Continutul contractului de export-import

Continutul contractului de vanzare internationala variaza in functie de natura obiectului contractual si de proportiile acestuia. Exista insa, o serie de elemente economice si juridice de baza a caror absenta poate sa dea nastere la interpretari, confuzii si litigii soldate adeseori cu pagube materiale pentru una din partile semnatare.

1. Subiectele contractului

Subiectele unui contract sunt persoanele fizice sau juridice care, prin acordul lor de vointa, dau nastere la un raport juridic contractual prin care isi asuma anumite drepturi si obligatii reciproce determinate de contract.

Conform legii aplicabile vanzarii internationale, adoptata prin Conventia de la Haga din 16 iunie 1968 subiectii unei vanzari internationale sunt acele parti care isi au sediul sau resedinta lor pe teritoriul unor state diferite, in situatiile urmatoare:

cand contractul presupune ca lucrul vandut face sau va face obiectul unui transport, din teritoriul unui stat, in teritoriul altui stat;

cand actele constituind oferta si acceptarea sunt indeplinite pe teritoriul celor doua state;

cand livrarea trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decat acela unde s-au indeplinit actele constituind oferta si acceptarea contractului.

Asadar aceasta lege stabileste pentru determinarea calitatii de subiect al unei vanzari internationale un criteriu principal si trei criterii complementare, toate legate de teritoriul unde isi au sediul partile sau unde se indeplinesc acte contractuale.

In concluzie, raporturile juridice specifice comertului international se caracterizeaza prin prezenta obligatorie a unuia sau mai multor elemente de extraneitate cum ar fi subiectele raportului juridic au cetatenie diferita, sediul partilor contractuale se afla in state diferite, obiectul contractului este localizat in strainatate etc. Deci raporturile juridice din cadrul relatiilor comerciale internationala contin intotdeauna cel putin un element de extraneitate aflat sub imperiul unei legi straine.

Pentru inceput contractul trebuie sa contina numele partilor sau imputernicitilor acestora intre care se incheie contractul, domiciliul acestora, precum si calitatea de vanzator respectiv de cumparator. Se mai obisnuieste ca pe langa domiciliu sa se treaca si adresa telegrafica, numele telexului, precum si numarul de telefon. Uneori se mentioneaza si calitatea profesionala a semnatarilor (director general, director, inginer, economist etc.).

2. Obiectul contractului

Obiectul contractului reprezinta marfa, bunuri materiale sau servicii necesare cumparatorului si posibile a fi transmise acestuia de catre vanzator, in conformitate cu prevederile contractuale.

Acest element al contractului are scopul de a preciza continutul economic al acestuia si anume convenirea conditiilor in care vanzatorul se obliga sa execute marfurile sau sa presteze anumite servicii pentru satisfacerea cerintelor cat mai complete ale cumparatorului.

Pentru delimitarea cat mai completa a obiectului contractului, acestea trebuie sa contina urmatoarele elemente:

definirea produsului sau serviciului;

cantitatea;

calitatea;

garantia marfii;

ambalajul si marcajul.

Definirea produsului sau serviciului

Definirea marfii trebuie sa se faca cat mai exact astfel incat sa nu lase loc interpretarilor subiective. Ea trebuie sa se tina seama de specificul marfurilor sau serviciilor care sunt diferite pentru materii prime fata de produsele manufacturate, sau produsele alimentare fata de produsele nealimentare sau aparate, masini, utilaje, echipamente fata de instalatii complexe, sau asistenta tehnica fata de licente, brevete, know-how etc.

Prin urmare modul de prezentare cat mai complet a obiectului contractului difera de la marfa la marfa si de la serviciu la serviciu. In stabilirea obiectului contractului sunt antrenati cei mai buni specialisti - atat din partea vanzatorului (furnizorului - la export) cat si din partea cumparatorului (beneficiarului - la import), care urmaresc ca conditiile de identificare sa fie cat mai exacte cu obiectul contractului, in functie de care urmeaza sa se faca atat de catre vanzator cat si de catre cumparator, precum si evaluarea contraprestatiei (pretul).

In general, marfurile sunt precizate in contract printr-o descriere succinta cu indicarea parametrilor tehnici. Dupa caz , se fac referiri la cataloage, prospecte, norme tehnice, mostre, esantioane, marci de fabrica etc. In cazul unor produse mai complexe sau cand produsele solicitate sunt mai deosebite decat cele din productia standard se convin conditii tehnice suplimentare sub forma unor specificatii tehnice sau caiete de sarcini.

Cantitatea marfii

Pentru stabilirea cantitatii marfii, in contract trebuie sa se prevada:

a) Unitatea de masura, in functie de natura marfurilor si a uzantelor pietei (bucati, greutate, suprafata, capacitate, perechi etc.). Daca unitatea de masura convenita este tona, este necesar sa se precizeze in contract continutul acestora[1]. De asemenea, daca livrarea se face in vagoane, este indicat sa se precizeze greutatea acestora, considerand ca, de regula, in lipsa unei astfel de determinari, se ia in considerare vagonul de 10 tone.

b) Locul si momentul determinarii cantitatii ce se va livra (depozit, statia de incarcare etc.). De regula, locul unde se stabileste cantitatea este locul expedierii. Sunt situatii in care aceasta operatiune se efectueaza la destinatie sau atat la expediere cat si la destinatie.

c) Modul de stabilire a cantitatii (cantarire, masurare etc.) daca operatiunea se face integral sau partial. In eventualitatea ca in contract se specifica ca numararea sau masurarea sa se faca partial sau prin sondaj, trebuie sa se stabileasca procentul la care urmeaza sa se limiteze.

d) Documentele care atesta cantitatea marfii expediate se face in functie de modul de transport folosit:

la transporturile feroviare - scrisoarea de trasura internationala. In practica insa, pot sa intervina diverse situatii.

In tranzactiile cu firme comerciale din alte tari, trebuie sa se prevada in contract, de la caz la caz, care vor fi documentele prin care se atesta cantitatea expediata.

la transportul auto - pe baza scrisorii de trasura internationala auto;

la transporturile pe apa:  - pe cale maritima - conosamentul;

pe cale fluviala - scrisoarea de trasura fluviala;

la transporturile aeriene - pe baza scrisorii de transport aerian;

la expeditiile postale - pe baza chitantei postale;

in cazul depozitarii marfii - pe baza certificatului de depozitare sau a adeverintei de pastrare.

In documentul de transport se trece greutatea marfii inclusiv ambalajul.

In functie de natura marfii mai este necesar sa se prevada tolerantele admise fata de cantitatea contractata sau fata de fiecare sortiment, mentionandu-se totodata obligativitatea cumparatorului de a plati fara rezerve cantitatea livrata pana la limita acestor tolerante.

Pentru a permite vanzatorului sa utilizeze integral spatiul pe mijlocul de transport convenit[2], este necesar sa se prevada in contract un anumit procent de abatere (plus sau minus) fata de cantitatea prevazuta in contract pentru fiecare transa de livrare. Trebuie insa, sa se coreleze aceste prevederi cu cele incluse in clauzele de pret si conditii de plata pentru a se reglementa plata diferentelor cantitative livrate, fata de cantitatea aferenta lotului respectiv de marfa.

Calitatea marfii

Determinarea calitatii marfii impune trecerea in contract a unor clauze precise si ferme privind: nivelul de calitate cerut si metode de determinare a calitatii convenite.

Nivelul de calitate cerut

Pentru stabilirea nivelului de calitate cerut este necesar sa se tina cont de:

specificul marfurilor respective;

nivelul de calitate existent pe plan international;

posibilitatile furnizorilor de a satisface cerintele beneficiarului;

reglementarile existente in tarile partenerului si pe plan international.

Trebuie sa se faca deosebire intre descrierea produsului care face obiectul contractului si calitatea acelui produs.

Conceptul de calitate cuprinde o arie larga de aspecte exprimate printr-o serie de calitative privind proprietatile pe care le poseda produsul respectiv pentru a satisface cat mai bine cerinta sociala pentru care este creat.

La aprecierea calitatii produselor, in functie de natura si complexitatea acestora se va tine seama de unele elemente cum ar fi:

caracteristicile tehnico-economice, psihosenzoriale si sociale de disponibilitate si service. Continutul acestor caracteristici trebuie sa fie consemnat in contract in functie de natura tranzactiei si a produsului.

calitatea proiectarii, a procedeelor si tehnologiilor folosite, calificarea lucratorilor etc.

calitatea executiei produselor in functie de dotarea tehnica a furnizorului, nivelul de calitate a lucrarilor.

Transpunerea in contractul extern a cerintelor de calitate, are in vedere selectia elementelor caracteristice fiecarui produs si in special a:

parametrilor tehnici;

conditiilor de calitate si fiabilitate.

