Teoria sociala

Teoria sociala

Foucault este foarte des numit un filozof si un teoretician social, cateodata istoric si critic literar, dar si un ganditor post structuralist. Cineva poate vedea aceste identitati inaintand intr-un singur proiect, cel putin daca putem cadea de comun acord sa-l numim un critic histrograf al discursurilor umaniste ale modernitatii. Pentru Foucault discursurile umaniste ale modernitatii sunt sisteme de cunoastere care informeaza tehnologia institutionale de putere. Principalul interes al lui Foucalt este deci in originile stiintelor umane moderne (psihiatria, medicina, sexologia). Ridicarea institutiilor specializate (clinica, inchisoarea, azilul) si modul in care producerea adevarului este guvernat de regimuri ale puterii discursive. Scara nu ar trebui inteleasa exclusiv in termeni ai limbii (atentia pe care o are fata de dimensiunile puterii si modului in care cladirile sunt proiectate). Munca lui Foucault poate fi impartita in trei etape: arheologia, genealogia si etnica post modernista. A se nota ca primele doua etape implica citirea metaforica a subdiscipline ale istoriei.

Arheologia

Productia adevarului stiintific nu poate fi separata de formarea discursului disciplinelor stiintifice (aplicate de Foucault psihiatriei si nasterii stiintei medicale moderne). Relevant analizei discursului este insistenta lui Foucault asupra repetitiei relatiei subiect - declaratie: subiectul trebuie conformat conditiilor dictate de declaratia de dinainte, el/ea au devenit vorbitori (in alte cuvinte structurile discursului triumfa asupra agentiei umane).

Asa cum a parafat McNay analiza arheologica arata ca notiunea de subiect care exista prioritar limbajului este si originea tuturor intelesurilor, o iluzie, creata de reguli structurale care guverneaza formatii discursive. In cuvintele lui Foucault.

Daca este o aprobare pe care o resping (este aceea )care da prioritate absoluta subiectului observat, care atribuie un rol constituent unui act care plaseza punctual propriu de vedere in originea istoriei, care pe scurt conduce la constiinta trancendenta.. Mi se pare mie ca analiza istorica a discursului stiintific, intr-un ultim adapost sa fie subiect nu pentru o teorie a subiectului cunoscut, dar mai degraba pentru o teorie a practicii discursive.

Citeva implicatii ale repetarii subiectului - declaratie.

Intelesul nu-si are originea in subiectul vorbit; in schimb este guvernat de regulile formative de discurs. De altfel, subiectul vorbit este de - centrat.

Identitatea sociala este imprastiata. "totul, adevar, unic" subiect social este inlocuit de un subiect fragmentat care este constituit intr-un rol instabil de identitati capabile de formatiuni discursive.

O alta implicati ar putea fi ca achizitia identitatilor sociale este un proces de absorbtie in practica discursiva. De exemplu: procesul de devenire al unui profesor este un proces in care un novice adopta treptat si el/ea se supun unor diverse moduri de vorbire si scriere care sunt disponibile in profilul profesiei.

Si totusi asa cum McNay spune nu este corect probabil sa atribui o asemenea parere capacitatilor socializate ale limbajului din punct de vedere al lui Foucault. A se nota ca acest detaliu este de multe ori ocolit in cercetarile discursului analitic chiar si atunci cand il sustine pe Foucault ca sursa teoretica majora. In acest sens, cineva poate vorbii despre conceptiile traditionale ale subiectivitatii ca fiind "lasate sa intre pe usa din spate".

Genealogia

In a doua parte a muncii lui Foucault discursul este pus pe plan secundar, principala concentrare este acum asupra adevarului /regimului de putere si referinte particulare ale practicilor corpului (aplicate de Foucault in practicile obiectivizate ale inchisorilor si subiectivizarea discursurilor despre sexualitate).

Corpul este suprafata imprimata a evenimentelor (urmate de limbaj si dezvoltate de idei) si un volum in dezintegrare neincetata. Genealogia, o analiza a descendentului este situata in articulatia trupului si istoriei. Datoria sa este sa expuna un trup imprimat total de istorie si de procesul istorie de distrugere a trupului. Aici Foucault se indreapta spre miezul puterii tehnice institutionalizate ale societatilor moderne, in special rolul chei sale "tehnologii discursive": confesiuni (accentuarea intelesului si practicilor orientate therapeutic in institutii) si examinarea (accentuarea tuturor documentelor pentru diferite scopuri importante ca putinta si luarea deciziilor in institutii moderne de zi cu zi).

