NAPOLEON BONAPARTE (1769-1821)

NAPOLEON BONAPARTE

Celebru general si imparat francez, Napoleon I s-a nascut la Ajaccio, :>rsica, in 1769. Numele sau originar a fost Napoleone Buonaparte. La sterea lui, Franta stapinea doar de cincisprezece luni Corsica, iar in anii olescentei, Napoleon a fost un nationalist corsican convins, animat de le mai puternice resentimente fata de francezii asupritori. Cu toate aces-a, Napoleon primit o bursa regala care i-a permis sa-si faca educatia litara la Brienne (Aube), astfel ca la absolvire, in 1785, la saisprezece i, a devenit sublocotenent in armata franceza.

Patru ani mai tirziu, a izbucnit Revolutia franceza; in citiva ani, noul vern francez a intrat in razboi cu mai multe puteri straine. In 1793, apoleon a avut prima ocazie de a se distinge, la asediul Toulonului (cind ancezii au recucerit orasul de la britanici), unde avea comanda artileriei, itre timp, renuntase la convingerile sale nationaliste corsicane, nsiderindu-se francez.) Reusitele de la Toulon i-au adus promovarea la adul de general de brigada, iar in 1796 a fost desemnat comandant al natei franceze din Italia. Acolo, in 1796 si 1797, a obtinut o serie de ctorii spectaculoase. S-a intors la Paris ca erou.

in 1798, Napoleon a condus armatele franceze de invazie in Egipt, impania a fost un dezastru. Pe uscat, armatele lui Napoleon au repurtat, general, victorii. Dar marina britanica, sub conducerea lordului Nelson, distrus flota franceza, iar in 1799 Napoleon avea sa-si abandoneze ar­ata in Egipt pentru a reveni in Franta.

intors in Franta, Napoleon a constatat ca publicul isi amintea mai graba de succesele sale din Italia decit de dezastrul din Egipt. Profitind popularitatea sa, la o luna dupa intoarcere, Napoleon ia parte la lovi-.a de stat de la 18 Brumar (9-10 noiembrie 1799), impreuna cu abatele eyes si altii. Lovitura de stat a inaugurat un nou sistem de guvernare, msulatul, cu Napoleon in functia de prim consul. Desi s-a adoptat o nstitutie elaborata, ratificata de un plebiscit, era vorba doar de o aparenta enita sa ascunda dictatura militara a lui Napoleon, care curind i-a sur-isat pe ceilalti participanti la conspiratie.

Astfel, ascensiunea spre putere a lui Napoleon a fost incredibil de rapida, in august 1793, inainte de asediul Toulonului, Napoleon era un subofiter de douazeci si patru de ani, total necunoscut. Dupa mai putin de sase ani, inainte de a implini treizeci de ani, Napoleon va deveni conduca­torul indiscutabil al Frantei - pozitie pe care avea sa o pastreze peste paisprezece ani.

In perioada in care s-a aflat la putere, Napoleon a instituit schimbari majore in administrarea Frantei si in sistemul legislativ francez. Astfel, el a reformat structura financiara si pe cea judiciara; a creat Banca Frantei si Universitatea Franceza; a centralizat administratia franceza. Desi fiecare dintre aceste schimbari a avut un impact semnificativ asupra Frantei, in unele cazuri, ele au influentat doar in mica masura restul lumii.

Totusi, una din reformele lui Napoleon avea sa aiba un impact mult mai puternic. E vorba de crearea codului civil francez, faimosul Cod al lui Napoleon. Acesta incorpora, in multe privinte, idealurile Revolutiei franceze. De exemplu, codul stipula egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii. In acelasi timp, perpetua unele legi si obiceiuri mai vechi ale Frantei, ceea ce a facut sa fie acceptat de marele public si de juristii francezi, in ansamblu, codul era moderat, bine organizat si scris cu o laudabila con­cizie si o remarcabila luciditate. Ca urmare, codul nu numai ca a rezistat in Franta (actualul cod civil francez este izbitor de asemanator cu Codul lui Napoleon), dar a fost adoptat, cu unele modificari, in mai multe tari. Napoleon s-a erijat intotdeauna in aparatorul Revolutiei. Cu toate acestea, in 1804 el s-a proclamat imparat al Frantei, in plus, si-a instalat trei dintre frati pe tronurile altor state europene. Aceste actiuni au stirnit resentimente din partea unor republicani francezi - care considerau un asemenea comportament drept o tradare a idealurilor Revolutiei franceze,

ar singurele probleme serioase ale lui Napoleon aveau sa le constituie azboaiele cu strainatatea.