Convertirea nivelului de calitate de catre parteneri pentru produse de mare serie trebuie sa aiba in vedere o corelare stransa intre aspectele tehnice si cele economice ale produsului in asa masura incat sa se realizeze o calitate optima, cu costuri minime. Orice dezechilibrare intre aceste elemente pot face necompetitiv produsul, ceea ce ar determina diminuarea comenzilor si chiar compromiterea tranzactiei. In acest sens, la stabilirea pretului se ia in considerare atat costul produsului finit, cat si cheltuielile care apar ulterior pe parcurs. Aceste cheltuieli pot fi:

costul intretinerii in exploatare a produsului (costul mentenantei);

pierderile cauzate de neutralizarea produsului in perioadele de repartitii sau revizii, inclusiv costul pieselor de schimb si manopera (costul indisponibilitatii produsului).

In general fabricarea produsului de mare serie se bazeaza pe o serie de prescriptii obligatorii stabilite prin "norme tehnice" de exemplu normele ISO care au un caracter national si in unele cazuri pot fi aplicate si pe plan international, in masura in care sunt recunoscute de catre parteneri si incluse ca atare in contracte. Aceste norme prin care se definesc, total sau partial proprietatile produsului si nivelul calitativ, au un rol pozitiv in comertul international, facilitand incheierea tranzactiilor comerciale si evitand, in acelasi timp, neintelegerile sau eventualele litigii intre parteneri. In acest scop s-au adoptat o serie de norme tehnice, atat pe plan national cat si pe grupe de tari sau zone geografice, de care trebuie sa se tina seama la stabilirea conditiilor de calitate in contract.

Inscrierea conditiilor de calitate se face fie prin mentionarea lor in contract, fie sub forma unor anexe, constituite intr-o documentatie tehnica, al carui continut difera de la produs la produs si de la tranzactie la tranzactie.

Astfel definirea documentatiei tehnice in contractele externe, se urmareste precizarea cat mai exacta a cerintelor, pe care trebuie sa le indeplineasca produsul contractat si care urmeaza a fi identificate pe baza metodelor de determinare a calitatii produsului, stabilite de asemenea in contract.

Metode de determinare a calitatii

La stabilirea metodelor de determinare a calitatii, se tine seama, in special, de natura fizica a produsului si practica internationala. In normele de fabricatie pentru produsele de serie mare se cuprind si metode de determinare a calitatii. Acestea trebuie insa sa fie mentionate in contract in masura in care au fost acceptate de partener sau partenerii pot conveni prin contract anumite metode speciale, altele decat cele specificate in normele de fabricatie in functie si de complexitatea produsului. Aceste metode se refera in general la:

a)   Modul de efectuare a controlului, in functie de marimea lotului:

bucata cu bucata;

prin sondaj;

prin metode statistico-matematice.

b)   Precizarea numarului si marimea probelor care vor fi examinate din lotul de marfa livrat.

c)   Precizarea metodelor de examinare, care pot fi:

determinarea calitatii pe baza vizionarii marfii, caz in care cumparatorul isi da consimtamantul asupra incheierii contractului. Aceasta metoda se practica mai rar in comertul international si are doua variante: vanzarea-cumpararea cu clauza "vazut-placut" (nu se solicita o descriere tehnica) si vanzarea-cumpararea cu clauza "dupa incercare", caz in care valabilitatea contractului este conditionata de acceptarea calitatii marfii de catre cumparator[3]. In contract se stipuleaza o perioada de garantie in cadrul careia vanzatorul face remedieri (inlocuiri de marfa pe cheltuiala sa);

determinarea calitatii "tel quel" sau "tale quale". In temeiul acestei clauze cumparatorul accepta marfa asa cum este intrucat fie ca o cunoaste anterior incheierii contractului, fie ca cumpara marfa la vedere, in cazul marfurilor avariate. Din punct de vedere juridic aceasta nu se deosebeste de clauza "vazut-placut";

determinarea calitatii pe baza de "mostre". In acest caz vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului o mostra care poate fi o parte reprezentativa a marfii de dimensiuni mici, fara utilizari uzuale sau chiar marfa insasi (cand este vorba de masini, aparate, covoare, textile etc.). Aceste mostre se ofera gratuit cumparatorului pentru incercari si verificari, pentru a putea decide cumpararea marfii si da dreptul cumparatorului de a refuza marfa sau de a cere reduceri de pret cand marfa livrata nu corespunde cu mostra care a stat la baza incheierii contractului (mostra de referinta);

determinarea calitatii pe baza de tipuri si denumiri uzuale. Aceasta metoda este utilizata frecvent pentru marfuri de masa, care formeaza obiectul de bursa. Tipul spre deosebire de mostra nu reprezinta o marfa reala, existenta la vanzator, ci o calitate virtuala (abstracta), iar calitatea marfii care urmeaza sa fie livrata de vanzator trebuie sa corespunda sau sa se apropie cat mai mult de aceasta calitate. Atat "tipul" cat si "denumirile uzuale", daca sunt reglementate pe plan international devin elemente sigure care faciliteaza dezvoltarea schimburilor internationale.

determinarea calitatii marfii pe baza de descriere este modalitatea cea mai des utilizata in comertul international si ea se aplica in general tuturor marfurilor unde vanzatorul este obligat sa livreze marfa de calitate medie, obisnuita in tara vanzatorului.

determinarea calitatii marfii pe baza de degustare este metoda care se presteaza pentru o astfel de determinare a calitatii.

clauza Rye Terms (RT) este o metoda imprumutata din comertul cu secara si se traduce "clauza comertului cu secara". Prin aceasta clauza cumparatorul poate pretinde vanzatorului o bonificatie in cazul in care starea calitativa la sosirea marfii nu corespunde cu calitatea prevazuta in contract.

sound delivered. Prin aceasta clauza se intelege "marfa sanatoasa la descarcare" si este analoga cu clauza "Rye Terms", cu deosebirea ca cumparatorul poate refuza marfa avariata, avizand vanzatorul in termenul convenit in contract.

d)   Modul de determinare a parametrilor si conditiilor de fiabilitate, securitate, poluare, protectie sanitare si conditiilor speciale:

metodologia de calcul a datelor convenite;

campul de tolerante admise;

aparatura de masura ce se va utiliza (tipuri, clase de precizie);

analize de laborator si metode de masurare;

analize de colectare a probelor martor.

e)   Criteriile de admitere sau respingere a loturilor:

modul de incadrare a rezultatelor obtinute in actele normative convenite;

modul de apreciere a defectelor sistematice si de serie.

f)    Normalizarea documentatiei care va sta la baza controlului si receptiei.

g)   Organele care urmeaza sa intocmeasca documentele privind atestarea calitatii marfii:

organe proprii ale vanzatorului, cumparatorului sau mixte;

organe neutre - organizatii specializate (ex. ROMCONTROL S.A.).

La definirea conditiilor de calitate si a metodelor de determinare a calitatii, se va evita acceptarea unor clauze generale folosite de unele firme straine in conditiile de livrare sau cumparare cum ar fi:

" daca numarul sau volumul reparatiilor este mai mare decat la marfurile asemanatoare produse de industria din tara cumparatorului";

"la marfurile tehnice furnizorul garanteaza ca marfa corespunde pe deplin tehnicii generale cunoscute si instructiunilor obligatorii din tara".

Asemenea clauze nedefinite exact pun organele de receptie in situatia sa nu poata efectua controlul si receptia in conditii optime si constituie o sursa permanenta de suspiciuni si reclamatii intre parteneri.

Pentru produsele de uz indelungat si mare complexitate provenite din import se recomanda includerea in contracte a unor clauze prin care cumparatorul trebuie sa efectueze periodic, pe parcursul derularii contractului, probe de verificare a performantelor, incercari de durata, incercari de siguranta in functionare etc.

In contract se mai pot include clauze prin care furnizorul produsului sa fie obligat sa informeze pe beneficiar pe parcursul executarii contractului, asupra eventualelor imbunatatiri aduse in structura produselor sau imbunatatirea tehnologiilor folosite. De asemenea, pentru anumite produse se include clauze care privesc conditiile de acordare de asistenta tehnica, service, instruire personal etc. si conditii privind transmiterea documentatiilor tehnice puse la dispozitie de una din parti.

Garantia calitatii marfii

Dupa definirea conditiilor de calitate privind obiectul contractului, partile trebuie sa convina si sa prevada in contract garantiile pe care le da vanzatorul pentru asigurarea calitatii marfii contractate.

Garantiile vanzatorului tin seama de specificul marfurilor si anume:

marfuri care se contracteaza cu termen de garantie;

marfuri care se contracteaza fara termen de garantie.

Marfuri care se contracteaza cu termen de garantie

Pentru acest tip de marfuri este necesar sa se inscrie in contract;

termenul (perioada) de garantie (in luni, ani);

data de cand incepe sa decurga termenul de garantie;

conditiile in care inceteaza garantia sau se prelungeste termenul de garantie;

documentele prin care se atesta calitatea marfurilor (certificat de calitate, certificat de garantie, buletin de analiza, procese verbale, protocoale etc.);

obligatiile vanzatorului si cumparatorului in perioada de garantie;

modul de asigurare a asistentei tehnice si de organizare a service-ului;

modul de intocmire si rezolvare a reclamatiilor in perioada de garantie, inclusiv suportarea eventualelor cheltuieli suplimentare.

