Contractele - Cadru conceptual si legal

1.1. Definirea contractului comercial international

Contractarea reprezinta etapa cea mai importanta in tranzactia de comert exterior si, in general, in afacerile economice, toate activitatile anterioare, cercetarea pietei, promovarea, negocierea la nivel micro si macroeconomic putand fi considerate ca pregatitoare. De asemenea, modul in care se desfasoara operatiunile de comert exterior, infaptuirea operatiunilor de derulare sunt conditionate, in masura hotaratoare de contractul de vanzare-cumparare incheiat cu parteneri externi.

Contractul, in general, este un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice, care se realizeaza cu scopul de a da nastere, a modifica, transmite sau stinge drepturi si obligatii.

Potrivit art. 1294 din Codul nostru civil, contractul de vanzare-cumparare este un conventia prin care o persoana, numita vanzator, se obliga sa transfere unei alte persoane, numita cumparator, proprietatea unui lucru, in schimbul unui pret constand intr-o suma de bani, numit pret, pe care aceasta se obliga la randul lui sa-l plateasca.

Contractul comercial international este un contract prin mijlocirea caruia se realizeaza, de regula, intre parteneri din tari diferite, schimburile economice dintre natiuni. Potrivit legislatiei romane infatiseaza acest caracter contractual de vanzare-cumparare, cooperare in productie, executare de lucrari, depozit, mandat si reprezentare comerciala, acordate de asistenta tehnica, intretinere de masini, utilaje si instalatii, transport si expeditii, constituire de societati mixte, transfer de tehnologie, asigurari, turism si altele practicate in relatiile internationale (art.61 al L. 71/1969).

Aceasta definitie se intregeste cu aceea mai comprehensiva a notiunii de act juridic de comert exterior data prin L. 1/1971 si, in aplicarea acesteia, cu notiunea generala de act de comert cuprinsa in Codul comercial astfel incat contractul comercial international infatiseaza, ca orice contract comercial, raporturile cu strainatatea ori pe pietele externe. Actul de comert constituie elementul esential pentru determinarea arealului dreptului comercial (intern sau international) si este un mijloc juridic de infaptuire a activitatii comerciale.

Importanta contractului de vanzare-cumparare rezulta din faptul ca acesta constituie cel mai perfect si cel mai raspandit instrument juridic prin care se realizeaza circuitul civil al bunurilor si valorilor. Rolul sau juridic si economic este in continua si fireasca crestere, in conditiile trecerii la o economie de piata veritabila.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de comert internationala

Contractul de vanzare cumparare are, ca rezultat al negocierii dintre parteneri, au unele caracteristici specifice vanzarii din dreptul intern, dar si elemente specifice mediului international. Caracteristicile juridice ale contractului de vanzare-cumparare pot fi rezumate la urmatoarele:

este un contract consensual deoarece se incheie prin simplul consimtamant al partilor, indiferent de forma[1] exprimarii lui;

este un contract translativ de proprietate deoarece in baza raportului juridic incheiat (in forma scrisa), vanzatorul se obliga sa livreze obiectul contractului -marfa - in cantitatea si calitatea stabilita si sa-i transfere cumparatorului dreptul de proprietate, cu toate prerogativele sale;

este un contract oneros deoarece cumparatorul se obliga sa plateasca pretul stabilit si pentru ca fiecare parte urmareste un interes, asumandu-si obligatiile specifice in considerarea obtinerii unei contraprestatii (do ut des);

este contract sinalagmatic si bilateral, pentru ca el da nastere unor obligatii[2] in sarcina fiecareia dintre parti. Prestatia fiecarei parti este cauza juridica a obligatiei asumate de cealalta parte;

este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea obligatiunilor reciproce ale partilor le este cunoscuta din momentul incheierii contractului si nu depinde de vreun element viitor si incert, iar prestatiile sunt considerate de parti ca echivalente. Exista si unele vanzari care pot fi considerate a avea un caracter mai mult sau mai putin aleatoriu (de exemplu cele cu clauza de intretinere, sau cele facute in schimbul unei rente viagere).

Pentru ca contractul de vanzare-cumparare sa poata fi suportul unei vanzari comerciale internationale este necesar ca pe langa elementele constitutive aratate sa contina si elemente de extraneitate si de comercialitate. Comercialitatea desemneaza atributul unui raport juridic de a fi comercial. Extraneitatea este principala caracteristica a contractului comercial international si consta in faptul ca o vanzare facuta catre o firma straina nu se poate incadra intru totul normelor legislative din tara exportatorului si nici a celor din tara importatorului, contractul fiind astfel rezultatul unui compromis. Esential este ca acest document comercial sa nu contravina normelor legislative ale celor doua parti semnatare.

1.3. Tipologia contractelor internationale

Diversitatea deosebita pe care o infatiseaza contractele exclude enumerarea lor exhaustiva, deoarece de multe ori avem de-a face cu forme individuale, adaptate unor situatii irepetabile. Trasaturile lor generice fac totusi posibila gruparea pe categorii distincte, in cadrul unei clasificari a contractelor intemeiata pe criterii variate.

