Amenajari exterioare - arta gradinilor

AMENAJARI EXTERIOARE

Gradina este un spatiu care, din cele mai vechi timpuri, a inspirat imaginatia oamenilor, un loc care a ascuns intamplari, a gazduit evenimente fastuoase, a protejat indragostitii, a reflectat trecerea anotimpurilor in mod spectaculos si a inspirat artistii.

O incercare de a ne intoarce in natura nestricata de om sau o stradanie de a organiza spatiul si universul natural dupa regulile omului, peisagistica este un domeniu fascinant, fie ca este vorba despre ordonata si fastuoasa gradina franceza, despre salbatica si romantica gradina engleza sau despre meditativa si gratioasa gradina japoneza.

Scurt istoric al artei gradinilor

Gradina de placere este un produs al civilizatiei si culturii popoarelor, a carei evolutie a fost influentata, de-a lungul secolelor, de o serie de factori de natura culturala, istorica si chiar climaterici. Astfel, in decursul perioadelor istorice, din Antichitate si pana in ziua de astazi, gradina a fost modelata in diferite stiluri, luand infatisari diverse.

Gradina de placere, asa cum o cunoastem noi astazi, isi are originea in gradina antica sacra, ce a aparut si s-a dezvoltat in jurul templelor religioase, religia lasandu-si puternic amprenta asupra conceptului de gradina.

In Mesopotamia, religia era una naturista, ce proslavea zeitati ale vegetatiei, furtunii, ploii binefacatoare, fertilitatii si fecunditatii. Apa era elementul primordial. Se credea ca din amestecul de apa dulce ( Apsu) si apa sarata (Tiamat) s-au nascut zeii si oamenii.

Templul era "casa" zeului. Acesta avea o curte interioara unde se afla statuia zeului si altarul. Aici li se aduceau ofrande, aveau loc sacrificii.

In timp, gradinile sacre s-au transformat in gradini de placere. Primele gradini de acest fel au aparut in Mesopotamia si Persia, regiuni cu climat arid si secetos, nevoia de racoare si umbra fiind acuta. Aceste binefaceri pe care le oferea gradina au fost asociate in timp cu ideea de frumos. Probabil, asa a aparut Paradisul -mitul gradinii ferice, care abunda in bogatii si prosperitate.

Intre mit si realitate, Paradisul (idee acceptata de cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, islamismul si crestinismul) este o tema controversata, care a dat nastere multor polemici.

Cea mai fidela descriere a Paradisului o gasim in Biblie. In Cartea intaia a lui Moise, capitolul 2, aflam ca "Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit" , cu multi pomi roditori, placuti la vedere, iar in mijlocul ei se aflau pomul vietii si cel al cunoasterii. Mai aflam ca Edenul era strabatut de un rau ce se impartea in patru brate Pison, Gihon, Tigru si Eufrat. In Paradis, a aparut prima pereche de oameni, aici aflandu-se deci inceputurile omenirii.

Pe de alta parte, oamenii de stiinta au incercat sa afle, pe baza izvoarelor istorice, locul in care este posibil sa fi existat, cu adevarat, gradina Edenului. De-a lungul istoriei s-au descoperit si alte izvoare, in afara de Coran sau Vechiul Testament, care vorbesc despre existenta Paradisului.

