul este influentat de constitutia biologica, dar si psihicul si constitutia sunt influentate de mediu. Nu putem gasi frecvent deosebiri prea nete intre indivizi, existand putine tipuri extreme .(A. Cosmovici, 1974, p.99-100).   

Majoritatea tipologiilor sunt insuficiente deoarece in structurile psihice imaginate putem incadra un numar mic de persoane (A. Cosmovici, M. Caluschi,1985,p.28-31)

Diferenta principala a tipologiilor elaborate este aceea de a fi disociat teoriile de trasaturi. Tipologiile ori vizeaza structuri de trasaturi, ori categorii de motive. Aspectul si consistenta diferitelor trasaturi sunt subordonate motivatiei persoanei.

In concluzie, (A. Cosmovici, C. Havarneanu) tipologiile ofera o imagine lacunara, partiala a personalitatii cu dominanta explicativa

constitutionala, neglijand aspectele motivationale si influentele socio­culturale in explicarea persoanei.

Exemple de tipologii: Hippocrate, C.GJimg, Sheldon (endomorf, mezomorf, ectomorf).

Teoriile psihodinamice isi orienteaza explicatiile spre aspectul
motivational si al reactiilor defensive. Din punctul de vedere al validitatii
conceptuale se pune problema testarii stiintifice a ipotezelor derivate din
teoria psihanalitica (C. Havarneanu, 2000, p. 23). La inceput psihanalistii au
neglijat verificarea obiectiva si sistematica a conceptelor centrale. Freud
insusi nu a fost preocupat de validarea empirica, de care azi se ocupa multi
psihologi utilizand conceptele psihanalitice ca baza pentru imbogatirea
observatiilor clinice. Se considera ca metoda care contribuie la verificarea
ipotezelor psihanalitice este interviul clinic. Analistii cred ca experientele
relatate de pacienti sunt relevante si confirma teoria.

Criticile aduse teoriilor psihodinamice:

Raporturile psihanalitice nu furnizeaza detalii asupra materialului clinic in maniera expusa de pacient pentru a putea tine seama de ele la interpretare.

Aceste materiale rareori simt supuse unei tehnici replicabile necesare

pentru evaluarea procedurii.

Nu se intervine de obicei in colectarea, si evaluarea datelor,

se minimalizeaza efectul tendintei, predispozitiei.

In acelasi timp (cf C. Havarneanu, 2000, p. 23) fiecare scor si statistica descriptiva este sintetizata din elemente eterogene, procedandu-se la o aglomerare de date si nu la o integrare a lor. Se fac extrapolari neprecise si generalizari nesistematice.'

Teoriile comportamentului au fost fundamentate de J. B. Watson cu psihologia centrata pe comportament, pe raspunsul dat de subiecti la
factorii externi. In teoria lui Watson nu a fost loc pentru forte constiente sau
inconstiente care nu pot fi manipulate sau masurate. Pentru behavioristi,
personalitatea nu este nimic mai mult decat o acumulare de raspunsuri
invatate la stimuli, un sistem de obisnuinte. B. F. Skinner, Albert Bandura si
Julien Rotter sunt teoreticieni care au elaborat diferite teorii ale
comportamentului.

Opera lui Skinner este o forma originala a behaviorismului. El spunea ca 'omul este o masina in sensul ca este un sistem complex care actioneaza in moduri legate.'

Toti trei teoreticienii au incercat sa inteleaga personalitatea prin activitatea de laborator desi conceptiile lor au fost aplicate si in clinica.

Totusi, personalitatea este mai mult decat o acumulare de raspunsuri, invatate la diferiti stimuli externi, sisteme de obisnuinta.

Tendinte in studiile despre personalitate;

M.Zlate apreciaza in Eul si Personalitatea ca in ultimele decenii s-au conturat pregnant unele tendinte dupa cum urmeaza:

In vederea stabilirii specificului acestora s-a trecut la analiza lor
comparativa realizata pentru a sublinia continuitatea si progresul inregistrat de
la unele la altele ca si pentru a facilita o eventuala sinteza a lor intr-un cuvant
de la inventarierea componentelor personalitatii la cantarea si descoperirea
nucleului ei capabil de a-i asigura existenta si identitatea, adaptabilitatea si
viabilitatea.

De la viziunea unilaterala atomul - asociationista trunchiata asupra personalitatii se trece la viziunea holista, integralista, complexa.

De la 'topografia' personalitatii, cercetarea structurii, se face saltul la studierea eficientei personalitatii, a optimalitatii ei.

Aceasta tendinta, apreciaza M. Zlate, are o importanta deosebita.
'Dezideratul eficientei asociat personalitatii, reprezinta nu doar o problema
axiologica ci si una ontologica deoarece o personalitate fara valoare nici nu
exista'. ^:

Una din cele mai recente tendinte conturate in abordarea personalitatii consta in trecerea de la descrierea si analiza personalitatii in termeni diversi si foarte numerosi la descrierea si analiza ei in termem mai putin numerosi si relativ asemanatori intre ei (trecerea de la studiul analitic la studiul sintetic).

Aceasta tendinta se numeste modeIul'BIG-FIVE':

1. extraversie

2. agreabilitate

3. constiinciozitate - responsabilitate

4. stabilitate emotionala

5. factor cultural - intelectual (creativitate, inventivitate, deschidere spre
experienta).