URMELE CREATE PRIN FOLOSIREA ARMELOR DE FOC

URMELE CREATE PRIN FOLOSIREA ARMELOR DE FOC

Cercetarea urmelor produse prin utilizarea armelor de foc apartine de balistica judiciara. Necesitatile cercetarii judiciare a unor evenimente in care au fost utilizate si arme de foc, precum omorurile, sinuciderile, jafurile etc. au dus la aparitia balisticii judiciare. Balistica judiciara este o ramura a tehnicii criminalistice, care elaboreaza metodele si mijloacele tehnico-stiintifice de studiere a armelor de foc portative, a munitiilor acestora si a urmelor impuscaturii, pentru identificarea armei cu care s-a tras si ulterior a autorului infractiunii[1].

Balistica judiciara, desi a preluat o serie de date din balistica generala, precum datele referitoare la balistica exterioara sau la balistica tintei, se detaseaza de aceasta prin obiectivele urmarite si prin metodele la care apeleaza[2]. Spre exemplu, spre deosebire de balistica generala, ea isi propune, printre altele, sa identifice o arma dupa urmele lasate pe tub, sa determine distanta la care s-a tras dupa urmele secundare, sa stabileasca vechimea aproximativa a impuscaturii etc. semnificativ este si faptul ca sfera preocuparilor balisticii judiciare se restrange numai la armele folosite in savarsirea de infractiuni, respectiv armament usor sau arme de fabricatie artizanala .

Clasificarea armelor de foc folosite in savarsirea de infractiuni prezinta o utilitate practica pentru procesul de identificare datorita posibilitatii determinarii grupului, categoriei, marcii etc., aspect de natura sa permita o delimitare sau restrangere a cercului de arme suspecte. Clasificare vizeaza in mod firesc, armele portabile, intrucat acestea sunt folosite in marea majoritate a cazurilor de catre infractori. Pentru procesul de identificare a armelor de foc, Legea speciala in materie, si anume Legea nr. 17/1996 si implicit stiinta criminalistica a stabilit o clasificare proprie a armelor portabile, care ajuta la realizarea identificarii de grup si individuale.

In cele ce urmeaza vom prezenta exemplificativ si succint, criteriile unanim admise in literatura romana de specialitate.[5]

Dupa destinatie, armele de foc se impart in arme militare - pusti, carabine, pistoale, pusti automate), arme de vanatoare, arme sportive, arme cu destinatii speciale (pistoale de semnalizare, de alarma, de start, lacrimogene etc.), arme de aparare apropiata (revolvere, pistoale).

Dupa modul de functionare, se pot deosebi armele simple de tipul celor de vanatoare, arme cu repetitie, semiautomate (pistoalele) si automate ce pot ajunge la mai multe lovituri pe secunda.

Dupa constructia canalului tevi, intalnim: arme cu teava lisa (specifica armelor de vanatoare), cu teava ghintuita si cu tevi combinate - una lisa si una ghintuita.

Dupa calibru armele sunt de calibru mic - pana la 6,35 mm., mijlociu - intre 6,35 mm. si 9 mm. si mare - peste 9 mm.

La armele de vanatoare, masurarea calibrului nu se face de lungime, ci se apreciaza, in mod conventional, dupa numarul de alice ce se pot confectiona dintr-o livra englezeasca. Acest numar este cu atat mai mare cu cat calibrul tevii este mai mic[6].

Dupa lungimea tevii, exista arme cu teava lunga, cum sunt pustile si carabinele, arme cu teava mijlocie - pistoalele mitraliera si arme cu teava scurta - revolvere si pistoale.

Dupa modul de fabricatie: arme de fabricatie industriala si arme artizanale.

Armele de foc se mai clasifica[7] si dupa numarul de tevi, tipul de munitie, numarul de cartuse ce se pot inmagazina etc.

Cunoasterea unor elemente principale privind munitia armelor de foc si-a dovedit utilitatea in practica organelor judiciare penale, deoarece simpla examinare a caracteristicilor generale ale unui glont ori proiectil conduce la stabilirea tipului de arma folosit de catre infractor, fara a mai vorbi de identitatea ca atare a armei[8]. Laboratoarele de criminalistica, pe langa colectiile de arme, mai dispun si de o colectie impresionanta de cartuse din cele mai diverse categorii, inclusiv cele de fabricatie artizanala.

Astfel, elementele principale din care este format un cartus, indiferent de destinatie si de modul de fabricatie, sunt urmatoarele: proiectilul - care se prezinta sub forma gloantelor, alicelor si a mitraliilor, tubul cartusului - confectionat din metal material plastic sau carton, capsa - destinata aprinderii incarcaturii, ea continand un explozibil puternic si sensibil la actiunile mecanice[9].

Expertiza criminalistica a armelor de foc urmareste sa stabileasca starea de functionare a acestora, munitiile, unghiul, directia si distanta de tragere, timpul de cand s-a tras, urmele de iesire si de patrundere a proiectilelor si sa identifice armele de foc dupa urmele ramase pe proiectile si tuburi, sau dupa cele sonore ale impuscaturii[10].

In cadrul expertizei balistice se pot rezolva urmatoarele probleme: sistemul, modelul si marca armei cu are ar fi putut sa fie trase tuburile de cartuse sau gloantele ridicate de la locul faptei; daca tuburile de cartuse sau gloante ridicate de la locul faptei, extrase din corpul victimei, au fost trase de o anumita arma; distanta de la care s-a tras; directia de tragere, pozitia victimei si a tragatorului; daca o anumita arma este in stare de functionare; starea de functionare, calibrul si eficacitatea unei arme de foc de constructie mestesugareasca; daca pe teava armei exista urme ale factorilor suplimentari si daca tragerea este de data recenta; daca cartusele corpuri delicte au fost confectionate artizanal sau industrial; daca mai multe schije provin din acelasi proiectil, relevarea seriei unei arme de foc; daca un orificiu de impuscatura este de intrare sau de iesire[11].