O etica a unui subiect post modernist.

In special in al doilea si al treilea volum al istoriei sexualitatii "modul de utilizare al placerii" si "grija fata de sine" (pronuntata la fel de bine ca in alte eseuri). Foucault dezvolta o orientare etica pentru era post modernista. Este bazata pe ideia de analiza a tehnicilor de dominatie ce pot fi contrabalansate de o analiza a tehnicii de sine. McNay scrie despre acest lucru: prin formarea criticii ontologice de sine este posibil sa formulezi un inceput etic alternative de la care indivizi pot ajunge sa reziste fortei aproape de limita normalului, apartinand "guvernului de individualizare". Ideea unei etici a sinelui redefineste relatia lui Foucault cu traditia Iluminismului prin care reciteste din figurile lui Kant si Baudelaire. De la reinterpretare, Foucault poate sa desfasoare conceptele autonomiei, reflexivitatii si criticii, asadar poate depasi cateva din implicatiile nihilistice ce au fos vazute ca un lucru anterior disciplinei. Ca o concluzie, doua lucruri despre Foucault, care merita mentionate: respingerea conceptului de ideologie si perspective personala a puterii.

Desi Foucault este des citat in contextul cercetarilor limbajului/ideologiei, el a fost extrem de sceptic in privinta conceptului de ideologie. Critica lui este centrata pe presupunerea ca "critica ideologica" (anumite presupuneri naturale ale bunului simt ca reprezentatii distorsionate ce ascund interese de inalta clasa) presupunere existenta unui adevar ne - ideologic, pre-existent care va fi situat altundeva. O astfel de parere este condusa simplu intr-o teorie care vede adevarul ca un rezultat al discursului: in Foucault citim ca: problema nu consta in tragerea unei linii intre discursul care vine sub categoria stiintificii sau adevarului, si ceea ce vine sub o alta categorie, dar vazand istoric, cum efectele adevarului sunt produse in discursuri in care ele insele nu sunt adevarate nici false. Pentru Foucault puterea nu stapaneste sau separa cele avute de cele neavute. In schimb puterea produce si munca sa este capilary - folosind o metafora similara: curge prin venele societatii permitand tuturor nivelelor. Vezi de exemplu Foucault: puterea trebuie analizata ca ceva ce circula, sau mai degraba ca ceva ce functioneaza in forma unui lant. Nu este localizat aici si acolo, niciodata in mainile cuiva, niciodata asociata cu comoditatea sau bogatia. Puterea este exercitata si angajata prin organizatii plasa. Si nu numai indivizii circula printre bucati, sunt intotdeauna in pozitia de a suferii simultan si exercitand aceasta putere.

Din perspectiva studiilor limbajului sociologul si antropologul francez Pierre Bourdieu este probabil cel mai asociat cu conceptele cheie ale lingvisticii/capital simbolic si habitus - lingvistic, pozitionarea in piata lingvistica si rolul lor in producerea comunicarii legitimate (cu efectele sociale ale dominatiei, reproducerii, a excluderii si accentuarii situate). Acest lucru, de altfel, trebuie vazut ca o parte dintr-un proiect mai mare, pe care colaboratorul sau, Loic Wacquant il rezuma in scopul de a depasii "paradoxul dintre perspectivele subiectiviste si obiectiviste, fizica sociala si semiologia sociala astfel incat sa produca o stiinta materialista, unificata a practicii umane si puterea simbolica".

Una din temele recurente in lucrul lui Bourdieu este acela de a face o ancheta in conditiile sociale ale posibilitatilor pentru practici particulare - in final o parte a anchetei in productia distinctiilor sociale (artistice, culturale, educationale, lingvistice, privind moda). Duse intr-un domeniu de studiu lingvistic aceste intrebari implica o deplasare a unui obiect lingvistic autonom anchetei, centrand in schimb pe conditiile productiei (si recunoasterii) a participarii legitime, limbajului legitim si o parere in care uzura limbajului este intotdeauna investita cu valoarea propriu-zisa si formarea corecta asupra acceptabilitatii gramaticale.

