Notiunea de bun

Notiunea de bun

In legislatia civila nu gasim o definitie a "bunului", cu toate ca in numeroase texte de lege (in special in Codul civil) se foloseste adesea acest termen.

In vorbirea curenta prin "bun" se desemneaza "un obiect material", "un lucru" care are o valoare economica fiind util pentru a satisface trebuintele umane si care poate fi apropriat (insusit) sub forma de drepturi patrimoniale.

Codul civil roman utilizeaza notiunile de "bun" sau de "lucru", fara a le defini. Asa, de exemplu, art. 480 Cod civil prevede: "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele prevazute de lege". In art. 461 Cod civil se dispune: "toate bunurile sunt mobile sau imobile", iar art. 963 precizeaza ca: "numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract".

Din aceste texte, precum si din numeroase altele, se desprinde concluzia urmatoare:

a)  Codul civil roman considera ca termenii de "bun" si de "lucru" au acelasi inteles;

b) Prin termenii "bun" si "lucru" se intelege:

fie obiectul material, deci bunul cu valoare economica (in sens restrans);

fie bunul (obiectul) impreuna cu drepturile patrimoniale privitoare la acest bun (lucru), in sens larg.

Prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea unei nevoi materiale ori spirituale a oamenilor si care este susceptibila de apropriere (insusire) sub forma dreptului patrimonial

Privind lucrurile in acest fel, vom constata ca se pot distinge anumite elemente, care, desi absolut necesare existentei oamenilor, de exemplu: aerul, lumina solara, nu le putem socoti ca fiind bunuri, ca o consecinta a faptului ca nimeni nu se poate face stapan pe ele (nu pot fi apropriate).