In ceea ce priveste urmele formate prin folosirea armelor de foc, tinem sa precizam faptul ca prin acestea intelegem, pe de o parte, urmele create de arma pe corpul tras, iar, pe de alta parte, urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-a exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori suplimentari ai tragerii.

1. URME CREATE PE TUBUL DE CARTUS

Impuscatura se produce ca urmare a actiunii mecanismului proiector asupra capsei si genereaza aprinderea incarcaturii de pulbere[12]. Inainte de realizarea percutiei, in momentul incarcarii, si dupa aceea la proiectia capsei, ca si dupa producerea impuscaturii, la evacuarea tubului tras, se vor constata, formarea urmatoarelor urme, pe tubul cartusului, in functie de momentul producerii lor: urme formate in timpul incarcarii armei, urme formate in timpul producerii impuscaturii si urmele formate in timpul extragerii tubului de cartus .

In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii laterali ai tubului, prin impingerea cartusului in camera de detonare[14]. In momentul tragerii apar, in primul rand, urmele percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului, ce se formeaza pe fundul cartusului . In momentul extragerii tubului, se imprima pe rigola sau marginea anterioara a rozetei, urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului, urmele pragului aruncator .

2. URMELE DE PE GLONT

Urmele de pe glont au prin excelenta un caracter dinamic si reflecta caracteristicile constructiei interioare a tevii ghintuite . Astfel, la armele cu teava ghintuita raman, sub forma de striatii, urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum si ale spatiilor dintre ghinturi.

Sunt si imprejurari in care pot aparea deformari ale glontului daca acesta are un calibru mai mare decat cel al armei cu care a fost tras, deformari, constand, de regula, din alungirea sa, aspect ce indica lipsa corespondentei dintre calibre. Daca proiectilul are un calibru mai mic, atunci urmele tind sa se formeze spre partea ascutita a glontului[18].

3. URMELE CREATE DE PROIECTIL PE TINTE

Datorita presiuni mari din camera cartusului, deci si din interiorul tubului, proiectilul nu gaseste alta iesire decat spre teava, unde, datorita actiunii ghinturilor si vitezei mari de deplasare, se imprima o miscare spirala, de rotire in jurul propriei axe longitudinale[19].

Actiunea directa a glontului asupra obiectelor intalnite pe parcursul traiectorie sale poate crea trei categorii de urme principale, si anume: urme de perforare, urme de patrundere, urme de ricosare[20]. Aceste urme sunt urmele specifice create de proiectil care mai sunt denumite si factori primari. Pe langa acestea mai exista si urme secundare, numite si factori suplimentari, formate mai ales in tragerile la o anumita distanta.

Urmele de perforare apar in situatia in care proiectilul a traversat intreg corpul sau obiectul si le sunt specifice trei elemente, si anume: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire[21]. Orificiile de intrare se deosebesc de cele de iesire prin forma si dimensiuni, care sunt influentate de directia din care s-a tras, de forta cinetica a proiectilului, de elasticitatea, densitatea si gradul de plasticitate al tintei .

Urmele de patrundere, sau canalele oarbe, au un orificiu de intrare si un canal infundat, mai mare sau mai mic, raportat la densitatea si grosimea materialului in care acesta a patruns. Spre deosebire de perforari, in alternativa canalelor oarbe, glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins, daca necesitatile cauzei o impun, el putand fi recuperat, operatie obligatorie atunci cand a fost atinsa o persoana[23]. Exceptia fac urmele produse de alice in sticla, care atunci cand energia cinetica este slaba, produc un trunchi de con fara perforare, de la care pornesc cateva crapaturi radiale, astfel proiectilul va cadea intotdeauna din locul atins .

In ceea ce priveste urmele de ricoseu, acesta reprezinta o deviere a traiectoriei proiectilului de suprafata unui obiect, datorita unghiului mic de incidenta. Ele se poate produce atunci cand unghiul de contact al proiectilului cu suprafata tintei este de valori mici, iar tinta are o anumita duritate[25]. Forma lor este diferita sub forma de zgarieturi, adancituri, dislocari de metal si depinde de natura obstacolului - pamant, caramida, mortar, beton, lemn etc.

Urmele secundare sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii, altii decat cei specifici proiectilului[27]. In momentul producerii impuscaturii, pe langa proiectil, pe teava ies si alte materii din incarcatura cartusului: gaze, flacari, funingine, pulbere arsa incomplet si pulbere nearsa. Aceste produse vor crea o serie de urme caracteristice, precum: rupturile provocate de presiunea gazelor; arsurile provocate de flacara si de temperatura inalta a gazelor; afumarile create de pulberea arsa; tatuajul creat de pulberea arsa sau arsa incomplet; inelul de frecare format prin depunerea pe orificiul de intrare si uneori pe canal, a particulelor aderente pe proiectil - uleiuri, parafina, reziduuri de pulbere arsa; inelul de metalizare, format din desprinderea unor particule fine din compozitia proiectilului - camasa si depunerea lor pe orificiul de intrare; inelul de imprimare releva gura tevii si va fi gasit la tragerile cu teava lipita, datorita actiunii reculului .