APARITIA STATULUI

APARITIA STATULUI

SECTIUNEA 1

ORIGINE SI EVOLUTIE

Aceleasi cauze care determina aparitia dreptului, stau la baza aparitiei statului. Schimbarile social-economice din comuna primitiva au facut insuficiente formele de organizare existente: ginta, fratria, tribul.

Cea mai importanta forma de organizare sociala, premergatoare aparitiei statului, a fost democratia militara, care corespunde organizarii militare a vietii comunitatilor in care purtarea razboaielor a devenit o preocupare permanenta.

In acest stadiu al organizarii comunitatilor apare si se consolideaza proprietatea privata care genereaza diferentierile sociale in clase. Intregul complex al vietii materiale reclama cu necesitate o forma superioara de organizare sociala. Aceasta forma de organizare adopta drept criteriu fundamental: teritoriul este statul. Teritoriul este un criteriu politic in baza caruia statul isi stabileste legaturile cu cetatenii, isi construieste o structura speciala a aparatului de conducere si se constientizeaza conceptul de suveranitate.

Dreptul statului asupra intregului teritoriu este un aspect al suveranitatii sale.

Al doilea element al statului il constituie popultia, respectiv totalitatea persoanelor care se raporteaza la stat prin acea legatura specifica - cetatenia, cu incarcatura juridica consistenta, in care sunt precizate drepturi si obligatii reciproce.

Al treilea element al statului il reprezinta forta publica, respectiv puterea de stat sau puterea de constrangere. Statul isi creeaza un aparat din ce in ce mai complex pe care il utilizeaza, potrivit normelor juridice, pentru apararea ordinii in societatea respectiva. Acest al treilea element, al puterii de stat, devine cel mai caracteristic criteriu al statului.

Primele organizari statale s-au constituit in Orientul antic, in Egipt, Babilon, China, India, Persia, in urma cu aproape 6000 de ani.

O definitie a statului, ramasa celebra pana in epoca moderna, a fost formulata de Marcus Tullius Cicero (106-43 i.Ch.), statul este res populi, adica este cauza poporului (o grupare de oameni asociati unii cu altii prin adeziunea lor la aceleasi legi si printr-o comunitatea de interese).

Aristotel (384-322 i.Ch.) a construit o conceptie moderna despre stat si drept. Scopul statului este acela de a-i face pe oameni virtuosi si fericiti. Cei mai buni dintre oameni pot conduce daca sunt alesi.

Aparitia si raspandirea crestinismului transforma radical lumea antica. Invataturile lui Hristos si a apostolilor sai schimba in profunzime societatea ultimului imperiu roman, premergator evului mediu. Principiile crestine pornesc de la ideea unei intelegeri incheiate intre Dumnezeu si poporul ales. Legea divina este superioara oricarei constitutii elaborate de om. Invataturile lui Hristos recomanda omului supunere fata de puterea instituita.

SECTIUNEA 2

CORELATIA DREPT-STAT IN EPOCA MODERNA[4]

In epoca moderna, corelatia drept-stat dobandeste un nou sens. Dualismul dintre cele doua entitati inclina de partea dreptului. Dreptul se impune tuturor si nu mai putin statului.

Suprematia legii devine unul din principiile fundamentale ale statului modern: legalitatea.

Libertatea si egalitatea in drepturi a tuturor, suveranitatea poporului sau a natiunii transmisa unei reprezentante nationale, separarea puterilor in stat, responsabilitatea functionarilor publici, sunt nu numai declarate, dar si garantate prin domnia legii.

Asadar, legatura stat-drept, in epoca moderna, trebuie inteleasa prin triumful principiilor noi si prin primatul dreptului. Statul politist face loc tot mai mult statului de drept, cel putin ca idee, dar in parte si ca realitate. Dreptul patrunde tot mai mult in viata statului, pana la identificarea celor doua entitati, cum remarca H. Kelsen.

SECTIUNEA 3

CORELATIA DREPT-STAT IN EPOCA CONTEMPORANA[7]

Relatia drept-stat in epoca contemporana prinde un nou contur. Principiile proclamate in epoca moderna devin, sau tind sa devina, realitate. Capacitatea de folosinta, sau mai precis calitatea de subiect de drept, se extinde la toti indivizii care se bucura de libertati publice si private. Viata statala este guvernata de principiul universalitatii participarii la viata politica prin extinderea votului universal, aproape inexistent in secolul trecut, prin absenta femeilor de la vot.

In epoca contemporana, statul insusi reprezinta o ordine juridica prin intreaga sa structura, organizare si functionare, pe baza unei legi fundamentale: Constitutia. Cele trei puteri de stat, denumite si autoritati publice sau functionale ale statului (legislativa, executiva si jurisdictionala), sunt functii juridice. Prin ele se creeaza dreptul, se aplica dreptul si ele insele se supun dreptului.

In aceasta epoca, statul dobandeste tot mai mult calitatea de subiect de drept, in sfera dreptului public intern si international, ca purtator al suveranitatii.

In fine, aspectele evocate mai sus, pun in evidenta legatura profunda dintre cele doua entitati. In acelasi timp, ne pun in fata unei complexe si delicate probleme a zilelor noastre: statul de drept.