Deplasarea in munte

Deplasarea in munte

Art.161. - Pentru deplasarea in teren greu accesibil, itinerarul parcurs se marcheaza cu anumite semne - cu vopsea pe stanci, gramezi de pietre, aplecarea unor tufarisuri, agatarea pe crengile de jos ale copacilor a unor obiecte caracteristice - pentru a le putea folosi si la intoarcere.

(2) Alte obiecte caracteristice - pietre neobisnuite, copaci rasturnati - se memoreaza si se privesc si din sens opus pentru a le retine imaginea lor.

(3) Deplasarea dupa azimut se face pe portiuni mai mici de teren; opririle sunt mai dese pentru a se verifica si controla busola, reperele si directia de deplasare.

(4) Prin itinerar se intelege directia stabilita in teren pentru deplasarea pe jos, pe schiuri, pe rachete pentru zapada si pe mijloace auto.

(5) In cazul in care deplasarea se executa prin catarare sau rapel, directia stabilita se numeste traseu.

(6) Un itinerar de munte poate fi o poteca, un drum, o sosea, o brana sau direct peste creste, vai si versanti determinati de anumite repere.

Art.162. - Tehnica marsului. Prin itinerar se intelege directia stabilita in teren pentru deplasarea pe jos, pe schiuri, pe rachete pentru zapada si pe mijloace auto.

(2) Se deosebesc urmatoarele itinerare:

a)     de vale;

b)     de creasta; de panta;

c)     transversale.

Art.163. - Itinerarele de vale strabat vaile si defileele de-a lungul paraielor de munte.  Aceste itinerare au o stare buna cand leaga localitatile si devin greu practicabile spre originea vailor. Vara aceste itinerare sunt racoroase, iar iarna sunt acoperite de un strat gros si neuniform de zapada. Campul de vedere este foarte limitat, mai ales pe vaile ale caror pante sunt acoperite cu paduri.

Art.164. - Itinerarale de creasta unesc de obicei inaltimile dominante care nu au diferente mari de nivel sau strabat platourile inalte. Ele ofera un camp de vedere mai mare comparativ cu cele de vale si conditii mai usoare de orientare. Pe timp de iarna, itinerarele de creasta ofera subunitatilor de schiori posibilitati bune de deplasare in orice directie. Pe timp frumos ceata se ridica mult mai repede, insa pe vreme noroasa crestele sunt mai usor invaluite in ceata decat vaile. De regula pe creasta lipseste apa, iar intemperiile (indeosebi vantul) sunt foarte violente. Stanele si cabanele sunt de regula mai rare.

Art.165. - Itinerarele de panta leaga formele de relief, urmand un traseu, cu declivitati variabile. Ele asigura o buna observare pe versantul adiacent vaii. Pe aceste itinerarii se gasesc case izolate, stane, cabane si numeroase izvoare. Starea lor, de regula, este rea (datorita ploilor) si sunt mult mai lungi decat cele de cresta sau de vale, ocolind multe creste sau origini de vai. Potecile sunt foarte usor de pierdut, intrucat pe langa cea principala, apar altele, care conduc in alt punct decat cel dorit.

Art.166. - Itinerarele transversale strabat de obicei direct pantele inaltimilor, din vale pana la creasta topografica si invers. Ele au pante impadurite si repezi, uneori stancoase, cu diferente de nivel apreciabile ce solicita eforturi deosebite, ceea ce duce la ruperea coloanelor.

Art.167. - Alegerea/stabilirea itinerarului/directiei de actiune este atributul comandantilor si ofiterilor din statele majore. Itinerarul se stabileste si se studiaza in functie de :

a)     scopurile marsului/deplasarii;

b)     conditiile meteorologice si de timp - noapte sau zi - in care urmeaza a se efectua;

c)     situatia tactica - inamic, trupe proprii, misiune, timp la dispozitie;

d)     efectivele care urmeaza sa ia parte la mars, gradul lor de instruire, existenta in coloana a unor autovehicule;

e)     posibilitatile de aprovizionare, existenta surselor de asigurare cu apa, a adaposturilor, refugiilor si a altor surse tehnico-materiale, inaltimilor de pe care se realizeaza retranslatia radio, efectivele si tehnica necesara;

f)      existenta unor poteci/drumuri accesibile, amenajarea acestora, posibilitatile de varientare si de realizare a surprinderii;

g)     existenta unor obstacole grele sau chiar imposibil de trecut;

h)     grosimea si consistenta stratului de zapada si existenta mijloacelor de deplasare pe acestea - schiuri, saniute, coltari, pioleti;

i)      caile de patrundere a autovehiculelor si posibilitatile de transbordare a materialelor ce se transporta.