in 1802, Napoleon semneaza la Amiens un tratat de pace cu Anglia, ferind Frantei un moment de respiro dupa mai bine de zece ani de razboi proape continuu. Dar in anul urmator, tratatul a fost incalcat, fiind urmat e o serie lunga de razboaie cu Anglia si aliatele acesteia. Desi armatele ui Napoleon au repurtat victorii terestre, Anglia nu putea fi cucerita daca u i se distrugea flota. Din nefericire pentru Napoleon, in batalia cruciala e la Trafalgar, din 1805, flota engleza a obtinut o victorie zdrobitoare; de tunci, controlul Angliei asupra marilor nu a mai fost contestat vreodata. Desi cea mai mare victorie a lui Napoleon (la Austerlitz, impotriva ar­matelor austriece si rusesti) a survenit la numai sase saptamini dupa Tra-algar, ea nu a compensat dezastrul naval.

in 1808, Napoleon a implicat in mod prostesc Franta intr-un razboi ung si lipsit de sens in Peninsula Iberica, in care armatele franceze au fost locate ani de zile. Dar gafa decisiva a lui Napoleon a constituit-o cam-ania din Rusia, in 1807, Napoleon se intilnise cu tarul, semnasera impre-na tratatul de la Tilsit si-si jurasera prietenie eterna. Dar alianta s-a degradat treptat, iar in iunie 1812, Napoleon si-a indreptat La Grande rmee impotriva Rusiei.

Rezultatele sint bine cunoscute. Armatele rusesti au evitat bataliile cu Napoleon, iar el a avansat rapid, in septembrie, Napoleon ocupase Mos-ova. Dar rusii incendiasera orasul, distrugindu-1 in mare parte. Dupa ce asteptat zadarnic cinci saptamini in Moscova (sperind ca rusii vor cersi acea), Napoleon a ordonat in cele din urma retragerea. Dar era prea irziu. Combinatia dintre armata inamica, iarna ruseasca si aprovizionarea roasta a armatei franceze s-a transformat intr-un dezastru. Din Rusia nu -a mai intors decit o zecime din La Grande Armee.

Celelalte tari europene, cum ar fi Austria si Prusia, au inteles ca li se ferea ocazia sa scuture jugul francez. Ele si-au unit puterile impotriva ui Napoleon, iar in batalia de la Leipzig, din 13 octombrie 1813, acesta suferit o noua infringere zdrobitoare. Un an mai tirziu a abdicat si a fost xilat in Elba, o mica insula de linga coasta italiana.

In 1815, Napoleon a evadat din Elba, s-a intors in Franta, unde a fost rimit cu bucurie, si s-a instalat din nou pe tron. Dar celelalte puteri uropene au declarat razboi, iar la o suta de zile dupa revenirea sa la utere a avut loc infringerea de la Waterloo. Dupa Waterloo, Napoleon a ost tinut prizonier de britanici pe insula Sfinta Elena, amplasata undeva n Atlanticul de Sud. A murit acolo in 1821.

Cariera militara a lui Napoleon prezinta un paradox surprinzator. Geniul au in materie de manevre tactice era uluitor, iar daca ar fi sa-1 judecam umai dupa aceasta, 1-am putea considera cel mai mare general al tuturor impurilor. Dar in ce priveste marea strategie, era capabil sa comita cele

mai penibile gafe, cum ar fi invaziile din Egipt si Rusia. Erorile sale strategice au fost atit de flagrante, incit Napoleon nu poate fi pus pe primul loc intre liderii militari. Este necinstit fata de el? Cred ca nu. Categoric, un criteriu al maretiei unui general este abilitatea sa de a evita erorile generatoare de dezastre. E foarte greu sa spui ca ar exista generali peste valoarea lui Alexandru cel Mare, Genghis-Han sau Tamerlan, ale caror armate nu au fost invinse niciodata. Dupa infringerea finala din 1815, Franta ocupa un teritoriu mai mic in raport cu cel pe care il avusese in 1789, la izbucnirea Revolutiei.

