QUASI-CONTRACTELE

quasi-contractele

Definitie

Unele obligatii care nu se nasc nici dintr-un contract nici dintr-un delict se spune ca se nasc ca si dintr-un contract (quasi ex contractu) deoarece sunt foarte asemanatoare cu obligatiile contractuale.

De data acesta vedem ca faptul care da nastere obligatiei nu are un nume tehnic (ex. delictul) ci textele se servesc de o comparatie.

Quasi-contractul poate fi definit ca un fapt voluntar si licit (permis) caruia i se recunoaste calitatea de a produce anumite efecte juridice

Iustinian enumera urmatoarele 5 quasi-contracte:

gestiunea (administrarea) tutorelui pentru pupil

acceptarea unei succesiuni

plata lucrului nedatorat (condictio indebiti);

gestiunea de afaceri (negotiorum gestio);

indiviziunea

Comentatorii au adaugat lui condictio indebiti toate celelalte condictiones (actiuni personale) care sanctioneaza imbogatirea fara cauza. Noi ne vom margini sa cercetam pe scurt cazurile aratate de Iustinian.

Gestiunea (administrarea) tutorelui pentru pupil

Tutorele administreaza bunurile pupilului (celui pus sub tutela) care din cauza varstei sale nu poate face acest lucru.

Din gestiunea tutorelui se nasc anumite obligatii atat in sarcina tutorelui cat si a pupilului. Astfel tutorele trebuie sa dea socoteli la sfarsitul tutelei iar pupilul sa despagubeasca pe tutore de cheltuielile facute cu ocazia gestiunii.

Gestiunea tutorelui se aseamana cu mandatul. Daca in situatia aceasta nu a putut lua nastere un mandat este datorita faptului ca pupilul nu putea in mod valabil sa consimta, nu putea participa la un contract. De aceea in speta nu avem un contract ci un quasi-contract asemanator contractului de mandat

Acceptarea unei succesiuni

Mostenitorul, prin acceptarea succesiunii, capata sarcina de a plati legatele. Sarcina aceasta se aseamana foarte mult cu un mandat dat de defunct eredelui si care nu e mandat tocmai pentru faptul ca acordul de vointa nu poate avea loc in momentul acceptarii succesiunii, testatorului fiind in mod necesar mort in acel moment

plata lucrului nedatorat condictio indebiti Principiul imbogatirii fara cauza

Plata lucrului de nedatorat constituie cea mai importanta aplicatie a principiului imbogatirii fara cauza

Iustinian se ocupa numai de condictio indebiti. Comentatorii au adaugat insa lui condictio indebiti toate celelalte condictiones care sanctioneaza cazurile de imbogatire fara cauza.

Romanii inca de la sfarsitul epocii vechi au cunoscut principiul care a fost mai tarziu formulat de Pomponius in cuvintele urmatoare: "potrivit cu dreptul naturii este echitabil ca nimeni sa nu devina mai bogat in paguba altuia si pe nedrept

Acest principiu era cunoscut deja de jurisconsultii de la sfarsitul republicii (Ulpian: "In mod permanent Sabinus a aprobat parerea celor vechi care credeau ca se poate repeta [cere indarat] ceea ce se gaseste la cineva in baza unui motiv nedrept. Celsus este de aceiasi parere

Desi romanii au cunoscut principiul general dupa care e nedrept sa te imbogatesti fara motiv in paguba altuia, numai incetul cu incetul au fost admise aplicatiile lui din cauza ca acest principiu este contrar necesitatilor comertului, caci comertul prin natura lui cere realizarea unui profit pentru una din parti.

Noi nu ne vom ocupa de toate aplicatiile principiului imbogatirii fara cauza, ci de cele mai importante aplicatii care multa vreme nu au fost facute in baza unei idei quasi-contractuale ci principiul nostru a avut la inceput un fundament delictual: se considera ca comite un delict acela care dobandeste sau pastreaza fara motiv un lucru care apartine altuia.

Sanctiunea principului imbogatirii fara cauza

Principul imbogatirii fara cauza este sanctionat prin actiune in repetire. Actiunea in repetire poarta in dreptul clasic denumirea speciala de condictio sine causa, actiune care nu trebuie confundata cu legisactiunea numita condictio.