Contractele in principal se deosebesc intre ele dupa cum cuprind sau nu in substanta lor elemente de extraneitate. Astfel dupa acest criteriu se constituie doua categorii de sine statatoare. Prima categorie o constituie contractele comerciale internationale care include prin definitie in continutul lor elemente de extraneitate. A doua categorie o formeaza contractele interne care sunt prin definitie lipsite de elemente de extraneitate.

O alta clasificare a contractelor se poate face si dupa caracteristicile obiectului acestora, adica bunurile materiale ce se pot vinde si cumpara si care se pot impartii in bunuri fungibile (bunurile care datorita calitatilor comune se pot schimba unele cu altele, ca urmare , este suficient ca prin contract sa se determine denumirea si tipul de marfa , pentru ca executarea sa fie posibila) si bunuri nefungibile (bunurile care au o individualitate proprie, determinata de calitati intrinseci si care nu pot fi inlocuite unele cu altele). Astfel avem contracte de vanzare-cumparare de bunuri fungibile si contracte de vanzare cumparare de bunuri nefungibile.

Contractele de vanzare-cumparare de bunuri fungibile se caracterizeaza printr-o negociere operativa, marfa este bine cunoscuta prin caracteristicile generale stabilite prin norme tehnice sau standarde internationale, revenind astfel partilor obligatia de a stabili conditiile concrete de livrare si plata.

Contractele de vanzare-cumparare de bunuri nefungibile a caror caracteristica este determinata de nevoia de a stabili pe calea tratativelor a obiectului propriu fiecarui contract in parte: parametrii calitativi ai marfii, pretul, modalitati de plata, garantiile reciproce, oferte etc. Din acest motiv aceasta categorie de contracte nu se incheie prin intermediul burselor, ci numai pe calea dialogurilor care, in unele cazuri, se transforma in tratative indelungate, dificile, in care arta de a negocia este determinanta in incheierea acestora.

In functie de modalitatea de plata, contractele vanzare-cumparare se mai pot grupa in: contracte cu plata imediata (cash), in care determinarea marfii, a pretului si a modalitatii de plata constituie elementele esentiale; contracte pe credit, in care pe langa elementele aratate mai sus, vanzatorul are in vedere la stabilirea pretului si aspectele de eroziune a partii din pret care se plateste in rate succesive, precum si obtinerea unor garantii privind plata creditului acordat.

Contractele se mai pot clasifica si dupa trasaturile lor genetice astfel avem contract unilateral sau bilateral; contract comutativ sau aleator; contract oneros sau gratuit etc.

Contractele internationale se pot clasifica in raport cu efectele pe care le genereaza. Astfel avem:

Contractul constitutiv de drepturi este acele prin care se creeaza pe seama partilor sau a unui tert anumite drepturi[3] subiective pana atunci inexistente in patrimoniul titularului lor.

Contractele translative de drepturi, dupa cum sugereaza si numele, au ca efect transmiterea de drepturi reale de la un titular la altul.

Contractele declarative de drepturi sunt acelea prin care se constata si se confirma existenta unor drepturi ale partilor. Acestea sunt mai rar intalnite in practica de comert international.

Contractele de vanzare-cumparare se mai pot clasifica si dupa durata pentru care se incheie (contracte de scurta durata, contracte de medie durata si de lunga durata), in functie de modul de executare (contracte cu executare instantanee, contracte cu executare succesiva sau contracte cu executare continua) etc.

1.4. Legea aplicabila contractelor externe

Contractele se incheie in conditiile diversitatii legislatiilor statelor. Una din cerintele fundamentale ale relatiilor comerciale internationale o constituie asigurarea unei pozitii juridice egale participantilor, ceea ce necesita stabilirea unui regim juridic pe cat posibil uniform pentru contractele externe.

Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte externe, in principal pentru contractul de vanzare-cumparare, a fost creat in practica internationala in baza principiului fundamental al libertatii contractuale, prin elaborarea de conditii generale, contracte tip, contracte cadru si uzante comerciale uniforme. Cadrul contractual uniform, cu toate virtutilor sale de suplete si flexibilitate, este lipsit de stabilitate si securitate pe care le poate conferi numai dreptul uniform. Ca atare, statele au adoptat, pe cale de conventii internationale sau ca urmare a recomandarii unor organizatii internationale, unele reglementari de drept uniform.

Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International (UNCITRAL) depune eforturi pentru realizarea unui drept aplicabil pentru principalele contracte externe.