Desigur, Napoleon a fost un egotist, deseori comparat cu Hitler. Dar intre cei doi a existat o diferenta esentiala, in timp ce actiunile lui Hitler aveau la baza o ideologie hidoasa, Napoleon a fost doar un oportunist ambitios, care nu avea nici un interes particular in a genera masacre ori­bile. Regimul lui Napoleon nu aminteste nici pe departe de lagarele de concentrare naziste.

Marea^faima a lui Napoleon ne-ar putea determina sa-i supraestimam influenta. Intr-adevar, impactul lui pe termen scurt a fost enorm, probabil mai puternic decit acela al lui Alexandru cel Mare, desi mult mai slab comparativ cu Hitler. (S-a estimat ca in timpul razboaielor napoleoniene au murit cam cinci sute de mii de soldati francezi; in schimb, in al doilea razboi mondial si-au pierdut viata circa opt milioane de soldati germani.) Conform oricarui criteriu, activitatile lui Napoleon au curmat mult mai putine vieti decit cele ale lui Hitler.

in ce priveste influenta pe termen lung, Napoleon apare mai important decit Hitler, insa este depasit de Alexandru. Napoleon a facut schimbari fundamentale in administratia Frantei, dar Franta are mai putin de 1/70 din populatia lumii. Se impune ca reformele administrative sa fie vazute dintr-o perspectiva corecta. Ele au avut asupra francezilor luati individual un impact mult mai nesemnificativ in raport cu numeroasele noutati teh­nologice din ultimele doua secole.

S-a spus ca era napoleoniana a favorizat stabilizarea schimbarilor in­stituite de Revolutia franceza si consolidarea cuceririlor realizate de burghe­zia franceza, in 1815, cind a fost, in sfirsit, restaurata monarhia in Franta, aceste modificari erau atit de incetatenite, incit o intoarcere la structura sociala din timpul vechiului regim ar fi fost de neconceput. Dar cele mai importante schimbari au survenit^ totusi, inainte de Napoleon, in 1799, cind Napoleon a preluat puterea, probabil ca era deja prea tirziu pentru o intoarcere la status quo ante. Totusi, Napoleon a jucat un anumit rol in raspindirea idealurilor Revolutiei franceze in Europa, in pofida ambitiilor sale monarhice.

Napoleon a exercitat o influenta considerabila, desi indirecta, asupra istoriei Americii Latine. Invazia lui in Spania a slabit foarte mult guvernul spaniol, astfel incit in citiva ani acesta a pierdut controlul efectiv asupra

coloniilor sale din America Latina, in acea perioada de autonomie "de facto' au luat nastere miscarile pentru independenta.

Dintre toate actiunile lui Napoleon, cea care a avut probabil consecintele cele mai importante si pe termen lung a fost una care nu a contat prea mult in planurile sale. in 1803, el a vindut o mare suprafata de teren Statelor Unite, intelesese ca posesiunile din America devenisera dificil de aparat impotriva britanicilor si mai avea si nevoie de bani. Cumpararea Louisianei, poate cel mai mare transfer pasnic de teritoriu din toata istoria, a transformat Statele Unite intr-o tara de dimensiuni aproape continentale. Este greu de spus ce ar fi devenit Statele Unite fara aceasta achizitie; in mod sigur, ar fi fost o tara mult diferita de cea din zilele noastre.

Desigur, Napoleon nu este singurul raspunzator de tranzactionarea Lou­isianei. Un anumit rol a jucat si guvernul american. Dar oferta franceza ar fi fost acceptata de orice guvern american, in timp ce decizia guvernului francez de vinzare a teritoriului Louisianei s-a bazat pe judecata arbitrara a unui singur individ, Napoleon Bonaparte.