Condictio sine causa este deci actiunea prin care se cere ceea ce o persoana detine fara drept in paguba alteia. Se numeste sine causa (fara cauza) pentru ca este o actiune abstracta: formula ei nu cuprinde cauza, adica temeiul juridic pe baza caruia este intentata. Cicero enumera toate cauzele pe baza careia condictio ar fi putut fi intentata, adica numeratio (plata), stipulatio (stipulatia), expensilatio (contractul litteris). Daca formula condictiei ar fi indicat cauza in virtutea careia actiunea ar fi fost intentata, argumentarea de mai sus a lui Cicero ar fi fost fara sens.

Condictio sine causa din dreptul clasic nu trebuie sa fie confundata nici cu condictio sine causa speciala din dreptul lui Iustinian. Desi principiul imbogatirii fara cauza fusese cunoscut de romani inca de la finele epocii vechi nu toate cazurile de imbogatire fara cauza fusesera sanctionate. Unele cazuri chiar in timpul lui Iustinian nu erau sanctionate. De aceea Iustinian a creat aceasta condictio sine causa speciala (in sens restrans) care totusi nu sanctioneaza toate cazurile de imbogatire fara cauza ramase nesanctionate pana in aceasta vreme.

Iata un caz sanctionat de Iustinian prin aceasta condictio sine causa: cineva cheltuieste banii primiti, cu buna credinta, cu titlu de imprumut de la un impuber neasistat de tutorele sau.

Iata si un caz cand chiar sub Iustinian imbogatirea fara cauza nu era sanctionata: cand un posesor de buna credinta face cheltuieli asupra lucrului altuia si apoi pierde posesia lucrului. El nu poate cere sa fie despagubit pentru cheltuielile facute.

Prin urmare nu trebuie sa confundam condictio sine causa din dreptul clasic nici cu legisactiunea numita condictio, nici cu condictio sine causa din dreptul lui Iustinian.

Condictio sine causa este deci in dreptul clasic numele general, comun, al actiunii in repetire. In dreptul clasic se incepe formarea unui sistem care nu se desavarseste decat sub Iustinian, sistem dupa care condictio sine causa se imparte in mai multe condictiones, fiecare purtand diferite determinative potrivit rolului sau, potrivit functiunii sale, precizandu-se cazul pentru care fusese creata.

Condictio indebiti (actiune in repetire a lucrului nedatorat).

Cand cineva a platit din greseala ceea ce nu datora are aceasta actiune pentru a cere indarat ceea ce a platit. Pentru exercitiul acestei actiuni se cer mai multe conditii:

a o plata adica executarea unei obligatii;

b acea plata sa fie fost nedatorata → plata nu este datorata in trei cazuri:

cand nu exista o obligatie civila sau naturala (datoria nu a existat niciodata sau nu mai exista, ex. obligatia a fost executata sau datoria nu a luat nastere inca, de ex. in cazul unei obligatii conditionate);

cand plata a fost facuta unei alte persoane decat creditorul

cand plata a fost facuta de alta persoana decat debitorul, este cazul cand cineva a platit in numele sau crezand ca e obligat a plati;

c o eroare, adica plata sa fi fost din greseala → daca nu a fost facuta din greseala ci cu stiinta atunci cel care a platit e considerat ca a vrut sa faca o donatie si in consecinta nu are actiunea in repetire;

d trebuie ca accipiens (cel care a primit) sa fi fost de buna credinta, adica sa fi crezut ca are dreptul de a primi plata → daca accipiens a fost de rea credinta, adica a stiut ca nu are dreptul de a primi plata si totusi a primit-o atunci el se considera ca a comis un furt (Scaevola: "Pentru ca se comite un furt, cand cineva primeste cu buna stiinta bani nedatorati") si se intenteaza contra lui o actiune speciala condictio furtiva → deci condictio indebiti se aplica numai cand accipiens este de buna credinta.

e pretinsa datorie sa nu faca parte din acelea care cresc la dublu fata de cel care neaga → in acest caz debitorul in loc sa fi asteptat sa fie dat in judecata de creditor si sa nege, ceea ce in caz de pierdere a procesului ii atrage pedeapsa indoitului a ceea ce datora, ar fi putut face urmatorul lucru: sa plateasca si apoi sa se judece sustinand ca a platit un lucru nedatorat: in felul acesta regula de mai sus a dublului ar fi fost eludata, iata pentru ce in acest caz nu s-a admis condictio indebiti.

