CONSIDERATII GENERALE PRIVIND RASPUNDEREA JURIDICA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI

1. Raspunderea juridica, forma specifica a raspunderii sociale

Raspunderea juridica, in mod traditional, este analizata ca o institutie fundamentala a dreptului, institutie care tinde sa ocupe centrul dreptului in totalitatea sa, reflectand stadiul de evolutie a intregii societati, nivelul constiintei si responsabilitatii sociale.[1] Ea este reglementata in toate ramurile sistemului juridic, are contingente cu toate institutiile juridice si apartine tuturor situatiilor.

Societatea in intregul ei, ca si fiecare individ care intra in compunerea ei, simte nevoia de ordine si siguranta. Aceasta nevoie este satisfacuta prin respectarea normelor morale, religioase, politice, juridice, pe baza carora se realizeaza convietuirea sociala. Orice abatere de la acesta norme atrage dupa sine o raspundere corespunzatoare.

Conceptul de raspundere sau de responsabilitate[2] desemneaza reactia de reprimare, venita din partea societatii, fata de o anumita actiune umana, imputabila, in principal, individului. Sensul frecvent atribuit notiunii de raspundere, indiferent de forma sub care se manifesta, este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii acestor reguli de conduita, obligatie ce incumba autorului faptei contrare acestor reguli si care poarta intotdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea fapte.

Natura regulii incalcate determina natura formei de raspundere. Impreuna, toate formele de raspundere alcatuiesc raspunderea sociala. intre diverse forme de raspundere sociala exista o stransa legatura. Fiecare forma a raspunderii sociale actioneaza asupra tuturor celorlalte forme.

Una din formele raspunderii sociale este raspunderea juridica. Ea are trasaturi proprii care o delimiteaza de alte forme de raspundere. Specificul raspunderii juridice consta, in primul rand, in faptul ca ea se refera la obligatia de a da socoteala pentru incalcarea normei de drept.

Raspunderea juridica se naste ca urmare a producerii unor fapte ilicite, adica a unei comportari neingaduite de lege. Daca raspunderea morala, de exemplu, intervine atunci cand nu s-a facut un bine, raspunderea juridica intervine cand s-a facut ceva rau si fapta dauneaza cuiva.

Faptele ilicite sunt grave, pentru ca afecteaza interese importante, stabilirea raspunderii facandu-se de catre organe de stat cu atributii speciale. in cazul raspunderii morale, de exemplu, stabilirea raspunderii se realizeaza in forul launtric al faptasului sau prin dezaprobarea faptei din partea celor din jurul sau.

Conchidem ca raspunderea juridica este o masura de constrangere, necesara respectarii normelor de drept, aplicata de organe special investite ale statului sa dispuna constrangerea impotriva celor care savarsesc fapte ilicite.

Raspunderea juridica presupune, ca regula, sanctiuni mai severe decat alte forme de raspundere sociala; ea implica uneori privarea temporara de libertate. Sanctiunea juridica este mai prompta si mai eficace, realizarea ei fiind inevitabila si obligatorie.

Categoria raspunderii juridice poate fi just inteleasa si definita numai pornindu-se de la formele ei concrete de manifestare, adica de la raspunderea penala, civila, disciplinara, etc. Desi formele raspunderii invedereaza particularitati diferite, ele prezinta si o suma de elemente comune, prin a caror sintetizare se poate elabora o definitie generala a notiunii raspunderii juridice, valabila si aplicabila pentru fiecare din aceste forme[3].

Desi exista o pluralitate de norme juridice prin care se reglementeaza diferitele forme de raspundere, cu toate acestea nici un text nu da o definitie legala vreuneia din ele.

In literatura de specialitate au fost retinute numeroase definitii ale raspunderii juridice, dintre care cea mai complexa ni se pare cea care defineste raspunderea juridica ca fiind "complexul de drepturi si obligatii conexe care-potrivit legii - se nasc ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si a indrumarii membrilor societatii in spiritul respectarii ordinii de drept".[4]

Conchidem ca raspunderea juridica este o masura de constrangere, necesara respectarii normelor de drept, aplicata de organe special investite ale statului sa dispuna constrangerea impotriva celor care savarsesc fapte ilicite.