In 1835, Henry Rawlingson, ofiter al Armatei britanice, a descoperit langa orasul Jeyhounabad, in provincia Kermanshah a Iranului, o inscriptie (inscriptia de la Behistun) a regelui Darius I al Persiei, scrisa in trei limbi. Prin descifrarea textului, o parte din enigma Paradisului a fost dezlegata. Textul vorbeste despre Sargon, rege asirian, si Enmerka, rege sumerian, care si-au trimis solii pentru a afla vestitul loc prosper si bogat. Acestia au avut de trecut sapte trecatori montane, trecatori ce stau la baza mitului celui de-al saptelea rai. Pornind pe urmele celor doi soli, cercetatorii, trecand intr-adevar sapte trecatori montane, au ajuns intr-un podis care astazi nu mai aminteste deloc despre gradina primordiala. Pe baza datelor geografice, s-a facut o reconstituire a conditiilor climatice de acum mii de ani. Rezultatele au fost mai mult decat impresionante. Clima calda a favorizat vegetatia luxurianta si bogata, solul era fertil, favorabil agriculturii. Aici, in aceste conditii, se pare ca a avut loc Revolutia neolitica, acum aproximativ 7.000 de ani. Triburile din aceste regiuni au inceput sa practice agricultura. In limba sumeriana, Adam inseamna pamant rosu. Intr-adevar, in neolitic, se folosea lut rosu in ceremoniile funerare, in ideea ca oamenii vin pe lume acoperiti de sange si tot asa trebuie sa plece. Eva inseamna viata, ea fiind mama tuturor ce aveau sa se nasca. Dupa ce au mancat fructul oprit, Adam si Eva au fost alungati la rasarit de Eden, in tara Nod, cuvant ce inseamna pribeag. Intoarcerea lor a fost imposibila, caci poarta Paradisului era pazita cu o sabie de foc. Astazi, una dintre cele sapte trecatori montane este cunoscuta pentru furtunile bogate in fulgere. Pomul vietii a fost pazit din acel moment de heruvimi, ingeri cu aspect de razboinici.

Adam nu a fost, cu siguranta, primul om de pe Pamant, dar, daca a existat, a fost probabil primul intelept, primul om care a vorbit cu Dumnezeu. Scepticii ar fi tentati sa conteste aceasta teorie, avand ca exemplu de partea lor fragmentul din Biblie ce vorbeste despre raurile Pison si Gihon, care astazi nu sunt cunoscute. Este posibil ca, in ziua de astazi, aceste doua rauri sa fie secate, ramanand doar rauri fosila, sau ca ele sa-si fi schimbat numele, dupa expansiunea araba.

In ajutorul acestui text au venit si lingvistii. Cuvantul paradis provine din limba persana, pari-deisa insemnand gradina, iar edin (gradina) din limba sumeriana.

Mit sau realitate, Paradisul si-a lasat amprenta puternic in istoria artei gradinilor, motivul celor patru rauri ce strabat Paradisul fiind prezent in gradina multor culturi. Timp de secole, gradina a fost subordonata acestei idei. Structura a fost preluata de toate popoarele europene si din Orientul Apropiat. Intalnim reprezentarea celor patru fluvii din Spania, de la Alhambra, pana in India, la Taj Mahal.

Pe parcursul evolutiei lor, gradinile de agrement au fost direct subordonate arhitecturii. Acestea apar in Antichitate, in apropierea palatelor si caselor clasei bogate, de cele mai multe ori in curtile interioare ale cladirilor, caracterizandu-se printr-un stil geometric, avand ca element central al compozitiei o piesa de apa: un bazin, o fantana sau un canal.

Celebre in Mesopotamia au ramas Gradinile Suspendate ale Babilonului, incluse in Palatul lui Nabucodonosor al doilea. Astazi, ele sunt considerate una dintre cele sapte minuni ale lumii.

La acea vreme, Mesopotamia era centrul culturii si civilizatiei. Sub influenta ei, elemente de cultura au fost preluate de alte popoare, ceea ce se observa si in arta gradinilor. Egiptul a fost cel mai aproape de aceasta influenta. Delta Nilului era bogata in trestii, lotus, papirus si multe alte plante datorita pamantului fertil. Cu toate acestea, egiptenii aduc plante si din alte regiuni pentru a-si decora gradinile. Introducerea maslinului in 1600 i.Hr. este un eveniment. Apar gradini in jurul templelor regale funerare ce au ca piesa centrala un canal cu apa navigabil, ce simboliza trecerea in lumea de dincolo.

Tutmosis al treilea infiinteaza o gradina botanica in care cresteau curmali, rodii, tamarix, maci si alte specii de plante.