Efecte

Condictio indebiti are ca obiect restituirea valorii cu care s-a imbogatit paratul. Aceasta inseamna ca paratul va restitui insasi lucrul pe care l-a primit numai cand acest lucru s-a pastrat asa cum era.

In caz ca lucrul si-a marit valoarea va datora nu numai lucrul dar si ceea ce a marit valoarea lucrului, de ex. daca lucrul a produs fructe accipiens va datora si fructele.

Daca lucrul a pierit, atunci accipiens nu va datora decat ceea ce a ramas din lucru sau nu va datora nimic daca nu a ramas nimic. De ex. daca plata a constat din transferul proprietatii unui sclav si accipiens a dezrobit pe sclav inseamna ca lucrul adica sclavul a pierit juridiceste, in acest caz accipiens nu va da valoarea sclavului ci ceea ce ramane de pe urma sclavului, adica dreptul la operae (serviciile) si la succesiunea dezrobitului.

Comparatie intre mutuum si plata lucrului nedatorat

Asemanari

Amandoua implica remiterea unui lucru cu intentia de a atinge un rezultat juridic

Deosebiri

a).in mutuum rezultatul juridic pe care-l urmaresc partile este formarea unei obligatii, in condictio indebiti rezultatul urmarit este din contra stingerea unei obligatii

Gaius: "Si acela care primeste ceea ce nu este datorat din cauza erorii celui care plateste, se obliga ca si din imprumut si este tinut prin aceiasi actiune, de care sunt tinuti debitorii fata de creditori. Insa nu se poate intelege ca acela care este tinut din acest motiv este obligat in baza contractului, caci acela care plateste din greseala se considera ca da mai curand cu intentia de a desface obligatia decat [cu intentia] de a contracta

b).obligatia nascuta din mutuum are ca obiect bani sau lucruri fungibile (care se pot schimba intre ele) pe cand plata lucrului nedatorat are un obiect variat, acesta putand fi o suma de bani, un alt lucru de gen, un act juridic sau un simplu fapt;

c).obligatia nascuta din muuum este contractuala pe cand cea nascuta din plata lucrului nedatorat este cvasi-contractuala

Gestiunea de afaceri (negotiorum gestio).

Definitie

Gestiunea de afaceri inseamna administrarea afacerilor cuiva fara a fi insarcinat de a face acest lucru

Terminologie

Cel care intervine in afacerile altuia se numeste gerant (negotiorum gestor) iar cel pentru care s-a intervenit se numeste gerat (dominus rei gestae = proprietarul lucrului gerat).

Origine

Nasterea acestui quasi-contract a fost determinata de dezvoltarea comertului. Cand cineva lipsea din Roma fiind dus pentru diferite afaceri, daca nu avusese grija sa lase pe cineva sa vada de bunurile sale, sau daca plecat pentru mai putin timp, afacerile sau boala il retineau (Ulpian: "Acest edict e necesar din cauza ca prezinta mare folos pentru cei absenti; caci prin aceasta ei nu pierd, in lipsa de a fi aparati, posesiunea bunurilor lor, nu sufera vanzarea lor sau vanzarea gajului sau sa sufere de pe urma unei actiuni pentru plata unei amenzi sau sa piarda bunurile pe nedrept"), un strain intervenea daca era nevoie, amestecandu-se in treburile celui absent. Vedem deci ca gestiunea de afaceri ca si mandatul s-au nascut in interesul negustorilor. Deosebirea rezida in faptul ca in cazul mandatului, cineva a primit sarcina de a ingriji de afacerile celui absent, pe cand in cazul gestiunii de afaceri interventia cuiva in afacerile celui absent se produce spontan fara a fi fost insarcinat de cel absent.

Gaius: "Insa din motive de utilitate s-a admis ca aceia sa se oblige unii fata de altii. S-a admis asa pentru ca, in cele mai dese cazuri oamenii plecand in strainatate cu intentia de a se intoarce imediat nici nu lasa cuiva sarcina afacerilor lor apoi intervenind noi motive lipsesc de nevoie mai mult timp, era neechitabil sa piarda afacerile lor

Conditii

Gestiunea de afaceri necesita, pentru a lua nastere, trei conditii:

-un element de fapt (un act de gestiune);

-un element intentional (intentia gerantului);

-un element negativ (nestiinta geratului).

