Structura si continutul planului de urmarire penala

Structura si continutul planului de urmarire penala

A. Structura planului de urmarire penala - structura unitara de elemente componente, menite sa confere eficienta activitatii de urmarire penala.

Sub raport tactic - principalele elemente constitutive ale planului de urmarire penala sunt versiunile, problemele ce se cer rezolvate in verificarea fiecarei versiuni, precum si activitatile desfasurate pe baza metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme. In plan mai sunt precizate termenele de rezolvare a problemelor, si implicit, de verificare a versiunilor, precum si persoanele care urmeaza sa participe la solutionarea lor.

Momentul elaborarii unui plan de ancheta - se impune a fi ales incat sa nu fie conceput nici prematur si nici tardiv fata de mersul anchetei. O intocmire prematura, inr-un moment in care nu se detin decat date sumare cu privire la fapta, poate conduce cercetarile pe o pista falsa, intarziind solutionarea cauzei.

Planul de urmarire penala capata forma scrisa, deoarece numai in acest mod pot fi fixate toate elementele, toate amanuntele a caror omisiune poate aduce prejudicii desfasurarii ulterioare a cercetarilor. Sunt si situatii in care nu este absolut necesar sa se elaboreze un plan scris de urmarire penala: situatia prinderii in flagrant a hotului de buzunare.

B. Continutul planului de urmarire penala - este determinat de problemele pe care le are de clarificat o ancheta intr-un moment sau altul.

Formula celor 7 intrebari (intalnita in jurisprudenta romana - Quis? Quid? Ubi? Quibus auxilis? Curr? Quomodo? Quando? Qu'on?) are ca destinatie sa clarifice urmatoarele aspecte:

ce fapta s-a comis si care este natura ei?

unde s-a comis fapta cercetata?

cand a fost savarsita?

cine este autorul ei?

cum, in ce mod a savarsit-o?

cu ajutorul cui?

in ce scop a fost comisa?

Formula celor 4 intrebari delimiteaza mai clar continutul infractiunii, serveste la elucidarea problemelor unei cauze penale plecand de la elementele constitutive ale acesteia:

determinarea obiectului infractiunii, respectiv a relatiei sociale lezate prin savarsirea faptei penale;

stabilirea laturii obiective a infractiunii - a actiunii sau inactiunii incriminate de lege, a raportului de cauzalitate, si urmarile faptei, precum si a locului, timpului, modului, a altor circumstante in care a fost savarsita fapta;

identificarea subiectului activ al infractiunii, al tuturor participantilor ca si identificarea sub pasiv al faptei penale;

determinarea laturii subiective a infractiunii, prin stabilirea formei vinovatiei (intentie directa/indirecta, imprudenta, neglijenta) ca si a mobilului faptei.

Intrebarile la care trebuie dat raspuns difera inclusiv in cadrul unei anumite categorii de infractiuni, nu numai intre categorii de infractiuni.