In curtile interioare ale palatelor si caselor celor bogati apar gradini de tip patio de influenta orientala. Acestea erau o prelungire a casei, de forma rectangulara, in stil geometric. Intreaga compozitie era dominata de o piesa centrala de apa, de obicei un bazin dreptunghiular sau in forma de T, in care cresteau pesti decorativi. Alte elemente decorative erau pergolele, statuile, chioscurile sau coloanele.

In Antichitate, in sudul Europei infloreau civilizatia greaca si cea romana. Ca si in Mesopotamia si Egipt, in Grecia, gradinile decorative apar in jurul templelor. Aceste gradini au stat la baza preocuparii grecilor antici pentru peisaj. In perioada clasica, apar gradini in jurul academiilor si gimnaziilor. Datorita regimului democratic, apar, pentru prima data, gradinile publice. Gradinile locuintelor erau de tip patio, decorate cu fantani, pergole, coloane, statui de nimfe, canale cu apa. Nu exista dovezi sigure referitoare la descrierea lor, dar Odiseea lui Homer vorbeste despre decorurile mirifice, amintind de gradinile orientale.

Ne putem face o impresie despre cum aratau ele, uitandu-ne la cele romane, stiind ca Imperiul Roman a preluat elementele de arta si cultura grecesti si, odata cu acestea, arta gradinilor.

Despre gradinile romane s-au pastrat mai multe dovezi din scrieri si vestigii arheologice. Romanii acordau o mai mare importanta gradinilor locuintelor. Acestea erau incluse in cladire, inconjurate de coloane, cu aranjament geometric. Elementele decorative erau bazine, pergole, statui, fantani. Vegetatia era formata din stejari cu frunze persistente, chiparosi, pini, lauri, buxus tuns in borduri, rozmarin, mirt, flori, trandafiri.

Se observa ca, in Antichitate, stilul predominant al gradinilor era unul geometic, ca elementele componente ale gradinii erau aceleasi, dar fiecare tara in parte le-a preluat si adaptat in functie de propria cultura, religie si propriul climat. Este important de mentionat faptul ca originea gradinii decorative se afla in Paradisul oriental.

Perioada ce a urmat dupa Antichitate a fost Evul Mediu, era de declin si degradare a vietii culturale din cauza intensificarii migratiilor si invaziilor barbare. Perioada sa de incepere este considerata caderea Imperiului Roman de Apus in 476 si se sfarseste in zorii Renasterii. Evul Mediu marcheaza intrarea definitiva a Occidentului in perioada crestina. Invaziile straine si-au lasat amprenta in viata artistica, "arta barbara" fiind o arta nonfigurativa, ornamentala, caracterizata prin stilizare si abstractizare. Din Asia Mica ea mosteneste preferinta pentru aur, pietre pretioase, smalturi. Acestea au fost preluate de popoarele germanice de la sciti si sarmati, care, la randul lor, au asimilat vechi traditii mesopotamiene.

In Evul Mediu, arta este supusa total Bisericii, totul fiind alegorie si simbol. Frumusetea ii apartinea numai lui Dumnezeu, materializanu-se ca o serie de simboluri ce se adreseaza simturilor. "Florile si arborii sunt pictati in biserici pentru a reprezenta rodul faptelor bune care cresc din radacinile virtutilor"- Guillaume Durand.

In anul 330, imparatul Constantin stabileste noua capitala la Constantinopol, datorita situatiei privilegiate a acestuia, punct de trecere de la Marea Neagra la Marea Egee, pozitie-cheie la granitele lumilor occidentale si orientale. Loc de intalnire a trei mari civilizatii greaca, romana si orientala, Imperiul Bizantin este un creuzet cultural, deosebit de fecund si original. Se gaseste la incrucisarea tuturor drumurilor comerciale mediteraneene. In arta bizantina se pastreaza elementele clasice greco-romane imbinate cu elemente orientale. Gradinile palatelor imperiale si ale aristocratiei impresioneau prin fastul etalat. Forma era patrata, in stil geometric, inconjurate de ziduri de marmura, iar vegetatia era bogata. Elementele decorative erau statuile, pergolele, fantanile, bazinele. In aceasta perioada, decorul cunoaste o artificializare. Se foloseau oglinzi, automate hidraulice, arbori auriti.