1.Elementul de fapt (un act de gestiune).

Elementul de fapt consta dintr-un act de gestiune, adica un amestec in afacerile cuiva.

Acest act de gestiune poate fi un act material (ex. repararea unui zid, stingerea unui incendiu) sau un act juridic (ex. plata datoriilor altuia pentru a impiedica sa i se vanda bunurile, apararea cuiva in fata justitiei).

Ca si in cazul mandatului, dreptul roman nu face distinctie intre actul material si actul juridic. Este de observat ca nici dreptul modern nu face in aceasta materie ca la mandat distinctie intre cele doua feluri de acte.

2.Elementul intentional (intentia gerantului).

Elementul intentional, adica intentia gerantului prezinta doua aspecte.

Primul aspect al elementului intentional consta din intentia gerantului de a gera (administra) bunurile altuia. Acest aspect nu exista cand gerantul a crezut ca administreaza propriile sale bunuri in timp ce gera afacerile altuia.

Al doilea aspect al elementului intentional consta din faptul ca gerantul trebuie sa fi avut intentia sa-l oblige fata de el pe gerat. Cu alte cuvinte nu trebuie sa fi vrut sa faca un serviciu pur gratuit, fara deci a cere restituirea cheltuielilor facute. Prin urmare trebuie ca gerantul sa fi avut intentia de a obliga pe gerat sa-i restituie cheltuielile. Daca nu exista aceasta intentie (animus obligandi = intentia de a obliga) nu exista gestiune de afaceri caci inseamna ca gerantul a vrut sa faca prin interventia sa un act de liberalitate (o donatie).

3.Elementul negativ (nestiinta geratului).

Elementul negativ consta din nestiinta geratului (a lui dominus rei gestae) - actul de gestiune trebuie facut fara consimtamantul lui dominus, caci daca dominus a stiut si si-a dat consimtamantul nu mai avem o gestiune de afaceri ci un mandat

In cazul cand dominus cunoaste gestiunea si nu se opune, avem un mandat tacit deoarece se presupune ca intrucat nu s-a opus inseamna ca si-a dat consimtamantul.

Ulpian: "Totdeauna acela care nu opreste a se interveni pentru el se considera ca a dat mandat insa si daca cineva ar fi ratificat ceea ce s-a facut este tinut prin actiunea de mandat

In cazul cand dominus a avut cunostinta de gestiune si s-a opus nu exista gestiune de afaceri. C.2.(18).19.24: "Daca cineva, fara voia stapanului si in mod expres oprind stapanul, s-a amestecat in administrarea bunurilor sale, era indoiala la unii autori, daca pentru cheltuielile care au fost facute cu privire la lucru un astfel de gerant sa aiba vreo actiune contra stapanului. Unii acordand-o directa sau utila, altii negand-o, intre care a fost si Salvius Iulianus. Transand acest lucru, noi hotaram, daca stapanul s-ar fi opus si ar fi oprit ca acela sa-i administreze lucrurile, potrivit cu parerea lui Iulianus, nu exista nici o actiune contrara fata de el, fireste dupa somatia pe care i-ar face-o stapanul nepermitandu-i sa se atinga de lucrurile lui, desi afacerile au fost bine administrate de el

Efecte

Din gestiune de afaceri rezulta obligatii atat in sarcina gerantului, cat si in sarcina geratului.

Obligatiile gerantului

Gerantul este obligat:

a sa continue si sa termine gestiunea cu care s-a obligat

b sa dea socoteala de gestiunea sa

c sa administreze cu buna credinta

Obligatiile geratului

Garatul este obligat:

a sa despagubeasca pe gerant de cheltuielile facute cu ocazia gestiunii

b sa libereze pe gerant de obligatiile pe care le-a luat in cursul gestiunii sale