(2) Inaintea inceperii deplasarii pe timp de noapte, pe un itinerar de munte se procedeaza astfel:

a)     se fractioneaza itinerarul de pe harta pe segmente rectilinii;

b)     se stabilesc unghiurile de mars ale acestor segmente;

(3) Se intocmeste schita directoare a itinerarului care cuprinde:

a)     directia de mars pana la ultimul reper;

b)     distantele intre repere;

c)     diferenta de nivel in metri intre capetele fractiunilor de itinerar;

d)     detaliile caracteristice de pe axul segmentului;

e)     locurile periculoase;

f)      punctele obligate de trecere.

(4) Itinerarul se fractioneaza in portiunile drepte  ale acestuia, in asa fel incat sa nu fie nevoie sa se paraseasca vizarea facuta cu ajutorul busolei.

(5) In situatia cand nu sunt repere suficiente, se pot trimite jalonieri cu lanterne la distante de 200-600 m unul de celalalt, dirijati prin semnale luminoase.

(6) Gradul de dificultate al itinerarului se apreciaza din vedere, prin calcul si grafic, pe tronsoane si pe portiuni. Cand studiul se face in clasa si dupa documente, trebuie tinut seama de unele probleme specifice alpinismului militar - inamic, misiune, efective participante, materiale care trebuie transportate, conditii meteorologice.

(7) In functie de timpul avut la dispozitie si de posibilitati, itinerarul stabilit se recunoaste si se amenajeaza pentru depasire in punctele mai grele.

Art.168. - Toate materialele de alpinism folosite in portiuni greu de traseu si celelalte cu care s-a echipat itinerarul se recupereaza, cu exceptia unor pitoane care se distrug/deterioreaza, evitandu-se astfel demascarea fata de inamic si posibilitatea folosirii lor de catre acesta. Pentru aceasta misiune se destina o subunitate, care in afara strabaterii intregului itinerar indeplineste si urmatoarele misiuni :

a)     marcheaza itinerarul prin semne vizibile pentru dus si intors atat pentru zi cat si pentru noapte;

b)     amenajeaza si echipeaza unele portiuni/pasaje cu podete, punti, cabluri, balustrade, pitoane, franghii;

c)     marcheaza locurile periculoase cu ajutorul fanioanelor albastre, a itinerarului cu stegulete galbene si a schimbarilor de directie cu fanioane rosii si indicatoare;

d)     marcheaza pe harta cu exactitate itinerarul si celelalte elemente stabilite si recunoscute.

Art.169. - Pregatirea marsului consta in :

a)     pregatirea teoretica a comandantilor de subunitati, conductorilor si a intregului personal;

b)     asigurarea unei temeinice baze tehnico-materiale corespunzatoare;

c)     asigurarea hranirii efectivelor cu hrana calda/rece conform normelor;

d)     echiparea militarilor cu o tinuta corespunzatoare sezonului, dandu-se atentie deosebita incaltamintei si materialelor de protectie impotriva intemperiilor;

e)     stabilirea sarcinilor de transport, fara a se depasi 25-30 kg pentru fiecare militar;

f)      luarea tuturor masurilor pentru prevenirea degeraturilor, oftalmiilor, frigului, insolatiilor, rosaturilor produse de incaltaminte si neajunsurilor produse de materialele purtate necorespunzator pe militar;

g)     stabilirea modului de incolonare a subunitatilor in cadrul unitatilor, in functie de nivelul lor de pregatire si antrenament;

h)     stabilirea masurilor pentru acordarea primului ajutor in caz de accidente/raniri.

Art.170. - Marsul la altitudini mari, de la 2000 m in sus, este influentat de:

a)     aerul rarefiat si uscat;

b)     razele solare puternice, bogate in radiatii ultraviolete;

c)     lipsa de apa;

d)     curenti puternici;

e)     temperatura scazuta.

(2) Pentru diminuarea efectului acestora asupra subunitatilor se impune:

a)     un ritm incetinit si prudenta mare, spre a se evita eforturile inutile - la altitudini mai mari respiratia este mai accentuata;

b)     prevenirea si inlaturarea accidentelor ce pot fi provocate de avalanse de pietre, taieturi etc. deoarece evacuarile sunt foarte dificile;

c)     economisirea apei;

d)     haltele sa se faca pe pante ferite de vant si de curenti de aer;

e)     sa se evite expunerea directa a capului la razele solare, militarii sa poarte ochelari de protectie.

