Recuperarea deficientelor de vedere

Recuperarea deficientelor de vedere

"În recuperarea persoanelor cu ambliopie se actioneaza, in primul rand, asupra ocrotirii vederii restante, prin limitarea activitatii vizuale si evitarea conditiilor de lucru care ar putea dauna. Conservarea vederii presupune utilizarea ei in conditii optime si de aceea un obiectiv important in recuperarea copiilor cu ambliopiei este acela de a-l invata sa-si foloseasca posibilitatile vizuale si de a-i dezvolta capacitatea de a percepe activ si sistematic."

Consecintele secundare pe plan afectiv, relational si atitudinal impun ca obiectiv de maxima importanta cultivarea increderii copilului slab dezvoltat in sine, in posibilitatea de a invata, de a-si cuceri un loc in viata, dar la nivel de aspiratii trebuie sa fie pe masura fortelor sale; ca obiectiv se va urmari inlaturarea starilor inhibitorii si a sentimentului de inferioritate provocate de insuccese, increderea in sine fiind conditionata de buna integrare in colectivul de copii, de stimularea unor motivatii de valoare sociala.

Nu este posibila o restabilire functionala a modificarilor organice in acest caz si se actioneaza deci asupra ameliorarii segmentului cortical al analizatorului, care nu este modificat sub aspect organic; ameliorarea se va face prin dezvoltarea functiilor vizuale superioare, prin sporirea atentiei vizuale, a memoriei vizuale, a rolului gandirii, al imaginatiei., etc. În scolile pentru ambliopi se actioneaza in vederea perfectionarii functiei vizuale, realizata printr-o antrenare progresiva, gradata. Recuperarea se realizeaza in fuctie de caz pentru a stabili un echilibru rational al mecanismelor compensatorii, facand ca anumite mecanisme sa devina dominante si franand actiunea altora inutile sau daunatoare. În recuperare trebuie sa se asigure o educatie vizuala sistematica pentru a asigura caracterul progresiv al exercitarii vederii, sa se inlature obstacolele de care copilul nu este constient, sa se previna suprasolicitarea, dar si supraprotectia vizuala, sa se impiedice si sa se inlature inhibarea activitatii vizuale spre care sunt predispusi unii copii ambliopi. Recuperarea nu se poate desavarsi numai prin exercitarea ei in procesul de invatamant, ci ea trebuie facuta permanent in functie de gradul de handicap al fiecarui copil; deci, educatia trebuie facuta individual.

În recuperarea nevazatorilor trebuie sa se urmareasca: formarea si dezvoltarea deprinderilor de a se autoingriji, de a percepe mediul ambiant, de a se orienta in spatiu si timp prin stimularea si dezvoltarea simturilor existente; folosirea de repere si mijloace auxiliare, cum ar fi: numar de pasi, vibratii, ritm biologic, baton, etc,; invatarea scrisului si a cititului specific - alfabetul Braille; abilitarea deficientelor de vedere de a putea realiza o meserie adecvata deficientei existente, in vederea integrarii lor sociale.

"A. Obiective recuperatorii si compensatorii: ocrotirea vederii restante; folosirea eficienta a posibilitatilor vizuale si scopul perceperii active si sistematice a realitatii; utilizarea la maximul a celorlalte afecte senzoriale pentru a completa sau inlocui vederea; prevenirea; remedierea si inlaturarea posibilelor tulburari in planul dezvoltarii psiho-motrice; educarea psiho-motrica in scopul asigurarii independentei si sigurantei in miscare; corectarea reprezentarilor vizuale, completarea si imbogatirea acestora prin noi experiente.

B. Obiective educationale: accesul la toate gradele si formele de invatamant; pregatirea specifica, tehnica si culturala; orientarea scolara si profesionala; desfasurarea de activitati didactice care sa consolideze si sa perfectioneze mecanismele compensatorii; operationalizarea continuturilor educationale prin metode si mijloace accesibile."

Compensarea deficientelor vizuale reprezinta o componenta a mecanismului biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale din organism care exprima in cel mai inalt grad ultrasensibilitatea sistemului biologic la perturbari ale echilibrului si dinamicii sale, avand la baza plasticitatea deosebita a sistemului nervos central.Forme ale compensarii: regenerarea organica; vicarierea (suplinirea); restructurarea functionala.