Deosebirea intre gestiunea de afaceri si mandat

Gestiunea de afaceri face sa se nasca obligatii cvasi-contractuale deoarece seamana cu cele nascute din mandat. Insa intre gestiunea de afaceri si mandat sunt urmatoarele deosebiri

a in cazul gestiunii de afaceri nu exista un acord de vointa , gerantul a administrat bunurile cuiva fara sa fi fost insarcinat de gerat; gestiunea de afaceri este un cvasi-contract pe cand mandatul este un contract;

b geratul este obligat a plati cheltuielile eventuale facute de gerant in masura in care administrarea bunurilor de catre gerant ii este folositoare; deci situatia geratului e mai buna decat a mandantului, caci mandantul e obligat sa restituie toate cheltuielile fie chiar si cele inutile daca fusesera facute in limitele mandatului;

c gerantul e obligat sa termine gestiunea inceputa pe cand mandatarul poate renunta la mandat daca prin aceasta nu aduce pagube mandantului;

d obligatia gerantului nu incepe decat odata cu gestiunea sa, pe cand obligatia mandatarului este anterioara executarii mandatului, ea ia fiinta prin insasi contractul de mandat, astfel ca este obligat chiar daca nu a executat mandatul;

e).mandatarul condamnat devine infam, sanctiune pe care nu o sufera gerantul.

Indiviziunea

Definitie

Indiviziunea este o stare de fapt care consta din aceea ca mai multe persoane sunt proprietare asupra aceluiasi bun (romanii nu au cunoscut expresia de coproprietate - romanii spuneau ca mai multe persoane au lucrul "pro indiviso").

Origine

Starea de indiviziune poate sa ia nastere cand sunt mai multi mostenitori asupra unui bun succesoral.

In cazul lui antiquum consortium am vazut ca avem o indiviziune intre sui heredes la moartea lui pater familias, situatie care nu este decat prelungirea proprietatii familiale existenta mai inainte intre pater familias si cei care pe urma lui devin sui heredes.

Am aratat, cu alta ocazie, ca XII T. a creat actio familiae herciscundae (actiune pentru impartirea averii) pentru a li se da posibilitatea sui heredes-ilor ca sa iasa din indiviziune, adica pentru ca sa ceara impartirea bunului familial. Aici cuvantul familia cuprinde numai bunurile corporale; creantele si datoriile erau divizate de plin drept potrivit XII T.

Dar starea de indiviziune putea sa se nasca si in cazul unui bun dobandit altfel decat prin mostenire, de ex. mai multe persoane cumpara o casa. In acest caz a fost creata o actiune speciala actio communi dividundo (actiune in partaj, impartire, a unui bun comun). Pentru a se da posibilitatea coindivizarilor (proprietarilor indivizi, neimpartiti) ca sa ceara iesirea din indiviziune.

Primul caz de indiviziune este cel mai vechi. Indiviziunea avea de scop sa permita exploatarea unui bun care se gaseste in proprietatea mai multor persoane, exploatare care n-ar fi fost posibila sau ar fi dat rezultate mult mai proaste daca s-ar fi iesit din indiviziune.

Efecte

Atat actio familiae herciscundae cat si actio communi dividundo sanctioneaza urmatoarele obligatii:

a obligatia de a supune partajului, impartirii, la cererea oricaruia dintre coindivizari, fiind principiul dupa care nimeni nu poate sa stea fara voie in indiviziune;

Dreptul de a cere iesirea din indiviziune nu poate fi indepartat pe timp nemarginit nici prin conventie nici prin testament, poate totusi sa fie indepartat pentru un anumit timp

C.3.37.5: "In comunitate sau tovarasie nimeni nu este silit fara voie sa-si tina [bunurile]; din aceasta cauza guvernatorul provinciei va avea grija sa se imparta ceea ce ar observa ca este comun tie cu sora ta

D.10.3.14.2: "Daca se cade de acord, sa nu se faca de loc partajul, este clar ca nu are vreo putere un pact de acest fel, daca insa [se convine a se face partajul] intr-un anumit termen, ceea ce profita chiar valorii lucrului, este valabil [pactul]".

b obligatia de a participa la profitul scos din lucrul comun, ca si la cheltuielile facute in interesul comun;

c obligatia de a despagubi pe coindivizari daca s-a vatamat lucrul comun.

Ultimele doua obligatii se exprima prin cuvintele communicatio lucri et damni (participarea la profit si paguba).

Obligatiile cvasi-contractuale care rezulta din indiviziune (de a participa la pierderi si la castigul provenit din bunul comun, de a despagubi pe coindivizari daca s-a vatamat lucrul comun) sunt obligatii care se aproprie mult de contractul de societate

Prin urmare toate cvasi-contractele cercetate se aseamana cu cate un contract: plata lucrului nedatorat se aproprie de mutuum, gestiunea de afaceri de mandat iar indiviziunea de societate.