Cu privire la stabilirea termenelor de garantie este necesar sa se tina seama de felul produselor si complexitatea lor. In general, stabilirea unor termene de garantie mai mari decat cele uzuale din practica internationala, mareste increderea cumparatorului in calitatea produsului contractat, iar pe de alta parte vanzatorul are posibilitatea sa mareasca pretul din contract cu eventualele cheltuielile suplimentare care pot interveni in asemenea situatii[4].

Pentru unele categorii de produse partenerii mai pot conveni prin contract suplinirea obligatiilor de garantie ale vanzatorului prin:

livrarea gratuita a unei cantitati de piese de schimb, cu o probabilitate de defectare mai mare si care este stabilita de furnizor pe baza experientei si a calculelor statistice;

acordarea de asistenta tehnica periodica pentru instruirea personalului cumparatorului sau a celui din reteaua de service;

livrarea gratuita a unor cantitati suplimentare de produse exprimate in procente sau unitati fizice, fata de cantitatea contractata;

acordarea unui rabat sau bonificatie din pretul mentionat in contract etc.

Convenirea unor asemenea clauze se face insa numai printr-o analiza temeinica a eficientei tranzactiei si luarea in considerare a anumitor conditii locale existente pe piata partenerilor.

Marfuri care se contracteaza fara termen de garantie

La marfurile care se contracteaza fara termen de garantie, se inscrie in general in contract obligatia vanzatorului de a transmite odata cu marfa si un certificat de calitate sau buletin de analiza intocmite fie global pentru intreg lotul livrat, fie individuale pentru fiecare produs. Certificatul de calitate atesta ca marfa livrata de furnizor corespunde scopului pentru care a fost executata si conditiilor calitative conveniente. In ea se mentioneaza, dupa caz principalii parametri tehnico-economici (constructivi, functionali, durabilitate etc.).

Prin urmare se include in contract clauze prin care vanzatorul are obligatia sa raspunda atat pentru deficientele aparente, cat si pentru cele ascunse (care nu pot fi depistate cu ocazia receptiei), iar pe perioada de garantie sa asigure, pe cheltuiala sa, buna functionare a produselor in conditii normale de exploatare, la nivelul cerintelor tehnice prevazute in contract.

Ambalajul si marcarea marfii

Ambalajul constituie o componenta importanta a strategiei comerciale, in special in exportul bunurilor de consum, iar in contract trebuie mentionat in mod expres felul acestuia. Ambalajul trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte:

sa fie usor, pentru a facilita manipularea si a nu incarca excesiv costul transportului;

sa fie rezistent, pentru a proteja integritatea marfii;

sa fie estetic, pentru a exercita un rol de factor de promovare a vanzarii.

Cumparatorul poate solicita tratarea ambalajelor si aplicarea unui material special pentru a asigura protectia marfurilor fata de conditiile climatice din timpul transportului si cel al depozitarii. Daca vanzatorul si cumparatorul nu se inteleg anticipat asupra ambalajului, vanzatorul este obligat, conform normelor uzuale, sa predea marfa cumparatorului intr-un "ambalaj uzual de export". In cele mai multe cazuri, partile sunt interesate ca ambalajul sa fie sugestiv si sa arate originea marfii.

Ambalajele trebuie sa fie insotite de foi de ambalaj introduse in continutul lor, din care sa rezulte denumirea si felul produselor. In cazuri specifice, este necesar sa se marcheze ambalajul si cu anumite denumiri, sub forma prescurtata, bazate pe uzante internationale prin care se precizeaza anumite particularitati privind calitatea ambalajului sau provenienta lui:

F.P. (Fit packing): ambalajul are un strat protector;

R.C. (Resistance controlled): rezistenta ambalajului se controleaza dupa norme internationale;

M.P. (Machine packing): ambalaj confectionat cu masini speciale;

S.W.P. (Seaworthy packing): ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare;

C.P. (Continental packing): ambalaj pentru transportul pe continent, de calitate inferioara celui pentru transportul maritim, a carui calitate trebuie sa protejeze marfa de umiditate si coroziune;

S.P.P. (Special packing paid): ambalaj special ce se confectioneaza la cererea importatorului;

S.C.P. (Special confidential packing): ambalaj strict confidential marcat cu date cifrate in scopul de a nu divulga exportatorul.

In contractul de vanzare-cumparare internationala sunt necesare precizari in legatura cu faptul daca ambalajul trece in proprietatea cumparatorului sau ramane in cea a vanzatorului si se imprumuta doar importatorului. In ceea ce priveste pretul ambalajului, in contract se stipuleaza, de regula, una din urmatoarele clauze:

"neto", corespunzator caruia vanzatorul nu pretinde nimic pentru ambalaj, costul acestuia fiind cuprins in pretul marfii;

"neto plus ambalajul", vanzatorul calculand separat costul ambalajului;

"bruto per neto", care arata ca si ambalajul va fi calculat la pretul unitar al marfii.

Marfa se vinde, de obicei, impreuna cu ambalajul si numai cand partile au interes se convine returnarea ambalajului. In acest ultim caz, se fixeaza, prin contract, termenul de restituire si care va suporta cheltuielile de transport ocazionate de returnare. Pentru protejarea lor. In practica internationala de export-import s-au statornicit anumite uzante in legatura cu folosirea unor ambalaje, care sa corespunda mijloacelor de transport al marfurilor si manipularii lor rapide prin paletizare, containerizare etc.

Marcarea ambalajului reprezinta a alta cerinta intalnita, de regula, in operativitatea in manipularea marfii in timpul transportului si publicitatea comerciala in cazul revinderii de catre importator. Astfel, contractul extern cuprinde o scriere amanuntita a marcajelor (continut, limba utilizata, locul si modul de aplicare etc.) si prevede, daca este cazul, obligatia cumparatorului de a furniza sabloane de marcare uneori chiar etichete, vignete si/sau ambalaje individuale speciale imprimate. Marcarea se face in limba tarii vanzatorului, cu traducerea intr-o limba de circulatie internationala sau numai in aceasta din urma. De regula, pe fiecare colet se marcheaza: numarul contractului, cel al coletului, numele exportatorului, numele si adresa destinatarului, greutatea bruto, neto, seria utilajelor, inscriptia "Made in ". In functie de prevederile contractului extern este indicat sa se reproduca marca de fabrica sau de comert, element important in publicitatea comerciala.

Partile pot conveni asupra efectuarii unui marcaj special pentru marfurile la care se cere o manipulare mai atenta (aparate de mare precizie, materiale explozive, obiecte fragile diverse); originar, cand marca este originara a acestuia; neutru, cand ambalajul nu poarta nici un semn distinctiv care sa ateste tara de origine a marfii. Cumparatorul cere, de obicei, un asemenea ambalaj atunci cand doreste sa reexporte marfa intr-o tara in care importatorul din tara de origine este supus unei masuri discriminatorii (embargo, taxe vamale ridicate etc.).

Pretul in contractul international

Pretul constituie unul dintre cele mai importante elemente ale contractului si, in general, ale vanzarilor internationale, asupra caruia se concentreaza in principal negocierea, cu o mare putere de influenta in determinarea gradului de competitivitate a produselor si serviciilor. Intr-adevar, pretul are un rol hotarator in determinarea eficientei comertului exterior, reprezentand domeniul principal asupra caruia se concentreaza atentia negociatorilor pentru armonizarea intereselor care adeseori, sunt intr-o masura mai mare sau mai mica, contradictorii. Astfel, exportatorul tinde, de regula, sa obtina preturi cat mai mari, iar importatorul sa achizitioneze marfurile la preturi cat mai joase. Tendintele divergente intre diferite grupe de produse si in cazul acestora, care se manifesta pe o perioada indelungata in evolutia preturilor in comertul international, mentinerea unor fenomenele de inflatie, instabilitate in domeniul monetar si economic, determina cresterea complexitatea problemelor de negociere si stabilirea preturilor in contracte.

Ca tendinta de larga valabilitate se observa ca, firmele si, in ultima instanta economiile nationale care au prosperat si prospera sunt cele care prin innoirea permanenta a ofertei, prin accentul pus pe dezvoltarea productiei de export i mod prioritar in segmentele de inalta concentratie tehnica si tehnologica printr-un management marketing comercial de calitate, au reusit sa se inscrie in afacerile economice internationale pe o linie ascendenta a preturilor.