Factori ai compensarii: gradul deficientei; cauza deficientei; consecintele pierderii vederii; particularitatile deficientului (nivel intelectual, temperament, caracter); deficientele asociate tulburarilor de vedere.

Directii de realizare a compensarii: mobilizarea resurselor de vedere; interactiunea analizatorilor; participarea fenomenelor mnezice; memoria senzoriala; participarea proceselor superioare de cunoastere; mobilizarea atentiei; folosirea unor sisteme optice sau a unor aparate. Principiul fundamental al educarii si instruirii deficientelor de vedere este principiul intuitiei, iar recupararea nu se poate desavarsi numai prin exercitarea ei in procesul de invatamant, ci ea trebuie facuta permanent in functie de gradul de handicap al fiecarui individ in parte.

C.    Obiective sociale (reinsertie sociala)

Integrarea sociala este dezideratul final al oricaror demersuri de recuperare, transformarea persoanei cu handicap sau invalide din dependent social intr-un factor activ, in familie si societate.

Desigur, nivelul de integrare sociala depinde de restantul morfologic si functional, de rezultatele obtinute prin aplicarea masurilor recuperatorii pentru diminuarea incapacitatilor fiecarui subiect in parte, de varsta si sex. O restitutio ad integrum este rareori posibila, de aceea fiecare deficient trebuie educat sa accepte si sa se obisnuiasca cu potentialul biologic pe care il are, dar incercand sa reduca in cadrul procesului de reeducare cat mai mult din incapacitatile sale. Astfel, unii si mai ales cei mai varstnici, al caror potential compensator este mai redus, ajung sa se poata autoservi, sa dobandeasca un grad de autonomie care sa le permita o buna integrare familiala si sa-i degreveze pe ceilalti membri ai familiei de aceasta grija sau sa nu le fie necesara o persoana de supraveghere si ingrijire permanenta. Cei al caror grad de recuperare a atins un nivel mai inalt, pot sa se integreze si profesional, ceea ce evident ar fi idealul.

Aceasta integrare profesionala se poate face fie in conditii obisnuite, depinzand foarte mult de profesie si de nivelul de pregatire generala si profesionala, de nivelul la care poate accede sau numai in anumite conditii, de adaptare a locului de munca si de organizare si reorganizare a muncii, in conditii de munca protejata.

Asadar, integrarea sau reintegrarea in familie si societate este scopul si finalul oricaror demersuri de recuperare, daca aceste demersuri au pornit de la o evaluare corecta a restantului morfologic si functional a potentialului de compensare si daca s-a facut un pronostic realist asupra rezultatelor posibile. Prima conditie pentru a face o evaluare corecta a situatiei persoanei in cauza si a posibilitatilor de integrare sociala, este o informare ampla si o investigatie sociala buna.

Investigatia sociala este modalitatea prin care putem dobandi date referitoare la persoana cu handicap, de la familie, de la vecini, de la locul de muna, de la unitatile sanitare ce il au in evidenta, de la diverse colectivitati in care si-a desfasurat activitatea persoana in cauza. Unele din informatiile respective sunt utile pentru stabilirea uneori a unui diagnostic corect, alteori, pentru elaborarea diagnosticului functional sau asupra relatiilor de grup ale persoanei respective, a posibilitatilor de reintegrare in acel grup.

Actiunile sociale de recuperare care urmeaza a fi puse in practica, privesc fie persoana cu handicap vizual fie familia acestuia. Modalitatile de actiune sociala sunt diversificate in functie de varsta, sexul, profesia, gradul handicapului, pozitia sa in familie si relatiile interfamiliale, atitudinea sa fata de profesie si colegii de profesie, fata de proiectele de recuperare, motivatia si implicarea sa in aceste proiecte. De pilda, pentru asigurarea integrarii familiale, actiunile sociale cu persoana cu handicap vizual au in vedere demersuri educative, psihoterapeutice si de obtinere a drepturilor ce ii revin conform legislatiei, obtinerea indemnizatiei de ajutor special acordat persoanelor cu handicap vizual, obtinerea pensiei de invaliditate daca are vechime in munca sau ajutorul social pentru mentinerea sau ridicarea standardului economic al familiei, eventual daca potentialul morfologic si functional ii permite incadrarea intr-o munca adecvata.

