Tactica ascultarii propriu-zise a martorilor

Tactica ascultarii propriu-zise a martorilor

Reprezinta momentul in care devine pregnant rolul regulilor de efectuare a acestui act procedural. Vizeaza, cu preponderenta, imprejurarea ca martorul se afla la prima ascultare in fata organelor de urmarire penala, sau a instantelor de judecata.

Parcurge 3 etape:

I. Conduita tactica in etapa de identificare a martorului Intrebarea acestuia despre nume, prenume, etate , domiciuliu si ocupatie. Se include aici si depunerea juramantului Daca in aceasta etapa, exista vreo indoiala in privinta identitatii acestuia, aceasta se va stabili prin orice mijloace de proba.

Organul judiciar trebuies sa se conduca dupa anumite reguli tactice, proprii debutului audierii:

Primirea matorului intr-o maniera corecta (necesara evitarea contactului dintre martori sau cu alte parti din proces);

Crearea unui cadru de asculatare sobru (seriozitatea, lipsa de factori stresanti);

Comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator

Toate aceste reguli duc la carearea unui climat psihologic favorabil confesiunii (discutii libere prin care se poate cunoaste mai bine personalitatea martorului).

II. Conduita tactica in momentul relatarii libere a martorului -  dupa crearea cadrului psihologic favorabil obtinerii unor declaratii decalaratii sincere, i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata faptele si imprejurarile pt dovedirea carora a fost propus ca martor cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

Avantaj:sponteneitatii relatarii libere fata de interogatoriu si prezinta garantia unei mari fidelitati daca martorul nu are nimic de ascuns sau pe cinvea de protejat.

Conduita magistratului, a anchetatorului treb sa se ghideze dupa:

Ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a-l intrerupe (chiar daca faptele sunt relatate cu lux de amanunte);

Evitarea oricarui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica (aborbare sau dezabrobarea afirmatiilor martorului);

Ajutarea cu tact a martorului, pentru o relatare cat mai coerenta (fara a-i sugestiona);

Reorientarea relatarii spre obiectul marturiei (daca martorul se pierde in amanunte sau se abate de la subiect);

Poate nota aspecte mai seminificative fara a proceda cu ostentatie (fara intreruprea martorului);

III. Etapa formularii intrebarilor - nu are, teoretic, caracter obligatoriu. In practica, insa, organul judiciar este nevoit sa intervina cu intrebari d enatura sa limpezeasca relatarile martorului sau sa le verifice. Mai este numita si "Interogarea martorului, "Relatarea ghidata", "Dispozitie-interogatoriu".

Intrebarile sunt necesare intrucat depozitia martorului poate contine denaturari, frecvente fiind:

Denaturarea prin adaugare (exagerare sau nascocire de fapte imagianre);

Denaturarea prin omisiune (caracter incompleta ca si urmare a unei rele-credinte);

Denaturarea prin substituire (faptele, obiectele, persoanele reale sunt substituite cu altele percepute anterior ca urmare a asemanarilor existente);

Denaturare prin transformare (modificrea succesiunii faptelor, locul unor detalii in timp si saptiu).

Pentru inalturarea acestor denaturari se intervine cu intrebari.

Clasificare din perespectiva tacticii criminalistice:

Intrabari de completare (pt aspectele omise);

Intrebari de precizare (determinarea cu exactitate a unor circumstante);

Intrebari ajutatoare (reactivarii memoriei, inlaturarii denaturarilor);

Intrebari de control (verificarii afirmatiilor).

In privinta respectarii clasificarii de mai sus trebuie sa se respecte urmatorele reguli:

Intrebarile sa fie clare, precise, concise si exprimate intr-o forma accesibila persoanei ascultate;

Intrebarile sa vizeze strict faptele percepute de martor;

Sa nu contina elemente de inditimdare;

Nu trebuie, in nici un caz, sa se sugereze raspunsul (trebuia luata in calcul chiar si sugestabilitatea de statut, care ii poate influenta pe cei de conditie social-culturala redusa, raportat la pozitia magistratului)

In functie de gardul lor de sugestibilitate pot fi:

Intrebari determinative (lipsite de elemente de sugestibilitate);

Intrabari incomplet sau complet disjunctive (grad mic de sugerabilitate; martorul este pus sa aleaga intre doua raspunsuri);

Intrebari implicative (cu mare grad de sugerabilitate).

Ascultarea raspunsului la intrebari trebuie sa se faca cu respectarea urmatoarelor reguli:

ascultarea cu toata atentia si seriozitatea

la sesizarea unor contradictii, organul judiciar nu trebuie sa reactioneze imediat

urmarirea cu atentie, dar fara ostentatie a modului in care reactioneaza martorul la intrebari:

daca incearca sa minta, se va proceda la repetarea audierii, la formularea si diversificarea intrebarilor, inclusiv la confruntare

daca isi aminteste mai greu, se poate proceda la intrebari de referinta, dar fara a i se sugera insa raspunsul

Rolul activ al organului judiciar devine deosebit de important, in aceasta etapa, intrucat se impune completarea, clarificarea sau verificarea unor informatii, mai ales daca sunt contradictorii sau nesincere.

Verificarea declaratiilor este necesara pentru stabilirea veracitatii lor si aprecierea corecta a depozitiei. Verificarea se va face prin compararea declaratiilor cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza si implica:

un studiu cumparativ al faptelor stabilite

studiu al calitatii surselor din care provin datele