Art.171. - Marsul pe temperaturi scazute face ca efortul depus sa creasca, in special la urcus.

(2) In scopul asigurarii unor conditii de deplasare cat mai bune se impune:

a)     nici o parte a corpului sa nu fie stransa, in special incheieturile si extremitatile - degetele mainilor si ale picioarelor sa se miste in manusi, respectiv in incaltaminte;

b)     sa nu se stranga excesiv curelele de la schiuri, rachete de zapada sau coltari, precum si cele de la rucsac;

c)     dozarea ca efort a marsului si executarea lui cat mai uniform, spre a se evita transpiratia corpului, alternativ cu racirea sa;

d)     pe timpul haltelor sa se imbrace o haina mai groasa;

e)     sa nu se bea apa rece si sa nu se manance zapada; apa se inlocuieste cu ceai sau cafea si se bea in inghitituri rare;

f)      deschizatorii de partii din fata coloanei sa se ruleze cat mai des;

g)     sa nu se stea jos sau in nemiscare pe timpul haltelor mici, iar haltele mari sa se faca, pe cat posibil, in case, cabane, stane etc.;

Art.172. - Marsul pe temperaturi mari sau soare puternic este greu. La altitudine mai mare desi temperatura aerului este mai scazuta, caldura este mai dogoritoare datorita radiatiilor de ultraviolete. In aceste conditii apar frecvent insolatii de toate gradele, lesinuri, abundenta transpiratiei, iritatii ale pielii in zonele puternic transpirate.

(2) Pentru executarea marsului in conditii optime este necesar:

a)     sa se evite deplasarile intre orele 11.00-14.00;

b)     pe timpul marsului capul si ceafa sa fie acoperite;

c)     pe cat posibil, se merge prin padure sau pe creste;

d)     este indicat sa se inlocuiasca apa cu ceai neindulcit care se bea in inghitituri rare;

e)     haltele se aleg in portiuni de teren umbrite si, pe cat posibil, langa izvoare;

f)      nu este indicat sa se bea apa imediat dupa oprire ci inaintea deplasarii.

Art.173. - Marsul pe viscol este dificil, ingreunand respiratia, praful de zapada si de gheata patrunde prin deschizaturile echipamentului, biciuind dureros in special fata si mainile. Viscolul influenteaza psihologic moralul celor neantrenati in executarea marsului pe timp de iarna sau care nu au echipament corespunzator. Vointa si energia sunt solicitate la maxim.

Art.174. - Pentru desfasurarea marsului in conditii optime se impune:

a)     deplasarea sa fie continua si sa nu se faca pe partea adapostita de vant - evitarea innametirii sau surparilor de cornise;

b)     numarul haltelor sa fie redus, pentru a se evita raceala;

c)     micsorarea distantelor si mentinerea coloanei cat mai compacte;

d)     supravegherea continua a militarilor de catre incheietori pentru a nu ramane nimeni in urma si depistarea primelor semne de degeraturi;

e)     sa se acopere urechile si nasul, pentru a evita inspirarea prafului de zapada care poate provoca congestii;

f)      protejarea ochilor cu ochelari si a mainilor cu manusi si supramanusi;

g)     consumarea de suplimente alimentare consistente.

Art.175. - Vitezele de deplasare. Starea neuniforma a drumurilor da nastere la greutati in stabilirea vitezei de deplasare. Pentru portiunile de itinerar in panta se ia in considerare inclinarea acestora, pentru a reduce corespunzator viteza atat la urcare, cat si la coborare. Viteza medie de mars in munti se reduce cu 30-40% fata de cea care se poate realiza in teren obisnuit.

(2) Pe portiunile de teren drepte se pot realiza cu autovehiculele viteze medii de 20-25 km pe ora - circulatia intr-un singur sens - si 15 km pe ora - circulatia in ambele sensuri; pe drumuri alunecoase se pot realiza viteze maxime de 10-15 km pe ora; la urcarea pantelor cu declivitati de 6-8% se realizeaza 7-8 km pe ora, iar la coborarea pantelor 15-20 km pe ora; la viraje stranse si pe timp de ceata, cand vizibilitatea este limitata la 10-15 m viteza poate fi de pana la 5 km pe ora.

(3) In teren obisnuit durata deplasarii este determinata, in general, de raportul dintre distanta in kilometri si viteza de deplasare; in teren muntos, la calculul duratei deplasarii se tine seama de urmatorii factori:

a)     diferenta de nivel;

b)     anotimpul si starea vremii;

c)     valoarea subunitatii care face deplasarea;

d)     grosimea stratului de zapada si folosirea schiurilor.

(4) Exprimarea in cifre a acestor factori in parte nu este posibila. Din practica marsurilor a reiesit ca:

a)     iarna, pe zapada mai mare de 80 cm in teren variat, subunitatile bine antrenate pot sa se deplaseze pe schiuri cu o viteza medie de 6-10 km pe ora:

b)     la urcare pe pante mai mari de 10s subunitatea pe schiuri parcurge 4 km pe ora la care se adauga cate 10 minute pentru fiecare suta de metri diferenta de nivel - 600 m diferenta de nivel pe ora;

c)     la coborare schiorii izolati pot atinge 20-60 km pe ora pe portiuni scurte, iar in coloana intre 10-30 km pe ora.

(5) In general iarna nu se pot stabili reguli fixe de deplasare din cauza ca marsul pe schiuri este conditionat de consistenta si adancimea zapezii, care variaza foarte mult.

(6) Pentru calculul total al duratei de deplasare se socotesc separat distantele in urcus de cele in coboras, adunandu-se apoi rezultatul calculelor respective.

Art.176. - (1) Tehnica deplasarii cu ajutorul coltarilor si pioletului. Pentru deplasarea pe pante abrupte acoperite cu zapada intarita sau inghetata se folosesc coltarii si pioletul. Asigurarea/autoasigurarea se executa la piolet, pitoane sau suruburi de gheata. Cand nu se folosesc, coltarii se pun de preferinta in interiorul rucsacului intr-un invelis de panza tare sau plastificata. Pioletii scurti pot ramane in rucsac, iar cei lungi sunt tinuti in mana.

Art.177. - Urcarea pantelor cu ajutorul coltarilor si pioletului. Pantele inzapezite cu o inclinatie de 20s - 25s, in care piciorul se afunda putin se urca fara coltari.

(2) Panta se urca direct, cu fata spre munte, si se coboara direct, cu fata spre vale. Militarul trebuie sa isi gaseasca echilibrul, mentinandu-si corpul perfect vertical, avand grija sa nu se aplece prea mult.

(3) Picioarele sunt departate, varfurile putin spre exterior. La coborare, bustul trebuie aplecat in fata. Se evita o pozitie prea rigida sau aplecat in spate. Pasul trebuie sa fie constant, nu prea lung pentru a nu pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus sa se prabuseasca peste cel de jos. Piciorul se pune cu incredere in zapada. Ritmul mersului depinde de conditia fizica.

(4) Daca zapada e inconsistenta, trebuie batatorita, apasand cu piciorul de mai multe ori inainte de a se lasa cu toata greutatea corpului.

(5) Utilizarea betelor de schi reprezinta un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun si pentru a reduce efortul membrelor inferioare.

(6) Pantele cu zapada tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor, cu o inclinatie maxima de 25s, se urca fara coltari.

(7) Militarul incearca sa paseasca in asa fel incat sa lase toata urma bocancului in zapada. Corpul ramane vertical. Pasul trebuie sa fie scurt, cu picioarele putin departate, varfurile putin deschise. Piciorul de sprijin ramane intins - figura nr. 71. Talpile sunt paralele cu panta, deci gleznele trebuie indoite la maximum. Atunci cand panta creste, militarul mareste departarea picioarelor.

(8) Daca zapada e cu adevarat prea tare, se loveste zapada cu piciorul pentru a putea pune mai bine talpa.Aceasta e un exercitiu pregatitor foarte bun pentru tehnica utilizarii coltarilor.

(9) Utilizarea betelor de schi e folositoare pentru coordonarea miscarilor picioarelor si a betelor.

(10) Pe timpul executarii urcarii pantelor militarul trebuie sa evite urmatoarele greseli tipice:

a)     sa puna picioarele pe marginile bocancului;

b)     sa ridice picioarele prea mult si faca pasii prea mari;

c)     sa nu pozitioneze bazinul pe piciorul de sprijin, ceea ce provoaca in timpul pasului un dezechilibru constant - centrul de greutate se afla in afara poligonului de sustinere;

d)     impiedicarea din cauza coltilor din fata;

e)     inaintarea cu varfurile picioarelor indreptate spre exterior, pentru ca astfel doar coltii interiori sau din fata penetreaza gheata.