Critica sociologica din punctul de vedere al lui Bourdieu presupune trei feluri de concepte: in locul gramaticii el pune notiunea de acceptabilitate sau intr-un alt mod in locul limbajului, notiunea de limbaj legitim. In locul relatiilor de comunicare (sau interactiunii simbolice) il pune relatiile puterii simbolice si asa inlocuieste intrebarea in privinta intelesului vorbirii cu intrebarea privind valoarea si puterea vorbirii. In final in locul competentei lingvistice speciale pune capitalul simbolic care este inseparabil de pozitia vorbitorului in structura sociala.

O intrare accesibila in teoria de capital a lui Bourdieu a fost dezvoltata in Bourdieu. Punctul sau de plecare este observarea lumii sociale care poate fi vazuta cu istorie acumulata. Pana cand cineva va dori sa reduca aceasta istorie la o serie de trairi mecanice si echilibristice (in care actorii pot fi tratati intersanjabil) intelegerea ei presupune intoducerea unei notiuni de capital si prezentul concept de acumulare. Capitalul este munca acumulata (intr-o forma materiala sau incorporata). Presupune timp sa-l dobandesti, dar odata dobandit poate fi investit intr-o noua situatie - in acest aspect nu conteaza daca unul vorbeste despre bani sau forme ale comportamentului. Capitalul este dobandit de actori individuali si poate fi acumulat exclusiv: acest lucru scoate la iveala dimensiunea individului ca jucator strategic in lumea sociala, jucand pe perceptia volorii, a profitului. Capitalul este de altfel o forta care este reflectata si in structuri obiective. Creaza un set de conditii intiparite in realitatea lumii sociale si determina schimbarea spre succes durabil pentru practici specifice acelei lumi. In final, capitalul este ceea ce transforma jocul societatii in ceva diferit de un simplu joc. Numai la masa cu ruleta cineva intalneste lumea virtuala in care oricine poate dobandi un nou statut social si financiar, intr-o situatie de oportunitate egala, perfecta, nestanjenit de mecanismul achizitiei treptate, investitiei profitabile sau conditii ale transferului ereditar. In contrast, capitalul trebuie sa fie investit intr-un anumit mod, are nevoie de timp sa devina profitabil. Baza pe care are Bourdieu pe schema care se invarte in jurul conceptului de capital si variatele sale manifestari nu este bazat pe comparatia care cauta sa explice progresele sociale in educatie, arta, intr-o logica care nu este in cea mai pura forma, va fi gasita in intelesul nostru de piete economice. Din contra, instituirea conceptelor lui Bourdieu "capital social, cultural, simbolic", este bazata pe repetitia reductionismului care limiteaza logica pietei la un economic ingust si care concepe despre artistic, educational ca fiind "neinteresant". Ce vrea sa scoata in evidenta Bourdieu este ca cineva trebuie sa faca dreptate teoretica si analitica diverselor forme de capital si diferitelor manifestari (nu numai acelea ce sunt recunoscute de teoria economica). O definitie a economicului a fost impusa practicilor economice. Aceasta definitie este o inventie istorica a capitalismului. Prin reducerea universului schimbului de bunuri care este orientat subiectiv si obiectiv spre o maximizare a profitului (bazat pe interes propriu economic) alte forme de schimb au fost implicit definite ca timp ca fiind non-economice sau neinteresante. Cu alte cuvinte realizarile asa-zisei stiinta a legilor pietii, care nu este nici macar o stiinta adevarata a domeniului economic (in modul in care nu ia in serios ca fundatiile naturale ordinii care semnifica pentru analiza proprietate privata, profit, munca) a prevenit dezvoltarea economiei generale a practicii, in care schimbul bunurilor de comert este doar un anume tip de schimb. Asadar punctul de vedere despre capitalul lingvistic nu este numai ca schimburile simbolice pot fi comparate conceptual tranzactiilor economice, dar si capitalul lingvistic este un domeniu specific de capital care sub anumite conditii poate fi transformat in alte forme in timp ce nu poate fi redus la una din aceste forme (dispozitiile lingvistice permit achizitionarea calificarilor educationale care la randul lor vor permite accesul la slujbe prestigioase cu prospecte de intrare pe canale sociale atractive).