Formarea preturilor internationale si clasificarea acestora

Preturile internationale se formeaza sub influenta pietelor caracteristice, a numerosi factori, unii avand caracter general, actionand, in mod durabil, asupra tuturor produselor, de regula, pe toate pietele, altii specifici, care actioneaza in mod diferential, la unele grupe de produse, pe anumite piete si pe perioade de timp limitate. Astfel nivelul, structura si evolutia preturilor internationale depind de caracteristicile si evolutia economiei mondiale sub aspect tehnic, economic, financiar, precum si politic, de nivelul de dezvoltare a economiei din diverse tari, in principal din tarile care au un rol insemnat in comertul international.

In conditiile economiei de piata, care are rolul dominant in comertul mondial, preturile depind in mare masura de raportul dintre cerere si oferta dar, la randul sau, acest raport este influentat intr-un fel sau altul de numerosi alti factori. Astfel, in prezent o influenta considerabila asupra preturilor o au factorii monetari, cu deosebire fluctuatia cursurilor de schimb. Inflatia, care s-a generalizat perioade indelungate pe largi zone geografice, politicile comerciale ale tarilor sau grupelor de tari, ce detin pozitii puternice in comertul international, acordurile internationale de preturi a uniunilor monopoliste si a societatilor transnationale. Asemenea elemente trebuie sa fie luate in considerare in contractarile din domeniul schimburilor economice internationale.

Preturile internationale pot fi clasificate dupa mai multe criterii si anume:

dupa obiectul schimburilor internationale se disting preturi internationale ale produselor si cele ale serviciilor;

in functie de pozitia celor care se stabilesc, preturile sunt de monopol, de oligopol si cartel, de acord comercial si de cooperare economica internationala, ale producatorilor si ale consumatorilor;

in functie de tehnicile de comercializare se disting cotatiile sau cursurile de bursa, preturile de licitatie, preturile de catalog etc.;

dupa etapele afacerii de comert exterior preturile sunt de oferta, de negociere si de tranzactie[5].

Luand in considerare modificarile intervenite in cursul monedei in care sunt exprimate preturile sunt nominale (curente), evaluate la cursul actual al monedei, sau reale (constante) determinate la cursul monedei din perioada de baza, deci eliminand in mod practic influenta fluctuatiei cursurilor monetare.

Fundamentarea preturilor

Determinarea conditiilor contractului extern necesita fundamentarea corecta a preturilor bazata pe un efort sustinut de informare, comparare si analiza. Printre elementele necesare fundamentarii preturilor mentionam: costurile, preturile internationale, raportul dintre cerere si oferta, conditiile de plata, evolutia viitoare a conjuncturii economice internationale, situarea produsului propriu in contextul ofertei mondiale etc.

Informatiile necesare acestei fundamentari pot proveni din surse variate: cotatiile de bursa, cataloage si liste de preturi, publicatiile unor organisme specializate nationale sau internationale, preturile de oferta ale concurentei, cele din contractele anterioare incheiate, de la licitatiile adjudecate, rapoartele delegatiilor si reprezentatilor pe diverse piete, studii elaborate de firme, institutii specializate din tara sau de peste hotare. Aceste informatii sunt complete si comparate cu datele din documentatia tehnico-economica referitoare la produsele proprii, sursele principale provenind de la unitatile producatoare.

In fundamentarea pretului un rol important il detine principiul comparatiei, corespunzator caruia exportatorul stabileste asemanarile si deosebirilor existente intre parametrii tehnici si economici ai produsului propriu, pe de o parte, si al unui sau mai multor produse reprezentative concurente, pe de alta parte. In acest scop se efectueaza analiza produsului propriu comparativ cu aceea a produselor reprezentative concurente, analiza care sa fie efectuata fie pe baza tuturor produselor si parametrilor, fie in mod selectiv. Pentru produsele prelucrate se calculeaza de regula si un coeficient de corectie, care este folosit ca factor de pondere in calcularea pretului la produsul respectiv.

Pentru fundamentarea cat mai corecta a pretului, trebuie sa se tina seama de costurile proiectarii, fabricarii si comercializarii marfurilor precum si de raportul dintre cerere si oferta pe piata respectiva.

Determinarea si inscrierea pretului in contract

Pretul se inscrie in contract pe unitate de produs, sau ca o suma globala pentru intreaga cantitate, de marfa care face obiectul contractului.

Din punct de vedere al tehnicii de decontare, pretul poate fi determinat sau determinabil.

Pretul determinat - este stabilit de catre parteneri in momentul incheierii contractului si poate fi, la randul sau, stipulat in diferite variante: pret fix si pret mobil. Pretul determinat in varianta fixa se utilizeaza, de regula, in operatiunile cu livrari pe termen scurt. Varianta de pret mobil se foloseste in situatiile in care marfurile se pot livra in transe, iar parametrii tehnico-calitativi ai produselor difera de la un lot la altul. Instabilitatea crescanda existenta pe piata mondiala a dus la cresterea rolului si ponderii pretului mobil.

Pretul determinabil se foloseste la incheierea contractelor pe termen lung, al carui obiect il constituie, de regula, instalatiile complexe, lucrarile de constructii-montaj etc. In acest caz, in contract se prevede clauza potrivit careia pretul la livrare se va stabili la nivelul preturilor mondiale, iar uneori se prevad limitele maxime si cele minime intre care se va determina acest pret.

In contractele al caror obiect il reprezinta instalatiile si masinile, partile se pot intelege ca la stabilirea pretului efectiv, sa se tina cont de fluctuatiile preturilor la materialele prime din care s-a fabricat produsul livrat. Vanzatorul si cumparatorul pot stabili limitele peste care fluctuatiile de pret se iau in considerare. Daca cumparatorul plateste un avans vanzatorului, din care acesta poate achizitiona materiile prime necesare fabricarii instalatiilor, clauza privitoare la fluctuatiile de pret dispare. La stabilirea pretului se poate avea in vedere alaturi de fluctuatiile la materiile prime, si dinamica salariului.

Prin negociere sau pe baza uzantelor trebuie precizate unele aspecte legate de pretul marfii, cum ar fi: cantitatea pentru care se calculeaza pretul, valuta in care se face plata si reducerile de pret pe care le acorda vanzatorul cumparatorului. In practica comerciala se obisnuieste ca pretul platit sa fie acela pe care in are marfa in momentul si la locul in care trebuie executat comertul. In functie de aceasta uzanta, el poate fi calculat:

pe baza greutatii marfii in portul sau gara de incarcare;

pe baza greutatii marfii in portul sau in gara de descarcare, caz in care in contract apare clauza "cantitatea livrata";

pe baza greutatii marfii corespunzatoare calitativ si in buna stare, sosite in portul sau gara de destinatie, situatie in care se trece in contract clauza "sound delivered" pe baza greutatii brute sau nete a marfii.

Clauze asiguratorii

In conditiile deprecierii monetare si ale inflatiei din diferite tari, preturile internationale, mai ales la unele produse prelucrate, inregistreaza o tendinta de crestere care poate sa aiba influente negative asupra exportatorilor ce au vandut marfa in conditia de credit sau cu plata in produse, la intervale mari de timp de la livrare. Ca urmare a acestei cresteri, suma incasata nu va mai asigura acoperirea contravalorii materialelor, materiilor prime etc., necesare reluarii procesului de productie in tara exportatoare, creandu-se un raport nefavorabil intre suma ce urmeaza a fi incasata si marirea preturilor. In astfel de situatii, a caror frecventa este tot mai mare pe plan mondial, este necesar ca in contractul de export-import sa se stipuleze anumite clauze de consolidare a preturilor si de protejare a intereselor exportatorului.

4. Conditii de livrare

Conditiile de livrare reprezinta unul din elementele esentiale ale contractului de vanzare-cumparare, care genereaza consecinte juridice si economice in tranzactiile comerciale internationale, care are ca obiect transferarea bunurilor de la vanzator la cumparator.

Din cauza faptului ca partile contractului nu sunt constiente de diferentele dintre uzantele comerciale se pot aparea neintelegeri. Pentru remedierea acestei probleme Camera Internationala de Comert (C.C.I.) de la Paris a formulat in 1936 primii termeni comerciali din domeniul contractelor de vanzare internationala numit INCOTERMS (International Commercial Terms). Scopul Incoterms este de a furniza un set de reguli internationale pentru interpretarea celor mai uzuali termeni folositi in comertul exterior.

Pentru adaptarea Incoterms la practicile comerciale internationale a fost necesara revizuirea succesiva a acestuia. Astfel, au fost operate modificari si adaugiri in 1953, 1967, 1976, 1990 si in 2000. Datorita modificarilor este important ca la includerea Incoterms in contract sa se specifice termenul si versiunea documentului C.C.I. in care aceasta este cuprinsa.

Termenii Incoterms, pentru o mai usoara intelegere au fost impartiti in categorii:

grupa "E", prin care vanzatorul nu face decat sa puna marfurile la dispozitia cumparatorului la sediul celui dintai si este formata dintr-un singur termen, Ex works;

grupa "F", prin care vanzatorului i se cere sa livreze marfurile unui caraus angajat de cumparator si este formata din termenii: FCA, FAS si FOB;

grupa "C" prin care vanzatorul trebuie sa contracteze transportul, dar fara a-si asuma riscul de pierdere sau deteriorare a marfurilor sau costurile suplimentare datorate unor evenimente survenite dupa imbarcarea sau expediere. In aceasta grupa intra: CFR, CIF, CPT si CIP;

grupa "D" prin care vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile necesare pentru a aduce marfurile la locul de destinatie. Din aceasta categorie fac parte: DAF, DES, DEQ, DDU si DDP.