2. Principiile raspunderii juridice

Raspunderea juridica se bazeaza pe mai multe principii generale, valabile pentru toate formele concrete de manifestare ale dreptului.

Principiile fundamentale ale raspunderii juridice sunt idei calauzitoare care isi gasesc expresia in toate normele de drept ce reglementeaza diferitele forme sub care se poate prezenta aceasta institutie juridica.

Aceste principii sunt:

a) Principiul raspunderii pentru fapta savarsita cu vinovatie de catre o persoana cu capacitate juridica

Orice subiect de drept poate fi sanctionat in limitele vinovatiei sale. Aplicarea. principiului are un deosebit efect educativ, atat pentru individul tras la raspundere cat si pentru colectivitate. Prin realizarea raspunderii se urmareste indreptarea in viitor a autorului faptei ilicite. Ceilalti membri ai colectivitatii se conving ca nici o incalcare a normei de drept nu ramane nepedepsita.

b) Legalitatea raspunderii juridice

Nu exista raspundere juridica in afara legii. Legea determina nasterea raspunderii, formele si intinderea ei.

O cerinta fundamentala a principiului legalitatii impune ca raspunderea juridica sa opereze numai contra acelor persoane care au savarsit fapte ilicite si totodata, ca natura raspunderii sa corespunda naturii faptei ilicite.

Principiul legalitatii pretinde, de asemenea, ca tragerea la raspundere sa vizeze numai acele persoane care au savarsit fapte ilicite cu vinovatie.

O alta cerinta a principiului legalitatii in materie de raspundere impune ca organele ce aplica constrangerea de stat prin sanctiuni juridice sa vegheze cu strictete ca sanctiunea aplicata sa fie prevazuta in lege, iar cuantumul mei sa se inscrie in limitele legii.

Toate aceste cerinte ale principiului legalitatii au fost precizate initial in materia raspunderii penale sub formula: nullum crimen sine lege si nulla poena sine lege. Alaturi de alti autori[5], credem insa ca ele sunt valabile deopotriva pentru toate formele raspunderii juridice, stiut fiind ca in orice ramura de drept si in cadrul oricareia dintre formele raspunderii juridice se pot aplica sanctiuni juridice numai pentru fapte ilicite, indiferent ca este vorba de infractiuni, delicte civile sau abateri administrative.

c) Principiul raspunderii personale

Raspunderea juridica se refera numai la persoana care a produs incalcarea legii. Nici o raspundere pentru altul nu este posibila. Cazurile de raspundere pentru altul sunt foarte rare (de exemplu, raspunderea parintilor pentru faptele copiilor minori).

Aplicarea acestui principiu presupune si regula ca cel care a comis o incalcare a legii este pasibil de raspundere, deci de sanctiune, numai o singura data pentru aceeasi fapta. Regula nu exclude cumulul a diferite forme de raspundere juridica fata de aceeasi persoana si cu privire la aceeasi fapta, atunci cand, printr-o fapta unica, se incalca simultan norme juridice de natura diferita: civila, penala etc.

d) Principiul prezumtiei de nevinovatie

Intr-un stat de drept, pana ce instanta de judecata emite hotararea sau sentinta, nimeni nu poate fi considerat vinovat.

e) Principiul justei sanctiuni

Acest principiu se exprima prin necesitatea proportionalitatii sanctiunii, in raport cu gravitatea faptei. 

f) Principiul oportunitatii 

Este necesar ca tragerea la raspundere sa se faca la timpul potrivit, fara amanare care sa insemne taraganare. Altfel, s-ar crea un sentiment de insecuritate si da neincredere in capacitatea organelor chemate sa asigure respectarea ordinii de, drept. De altfel, prin trecerea timpului, exista posibilitatea ca persoana sa nu mai poata fi trasa la raspundere, datorita prescriptiei sau a pierderii probelor.

g) Principiul "non bis in idem"

Acest principiu presupune ca cel ce, prin conduita sa, a nesocotit ordinea de drept, sa raspunda o singura data pentru fapta savarsita, caci unei singure incalcari a legii - intelegand prin lege actele normative de toate categoriile - ii corespunde o singura sanctiune juridica.

