Sofismul

Sofismul

Sofismul reprezinta un silogism sau rationament corect din punct de vedere formal, dar gresit din punct de vedere al con inutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesen iale ale fenomenelor etc.),

Sofisme de relevanta

    Sofismele de relevanta nu ofera motive valide pentru a accepta ca adevarate concluziile lor. Desi sunt destinate sa-i convinga pe toti, numai cei neatenti, predispusi sau creduli sunt de obicei impresionati de apelurile lor nelogice. Va fi util sa analizam structura, sa dam exemple si sa indicam motivul invaliditatii pentru fiecare in parte.

Argumentul fortei

Crede ce-ti spun sau daca nu

    Argumentum ad baculum este numele latin al 'argumentului' care apeleaza la forta mai degraba decat la ratiune sau dovezi. Acesta a fost si este un fals logic folosit fara perdea in istorie de catre autoritatile laice si religioase. Evreii care isi marturiseau deschis credinta in Isus erau amenintati de conducatorii religiosi cu excomunicarea, iar mai tarziu crestinii au fost persecutati si martirizati. Un exemplu din Fapte 4:16-19:

●  'Este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei [Petru si Ioan] s-a facut o minune evidenta, pe care n-o putem tagadui'.

●  'Dar ca sa nu se raspandeasca vestea aceasta mai departe in popor, sa-i amenintam si sa le poruncim sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta'.

    Biserica crestina de mai tarziu (catolicii si ulterior unele miscari protestante) si-a impus si ea dogmele cu ajutorul fortei. Inchizitia este un exemplu bine cunoscut. Liderii cultici de astazi isi controleaza membrii prin intimidare si pedepse. Unele organizatii extremiste incearca sa se faca ascultate prin terorism.

    Lucrurile se petrec asa ca si in relatiile de zi cu zi dintre copii. Fratele mai mic zice celui mare: 'Da-mi si mie jucaria; tu te-ai jucat atata cu ea'. Raspunsul care se aude: "Nu! Asta-i a mea". Cel mic aduce un argument care i-ar da dreptul sa se joace si el: 'Dar e si a mea. Nu stii ce-au zis mama si tata cand ne-au cumparat-o?" Fratele mai mare trage jucaria mai aproape de el si nu spune nimic. Cel mic se gandeste la un argument costisitor si spune: "Da-mi-o numai acuma si apoi nu ti-o mai cer'. Din nou raspunsul este: 'Nu! Este a mea!' Epuizand argumentele si lucrurile de oferit in schimb, copilul cedeaza si pleaca. In aceasta interactiune se ascunde un adevar esential: In absenta ratiunii si adevarului, forta bruta predomina.

    In fiecare zi, infractori de orice fel raman fara argumente in concurenta cinstita sub tutela legii si decid sa obtina ce doresc prin forta, amenintare sau intimidare. Violenta incepe acolo unde se termina argumentele! Acest fals logic este savarsit de obicei de cei care au esuat sa-i convinga pe altii prin alte mijloace si carora nu le ramane deca forta sau amenintarea cu forta pentru a obtine acceptarea pozitiei lor.

Argumentul multimii (ad populum)

Acest sofism implica apelarea la 'popor' mai degraba decat la ratiune. Acordul la concluzie este castigat nu prin oferirea de argumente valide, ci prin starnirea sentimentelor multimii. In viata  moderna, propagandistii, demagogii, politicienii si cei ce se ocupa de reclame fac mereu acest tip de apel. Daca "oricine' crede sau face un lucru, sau adeziunea este 'majoritara', acel lucru trebuie sa fie corect. Este un fapt dovedit insa in istorie ca ideile populare s-au dovedit adesea eronate.

    Si inversul este valabil: minoritatea nu are intotdeauna dreptate, numai pentru ca gandeste diferit. Astfel ca numarul celor care cred un anumit lucru nu este relevant pentru adevarul sau falsitatea lui. Singurele lucruri relevante sunt dovezile.