Regulile Incoterms se pot clasifica in functie de modalitatea de transport folosita care poate fi redata in scheme urmatoare:

Grupa "E"

Ex works (Ex W) - Franco fabrica

Reprezinta solutia cea mai avantajoasa pentru vanzator deoarece el isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care pune marfa la dispozitia cumparatorului la sediul sau. El nu raspunde in acest caz de incarcarea marfii in mijlocul de transport pus la dispozitie de catre cumparator si nuci de vamuirea marfii la export, cu conditia sa nu se fi convenit astfel. Cumparatorul suporta toate costurile si riscurile pe care le implica preluarea marfii de la sediul vanzatorului pana la destinatia dorita.

Grupa "F"

Free carrier (FCA) - Franco caraus (transportator) gara de imbarcare

A fost convenita pentru a satisface cerintele unui transport modern, in mod special cel "multimodal". In acest caz vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care a predat marfa vamuita pentru export in grija carausului desemnat de catre cumparator, la locul sau punctul convenit. In cazul in care cumparatorul nu indica un punct precis, vanzatorul poate sa aleaga punctul de la locul sau raza teritoriala mentionata, unde carausul urmeaza sa preia marfa in custodia sa.

Free alongside ship (FAS) - Franco la bordul vasului

Vanzatorul este obligat sa isi indeplineasca obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa de-a lungul vasului, pe chei sau pe slepuri, pe baraje sau pe bac, in portul de incarcare convenit. Toate costurile si riscurile sunt suportate din acel moment de catre cumparator. Obligatia de vamuire ii revine cumparatorului.

Free on board (FOB) - Franco la bordul vasului

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a trecut balustrada vasului in portul de incarcare convenit. Toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de cumparator.

Grupa "C"

Cost and freight (C&F) - Costul si navlul port de destinatie

Vanzatorul isi plateste navlul si costurile necesare pentru aducerea marfii in portul de destinatie convenit, asigura vamuirea marfurilor, cumparatorul suportand riscurile marfii din momentul trecerii ei peste balustrada vasului, in portul de incarcare, precum si cheltuielile suplimentare efectuate dupa acel moment.

Cost insurance and freight (CIF) - Costul, asigurarea si navlul portul de destinatie

Vanzatorul isi plateste navlul, asigurarea maritima si costurile necesare pentru aducerea marfii in portul de destinatie convenit, asigura vamuirea marfurilor, cumparatorul suportand riscurile marfii din momentul trecerii ei peste balustrada vasului, in portul de incarcare, precum si cheltuielile suplimentare efectuate dupa acest moment.

Carriage paid to (CPT) - Transportul platit pana la (locul convenit)

Vanzatorul plateste frahtul pentru transportul marfii la destinatia convenita. Riscul de pierderi sau deteriorare a marfii, precum si orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost predata carausului. Vamuirea pentru export se asigura de vanzator.

Carriage and insurance paid to (CIP) - Transportul si asigurarea platite pana la (punctul convenit)

Vanzatorul plateste transportul, asigurarea pentru acoperire minima, asigura vamuirea la export, asigura incarcarea in mijlocul de transport. Toate costurile suplimentare si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii, din momentul predarii in custodia carausului, sunt suportate de cumparator.

Grupa "D"

Delivered at frontier (DAF) - Franco la frontiera

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, vamuita pentru export, la punctul si locul convenit, la frontiera, dar inainte de punctul vamal de frontiera a tarii limitrofe. Termenul frontiera poate fi folosit pentru orice frontiera, inclusiv cea a tarii exportatoare.

Delivered ex ship (DES) - Franco pe vas (portul de destinatie)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului la bordul navei, nevamuita pentru import, in portul de destinatie convenit. El mai trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile legate de aducerea marfii in portul de destinatie.

Delivered ex quai (DEQ) - Franco pe chei (portul de destinatie)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului pe chei, in portul de destinatie convenit, vamuita de import, suportand toate riscurile si costurile pana in acest moment.

Delivered duty unpaid (DDU) - Livrat cu vama neplatita (portul de destinatie)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului la locul convenit din tara importatoare, suportand toate costurile si riscurile legate de aducerea marfii in acest loc, mai putin taxele vamale de import.

Delivered duty paid (DDP) - livrat cu vama platita (port de destinatie)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului la locul convenit din tara importatoare, suportand toate costurile si riscurile inclusiv taxele vamale de import.

Termenii Incoterms au fost acceptati de majoritatea comerciantilor, mai putin de britanici si de americani care utilizeaza din 1941 un alt cod de termeni denumit R.A.F.T.D. (Revised American Foreign Trade Definitions). Acesta cuprinde 8 termeni de livrare si anume:

Ex point of origin (EX.) - Franco loc de origine[6]

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului la sediul sau. Cumparatorul suporta toate costurile si riscurile pe care le implica prelucrarea marfii de la punctul de origine pana la destinatia dorita.

Free on board (named inland carrier at named inland point of departure) (FOB)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul livrarii marfii in custodia carausului intern specificat de cumparator. Cumparatorul suporta toate cheltuielile si riscurile pe care le implica preluarea marfii din momentul livrarii ei in custodia carausului intern.

Free alongside vessel (named port of shipment) (FAS VESSEL)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia in momentul livrarii marfii in portul de incarcare langa bordul navei. Cumparatorul suporta toate riscurile si costurile marfii din momentul livrarii ei, inclusiv obligatia de vamuire pentru export.

Free onboard vessel (name port of shipment) (FOB VESSEL)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a trecut balustrada vasului in portul de incarcare convenit. Toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de cumparator, inclusiv obligatia de vamuire pentru export.

Cost and freight (named port of destination) (C&F)

Vanzatorul isi plateste navlul si costurile necesare pentru aducerea marfii la portul de destinatie convenit, asigura vamuirea marfii pentru export. Cumparatorul suporta riscurile marfii din momentul trecerii ei peste balustrada vasului in portul de incarcare si cheltuielile suplimentare efectuate dupa acel moment.

Cost insurance freight (named port of destination) (CIF)

Vanzatorul isi plateste navlul, asigurarea maritima si costurile necesare pentru aducerea marfii la portul de destinatie convenit, asigura vamuirea marfii pentru export. Cumparatorul suporta riscurile marfii din momentul trecerii ei peste balustrada vasului, in portul de incarcare precum si cheltuielile suplimentare efectuate dupa acel moment.

Free on board (named inland point in country of importation) (FOB)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul punerii marfii la dispozitia cumparatorului la locul din tara acestuia, suportand toate riscurile marfii pana in acel moment si costurile legate de indeplinirea formalitatilor vamale de export si import, transport, asigurare, incarcare si descarcare.

Ex dock (named port of importation)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa pe chei, in portul de destinatie convenit, la dispozitia cumparatorului, vamuita inclusiv pentru import, suportand toate riscurile si costurile pana in acel moment.

Clauzele R.A.F.T.D. nu sunt obligatorii si se pot face modificari de continut in functie de caracteristicile specifice fiecarei tranzactii.

5. Termenul de livrare

Termenul de livrare prevazut in contract arata momentul la care marfa trebuie sa fie predata de vanzator si sa fie preluata de catre cumparator. Termenul de livrare depinde de posibilitatile ofertantului de a livra marfa. Predarea marfurilor poate fi facuta de vanzator fie direct cumparatorului, fie prin intermediul carausului, in functie de conditia de livrare convenita in contract.

Convenirea termenului de livrare trebuie sa tina seama atat de necesitatile cumparatorului, cat si de posibilitatile vanzatorului, deoarece in general produsele contractate urmeaza a fi executate sau procurate dupa incheierea contractului. Fixarea termenului de livrare este un atribut al vanzatorului, care trebuie sa aiba in vedere toate etapele intermediare pentru realizarea si predarea produsului in termenul convenit, pentru a evita consecintele ce decurg din nerespectarea acestei clauze contractuale[7].

Data ce exprima termenul de livrare este formulata in functie si de specificul livrarii: tipul de marfa, mijlocul de transport etc., dar si de conditia de livrare negociata. Contractarea, de obicei, are loc inainte ca marfurile sa fie produse, ceea ce inseamna ca termenul de livrare trebuie sa tina seama de specificul procesului de productie. Din acest motiv in practica se utilizeaza mai multe tipuri de termene de livrare:

termen de livrare cert - la o data calendaristica fixa;

termen de livrare orientativ - pe luni, trimestre, sezoane;

termen de livrare - in functie de indeplinirea anumitor conditii din contract.

