Clasificarea auditului public intern

Clasificarea auditului public intern

Tinand cont de evolutia si extinderea functiei de audit, se poate mentiona o clasificare a auditului dupa domeniul de activitate. In functie de acest criteriu, se poate vorbi astazi despre mai multe tipuri de audit cum ar fi: audit financiar, audit public, audit tehnic, audit al mediului, audit al resurselor umane, precum si despre cel aerian, maritim, energetic si chiar despre auditorul de justitie.

Dupa relatia de subordonare dintre auditor si conducerea entitatii auditate se pot distinge auditul intern si auditul extern.

Aici insa trebuie mentionat faptul ca, la inceput, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a Ordonantei Guvernului nr. 119/1999, auditul intern era considerat cel al institutiilor publice iar cel extern al agentilor economici. Ulterior, dupa ce s-au analizat mai profund problemele ivite odata cu aparitia functiei de audit in tara noastra, s-a efectuat o delimitare foarte clara intre auditul agentilor economici (audit financiar) si auditul intern al institutiilor publice, avandu-se in vedere implicarea banului public si/sau privat.

In Ordinul Ministrului Finantelor nr. 332/25.02.2000 publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.96/03.03.2000 - Partea I, la pct.3 alin.(3) se specifica faptul c` 'Deosebirea esentiala dintre cele doua categorii de audit este insa aceea ca: in timp ce auditul agentilor economici de drept privat se focalizeaza asupra conformitatii de tip financiar-contabil a operatiunilor efectuate de cel auditat, auditul institutiilor publice se focalizeaza asupra calitatii si performantei de management, care include controlul de conformitate financiar-contabila, ca pe o parte.

Aceasta diferenta rezulta din deosebirea criteriilor de comportament ale celor doua entitati: profitul - in cazul agentilor economici si buna gestiune a banului si a patrimoniului public - in cazul institutiilor publice.'

Desigur, exista mai multe criterii dupa care a fost clasificat auditul, luandu-se in considerare spectrul larg al ariei de aplicare a acestuia dar, avand in vedere ca lucrarea se  refera la exercitarea auditului public intern, voi aminti in mod deosebit despre clasificarea acestuia.

Conform Cap. 3, art.12 din Legea nr. 672/19.12.2002 privind auditul public intern, publicata in Monitorul Oficial nr. 253 din 24 decembrie 2002, tipurile de audit public intern sunt urmatoarele:

a) auditul de sistem, care reprezinta o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere si control intern, cu scopul de a stabili daca acestea functioneaza economic, eficace si eficient, pentru identificarea deficientelor si formularea de recomandari pentru corectarea acestora;

b) auditul performantei, care examineaza daca criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor si sarcinilor entitatii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor si apreciaza daca rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

c) auditul de regularitate, care reprezint` examinarea actiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respect`rii ansamblului principiilor, regulilor procedurale si metodologice care le sunt aplicabile.

Dup` propria opinie, aceasta clasificare ar fi trebuit ordonata pornindu-se de la auditul de regularitate si terminand cu cel de sistem, deoarece:

a) Auditului de regularitate si corespunde demersul simplu si traditional al auditorului care va consta in verificarea bunei aplicari a regulilor, procedurilor, organigramelor, sistemelor de informare etc. Pe scurt, el va compara regula si realitatea, ceea ce ar trebui sa fie cu ceea ce este. Astfel, munca auditorului va fi relativ usoara, acesta lucrand pe baza unui sitem de referinta. Prin urmare, acest tip de audit poate fi efectuat de catre un auditor mai nou in functie. Daca este cazul, auditorul recomanda ceea ce trebuie facut pentru ca pe viitor sa fie aplicate regulile. Entitatea auditata va putea folosi rezultatele raportate in avantajul sau.

Acest tip de audit se mai poate numi si 'audit de conformitate' sau 'auditul legalitatii' avand in vedere ca, de fapt, se urmareste conformitatea cu dispozitiile legale si reglementare.

b) In cazul auditului de performanta sistemul de referinta nu mai este clar si precis, acesta rezultand in urma aprecierii auditorului intern cu privire la ceea ce considera el ca este cea mai buna solutie posibila, cea mai eficace, cea mai sigura. In cadrul acestui demers, auditorul intern este cu atat mai eficient cu cat profesionalismul, priceperea sa si cunoa]terea entitatii auditate sunt mai importante.

Auditul de performanta este o examinare obiectiva si sistematica pentru evaluarea performantei unei entitati. Aceasta evaluare este efectuata prin intermediul celor '3 E': economicitate, eficacitate, eficienta.

1. Economicitatea presupune ca un obiectiv dat sa fie atins prin costuri si riscuri minime.

2. Eficacitatea presupune comensurarea abaterii efectului real fata de cel propus prin calcul si incadrarea in marja prestabilita. Cu alte cuvinte, inseamna maximizarea rezultatelor comparativ cu obiectivele propuse.

3. Eficienta reprezinta realizarea variantei optime dintre variantele posibile ale cuplului economicitate-eficacitate.

Auditul de performanta include determinarea masurii in care rezultatele dorite sunt realizate si daca entitatea a respectat legile si reglementarile importante care se refera la rezultatele respective.

c) In cadrul auditului de sistem se efectueaza de fapt 'supra-controlul' ansamblului activitatilor, inclusiv controlului intern al unei entitati publice.

Aici este vorba de un audit public intern de nivel inalt, care necesita competente serioase. Auditorul nu trebuie sa pretinda ca evalueaza politicile, strategiile si deciziile luate la nivelul entitatii (institutiei) publice, rolul sau limitandu-se la sublinierea incoerentelor. Totu]i, in acest mod, entitatea publica poate fi determinata sa modifice fundamental anumite puncte pentru a regasi coerenta globala.