Important din punct de vedere socio-lingvistic, sunt procesele de control asupra valorii resurselor simbolice care reguleaza accesul altor bunatati culturale si economice. In acest mod Bourdieu ne protejeaza impotriva obiectivismului, reductionismului economic si de subiectivismul care reduce tranzactiile sociale la evenimente comunicative. Astfel noi trebuie sa retinem simultan ideea de capital economic este radacina tuturor celorlalte forme de capital si ideea ca acestea transformate, forme ascunse de capital economic nu poate fi niciodata redus complet la aceasta definitie, pentru ca efectele lor specifice sunt produse acolo unde radacina capitalului economic este ascunsa vederii (nu si de cea a proprietarilor) iar acest lucru, este nu in ultima resursa fundatia efectelor specifice. Adevarata logica a capitalului, transformarea unui tip in altul, si legea acumularii carora sunt subordonate nu pot fi intelese pana cand unul nu lasa in spate doua puncte de vedere care sunt firesc limitate egal: economism care din cauza analizei finale in care toate formele de capital sunt reduse la capital economic, da atentie insuficienta lucrurilor specifice altor forme de capital si semiologismul (exemple prezente sunt structuralismul, interactiunea simbolica si etnometodologia) care reduce tranzactiile schimbului social la evenimente comunicative si ignora factorul universal de reducere in economie.

Probabil cineva poate trage concluzia ca Bourdieu cauta sa realizeze specificitatea formelor non-economice ale capitalului prin aplicarea radicala analizei capitalului economic, fiind centrat pe probleme de diferente perceptive (este calitatea de negatie a formelor de logica economistica ce reprezinta specificitatea formelor non-economice ale capitalului). Aceste diferente perceptive sunt tratate ca aparitii clandestine (caracterul lor aparent poate fi expus printr-o analiza in termeni de capital economic. Dealtfel in acelasi timp, ele nu sunt tratate ca indemnizatii (capitalul social poate fi aratat sau explicat pana cand diferentele subiective din logica capitalului economic sunt loate serios ca factor care constituie o diferenta). De exemplu modul in care capitalul cultural se marcheaza este esential pentru intelegerea noastra. A se nota ca o asemenea realizare a unui paradox subiectivist/obiectivist este repetat in definitia habitus-ului al lui Bourdieu. Prin notiunea de habitus lingvistic Bourdieu se refera la diferentele individuale in competenta practica lingvistica. Habitus-ul se refera la competenta vorbitorului asemenea unui jucator strategic: abilitatea lor de a pune resursele limbajului in uz dar si de a anticipa receptia cuvintelor si a profita din asta. In acelas timp habitus-ul pare ca o dispozitie interna a structurilor obiective: un sistem de alegeri influentate de structuri mostenite si acumulate (limbajul adus la scoala din cauza trecutului social al unui individ in nici un caz o problema de aptitudine individuala). Formarea habitus-ului este sanctionat in continu de succese/esecuri relative in piata schimbarilor lingvistice. O alta formulare a pozitiei acesteia: situatii in care productiile lingvistice sunt sanctionate si evaluate cum ar fi examinatori si operatori de interviu, ne atrag atentia asupra existentei unui mecanism determinand pretul discursului care functioneaza in orice interactiune lingvistica (relatie doctor - pacient, avocat - client) si generalizat in toate relatiile sociale. Se spune ca agentii atribuiti sanctiunilor pietii lingvistice, functionand ca un sistem de intariri pozitive si negative dobandesc dispozitii durabile care sunt bazele preceptiei si aprecierii stadiului pietei lingvistice si in consecinta a strategiilor expresiilor.

Foarte important, conceptul de habitus presupune o teorie de practica lingvistica, mai degraba decat o teorie de sistem lingvistic (pe care Bourdieu il respinge radical considerandu-l o abstractie detasata complet de la domeniul actiuni sociale). Habitus primeste multe definitii: este discursul in functie de situatie, piata, domeniu. Habitus e capital - e hexis - se refera la o categorie de dispozitii interne. Habitus este cunostiinta schematica pentru ca genereaza practic si regleaza receptiile de evaluare. Si in final habitus intalneste etos (Goffman sustine ca ordinea interactiunii este o ordine morala).

In modelul lui Bourdieu, toate situatiile lingvistice functioneaza ca pietele. El defineste discursul prin formula: vorbitor competenta + piata = discurs. Asadar discursul aici iese la suprafata ca un termen general pentru folosirea limbajului cand interpretata ca practica lingvistica ajustata situatiei pietei. Este definit ca folosirea limbajului implicat intr-o structura de autoritate/credinta.

