Evaluarea fondului comercial

Evaluarea fondului comercial

Notiunea de fond comercial sau goodwill poate fi definita ca rezultatul tuturor elementelor interne sau externe favorabile maximizarii profiturilor degajate de intreprindere, in trecut, prezent si viitor; el este o parte componenta a unui fond de comert. Se poate deduce ca fondul comercial poate sa fi pozitiv, caz in care poarta numele de goodwill, in masura in care elementele citate anterior permit degajarea unui profit superior remuneratiei capitalurilor angajate (utilizate) sau/si capitalurilor necesare bunei functionari a intreprinderii; in caz contrar fondul comercial imbraca forma unui badwill (goodwill negativ).

Fondul de comert reprezinta o universalitate, un ansamblu de elemente corporale si necorporale puse in comun in vederea exercitarii unui act de comert de catre o persoana fizica sau juridica. Deci, fondul comercial este alcatuit din elemente necorporale ce contribuie la mentinerea sau la dezvoltarea potentialului de activitate al intreprinderii, fiind intotdeauna atasat unui fond de comert.

Desi evaluarea se face global, pentru intelegerea valorii sale se pleaca de la o analiza a elementelor necorporale ce alcatuiesc fondul comercial:

a)       Elemente legate de clientela intreprinderii: fidelitatea si atitudinea clientilor fata de intreprindere, numarul si calitatea clientilor, posibilitatile de dezvoltare a clientelei (piete potentiale importante, exporturi etc.), bunele relatii cu clientii etc.

b)       Elementele legate de furnizorii intreprinderii: posibilitatea de a alege furnizorii, calitatea produselor si servicilor livrate de furnizori (livrari regulate, marfuri de calitate livrate in mod constant etc.).

c)       Elemente legate de personalul intreprinderii: cunostintele acumulate de personal, calitatea relatiilor existente intre administratie si personal (riscul redus de aparitie a grevelor), absenteism slab, calitatea prestatiilor efectuate de angajati, usurinta de inlocuire a personalului, dinamismul administratiei, fluctuatia slaba a personalului, calitatea servicilor administrative ce limiteaza riscul de corectii in caz de control fiscal, imbunatatirea gestiunii etc.

d)       Elemente legate de bancherii intreprinderii: calitatea si stabilitatea relatiilor cu bancile, capacitatea de a imprumuta pe termen lung, usurinta in a obtine credite curente etc.

e)       Elemente legate de alti terti ai intreprinderii: calitatea relatiilor cu asigurarile si protectia sociala, calitatea relatiilor cu fiscul, calitatea relatiilor cu sindicatele etc.

f)        Elemente legate de patrimoniul intrepriderii: calitatea imobilizarilor productive (grad de tehnicitate, parametrii functionali etc.), calitatea constructiilor (posibilitati de extindere, amplasarea fata de cai de acces, apropierea de un mare oras etc.), buna reputatie si calitatea marcilor, modelelor si altor drepturi similare detinute de intreprindere, dotarea informatica la toate nivelele etc.

g)       Elemente legate de productia intreprinderii: calitatea produselor fabricate sau prestatiilor furnizate, renumele produselor sau serviciilor, capacitatea intreprinderii de a creste calitatea produselor si serviciilor furnizate, preturi concurentiale (competitive) practicate pentru produse si servicii, piata detinuta.

h)       Elemente legate de concurenta: numarul si pozitia concurentilor pe piata, calitatea concurentilor etc.

Normalizatorii contabili romani recomanda determinarea marimii valorice a fondului comercial ca diferenta intre valoarea de aport sau costul de achizitie, dupa caz, a fondului de comert si valoarea elementelor de activ inregistrate in conturile corespunzatoare, similar cu practica altor tari. In consecinta, fondul comercial va fi diferenta intre valoarea fondului de comert achizitionat sau adus ca aport si valoarea elementelor identificabile care il compun, respectiv valoarea stocurilor, imobilizarilor etc.

Determinarea marimii fondului comercial nu se face decat in momentul achizitionarii, vanzarii sau aportului unui fond de comert deoarece elementele necorporale aferente unui fond comercial create de o intreprindere in cursul activitatii nu au valoare si nu sunt contabilizate, rezultand din activitatea intreprinderii, fara sa necesite cheltuieli proprii afectate in acest sens (cheltuielile efectuate cu formarea clientelei, de exemplu, sunt contabilizate la cheltuielile exercitiului etc.).

Deci, in determinarea fondului comercial se pleaca de la valoarea fondului de comert (de la valoarea unei intreprinderi).

Literatura de specialitate citeaza o multitudine de metode de evaluare a intreprinderilor care pot fi clasificate astfel:

Metode directe sau patrimoniale: elementele patrimoniale sunt evaluate fie plecand de la valori contabile, fie de la valorile de utilitate ale bunurilor obtinandu-se valoarea matematica sau valoarea intrinseca, dupa caz.

Metoda indirecta: evaluarea intreprinderii se face in functie de beneficiile perioadelor trecute, prezente sau viitoare, metodele bazandu-se pe rentabilitate sau fluxuri de performanta (dividente, rezultate, capacitate de autofinantare etc.). Aceste metode duc la obtinerea valorii de rentabilitate, a valorii de randament sau a valorii bursiere, dupa caz.

Metode mixte: evaluarea intreprinderii se bazeaza pe valoarea economica ce se compune din insumarea a doua valori; respectiv o valoare ce reflecta abordarea patrimoniala (valoare patrimoniala sau substantiala) si o valoare ce reflecta capacitatea intreprinderii de a genera beneficii respectiv "supravaloare" (goodwill). Se obtine o valoare a intreprinderii egala cu valoarea de utilitate si capacitatea acesteaia de a produce plusvaloric (goowill).

In teorie si practica sunt utilizate mai multe modele de calcul cum ar fi: metoda clasica, metoda Uniunii Expertilor Contabili Europeni, metoda "practicienilor", metoda anglo-saxona, metode propuse de diversi autori care le poarta numele cum ar fi RETAIL, CHARMONT, BARNAY si CALBA, PROCEDEUL STUTTGART etc.

Dintre metodele cele mai utilizate de evaluare a intreprinderilor supunem atentiei metoda capitalurilor permanente necesare exploatarii (CPNE), care este considerata de specialisti ca fiind mai pragmatica si realista decat altele.

Aceasta metoda, asa cum arata si denumirea, consta in determinarea masei de capitaluri permanente necesare exploatarii ce trebuie sa finanteze investitiile si fondul de rulment normativ, urmarindu-se asigurarea echilibrului financiar al intreprinderii.

Masa de capitaluri necesara finantarii nevoilor de exploatare (investitii si fond de rulment) este atrasa de intreprindere de la diversi investitori ce trebuie remunerati. Aceasta remuneratie se imputa beneficiilor previzibile inainte de a pune in evidenta superbeneficiul ce permite calculul fondului comercial (goodwill).