URMELE OLFACTIVE

URMELE OLFACTIVE

Formarea urmelor olfactive sau a urmelor de miros este practic inevitabila, orice persoana lasandu-si moleculele de miros peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse, nici pantofii, imbracamintea sau manusile neputand sa impiedice formarea acestui gen de "amprenta olfactiva". Asa cum se afirma in practica, orice masura de precautie s-ar lua, este imposibil sa se impiedice emisia permanenta de catre corpul uman, a moleculelor de miros, care cad pe sol ori se fixeaza pe obiectele atinse[1].

Expertiza urmelor de miros foloseste la descoperirea infractorilor si corpurilor delicte si constituie obiectul odorologiei judiciare[2].

Ca existenta obiectiva, mirosurile sunt anumite insusiri ale substantelor din lumea inconjuratoare, dispersate printr-o imensitate de particule invizibile si volatile, percepute de organul olfactiv[3]. Urmele olfactive prezinta importanta pentru cercetarea criminalistica, intrucat ele sunt create la locul savarsirii faptei, au o existenta materiala in timp si spatiu, pastreaza insusirile individuale ale obiectului creator, insusiri perceptibile omului si mai ales unor animale prin intermediul organelor de simt .

O urma olfactiva este alcatuita din mai multe categorii de miros, in care ponderea este detinuta de mirosul specific sau de baza al corpului, acestuia adaugandu-i-se mirosul profesional sau general, precum si mirosul ocazional.[6]

Mirosul specific - de baza sau individual - este consecinta proceselor metabolice petrecute in organismul uman , materializate, printre altele, in emanatii volatile, cum sunt cele ale acizilor sebaceici - caracteristice respiratiei, transpiratiei, altor secretii si excretii organice - de o mare complexitate chimica . Compozitia emanatiilor este influentata de starea de sanatate a persoanei are emana mirosul respectiv, de medicamentatie, alimentatie, si, bineinteles de igiena corporala. Mirosul specific se imprima atat in lenjerie si imbracaminte, cat si in obiectele purtate de catre om. Intensitatea mirosului specific, este in majoritatea cazurilor, direct proportionala cu starile de emotie prin care trece o persoana, asa cum se intampla in cazul savarsirii unei infractiuni, cu solicitarile fizice sau starile fiziopatologice. In stari de stres accentuat, emanatiile volatile pot creste de aproximativ patru ori .

Alaturi de acest miros, mai contribuie la formarea asa-numitului "buchet-olfactiv"[10] al persoanei si mirosul general sau profesional. Acesta este determinat de specificul locului de munca al persoanei, de incaperea in care locuieste sau in care a stat mai mult timp. Uneori, aceste mirosuri pot fi dominante in urma, cum ar fi de exemplu, cazul persoanelor care lucreaza in uzine chimice, in fabrici de produse cosmetice si parfumuri, in tabacarii, abatoare, cantine, camine etc. un asemenea miros poate fi specific si unui loc anume in care convietuiesc multe persoane, ca de exemplu caminele, cazarmile sau internatele . Acest miros nu ramane numai la nivelul pielii corpului, ci se imbiba in haine, incaltaminte, se imprima pe obiectele cu care persoana vine in contact nemijlocit si, de asemenea, se raspandeste in aerul din jurul sau .

Mirosul ocazional, rezultat dintr-un contact intamplator cu diferite medii sau substante, din folosirea produselor cosmetice, din fumat etc. Fireste ca si aceasta categorie de miros, poate fi intr-adevar ocazionala sau poate capata un caracter relativ stabil prin folosirea consecventa, de exemplu, a unui anumit tip de produs cosmetic.

Folosirea in criminalistica a urmelor olfactive s-a impus datorita proprietatii acestora de a se forma invariabil, la simpla trecere a persoanei printr-un anumit loc[13], si de a fi practic imperceptibile pentru organele de simt ale omului . Astfel o urma olfactiva, formata in locuri deschise, poate persista, in conditiile cele mai bune maximum 20 de ore. Temperatura ridicata, vantul, ploaia, interventia unor factori poluanti, trecerea unui numar mare de oameni etc., conduc la degradarea rapida a urmei olfactive. De asemenea, natura suportului si insasi mirosul acestuia influenteaza negativ urma. De exemplu, suporturile dense, in care mirosul se imprima mai greu, cum sunt, spre exemplu sticla, cimentul sau asfaltul, retin mai putin mirosul. Spre deosebire de acestea, suporturile cu suprafata poroasa, iarba, vegetatia in general, pamantul si zapada afanata pastreaza mult mai bine urmele de miros .

Cu toate ca durata de existenta a urmelor olfactive este redusa in comparatie cu timpul in care se pastreaza urmele de alta natura si nu sunt percepute de om in momentul utilizarii, ele pot fi totusi folosite la descoperirea persoanei de la care provin, asa cum am mai precizat anterior, prin intermediul cainelui de serviciu, denumit si caine "politist". In conditii prielnice de creare si conservare s-au intalnit cazuri cand cainele a reusit sa prelucreze urme olfactive de peste treizeci de ore vechime, iar alteori nu a prelucrat nici macar la o ora dupa savarsirea infractiunii[16]. Desigur ca reusita sau insuccesul, in aceasta privinta, se datoreaza nu numai calitatii si vechimii urmei, ci si posibilitatilor pe care le are cainele folosit in acest scop, si nu in ultima instanta, priceperea insotitorului sau .

BIBLIOGRAFIE

Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, Expertizele, mijloc de proba in procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000

Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, Expertizele, mijloc de proba in procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000,

Dr. Lucian Ionescu, Criminaliatea incotro?, Revista "Palatul de jutitie" nr. 11-12/1997 citat de Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, Expertizele, mijloc de proba in procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000,

Sorin Alamoreanu, , Elemente de criminalistica, Editura Alma Mater, Sibiu, 2000,

Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica, Editura Stiitifica,

Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica, Editura Stiitifica

Ion Mircea, Valoarea crminalistica a unor urme la locul faptei, Editura "Vasile Goldis", Arad, 1996,

Gheorghe Pasescu, Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei, Editura National, Bucuresti, 2000,

Emilian Stancu, Investigarea stiintifica a infractiunilor, Editura universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1986,

C. Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972,

Ion Mircea, "Imprejurarile controversate" de la locul savarsirii unor infractiuni de furt,

Revista "Studia Universitatis Babes-Bolyai", Iurisprudentia, Cluj-napoca, nr. 2/1987,

Camil Suciu,   Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, p. 288

Eckert, William James, Stuart H., Interpretation of Bloodstain Evidence at Crime Scenes,

Elsevier Science Publishing Co. Inc, New York 1989, p.36, citat de Gh.Pasescu,