Exprimand aceasta cerinta, principiul non bis in idem nu exclude posibilitatea interventiei simultane a mai multor forme de raspundere juridica fata de aceeasi persoana, cand prin fapta ilicita savarsita se incalca o pluralitate de norme juridice de natura diferita.

De exemplu, raspunderea penala poate fi cumulata cu cea disciplinara, atunci cand, in executarea contractului de munca, angajatul savarseste o fapta ilicita care in materialitatea ei intruneste atat elementele abaterii disciplinare, cat si trasaturile constitutive ale unei infractiuni.

Raspunderea disciplinara poate fi cumulata, de asemenea, cu raspunderea administrativa in masura in care abaterea disciplinara intruneste si trasaturile caracteristice ale unei contraventii. Intr-o asemenea situatie, autorul faptei ilicite este pasibil de o dubla sanctionare - disciplinara si administrativa - deoarece prin conduita sa a violat concomitent doua norme juridice de natura diferita.

Cumulul diferitelor forme de raspundere juridica presupune asadar posibilitatea aplicarii fata de aceeasi persoana, pentru o singura fapta, a unei pluralitati de sanctiuni juridice deosebite ca natura. Principiul non bis in idem nu este anulat in asemenea cazuri, ci isi pastreaza viabilitatea.

La aceste principii generale se adauga principii care sunt proprii unei anumite forme de raspundere juridica. De exemplu, in cazul dreptului civil actioneaza principiul repararii integrale a prejudiciului.

3. Notiunea de raspundere juridica a functionarilor comunitari

Raspunderea, indiferent de forma pe care o imbraca, este determinata de comiterea unei fapte ilicite, de incalcarea sistemului de valori instituit de societate si consacrat juridiceste.

Raspunderea are doua finalitati:

- sa restabileasca ordinea de drept incalcata, determinand revenirea la starea de legalitate, perturbata ca urmare a savarsirii unei forme de ilicit;

- sa exprime o reactie negativa din partea autoritatii fata de autorul faptei ilicite, cu scopul de a-l determina pe acesta sa-si constientizeze semnificatia faptei, sa o regrete si pe viitor sa nu o mai repete, sa o elimine din comportamentul sau.

Cu alte cuvinte, prin intermediul raspunderii, se realizeaza atat scopul preventiv-educativ cat si cel sanctionator si reparatoriu al prejudiciului care s-a produs prin fapta savarsita.

A vorbi despre raspundere, in cazul functionarului comunitar, presupune cu necesitate abordarea relatiei ei cu responsabilitatea. Daca fiecare subiect de drept trebuie sa manifeste, in ceea ce face, responsabilitate, functionarul trebuie sa fie funda­mental responsabil in indeplinirea prerogativelor sale. Responsabilitatea precede raspunderii si o poate elimina.

Ea presupune respectarea de catre individ a sistemului de valori instituit de societate. Daca acest sistem de valori e respectat, omul traieste in armonie cu sine insusi si cu ceilalti, cu societatea in ansamblul sau. Cand sistemul de valori este negat, omul inceteaza sa mai fie responsabil, el devine raspunzator pentru comportamentul sau ilicit.

Functionarul public trebuie sa faca sa primeze, in comportamentul sau, responsabilitatea. El trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiile, nu pentru ca asa i se impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau profesional.

Problema raspunderii juridice a functionarilor comunitari se pune numai in legatura  cu incalcarea de catre acestia a normelor juridice, in calitatea lor de functionari publici sau in legatura cu functia publica pe care o detin.

Daca incalcarea normelor nu are legatura cu functia publica, raspunderea lor va fi o raspundere de drept comun, adica identica cu raspunderea oricarui alt cetatean, care nu are calitatea de functionar comunitar.