Datorita elementului de extraneitate contractul extern devine susceptibil de a fi reglementat de legile a diferite state. Sistemul juridic al fiecarei tari cuprinde o categorie speciala de norme juridice, numite norme conflictuale sau norme de drept international privat, menite sa stabileasca legea competenta sa reglementeze un contract extern. Lex contractus (dreptul unui stat in regulile sale pertinente) guverneaza conditiile de fond (mai putin capacitatea de a contracta a partilor) si efectele obligationale ale contractului comercial international. In sistemul juridic roman, aceste norme sunt: lex voluntatis, ca norme juridice de baza si lex loci contractual ori lex loci executionis, ca norme subsidiare. Principiul lex voluntatis, principiul autonomiei de vointa in virtutea caruia conditiile de fond, altele decat capacitatea partilor si efectele contractelor externe sunt supuse legii desemnate de catre parti. Lex voluntatis, permitand partilor sa determine legea care guverneaza contractul extern implica egala recunoastere a legilor civile si comerciale ale diferitelor state.

Aceeasi norma conflictuala raspunde cel mai bine exigentelor de previzibilitate si securitate proprii relatiilor comerciale internationale. Principiul lex fori, reprezinta legea instantei judecatoresti sau arbitrale de comert exterior sesizata pentru solutionarea unui litigiu ca element de extraneitate.

Trebuie sa subliniem ca acordul de vointa al partilor cu privire la alegerea legii aplicabile contractului extern, are temeiul si limitele in legea organului de jurisdictie. Vointa partilor nu este norma de conflict, ci faptul de conexiune a unui contract extern cu legislatia unui anumit stat. Alegerea de catre parti a legii contractului poate fi expresa sau tacita, dar in acest din urma caz, trebuie sa fie indubitabila.

In cazul in care partile nu au desemnat legea contractului, dreptul international privat roman consacra ca norme subsidiare, in primul rand, lex loci conclusionis/celebrationis contractus si apoi lex loci executionis.

Lex loci conclusionis contractus, ca norma conflictuala pe baza careia contractul extern este carmuit de legea tarii in care a fost incheiat, se intemeiaza, in principal pe prezumtia cunoasterii de catre parti a normelor juridice in vigoare la locul incheierii contractului. In ipoteza in care contractul extern are o legatura mai semnificativa cu legea locului de executare, in practica arbitrajului pentru comertul exterior se aplica aceasta din urma lege.

1.5. Forma si limba contractului de comert international

Forma contractului

Contractul de vanzare-cumparare international conform Art. 28 din Legea nr. 1/1971 are obligativitatea de a avea o forma scrisa. Forma scrisa creeaza pentru parti posibilitatea de reda in termeni clari continutul contractului astfel putand fi redus riscul aparitiei unor neintelegeri ulterioare[4]. Forma scrisa a contractului mai confera certitudine momentului perfectarii contractului si delimiteaza obligatiile contractuale propriu-zise in raport cu negocierile precontractuale si faciliteaza controlul si supravegherea modului de executare a obligatiilor contractuale, ceea ce prezinta o importanta deosebita mai ales contractului de lunga durata care sunt foarte frecvent utilizate in raporturile de comert international.

Utilitatea formei scrise a contractelor de comert international este evidentiata de si in cadrul conditiilor generale elaborate sub egida CEE-ONU care cer utilizarea formei scrise, iar pentru cazul in care a fost realizat intre parti in prealabil un acord verbal, confirmarea scrisa neintarziata a acestuia.

Art. 28 din Legea nr. 1/1971 cere expres ca si modificarea contractelor de comert international la fel ca si incheierea lor sa se faca in forma scrisa.

Practica arbitrara din Romania a statuat cu valoare de principiu ca "cerinta formei scrise este impusa atat in cazul contractului de comert exterior ce se incheie intre persoane prezente, cat si in acela al contractului dintre persoane absente"[5].

Limba contractului

Partile contractului de comert international au libertatea de a alege limba in care se executa contractul. Contractele de vanzare-cumparare internationale se incheie in doua sau trei exemplare originale avand toate un continut identic, dar fiind redactate in limbi diferite.

Un exemplar din contract se redacteaza intr-una din limbile de larga circulatie internationala (ex. limba engleza). Acest exemplar constituie elementul de referinta pentru ipoteza aparitiei ulterioare a unor neintelegeri intre partenerii contractuali.

Hotararea adoptata de parti cu privire la limba contractului prezinta interes atat la momentul intocmirii documentelor initiale, cat si ulterior. In general, limba corespondentei comerciale subsecvente, precum si limba in care se va desfasura procedura de solutionare a unui eventual litigiu.

Potrivit Art. 19 alin. 2 din Regulile de procedura ale Curtii de arbitraj comercial international Bucuresti "cererea (de arbitraj - n.n., M.N.C.) se depune in limba romana sau in limba contractului dintre parti ori in limba in care acestea au purtat corespondenta". Prin alin. 4 al aceluiasi text se precizeaza: "curtea de arbitraj, din oficiu sau la cerere, poate obliga partea sa prezinte o traducere a cererii si a inscrisurilor in limba romana sau, cand interesele examinarii litigiului o cer, intr-o alta limba".