Actiunile sociale intreprinse cu familia pentru a asigura o buna integrare a persoanei cu handicap vizual in familie vizeaza, de asemenea, actiuni privind regimul de viata, alimentatia, educatia, pentru crearea climatului afectiv favorabil actiunilor de recuperare ( familia nu trebuie sa fie nici hiperprotectiva, dar nici sa-i ceara mai mult decat ii permite starea pe care o are), sa-l incurajeze in schimb pentru obtinerea de progrese in cadrul procesului de reeducare.

Pentru integrarea profesionala, actiunile sociale intreprinse privesc instruirea sau completarea instruirii generale si profesionale, orientarea sau reorientarea profesionala, in functie de varsta, gasirea unui loc de munca adecvat, adaptarea ergonomica la nevoie a locului de munca, astfel incat sa-l faca accesibil deficientului, organizarea sau reorganizarea muncii pentru crutarea deficientului de activitatile carora nu le poate face fata, rezolvarea problemelor de transport catre si de la locul de munca, editarea suprasolicitarii prin scutirea de muna in ture si urmarirea modului in care se adapteaza la locul de munca dupa incadrare.

Pentru integrarea in viata colectivitatii persoana cu handicap poate fi sprijinita de catre specialistii din cadrul serviciului specializat sau din cadrul organizatiilor pentru persoanele cu handicap, iar acestia trebuie sa-si exercite rolul de factor de informatie pentru deficient ca si de propaganda in societate in favoarea deficientului, de educatie civica a deficientului, organizarea activitatilor de timp liber, daca se poate impreuna cu familia sau in familie, dupa caz, organizarea de actiuni cultural-sportive, concursuri de maiestrie profesionala, etc.

Din cele enumarate mai sus rezulta clar ca problema recuperarii nu este problema unui specialist, nu este problema unui departament ci este problema intregii societati, astfel incat sunt necesare masuri conjugate la nivelul intregii colectivitati, ca obligatie a acesteia confirmata de lege, de preferinta printr-o lege organica care sa cuprinda actiunile de profilaxie a handicapului si a invaliditatii, de asigurari sociale si pensii, de asistenta sociala si de recuperare, lege in care aspectele mentionate sa fie corelate ca nivel al drepturilor ca si al obligatiilor factorilor publici, comunitari si al obligatiilor pe care le au deficientii insasi de a se supune unui program de recuperare.

În nici o legislatie staina privitoare la recuperare nu sunt prevazute numai drepturile ci si obligatiile persoanelor cu probleme speciale. Este necesar totodata ca si mediul ambiant si serviciile sociale sa fie adaptate si pentru persoanele cu handicap vizual, ca membri ai aceleiasi societati si ne referim in special la aspectele arhitecturale si de acces, la transportul in comun, la habitat, la odihna, la viata cultural-sportiva, etc. aceasta inseamna in fapt "egalizarea sanselor", prin usurarea depasirii barierelor de aspect fizic sau psihologic.

Desigur, nu se pot realiza toate odata, ci esalonat, in cadrul unei politici si strategii coerente, cu actiuni pe termen scurt si lung in raport de prioritatile si de resursele materiale ale societatii. Prima investitie care se cere facuta este de bunavointa si comprehensiune a problematicii, atat de catre factorii de decizie cat si de catre asociatiile pentru persoanele cu handicap vizual.

Adoptarea in pripa a Legii 52/1992 privind protectia speciala a persoanelor cu handicap, ca si a legii nr.57/1992 referitoare la incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, datorita lipsei de experienta si a volumului sarcinilor si a posibilitatilor material de a le acoperi, a gradului de educatie civica a populatiei, a determinat si o serie de ambiguitati in formularile legii, a incapacitatii de a acoperi drepturile stipulate, lipsa de experienta in aplicarea legii nr.57/1992 privind rezervarea locurilor de munca pentru persoanele cu handicap, astfel incat somajul a cuprins si absolventii scolilor profesionale speciale, adaugand la handicapul biologic pe cel material, in conditiile aspre ale tranzitiei la un nou tip de economie.

Este de mentionat insa, ca Romania a fost prima tara din estul si centrul Europei care a elaborat o lege privind persoanele cu handicap, ceea ce a demonstat bunavointa cu care societatea a tratat problema. Totodata experienta dobandita a aratat ca nu este suficienta bunavointa, ci este necesara si competenta raporturilor acesteia cu restul populatiei.