Termenul de livrare cert se utilizeaza, de regula, pentru bunurile fungibile, mai ales in operatiunile de bursa. Acest termen se fixeaza cu maxima precizie si se utilizeaza in toate situatiile in care vanzatorul poate determina durata in timp a tuturor activitatilor componente care insotesc livrarea, pana in momentul in care marfurile trebuie predate cumparatorului.

Termenul de livrare orientativ (indicativ) stabileste un interval de timp mai mare si se utilizeaza in cadrul livrarilor complexe cum ar fi: masini, utilaje, linii tehnologice sau chiar uzine la cheie; ce presupun constructii montaj si puneri in functiune. Pentru a crea furnizorului posibilitatea de a face fata unor situatii neprevazute care pot interveni in timpul executiei, cumparatorul isi rezerva dreptul de a face receptia (indeosebi cea calitativa) doar dupa ce furnizorul asigura punerea in functiune si atingerea parametrilor proiectati. Acest termen se recomanda in toate situatiile in care cumparatorul prefera livrarea la destinatie, iar ruta de transport ridica probleme neprevazute, inclusiv legate de vamuirea marfurilor in tara importatoare.

Termenul de livrare determinabil nu poate fi stabilit in momentul semnarii contractului situatie in care se vor fixa doar conditiile ce trebuie indeplinite sau in functie de care se poate fixa termenul de livrare. Acesta se practica in functie de indeplinirea anumitor conditii atunci cand se cunoaste faptul ca livrarea nu prezinta certitudinea din diferite motive ca: trimiterea de catre cumparator intr-un anumit termen a documentatiei si desenelor de fabricatie cand produsul se executa la comanda dupa documentatia sau desenele sale, obtinerea licentelor de export-import, deschiderea acreditivelor intr-un anumit termen, recolta pentru anumite produse agricole. De aceea, se prevede in contract un termen de livrare care sa curga din momentul indeplinirii conditiilor aratate mai sus sau se mentioneaza pur si simplu ca termenele de livrare vor fi precizate dupa realizarea acestor conditii.

Pentru marfurile existente in stoc, parametri pot conveni ca livrarea sa se faca prompt, caz in care se considera ca livrarea urmeaza sa aiba loc, intr-un timp rezonabil, respectiv in cateva zile pana la 2-3 saptamani de la incheierea contractului, in functie de felul marfurilor si conditiile livrarii. La produsele care se livreaza esalonat, trebuie stabilite termene de livrare pentru fiecare transa.

Oricum ar fi stipulat termenul de livrare in contracte, important este formularea lui clara, fara interpretari, pentru a se evita eventualele litigii care s-ar naste in cursul derularii contractului.

In legatura cu interpretarea unor termeni folositi pentru definirea termenelor de livrare in general sunt acceptate urmatoarele sensuri:

"inceputul lunii" - se refera la primele 10 zile ale lunii;

"mijlocul lunii" - cuprinde perioada intre 11 si 20 inclusiv;

"sfarsitul lunii" - cuprinde perioada de la 21 pana la ultima zi a lunii;

"primavara" - se refera la perioada 1 martie - 30 aprilie inclusiv;

"toamna" - cuprinde perioada 1 septembrie - 15 noiembrie inclusiv.

Pentru produsele care au specificate in contract si sortimente (dimensiuni, tipuri, modele, culori etc.), in cazul cand termenul de livrare se refera la o anumita perioada (luna, trimestru, an) se va evita folosirea expresiei "in transe egale" fara precizarea "din fiecare sortiment", deoarece se poate da o interpretare gresita cu privire la respectarea sortimentelor in cadrul cantitatilor livrate de catre furnizor.

In afara de convenirea termenului de livrare, este necesar sa se precizeze in contract atat locul livrarii cat si documentele prin care se atesta data efectuarii livrarii de catre vanzator, respectiv momentul trecerii riscurilor de la vanzator la cumparator. In general data livrarii este considerata data mentionata pe documentele de transport, indicand momentul preluarii marfurilor de catre caraus si care tine seama de conditia de livrare stabilita in contract si felul transportului (terestru, aerian, maritim). De asemenea se va preciza daca livrarile partiale sunt sau nu permise.

Data livrarii este considerata a fi data trecuta pe documentele de transport si indica predarea marfii cumparatorului sau reprezentantilor acestuia. Aceasta poate confirma respectarea sau nerespectarea clauzelor contractuale prin compararea cu termenul de livrare convenit. In cazul in care in contract nu se precizeaza nimic referitor la data livrarii, se subintelege de regula ca vanzatorul este obligat sa remita marfa cumparatorului intr-un termen rezonabil, in functie de natura marfii si de imprejurarile existente.

6. Alte clauze contractuale

Dispozitia privind expedierea si transportul marfurilor

In contracte se mai prevad si instructiuni privind expedierea si avizarea livrarilor care se stabilesc in functie de ruta si mijlocul de transport dar si de conditia de livrare.

Contractul mai trebuie sa mai contina si obligatia cumparatorului de a comunica vanzatorului intr-un anumit termen, instructiunile de expediere a marfii. Daca vanzatorul nu va primi la timp aceste instructiuni, este necesar sa se stipuleze ca aceasta are dreptul sa predea marfa spre pastrare in contul si pe riscul cumparatorului, dupa expedierea termenului de livrare stabilit de parti.

Pentru vanzarile facute in conditia de livrare franco-frontiera tarii vanzatorului, cumparatorul este acela care are obligatia de a stabili ruta de tranzit, alegand-o pe cea mai scurta.

In contract este indicat sa se prevada faptul ca vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului toate cheltuielile provocate de nerespectarea de catre vanzator a instructiunilor de expediere.

Controlul si receptia marfurilor

Precizarea in contracte a conditiilor privind controlul si calitatea marfurilor are scopul de a permite cumparatorului sa constate felul in care vanzatorul si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract cu privire la cantitate, sortimente, calitate, ambalaj etc. si termenul de livrare.

Controlul si receptia marfurilor se va face in conformitate cu clauzele convenite in contract de catre parteneri si pot fi efectuate de catre vanzator, fie de catre cumparator, fie de catre anumite firme internationale specializate (Ex. ROMCONTROL S.A.).

Sarcina verificarii marfurilor livrate in primul rand vanzatorului, care trebuie sa intocmeasca si documentele doveditoare cu privire la respectarea conditiilor stabilite in contract pentru fiecare lot. Daca nu s-a convenit in contract conditiile de efectuare a controlului si receptiei marfurilor, atunci vanzatorul este obligat sa se conformeze normelor existente in tara sa.

Cu privire la receptia cantitativa a marfurilor, trebuie sa se tina seama atat de metodele de determinare (numarare, cantarire, masurare etc.), cat si de documentele care atesta cantitatea livrata[8] mentionate in contract.

In ceea ce priveste efectuarea controlului si receptiei calitative a marfurilor, trebuie sa se tina seama de conditiile convenite la clauzele "calitatea marfurilor" si "garantia calitatii marfurilor", unde sunt atat elemente care definesc calitatea, metode de determinare a calitatii, cat si conditiile de garantare a calitatii.

In contract trebuie sa se mai includa urmatoarele:

locul si termenul in care urmeaza sa se efectueze controlul si receptia calitativa;

necesitatea si conditiile participarii delegatilor cumparatorului sau furnizorului la controlul si receptia partiala sau definitiva;

necesitatea efectuarii controlului calitativ de catre beneficiar pe principalele faze de fabricatie si final in unitatea furnizorului;

specificarea documentelor care sa insoteasca fiecare lot de marfa livrat;

modul de atestare a calitatii marfurilor;

modul de intocmire a documentelor privind controlul si receptia, pentru a fi mai opozabile in caz de reclamatii;

nominalizarea organelor neutre care efectueaza controlul si receptia;

specificare documentatiei tehnice care sta la baza controlului si receptiei.

Elementele de mai sus pot fi adaptate si completate in functie de natura marfii si felul tranzactiei. In contractele externe importul unor marfuri, se va trata includerea clauzei potrivit careia controlul si receptia calitativa si cantitativa sa se efectueze la destinatie.

Conditiile de plata

Tratarea si fixarea conditiilor de plata are o importanta tot atat de mare ca si determinarea pretului si are o influenta directa asupra lui, atat din punct de vedere a certitudinii incasarii contravalorii marfurilor exportate ori a serviciilor prestate, cat si din punct de vedere al eficientei, in sensul alegerii unei valute corespunzatoare, a solicitarii si includerii de dobanzi in cazul vanzarii pe credite etc.

In cadrul conditiilor de plata, in contract trebuie sa se inscrie clauze cu privire la:

modul in care urmeaza sa se efectueze plata, in functie de cadrul juridic incheiat cu tara respectiva;

moneda de deconectare;

termenul de plata;

modalitatea de plata;

documentele necesare pentru incasarea contravalorii marfii.