    Popularitatea sofismului ad populum poate fi atribuita spiritului de turma. Oamenii au tendinta sa se stranga in jurul a ceea ce este confortabil si familiar. In sufletul lor rezida nevoia de a fi 'ca ceilalti' si aceasta ii face sa accepte tirania culturii si intelepciunii conventionale. Cat de putini sunt cei care au incredere in integritatea propriei constiinte si judecati cand acestea sunt nepopulare!

  Argintarul Demetrius, s-a folosit de sofismul ad populum cand a incercat sa apere cultul Dianei efesenilor in fata amenintarii crestinismului (Fap. 19:24-28). Argumentul lui care trebuia sa justifice persecutia a fost ca ea 'este cinstita in toata Asia si in toata lumea'.

  Vechiul Testament contine de asemenea exemple relevante ale acestui fals logic care apeleaza la numarul mare mai degraba decat la ratiune. Solul care se dusese sa cheme pe Mica, i-a vorbit asa: 'Iata ca prorocii, intr-un glas, prorocesc bine imparatului; te rog sa fie si cuvantul tau ca al fiecaruia dintre ei! Vesteste-i bine!' Mica a raspuns: 'Viu este DOMNUL ca voi vesti ce-mi va spune DOMNUL' (1 Reg. 22:13, 14). Mica i-a spus regelui Iosafat ca va muri in lupta si armata lui va fi invinsa, ceea ce s-a si intamplat. Patru sute de 'profeti' au vorbit in favoarea regelui impotriva unuia care a spus adevarul.

    Daca toata lumea vorbeste la unison, dar contrazice adevarul, acesta nu este alterat. A fi impresionat de numere sau popularitate mai mult decat de adevar, inseamna a gandi ilogic. Iata si alte exemple:

Isus a fost 'adevarul" (Ioan 14:6), si totusi a murit parasit de toti.

Apostolul Pavel a scris ca 'toti care sunt in Asia l-au parasit' (2 Tim. 1:15).

Profetul Ilie s-a plans ca 'a ramas numai el singur' (1 Reg. 19:14).

    In cautarea adevarului ajungem uneori pe carari solitare. Ne-am putea ingrijora sau ne-am putea mandri. Multi altii insa sunt pe aceleasi carari chiar daca nu-i vedem si nu-i cunoastem. Sa nu ne lasam afectati nici de popularitate, nici de nepopularitate.

Apelul la autoritate

    Acest argument (ad verecundiam) presupune in mod gresit ca exista o legatura intre adevarul unei afirmatii si autoritatea persoanei sau grupului care o face. Daca cineva este intr-o pozitie suspusa, este celebru sau realizat atunci el trebuie sa fie o garantie sigura ca o anumita concluzie pe care o sustine este adevarata.

    Ca o regula generala, nici o propozitie nu este adevarata numai pentru ca autorul ei este talentat sau are succes. Chiar si in domeniile in care dispun de experienta sau cunostinte speciale, expertii se pot insela. Am putea accepta si evalua marturia lor ca o dovada suplimentara, dar niciodata ca o dovada directa a adevarului unei concluzii. Personalitatea este irelevanta pentru adevar.

    Apelul la autoritate este cu atat mai nepotrivit daca persoana citata nu este calificata in domeniu, daca experti cunoscuti au alta parere, daca autoritatea respectiva a vorbit in gluma sau daca citarea este din auzite.

Autoritatea anonima.

   Atunci cand autoritatea citata este anonima este imposibil sa se confirme daca este vorba despre un expert. Asa este cazul cu zvonurile. Nu este posibil sa aflam daca un zvon este adevarat sau nu. Zvonurile false sunt lansate de obicei deliberat cu scopul de a discredita oponentul.

Un membru al guvernului a destainuit ca

Expertii sunt de acord ca

Se spune ca

Se zvoneste ca primul ministru

    Pentru ca nu cunoastem sursa informatiei nu avem nici o cale de a-i evalua veridicitatea.