In timp ce in partea rasariteana se afirma o arta omogena si somptuoasa, in partea apuseana a Europei lucrurile stau cu totul diferit. Abia in secolul al IX-lea, Occidentul isi gaseste unitatea prin renasterea culturala, odata cu triumful Imperiului Carolingian. In Europa Occidentala apar gradinile monahale, in apropierea manastirilor. Acestea aveau ca scop asigurarea traiului zilnic. Aici, calugarii cultivau legume si plante medicinale. Gradinile monahale aveau si rol de meditatie, asemenea gradinilor grecesti din Antichitate.

Gradina decorativa din jurul palatelor regale si a vilelor ramane geometrica. Aceasta este compartimentata pe sectoare. Se cultivau atat legume, cat si plante medicinale si pomi fructiferi. Vegetatia decorativa era formata din flori, trandafiri, arbusti tunsi, garduri vii, plante agatatoare. Se remarca lipsa arborilor si dominanta artei topiare (arbori si arbusti tunsi in diverse forme geometrice). Terenul era plan, inconjurat de ziduri. La intersectia aleilor, existau bazine sau fantani. Alte elemente decorative erau pergolele de lemn, pavilioanele pentru petreceri. Gradinile palatelor regale aveau menajerii, fiind folosite ca terenuri de vanatoare. In timpul cruciadelor, lumea vestica intra in contact cu cea rasariteana. Acest fapt influenteaza horticultura prin imbogatirea sortimentului vegetal.

Cucerirea islamica se extinde cu repeziciune, stabilindu-si granita occidentala in Spania. In secolele VIII-XI, cuceritorii arabi transforma Peninsula iberica in teritoriu musulman, aducand cu ei noi cunostinte in mai multe domenii. Formele artei musulmane se raspandesc. Au loc numeroase schimburile intre lumea islamica si cea crestina. Astfel se naste arta mozaraba. Influenta araba s-a facut simtita si in arta gradinilor, acestea avand o evolutie cu totul diferita de restul Europei occidentale. Remarcabile sunt jocurile de apa, imbinarea iscusita de vegetatie cu apa. Compozitia acestora este geometrica, dar nu simetrica. Compartimentarea este specific islamica: prin vegetatie si garduri vii se delimiteaza mai multe sectoare, fiecare cu fizionomie proprie. O bijuterie a artei mozarabe este Alhambra, resedinta monarhilor din Granada. Palatul cuprinde o serie de curti interioare create cu multa fantezie. Una din acestea este Curtea Leilor, o reflectie a traditiilor romane. Curtea este dreptunghiulara, inconjurat de un peristil. In centru se afla 12 lei din marnura neagra ce sustin un bazin din alabastru. Din acest bazin tasneste un jet de apa. Tot de aici pornesc patru canale cu apa pe mijlocul aleilor, ce amintesc de cele patru rauri ale Paradisului. Curtea Leilor reprezinta un remarcabil exemplu de imbinare a apei cu piatra. Supletea fiecarei coloane capata alura unui jet de apa tasnind din pamant, ce cad asemenea unor picaturi peste dantelele stalactitelor sculptate pe arcade.

SFATUL SPECIALISTULUI

Incepand cu acest numar, revista ART CONSTRUCT va va prezenta un serial despre ISTORIA GRADINII. O mica incursiune in trecut va va dezvalui lucruri noi despre ceea ce intelegem prin gradina, cum a luat ea nastere si cum s-a transformat, pe parcursul a mii de ani. DA, gradina despre care vorbim, pe care ne-am dori-o in jurul casei sau al blocului in care locuim, are o varsta respectabila si a fost alaturi de oameni, insotindu-i in drumul lor care a inceput din cele mai vechi timpuri si continua astazi, spre viitor.