Modul in care urmeaza sa se efectueze plata, in functie de cadrul juridic incheiat cu tara respectiva.

Atat la contractele de export cat si la cele de import, modul in care se va efectua plata este direct influentat de cadrul juridic existent intre tara noastra si statul respectiv (acord de cliring, conventie de plati etc.). In functie de prevederile acestui cadru, tehnica decontarii prin banca va fi diferita.

Moneda de deconectare

In general, moneda de deconectare este aceea in care este exprimat pretul, dar, in anumite situatii, cu acordul ambelor parti contractante se poate face plata si intr-o alta moneda. Alegerea monedei de decontare trebuie facuta de exportatorul roman pe criteriul posibilitatii de utilizare a unei valute cu putere de circulatie, nu numai in tara de emisiune (de origine), cat si in functie de stabilitatea acesteia.

Termenul de plata

In functie de termenele de livrare in contract plata poate fi convenita:

prompt, cand cumparatorul nu obtine dreptul de dispozitie asupra marfurilor pana ce nu achita contravaloarea acestora. Felul in care acest drept de dispozitie asupra marfurilor trece asupra cumparatorului, se stabileste prin conditiile de plata convenite in contract.

plata dupa efectuarea livrarilor sau prestarea serviciilor se realizeaza prin una din modalitatile de plata practicate in cadrul schimburilor internationale[9];

plata la termen poate fi convenita sub forma acordarii unui credit garantat sau negarantat (creditul poate fi acordat pe termen scurt - pana la un an, pe termen mijlociu - de la 1 la 5 ani sau pe termen lung de la 5 ani la 10 ani si chiar mai mult) sau sub forma de plati esalonate, caz in care se convin prin contract odata cu graficul de livrare si termenele de plata, acestea putand fi chiar anterioare datei unor livrari.

Modalitatea de plata

In cadrul negocierilor, cand se discuta modalitatea de plata , trebuie sa se insiste ca livrarile sa fie achitate pe baza de acreditiv irevocabil pentru a avea certitudinea incasarii sumelor. In relatiile cu partenerii, daca se convine in contract ca modalitate de plata incasso-ul documentar, este necesar sa se ia masuri asiguratorii, care sa permita incasarea la termen a contravalorii marfurilor livrate sau a serviciilor prestate.

In cazul importatorilor, agentii economici vor insista ca plata sa se efectueze prin incasso, iar cand se accepta plata prin acreditiv este indicat ca aceasta sa fie domiciliat la Bucuresti.

Documentele necesare pentru incasarea contravalorii marfii

Documentele pe baza carora urmeaza sa se efectueze plate se mentioneaza in cadrul modalitatii de plata convenita in contract. Precizarea acestora reprezinta una din conditiile esentiale ale modalitatii de plata respective, deoarece unele au rol probatoriu pentru stabilirea raspunderilor iar altele constituie garantii suplimentare convenite intre exportator si importator.

Forta majora

Pe parcursul executarii contractele de vanzare internationala sunt supuse unor riscuri, ce pot impiedica executarea in bune conditii ale obligatilor asumate, si anume aparitia unor evenimente pe parcursul executarii produselor sau prestarii serviciilor care constituie forta majora.

Acestea au rezultat: fie din imposibilitatea indeplinirii obligatiei contractuale, fie intarzierea executarii ei; sau, pe parcursul transportului din diverse cauze marfurile se pot avaria; la fel costul navlului se poate scumpi la data expedierii marfurilor, in raport cu cel scontat la data incheierii contractului. De asemenea, pot aparea o serie de alte evenimente care pun in imposibilitate pe una din parti de a-si executa obligatiile sau daca le-ar executa ar suferi pierderi mari, imprevizibile la data perfectarii contractului.

Impotriva unor astfel de riscuri partile iau unele masuri inca in faza de negociere, in sensul ca stipuleaza in contract clauze adecvate prin care se urmareste: conturarea evenimentelor care constituie forta majora, modul in care trebuie sa actioneze debitorul obligatiei imposibil de executat, actele doveditoare a producerii evenimentelor invocate, efectele dovedirii evenimentelor invocate etc.

Reclamatiile de cantitate si calitate

Definirea cat mai precisa in contract a aspectelor privind continutului si modul de solutionare a reclamatiilor, reprezinta una din conditiile de mentinere si extindere a tranzactiilor comerciale cu partenerii externi.

In acest scop, in contract trebuie sa se mentioneze;

termenul in care pot fi admise reclamatiile pentru cantitate si calitate, pentru produsele la care se acorda garantie si privarea cumparatorului de dreptul de a mai ridica pretentii - catre vanzator sau la organul de solutionare a litigiilor prevazute in contract - in cazul in care nu a prezentat reclamatia in termenele stabilite;

continutul minim al reclamatiei care trebuie sa contina numarul contractului si anexei (daca exista), denumirea marfii corespunzator contractului, cantitatea pentru care se formuleaza reclamatia, numarul si data documentului de transport, definirea motivului reclamatiei[10], pretentiile cumparatorului (completarea livrarii, inlaturarea defectelor);

documentele pe care va trebui sa se fondeze reclamatia cumparatorului;

pretentiile cumparatorului, care se pot referi la: inlaturarea defectiunilor, completarea cantitatilor lipsa, inlocuirea marfii necorespunzatoare, acordarea unei bonificatii la pret sau reduceri la cantitate in locul inlaturarii defectelor cu stabilirea nivelului acesteia, inlaturarea de care raspunde vanzatorului, in contul acestuia, la marfurile pentru care contractul nu prevede o garantie;

obligatiile vanzatorului se pot referi la:

responsabilitatea acestuia in caz de schimbare a calitatii, avarierea sau defectarea marfii, precum si in caz de lipsuri dupa trecerea dreptului de proprietate si a riscului asupra cumparatorului, daca toate acestea survin ca urmare a culpei exportatorului;

termenul in care este obligat sa analizeze reclamatia si sa comunice cumparatorului pozitia sa, in mod special in cazul livrarilor de uzine si instalatii complexe[11];

trimiterea unui delegat care sa analizeze situatia si sa negocieze rezolvarea reclamatiei, obligatia cumparatorului de a asigura buna conservare a eventualelor marfuri neconforme clauzelor contractuale, pe o perioada de cateva zile, precum si expedierea acestora la destinatia ce va fi comunicata de vanzator in termenul stabilit cu mijlocul de transport indicat de acesta, pe contul exportatorului.

Cumparatorul nu are dreptul de a returna marfa pentru care a transmis reclamatia de calitate, fara acordul prealabil al vanzatorului. Conform uzantelor comerciale internationale, pentru transmiterea reclamatiilor privind calitatea marfurilor livrate se stabilesc termene mai lungi decat pentru reclamatiile privind cantitatea, deoarece se are in vedere problema punerii in functiune precum si posibilitatea existentei unor vicii ascunse.

In contract este necesar de a se sublinia cat mai precis responsabilitatile vanzatorului si cumparatorului, in corelare cu responsabilitatile ce revin carausului, astfel ca rezolvarea reclamatiilor sa nu comporte dificultati si interpretari cu privire la responsabilitatea partilor.

Reclamatiile privind cantitatea sau calitatea marfurilor livrate se transmit numai sub forma scrisa. Uneori, in practica, pentru a nu se pierde dreptul de a reclama anumite deficiente privind calitatea si cantitatea marfurilor primite, de a nu se depasi termenul prevazut in contract cumparatorul trimite o telegrama urmata de o scrisoare cu detalierea reclamatiei si documentele de constatare necesare.

Actul de constatare cu privire la cantitatea sau calitatea marfurilor trebuie sa fie intocmit de un organ neutru sau de cumparator (proces verbal de receptie) in prezenta reprezentantului organului neutru si semnat de acesta.

Propunerile de solutionare a reclamatiilor pot varia in functie de felul marfii, cantitatea reclamata, valoarea marfii reclamate, natura reclamatiei, distanta dintre punctul de livrare si destinatia marfii si alte aspecte.

Penalitati

Penalitatile reprezinta o sanctiune pentru neexecutare sau neexecutarea la termen a obligatiilor contractuale si au un caracter reparator pentru partea prejudiciata. Contractul trebuie sa contina penalitati dar si posibilitatea obtinerii de despagubiri (daune interese), atat pe seama vanzatorului cat si pe seama cumparatorului.

Penalitatea se deosebeste de despagubire. Penalitatea se suporta de partea care nu si-a respectat obligatiile contractuale, independent daca celalalt partener a suferit o paguba in urma acestei nerespectari. Despagubirea se suporta de cel care a determinat-o pe baza dovezilor produse de cel pagubit cu privire la paguba suferita. In plus penalitatea este o sanctiune al carei cuantum este prestabilit si are un caracter reparator.