Atacul la persoana

    Acest 'argument' (ad hominem), face apel la lipsa de credibilitate a unui om si este astfel inversul apelului la autoritate. El ataca persoana, nu argumentul. Cel vizat este lipsit de eruditie, burghez, psihopat, comunist, ateu, interesat de un avantaj, recidivist, contrazis de propriile fapte, frecventeaza medii rau famate, etc. Propozitia trebuie respinsa din cauza ca este opinia cuiva cu reputatie proasta. Daca respectivul o crede adevarata, atunci ea trebuie sa fie falsa.

    Atacul la persoana este folosit frecvent in propaganda politica. Exemplu:

●  X sustine ca varsta legala pentru accesul la bauturi alcoolice ar trebui sa fie 16, nu 18 ani

    Dar toti stim ca X:

     -  se imbraca extravagant si familia lui administreaza un bar

     -  are 17 ani si ar vrea sa bea legal

     -  crede de asemenea ca varsta legala de votare ar trebui sa fie mai mica

     -  nu are pregatire de specialitate in legislatie

    Deci varsta legala pentru accesul la bauturi alcoolice trebuie sa fie 18, nu 16!

Sau:

●  Tu imi spui sa nu beau, dar acum doi ani ai fost la dezalcoolizare.

    In toate variantele lui, sofismul ad hominem ne cere sa adoptam o pozitie fata de adevarul unei concluzii pentru simplul motiv ca cineva crede contrariul. Dar respectivul poate avea dreptate chiar daca este dezagreabil, este implicat in chestiune, este inconsecvent in alte lucruri sau are defecte ca toti ceilalti. Din nou personalitatea este irelevanta pentru adevar. Caracterul sau circumstantele cuiva n-au nimic de-a face cu adevarul sau falsitatea afirmatiilor

Apelul la ignoranta

Apelul la ignoranta (argumnetum ad ignoratiam) ne propune sa acceptam adevarul sau falsul unei propozitii pentru ca nici un oponent nu a dovedit sau nu poate dovedi contrariul. Este un caz special al falsei dileme deoarece presupune ca toate propozitiile trebuie sa fie cunoscute fie ca adevarate fie ca false. Exemple:

    ●  Cosmonautii sovietici nu l-au intalnit pe Dumnezeu in cosmos.

        Deci Dumnezeu nu exista.

Sau:

    ●  Nimeni nu a dovedit concludent ca nu exista extraterestri.

        Deci extraterestrii exista.

   Dar absenta dovezilor impotriva unei afirmatii nu este suficient pentru ca aceasta sa fie adevarata. Ce nu stim poate fi totusi adevarat. Lipsa unei dovezi nu este o dovada!

Concluzie irelevanta

    Sofismul concluziei irelevante (ignoratio elenchi) incearca sa stabileasca adevarul unei propozitii oferind un argument care in realitate sprijina o concluzie complet diferita.

●  Toti copiii trebuie sa beneficieze de atentie deosebita din partea parintilor lor.

    Parintii care lucreaza cu norma intreaga nu pot acorda multa atentie copiilor lor.

    Deci mamele nu ar trebui sa lucreze cu norma intreaga.

    Aici premisele ar putea sprijini o concluzie despre parintii care lucreaza in general, dar nu asigura adevarul unei concluzii doar despre femei separat de barbati. Acest 'rationament' urmareste sa abata auditoriul de la punctul care este cu adevarat in discutie.

Apelul la clementa

Apelul la clementa sau mila (ad misericordiam) incearca sa castige acceptarea prin invocarea consecintelor nefaste pe care le va suferi autorul sau altii in caz contrar, consecinte care vor starni mila. Apelul la clementa se intalneste in pledoariile avocatilor, dar si in alte cazuri, asa cum arata exemplul de mai jos al unui taximetrist surprins in neregula cu actele de catre agentul de circulatie:

●  Daca imi ridicati permisul, nu voi mai putea conduce, deci nici lucra

    In acest caz voi pierde locuinta si copiii mei vor ajunge in strada

    Deci trebuie sa tineti cont de acest lucru si sa nu-mi ridicati permisul

●  Sper ca vei accepta proiectul meu. Am lucrat trei luni la el.