(11) Pentru corectarea acestor greseli, militarul trebuie sa execute:

a)     exercitii de mobilitate a gleznei;

b)     exercitii pe dos, la urcare si la coborare;

c)     sa paseasca pe urmele unui ghid alpin;

d)     sa intinda calcaiul lui Ahile si sa departeze genunchiul piciorului de sprijin inainte de a misca celalalt picior.

Art.178. - Coborarea  pantelor cu ajutorul coltarilor si pioletului. Coborarea se face infigand calcaiele in zapada, gleznele si genunchii sunt indoiti, centrul de greutate vertical pe picioare, bustul e usor aplecat inainte. Militarul isi va pune progresiv picioarele paralel pe panta pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe calcai pe tot piciorul, provocand astfel alunecarea. Pentru a-si mentine echilibrul militarul controleaza viteza alunecarii variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e mentinut prin potrivirea mai in fata sau mai in spate a centrului de greutate.

(2) Nu se patineaza, nu se vireaza, nu se franeaza si nu se sare. Se recomanda folosirea betelor de schi atat pentru mentinerea echilibrului cat si pentru accelerarea vitezei, cand alunecarea e slaba.

(3) Pe timpul executarii coborarii pantelor militarul trebuie sa evite urmatoarea greseala tipica - in momentul in care sprijinul e pe calcai, picioarele raman intinse, iar bazinul in fata.

(4) Pentru executarea in bune conditiuni a urcarilor si coborarilor in teren muntos cu ajutorul coltarilor si pioletului, militarii trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte practice:

a)     luptatorii trebuie sa se obisnuiasca mai intai cu derapajul, apoi cu alunecarea controlata;

b)     urcarea si coborarea pe pante nu prea abrupte cu zapada tare sau gheata moale se face cu ajutorul coltarilor si al pioletului baston;

c)     coltarii moderni, dotati cu colti si in fata, nu exclud inaintarea pe toata talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai mare, o viteza de deplasare mai mare si o economie de energie;

d)     urcarea se face cu picioarele usor desfacute pe pante nu foarte inclinate avand grija a se folosi toti coltii coltarilor; pe masura ce inclinatia pantei creste, se deschide progresiv picioarele indreptate spre exterior si se indoaie gleznele

e)     se obisnuieste transferarea greutatii corpului pe piciorul de sprijin inainte de a-l odihni pe celalalt; transferul greutatii se obtine potrivind bazinul deasupra piciorului de sprijin, prin intinderea de la un pas la altul al tendonului lui Ahile al piciorului de sprijin.

f)      piciorul trebuie pus cu incredere pe gheata; la fiecare pas, militarul ridica piciorul astfel incat coltarul sa nu agate gheata/solul.

g)     se recomanda folosirea betelor de schi pentru a ajuta trecerea greutatii de pe un picior pe altul;

h)     se utilizeaza pioletul pe post de bat - pioletul baston, in cazul pantelor mai abrupte;

i)      coborarea se face cu bustul aplecat in fata, picioarele usor departate, semiindoite, varfurile indreptate spre exterior;

j)      ca si la urcare, inainte de a face pasul, militarul pune greutatea corpului pe piciorul de sprijin, aducand bazinul intr-o pozitie verticala pe acesta; se incarca toata talpa piciorului uniform, nu doar varful sau calcaiul - figura nr. 72;

k)    

Art.179. - Utilizarea "pioletului baston". Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomanda utilizarea unui piolet relativ lung.

			Figura nr. Utilizarea pioletului baston la urcare

(2) Pentru utilizarea pioletului baston trebuie respectate urmatoarele reguli: pozitia corpului este verticala, bratele relaxate de-a lungul corpului, pioletul prins de cap, cu lama in fata, iar palma pozitionata pe lopatica - figura nr. 73.

(3) Varful trebuie sa se infiga in zapada; pioletul este infipt in zapada pe masura ce pasim, la al doilea pas.

(4) Pioletul e infipt cand piciorul opus e in fata. In cadrul inaintarii frontale, pioletul se tine in mana ce mai abila.

(5) La coborare, pioletul se tine cu lama in spate - figura nr. 74.

Utilizarea pioletului baston la coborare