Pe seama vanzatorului se pot conveni penalitati pentru:

nelivrarea la termen a produselor sau nerespectarea in termen a lucrarilor sau serviciilor care fac obiectul contractului;

neremiterea in termen a documentatiei tehnice fara de care masina sau utilajul respectiv nu poate fi pus in functiune;

nerespectarea unor documente de analiza fara de care unele marfuri nu pot fi folosite in scopul convenit;

neavizarea la timp a cumparatorului despre expedierea marfii si orice alte obligatii ce vor fi convenite in contract ca generand sanctiuni pe seama vanzatorului.

Pe seama cumparatorului, in contract se pot conveni penalitati pentru:

nerespectarea termenului de plata; neremiterea in termen a instructiunilor de expediere a marfurilor;

nepunerea la dispozitie a mijlocului de transport la data convenita;

neremiterea in termenul convenit in contract a unor materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble sau a unor documentatii tehnice schite etc.;

si orice alte situatii ce vor fi convenite in contract ca generand sanctiuni pe seama cumparatorului.

Pentru toate aceste situatii se stipuleaza in contract sanctiuni ce se vor conveni intre parti.

In contract trebuie sa se mai prevada situatiile in care se pretinde plata de penalizari, obligatiile de a lua masuri pentru diminuarea pagubelor produse, solicitarea diminuarii penalizarilor, termenele in care pot fi prezentate pretentiile de plata a penalizarilor, a consecintelor ce decurg din nerespectarea in termen a acestui drept si rezolvarea acestor pretentii.

Daune

In materie de responsabilitate contractuala, prin prejudiciu se intelege paguba care decurge din savarsirea de catre una din partile contractuale a unui fapt care determina obligatia de reparatie. De aici reiese ca intre culpa partii care a cauzat prejudiciul si faptul prejudiciului, trebuie sa existe un raport de cauzalitate. Partea care a cauzat daunele trebuie sa acopere intreg prejudiciul.

Pentru evaluarea daunelor sunt necesare urmatoarele conditii:

sa existe o legatura contractuala intre debitor si executor;

sa existe un prejudiciu cauzat de nerespectarea contractuala;

sa existe un fapt al uneia dintre parti care sa fi cauzat pagube;

sa existe o relatie cauzata intre fapta partii contractuale in culpa si paguba.

Caracteristic daunelor este faptul ca ele trebuie sa acopere integral prejudiciul suferit de una din parti, respectiv atat paguba efectiva, cat si beneficiul nerealizat. Evaluarea daunelor poate fi conventionala, atunci cand cuantumul daunelor este determinat de partile contractuale printr-o clauza introdusa dinainte in contract sau judiciara cand se face prin intermediul justitiei.

In contract trebuie sa se prevada cu privire la daune modul in care urmeaza sa se determine daunele si obligatia partii culpabile de a raspunde numai de pagubele suferite. De aici rezulta necesitatea de a se conditiona in contract dreptul la daune.

Rezilierea contractului

Rezilierea contractului este desfacerea unui contract care se executa prin prestatii succesive in cazul in care una dintre parti nu-si executa in mod culpabil obligatiile sale. Ea nu are un efect retroactiv, producand efecte numai din momentul pronuntarii. De aici rezulta ca obligatiile contractuale deja executate raman valabile.

Rezilierea poate fi prevazuta in contract pentru situatii previzibile in care una din parti nu-si va indeplini unele obligatii esentiale cauzand astfel pagube celeilalte parti pagube.

In practica, cumparatorul poate solicita rezilierea contractului daca, in cadrul unor livrari succesive de marfuri, vanzatorul nu a livrat un singur lot de marfa, iar cumparatorul este intemeiat sa aprecieze ca exportatorul nu va fi in masura sa efectueze celelalte livrari.

In contract este necesar sa se prevada in ce situatii una din partile contractuale poate solicita restituirea marfurilor furnizate sau platite daca cealalta parte nu a executat contractul, total sau partial, inainte de rezilierea acestuia. In plus , contractul mai trebuie sa contina faptul ca, daca cumparatorul nu mai este in masura sa restituie marfa in starea in care a primit-o, el nu mai are dreptul sa solicite rezilierea contractului.

Rezolutiunea contractului

Spre deosebire de rezilierea contractului care are efect numai pentru viitor, rezolutiunea desemneaza desfacerea retroactiva a unui contract, prin neexecutarea culpabila de catre debitor a obligatilor sale.

In cazul rezolutiunii este vorba de neexecutarea in mod culpabil a obligatiilor ce revin uneia din partile unui contract , in care cealalta parte si-a executat obligatiile contractuale ce ii reveneau si desfacerea contractului are efect retroactiv.

In momentul declararii rezolutiunii contractul se considera neincheiat, iar partea care si-a executat obligatiile contractuale, are dreptul sa solicite repunerea in situatia anterioara incheierii contractului.

Clauza de jurisdictie

Prin aceasta clauza partile contractuale stabilesc de comun acord sub ce jurisdictie vor cadea eventualele litigii rezultate din contract. Litigiile pot fi solutionate pe doua cai: pe calea instantelor jurisdictionale de drept comun si pe calea arbitrajului comercial.

In practica actuala este folosit arbitrajul pentru solutionarea litigiilor datorita avantajelor sale: rapiditate in solutionare, costuri mai mici si sentinte definitive. Arbitrarea se face de catre organe permanente de arbitraj[12] sau de catre persoane particulare investite de catre partile contractante cu solutionarea litigiului respectiv.

Chiar daca sentintele arbitrare sunt definitive nu au caracter obligatoriu si executoriu. De aceea, daca in cazul in care partea impotriva careia s-a pronuntat sentinta nu va executa de buna voie este necesar ca aceasta sa fie investita cu formula executorie la tribunalul de la sediul sau domiciliul paratului.

Pe plan international aceste probleme sunt reglementate de doua conventii: Conventia de la New York 1958 referitoare la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrare straine si Conventia europeana asupra arbitrajului comercial, Geneva 1961.

In ceea ce priveste continutul unei clauze de arbitraj, acestea trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente:

adresa si denumirea exacta a organul de arbitraj care va solutiona litigiul;

regulile de procedura dupa care se vor conduce arbitrii in cazul in care organul de arbitraj nu are un regulament propriu;

dreptul material ce va guverna fondul litigiului;

toate litigiile comerciale aparute in relatiile dintre firmele statale semnatare, se vor rezolva in mod obligatoriu pe calea arbitrajului executandu-se competenta instantelor de drept comun

litigiile se vor rezolva la instanta de arbitraj din tara paratului sau dupa intelegerea partilor intr-o tara terta;

aplicarea dreptului material al tarii vanzatorului pentru solutionarea problemelor nereglementate sau incomplet reglementate prin contracte.

In cazul in care din anumite motive nu a fost introdusa in contract o clauza si pe parcursul derularii contractului apare un litigiu, partile contractante pot incheia o conventie de arbitraj care va stabili toate elementele necesare arbitrajului, organul de arbitrare, legea de fond si procedura etc.

Dispozitii finale

Orice contract contine in incheiere dispozitii diverse care reglementeaza de regula transmiterea catre terte persoane a drepturilor si obligatiilor contractuale de catre una din parti fara consimtamantul celeilalte, unele conditii de reziliere a contractului, prevederi cu privire la comunicarea schimbarii domiciliului si adresei telegrafice partilor etc. Daca nu exista o prevedere expresa, momentul semnarii marcheaza intrarea in vigoare a contractului, respectiv asumarea, in mod legal, de catre ambii parteneri a obligatiilor si drepturilor care decurg din contract.

Semnarea contractului se poate face simultan de catre vanzator si cumparator sau, cum se obisnuieste in multe cazuri, vanzatorul prezinta contractul redactat pe baza celor discutate cu partenerul, cu semnatura sa. Cumparatorul examineaza continutul contractului si, daca este de acord, il semneaza in aceeasi zi sau intr-un interval de timp convenit cu vanzatorul, moment in care contractul intra in vigoare.

Contractul se redacteaza si se semneaza in mod obligatoriu, in minimum doua exemplare - cate unul pentru fiecare din parti, dupa care se pot scoate copii in facsimil pentru prelucrarea si urmarirea operativa. Dupa semnarea contractului, orice intelegere care nu este cuprinsa in textul contractului sau in anexe purtand mentiunea ca fac parte integranta din contract, isi pierd valabilitatea. Contractul trebuie sa mentioneze expres data si locul unde acesta a fost semnat.

Pentru rapiditatea incheierii tranzactiilor, in practica comerciala internationala, s-a statornicit folosirea unor contracte tip. Ele intrunesc de fapt avantajele uzantelor si ale conditiilor generale cuprinzand elementele esentiale ale contractelor sub forma standardizata acestea sunt mai des intalnite in comertul mondial cu cereale, bumbac, lana, cherestea etc. si sunt elaborate de catre organizatiile profesionale ale comerciantilor, federatiile exportatorilor (London Corn Trade Association).

Orice litigiu izvorat din neindeplinirea obligatiunilor asumate printr-un contract tip se judeca la Comisia de arbitraj de pe langa asociatia care a elaborat contractul tip respectiv.