Cateva implicatii interesante:

date observatiile de baza resursele simbolice (abilitatea de a mobiliza grupe de resurse lingvistice in scopul de a castiga acces legitim la situatii ale discursului) sunt impartite inegal peste populatiile sociale si date astfel incat inegalitatile sunt mentinute prin mecanism de acumulare cu succes (sau cu lipsa lui) nu ne surprinde ca munca lui Bourdieu este des descrisa ca fiind (de-o parte) inclinata spre sociologia perpetuarii dominatiei. Aceasta impresie este intretinuta de atentia pe care el o arte fata de omoganizarea pietelor ca o conditie importanta pentru dominatia lingvistica sociala. In orice caz nu trebuie sa uitam numeroasele pagini pe care el le-a dedicat mecanismului de criza in pietele simbolice, situatii unde (intarirea reciproca a competentei vorbitorului, limbajul legitim si aprobarea receptorulu) se prabuseste la fel ca insistenta sa care intampina habitus-ul, va fi intotdeauna rezultatul circumstantelor specifice istorice si de aceea este sensibil schimbarii.

O alta implicatie in receptia lui Bourdieu a fost sa egaleze producerea limbajului legitim fara nici un fel de rezerve avand comanda limbajului standard. Chiar si acolo sunt puncte diferite unde Bourdieu scoate in evidenta un caz limitat, si unde discursul de succes in pietele lingvistice ale schimbului simbolic este egal si exclusiv cu limbajul standard. In primul rand trebuie notat ca folosirea limbajului autorizat, pentru Bourdieu nu este acelasi lucru cu limbajul standard invatat in scoala in sensul cunostiintei explicite a gramaticii si regulilor ei. In multe situatii, cunoasterea limbajului standard va intari efectele limbajului autorizat, dar nu este urmarit de la acel limbaj autorizat ce poate fi redus la un limbaj standard, de exemplu: producerea propozitiilor perfect gramaticale nu este deajuns pentru un economist sa fie vazut, sa vorbeasca autoritar ca un economist. De altfel structurile autoritate/credinta sunt relative situatiilor de contact, valoarea trebuie sa fie adoptata si vor fi situatii unde o orientare spre standar (masurat relativ la o audienta) conteaza la fel de mult. Sunt multe comunitati lingvistice care sunt impartite in functie de ce conteaza ca standard. Este dealtfel important sa recunosti ca importante aceste posibilitati, ca niste conducatori ai uniunilor de schimb ce vor fi patrunzatori in a evita vorbirea corecta sau situatii unde forme non-prestigioase sunt apropiate ca sa promoveze declaratii de autenticitate si sinceritate.

Intr-adevar, extinderea prin care "bine spus" devine egal cu "nu asa de bine" etalarea aparenta a anumitor dispozitii mostenite din afara claselor dominante este o tema cheie in intelegerea scenei media contemporane. In acelasi timp este posibil sa gandim despre anumite piete simbolice unde recursul limbajului grupurilor dominante este antitetic situatiei legitime (cati proprietari de masini vor avea incredere intr-un mecanic care vorbeste limbajul standard impecabil?). Efectele dominatiei sociale sunt se pare rezultate din afectiunea relatiilor pietei obiective care poarta o situatie actuala de contact. Nu urmaresc direct nici automat din pozitia capitalului simbolic, social sau cultural. Bourdieu discuta o serie de relatii posibile rezultand din contact incluzand "le franc parler" (cenzura) si accentuare situata in situatii formale.

transposibilitate limitata

hipercorectitudine.

Intelegerea nu este unicul scop al comunicarii. Bourdieu a afirmat in repetate randuri ca cei care folosesc limbajul initial sa monitorizeze comportamentul lor in vederea de a achizitiona rezultate strategice (sa fie crezuti, sa fie slujiti, sa ia decizii) de obicei cu costul neintelegerii. Strategiile lingvistice ale unui vorbitor (tensiune sau relaxare, vigilenta sau bunavointa sunt orientate, cu exceptia cazurilor rare nu din sanse sa fie intelese sau neintelese, eficienta comunicativa sau schimbarea comunicatului) dar mai degraba de sansele de a fi ascultat, crezut, slujit chiar si cu costul neintelegerii (eficienta politica sau sansele de dominatie si profit).

Parea este drastic opusa de aceea evocata de filozofi analitici ca H.P. Grice, acele modele sunt bazate pe presupunerea ca eforturile vorbitorului sunt intotdeauna indreptate spre realizarea intelesului (comparat de asemenea cu Habermas distinctia pentru strategic si comunicativ rational).