    Concluzia trebuie acceptata din cauza starii demne de mila a subiectului. Concluzia este gresita chiar daca premisele sunt adevarate, astfel ca rationamentul este fals. Starea demna de mila a afirmatorului n-are nimic de-a face cu adevarul concluziei.

    Apelul la consecinte (ad consequentiam) este tratat de unii ca un sofism separat. Exemplu:

●  Evolutia nu poate fi adevarata, pentru ca daca ar fi, atunci n-am fi mai buni decat maimutele.

●  Trebuie sa existe Dumnezeu pentru ca altfel viata n-ar avea sens. (Existenta lui Dumnezeu nu depinde de perceptia noastra asupra sensului vietii)

    Consecintele nu sunt relevante pentru adevarul unei concluzii.

Evitarea sofismelor

Sofismele pot afecta serios capacitatea noastra de a stabili adevarul. Fie ca sunt comise din greseala in cursul procesului de gandire, fie ca sunt folosite deliberat in efortul de a-i manipula pe altii, nici unul dintre ele nu ofera motive legitime pentru adevarul concluziei lor. Cunoscand ce sunt sofismele suntem protejati in ambele cazuri. Daca putem identifica cateva din cele mai obisnuite rationamente incorecte probabilitatea sa le folosim noi insine sau sa fim inselati de altii este mai mica. Mintea logica trebuie sa poata distinge intre sofisme persuasive si rationamente convingatoare.

Lista sofismelor este departe de a fi incheiata. Iata inca cateva:

Panta alunecoasa

    Pentru a demonstra ca o propozitie este inacceptabila, se arata ca ea poate determina o avalansa de evenimente inacceptabile. Exemple:

●  Daca aprobam legea impotriva armelor complet automatizate, nu va trece mult si vom aproba legi impotriva tuturor armelor. Apoi vom incepe sa restrangem si alte drepturi, iar in cele din urma vom sfarsi traind intr-un stat comunist! Prin urmare n-ar trebui sa interzicem armele complet automatizate.

●  N-ar trebui sa joci. Odata ce incepi iti va fi greu sa te mai opresti. Curand iti vei cheltui toti banii pe jocuri de noroc si apoi vei recurge la crima pentru ati suplimenta castigul.

●  Daca fac o exceptie pentru tine, atunci va trebui sa o fac pentru toti.

    Sofismul pantei alunecoase foloseste nelegitim conditionarea 'daca-atunci'. Pentru a-l identifica trebuie sa comparam propozitia combatuta cu ultimul si cel mai grav eveniment inacceptabil din seria invocata pentru a evidentia ca acesta nu este neaparat o consecinta a propozitiei.

Limbajul prejudecat

Sofismul foloseste termeni care starnesc orgolii si prejudecati, de exemplu magulind sau subminand credibilitatea altora. Exemple:

●  Orice persoana rezonabila va fi de acord ca

●  Numai un naiv ar sustine ca

●  Crestinatatea pretinde ca slujeste lui Dumnezeu (aici folosirea lui 'pretinde' sugereaza falsul).

●  Liderii cultului sustin ca ('Liderii' este folosit depreciativ)

    Pentru dovedirea sofismului trebuie identificati termenii care induc prejudecati (ex. 'rezonabil', 'naiv') si trebuie aratat ca dezacordul fata de concluzie nu-l face pe nimeni 'nerezonabil' sau 'naiv'.

Falsa analogie

    Sofismul face o analogie intre doua obiecte (sau evenimente). Apoi argumenteaza ca deoarece primul are o proprietate P, trebuie s-o aiba si cel de-al doilea. Dar analogia esueaza daca cele doua obiecte sunt diferite prin chiar proprietatea P.

●  In sprijinul doctrinei Trinitatii se aduce uneori ca dovada faptul ca apa poate exista simultan in trei stari de agregare: lichida, solida si gazoasa. Daca Trinitatea ar fi adevarata, starile in care poate 'coexista' apa sau o alta substanta n-ar fi decat o ilustrare. In nici un caz o dovada obtinuta prin analogie.

●  Angajatii sunt ca si cuiele. La fel cum cuiele trebuie batute in cap ca sa functioneze, tot asa si angajatii.