Cheltuielile publice pentru sanatate ca procent in PIB

Cheltuielile publice pentru sanatate ca procent in PIB

Ocrotirea sanatatii publice constituie un obiectiv de interes major pentru pentru tarile central si est europene. De aceea aceste tari, cu exceptia Bulgariei aloca un volum destul de consistent de resurse, cuprins intre 5,1 si 7,6% din PIB, pentru finantarea acestui sector (tabelul nr.10).

Tabel nr.10

Sursa: “Economic Commission for Europe”, Trends in Europe and North America, UNDP Nations, New York and Geneva, 2001;

Iulian Vacarel, 2001, Politici fiscale si bugetare in Romania, 1990-2000, Editura Expert

Sumele cheltuite pentru sanatate in Romania,in anii ’90, au oscilat intre 2,6 si 3,7% din PIB (daca se ia in calcul si fondul asigurarilor de sanatate), tara noastra fiind singura care aloca ponderi atat de scazute din PIB pentru finantarea sanatatii publice.

In anul 1999, cheltuielile pentru sanatate din Romania s-au ridicat in medie la aproximativ 55 $ SUA/locuitor, in timp ce alte tari in tranzitie cheltuie cateva sute de $, iar tarile dezvoltate ajung pana la 2000 $/locuitor sau mai mult.

“Strategia mondiala a sanatatii” (SMS) denumita “Sanatate pentru toti pana in anul 2000”, adoptata la Adunarea Mondiala a Sanatatii din 1977 prevede ca pana in anul 2000, in toate tarile, cel putin 5% din PIB sa fie alocat sanatatii publice; in anul 1999 Romania a repartizat insa numai 3.7% din PIB sanatatii (aceasta fiind de altfel ponderea cea mai ridicata pe care Romania a alocat-o acestui capitol, in anii tranzitiei). Aceasta inseamna ca am atins acest obiectiv deziderat doar in proportie de 74%, in conditiile in care alte tari aflate in tranzitie l-au depasit. Pe de alta parte, desi unii indicatori care ilustreaza gradul de asistenta medicala acordat populatiei sunt comparabili cu cei din celelalte tari europene, in schimb acestia (fiind valori medii) constituie expresia existentei unor mari decalaje intre rural-urban si intre judete. In anul 1998, de exemplu, reveneau 344 locuitori la un medic in mediul urban si 1527 loc./1 medic in rural (de 4.4 ori mai putini medici in rural). In Bucuresti erau 230 loc/1 medic, in timp ce in Vaslui erau 1126 loc./1 medic, adica aproape 5 ori mai multi. Acest fapt face ca in diferite zone ale tarii sa existe spatii extrem de intinse neacoperite cel putin cu serviciile de asistenta medicala primara.

In Romania, in anul 1999, rata mortalitatii infantile,de 18,6‰ se incadreaza in nomenclatorul SMS, la cota de 50‰, dar este mai mare decat rata realizata de numeroase tari europene in tranzitie, care se situeaza sub cota de 10‰.

V. Indicele dezvoltarii umane (IDU)

Desi, in intervalul 1995-1999 Romania a inregistrat o usoara ameliorare a acestui indicator (tabelul nr.11), tara noastra ocupa locul 64 intre cele 174 de tari monitorizate, situandu-se cu mult in urma celor mai multe tari aflate in tranzitie. Acestea, datorita unei mai avansate dezvoltari economice, unei sperante de viata mai ridicate si unor indicatori superiori privind educatia publica au inregistrat un IDU mai bun. In acest caz se afla Republica Ceha (locul 33), Slovacia (locul 40), Ungaria (locul 43), Polonia (locul 44), Bulgaria (locul 60).

Tabel nr. 11

Sursa: Raportul Dezvoltarii Umane, 2000, PNUD

Rapport mondial sur le developpment humain, 2000, De Boeck Universite

Vl. Cheltuieli publice cu educatia ca procent din PIB

Tabel nr.12

Sursa: Women in transition, UNICEF, 1999

Din datele de mai sus se vede ca Romania, din diverse motive, a acordat o atentie mai scazuta educatiei publice decat tarile in tranzitie din centrul continentului, si chiar decat tarile vecine. Aceasta diferenta pare extrem de pronuntata daca luam ca termen de comparatie Slovacia – tara care a inregistrat o dinamica in PIB in anii ’90 foarte apropiata de dinamica Romaniei. Chiar si Bulgaria, ale carei performante economice, asa cum rezulta acestea din dinamica PIB in anii ’90, au fost pe anumite intervale, inferioare Romaniei , a acordat pentru educatie ponderi superioare in PIB.

Desi in Romania invatamantul public a fost considerat, cel putin in declaratiile de intentii, prioritate nationala in anii ’90, invatamantului i-au fost alocate din fondurile publice sume echivalente cu 2,2-3,6 % din PIB, desi Legea invatamantului prevede alocarea a cel putin 4%. Romania se afla pe ultimul loc din Europa ,la acest capitol, nu numai comparativ cu tarile UE ci si cu tarile din centrul si estul continentului.

Potrivit datelor UNESCO, media cheltuielilor publice pentru invatamant pe plan mondial,in anul 1995 era de 5,5% din PIB-ul tarilor cu venit relativ mic /locuitor, 4,5% in tarile cu venit mediu/locuitor, si de 5,5% in cele cu venit ridicat/locuitor.Asadar, Romania se situeaza cu cel putin un procent in urma tarilor din grupul caruia apartine, si cu 1-3 procente in urma altor tari aflate in tranzitie.

In conditiile unui efort financiar public subdimensionat si ale unui nivel de trai scazut este de asteptat ca procesul educativ din Romania sa prezinte o serie de deficiente pe care va fi din ce in ce mai greu sa le inlaturam, pe masura ce acestea devin cronice (deteriorarea bazei tehnico-materiale, diminuarea calitatii resurselor umane, cresterea analfabetismului, etc).

VII. Concluzie

Cele prezentate mai sus demonstreaza ca, dincolo de faptul ca in anii tranzitiei a avut cele mai slabe performante economice comparativ cu tarile selectate in acest studiu, Romania prin politicile sale sociale a ales ca in perioada enuntata sa acorde mai putina importanta sectorului social, desi a pornit pe drumul reformei cu un decalaj net, la acest capitol, in raport cu vecinii sai.

Indiferent care au fost ratiunile care au determinat o asemenea politica sociala de ansamblu, este necesar ca in prezent sa reflectam cu cea mai mare responsabilitate la acest fapt si la efectele sale pe termen mediu si lung si sa actionam in consecinta.