Aeronautica | Comunicatii | Constructii | Electronica | Navigatie | Pompieri | |
Tehnica mecanica |
Scheme principale de distributie de joasa tensiune
Intr-o instalatie de joasa tensiune distributia se realizeaza prin coloane si circuite. Coloanele fac legatura intre tablourile de distributie TD, iar circuitele intre tablourile de distributie si receptoare.
Originea distributiei intr-o instalatie tipica de joasa tensiune este un tablou principal de distributie generala TDG (MGDB - main general distribution board), de la care prin cabluri si conducte instalate in diferite feluri si pe diferite cai, canale, etc. se alimenteaza tablouri de distributie sau subdistributie locale si receptoare.
Schemele de distributie trebuie create astfel incat sa permita:
limitarea consecintelor avarierii coloanelor sau circuitelor
simplificarea operatiunilor de localizare a unui circuit defect
mentenanta sau extinderea unui circuit fara a afecta functionarea partilor importante ale instalatiei.
Deosebim urmatoarele categorii de circuite:
circuite de iluminat (aici apar majoritatea defectelor de izolatie)
circuite de priza
circuite de incalzire si/sau aer conditionat
circuite de alimentare a utilajelor sau echipamentelor fixe, cu actionare prin motoare electrice
circuite de alimentare a serviciilor auxiliare (semnalizare si control)
circuite pentru sisteme de securitate (iluminat de avarie, sisteme de protectie contra incendiilor si circuitelor de alimentare neintreruptibile (UPS) pentru calculatoare, etc.)
In cele mai multe tari, schemele radiale, in care dimensiunile conductoarelor sunt reduse progresiv la fiecare punct de subdiviziune, sunt cele mai utilizate.
Avantaje:
in caz de avarie pe un circuit celelalte raman in functiune
localizarea defectului este simplificata
intretinerea sau extinderea unui circuit lasa in functiune restul instalatiei
dimensiunile conductoarelor se micsoreaza pe masura ce curentii scad spre periferia retelei
Dezavantaje:
consum mare de material si de echipamente
o avarie pe o coloana de la tabloul principal de distributie intrerupe alimentarea tuturor coloanelor din aval de tabloul de distributie si a circuitelor din tablourile de distributie secundare corespunzatoare.
Fig. 5.1. Schema radiala pe trei nivele, realizata cu conducte conventionale.
In prezent se folosesc solutii moderne cum sunt:
distributie radiala, folosind canale magistrale prefabricate la al doilea nivel de distributie (fig. 5.2.)
distributie radiala, folosind canale precablate si prefabricate pentru circuite corespunzatoare nivelului final (fig. 5.3.)
Fig. 5.2. Distributie radiala, folosind canale magistrale prefabricate
la al doilea nivel de distributie
Fig. 5.3. Distributie radiala, folosind canale precablate si prefabricate pentru
iluminat, prize, la nivelul final al retelei
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate